Exerciţii de gândire: probleme filosofice

[laurastifter]

În prealabil postat de Barsaumas

Multumesc, ma inspira Dumnezeu sa le zic, eu nu sunt, vorba lui Sarton Bander, "decit un conductor". :)
In regula: sa zicem ca dvs. (la modul general de fapt, ma adresez oricui poate si vrea sa raspunda) v-ati nascut la un asa moment din istorie, incit in biserica este deja normativa invatatura monotelismului, sau a iconoclasmului, daca preferati (a durat mai mult). Ati fost botezat si ati ajuns la virsta gindirii abstracte si a deciziilor personale constiente ca si credincios al bisericii cu o astfel de invatatura. Intrebare: ce v-ar spune ca si/sau ce este adevarat, avind in vedere ca in timpul vietii dvs, ati apuca rasturnarea intoarcerii la iconodulie, tot din motive politice ("binecredincioasa" imparateasa Irena, care si-a orbit propriul fiu, etc., etc). Cum ati simti/defini ca infailibila o credinta schimbatoare si/sau o institutie supusa politicului (memento: "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta.").
Cu respect.
P. S. Va rog frumos (si nu vorbesc de d-l bogdan81 aici) incercati sa raspundeti calm, cerebrral,fara isterii pseudo-apologetice. Cam greoi formulata, de fpa tintrebarea mea vizeaza raportul dintre un adevar vesnic si vitregia istoriei exercitata asupra ecclesiei, sau asupra ce trece drept ecclesia, i acel moment. CUM SESIZEZI, IN ATARI MOMENTE, IN MOD CIT MAI OBIECTIV, DIFERENTA DINTRE EREZIE SI INVATATURA DREAPTA, ALTFEL DECIT IN LOGICA PUR LUMEASCA "EREZIE = INVATATURA INVINSILOR; DREAPTA CREDINTA= INVATATURA INVINGATORILOR, LA MOMENTUL Tn"?
Ce facem , mergem cu ascultarea ca o turma fata de cei care afirma un advar azi, si se contrazic iar si iar citeva decenii sau secole mai tirziu, asa cum faceau, si inca fac, fratii nostri din Vest, urmind pe "urmasul lui Petru"? Sau gindim, totusi, cu propriul cap?

Dacă-aş trăi în epoca disputelor iconoclaste... hmm... nu ştiu ce aş face.
Aş fi, poate, influenţată de discursurile teologilor iconoclaşti?...
Sau poate că nu?...
Trăim "sub vremi", vorba cronicarului.
Vă pot spune, însă, cu certitudine ce nu aş face, în cazul în care aş fi aceeaşi persoană, cu modul de gândire şi convingerile de acum etc:
1. NU aş avea nici măcar o clipă intenţia de a trăda credinţa, ci dorinţa mea ar fi aceea de a căuta, în mod sincer, adevărul revelat;
2. NU m-aş ghida după argumentul autorităţii, de vreme ce Dumnezeu este Izvorul libertăţii şi Logosul suprem.
Cine stabileşte adevărul?
Adevărul există, este veşnic, n-are nevoie să fie decretat de către o autoritate omenească.
Nu dogmele sunt sau nu adevărate, în funcţie de autorităţile care le decretează, ci
Sinoadele sunt ecumenice sau "tâlhăreşti" în funcţie de modul lor de raportare la adevărul revelat!
Nu judecăm credinţa după persoane, ci persoanele după credinţa lor, aşa cum frumos scria Tertulian.
"Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria" (Petre Ţuţea), este veşnic Acelaşi (cf. Evr13, 8), indiferent de valurile schimbătoare ale diverselor epoci, contexte istorice şi mentalităţi...
Ne întrebaţi (şi vă-ntrebaţi, poate) aşa: "Ce facem , mergem cu ascultarea ca o turma fata de cei care afirma un advar azi, si se contrazic iar si iar citeva decenii sau secole mai tirziu, asa cum faceau, si inca fac, fratii nostri din Vest, urmind pe "urmasul lui Petru"? Sau gindim, totusi, cu propriul cap?"
"Ce-un secol o spune, ceilalţi o dezic", nu-i aşa?...
Şi ce legătură are asta cu adevărul lui Hristos?
Desigur că nu mergem orbeşte cu ascultarea, ci gândim, căutăm împreună, de vreme ce Biserica nu-i o instituţie care stabileşte adevăruri, ci o comunitate, ai cărei membrii suntem, aflată într-un neîncetat pelerinaj către Împărăţia iubirii şi a adevărului dumnezeiesc.
Nu ne-nchidem în noi înşine, ci avem încredere în ceilalţi membrii ai Bisericii;
nu devenim nici obedienţi (trădarea libertăţii fiind, desigur, un păcat la fel de grav ca şi trădarea adevărului)!
Căutăm împreună, cu Hristos şi pentru El, cu încredere, libertate de conştiinţă şi bucuria căutării, cu încordare şi nădejde totodată, străduindu-ne să sporim din ce în ce mai mult şi conştienţi fiind că orice pisc atins este, de fapt, un nou început de alpinism duhovnicesc către alte şi alte culmi... la nesfârşit.
Adevărul nu-i un bun pe care să-l ţinem în buzunar!
Nu putem deţine Adevărul, ci putem spori întru el...
Şi, de fapt, noi înşine Îi aparţinem, de vreme ce, dincolo de toate teoriile noastre filosofice, Adevărul, în sensul cel mai profund al acestui cuvânt, e ipostatic: este Persoana lui Dumnezeu Cel întrupat!
Doamne ajută!
PS: este minunat faptul că vă puneţi întrebări şi căutaţi.
Cred că v-aţi dat seama şi ştiţi mult mai bine decât mine că greşelile omeneşti comise în numele credinţei NU pot fi asociate niciodată cu adevăratul creştinism!
Hristos nu vrea ca adevărul Său dumnezeiesc să fie monopolizat, decretat prin legi, negociat în dezbateri politice etc, ci doar mărturisit, iubit şi căutat cu dor!
Dumnezeu este Dumnezeu,
oamenii sunt oameni.
Fie-mi îngăduite aceste tautologii, pentru a evidenţia mai clar mesajul pe care-ncerc să îl exprim.
De aceea, aşa cum scria atât de frumos colegul nostru de forum Florin.Oltean75 pe un alt topic (încerc să-i reproduc cuvintele din memorie, sper să fi reţinut corect): să ne ataşăm cu toată fiinţa noastră de Hristos; restul sunt detalii!

