Timpul sacru

[georgeval]

Ce se intampla in biserica de fiecare data nu este o repetiţie, ci este o noutate, pentru ca, in ultima instanţa, este vorba despre o intalnire reala cu lumea lui Dumnezeu, cu Dumnezeu insusi, cu Hristos Cel inviat, cu lumea sfinţilor si a celor adormiţi, la un nivel foarte variat de la persoana la persoana, sau de la comunitate la comunitate, dar real. Lucrurile acestea nu se activeaza ca o memorie a trecutului, pe orizontala, ci se activeaza ca o constiinţa a prezentului pe verticala, a unui prezent vesnic ce se intrepatrunde cu prezentul istoric.

[Mihailc]

Foarte frumos acest subiect ! Mircea Eliade a dat relief aceastei reflecţii dar prea puţini au aprofundat subiectul deşi deschide nenumărate drumuri spre trăirea autentică a unor intervale cum este Săptămâna Mare şi Săptămâna Luminată. Felicitări georgeval pentru punctarea acestui aspect!

[georgeval]

Da Mihai, mare este Eliade.
Si iata cat de frumos se puncteaza in cantarile Bisericii.
In Joia Patimilor am auzit cu totii cantarea"Astazi S-a spanzurat pe Cruce, Cel ce a intemeiat pamantul peste ape"
sau in canonul din noapte de Inviere: "Ieri m-am ingropat cu Tine Hristoase, asta ma ridica impreuna cu Tine"

[costel]

Pentru ca sarbatoarea a decazut, pentru ca Dumnezeu a fost uitat, a sta in biserica echivaleaza cu a pierde timpul. Biserica face prezente tainic momentele din viata lui Hristos, ea nu aminteste de ele. Pacat ca omul nu-si mai da seamaca in cateva ore in Biserica, el se impartaseste de vesnicie.

[sophia]

Sa nu le amestecam de dragul metaforei si poeziei.
Timpul lui Dumnezeu este sacru si nesfarsit. Timpul oamenilor este limitat din pacate.
Nu este vorba ca am uitat de Dumnezeu, de sarbatoare, slujba in biserica, ci de faptul ca timpul nostrui fizic este limitat. Ziua are pentru noi numai 24 ore ce trebuie darmuite, anul 365 de zile si viata de la 0 la 120 ani, fiecare cat ii da Dumnezeu.
Omul, ca individ nu este vesnic.

[georgeval]

În prealabil postat de sophia

Sa nu le amestecam de dragul metaforei si poeziei.
Timpul lui Dumnezeu este sacru si nesfarsit. Timpul oamenilor este limitat din pacate.
Nu este vorba ca am uitat de Dumnezeu, de sarbatoare, slujba in biserica, ci de faptul ca timpul nostrui fizic este limitat. Ziua are pentru noi numai 24 ore ce trebuie darmuite, anul 365 de zile si viata de la 0 la 120 ani, fiecare cat ii da Dumnezeu.
Omul, ca individ nu este vesnic.

Nu este vesnic prin sine, dar paradoxal desi are un inceput nu va mai avea un sfarsit. Sfantul Grigorie Palama ne spune ca "Dumnezeu aduce fiinta din nefiinta dar niciodata nu va trece fiinta in nefiinta". Vesnicia este un dar de la la Dumnezeu. Ea poate fi fericita-rai sau nefericita-iad.

[Marius22]

În prealabil postat de sophia

Sa nu le amestecam de dragul metaforei si poeziei.
Timpul lui Dumnezeu este sacru si nesfarsit. Timpul oamenilor este limitat din pacate. Nu este vorba ca am uitat de Dumnezeu, de sarbatoare, slujba in biserica, ci de faptul ca timpul nostrui fizic este limitat. Ziua are pentru noi numai 24 ore ce trebuie darmuite, anul 365 de zile si viata de la 0 la 120 ani, fiecare cat ii da Dumnezeu. Omul, ca individ nu este vesnic.

Timpul lui Dumnezeu este vesnicia. Deoarece dragostea Sa pentru noi este fara margini, ne-a dat si noua posibilitate de a raspunde iubirii Sale in "vecii vecilor", adica in vesnicie. In slujbele Bisericii, chiar daca ne aflam sub presiunea si mersul istoriei, pregustam vesnicia.

Cineva definea timpul istoric drept vremea dintre chip si asemanare. Dar acest progres duhovnicesc - de la chip la asemanare - presupune sa oferim (sa jertfim), pe cat putem, timpul lumii acesteia lui Dumnezeu.

Asadar, sa luam seama ca acest timp al lumii, sa treaca pentru noi cu folos. Ieri este deja istorie pentru noi. Astazi nu trebuie sa urmarim a fi mai destepti, mai bogati etc, ci mai sfinti.

