Sa redescoperim ORTODOXIA!

In anii comunismului, mi s-a spus ca nu exista Dumnezeu. Vedeam bisericile, mergeam si la slulbe uneori si totusi Dumnezeu ramanea ceva abstract. Uneori faceam lucruri de fatada care dadeau bine in societate si care ma situau, totusi, printre cei ,,cuminti'', insa simteam ca Dumnezeu, daca exista, e altceva.

Am avut, totusi, noroc ca m-a ferit Dumnezeu de discutii cu sectantii ori cu cei de alte religii, caci nu stiu ce m-as fi facut. Cunosc un sat in care sectantii sunt destul de bine vazuti... Apoi, chiar in Biserica noastra Ortodoxa mai vedeam lucruri care se bateau cap in cap... Intrebari si iar intrebari, iar eu cautam raspunsuri. Dupa 1989, au aparut carti diverse si astfel am reusit sa inteleg partial, inca, in ce consta Ortodoxia.

Insa observ ca ispitele ortodocsilor nu se termina, totusi. Pe de o parte, politicul cauta sa domine Biserica si nu invers, cum ar fi normal. Crestinul ortodox este nevoit din sa faca fata influentelor venite nu doar din partea sectelor, ci si din partea unora care ranesc Biserica din interior. Nu se mai spune ca nu exista Dumnezeu. Nu. Ispitele acum sunt mai finute, dar la fel de periculoase

Astfel, cunoasterea ortodoxiei nu e doar treaba teologilor, ci si a tuturor celor dornici sa se mantuiasca.

De aceea, as dori ca pe acest topic, sa incercam sa ne intoarcem la izvoare si sa redescoperim Ortodoxia asa cum este ea si sa observam ispitele care o pandesc in zilele noastre.

Biserica a fost și va fi prigonită mereu. ”Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15, 20)

Ortodoxia este firea omului, așa cum spune pr. Rafail Noica. ”Biserica Ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esenţa Ortodoxiei este firea omului.”

Să nu uităm, noi, ca oameni, nu deținem adevărul absolut, adevărul absolut îl deține doar Biserica.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de antoniap

Insa observ ca ispitele ortodocsilor nu se termina, totusi. (...) Nu. Ispitele acum sunt mai finute, dar la fel de periculoase

Oare ce este ispita si care este rolul ei? Cum poti (re)descoperi ortodoxia fara a te elibera de ispite? Si daca nu suntem constienti pe deplin care si din ce directie ne vin ispitele, ce sanse avem sa ne apropiem de ortodoxie?
Eu cred ca cel mai mare pericol vine din alta parte. Pentru ca atat timp cat STIM, si actionam in consecinta pentru a evita capcanele, ar trebui sa fim salvati. Dar... vom fi? Cand ajungem sa realizam ca am scapat de ele, suntem pe punctul de a atinge fundul prapastiei. De ce? Vrajmasul abia asteapta sa ne sopteasca in urechi: "Bine! Bine!!!"
Viata intreaga este o lupta. Pana in cea din urma clipa. Nu trebuie sa ne ingrijoram din moment ce ne lasam in grija lui Dumnezeu. Niciodata nu vom putea evita vreo capcana, daca Dumnezeu nu-si face mila de... smerenia noastra. Atunci ne da si taria credintei si solutia evitarii, fara compromisuri grave.
Omul fara Dumnezeu este extrem de slabit in lupta cu urzelile celui viclean. Dar cine este "omul fara Dumneeu"? Oare "ateul" sau "agnosticul" care se pretinde destept nevoie mare? Pai astfel de oameni refuza ei insisi apropierea, evident, tot printr-un soi de mandrie si inselare, dar macar au o scuza plauzibila: lipsa de experienta, varsta frageda, putinele momente prin care sa fi avut ocazia sa descopere "miracolul vietii"! Dar durerea mare este atunci cand suntem pusi in fata unor suflete extrem de chinuite de boli, necazuri si nu in ultimul rand - batranete, si desi se pretind credinciosi, sunt rupti in intregime de Dumnezeu. Pentru ca nu exista zi pentru ei prin care sa nu se lamenteze, sa nu se planga de viata, dar mai ales de cei din jur, de la copii, frati, rude si pana la societate, sau politicieni. Zilnic la fel. Nici nu mai intelegi unde incape atata ura intr-un suflet care se vrea a fi ortodox.
Inainte de sarbatori venisem cu propunerea unor daruri la cei saraci. Nu vreau ca ceea ce voi spune sa-mi fie trecut drept lauda pentru gesturile mele, pentru ca nu este. Stie El Dumnezeu sufletul fiecaruia. Vreau doar sa spun ca dupa ce am pregatit ce mi-a oranduit Dumnezeu, am plecat fara sa stiu exact unde, dar cu nadejdea ca tot El imi va arata unde sa ma opresc. Ajuns in satul copilariei mele, am vazut o femeie pe care o stiam dintotdeuna foarte necajita. Avusese un barbat schizofrenic care atat cat a trait era pe post de "prostul satului". Din relatia lor a aparut o fata retardata de care femeia trebuia sa aiba grija. Femeia traversase soseaua si tocmai se pregatea sa intre in curte, cand am oprit si am strigat-o pe nume, rugand-o sa astepte putin. Evident ca m-a recunoscut, desi sunt plecat din sat de peste 30 de ani. Am intrat impreuna in curte si mai apoi in casa, fiindca ea avea o mana rupta si nu putea cara greutati, si am mai ramas cateva minute de vorba. Dar cat am stat n-a facut decat sa se planga de soarta si de vecini, de neamuri si de tot ce-si mai amintea. La plecare am imbratisat-o si am rugat-o sa ierte fiindca toti avem nevoie de iertare.
Apoi am ajuns nici nu stiu cum, sa strig la o batrana pe care o stiam vaduva de multi ani, dar cu incercari esuate sa-si refaca viata. Nu putea iesi din casa, asa ca am intrat la invitatia ei. Se sprijinea cu greu in doua bete. La fel si acolo am ramas vreo zece minute, dar cat am stat, nu contenea o clipa sa-si vorbeasca de rau rudele, vecinii, iar la un moment dat si o fosta iubita din tinerete care "a fost o proasta" ca nu s-a maritat cu mine. Si la fel, inainte sa plec, am rugat-o sa faca un efort si sa-i ierte pe toti cei ce i-au facut nedreptati, fiindca este timpul iertarii, mai ales in preajma Craciunului. La doua zile am aflat ca... s-a prapadit!
Si cam la fel peste tot, desi pretentiile intelectuale erau altele. Aceleasi lamentari, aceleasi sentimente de ura si neiertare, chiar si acolo unde nu este duminica fara prezenta la sfanta liturghie.
Sa redescoperim ortodoxia!... Dar cum? Fara dragoste, fara iertare, fara multumirea pentru tot ce ne da Dumnezeu, ce asteptari putem avea?

[Monnis]

Astăzi, în România, există toate oportunităţile de a trăi ortodoxia. Dumnezeu a rânduit această perioadă de pace, pe care eu, în copilărie, educată de ateismul ştiinţific, nici nu mi-o puteam imagina. Sunt Biserici frumoase, pline în zilele de sărbătoare (vorbesc acum despre Bucureşti, deşi la fel am constatat şi în alte locuri din ţară), preoţi deosebiţi, mănăstiri, abundenţă de informaţii privind ortodoxia, asociaţii ale tinerilor creştini, ore de religie în şcoli.... sunt doar câteva exemple care îmi vin în minte.
Cred că rămâne să cerem ajutorul lui Dumnezeu, să ne lumineze mintea şi... să ne străduim şi noi să-I deschidem uşa.

