Ascunderea cheii crestine

Mihnea Dragomir · #1 05.01.2016, 21:05:49

Copilaria mi-am petrecut-o intr-o lume care il alungase pe Dumnezeu. M-am format sub opresiunea unei puteri al carei imn era "Sculati! Nu-i nicio mantuire in regi, ciocoi si dumnezei!" E explicabil ca nu am primit cheia adevarata a multor comori. Nu avea cine sa mi-o dea. Pe atunci, insasi ideea de "profesori de religie" nici nu trecea prin capul cuiva: nu exista asa ceva. Iar preotii, aceia care scapasera din universul concentrationar, nu indrazneau sa se apropie de scoala, nici sa contracareze falsurile predate in scoli.

Ma intreb: cum a fost posibil sa nu ma prind, atatia ani, ca formatia BoneyM, intr-unul din cele mai cunoscute cantece, canta, de fapt, fix un psalm ? "By the river of Babylon" nu imi spunea nimic. Faptul ca BoneyM (culmea, foarte promovati de regimul comunist, pesemne fiindca erau negri dintr-o fosta colonie asuprita de imperialisti americani) canta, de fapt, un fel de gospel nici nu-mi trecea prin cap. Am ratat si faptul ca "Feliz Navidad" inseamna "Craciun fericit".
Printre primele catecele pe care le-am invatat la gradinita privata si clandestina (eu nu am avut dreptul la gradinita de stat, fiindca mama mea era avocat si nu "om al muncii") a fost "Frere Jacques". Eu credeam ca un fratior canta altuia, nu m-a dus capul ca e un cantecel despre calugari. "Sonnez les matines" imi inchipuiam ca inseamna ca dimineata suna ceasul, "matines" era, in capul meu, vreo forma mai veche pentru "matins". Adica, acolo unde era vorba de matine (utrenie, manecatul), eu intelegeam dimineata, iar clopotul si toaca erau...ceasul desteptator.
Din Harap Alb am inteles cu totul altceva. Faptul ca autorul era un preot l-am privit ca o curiozitate, in loc sa-l privesc ca o cheie de intelegere. Lupta cu batranul urs ca lupta cu omul vechi ? Balaurul cu sapte capete gata sa inghita, ca sursa a viciilor care a ucis pe voinicii prea increzetori in ei insisi ? Spanul ca metafora a sterilitatii diavolului? Prietenii (Ochila, Lugila etc) ca fiinte evident supranaturale, provenind din coruri diferite, cu roluri diferite, dar convergente, metafore ale felurimii lumii de dincolo, care vin in ajutor flacaului aflat in incercare ? Furnicile si albinele ca metafore ale Sacramentelor, ca Spovada si Impartasania ? Fiecare aducand gratii specifice, una discernerea macului de nisip si "legarea in saci", cealalta vederea clara a scopului calatoriei noastre pe pamant ? Nimeni, niciun profesor nu mi-a oferit asemenea hermeneutica. Am aflat cheia ascunsa cu greu si pe bucati. Ar mai fi atatea exemple, dar ma opresc aici.

Ma adresez acum celor carora se adreseaza topicul: profesorilor de religie: dragi dascali, cercetati manualele copiilor vostri, priviti la hrana cu care sunt hraniti. Dati la o parte valul de pe ochii lor. Aratati-le ca in bobul de grau pe care il mananca este chipul Domnului. Aratati-le ca Palestrina, Bach, Mozart si atatia altii au compus muzica spre lauda lui Dumnezeu. Aratati-le filonul crestin care da sens literaturii. Faceti cateheza Genezei din Capela Sixtina. Aratati-le ca biologia nu e colectie de descrieri la intamplare, ci ca acolo se ascunde inteligenta viului. Celor mai maricei, arati-le filosofia legilor termodinamicii.

E atat de simplu, cand cineva iti da Cheia! Dintr-o data, toate cate le invata copiii se ordoneaza precum pilitura de fier sub actiunea campului magnetic. Un vechi mit spune ca o comoara se lasa dezvaluita numai de cei care au ochi sa o vada. Toti ceilalti trec pe langa ea si unii chiar se uita la ea: dar ei vad carbuni acolo unde sunt diamante. Aratati copiilor ce anume da noblete diamantului, ce anume il face, desi este facut din carbune, sa fie atat de tare. Iubiti profesori de religie, nu tineti stralucirea diamantelor sub obroc!

#2 07.01.2016, 18:47:10

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Copilaria mi-am petrecut-o intr-o lume care il alungase pe Dumnezeu. M-am format sub opresiunea unei puteri al carei imn era "Sculati! Nu-i nicio mantuire in regi, ciocoi si dumnezei!" E explicabil ca nu am primit cheia adevarata a multor comori. Nu avea cine sa mi-o dea. Pe atunci, insasi ideea de "profesori de religie" nici nu trecea prin capul cuiva: nu exista asa ceva. Iar preotii, aceia care scapasera din universul concentrationar, nu indrazneau sa se apropie de scoala, nici sa contracareze falsurile predate in scoli.