[laurastifter]

Revin, sper, zilele următoare, pentru a le răspunde şi celorlalţi care mi-au scris... dar nu mai promit nimic. :)
Şi, cu acest prilej, aş dori să-mi cer scuze tuturor celor care mi-au scris, în ultima perioadă, atât pe forum, cât şi în privat şi cărora, pur şi simplu, nu le-am răspuns... fiind într-o perioadă incredibil de aglomerată (ce-şi face omu' cu mâna lui... lucru manual se cheamă, fiindcă de bună voie şi nesilită de nimeni m-am angajat într-o mulţime de activităţi). Cred că, abia în vacanţa de Crăciun, voi putea să recapitulez, ca să nu uit pe cineva şi să le răspund tuturor celor care mi-au scris. Până atunci... vă rog să-mi acordaţi muulte circumstanţe atenuante dacă uit să vă răspund, deschid alt topic şi nu mai scriu nici la acela răspunsuri etc. :))
O noapte liniştită vă doresc!

[Demetrius]

În prealabil postat de laurastifter

Revin, sper, zilele următoare, pentru a le răspunde şi celorlalţi care mi-au scris... dar nu mai promit nimic. :)
Şi, cu acest prilej, aş dori să-mi cer scuze tuturor celor care mi-au scris, în ultima perioadă, atât pe forum, cât şi în privat şi cărora, pur şi simplu, nu le-am răspuns... fiind într-o perioadă incredibil de aglomerată (ce-şi face omu' cu mâna lui... lucru manual se cheamă, fiindcă de bună voie şi nesilită de nimeni m-am angajat într-o mulţime de activităţi). Cred că, abia în vacanţa de Crăciun, voi putea să recapitulez, ca să nu uit pe cineva şi să le răspund tuturor celor care mi-au scris. Până atunci... vă rog să-mi acordaţi muulte circumstanţe atenuante dacă uit să vă răspund, deschid alt topic şi nu mai scriu nici la acela răspunsuri etc. :))
O noapte liniştită vă doresc!

Spor la treabă și Dumnezeu cu tine!

[laurastifter]

În prealabil postat de Demetrius

Spor la treabă și Dumnezeu cu tine!

Vă mulţumesc din suflet!
Dumnezeu cu dvs!

[MariS_]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Vă propun ca, în acest topic, să ne punem unii altora mintea la contribuţie, prin diverse probleme de logică, filosofie morală, probleme de perspicacitate şi alte exerciţii antrenante de gândire. :)
Ce ziceţi? :)
Îmi îngădui să-ncep eu.
Răspundeţi prin "da" sau "nu" la următoarea întrebare:
următorul cuvânt pe care-l veţi scrie este "nu"?
:))
Am mai pregătit şi altele, dar aştept să văd ce faceţi la această problemă (pe care eu, sincer, ştiu doar parţial cum s-o rezolv, intuiesc...) şi să citesc, de asemenea, problemele propuse de voi.
Hristos în mijlocul nostru!

Un novice il intreba pe avva lui:
- Avva, care intrebare e cea mai adanca?
Iar avva ii raspunse tot cu o intrebare:
- Dar zi-mi care raspuns e cel mai cuprinzator?
- Nu stiu, zise novicele. Care e?
- E raspunsul la intrebarea cea mai adanca, zise avva.
Nelamurit, tanarul il ruga pe avva sa-i talcuiasca spusele.
Avva il lamuri ca intrebarea cea mai adanca e "de ce exista tot ce exista?",
iar raspunsul la aceasta intrebare nu e altul decat .. tacerea.
Bucurii!