[quote=Mosh-Neagu;579287]Oare ce este ispita si care este rolul ei? Cum poti (re)descoperi ortodoxia fara a te elibera de ispite? Si daca nu suntem constienti pe deplin care si din ce directie ne vin ispitele, ce sanse avem sa ne apropiem de ortodoxie?
Eu cred ca cel mai mare pericol vine din alta parte. Pentru ca atat timp cat STIM, si actionam in consecinta pentru a evita capcanele, ar trebui sa fim salvati. Dar... vom fi? Cand ajungem sa realizam ca am scapat de ele, suntem pe punctul de a atinge fundul prapastiei. De ce? Vrajmasul abia asteapta sa ne sopteasca in urechi: "Bine! Bine!!!"
Viata intreaga este o lupta. Pana in cea din urma clipa. Nu trebuie sa ne ingrijoram din moment ce ne lasam in grija lui Dumnezeu. Niciodata nu vom putea evita vreo capcana, daca Dumnezeu nu-si face mila de... smerenia noastra. Atunci ne da si taria credintei si solutia evitarii, fara compromisuri grave.
Omul fara Dumnezeu este extrem de slabit in lupta cu urzelile celui viclean. Dar cine este "omul fara Dumneeu"? Oare "ateul" sau "agnosticul" care se pretinde destept nevoie mare? Pai astfel de oameni refuza ei insisi apropierea, evident, tot printr-un soi de mandrie si inselare, dar macar au o scuza plauzibila: lipsa de experienta, varsta frageda, putinele momente prin care sa fi avut ocazia sa descopere "miracolul vietii"! Dar durerea mare este atunci cand suntem pusi in fata unor suflete extrem de chinuite de boli, necazuri si nu in ultimul rand - batranete, si desi se pretind credinciosi, sunt rupti in intregime de Dumnezeu. Pentru ca nu exista zi pentru ei prin care sa nu se lamenteze, sa nu se planga de viata, dar mai ales de cei din jur, de la copii, frati, rude si pana la societate, sau politicieni. Zilnic la fel. Nici nu mai intelegi unde incape atata ura intr-un suflet care se vrea a fi ortodox.
Inainte de sarbatori venisem cu propunerea unor daruri la cei saraci. Nu vreau ca ceea ce voi spune sa-mi fie trecut drept lauda pentru gesturile mele, pentru ca nu este. Stie El Dumnezeu sufletul fiecaruia. Vreau doar sa spun ca dupa ce am pregatit ce mi-a oranduit Dumnezeu, am plecat fara sa stiu exact unde, dar cu nadejdea ca tot El imi va arata unde sa ma opresc. Ajuns in satul copilariei mele, am vazut o femeie pe care o stiam dintotdeuna foarte necajita. Avusese un barbat schizofrenic care atat cat a trait era pe post de "prostul satului". Din relatia lor a aparut o fata retardata de care femeia trebuia sa aiba grija. Femeia traversase soseaua si tocmai se pregatea sa intre in curte, cand am oprit si am strigat-o pe nume, rugand-o sa astepte putin. Evident ca m-a recunoscut, desi sunt plecat din sat de peste 30 de ani. Am intrat impreuna in curte si mai apoi in casa, fiindca ea avea o mana rupta si nu putea cara greutati, si am mai ramas cateva minute de vorba. Dar cat am stat n-a facut decat sa se planga de soarta si de vecini, de neamuri si de tot ce-si mai amintea. La plecare am imbratisat-o si am rugat-o sa ierte fiindca toti avem nevoie de iertare.
Apoi am ajuns nici nu stiu cum, sa strig la o batrana pe care o stiam vaduva de multi ani, dar cu incercari esuate sa-si refaca viata. Nu putea iesi din casa, asa ca am intrat la invitatia ei. Se sprijinea cu greu in doua bete. La fel si acolo am ramas vreo zece minute, dar cat am stat, nu contenea o clipa sa-si vorbeasca de rau rudele, vecinii, iar la un moment dat si o fosta iubita din tinerete care "a fost o proasta" ca nu s-a maritat cu mine. Si la fel, inainte sa plec, am rugat-o sa faca un efort si sa-i ierte pe toti cei ce i-au facut nedreptati, fiindca este timpul iertarii, mai ales in preajma Craciunului. La doua zile am aflat ca... s-a prapadit!
Si cam la fel peste tot, desi pretentiile intelectuale erau altele. Aceleasi lamentari, aceleasi sentimente de ura si neiertare, chiar si acolo unde nu este duminica fara prezenta la sfanta liturghie.
Sa redescoperim ortodoxia!... Dar cum? Fara dragoste, fara iertare, fara multumirea pentru tot ce ne da Dumnezeu, ce asteptari putem avea?[/quote]

