Iubirea de aproape-Iubirea de vrajmasi

[culianul]

Mi se pare inutil sa vorbim despre iubirea vrajmasilor, cand noi nici pe prieteni nu ii iubim cu adevarat.

În prealabil postat de culianul

Mi se pare inutil sa vorbim despre iubirea vrajmasilor, cand noi nici pe prieteni nu ii iubim cu adevarat.

Noi în general nu ne iubim pe NOI, de unde vine şi neiubirea de prieteni, d-apoi de vrăjmaşi ce să mai vorbim...

[RalucaG]

Voi reusiti sa ii iubiti pe oamenii care va fac sau care v-au facut rau? Adica, in mod concret: reusiti sa mergeti la ei si sa le cereti sa va ierte?
Eu nu reusesc, mi se pare periculos, am impresia ca as da apa la moara unor noi rautati, astfel incat ma rezum la a ma ruga pentru ei (atat cat pot eu de sincer) si la a incerca sa nu raspund la rau cu rau. Felul meu de a le raspunde se rezuma acum la tacere, dar am inteles ca tacerea nu e o solutie, ca trebuie sa merg mai departe de atat si sa reusesc sa si iubesc pe cine imi face rau. Ei, asta mi se pare peste poate. Am reusit intr-o perioada, mai demult, dar dupa aceea parca toate relele s-au intensificat si au aparut mici persecutii dublate de batjocura, si parca de ce incercam eu sa fiu mai buna si mai iertatoare, parca mai mult eram luata de proasta (si alte epitete cel putin la fel de frumoase pe care nu vreau sa le expun).
Rezultatul este ca, desi stiu foarte bine ca nici eu nu sunt usa de biserica si ca am pacate multe si grele de ispasit, nu pot sa imi iert si sa imi iubesc dusmanii.
Voi cum faceti?

[iustin10]

În prealabil postat de RalucaG

Voi reusiti sa ii iubiti pe oamenii care va fac sau care v-au facut rau? Adica, in mod concret: reusiti sa mergeti la ei si sa le cereti sa va ierte?
Eu nu reusesc, mi se pare periculos, am impresia ca as da apa la moara unor noi rautati, astfel incat ma rezum la a ma ruga pentru ei (atat cat pot eu de sincer) si la a incerca sa nu raspund la rau cu rau. Felul meu de a le raspunde se rezuma acum la tacere, dar am inteles ca tacerea nu e o solutie, ca trebuie sa merg mai departe de atat si sa reusesc sa si iubesc pe cine imi face rau. Ei, asta mi se pare peste poate. Am reusit intr-o perioada, mai demult, dar dupa aceea parca toate relele s-au intensificat si au aparut mici persecutii dublate de batjocura, si parca de ce incercam eu sa fiu mai buna si mai iertatoare, parca mai mult eram luata de proasta (si alte epitete cel putin la fel de frumoase pe care nu vreau sa le expun).
Rezultatul este ca, desi stiu foarte bine ca nici eu nu sunt usa de biserica si ca am pacate multe si grele de ispasit, nu pot sa imi iert si sa imi iubesc dusmanii.
Voi cum faceti?

Nu tre sa ierti ,sau sa iti pui cenusa in cap,sau tot felul de lucruri abstracte .Nu trebuie nici sa taci. Trebuie un singur lucru : sa iti stapinesti ura si repulsia care o simti instinctiv cand ti-au facut rau ,si sa le vorbesti ca unor oameni normali ( desi in fundul sufletului ii urasti atunci) .Radacina tuturor relelor este chiar sufletul nostru. Acolo trebuie sa operezi fara mila . O sa vezi cum ura dispare ca prin farmec , atunci cand lupti contra ei ,si actionezi contra ei, si atunci vei sti ce sa spui celor care te supara.Adica doar lucruri frumoase ,fara jigniri ,fara repulsie,dar aparandu-ti onest punctul de vedere. Si o sa vezi atunci ca Dumnezeul cel viu este printre noi ,si ca Imparatia cerurilor este chiar in noi .
Si o sa mai vezi ca vei fi respectat si iubit de oameni.

[RalucaG]

Mutumesc. Mi-a fost de ajutor raspunsul.
Mai am mult pana la iubirea sincera si deplina a celor care mi-au facut rau. Acum ma straduiesc cu iertarea de saptezeci de ori cate sapte.
Doamne ajuta!

[Ekaterina]

"Sufletul nu are pace daca nu se va ruga pentru vrajmasi. Sufletul ce a fost invatat de catre harul lui Dumnezeu a se ruga, iubeste si ii este mila de toata faptura, si mai ales cu seama de omul pentru care Domnul au patimit pe cruce si L-a durut sufletul pentru noi toti. Domnul m-au invatat a iubi vrajmasii. Fara harul lui Dumnezeu nu putem a iubi pe vrajmasi, dar Duhul Sfant te invata iubirea, iar atunci iti va fi mila pana si de draci, caci ei au cazut de la cele bune, au pierdut smerenia si dragostea de Dumnezeu.

Rogu-va, incercati: cineva va ocaraste, sau va necinsteste, sau va ia ceva de-al vostru, sau prigoneste Biserica; atunci rugati-va Domnului si ziceti: Doamne, noi toti suntem zidirea Ta, fie-ti mila de robii tai si-i intoarce la pocainta; iar atunci simtit vei purta in suflet harul. La inceput sileste-ti inima a iubi pe vrajmasi, iar Domnul, vazand buna ta dorire, te va ajuta intru toate, si insasi viata te va povatui. Dar cel ce cugeta rele despre vrajmasi, in acela nu se afla dragostea lui Dumnezeu, si pe Dumnezeu nu a cunoscut.

De te vei ruga pentru vrajmasi, va veni la tine pacea, dar cand vei iubi pe vrajmasi, sa stii ca harul lui Dumnezeu traieste in tine imbelsugat – nu zic inca desavarsit, dar setul pentru mantuire; daca insa iti ocarasti vrajmasii, inseamna ca un duh rau traieste in tine si iti aduce in inima ganduri rele, caci, precum au zis Domnul, din inima purced ganduri rele sau bune."

[Lady Brightside]

e un lucru atat de greu de realizat. aud deseori la scoala persoane comentand cat de simpla/urata/de prost-gust e imbracamintea mea, cat de nu stiu cum sunt eu, la vreo 2 metri de mine. aud, intentia mea timp de multi ani a fost sa ma intorc sa spun vreo doua, dar mereu a fost ceva care m-a stapanit si mi-a zis "ura nu ajuta cu nimic".

stiu ca e un exemplu copilaros, dar ma bucur de mica realizare.

respect celor care reusesc sa-si iubeasca si vrajmasii, e intr-adevar foarte greu, mai ales cand ei par sa fac tot ce le sta in puteri sa-ti calce pe nervi!