aspectele practice ale Spovedaniei

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de mirela.t

94. M-am impreunat cu sotul (sotia) de mai multe ori in 24 de ore.

http://www.crestinortodox.ro/religie...nii-69256.html

Pai, da! Fiindca e sotul (sotia). Ca daca era amantul (amanta) era altceva: de ce sa fie limitat la o singura data in 24 de ore ?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de mirela.t

doar cateva, "habotnicesti" :

3. Am zis: daca vrea Dumnezeu ma mantuieste, daca nu, nu.

22. Am vorbit cu mai multe intelesuri.

94. M-am impreunat cu sotul (sotia) de mai multe ori in 24 de ore.

144. N-am facut cruce cand am trecut pe langa biserica.

148. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserica, atunci cand am avut ciclu.

185. Am luat anafora si agheasma, desi mancasem sau bausem apa dupa miezul noptii.

http://www.crestinortodox.ro/religie...nii-69256.html

Poate că nouă ni se par, din păcate, habotniceşti. Nu-i de mirare, întrucât noi suntem postmodernişti, deconstructivişti...:)
Şi totuşi, ele au o serioasă întemeiere şi ţin de întreaga Tradiţie a Bisericii precum şi de Sfânta Scriptură. Noi mai cunoaştem Scriptura? Dar Tradiţia - mai suntem în/pe firul ei?
Altfel spus, cred că nouă ni se par, da, exagerate şi învechite, dar asta numai pentru că ne-am luat cu duhuri străine şi am pierdut Duhul Bisericii noastre. Vedem din afară şi nu mai înţelegem. Trist şi adevărat.
*
Mirela, mi s-a întâmplat de multe ori să găsesc ciudate unele formulări din unele îndreptare. Dar cu anii, cu lepădarea de unele patimi, cu studiul mai sistematic, cu renunţarea la formalism (atât cât am reuşit) şi la fâţâială prin biserici (turismul bisericesc, mare moft şi cădere), am început să văd ceea ce înainte nu vedeam, să înţeleg ce nu înţelegeam.
În concluzie, eu cred (şi m-aş bucura să iei în serios mărturisirea mea) că nu îndreptarele acelea sunt habotnice, ci noi suntem atât de îndepărtaţi în modernismul minţii noastre de Duhul şi de ascunşi în cotloanele inimii noastre colonizate, încât avem nevoie, poate, de telescoape noi, moderne, performante pentru a vedea înţelesul unor lucruri pe care, altminteri, le-ar gânguri şi pruncii...:)

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de cristiboss56

Am folosit la inceput , acum imi fac singur inventarul prin constinta care rau ma mustra , chiar foarte rau , pana nu mi le rezolv pe toate , cat de cat , caci perfectiunea nu in mainile noastre sta , ci in puterea lui Dumnezeu .
El ne vorbeste la un moment dat , atat de clar prin mintea si constinta noastra , incat orice indreptar este inutil !
Post binecuvantat , Mirela !

