Staretul Tadei

[irodion]

Am citit prin vara cartea parintelui Tadei "Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata" si am fost foarte impresionata. Ieri am gasit intamplator acest blog unde l-am putut vedea pe parintele Tadei in carne si oase, este o adevarata binecuvantare. Bucurati-va si voi!
Doamne ajuta!

http://video.crestinortodox.ro/index...y=tadei&type=9

[glykys]

Multumim ca te-ai gandit sa iti imparti cu noi comorile tale!

[Marius22]

În prealabil postat de irodion

Am citit prin vara cartea parintelui Tadei "Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata" si am fost foarte impresionata. Ieri am gasit intamplator acest blog unde l-am putut vedea pe parintele Tadei in carne si oase, este o adevarata binecuvantare. Bucurati-va si voi!
Doamne ajuta!

http://video.crestinortodox.ro/index...y=tadei&type=9

Am vazut si eu aceste inregistrari cu parintele Tadei. A fost un om cu adevarat frumos, de-a dreptul minunat si odihnitor. Dea Domnul sa ne molipsim si noi - macar in mica parte - de linistea sa.

[irodion]

Mie cel mai mult mi-a placut al 4-lea filmulet, spune niste lucruri foarte adanci... Si ma uitam cat de armonios si frumos a fost acest parinte, cata lumina in ochii lui si cata smerenie....

[windorin]

- Care este cel mai de seama lucru in viata duhovniceasca ?

- Cel mai insemnat lucru este, cred, paza pacii inimii. Sa nu va tulburati sub nici un chip. In inima trebuie sa domneasca pacea, linistea, tacerea, linistirea. Valmasagul gandurilor este starea duhurilor cazute (dracii, duhurile care au cazut de la Dumnezeu). Mintea noastra, dar, se cere sa fie adunata, unita, atenta. Numai in mintea unita se poate salaslui Dumnezeu Cel Unul.

[Marius22]

"- Cum este un om smerit?

Cei smeriti socotesc orice om mai presus decat ei - si nu numai pe om, ci si toata faptura.

- Cum putem socoti o faptura mai presus de noi, daca Dumnezeu ne-a inzestrat cu gandire, ne-a numit fii ai Sai?

Daca veti pune mana pe inima si veti fi sinceri cu voi insiva, veti intelege ca sunteti mai mici decat multe fapturi. Luati aminte la albina, cum se zoreste si trudeste. Se daruieste fara crutare si fara oprelisti. Albina traieste, cu totul, o luna si o jumatate de zi, si adesea piere muncind, pe camp, si nu se mai intoarce la stupul ei. Si cat se gandeste omul la sine si cat isi plange de mila. Sau priviti furnica, cum nu osteneste sa poarte neincetat ceva. Iar atunci cand ii cade sarcina, o ridica si isi continua munca cu rabdare. Iar noi, daca nu apucam imediat ceva in maini, ne luam degraba mainile de pe acel lucru."

(Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita: Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata)

[Ekaterina]

"Părintele Tadei s'a născut în anul 1914 în satul Vitovniţa, din părinţi evlavioşi, ţărani, de praznicul Sfântului Apostol Toma şi a primit numele de Toma. Începuturile vieţii sale călugăreşti sânt legate de mănăstirea Milkovo de lângă Svilainţa şi de Părintele Ambrosie de la Milkovo, ucenic al Cuviosului Ambrosie de la Optina, care, după cuvintele Stareţului Tadei, avea „nemărginită dragoste şi iertare.”

S'a închinoviat în 1935 la Mănăstirea Gorniak, pe 10 Martie, spre a fi tuns în cinul monahicesc la 14 Iulie, acelaşi an, ca frate în obştea Mănăstirii Gorniak. Îndată după închinoviere, în 1935, a fost îndrumat spre Şcoala de Iconografie de la Mănăstirea Rakoviţa. La dorinţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Sârbe de la acea vreme, Varnava, Episcopul Veniamin i-a dat monahului Tadei dezlegare canonică să meargă în eparhia Belgradului şi Karloviţului, iar acesta a intrat în obştea mănăstirii de la Rakoviţa.