[carmina]

În prealabil postat de costel

Biserica face prezente tainic momentele din viata lui Hristos, ea nu aminteste de ele. Pacat ca omul nu-si mai da seamaca in cateva ore in Biserica, el se impartaseste de vesnicie.

Interesant subiect. Totusi, cred ca noi, ca oameni obisnuiti ce suntem, daca dorim, putem accede cu usurinta in spatiul asa-numitului timp sacru. Cheia este insasi rugaciunea.

Vorbind despre rugaciune, pr.Sofronie spune la un moment dat:

"Adevaratul Creator ni Se dezvaluie ca un Absolut Personal.

Intreaga noastra viata crestina este intemeiata pe cunoasterea lui Dumnezeu, Cel dintai si Cel de pe urma, al carui nume este EU SUNT.

Rugaciunea noastra trebuie sa fie intotdeauna personala, fata catre Fata.
El ne-a creat pentru a fi uniti cu Fiinta Sa Dumnezeiasca, fara a distruge caracterul nostru personal.

Aceasta forma de nemurire ne-a fost fagaduita de Hristos."

[carmina]

In Liturghie facem aceasta experienta a depasirii timpului.
Am depasit intre noi, credinciosii, spatiul interior. Fiindca un spatiu interior poate subzista chiar atunci cand suntem foarte aproape din punct de vedere exterior.
In rugaciune depasim spatiul interior si timpul. Nu mai astept de la celalat sa rezoneze cu mine, sa se gandeasca la mine ... Pentru ca el raspunde deja iubirii mele fata de el; cand il iert, cand il imbratisez cu toata increderea, el imi raspunde.

Cand Hristos vine la Liturghie, vine cu tot ceea ce a facut El. Poarta in El tot ceea ce a facut pentru noi. Devine cu Crucea Sa, cu Invierea Sa, contemporanul nostru. Si vine cu tot ceea ce ne va darui in vesnicie.
Dar nu desfiinteaza temporalitatea noastra. O umple si ne ajuta sa traim in ea vesnicia. Contradictia intre timp si eternitate dispare.

"Aducandu-ne aminte de tot ceea ce s-a facut pentru noi: de Cruce, de groapa, de Invierea cea de a treia zi, de Inaltarea la ceruri, de sederea de-a dreapta si de-a Doua iarasi Slavita Venire..."

E prezent si in a Doua Sa Venire, prezenta viitorului.
Hristos cunoaste viitorul Sau, a Doua Sa Venire. O anticipeaza.
In ce ma priveste, nu pot sa fiu prezent cu viitorul meu, pentru ca nu-l cunosc inca. Sunt inca, poate, in situatia de a-mi alege calea. Dar ceea ce eu nu cunosc, Dumnezeu cunoaste. El stie care este viitorul meu si ce voi alege, pentru ca El transcede vesnic timpul pe care l-a creat.
Fiind in hristos, am in El tot viitorul meu, daca Ii raman credincios.

E un lucru de neinteles... Imi folosesc libertatea pentru a alege si fac aceasta in timp. Dar, din punct de vedere al lui Dumnezeu, totul e deja realizat. Ceea ce pentru mine este viitor, e deja vesnic sub privirea Creatorului spatiului si timpului - a Creatorului meu insumi si al libertatii mele. Dumnezeu stie cum anume imi voi exercita libertatea.

"Doamne, Dumnezeul meu, curata-mi inima si mintea, caci m-am apropiat de taine mai presus de mine si sufletul meu se teme:fiindca sunt doar pulbere si cenusa".

(pr.M.-A. Costa de Beauregard / pr. Staniloae Mica dogmatica vorbita Dialoguri la Cernica ed.Deisis, 2007)

[Marius22]

În prealabil postat de georgeval

Ce se intampla in biserica de fiecare data nu este o repetiţie, ci este o noutate, pentru ca, in ultima instanţa, este vorba despre o intalnire reala cu lumea lui Dumnezeu, cu Dumnezeu insusi, cu Hristos Cel inviat, cu lumea sfinţilor si a celor adormiţi, la un nivel foarte variat de la persoana la persoana, sau de la comunitate la comunitate, dar real. Lucrurile acestea nu se activeaza ca o memorie a trecutului, pe orizontala, ci se activeaza ca o constiinţa a prezentului pe verticala, a unui prezent vesnic ce se intrepatrunde cu prezentul istoric.

Slujbele Bisericii nu sunt comemorari ale acelor persoane sau evenimente, ci reactualizari. Numai participand la acest timp al Bisericii, care este totodata timp al lui Dumnezeu, avem cinstea sa fim contemporani cu Mantuitorul, cu Maica Domnului si sfintii.