.....:)
Da, aşa am "evoluat" şi eu. Şi, trebuie să recunosc, mă simţeam mai capabil, mai "sincer", mai sporit duhovniceşte...:) Când şi când aveam simţământul acesta că am crescut, că sunt pe drumul bun...
Or, astăzi, mă îndoiesc şi aş vrea să îţi spun câteva lucruri pe tema asta, cu dragoste frăţească şi cu speranţa că vei primi să cugeţi o clipă; eventual, dacă îţi pare prea problematic, să întrebi mai departe.
1) Conştiinţa noastră nu e niciodată atât de curată şi de cuprinzătoare pe cât am voi, chiar de suntem cu totul dornici de curăţie şi iubire. Conştiinţa noastră e bolnavă, ochiul nu mai e curat şi nici nu mai poate fi întrutotul, din motive pe care le cam ştim cu toţii. De aceea e bine să nu ne încredem doar în ea sau prea mult în ea.
Pericolul subiectivismului e unul deosebit de mare, mereu.
2) Din păcate, exceptînd pe cei cu adevărat îmbunătăţiţi/ încercaţi şi sporiţi, noi oamenii din lume rareori avem garanţia că ne vorbeşte tocmai Hristos şi nu, mai degrabă, altcineva - de pildă propriile noastre patimi care se exprimă prin gânduri. Duhul deosebirii gândurilor, duhul neînşelării îl au doar cei puţini, cărora nu e bine să le imităm obiceiurile decât dacă ne păstoresc ei şi ne dau binecuvântare. Noi nu suntem ca ei şi, dacă îi imităm fără discernământ, semănăm cu copilul mic care s-a îmbrăcat cu hainele mari ale tatălui său şi merge ţanţoş prin piaţă să îl vadă lumea... Stârneşte zâmbete, afectuoase chiar, precum se mai şi împiedică...:)
3) Când ne centrăm pe unele urgenţe, riscul e să pierdem din vedere ansamblul (structura, gestaltul). Mânaţi de râvna luptei cu o patimă sau cu urmările unui păcat, scăpăm unele "păcăţele" sau noima unor întreguri, ale profilului nostru complet. Lucru foarte grav, prilej de mare înşelare şi cădere. De aici şi necesitatea absolută de a mai consulta "harta de ansamblu", "harta generală" - adică de a citi, din când în când, un îndreptar sau altul de la cap la coadă. Vom avea multe surprize!

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de mirela.t

doar cateva, "habotnicesti" :

3. Am zis: daca vrea Dumnezeu ma mantuieste, daca nu, nu.

22. Am vorbit cu mai multe intelesuri.

94. M-am impreunat cu sotul (sotia) de mai multe ori in 24 de ore.

144. N-am facut cruce cand am trecut pe langa biserica.

148. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserica, atunci cand am avut ciclu.

185. Am luat anafora si agheasma, desi mancasem sau bausem apa dupa miezul noptii.

http://www.crestinortodox.ro/religie...nii-69256.html

Doamne ajută, Mirela.

Te cam prinde duhul Statelor Unite ale Americii...

Suntem în Post.
Postul Sfinţilor Apostoli.
În urmă cu câteva răspunsuri ale tale, la răspunsul numărul 7, în acest topic, îi doreai Post binecuvântat fratelui Cristian. Apoi ai scris despre "habotnicii" în practica Bisericii. Încerc să te ajut. Primeşti ajutorul meu?

Trebuia să te gândeşti că eşti ispitită. Dar sunt convins că doar te-ai speriat, că de fapt nu ştii ce e un habotnic. De exemplu, pustnicii, monahii, Episcopii, Preoţii, Diaconii, preotesele, soţiile preoţilor, diaconiţele, soţiile diaconilor, nu sunt habotnici, dar sunt mult peste media celorlalţi creştini. La fel şi cu autorii îndreptarelor de spovedanie. Nu sunt habotnici, dar sunt foarte evlavioşi. Şi dacă gândeşti limpede, surioară, şi eşti atentă la semantica, seminficaţiile şi simbolistica, fiecărei expresii, vei găsi o sumedenie de păcate făcute, la fiecare sentinţă de curăţire.

Hai să te ajut, le luăm pe rând:

3. Am zis: daca vrea Dumnezeu ma mantuieste, daca nu, nu.

Păi Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască, ştim deja asta. Îi iubeşte pe toţi şi îi vrea mântuiţi pe toţi.
Noi ne îndoim deci, de Dumnezeu. De iubirea lui. Ne scade prin asta, credinţa, nădejdea.
"Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştiinţa adevărului să vină" - I Timotei 2, 4.
E şi păcat împotriva Duhului Sfânt, adică ne iertat, să ispitim pe Dumnezeu, facem păcate şi spunem: "eh, las' să ne iartă Dumnezeu." Da, ne iartă, dar noi nu trebuie să facem păcate, trebuie să ne silim spre mântuire, cu frică şi cu cutremur, spune Scriptura, nu? "cu frică şi cu cutremur lucraţi la mântuirea voastră" Filipeni 2, 12.
Deci cum să nu fie păcat să spunem: dacă Dumnezeu vrea, mă mântuieşte, dacă nu, nu? E păcat. Ce-i habotnic aici? Nimic. E chiar grav să gândim că Dumnezeu nu vrea să ne mântuiască şi să ne culcăm pe-o ureche: eu nu mă silesc prea tare pentru mântuire, că şi-aşa nu-i sigur, că dacă Dumnezeu vrea, e bine, dacă nu, nu. Păi nu-i bun. Fă tu tot ce trebuie pentru mântuire, ca să conştiinţa împăcată, înmulţeşte talanţii şi lasă mai departe pe Dumnezeu să hotărască ce va fi cu tine. Cercetează credinţa, fereşte-te de erezii şi înmulţeşte virtuţiile şi iubirea mai ales, luptă cu păcatele, cu patimile, cu rugăciune şi simplitate şi frumuseţea credinţei şi te vei mântui.