A fost hirotonit în cinul de ieromonah la 3 Februarie 1938, la Mănăstirea Rakoviţa, de către Episcopul Mitrofan al Harkovului (arhiereu al Bisericii Ortodoxe Ruse de peste Graniţe). A fost ridicat la treapta de egumen în 1949, în catedrala din Belgrad, de către vicarul patriarhal Visarion, fost episcop al Banatului. În Octombrie 1938, ieromonahul Tadei a fost mutat, pentru nevoile slujirii, la Patriarhia din Peci. După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, ieromonahul Tadei a părăsit Peciul şi s'a întors la Mănăstirea Rakoviţa.

În Aprilie 1947, ieromonahul Tadei s'a reîntors în eparhia Branicevo cu dezlegare canonică şi a intrat în obştea mănăstirii Gorniak. La dorinţa Patriarhului Gavriil, ieromonahul Tadei se reîntoarce la Patriarhia din Peci, în anul 1949, şi devine vicar al acesteia. În 1955, din motive de sănătate, egumenul Tadei, având dezlegarea Patriarhului Vichentie, se întoarce pentru a doua oară în eparhia Branicevo. În această eparhie a fost o vreme preot paroh în satele Peci şi Klenovaţ şi în parohia Şapinska, iar apoi, din 1957, stareţ al Mănăstirii Gorniak.

La începutul lui Noiembrie 1959, egumenul Tadei a primit dezlegare canonică pentru a pleca în Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte, aflată sub jurisdicţia Patriarhului Ecumenic de la Constantinopole. După patru luni încheiate, egumenul Tadei, cu acordul autorităţilor greceşti, a părăsit Hilandarul şi Sfântul Munte, întorcându-se în patrie. Aici a fost, o vreme, paroh în satul Bistriţa, apoi stareţ al Mănăstirii Tuman. La dorinţa părintelui, în 1962, a fost rânduit la stăreţia Mănăstirii Vitovniţa.

A petrecut în această slujire vreme de zece ani, pentru ca, în cele din urmă, slujind ca paroh în Vlaşki Dol, să fie pensionat, apoi aşezat la stăreţia Mănăstirii Pokainiţa de lângă Velike Plane şi ca duhovnic al Mănăstirii Tuman, iar apoi, pentru a doua oară, la stăreţia Mănăstirii Vitovniţa. Arhimandritul Tadei, stareţul Mănăstirii Vitovniţa, a trecut la Domnul pe 13 Aprilie 2003, în satul Bacika Palanka din Voievodina, în casa credincioşilor ce s'au îngrijit de stareţ în ultimi ani ai vieţii sale pe pământ."( Sursa: Predania)

[Ekaterina]

Între părinţii îmbunătăţiţi duhovniceşte ai secolului trecut, istoria Bisericii din Serbia consemnează numele unui ieromonah român, puţin cunoscut în stânga Dunării, însă cu mare faimă în răsăritul Serbiei. Este părintele Tadei, născut în 1914 în satul Vitovniţa, care vine să dovedească, dacă mai era nevoie, prezenţa populaţiei româneşti situată în zona Timocului şi mărturia unei conştiinţe ortodoxe curate, deschise, binevoitoare faţă de fraţii sârbi sau ruşi, ultimii retraşi aici în urma Revoluţiei din 1917.

