Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Cultura, Arta, Stiinta > Teologie si Stiinta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #21  
Vechi 26.08.2014, 21:52:21
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Mulțumesc pentru postare, e un prilej ca să vedem din faptele vieții (empiric) că greșelile unui om se răsfrâng și asupra altora, în speță asupra copiilor.
Părinții care avortează și care nu fac pocăința cuvenită pentru omor, ce fac de fapt? Perseverează, ani și ani, în îndreptățire de sine. Își justifică crima, stau întorși de la Dumnezeu și transmit și copiilor lor aflați în viață această atitudine ostilă, mândră. E o energie nesănătoasă aici, care trece de la unul la altul, precum lumina dintr-o lumânare la alta... Dar e o lumină pervertită, o lumină de la un soare negru, soarele minciunii egoiste și al morții.
Eu cred că atunci când un om face căință și pocăință, el dezleagă din legăturile neguroase ale bolii și morții sufletești și pe ceilalți, pe cei care intră în contact cu el. Nu știu cum se face asta, rămâne în mare parte o taină, însă e dovedit că așa funcționează treaba asta, e dovedit cu prisosință prin fapte, empiric.
Reply With Quote
  #22  
Vechi 26.08.2014, 22:42:31
florin.oltean75's Avatar
florin.oltean75 florin.oltean75 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.03.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.933
Implicit

Cainta si pocainta pentru propriile pacate inlatura uratenia/anchilozarea launtrica, ne infrumuseteaza, pentru ca sufletul intra in osmoza cu Dumnezeu, devine permeabil si luminos.

Acesta este inceputul smereniei.

Cand cainta si pocainta noastra se intinde si isi asuma voluntar si greselile propriilor parinti, bunici, strabunici pana la protoparinti - pe care le marturiseste Lui Dumnezeu ca si cand ar fi propriile greseli, smerenia devine adanca.

Iar atunci cand ia asupra sa greselile tuturora smerenia devine desavarsita.

Intr-o astfel de smerenie trebuie omul sa-si petreaca toata viata sa pamanteasca.
__________________

Reply With Quote
  #23  
Vechi 13.09.2014, 17:06:16
tot-Laurentiu's Avatar
tot-Laurentiu tot-Laurentiu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 553
Implicit

- Gheronda, unii considera că nu au condiții pentru a duce o viață duhovnicească și spun; "Nu ai ce lua de la cel care nu are".

- Dacă spun că sunt îngreunați de patimi moștenite și se îndreptățesc pe ei înșiși, aceasta este și mai grav.

- Dar când cineva este îngreunat într-adevăr de ele?

- Asculta, fiecare om are înclinații moștenite, bune sau rele. Trebuie însă să se lupte pentru a scăpa de propriile defecte și a cultiva ceea ce are bun, ca să devină un chip adevărat și plin de har al lui Dumnezeu.

Înclinațiile rele moștenite nu sunt o piedică pentru sporirea duhovnicească. Căci atunci când cineva se nevoiește, fie chiar și puțin, dar cu multă stăruință, atunci se mișcă în planul duhovnicesc, în cel al minunii în care toate înclinațiile rele moștenite sunt dizolvate de Harul lui Dumnezeu.

Dumnezeu se înduioșează și ajută mult un suflet care are înclinații rele moștenite dar care se luptă cu râvnă să zboare spre cer cu aripa lui atrofiată, care este moștenirea cea rea. Cunosc mulți care s-au slobozit de acestea cu puțină osteneală din partea lor și cu mult ajutor de la Dumnezeu. Acești oameni sunt mari eroi în fața lui Dumnezeu. Căci ceea ce îl înduioșează pe Dumnezeu este lucrarea pe care o săvârșim asupra omului nostru cel vechi.

- Gheronda, Botezul nu șterge înclinațiile rele moștenite?

- Botezul ne izbăvește de blestemul păcatului strămoșesc și de toate păcatele. Când omul se botează, el se îmbracă în Hristos. se izbăvește de păcatul strămoșesc și vine asupra lui Harul dumnezeiesc, însă înclinațiile rele moștenite rămân. Oare Dumnezeu nu ar fi putut să le șteargă și pe ele prin Sfântul Botez? Le lasă însă pentru a ne lupta, a birui și a ne încununa.

- Eu, atunci când cad mereu într-o patimă, îmi spun: "Așa m-am născut, asta sunt eu".

- Asta mai lipsea, să ne spui că părintii tăi ți-au dat toate defectele pe care le ai. Din moși strămoși s-au adunat la tine toate defectele, iar harismele la ceilalți?... Nu cumva te iei la ceartă și cu Dumnezeu?
Cel care spune: "Eu am acest caracter, așa m-am născut, am moștenit înclinații rele, în aceste condiții am crescut, prin urmare nu pot să mă îndrept..," este ca și cum ar spune: "Vinovat este nu numai tatăl și mama mea, ci și Dumnezeu!". știți cât mă mâhnesc când aud unele ca acestea? In felul acesta îi jignești și pe părinți ș pe Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu încetează să lucreze în tine din clipa în care începi să gândești astfel

- Gheronda, spun unii că slăbiciunile nu se pot corecta, când se află în firea omului.