[laurastifter]

În prealabil postat de MariS_

Un novice il intreba pe avva lui:
- Avva, care intrebare e cea mai adanca?
Iar avva ii raspunse tot cu o intrebare:
- Dar zi-mi care raspuns e cel mai cuprinzator?
- Nu stiu, zise novicele. Care e?
- E raspunsul la intrebarea cea mai adanca, zise avva.
Nelamurit, tanarul il ruga pe avva sa-i talcuiasca spusele.
Avva il lamuri ca intrebarea cea mai adanca e "de ce exista tot ce exista?",
iar raspunsul la aceasta intrebare nu e altul decat .. tacerea.
Bucurii!

Foarte frumos! :)
Ca toate postările dvs, de fapt!
Dumnezeu să vă ocrotească, MariS!

[laurastifter]

Poate că e o întrebare naivă... :)
Dar ce i-aţi spune unui copil, dacă v-ar întreba nedumerit:
"în ce limbă vorbesc îngeraşii?"?
Poate că aţi eluda uşor problema răspunzându-i:
"într-o limbă a lor... pe care n-o putem înţelege noi, oamenii".
Cu toate acestea, zilele trecute m-am gândit, foarte serios vorbind, la următorul aspect:
îngerii sunt fiinţe spirituale, da?
Prin urmare, ei nu pot emite sunete, cuvinte etc în felul oamenilor, pentru că acestea ţin de lumea materială, sensibilă.
Prin urmare, "limbajul" angelic n-are legătură cu vocabularul, conceptualizarea realităţii etc.
Cu toate acestea, cunoaşterea lor este mult mai profundă decât a noastră... unul dintre motive fiind tocmai caracterul lor spiritual ("Cel Ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slujitorii Tăi pară de foc").
Atunci, ce vrea să spună Sfântul Apostol Pavel prin sintagma "limbile oamenilor ŞI ALE ÎNGERILOR" (I Cor13, 1)?
Cum comunică îngerii între ei?
Printr-o anumită formă de... limbaj?
Şi dacă nu,
atunci comunicarea şi cunoaşterea sunt posibile fără limbaj?
Şi dacă da, atunci ce legătură este între:
1. limbaj şi comunicare;
2. limbaj şi gând;
3. limbaj şi cunoaştere?
Aştept cu bucurie răspunsurile voastre.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de laurastifter

Cum comunică îngerii între ei?
Printr-o anumită formă de... limbaj?
Şi dacă nu,
atunci comunicarea şi cunoaşterea sunt posibile fără limbaj?

Sper sa nu para o ofensa... De altfel, incerc si eu sa-mi dau cu parerea, fara a pretinde ca sunt detinatorul adevarului. Personal, stiind profunzimea mesajelor tale, in timp, aceasta intrebare pare cu adevarat, pe cat de naiva, pe atat de amuzanta. Cum comunica ingerii cu noi? Intotdeauna in limba materna. Sau in orice caz, in acea limba in care si gandim. Cum comunica ingerii intre ei? Daca am privi natura cu acei ochi cu care isi doreste Dumnezeu sa o privim ca sa ne bucuram de ea, am intelege exact acest limbaj. Florile, pasarile, albinele, animalele, practic intreaga creatie a lui Dumnezeu are un "limbaj". In limba romana, o putem numi o forma de telepatie, dar de fapt e cu mult mai mult. Acolo e chiar Harul lui Dumnezeu!

[AlinB]

Cunoasterea nu depinde de limbaj.
Comunicarea cunoasterii in schimb depinde de limbaj.
Limbajul nu e neaparat verbal.

[Mihailc]

Nu-mi dau seama cât de filozofică e dilema mea, dar ştiu că m-aş bucura să aflu cât mai multe păreri.

Ergo, cum credeţi voi că e mai bine să procedăm, în calitate de creştini, în împrejurări de viaţă concrete:

1. Să ne ferim de suferinţă autoamăgindu-ne cu minciuni mentale cu efect analgezic asupra sufletului.

sau

2. Acceptăm adevărul din străfundul inimii cu riscul suferinţei

Să presupunem că aţi ieşit dintr-o relaţie de prietenie cu posibilităţi de evoluţie în dragoste. Cum e mai bine pentru un credincios să gestioneze despărţirea?


1. Folosind argumentul vulpii din celebra fabulă, care s-a consolat singură pentru neputinţa de a ajunge la struguri, spunându-şi că erau oricum acri. Vânzându-ţi singur gogoşi, adică minciuni cu efect autoamăgitor cum că persoana de care te-ai despărţit nu era potrivită cu tine, aveaţi discuţii în contradictoriu pe teme etice sau teologice (oricum fără efect asupra vieţii practice imediate), că nu se încadra în toate aşteptările tale etc.

2. Acceptând adevărul şi anume faptul că aţi petrecut clipe minunate împreună, că ai simţit adierea fericirii, că aţi avut planuri frumoase, că pierzi o oportunitate uriaşă detaşându-te de persoana respectivă etc.

Aştept cu interes opiniile voastre!