Ma intreb: cum a fost posibil sa nu ma prind, atatia ani, ca formatia BoneyM, intr-unul din cele mai cunoscute cantece, canta, de fapt, fix un psalm ? "By the river of Babylon" nu imi spunea nimic. Faptul ca BoneyM (culmea, foarte promovati de regimul comunist, pesemne fiindca erau negri dintr-o fosta colonie asuprita de imperialisti americani) canta, de fapt, un fel de gospel nici nu-mi trecea prin cap. Am ratat si faptul ca "Feliz Navidad" inseamna "Craciun fericit".
Printre primele catecele pe care le-am invatat la gradinita privata si clandestina (eu nu am avut dreptul la gradinita de stat, fiindca mama mea era avocat si nu "om al muncii") a fost "Frere Jacques". Eu credeam ca un fratior canta altuia, nu m-a dus capul ca e un cantecel despre calugari. "Sonnez les matines" imi inchipuiam ca inseamna ca dimineata suna ceasul, "matines" era, in capul meu, vreo forma mai veche pentru "matins". Adica, acolo unde era vorba de matine (utrenie, manecatul), eu intelegeam dimineata, iar clopotul si toaca erau...ceasul desteptator.
Din Harap Alb am inteles cu totul altceva. Faptul ca autorul era un preot l-am privit ca o curiozitate, in loc sa-l privesc ca o cheie de intelegere. Lupta cu batranul urs ca lupta cu omul vechi ? Balaurul cu sapte capete gata sa inghita, ca sursa a viciilor care a ucis pe voinicii prea increzetori in ei insisi ? Spanul ca metafora a sterilitatii diavolului? Prietenii (Ochila, Lugila etc) ca fiinte evident supranaturale, provenind din coruri diferite, cu roluri diferite, dar convergente, metafore ale felurimii lumii de dincolo, care vin in ajutor flacaului aflat in incercare ? Furnicile si albinele ca metafore ale Sacramentelor, ca Spovada si Impartasania ? Fiecare aducand gratii specifice, una discernerea macului de nisip si "legarea in saci", cealalta vederea clara a scopului calatoriei noastre pe pamant ? Nimeni, niciun profesor nu mi-a oferit asemenea hermeneutica. Am aflat cheia ascunsa cu greu si pe bucati. Ar mai fi atatea exemple, dar ma opresc aici.

Ma adresez acum celor carora se adreseaza topicul: profesorilor de religie: dragi dascali, cercetati manualele copiilor vostri, priviti la hrana cu care sunt hraniti. Dati la o parte valul de pe ochii lor. Aratati-le ca in bobul de grau pe care il mananca este chipul Domnului. Aratati-le ca Palestrina, Bach, Mozart si atatia altii au compus muzica spre lauda lui Dumnezeu. Aratati-le filonul crestin care da sens literaturii. Faceti cateheza Genezei din Capela Sixtina. Aratati-le ca biologia nu e colectie de descrieri la intamplare, ci ca acolo se ascunde inteligenta viului. Celor mai maricei, arati-le filosofia legilor termodinamicii.

E atat de simplu, cand cineva iti da Cheia! Dintr-o data, toate cate le invata copiii se ordoneaza precum pilitura de fier sub actiunea campului magnetic. Un vechi mit spune ca o comoara se lasa dezvaluita numai de cei care au ochi sa o vada. Toti ceilalti trec pe langa ea si unii chiar se uita la ea: dar ei vad carbuni acolo unde sunt diamante. Aratati copiilor ce anume da noblete diamantului, ce anume il face, desi este facut din carbune, sa fie atat de tare. Iubiti profesori de religie, nu tineti stralucirea diamantelor sub obroc!

La multi ani! Mihnea, e un topic original, care promite a deveni stralucit.
Doua lucruri nu inteleg: ce legatura au furnicile si albinele din Harap-Alb si alte povesti similare, cu Sf. Sacramente? Sincer, imi e greu sa vad pe Cineva, adica pe Sf. Sacrament, simbolizat prin ceva atat de...nepersonal, ci hive-mind, cum sunt acele fiinte atat de harnice dar atat de clasic si evident lipsite de "a fi persoana". Al doilea, ce filosofie se ascunde in legile termodinamicii. Ar fi ciudat si fortat, ca un soi de abuz ideologic, ca legile termodinamicii sa aiba legatura cu invatatura Bisericii. E evident, pentru oricine nu profeseaza evolutionismul ateu, ca acele legi , ca si Legea Firii, ca si Torah, etc., au fost puse in Creatie de Ha-Shem. Dar, de aici si pana la o filosofie, eventual crestina, a lor...e cam mult. Poate ma insel. Arata-mi cum, daca da.

Mihnea Dragomir · #3 08.01.2016, 07:00:30

Citat:

În prealabil postat de Intrarea Vagonului

ce legatura au furnicile si albinele din Harap-Alb si alte povesti similare, cu Sf. Sacramente? Sincer, imi e greu sa vad pe Cineva, adica pe Sf. Sacrament, simbolizat prin ceva atat de...nepersonal, ci hive-mind, cum sunt acele fiinte atat de harnice dar atat de clasic si evident lipsite de "a fi persoana".

