Ne cunoaste Dumnezeu gandurile?

[editheraven]

Da. Am spus mai pe scurt.

In Eden, dupa ce au pacatuit Adam si Eva si s'au ascuns, de ce Dumnezeu intreaba unde sunt? Nu stiam El? Desigura ca stia insa pacatul a distrus 'intimitatea' relatiei intre om si Dumnezeu. El stia unde sunt cei doi doar ca Adam si Eva nu voiau ca Dumnezeu sa stie.

Tot in NT, scrie ceva de genul ca ei n'au suportat Lumina, pentru ca Lumina le scotea la iveala faptele lor rele. De aceea n'au suportat sa stea in Lumina. Pe cand ceilalti au venit la Lumina sa li se vada faptele lor facute in dreptate. Asa este si cunoasterea. Cand fugi din lumina, Dumnezeu te cunoste si stie unde esti. Dar pe de alta parte pacatul pune un zid de despartire si Dumnezeu nu are acces, din pricina inimii impietrite.

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Lucian008

Cerea o explicatie dpdv ortodox.

Ce e aia "explicaţie dpdv ortodox"? Moise a scris Exodul din punct de vedere ortodox? Cei 70 de înţelepţi evrei au tradus în greacă din punct de vedere ortodox? Eu n-am oferit decât o explicaţie din punct de vedere lingvistic, consultând mai multe traduceri ale textului şi deci orice specialist în ebraică sau greacă (ortodox sau neortodox) ar putea fi de acord cu mine. Nu m-am apucat să interpretez pasajul, ci am oferit varianta unei alte traduceri, ba chiar aceeaşi traducere (ortodoxă) într-un pasaj simetric cinci versete mai sus.

Explicaţia mea nu prezenta implicaţii doctrinare ce să intre în coliziune cu "punctul de vedere ortodox"; chiar aşa mare crimă am comis?

[Adrianna]

Da, exemplele cu Adam si Eva in Eden si cel cu lumina de care unii se feresc dar catre care altii se indreapta, in functie de faptele lor, sunt foarte bune.
Explicatia cu zidul ce se interpune intre om si Dumnezeu este foarte plastica si reda bine ideea pe care ati enuntat-o: Dumnezeu il cunoaste pe om si faptele sale, omul insa nu vrea sa fie cunoscut de Dumnezeu atunci cand faptele ii sunt rele.
Ati sintetizat foarte bine ideea :)

În prealabil postat de editheraven

Da. Am spus mai pe scurt.

In Eden, dupa ce au pacatuit Adam si Eva si s'au ascuns, de ce Dumnezeu intreaba unde sunt? Nu stiam El? Desigura ca stia insa pacatul a distrus 'intimitatea' relatiei intre om si Dumnezeu. El stia unde sunt cei doi doar ca Adam si Eva nu voiau ca Dumnezeu sa stie.

Tot in NT, scrie ceva de genul ca ei n'au suportat Lumina, pentru ca Lumina le scotea la iveala faptele lor rele. De aceea n'au suportat sa stea in Lumina. Pe cand ceilalti au venit la Lumina sa li se vada faptele lor facute in dreptate. Asa este si cunoasterea. Cand fugi din lumina, Dumnezeu te cunoste si stie unde esti. Dar pe de alta parte pacatul pune un zid de despartire si Dumnezeu nu are acces, din pricina inimii impietrite.

Pai cum sa nu puna pacatul despartire, cata vreme a pacatui cred ca inseamna a intra intr-un legamant nou
pentru a parasi Legamantul?...
Fireste ca alegerile sunt mereu urmate de consecinte, iar unele dintre acestea ne poarta intr-o putere care nu moare de dragul nostru...
Dar ma inteb cum e cu noi cand ne ferim de Lumina pentru a tainui faptele rele.
De cine ne imaginam, copii fiind, ca fugim? De vreun miop? De vreun neputincios? Oare nu de Acela Care patrunde rarunchii si inima omului?...
Daca noi insine nu putem patrunde inlauntrul nostru (apropos, e careva pe aici care isi cunoaste bine adancul inimii sau macar zarea vreunei celule?...), asta inseamna cu necesitate ca nimeni nu poate sa ne cunoasca deplin? Sa ne cantareasca?
De unde asemenea certitudine?

Ma framanta aceasta pornire a omului spre ascundere...
Ma duce cu gandul la teama, la neincredere. Uneori, cand sunt mai vesel, ma gandesc chiar la joc (copilarescul "de-a v-ati ascunselea"...)
Sau poate la ignoranta... La nedeplinatate... La ne-dreptate...

In definitiv, la reciprocitatea dragostei (dintre persoane, desigur, altminteri ce sens ar avea sa ridicam, neincetat, problema iubirii?).