22. Am vorbit cu mai multe intelesuri.

Crezi că-i bine să vorbeşti cu mai multe înţelesuri? E habotnică afirmaţia? Nu-i păcat dacă vorbeşti cu mai multe înţelesuri, nu?
Păi hai să vedem ce iasă de aici:
Prefăcătorie, minciună, zavistie, invidie, slavă deşartă, făţărnicie, viclenie, omul devine alunecos, uns cu toate alifiile, linguşitor, vanitos, mândru, orgolios, egoist, avar, chiar desfânat, adulter, fiindcă una spune şi alta face, cu 1000 de feţe, vorbeşte cu mai multe înţelesuri, fariseu, clevetitor, bârfitor, poţi deveni chiar apostat, şi eretic, înşelat, vrea să controleze oamenii, să-i manipuleze, să-i domine, să-i batjocorească, să se poarte superior, de o nobilitate diabolică, ca lorzii din vechime cu plebea, "prostimea".
Uite câte păcate am descoperit, nu?
Le-am scos afară, ca pe mizerie.
Dar nici urmă de habotnicie...
Fiindcă uite, deci, ce ne spune Dumnezeu:
"De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor." - Matei 18, 3.
Cum poate fi un om nevinovat, inocent, curat în simţuri, în gândire, în atitudine, în viaţă, în tot ce face şi spune, ca un prunc, dacă el vorbeşte cu mai multe înţelesuri?