- Știi ce se întâmplă? Unora le convine să spună că un defect oarecare se datorează firii lor, fiindcă ața se îndreptățesc pe ei înșiși și nu fac nici un efort ca să scape de el. "Mie, spun ei, Dumnezeu nu mi-a dat daruri Cu ce sunt eu de vina? De ce îmi cer lucruri mai presus de puterile mele?"! și apoi se culcă pe-o ureche. Se îndreptățesc pe ei înșiși, își odihnesc gândul și-o țin tot pe-a lor. Cum ne vom îndrepta dacă spunem: "Acestea sunt înclinații moștenite, celelalte sunt în caracterul meu"? Acest fel de a vedea lucrurile alungă vitejia duhovnicească.

Da, Gheronda, dar...

- Iarăși "dar"? Ce-i cu tine, măi copilă? Aluneci ca broasca țestoasă. Te îndreptățești mereu.

- Gheronda, o fac înadins?

- Nu spun că o faci înadins, dar de vreme ce ți-a dăruit Dumnezeu atâta minte și ești brici, foarte deșteaptă, nu înțelegi cât de rea este îndreptățirea? Un căpșor atât de mic să aibă atâta minte și să nu înțeleagă!

Am observat că unii, deși sunt deștepți și înțeleg ceea ce este corect, susțin ceea ce este greșit, deoarece aceasta le convine. și astfel își îndreptățesc patimile- Alții nu se îndreptățesc pe ei înșiși, dar cad în deznădejde la gândul că există în caracterul lor ceva de neîndreptat. Așa face diavolul: pe unul îl împiedică de la sporirea duhovnicească prin îndreptățirea de sine, pe altul îl prinde cu sensibilitatea exagerata și-l aruncă în deznădejde.

Pentru a fi tăiată o patimă, trebuie ca omul să nu se îndreptățească pe sine însuși, ci să se smerească. De pildă, dacă spune: "Eu nu am dragoste în firea mea, în timp ce altul are" și nu se nevoiește să o dobândească, cum va spori? Nu sporești fără luptă. Nu ați citit în cărțile patristice câte slăbiciuni aveau unii Părinți și la ce înălțimi duhovnicești au ajuns? I-au întrecut chiar și pe cei care aveau multe virtuși. Iată la ce măsură a ajuns Ava Moise Egipteanul, el care a fost un tâlhar atât de mare! Vedeți ce face Harul lui Dumnezeu?

După mine, cel care are înclinații rele moștenite și se luptă ca să dobândească virtuți, va avea mai multa răsplată decât cel care a moștenit de la părinții săi virtuți și nu trebuie să se lupte ca să le dobândească. Pentru că unul le-a găsit pe toate de-a gata pe când celălalt s-a luptat aspru ca să le dobândească Vezi, și oamenii ii apreciază mai mult pe acei copii care au găsit datorii lăsate de părinții lor și s-au ostenit din greu nu numai să le achite, ci sa câștige și avere, decât pe cei care au moștenit averea lăsată de părinții lor și au păstrat-o.

din cartea: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicesti V - Patimi si virtuti, Editura Evanghelismos, 2007

Last edited by tot-Laurentiu; 13.09.2014 at 17:26:50.
Reply With Quote
  #24  
Vechi 17.09.2014, 20:36:07
tot-Laurentiu's Avatar
tot-Laurentiu tot-Laurentiu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 553
Implicit

Părintele Arhim. Justin Pârvu:
"O mare problemă a traiului trupesc pe care-l promovează civilizația de astăzi este desfrânarea. Această patimă este considerată o stare de normalitate, de către unii. În ce constă răutatea ei? Desfrânarea este patimă, este o deviere de la normal.

Desfrânatul este un om îndobitocit, redus doar la trup, un om văduvit de sănătatea sufletului, care ajunge să le judece pe toate după patima sa. Oamenii aceștia sunt o pacoste pentru societate.

Cel mai grav este că acum mulți se încurcă în astfel de lucrurile de la vârste fragede, 12-14 ani, lucru la care contribuie din plin societatea, școala, televiziunea, întrun cuvânt educația de azi.

Patima desfrânării nu ține numai de trup, ci alterează cumplit și mintea, ducând la devieri de comportament și în gândire. Cei ce se întinează cu această patimă din tinerețe se îmbolnăvesc adesea și nu mai pot da naștere la copii, sau nasc copii bolnavi, cu malformații și deficiențe psihice. Și nici viața de familie nu merge bine, intervin o multitudine de probleme pe care nu sunt în stare să le depășească.

Datorită acestei patimi soții nu se pot înțelege între ei, nu au o relație normală și nu pot întemeia un cămin fericit, cu o viață normală."

Last edited by tot-Laurentiu; 11.08.2016 at 01:02:12.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare