Sa multumim Domnului!

[Daniel777]

“…Aşadar, zece de astfel leproşi, care trăiau izolaţi şi deznădăjduiţi, când L-au văzut de departe pe Hristos trecând pe drumul public şi mergând într-un sat, imediat, toţi împreună au început să strige şi să-I ceară ajutor. Strigau: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!” (Luca 17, 13). Strigau aceste cuvinte cu credinţă. Credeau că Hristos, aşa cum a vindecat mii de bolnavi, care pătimeau de diferite boli, doar El ar putea să-i facă şi pe ei bine. Şi Hristos i-a făcut bine doar prin cuvântul Său cel atotputernic. Într-o secundă, trupul lor s-a curăţat. N-a rămas asupra lor niciun semn al groaznicei boli. O, Hristoase, cât de mare este puterea Ta!

Preoţii, care în acea vreme se îngrijeau şi de supravegherea medicală a leproşilor, au certificat că cei zece leproşi erau de-acum sănătoşi şi puteau să comunice liberi cu restul lumii. Şi iată-i. Plini de bucurie aleargă la casele lor, ca să-i vadă pe ai lor. Dar, în braţele femeilor şi copiilor lor, Hristos a fost uitat. Doar unul singur, pe care-l dispreţuiau, pentru că nu-l considerau iudeu autentic, ci fals, un samarinean, acesta, înainte de a se duce acasă, a considerat de datoria lui să meargă mai întâi la Hristos şi să-I mulţumească. A venit, deci, la Hristos, a căzut la picioarele Lui şi cu lacrimi în ochi I-a mulţumit Binefăcătorului său. Şi atunci Hristos a spus: „Nu s-au curăţit de lepră toţi zece? Unde sunt ceilalţi nouă? Doar unul a venit să-I mulţumească şi să-L slăvească pe Dumnezeu? Şi acesta nu este iudeu, ci samarinean”.

***

Ce nemulţumitori s-au arătat aceşti nouă iudei! Hristos să le facă un atât de mare bine, un bine pe care nimeni altul n-ar fi putut să li-l facă, iar aceştia să nu vină să-I spună un „Mulţumesc!”. Da, nemulţumitori au fost aceşti nouă leproşi, pe care i-a vindecat Hristos.

Dar nemulţumitori sunt şi atâţia alţii. Nemulţumitori suntem şi noi, care spunem că credem în Hristos, dar nu-I mulţumim aşa cum se cuvine. Pentru că Hristos este cel mai mare Binefăcător al nostru. Orice bine pe care-L avem, material şi spiritual, nu este al nostru. A lui Hristos este. Râurile, lacurile şi mările, copacii, ţarinile pe care le cultivăm, oile care ne dau lâna şi laptele lor, celelalte animale domestice, care ne sunt atât de folositoare, aerul pe care-l respirăm, ploaia care cade şi adapă pământul, soarele care luminează şi încălzeşte, toate acestea nu sunt ale noastre. Ale lui Hristos sunt. Hristos le-a creat şi le-a pus la dispoziţia noastră. Dacă ni le ia pentru o secundă, atunci cum vom putea să trăim? Cum să trăim fără soare, fără aer, fără apă, fără mâncare? Şi, pentru toate aceste bunuri materiale, pe care prin mâna Sa cea afectuoasă, pe care o deschide zi de zi, le împrăştie tuturor cu generozitate, pentru toate acestea s-ar fi cuvenit să fim recunoscători lui Hristos şi să-I spunem: „Hristoase, Îţi mulţumim”. Nu unul, ci mii de „mulţumesc” s-ar fi cuvenit să-I spunem zi de zi. Pentru că, aşa cum am spus, toate sunt ale Lui şi nimic nu este al nostru.

Dar am uitat! Avem şi noi ceva, care nu este al lui Hristos, ci este al nostru. Al nostru? Da, al nostru. Ce este al nostru? Este păcatul. Acesta nu vine de la Hristos; departe de noi blasfemia aceasta! Păcatul, aşa cum ne învaţă Biserica noastră, este un produs al libertăţii omului. Omul, adică, a fost lăsat liber să aleagă binele sau răul. Dar în loc să aleagă binele, a ales răul, şi răul, ca o lepră, s-a lipit de el. O, nu există un alt rău mai chinuitor decât păcatul. Acesta nu-l lasă pe om să se liniştească, nici zi, nici noapte. Acesta îi otrăveşte sângele, acesta îi contaminează creierul, acesta, ca un microb invizibil, izbuteşte şi se furişează pretutindeni şi face ravagii, o mare catastrofă. Şi de păcat sunt atacaţi toţi oamenii. Toţi oamenii suntem leproşi sufleteşte. Lepră, de pildă, nu este iubirea de arginţi, care nu-l lasă pe om să se liniştească nici zi, nici noapte? Lepră nu este adulterul şi desfrânarea sau prostituţia, necurata patimă a trupului? Lepră nu este ura şi răzbunarea, gelozia şi invidia sau orice alt fel de răutate? Această lepră a sufletului Unul singur are puterea să o vindece. Şi Acesta este Hristos, „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”. Cine crede în Hristos şi-I cere ajutorul, se vindecă de patimile chinuitoare ale răutăţii.