94. M-am impreunat cu sotul (sotia) de mai multe ori in 24 de ore.

Canoanele Bisericii, Pidalionul şi Catehezele şi Omiliile Maritale ale Sfinţilor Părinţi, în special Sfântul Ioan Gură de Aur, spune că împreunarea cu soţia pt soţ, soţul pentru soţie, să fie doar marţi şi joi.
Marţi şi joi. Fi atentă, da?
Nu în cele 4 mari posturi de peste an, chiar dacă e marţi şi joi ale acelor zile din post.
Şi nu cât timp e soţia însărcinată. Dar de cele mai multe ori, nu poate sta ea fără unire, sau nu poate sta el. Şi de aici, o serie de epitimii, adică dezlegări, dar nu mai mult de luna a 4-a de sarcină, şi până la 40 de zile după naştere. Obligatoriu asta. Pentru un copil sănătos, şi pentru mântuirea sufletelor voastre ale tuturor. Păi dacă nu, chiar nicio jertfă nu faci pentru Hristos? Puţină abstinenţă, aduce şi dorinţa, de după acest timp, când devine dezlegat. Ca criteriu psihologic. Sunt multe de spus.
Dar marţi şi joi, e voie de mai multe ori?
Păi defapt ce fac eu? Îmi satisfac plăcerile? Ne ajută la mântuire să facem de 2-3 ori pe noapte sau mai mult? E Hristos acolo în faptele noastre? De ce nu ajunge o singură dată? Nu-i destul că avem voie la unire trupască, prin epitimie, şi după ce am aflat că ea e însărcinată, din cauza neputinţelor noastre, nu ajunge? E Hristos în aşa ceva?
Nu cumva fac sodomie cu soţia?
Nu cumva ne spurcăm şi gurile, cu care slăvim pe Dumnezeu, punând gurile în locurile intime ale soţului şi soţiei? Cu ce scop? Plăcerile personale?
Mai avem apoi pretenţia să ne asculte Dumnezeu rugăciunile, şi vai ce ne mirăm că nu ne ascultă. Avem pretenţia să nu ne îmbolnăvim, sau să avem copii sănătoşi, bătrâneţi frumoase, nu? Lasă că mă iartă Dumnezeu! Poftim, păcat împotriva Duhului Sfânt. Eh, lasă, că doar o viaţă avem, nu? (ironie)
Apoi nici gând de curăţie, despătimire, luminare, să vedem lumina necreată, harul necreat, habar n-avem ce-i aia, nici nu vrem să aflăm. Ce vorbeşti? "Aia-i" pentru călugări. Se roagă ei şi pentru noi. Da, da, aşteaptă. Stai cu mâinile în sân, nu lupta pentru mântuirea ta şi aşteaptă să fi mântuit. Lumina necreată e pentru creştini, spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Pentru toţi iubitorii de Hristos.
Ce spune Biblia?
Uite:
"ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi." - I Corinteni 10, 31.
Hai să gândim adânc la acest verset, cu rugăciune, cu iubire, iertare faţă de toţi. Ce primim în gând, de la Dumnezeu, mai departe?
Ori de faceţi dragoste, spre slava lui Dumnezeu să faceţi.
Ori de mergeţi la Kaufland, spre slava lui Dumnezeu să mergeţi. Ori de mergeţi în pelerinaje, în turism, cu autobuzul, cu avionul, cu maşina, cu bicicleta, spre slava lui Dumnezeu să mergeţi.
Ori de spălaţi vasele, hainele, ori de staţi pe net, ori de scrieţi mesaje pe smartphone, ori de construiţi vapoare, ori de ridicaţi case şi grădini, sau citiţi un ziar, o carte, ori de dezvoltaţi noi tehnologii, construiţi oraşe plutitoare, subterane, subacvatice, spaţiale, SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU SĂ FACEŢI ! Că Dumnezeu e viaţa din pieptul vostru, ne spune Duhul Sfânt ! Dumnezeu e puterea voastră ! Înţelepciunea voastră vă este dată de Dumnezeu, nu o folosiţi spre pieirea voastră, nu o daţi întunericului şi neascultării.

Dar ce să ştim noi despre rugăciunea în extaz, de care vorbeşte Biblia şi Sfinţii Părinţi, cea mai înaltă formă de rugăciune, care-o poate trăi doar un om luminat sau îndumnezeit, în mod lucid, conştient, real, raţional şi iraţional în acelaşi timp.
Când spunem extaz, ne gândim numai la desfrânări. Şi ne mirăm apoi, de toate relele, cum că ar fi date de Dumnezeu, Doamne fereşte.
Nu, ci sunt atrase de noi, prin depărtarea noastră de Dumnezeu. Cine-i de vină? Biserica? Creştinii? Preoţii? Nu, nimeni, decât noi, pentru neputinţa şi nepăsarea noastră. Să avem grijă.

Deci unde-i habotnicia ? :) Nu-i. E biruită. Slavă Domnului.

Mai departe:

[Igor_Paslusnik]

144. N-am facut cruce cand am trecut pe langa biserica.

Cine-i în Biserică pe Sfântul Altar? În Sfântul Chivot? E Hristos. Trupul şi Sângele Domnului sunt acolo. Pentru bolnavi. Aşteaptă să fie dăruite. Să se dăruiască.
Nu numai că trebuie să-ţi faci Sfinte Trei Cruci, în numele Sfintei Treimi, dar şi în picioare să te ridici când treci pe lângă o Sfântă Biserică. Cum făcea Patriarhul Pavel al Serbiei. El nu avea maşină, călătorea numai cu autobuzul, tramvaiul, trenul, foarte rar când lua maşina, când pleca departe şi trebuia să ajungă repede, că avea rău de avion.
Deci el se ridica în picioare, în autobuz sau în tramvai, îşi făcea 3 Sfinte Cruci, pe tot trupul lui, de la părul capului până la buric, şi de la un capăt de umăr la celălaltul.
Noi? Măcar una să facem. O Cruce. Chiar şi stând pe scaun. Chiar şi formal, fără să fie chiar corectă. Dumnezeu ne vede, îţi promit solemn. Şi răsplăteşte înmiit.
De ce? Fiindcă uite ce ne spune Hristos:
"Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri." - Matei 10, 32-33.

