Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

[sophia]

Am impresia ca se fac niste confuzii aici.
Nici eu nu ma pricep bine, recunosc, dar asa din putinul citit, eu am inteles postul altfel.
(Sunt f.de acord cu Georgeval!).
Voi veniti aici cu exemple care mai de care, de acum mii de ani.
Ceea ce faceau acei oameni: Iisus, apostolii, Ioan Botezatorul, nu este postul din ziua de azi.
1. Voi spuneti ca nu aveau case, animale, etc si doar umblau intr-una.
Da, asa este, dar se duceau in case de oameni si mancau. Si poate ca aveau oameni cu ei care le si gateau ceva. Ei nu circulau singuri. Acum nu stiu daca umblau si femeile lor cu ei (Mariile si alte femei).
Mancau ceea ce gaseau: painea lor nedospita, peste, poate mai dadeau de animale, lapte, fructe etc.
Pe urma in clima de acolo, ei nu consuma nici azi carne multa si numai anumite feluri.
2. Postul lor era altceva.
Iisus avea perioade cand manca mai putin, sau nu mananca. Dar nu pentru ca i-ar fi cerut cineva, sau nu ca o jertfa (nu cred ca o facea pentru Tatal sau).
O facea din motive sufletesti. Exact asa cum o fac oamenii cand sunt tulburati si apasati de griji, de ganduri, de probleme, de necazuri, si nu au pofta/chef sa manance. Pur si simplu nu le trebuie mancare atunci, ci altceva.
Se vorbeau aici pe forum si despre asexualitatea lui Iisus. El era om numai ca infatisare as spune eu. Ca sa spun asa, pe o parte era om, asemanator cu Maica Sa, pe de alta era alt fel de fiinta, asemenator cu Tatal Sau.
El putea trai si fara familie, si fara sex, si fara mancare si fara iubire omeneasca.
Mi se pare pacat si fara sens a ne compara cu Iisus, sau cu Maica Sa.
Sa nu uitam si ca Iisus isi cunoastea bine soarta, stia ce avea sa se intample cu el. Poate ca avea si El sentimentul de teama omeneasca, si poate ca simtea si el si o neputinta, cand vedea ca totusi este greu cu oamenii si ca va pleca, dar fara a indeplini poate tot ceea ce trebuia, fara a vindeca pe deplin omenirea. Si atunci se retragea singur de multe ori si se gandea, si medita.
Nu avea sau nu arata acea forta si singuranta pe care ar fi trebuit sa i-o dea originea Sa.
Mi-aduc aminte cand a fost mama mea grav bolnava si mai apoi pe moarte, Nu-mi trebuia mancare, nu puteam si nu mi-era nici foame.
Si mai sunt si oamenii care tot din motive de tulburare sufleteasca refuza hrana: anorexici, bulimici.
Si ei traiesc fara hrana.
Si mai sunt si oameni carora le lipsesc alte lucruri si atunci compenseaza cu...mancare si nu pot sta fara mancare.
E asa uosr de spus: Hai sa nu mai mancam! Dar ce facem in schimb?

Pe urma El ne-a invatat poate (asa inteleg eu), nu postul in sine, ci cumpatarea, smerenia, faptul ca unele lucruri trupesti pot veni si in urma celor sufletesti.
Nu stiu sa fi scris undeva: "Nu mancati si nu beti, atatea si atatea zile", pentru mine/Tatal meu.

2. Este important si modul in care vietuiau ei, apostolii impreuna cu Invataorul lor. Bun, nu mancau grozav, dar traiau altfel decat noi azi.
Ei nu erau singuri fiecare, nu aveau alte munci, serviciu, familie, ci aveau altceva: aveau discutiile cu Iisus, erau impreuna si aveau alte preocupari sufletesti mai inalte, aveau alte haruri, aveau implicarea sociala.
Adica erau cam manastirea de azi.
Postul nu este numai acel simplu nemancat, facut foamea.
Noi azi postim cam asa: singuri, fiecare acasa la el, mananca de post si se roaga eventual. In rest se duce in lume la rostul lui, la serviciu, la stresul din lume, la necazuri, isi vede de viata.
Ori asta nu este post. Lipseste ceva. Sufletul, intelegerea, profunzimea.
Postim, dar poftim la o cana de lapte, sau la o ciocolata sau friptura, pentru ca ne lipseste, pentru ca nu avem nimic in locul hranei.
Noi nu mai percepem asa ca apostolii, nu mai avem pe Invatatorul, sau macar un duhovnic, cu care sa postim impreuna. Avem acele griji lumesti, pecare Ei nu le aveau.
Ce fac maine? Serviciu, cum platesc aia si aia, cu cine las copiii, cum fac cu mama bolnava, etc. Singuratate!
Si incepi sa alergi, sa muncesti, sa rezolvi si ca sa nu cazi, trebuie sa mananci.
Nu se poate compara. Nu putem compara vremurile si situatiile.
Da, sunt oameni la manastire, care pot face asta.

Postul nu este numai nemancat de aia si de aia, este mai mult, este un ritual, hrana lipsa este inlocuita cu ceva. Meditatie, prieteni in jur, discutii (macar cateheza, discutii cu duhovnicul), liniste, pace.
Noi nici nu pricepem bine credinta, n-o stim. Citim una si alta si de fapt nu stim cele mai elementare lucruri, nu ni le putem explica, nu stim sa procedam, sa aplicam pentru noi credinta.

Pana si apostolii aveau lipsurile lor, desi posteau si stau 24 ore nas in nas cu Invatatorul lor si vorba aceea puteau sa intrebe, li se explica, erau ajutati.
Petru s-a lepadat de el, la prima ocazie, si inca de trei ori si nici nu avea incredere deplina (vezi mersul pe apa).
Toma nu credea daca nu vedea cu ochii lui si nu punea degetul.
Iuda stim bine ce a facut. Cu tot postul si rugaciunea.
Cat le-a adus lor postul pana la urma? Altceva i-a ajutat in credinta: Iisus insusi, cu vorba blanda, intelegere si tinut de mana.
"Du-te si intinde navoadele, hai vino spre Mine si ai incredere (si mergi si pe apa), hai vino si pune degetul aici pe rana mea si vezi (si nu m ai fi neredincios, ci credincios) etc."
Si tot Iisus n-a vrut sa faca oamenii foame: a inmultit paini si pesti de i-a saturat pe toti, le-a dat la pescari barci pline de pesti.

In concluzie: postul nu trebuie cerut, fortat, obligat, ci facut din suflet, daca, atunci cand poti si la modul in care poti. O jertfa pentru El nu inseamna neparat numai lipsa de mancare si apa. Poate avea si alte forme.
Ceea ce se face astazi nu se cheama post, totusi.