Sper ca esti de acord ca distanta ontologica dintre persoanele noastre si furnici, ori albine, este mai mica decat distanta ontologica dintre Dumnezeu si persoanele noastre. Si totusi, Dumnezeu a coborat infinit de mult, facandu-Se unul dintre noi. Cred ca asta vrea sa spuna Creanga, alegand furnici si albine: "uite atatica de mic facutu-S-a Domnul".

Harap Alb nu se deosebeste prin nicio trasatura eroica de voinicii care l-au precedat, dar care au fost rapusi pe lungul parcurs spre dobandirea fiicei imparatului (metafora a Gratiei Sfintitoare). Dimpotriva: dupa actul de curaj initial, in care, spre deosebire de fratii sai mai mari care au sters-o in fata Batranului Urs, il vedem pe praslea, care trebuie sa aiba varsta lui David, gata de a se angaja in lupta, descoperim un om cu multe frici, asa cum si noi avem. Ceea ce il deosebeste in mod fundamental pe Harap Alb de voinicii rapusi este sprijinul pe care il obtine de la aliati dintr-o alta lume. Avem, pe de o parte, prietenii sai cu trasaturi suficient de umane incat sa-i numim persoane, dar suficient de inumane incat sa-i numim extraterestri. Si atunci, ce pot fi altceva: Pasarila Hat Lungila, Gerila, Flamanzila etc decat metafore pentru ingeri ? Fiecare dintre ei, rasplatind cate o fapta buna facuta de eroul nostru ne-erou, intervine intr-un moment cheie si il ajuta sa mai faca un pas.
Iar, pe de alta parte, vedem ajutoare de cu totul alt ordin: furnicile si albinele. Furnicile il ajuta pe Harap Alb la o munca imposibila pentru un om singur: la (dis)cernerea nisipului de mac. Nisipul e chestia aia pe care nimic durabil nu se poate cladi. Bobul de mac este, pentru romani, ceea ce era bobul de mustar pentru evreii carora se adresa Domnul: cea mai mica samanta dintre cele cultivate, cea mai mica pe care o are un gradinar, in mod normal, in "colectia de toamna" din camara. Oricarui viitor preot i se spune, inca din seminar: "ceea ce se seamana la amvon, se culege in confesional". Acolo, in Sacramentul Spovezii, se separa nisipul de mac si se leaga in saci.
Albinele servesc la a deosebi fata de imparat de sosia ei, iluzia. Este ceea ce obtinem prin Euharistie: ochi spirituali pentru alegerea buna.

De ce furnicile si albinele sunt parabole pentru Sacramente, mai exact pentru spovada si impartasanie, ma intrebi ? Aminteste-ti de sensul originar al termenului de simbol. O jumatate de inel, de sigiliu (sau de bancnota, mai aproape de zilele noastre), care face sens impreuna cu cealalta jumatate. "Simbol vizibil cu efect in invizibil", iata definitia cea mai succinta a unui Sacrament. In ambele cazuri, al furnicilor si al albinelor, Harap Alb primeste un simbol: o aripioara. In ambele cazuri, consumand sacramentul (=arzand simbolul) obtine un efect altfel cu neputina de obtinut.

"Harap Alb" este un genial catehism pentru copii, nascut din pana unui preot si invatator. Acela care e autorul "Abecedarului" dupa care si eu am invatat. Un catehism de asemenea valoare ar merita mai bine folosit, prin dezvaluirea semnificatiilor basmului in cheie crestina.

Citat:

Al doilea, ce filosofie se ascunde in legile termodinamicii.

E suficient sa meditam putin asupra celebrei ecuatii: dE=L+dQ. Scris putin altfel, reiese ca dQ=dE-L. De aici, adevarata natura si semnificatie ca caldurii. Desi se masoara tot in jouli, ca si energia si lucrul mecanic, ne dam seama ca aceasta marime fizica, in fond insesizabila (fiindca e cu totul alceva decat temperatura) e de alta natura decat energia (si decat lucrul mecanic, care e energie in "ipostaza activa"). Astfel vazuta, caldura nu e energie, ci este contrariul ei: un cimitir al energiei. Ori de cate ori o energie se activeaza in travaliu, ceva din ea se pierde ireversibil: asta ne arata ecuatia fundamentala de mai sus. Ori de cate ori o piatra se rostogoleste de pe munte in prapastie, energia, initial exclusiv potentiala, a pietrei nu se regaseste in starea finala: ceva s-a pierdut, prin frecare, in mod ireversibil. Poate vom cugeta mai adanc la aceste lucruri, cu alta ocazie.

#4 08.01.2016, 18:28:54

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sper ca esti de acord ca distanta ontologica dintre persoanele noastre si furnici, ori albine, este mai mica decat distanta ontologica dintre Dumnezeu si persoanele noastre. Si totusi, Dumnezeu a coborat infinit de mult, facandu-Se unul dintre noi. Cred ca asta vrea sa spuna Creanga, alegand furnici si albine: "uite atatica de mic facutu-S-a Domnul".

Harap Alb nu se deosebeste prin nicio trasatura eroica de voinicii care l-au precedat, dar care au fost rapusi pe lungul parcurs spre dobandirea fiicei imparatului (metafora a Gratiei Sfintitoare). Dimpotriva: dupa actul de curaj initial, in care, spre deosebire de fratii sai mai mari care au sters-o in fata Batranului Urs, il vedem pe praslea, care trebuie sa aiba varsta lui David, gata de a se angaja in lupta, descoperim un om cu multe frici, asa cum si noi avem. Ceea ce il deosebeste in mod fundamental pe Harap Alb de voinicii rapusi este sprijinul pe care il obtine de la aliati dintr-o alta lume. Avem, pe de o parte, prietenii sai cu trasaturi suficient de umane incat sa-i numim persoane, dar suficient de inumane incat sa-i numim extraterestri. Si atunci, ce pot fi altceva: Pasarila Hat Lungila, Gerila, Flamanzila etc decat metafore pentru ingeri ? Fiecare dintre ei, rasplatind cate o fapta buna facuta de eroul nostru ne-erou, intervine intr-un moment cheie si il ajuta sa mai faca un pas.
Iar, pe de alta parte, vedem ajutoare de cu totul alt ordin: furnicile si albinele. Furnicile il ajuta pe Harap Alb la o munca imposibila pentru un om singur: la (dis)cernerea nisipului de mac. Nisipul e chestia aia pe care nimic durabil nu se poate cladi. Bobul de mac este, pentru romani, ceea ce era bobul de mustar pentru evreii carora se adresa Domnul: cea mai mica samanta dintre cele cultivate, cea mai mica pe care o are un gradinar, in mod normal, in "colectia de toamna" din camara. Oricarui viitor preot i se spune, inca din seminar: "ceea ce se seamana la amvon, se culege in confesional". Acolo, in Sacramentul Spovezii, se separa nisipul de mac si se leaga in saci.
Albinele servesc la a deosebi fata de imparat de sosia ei, iluzia. Este ceea ce obtinem prin Euharistie: ochi spirituali pentru alegerea buna.

De ce furnicile si albinele sunt parabole pentru Sacramente, mai exact pentru spovada si impartasanie, ma intrebi ? Aminteste-ti de sensul originar al termenului de simbol. O jumatate de inel, de sigiliu (sau de bancnota, mai aproape de zilele noastre), care face sens impreuna cu cealalta jumatate. "Simbol vizibil cu efect in invizibil", iata definitia cea mai succinta a unui Sacrament. In ambele cazuri, al furnicilor si al albinelor, Harap Alb primeste un simbol: o aripioara. In ambele cazuri, consumand sacramentul (=arzand simbolul) obtine un efect altfel cu neputina de obtinut.

"Harap Alb" este un genial catehism pentru copii, nascut din pana unui preot si invatator. Acela care e autorul "Abecedarului" dupa care si eu am invatat. Un catehism de asemenea valoare ar merita mai bine folosit, prin dezvaluirea semnificatiilor basmului in cheie crestina.

E suficient sa meditam putin asupra celebrei ecuatii: dE=L+dQ. Scris putin altfel, reiese ca dQ=dE-L. De aici, adevarata natura si semnificatie ca caldurii. Desi se masoara tot in jouli, ca si energia si lucrul mecanic, ne dam seama ca aceasta marime fizica, in fond insesizabila (fiindca e cu totul alceva decat temperatura) e de alta natura decat energia (si decat lucrul mecanic, care e energie in "ipostaza activa"). Astfel vazuta, caldura nu e energie, ci este contrariul ei: un cimitir al energiei. Ori de cate ori o energie se activeaza in travaliu, ceva din ea se pierde ireversibil: asta ne arata ecuatia fundamentala de mai sus. Ori de cate ori o piatra se rostogoleste de pe munte in prapastie, energia, initial exclusiv potentiala, a pietrei nu se regaseste in starea finala: ceva s-a pierdut, prin frecare, in mod ireversibil. Poate vom cugeta mai adanc la aceste lucruri, cu alta ocazie.

Fascinanta interpretarea ta, dar mi se pare complicata si mai ales fortata. Fiica Imparatului, gratia sfintitoare? Ai uitat cum era descrisa firea ei si mai ales a cui fiica era? Ce apucaturi de asasin avea viitorul socru? Inca ceva: nenorocirile comunismului si post-modernismului post-1989 au cam dezintegrat orice urma de traditie la sate. Totusi, cred ca inca se poate verifica, din pacate nu atat " pe teren" cat in scrieri etnologice, daca nu cumva o mare parte din motive /arhetipuri au fost culese de Creanga, care sa nu uitam, era taran la origine. Poate ca involuntar a perturbat cu locuri comune crestine, in forma codificata, naratiunea, dar in esenta poate fi vorba de mituri precrestine, care din fericire supravietuisera pana la vremea marelui povestitor. Ce zici de ipoteza asta de lucru?

Mihnea Dragomir · #5 12.01.2016, 09:00:09

Citat:

În prealabil postat de Intrarea Vagonului

Fiica Imparatului, gratia sfintitoare? Ai uitat cum era descrisa firea ei si mai ales a cui fiica era?

Spuneam ca fiica (pretentioasa, capricioasa, care pune la incercare, dar de o frumusete negraita si care il readuce la viata, in final, pe Harap Alb care era mort de-a binelea) este inchipuire a Gratiei Sfintitoare si nu ca taica-sau este inchipuire a lui Dumnezeu. Daca vrem neaparat sa-i dam imparatescului ei tata o valoare de simbol (si cam trebuie sa vrem, in aceasta hermeneutica), atunci, intr-o prima instanta, am putea sa gandim ca ar fi inchipuire a arhiereului. In orice caz, e un om ca toti oamenii, neavand nimic nazdravan, precum fiica lui, precum Sfanta Duminica sau precum membrii Asociatiei de Sprijin a lui Harap Alb...

Citat:

Inca ceva: nenorocirile comunismului si post-modernismului post-1989 au cam dezintegrat orice urma de traditie la sate. Totusi, cred ca inca se poate verifica, din pacate nu atat " pe teren" cat in scrieri etnologice, daca nu cumva o mare parte din motive /arhetipuri au fost culese de Creanga, care sa nu uitam, era taran la origine. Poate ca involuntar a perturbat cu locuri comune crestine, in forma codificata, naratiunea, dar in esenta poate fi vorba de mituri precrestine, care din fericire supravietuisera pana la vremea marelui povestitor. Ce zici de ipoteza asta de lucru?

Filonul popular la acest basm si la scrierile lui Creanga in general se impune cu evidenta banalitatii. Pe acest substrat popular, geniul lui Creanga adauga elemente de teologie mistica intr-un fel atat de mestesugit, incat le face de nedesfacut si, iata, greu de sesizat. Asa cum e autorul: un adstrat de invatator si preot pe un substrat de taran, asa e si stralucita sa lucrare facuta pentru copii ca sa priceapa adultii in timp ce le citesc acelora. As adauga, doar, ca anumite elemente din basm imi pun intrebarea unui foarte discret ecou al bogomilismului. Nu ar fi de mirare: la "Mesterul Manole" gasim bogomilism pe fata: de ce nu zacea, latent, in "Harap Alb" ? Si, numai sub aceasta perspectiva, putem repune in chestiune problema pe care o ridici: a cui fiica este fiica imparatului ?

#6 12.01.2016, 09:25:20

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Spuneam ca fiica (pretentioasa, capricioasa, care pune la incercare, dar de o frumusete negraita si care il readuce la viata, in final, pe Harap Alb care era mort de-a binelea) este inchipuire a Gratiei Sfintitoare si nu ca taica-sau este inchipuire a lui Dumnezeu. Daca vrem neaparat sa-i dam imparatescului ei tata o valoare de simbol (si cam trebuie sa vrem, in aceasta hermeneutica), atunci, intr-o prima instanta, am putea sa gandim ca ar fi inchipuire a arhiereului. In orice caz, e un om ca toti oamenii, neavand nimic nazdravan, precum fiica lui, precum Sfanta Duminica sau precum membrii Asociatiei de Sprijin a lui Harap Alb...

Filonul popular la acest basm si la scrierile lui Creanga in general se impune cu evidenta banalitatii. Pe acest substrat popular, geniul lui Creanga adauga elemente de teologie mistica intr-un fel atat de mestesugit, incat le face de nedesfacut si, iata, greu de sesizat. Asa cum e autorul: un adstrat de invatator si preot pe un substrat de taran, asa e si stralucita sa lucrare facuta pentru copii ca sa priceapa adultii in timp ce le citesc acelora. As adauga, doar, ca anumite elemente din basm imi pun intrebarea unui foarte discret ecou al bogomilismului. Nu ar fi de mirare: la "Mesterul Manole" gasim bogomilism pe fata: de ce nu zacea, latent, in "Harap Alb" ? Si, numai sub aceasta perspectiva, putem repune in chestiune problema pe care o ridici: a cui fiica este fiica imparatului ?

Bun. Ai numit aceasta geniala opera un catehism incifrat. Dupa nenorocirile aduse de pasoptisti si curvarul-cu-cioc-laudat-in-manuale-comuniste, cateheza BO a scazut ca putere de impact in mase si calitate in mod constant. Crezi ca exista un numar semnificativ de tineri ortodocsi care sa se aplece cu intelegere si pricepre asupra acestui text? Tu, da ai priceput. Copiii tai, da, ar pricepe. Din cate stiu, esti singurul care citeste aceste opere (Creanga, si nu numai) in aceasta cheie indrazneata si mistica. In anii stalinismului, daca Harap-Alb e catehism ascuns (eu inca nu sunt convins 100%), cati din cei prigoniti pentru urmarea lui Dumnezeu l-ar fi inteles? Pentru ca mai este o chestiune nu doar de mesaj criptat, mai e problema initierii in criptare a destinatarului. Vedem ca inca de pe vremea sa, critica literara nu ii vazuse lui Creanga acest inteles ascuns al operei Harap-Alb.
Iar tatal fiicei...arhiereu...hm...de cand arhiereii lui Dumnezeu (nu aia cu colan si sort ai Aluilalt) executa oameni?! Prima reactie a Imparatului este nu ata testare, cat tentative de asasinat. (Imagineaza-ti ca intr-un hotel ai fi gazduit intr-o camera la temperaturi mercuriene, sau dimpotriva, neptuniene: ce concluzie se trage asupra intentiei gazdei decat de desfiintare fizica?).

#7 14.01.2016, 06:26:55

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Copilaria mi-am petrecut-o intr-o lume care il alungase pe Dumnezeu. M-am format sub opresiunea unei puteri al carei imn era "Sculati! Nu-i nicio mantuire in regi, ciocoi si dumnezei!" E explicabil ca nu am primit cheia adevarata a multor comori. Nu avea cine sa mi-o dea. Pe atunci, insasi ideea de "profesori de religie" nici nu trecea prin capul cuiva: nu exista asa ceva. Iar preotii, aceia care scapasera din universul concentrationar, nu indrazneau sa se apropie de scoala, nici sa contracareze falsurile predate in scoli.

Ma intreb: cum a fost posibil sa nu ma prind, atatia ani, ca formatia BoneyM, intr-unul din cele mai cunoscute cantece, canta, de fapt, fix un psalm ? "By the river of Babylon" nu imi spunea nimic. Faptul ca BoneyM (culmea, foarte promovati de regimul comunist, pesemne fiindca erau negri dintr-o fosta colonie asuprita de imperialisti americani) canta, de fapt, un fel de gospel nici nu-mi trecea prin cap. Am ratat si faptul ca "Feliz Navidad" inseamna "Craciun fericit".
Printre primele catecele pe care le-am invatat la gradinita privata si clandestina (eu nu am avut dreptul la gradinita de stat, fiindca mama mea era avocat si nu "om al muncii") a fost "Frere Jacques". Eu credeam ca un fratior canta altuia, nu m-a dus capul ca e un cantecel despre calugari. "Sonnez les matines" imi inchipuiam ca inseamna ca dimineata suna ceasul, "matines" era, in capul meu, vreo forma mai veche pentru "matins". Adica, acolo unde era vorba de matine (utrenie, manecatul), eu intelegeam dimineata, iar clopotul si toaca erau...ceasul desteptator.
Din Harap Alb am inteles cu totul altceva. Faptul ca autorul era un preot l-am privit ca o curiozitate, in loc sa-l privesc ca o cheie de intelegere. Lupta cu batranul urs ca lupta cu omul vechi ? Balaurul cu sapte capete gata sa inghita, ca sursa a viciilor care a ucis pe voinicii prea increzetori in ei insisi ? Spanul ca metafora a sterilitatii diavolului? Prietenii (Ochila, Lugila etc) ca fiinte evident supranaturale, provenind din coruri diferite, cu roluri diferite, dar convergente, metafore ale felurimii lumii de dincolo, care vin in ajutor flacaului aflat in incercare ? Furnicile si albinele ca metafore ale Sacramentelor, ca Spovada si Impartasania ? Fiecare aducand gratii specifice, una discernerea macului de nisip si "legarea in saci", cealalta vederea clara a scopului calatoriei noastre pe pamant ? Nimeni, niciun profesor nu mi-a oferit asemenea hermeneutica. Am aflat cheia ascunsa cu greu si pe bucati. Ar mai fi atatea exemple, dar ma opresc aici.

Ma adresez acum celor carora se adreseaza topicul: profesorilor de religie: dragi dascali, cercetati manualele copiilor vostri, priviti la hrana cu care sunt hraniti. Dati la o parte valul de pe ochii lor. Aratati-le ca in bobul de grau pe care il mananca este chipul Domnului. Aratati-le ca Palestrina, Bach, Mozart si atatia altii au compus muzica spre lauda lui Dumnezeu. Aratati-le filonul crestin care da sens literaturii. Faceti cateheza Genezei din Capela Sixtina. Aratati-le ca biologia nu e colectie de descrieri la intamplare, ci ca acolo se ascunde inteligenta viului. Celor mai maricei, arati-le filosofia legilor termodinamicii.

E atat de simplu, cand cineva iti da Cheia! Dintr-o data, toate cate le invata copiii se ordoneaza precum pilitura de fier sub actiunea campului magnetic. Un vechi mit spune ca o comoara se lasa dezvaluita numai de cei care au ochi sa o vada. Toti ceilalti trec pe langa ea si unii chiar se uita la ea: dar ei vad carbuni acolo unde sunt diamante. Aratati copiilor ce anume da noblete diamantului, ce anume il face, desi este facut din carbune, sa fie atat de tare. Iubiti profesori de religie, nu tineti stralucirea diamantelor sub obroc!

E, totusi, doar o fateta a monezii...

#8 21.01.2016, 03:30:42

Nu stiu cat e iubire si cat e altceva atunci cand vedem in toate manifestari ale Divinului si cand folosim cheia crestina pentru toate usile.
Neindoielnic, perspectiva crestina asupra lumii exista, slava Domnului! Si ne e foarte de folos sa ne folosim de ea, indiscutabil. Crestini suntem!
Totusi, ma intreb daca nu exista cumva o limita fina pana la care sa vedem lucrurile prin cheia crestina si dincolo de care pur si simplu este inflatie sau reductionism sa continuam a o folosi. Ceva rigiditate si patima, stiu si eu cum sa zic...
Poate ca uneori e de folos o alta erminie.
Oare chiar tot ce misca sub soare trebuie, permanent, sa fie interpretat crestineste? Chiar totul? Si ce folos aduce aceasta? Nu e limita pentru acest demers?
In adolescenta am cunoscut o doamna, filolog, o femeie foarte citita si iubitoare de talcuri ascunse. Categoric nu era un om superficial. Si avea o usurinta a exprimarii si cugetarii, o bogatie a ideilor (productivitate si flexibilitate) cu totul iesite din comun. Doamnei ii datorez, printre altele, descoperirea scriitorului Mircea Eliade, apoi a istoricului...
Numai ca se intampla ceva ciudat: doamna profesor (Domnul sa o odihneasca cu dreptii!) vedea totul printr-o lentila a misterelor, a tainelor, a unor forte aproape oculte... Chiar si cand cotcodacea o gaina, doamna gasea acolo ceva subtil, profund, incomprehensibil si cu siguranta important in iconomia divina... Il lipsea, cred, constiinta unor multiple paliere simultane ale realitatii sau capacitatea de a accepta ca unele lucruri sunt de-a dreptul ordinare. Parea vrajita de puterea unor forte inalte, ametitoare, spirituale... Inutil sa spun ca atunci cand nu gasea explicatia intr-o cugetare crestina cauta la budisti sau oriunde in alt aparte. Trebuia, musai, sa fie ceva nobil si misterios in orice lucru. Chiar si intr-o baliga!

Cu ajutorul ei am citit cateva interpretari in cheie religioasa (nu neaparat crestina) a povestilor. Ce sa zic, admirabile texte, ametitoare pe alocuri, tulburatoare... Ce bogata era dintr-odata lumea, ce inutile lucrurile obisnuite, ce atragatoare perspective ofereau interpretarile acelea uluitoare, pline de poezie si totdata, in fond, atat de departe in abstract...

Cu timpul m-am trezit insa ca am luat distanta. Viata mi se parea suficient de bogata si de frumoasa si fara talcuiri prea savante la tot pasul. Puteam trai si gusta un rasarit de soare ori mireasma unei flori sau, poftim, frumusetea unei fete si fara sa fac atatea asocieri savante si misterioase. Imi permiteam sa ma doara burta ori sa ma recunosc prost sau narcisist si fara sa fac repede o asociere pioasa cu nu stiu ce episod evanghelic...

Din acele vremuri am ramas cu o rezerva serioasa fata de intelectuali si teologi. Am si azi impresia ca o anumita limita si un anumit cutit fin al diferentierilor dintre palierele existentei ar merita sa ramana in atentia noastra, permanent. Nu ma vad rascolind mereu muzica, natura, povestile, copilaria in cautarea unor sensuri abisale, absconse, oculte ori de-a dreptul in chei crestine. Poate ca uneori e bine sa luam lucrurile asa cum apar. Un bun simt omenesc general cred ca merita sa traiasca si sa nu fie strivit de talcuiri neincetate, fie ele si crestine. Sunt impotriva a ceea ce as numi aici un fel de abuz de interpretare.
De la un punct incolo, desigur...

Mihnea Dragomir · #9 21.01.2016, 09:09:36

De acord: est modus in rebus. Iubirea de Dumnezeu nu trebuie confundata cu obsesia de Dumnezeu. Prima este o porunca, cea mai mare dintre toate. A doua este o dereglare fixista.

Exemplul cu Mircea Eliade este cum nu se poate mai nimerit. Nu stiu cata iubire de Dumnezeu avea marele savant, dar autorul sintagmei "homo religiosus" era, fara doar si poate, animat de obsesia religiei. De exemplu, in nuvela "Ghicitor in pietre", autorul, ascuns in spatele personajului autobiografic, vorbeste despre cineva care pleaca de la o prezumptie. Pe o plaja cu pietre, locul ales de cei care se instaleaza la plaja nu e intamplator, ci pietrele pe care se aseaza au o anumita semnificatie. De la ideea (in fond, sustenabila psihologic) ca omul isi alege, inconstient, pietrele care ii corespund, se aluneca la ideea ca pietrele isi aleg omul. Si pietrele care isi aleg omul au, desigur, ceva de spus despre el, despre trecutul, prezentul si viitorul lui.