Deci ce facem prin semnul Sfintei Cruci, mai ales pe lângă o Sfântă Biserică? Mărturisim. Pe Hristos. Nu fiindcă avem pretenţia să fim răsplătiţi, că vom fi, garantez cu mântuirea mea. Deci nu pentru răsplată, ci pentru că Îl iubim. Sincer. Şi măcar aşa să-i răsplătim pentru jertfa Sa de mântuire. Dumnezeu care se face om şi se lasă ucis de noi, oamenii, pentru binele nostru.
Măcar cu o cruce, pe lângă o Biserică a Sa, să-i mulţumim.

Unde-i habotnicia? Ai văzut că a fost o ispită? :) Mânca-te-ar Raiul, dar eu nu pot birui toate ispitele în locul tău, Mirela, să ştii. Nu mă pot mântui eu, în locul tău. Trebuie să lupţi. E lupta ta. Din cât de mult iubeşti, ierţi, ajuţi, toate virtuţiile, joacă-te cu ele, fă comerţ cu ele, înmulţeşte-le în orice mod posibil, cum spunea Sfântul Ioan de Kronstdat, în cartea lui minunată "Viaţa mea în Hristos".

148. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserica, atunci cand am avut ciclu.

În legea veche, a Templului Domnului, templul cel nedesăvârşit, cel fără Hristos, femeia care avea scurgerile lunare (menstruaţia) nu era lăsată nici să meargă prin locurile publice, pe unde mergeau ceilalţi. Ci doar în casă, pe lângă casă, cu ai ei. Nici în apropierea Templului nu avea voie, sau a Cortului Legământului, nu avea voie. Era alungată din cetate, mai multe zile, dacă făcea aşa ceva. Şi alte reguli, care azi ni se par utopie. Dar erau cu scopul de a cinsti Templul Domnului, de a nu-l pângări cu necurăţie. Acea necurăţie a fost dată de Dumnezeu ca blestem, lui Eva, când a fost alungată din Rai, cu Adam. De aceea era necurăţie.
Deci oamenii cinsteau locul sfânt al lui Dumnezeu.
Erau conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu de acolo. Era modul lor inocent de a cinsti pe Dumnezeu. Erau ca nişte copii: să nu faci asta, că nu-i voie :) aşa a zis Doamne Doamne. Da, e frumos. E un mod pur. Nevinovat. Şi trăiau bine şi în armonie. Nu erau divorţuri, adulteruri şi alte monstruozităţi. Cinsteau pe Dumnezeu, respectau acel locşor micuţ, pe întregul pământ, aveau voie oriunde, dar acolo nu. Aşa se bucurau ei de Dumnezeu. Şi Dumnezeu îi iubea şi înmulţea averile lor, văzute şi nevăzute şi vitele lor şi viaţa lor.
Azi, femeile au voie, în tinda, Bisericii, în pridvor, chiar şi cu scurgere, să se poată ruga. Căci "conexiunea" e alta din mijlocul porţii către Ceruri, Biserica, decât de acasă, la confort şi lux, comoditate, bunăstare, unde nu sta-i în picioare, nu te jertfeşti câtuşi de puţin lui Dumnezeu.
Dar măcar, în Biserică fiind, cu scurgere, nu săruta Sfintele Icoane, că eşti conştientă de Sfinţenia lor, dată prin Însuşi Persoana care-i acolo, în Duhul Sfânt. Fiindcă ne spune Hristos:
"Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc." - Matei 5, 17
Ce-i greşit? Nu-i habotnicie, soro :)