[Daniel777]

Aşadar, Hristos este cel mai mare Binefăcător. Şi s-ar cuveni să-I fim recunoscători.

O, Hristoase al meu, mii de bunuri ne dai, de mii de ori ne ierţi pentru păcatele pe care le facem. De mii de ori ne salvezi de primejdiile trupeşti şi sufleteşti. Fără dragostea Ta, fără ajutorul Tău, cine ar putea să trăiască măcar o secundă pe această planetă păcătoasă? Cât de mult s-ar cuveni să Te iubim pentru asta? În mii de feluri s-ar cuveni să-Ţi arătăm recunoştinţa noastră.

Şi totuşi! Ce nemernici şi nemulţumitori suntem! Bat clopotele duminica, ne cheamă să mergem să I ne închinăm şi să-I spunem un „Mulţumesc!” şi, dintr-o sută, unul sau doi merg la biserică, şi-aceştia nu cu toată inima. Suntem, deci, sau nu suntem mai răi decât cei nouă leproşi nerecunoscători?

Hristoase, iartă-ne! Curăţeşte-ne de lepra nemulţumirii. Dă-ne o inimă care să Te iubească şi să-Ţi fie veşnic recunoscătoare.”

[Daniel777]

Asa cum trupul nu poate trai fara aer,asa si sufletul nostru nu poate trai fara Dumnezeu.

[laraG]

Da,adevarat este ca nu-I multumim cum se cuvine nici macar pentru Darul cel mai de pret, cel al vietii.Ce facem multi dintre noi, oamenii, cu acest Dar este de neinteles;cum nu ne trezim din buimaceala in care ne tine pacatul.
"Toti oamenii primesc darurile bogate si binecuvantarile lui Dumnezeu, dar putini Ii multumesc lui Dumnezeu si sunt satisfacuti si fericiti langa Hristos."(Cuv.Paisie Aghioritul)
Nu suntem mai buni decat fariseii si carturarii de altadata.Multi dintre noi, crestinii de astazi nu traim dupa invataturile si poruncile Domnului.Multi se straduiesc sa inlocuiasca acestea prin prefacatorie si fatarnicie si sa acapareze invatatura de credinta, omitand din ea notiunile despre Dumnezeu.Suntem plini de ura, de invidie.Bun si foarte ingaduitor este Domnul cu noi, Creatia Sa.El asteapta pana la sfarsitul zilelor noastre sa ne revenim din pribegie,sa ne pocaim.Cu lacrimi de pocainta sa-I multumim Domnului in orice vreme si cu bucurie sfanta sa cantam:"Slava lui Dumnezeu intru cei de sus si pe pamant pace, intre oameni buna voire."

[Carmen FUNIERU]

Dintre cei zece doar unul i-a mulţumit, pentru că doar el l-a simţit pe Hristos.
I-a simţit şi i-a înţeles marea Lui bunătate, izvorâtă din iubirea pentru oameni.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Daniel777

Asa cum trupul nu poate trai fara aer,asa si sufletul nostru nu poate trai fara Dumnezeu.

Aşa este , dar mă întreb cum ar fi o zi din viaţa noastră, în care Dumnezeu şi-ar întoarce complet faţa de la noi ? Nici trup şi nici suflet , n-ar mai fi ! Toţi suntem mândri şi plini de păcate, dar oare câtă mândrie trebuie să fie în cineva , ca să nu-L recunoască absolut deloc ? Dar cred , că nici cel mai convins ateu , în sinea lui stă îndoiala necredinţei lui ! Imposibil , cât de mândru şi cât de rătăcit ar fi cineva , să spună cu adevărat că nu-L simte , sub o formă sau alta . Câtă linişte ne dai Doamne în rugăciune , în clipele de meditaţie când Duhul tău se află lângă noi ! Unde eşti Tu, cu adevărat e linişte şi pace , iar când te mâhneşti pe noi , groaza şi frica ne împresoară ! Slavă ţie , Doamne ! ! !

[calator prin ploaie]

Domnului trebuie sa-i multumim necontenit...Si trebuie sa o facem si cand avem greutati...Eu una am o zi in saptamana in care ma rog doar multumindu-i...Asa simt si asa fac...