Sa-l rugam pe Sfantul Efrem Sirul, care se praznuieste astazi, sa ne ajute sa ne pocaim cu adevarat si sa fim crestini mai buni:
http://www.crestinortodox.ro/acatist...ul-145265.html

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Dar cat am stat n-a facut decat sa se planga de soarta si de vecini, de neamuri si de tot ce-si mai amintea. La plecare am imbratisat-o si am rugat-o sa ierte fiindca toti avem nevoie de iertare.
Apoi am ajuns nici nu stiu cum, sa strig la o batrana pe care o stiam vaduva de multi ani, dar cu incercari esuate sa-si refaca viata. Nu putea iesi din casa, asa ca am intrat la invitatia ei. Se sprijinea cu greu in doua bete. La fel si acolo am ramas vreo zece minute, dar cat am stat, nu contenea o clipa sa-si vorbeasca de rau rudele, vecinii, iar la un moment dat si o fosta iubita din tinerete care "a fost o proasta" ca nu s-a maritat cu mine. Si la fel, inainte sa plec, am rugat-o sa faca un efort si sa-i ierte pe toti cei ce i-au facut nedreptati, fiindca este timpul iertarii, mai ales in preajma Craciunului. La doua zile am aflat ca... s-a prapadit!
Si cam la fel peste tot, desi pretentiile intelectuale erau altele. Aceleasi lamentari, aceleasi sentimente de ura si neiertare, chiar si acolo unde nu este duminica fara prezenta la sfanta liturghie.
Sa redescoperim ortodoxia!... Dar cum? Fara dragoste, fara iertare, fara multumirea pentru tot ce ne da Dumnezeu, ce asteptari putem avea?

Femei in varsta, de la tara, amarate tare ... ce pretentii sa avem. Nici noi, desi ne straduim, nu suntem intotdeauna intelesi corect. Si folosim cuvinte frumoase, dar tot pe dos inteleg unii - asa, ca mine acum :)

Poate ca ai dreptate, ca doar tu ai fost acolo, dar hai sa punem in fata gandul cel bun despre oameni!
# Va aduceti aminte cum parintele Paisie Aghioritul a testat gandul bun al unui baietel care venise sa-l vada la coliba? Cum i-a spus ca parintele la care venise e un altul care era plecat sa-si cumpere tigari. (sper ca-mi amintesc bine) Si cum micutul continua sa-si pastreze gandul bun despre parinte, in ciuda celor auzite? :)

Sa zicem ca primul caz descris de tine pare mai degraba ca vrea sa-si sublinieze stare precara (desi nu mai era cazul) - ca e neglijata de rude, de vecini...; ca n-o ajuta nimeni si pe ea; cumva voia sa-ti spuna: Da, maica, sunt tare amarata, nici astia din jur nu ma ajuta. Toti m-au uitat. Si toata viata numai asa am dus-o. (in traducere - Multumesc pentru gestul tau, mai treci pe aici ca e mare nevoie! :)

Cealalta - e tot prin zona aia de exprimare, dar face mai mult decat prima. Iti spune indirect cat de mult te apreciaza, desconsiderand-o pe cea care n-a stiut sa-ti vada calitatile. ( in traducere - Nici eu nu te-am uitat, imi amintesc de tine de pe vremea cand erai flacau. Ai fost si ai ramas un om bun! :)
Nu-i haios?

Sa redescoperim ortodoxia!... Dar cum?
Uite asa, privind tot ce-i in jurul nostru cu ochi de copil - cand totu-i bine si frumos iar oamenii sunt minunati, fara greseala! :)

PS: am scris numai prostii, iertare

[Dalian]

În prealabil postat de antoniap

De aceea, as dori ca pe acest topic, sa incercam sa ne intoarcem la izvoare si sa redescoperim Ortodoxia asa cum este ea si sa observam ispitele care o pandesc in zilele noastre.

Cea mai mare ispita pentru ortodoxie este ECUMENISMUL, aceea erezie care spune că si ereticii papistasi și sectarii se pot mantui fara a veni mai întai cu rusine, cainta și sfiala in adevarata Biserica dreptmăritoare. Aceasta este cea dintai și mai mare minciuna si panerezia secolului.