[moldoveanu]

În prealabil postat de ioan cezar

Dar ma inteb cum e cu noi cand ne ferim de Lumina pentru a tainui faptele rele.
De cine ne imaginam, copii fiind, ca fugim? De vreun miop? De vreun neputincios? Oare nu de Acela Care patrunde rarunchii si inima omului?...
Daca noi insine nu putem patrunde inlauntrul nostru (apropos, e careva pe aici care isi cunoaste bine adancul inimii sau macar zarea vreunei celule?...), asta inseamna cu necesitate ca nimeni nu poate sa ne cunoasca deplin? Sa ne cantareasca?
De unde asemenea certitudine?

Ma framanta aceasta pornire a omului spre ascundere...
Ma duce cu gandul la teama, la neincredere. Uneori, cand sunt mai vesel, ma gandesc chiar la joc (copilarescul "de-a v-ati ascunselea"...)
Sau poate la ignoranta... La nedeplinatate... La ne-dreptate...

In definitiv, la reciprocitatea dragostei (dintre persoane, desigur, altminteri ce sens ar avea sa ridicam, neincetat, problema iubirii?).

Fugim de oprobiul/pedeapsa pe care ne-ar aduce-o semenii. Pentru ca nu credem cu adevarat in Dumnezeu pentru noi ce conteaza e sa nu fim pedepsiti aici, pe lumea aceasta. Cat despre alta lume cei mai multi nu cred, iar unii care cred se gandesc ca li se va ierta la spovedanie, si atunci iarasi ramane doar sa ascunda de semeni, si gata, s-a rezolvat! :)

Da,Dumnezeu ne cunoaste toate gandurile,intentiile,motivatiile,trairile si actiunile,ne cunoaste mai bine decat ne cunoastem noi pe noi insine si nimic nu poate fi ascuns de EL.Si asta nu doar cu privire la un individ sau un popor ci cu privire la intreaga rasa umana,de la inceputuri,stie totul cu privire la absolut toate actiunile care s-au intimplat de-a lungul timpului astfel incat in fata Sa nu este nimic de neinteles sau fara explicatie ori finalitate.Fiecare om,de la primul plans in clipa venirii pe lume si pana la ultima suflare la plecarea din acesta lume nu poate ascunde nimic de Dumnezeu.Sfantul Siluan Athonitul spunea: ,,Milostive Dumnezeule, Tu stii neputinta noastra. Ma rog Tie: da-mi duh smerit pentru ca, dupa milostivirea Ta, Tu dai sufletului smerit puterea de a vietui dupa voia Ta si-i descoperi toate tainele Tale, dandu-i sa cunoasca cat de nesfarsit ne iubesti."

[editheraven]

Inca ceva despre cunoasterea lui Dumnezeu

1Corinteni 8:3
"Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu."
2Timotei 2:12
"Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”"

[Adrianna]

Cel ce rosteste numele Domnului sa se fereasca de faradelege, aveti dreptate, aici se afla cheia. De aceea Domnul le va zice unora ca nu ii cunoaste desi aceia au facut si minuni in numele Lui: le spune sa plece de la El cei ce au lucrat faradelegea pentru ca nu-i cunoaste.

Ce trebuie sa intelegem prin faradelege?

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Adrianna

Cel ce rosteste numele Domnului sa se fereasca de faradelege, aveti dreptate, aici se afla cheia. De aceea Domnul le va zice unora ca nu ii cunoaste desi aceia au facut si minuni in numele Lui: le spune sa plece de la El cei ce au lucrat faradelegea pentru ca nu-i cunoaste.

Ce trebuie sa intelegem prin faradelege?

"Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea." (Mat. 7,23 - versiunea ortodoxă)

La fel ca şi în limba română, άνομία înseamnă fărădelege, nelegiuire, lipsă de conformitate cu Legea. Deci călcarea Legii lui Dumnezeu. Oricât de ortho-docşi ar pretinde că sunt, călcătorii Legii lui Dumnezeu vor fi respinşi de Hristos în ziua cea mare a Judecăţii.

[Lucian008]

În prealabil postat de osutafaraunu

"Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea." (Mat. 7,23 - versiunea ortodoxă)

La fel ca şi în limba română, άνομία înseamnă fărădelege, nelegiuire, lipsă de conformitate cu Legea. Deci călcarea Legii lui Dumnezeu. Oricât de ortho-docşi ar pretinde că sunt, călcătorii Legii lui Dumnezeu vor fi respinşi de Hristos în ziua cea mare a Judecăţii.

Dar a zis cineva ca BO invata ca cei nascuti in familii ortodoxe, botezati, cununati ortodocsi si care dau pe la biserica din Paste'n Craciun si spun ca ei "cred in Dumnezeu in sinea lor" se vor mantui? Mantuirea este un vesnic urcus. Strebuie multa stradanie si renuntare de sine.