185. Am luat anafora si agheasma, desi mancasem sau bausem apa dupa miezul noptii.

Anafora şi Agheasma, ţin locul Sfintelor Taine, Trupul şi Sângele Domnului, care ar trebui luate, Tainele, în fiecare zi, ca şi creştinii primelor secole creştine, care erau ucişi, la Coloseum şi alte arene private, sau în mijlocul străzii. Vremurile acelea vor veni din nou. Sper, cât mai târziu posibil. Deci ei se împărtăşeau în fiecare zi, ca să fie pregătiţi pentru plecarea acasă, în Împărăţia Cerurilor.
Noi azi, fiindcă nu avem curăţia trupească necesară şi a inimii şi a minţii pentru Împărtăşirea cu Sfintele Taine zilnic, luam Anafora şi Agheasma, care nu sunt Sfinte, ci Sfinţite. Adică aducătoare de har şi virtuţii şi daruri.
Ei bine, ştiind asta, de ce să mănânci înainte?
Nu faci oare toate pregătirile necesare pentru nuntă? Rochie de mireasă, mesele pentru invitaţi, să fi curată, aranjată, etc., Mirele la fel.
Deci nu oare Împărtăşirea este o nuntă tainică, cu Hristos? Peste mintea noastră de înşelegere.
Trupurile noastre, trebuie să fie Temple ale Duhului Sfânt. "De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi." - I Corinteni 4, 17.
Sau mai ales: "Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?" - I Corinteni 3, 16.
Ne sfinţim prin apa şi pâinea sfinţită, apoi ne întinăm de gânduri şi păcate necreştineşti, ca să ne sfinţim iarăşi, dimineaţa, pregătiţi pentru o nouă luptă cu noi înşine, cu lumea şi cu demonii.
Şi atunci, punând ce-i sfinţit în noi, cu întâietate, de ce să punem altceva, mâncare, sucuri, sau altele, ce nu sunt sfinţite? Pentru ce? Nu e ăsta păcat? Sigur că e.
E habotnicie? Niciodată. E sfinţenie? Da, întotdeauna. Ne pasă de mântuirea noastră, o lucrăm conştienţi, cu dor şi foc nestins.

Ţi-aş mai scrie mult :)

Dar e de ajuns. Citeşte şi înţelege acestea şi vei fi vie.

Aceasta este atitudinea de silire spre mântuire, care ar trebui să o avem. Şi eu o cunosc, dar greu o aplic.

Pomeneşte-mă şi iartă-mă, surioară.

Te îmbrăţişez în Domnul. Ai grijă de tine.

[tabitha]

Legat de împreunarea sotilor în decursul a 24 ore...n-ai scris nimic la obiect, discutia nu era despre zilele permise/ oprite. Păi nu e o gogomănie să stai să numeri de câte ori se împreuneaza sotul cu sotia?! Doamne iartă-mă.

Apoi despre femeile la ciclu care vin la Biserica. Nu sunt de acord cu tine. Am si postat pe undeva un articol cu părintele Efrem Vatopedinul, care adusese Brâul Maicii Domnului de la Athos, spre închinare în Rusia. Si acolo rusoaicele întrebau, săracele de ele, că habotnicia rusilor e mai mare ca la noi, dacă au voie să se închine si să sărute Brâul în situatia respectivă. Iar răspunsul părintelui Efrem a fost că DA ! am să caut link-ul.

O să revin si la restul postării :)

[tabitha]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Suntem în Post.
Postul Sfinţilor Apostoli.
În urmă cu câteva răspunsuri ale tale, la răspunsul numărul 7, în acest topic, îi doreai Post binecuvântat fratelui Cristian. Apoi ai scris despre "habotnicii" în practica Bisericii.

Nu văd de ce te legi, ce legătura are?? Vezi că postările sunt la câteva luni distantă.

[tabitha]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Mirela, mi s-a întâmplat de multe ori să găsesc ciudate unele formulări din unele îndreptare. Dar cu anii, cu lepădarea de unele patimi, cu studiul mai sistematic, cu renunţarea la formalism (atât cât am reuşit) şi la fâţâială prin biserici (turismul bisericesc, mare moft şi cădere), am început să văd ceea ce înainte nu vedeam, să înţeleg ce nu înţelegeam.
În concluzie, eu cred (şi m-aş bucura să iei în serios mărturisirea mea) că nu îndreptarele acelea sunt habotnice, ci noi suntem atât de îndepărtaţi în modernismul minţii noastre de Duhul şi de ascunşi în cotloanele inimii noastre colonizate, încât avem nevoie, poate, de telescoape noi, moderne, performante pentru a vedea înţelesul unor lucruri pe care, altminteri, le-ar gânguri şi pruncii...:)

Vorbe, frate. As băga mana în foc că nu-i nici măcar unul aici pe forum, dintre cei cu acte de ortodocsi practicanti, care să se spovedească după îndreptar. Dacă e, îmi fac mea culpa. Să vină să ne spună si nouă cum face!