Crescut într-o familie de ţărani evlavioşi, Toma (numele de botez al părintelui Tadei) a urmat clasele primare, absolvind apoi Şcoala de Comerţ şi Meserii din Petrovaţ. Îmbolnăvindu-se foarte grav de plămâni pe la 15-16 ani, a hotărât ca restul vieţii să-l închine lui Dumnezeu. Aşa a intrat ca frate la Mănăstirea Gorniak. Dorind o vieţuire mai duhovnicească, a cerut binecuvântarea să meargă la Mănăstirea Milkovo, unde erau foarte mulţi părinţi ruşi, între care ucenicii stareţului Ambrozie de la Optina. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Iugoslavia a avut mult de suferit. Trupele de ocupaţie germane, italiene, bulgare şi albaneze au arestat multe persoane, în special pe clerici despre care se credea că sunt organizatori ai revoltei împotriva ocupanţilor.

[Ekaterina]

Părintele Tadei a fost arestat. „Erau vremuri grele, când numai pentru un singur cuvânt sau ordin nerespectat se putea înălţa asupra omului umbra morţii. În închisoare stăteam întins pe o scândură îngustă. Mă gândeam că nu voi mai ieşi viu de aici. Căzusem în deznădejde. Cum şedeam muncit de aceste gânduri, într-o clipă s-a arătat înaintea mea un ostaş înalt, cu panglică aurită, aşezată cruciş pe piept. În mâini ţinea un sul şi mă privea. A desfăcut sulul şi mi-a zis: „Priveşte, ia aminte la hartă! Şi mi-a arătat pe hartă Serbia. Să nu-ţi fie teamă, căci pe mulţi încă va trebui să mângâi şi să întăreşti. Ai priceput?“ În celulă mai erau doi deţinuţi. Dar nu văzuseră nimic. Părintele Tadei avusese o vedenie. Îl vizitase un înger.

[Ekaterina]

Nu după mult timp a fost eliberat şi trimis la Patriarhia din Peci, unde era nevoie de slujitori. Acolo a fost aşezat ca egumen. A început aici deprinderea Rugăciunii inimii. Pentru calităţile lui, a fost pus după aceea stareţ la Mănăstirea Pokainiţa. Nu era foarte încântat de această ascultare. „Stăreţia, mărturisea el mai târziu, mi-a fost întotdeauna greu de purtat, căci trebuia să-mi alipesc gândurile de grija pentru cele materialnice, pentru obşte şi oameni“. Dar a primit mustrare în vis de la Hristos, Care purta epitrahil, omofor, iar deasupra lui încă un epitrahil. Domnul i-a spus: „De ce te lupţi, câtă vreme nu ai ascultare? Peste tot unde ai fost pus stareţ M-ai supărat cu stăruinţele tale să fii dezlegat de aceasta. Să nu mai faci asta! Să ştii că orice ascultare primită trebuie împlinită cu multă dragoste, râvnă şi însufleţire, fără să bagi în seamă pizma şi răutatea celor din jur“. Atunci Hristos a pus epitrahilul pe grumazul lui, zicând: „Aceasta este crucea pe care trebuie să o duci“.

În Iugoslavia, viaţa de după război nu a fost una uşoară. Tututor celor care veneau la el pentru sfat, părintele Tadei le spunea să îşi pună în primul rând nădejdea în Dumnezeu, pentru că „atâta vreme cât mai avem vreun reazem oarecare în lumea aceasta, Îi dăm Domnului prea puţină încredere. Trebuie să răbdăm multe dureri ale inimii, pentru ca sufletul nostru să se slobozească de legăturile rele ale cugetului nostru. Astfel, sufletul pricepe că orice reazem al său de pe pământ nu înseamnă nimic, şi zice: „Nu am pe nimeni care să mă înţeleagă“. Sufletul nostru caută dragostea statornică. Aşa ceva nu se află pe pământ. Numai Domnul ne poate mângâia“.

Şederea oamenilor pe pământ reprezintă împlinirea unui canon de pocăinţă. Nu prin faptul că ne plângem întruna de ceva Îl supărăm pe Dumnezeu. Îl supărăm atunci când păcătuim, nu când ne întoarcem către Dânsul ca spre ruda noastră cea mai apropiată.