Magistrul lui Eliade si a intregii generatii Criterion vorbea la cursuri despre deosebirea dintre mistica si magie. Cred ca este granita, limita foarte fina despre care vorbeai. Intre ce teoretiza "Profesorul" si ce ilustra in literatura remarcabilul sau discipol vad o legatura.

Filosofia crestina (si chiar precrestina, daca ne gandim la Platon) a observat mereu o deosebire intre ordinea sacra si ordinea naturala. Pe de alta parte, ele sunt legate, in sensul ca a doua este o coagulare, ca sa zic asa, a celei de intai. Problema pe care o ridici in plan psihologic, daca ar fi transpusa in plan ontologic se poate enunta asa: care este gradul de autonomie a ordinii naturale fata de ordinea sacra ?

In linii mari, raspunsul european difera fundamental fata de raspunsul asiatic. Europa a refuzat mereu teocratia, inca din perioada ei pagana. Modelul platonic, in care Lumea Sensibilelor este o reflectare diferita ontologic a Lumii Inteligibilelor ofera un model politic, legislativ si social in felul in care Biserica, prin actul incoronarii, investeste pe conducator (imparat, rege, domnitor, cneaz), care este chemat sa slujeasca binelui temporal.

Dar, sa revenim la problema mai circumscrisa a topicului nostru despre dascali si cheia crestina si la ce spuneai mai la deal. Intre pozitia "semnele lui Dumnezeu sunt peste tot" si pozitia "semnele lui Dumnezeu nu sunt nicaieri", avem, asadar, un intreg spectru. Ceea ce eu am vrut sa arat este ca nu prima pozitie imi pare prevalenta. Invatamantul romanesc de azi nu mi se pare a suferi de boala obsesiei lui Dumnezeu. Ci, mai degraba, de boala cealalta: lipsa iubirii de Dumnezeu. Cand spunem, cu o sintagma splendida, desi usor rasuflata, ca poporul roman a crescut la umbra Crucii, ce spunem, de fapt ? Ce altceva decat ca tezaurul sau cel mai de pret, limba si cultura sa au fost amprentate de iubirea lui Dumnezeu ?

Asezi cand fata in fata, cand pe aceeasi banca "intelectualii" si "teologii", doua categorii care ar trebui sa stea, in mod clar, pe aceeasi banca. Problema vremii in care traim este divortul fara precedent dintre aceste doua categorii. Intelectualii (cu exceptii care confirma regula) parca ar trai in alta lume. La randul lor, teologii s-au refugiat in lumea lor. Nicicand oamenii Bisericii nu au fost mai muti, nicicand spiritele apreciate de societate ca elevate nu au fost mai surde. Nu, frate! Nu obsesia lui Dumnezeu este pericolul care ameninta varsta aceasta a Romaniei si lumii! Stai linistit, ca pericolul asta a trecut si putem rasufla usurati.

#10 21.01.2016, 18:44:24

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Invatamantul romanesc de azi nu mi se pare a suferi de boala obsesiei lui Dumnezeu. Ci, mai degraba, de boala cealalta: lipsa iubirii de Dumnezeu. Cand spunem, cu o sintagma splendida, desi usor rasuflata, ca poporul roman a crescut la umbra Crucii, ce spunem, de fapt ? Ce altceva decat ca tezaurul sau cel mai de pret, limba si cultura sa au fost amprentate de iubirea lui Dumnezeu ?

La randul lor, teologii s-au refugiat in lumea lor. Nicicand oamenii Bisericii nu au fost mai muti, nicicand spiritele apreciate de societate ca elevate nu au fost mai surde. Nu, frate! Nu obsesia lui Dumnezeu este pericolul care ameninta varsta aceasta a Romaniei si lumii! Stai linistit, ca pericolul asta a trecut si putem rasufla usurati.

Spui foarte frumos de umbra Crucii...:) Domnul fie laudat pentru isprava asta!
Atata doar ca, invatat cu gerul si cu arsita, romanul trage la camp deschis. Lui nu-i prieste umbra, decat asa, cand vrea sa motaie nitel ori sa isi creasca mucegaiurile si alte ciupercarii... Asa ca romanul lasa repede umbra si, dornic de actiune, se repede in lumina diverselor reflectoare. Ce sete mare de iluminare avem noi romanii! Ce popor deschis la cunoastere!

*
Teologii sunt mai vizibili ca oricind. Sunt peste tot. Nu faci un pas ca sa nu auzi "mortii matii" si "Dumnezeul si Cristosul... Pastele si anafura" s.a.m.d. Cum nu sunt vizibili teologii? Pana si Tuca, obraznicul, laolalta cu Badea si, mai abitir, cu Gaga ala de a pus copchilu sa zica Tatal nostru la comanda, s-au facut teologi!
Moda zilei e teologia! Tot boboru-i astazi teolog!
Daca nu crezi, vino sa vezi, ca ti-o fi dor de-acasa...:
https://www.youtube.com/watch?v=fXag-Tfswms
https://www.youtube.com/watch?v=aKHLQEJskRg