[tabitha]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Pai, da! Fiindca e sotul (sotia). Ca daca era amantul (amanta) era altceva: de ce sa fie limitat la o singura data in 24 de ore ?

Parol, moncher!

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

144. N-am facut cruce cand am trecut pe langa biserica.

Cine-i în Biserică pe Sfântul Altar? În Sfântul Chivot? E Hristos. Trupul şi Sângele Domnului sunt acolo. Pentru bolnavi. Aşteaptă să fie dăruite. Să se dăruiască.
Nu numai că trebuie să-ţi faci Sfinte Trei Cruci, în numele Sfintei Treimi, dar şi în picioare să te ridici când treci pe lângă o Sfântă Biserică. Cum făcea Patriarhul Pavel al Serbiei. El nu avea maşină, călătorea numai cu autobuzul, tramvaiul, trenul, foarte rar când lua maşina, când pleca departe şi trebuia să ajungă repede, că avea rău de avion.
Deci el se ridica în picioare, în autobuz sau în tramvai, îşi făcea 3 Sfinte Cruci, pe tot trupul lui, de la părul capului până la buric, şi de la un capăt de umăr la celălaltul.
Noi? Măcar una să facem. O Cruce. Chiar şi stând pe scaun. Chiar şi formal, fără să fie chiar corectă. Dumnezeu ne vede, îţi promit solemn. Şi răsplăteşte înmiit.
De ce? Fiindcă uite ce ne spune Hristos:
"Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri." - Matei 10, 32-33.

Deci ce facem prin semnul Sfintei Cruci, mai ales pe lângă o Sfântă Biserică? Mărturisim. Pe Hristos. Nu fiindcă avem pretenţia să fim răsplătiţi, că vom fi, garantez cu mântuirea mea. Deci nu pentru răsplată, ci pentru că Îl iubim. Sincer. Şi măcar aşa să-i răsplătim pentru jertfa Sa de mântuire. Dumnezeu care se face om şi se lasă ucis de noi, oamenii, pentru binele nostru.
Măcar cu o cruce, pe lângă o Biserică a Sa, să-i mulţumim.

Unde-i habotnicia? Ai văzut că a fost o ispită? :) Mânca-te-ar Raiul, dar eu nu pot birui toate ispitele în locul tău, Mirela, să ştii. Nu mă pot mântui eu, în locul tău. Trebuie să lupţi. E lupta ta. Din cât de mult iubeşti, ierţi, ajuţi, toate virtuţiile, joacă-te cu ele, fă comerţ cu ele, înmulţeşte-le în orice mod posibil, cum spunea Sfântul Ioan de Kronstdat, în cartea lui minunată "Viaţa mea în Hristos".

148. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserica, atunci cand am avut ciclu.