A doua ispita care vine pe nesimtite în sanul ortodoxiei este sub forma de cip. El va fi primit de toti acei care nu veghează în ciuda avertizărilor ferme facute de cei mai mari duhovnici. Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane a afirmat in 2009, intr-o declaratie de presa, ca el si colegii sai vor fi printre primii solicitanti de pasaport biometric. "Am decis sa fim printre primii care-si fac pasapoarte biometrice, pentru a dovedi ca noi nu vedem niciun pericol in aceste documente", a afirmat preotul Costel Stoica citat de Agerpres, intrebat daca, personal, va accepta pasaportul biometric.

Acestea sunt cele mai mari ispite dar mai sunt si altele.
De aceea va spun: vegheati!

[CristianR]

Alții sunt de părere că cel mai mare pericol este sectarismul din Biserică, promovat de o blogosferă cam paranoică, ce judecă ierarhii Bisericii, în loc să facă ascultare creștinească, provocând multă dezbinare și tulburare, în locul unei păci duhovnicești roditoare.

Dar scopul acestui topic propus de sora noastră cred că se dorește unul constructiv. A redescoperi Ortodoxia înseamnă a o afirma, atât cât o cunoaștem

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de crinrin

PS: am scris numai prostii, iertare

In parte, cam da! :)
Nu asta spuneam eu si nu era vorba doar de acele femei de la tara, ci si de alte persoane de la oras de alt rang si nivel intelectual. Iar "dialogul imaginar" nu a fost de fel asa, ci sub acea forma prin care blestemul si ura fata de "ceilalti" se repeta parca la nesfarsit. De aici tristetea mea, cand in fata ochilor aveam o batrana care simtea suflarea mortii in ceafa, iar ea continua sa judece si sa blesteme nu doar pe cei de-acum, ci si pe cei despre care nu cunostea chiar nimic (in speta, prietena mea de-atunci, cu care pastrez inca o frumoasa relatie, si care n-a avut nici cea mai mica vina fiindca a mers fiecare pe drumul lui...)
La oras... putin altfel. Alte griji, alte ispite... E greu sa acceptam pedeapsa pe care o ingaduie Dumnezeu pentru noi. Iar daca n-o acceptam, ii vom face vinovati pe ceilalti. Si astfel dam in judecata pentru un motiv sau altul, desi ne mandrim ca am avut ani la rand drept duhovnic pe Parintele Iustin Parvu, sau ca nu lipsim niciodata duminica de la sfanta liturghie!... Si iarasi lipsa pacii din sufletele noastre... Si iarasi ura care razbate acolo unde ar trebui sa fie mila si voia lui Dumnezeu!

În prealabil postat de Mosh-Neagu

In parte, cam da! :)
Nu asta spuneam eu si nu era vorba doar de acele femei de la tara, ci si de alte persoane de la oras de alt rang si nivel intelectual. Iar "dialogul imaginar" nu a fost de fel asa, ci sub acea forma prin care blestemul si ura fata de "ceilalti" se repeta parca la nesfarsit. De aici tristetea mea, cand in fata ochilor aveam o batrana care simtea suflarea mortii in ceafa, iar ea continua sa judece si sa blesteme nu doar pe cei de-acum, ci si pe cei despre care nu cunostea chiar nimic (in speta, prietena mea de-atunci, cu care pastrez inca o frumoasa relatie, si care n-a avut nici cea mai mica vina fiindca a mers fiecare pe drumul lui...)
La oras... putin altfel. Alte griji, alte ispite... E greu sa acceptam pedeapsa pe care o ingaduie Dumnezeu pentru noi. Iar daca n-o acceptam, ii vom face vinovati pe ceilalti. Si astfel dam in judecata pentru un motiv sau altul, desi ne mandrim ca am avut ani la rand drept duhovnic pe Parintele Iustin Parvu, sau ca nu lipsim niciodata duminica de la sfanta liturghie!... Si iarasi lipsa pacii din sufletele noastre... Si iarasi ura care razbate acolo unde ar trebui sa fie mila si voia lui Dumnezeu!

Scuze inca o data! Suna cam pesimist toata "realitatea" asta.

Era vorba sa redescoperim ortodoxia, fie si scormonind in maldarele de "gunoaie". N-are nimeni ceva frumos de prezentat?