În legea veche, a Templului Domnului, templul cel nedesăvârşit, cel fără Hristos, femeia care avea scurgerile lunare (menstruaţia) nu era lăsată nici să meargă prin locurile publice, pe unde mergeau ceilalţi. Ci doar în casă, pe lângă casă, cu ai ei. Nici în apropierea Templului nu avea voie, sau a Cortului Legământului, nu avea voie. Era alungată din cetate, mai multe zile, dacă făcea aşa ceva. Şi alte reguli, care azi ni se par utopie. Dar erau cu scopul de a cinsti Templul Domnului, de a nu-l pângări cu necurăţie. Acea necurăţie a fost dată de Dumnezeu ca blestem, lui Eva, când a fost alungată din Rai, cu Adam. De aceea era necurăţie.
Deci oamenii cinsteau locul sfânt al lui Dumnezeu.
Erau conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu de acolo. Era modul lor inocent de a cinsti pe Dumnezeu. Erau ca nişte copii: să nu faci asta, că nu-i voie :) aşa a zis Doamne Doamne. Da, e frumos. E un mod pur. Nevinovat. Şi trăiau bine şi în armonie. Nu erau divorţuri, adulteruri şi alte monstruozităţi. Cinsteau pe Dumnezeu, respectau acel locşor micuţ, pe întregul pământ, aveau voie oriunde, dar acolo nu. Aşa se bucurau ei de Dumnezeu. Şi Dumnezeu îi iubea şi înmulţea averile lor, văzute şi nevăzute şi vitele lor şi viaţa lor.
Azi, femeile au voie, în tinda, Bisericii, în pridvor, chiar şi cu scurgere, să se poată ruga. Căci "conexiunea" e alta din mijlocul porţii către Ceruri, Biserica, decât de acasă, la confort şi lux, comoditate, bunăstare, unde nu sta-i în picioare, nu te jertfeşti câtuşi de puţin lui Dumnezeu.
Dar măcar, în Biserică fiind, cu scurgere, nu săruta Sfintele Icoane, că eşti conştientă de Sfinţenia lor, dată prin Însuşi Persoana care-i acolo, în Duhul Sfânt. Fiindcă ne spune Hristos:
"Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc." - Matei 5, 17
Ce-i greşit? Nu-i habotnicie, soro :)

185. Am luat anafora si agheasma, desi mancasem sau bausem apa dupa miezul noptii.

Anafora şi Agheasma, ţin locul Sfintelor Taine, Trupul şi Sângele Domnului, care ar trebui luate, Tainele, în fiecare zi, ca şi creştinii primelor secole creştine, care erau ucişi, la Coloseum şi alte arene private, sau în mijlocul străzii. Vremurile acelea vor veni din nou. Sper, cât mai târziu posibil. Deci ei se împărtăşeau în fiecare zi, ca să fie pregătiţi pentru plecarea acasă, în Împărăţia Cerurilor.
Noi azi, fiindcă nu avem curăţia trupească necesară şi a inimii şi a minţii pentru Împărtăşirea cu Sfintele Taine zilnic, luam Anafora şi Agheasma, care nu sunt Sfinte, ci Sfinţite. Adică aducătoare de har şi virtuţii şi daruri.
Ei bine, ştiind asta, de ce să mănânci înainte?
Nu faci oare toate pregătirile necesare pentru nuntă? Rochie de mireasă, mesele pentru invitaţi, să fi curată, aranjată, etc., Mirele la fel.
Deci nu oare Împărtăşirea este o nuntă tainică, cu Hristos? Peste mintea noastră de înşelegere.
Trupurile noastre, trebuie să fie Temple ale Duhului Sfânt. "De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi." - I Corinteni 4, 17.
Sau mai ales: "Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?" - I Corinteni 3, 16.
Ne sfinţim prin apa şi pâinea sfinţită, apoi ne întinăm de gânduri şi păcate necreştineşti, ca să ne sfinţim iarăşi, dimineaţa, pregătiţi pentru o nouă luptă cu noi înşine, cu lumea şi cu demonii.
Şi atunci, punând ce-i sfinţit în noi, cu întâietate, de ce să punem altceva, mâncare, sucuri, sau altele, ce nu sunt sfinţite? Pentru ce? Nu e ăsta păcat? Sigur că e.
E habotnicie? Niciodată. E sfinţenie? Da, întotdeauna. Ne pasă de mântuirea noastră, o lucrăm conştienţi, cu dor şi foc nestins.

Ţi-aş mai scrie mult :)

Dar e de ajuns. Citeşte şi înţelege acestea şi vei fi vie.

Aceasta este atitudinea de silire spre mântuire, care ar trebui să o avem. Şi eu o cunosc, dar greu o aplic.

Pomeneşte-mă şi iartă-mă, surioară.

Te îmbrăţişez în Domnul. Ai grijă de tine.

...........:)
Mulţumesc! Mulţumesc că mi-ai răspuns la rugăminte. (mă refer la ambele postări, nu doar la aceasta)
Nu ştiu dacă sora noastră se va folosi de truda ta, dar eu mă folosesc.
Mulţumesc, frate! Domnul să te răsplătească!