POEZIE CRESTINA

Invierea
de Mihai Eminescu

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Inchise în tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc în mâini mosneagul cu barba ca
zapada,
Din carti cu file unse norodul îl învata
Ca moartea e în lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si
prada.

O muzica adânca si plina de blândete
Patrunde tânguioasa puternicile bolti;
„Pieirea, Doamne Sfinte, cazu în orice colt,
Inveninând pre însusi izvorul de viete.

Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic îti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plânsete duioasa
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul întuneric se sperie de soapte,
Douasprezece pasuri rasuna, miez de noapte,
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormânt rasare Christos învingator
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

Cântari si laude’naltam,
Noi, Tie Unuia,
Primindu-L cu psalme si ramuri
Plecati-va neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"

Voi n-ati fost cu noi în celule
de Radu Gyr

Voi n-ati fost cu noi în celule
să stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
să spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde să urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi în celule.


Un suflet poetic e un bun crestin - spunea Parintele Sofronie. Romanii sunt nascuti cu un suflet poetic...

Îndemn la luptă
de Radu Gy

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.


Cântec deplin

de Radu Gyr

N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad in tine.
Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.


Metanie

de Radu Gyr

Doamne, fă din suferinţă,
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrima velintă
Ca intr-un pat adânc şi cald.
Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se şi vin.
Din infrângeri, scări şi trepte,
Din căderi, urcuş alpin.
Din veninul pus in cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniţă spre cer;
Şi din fiece dezastru
si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
si fă zâmbet înţelept.


Ştiu că sunt lut

de Radu Gyr

Ştiu că sunt lut, dar nu ştiu cine
mi-a pus în piept albine stranii,
să-mi scoata mir din mărăcine,
din bălării, impărtăşanii.
Minunea mea se-ntamplă vie
din mofturi mici şi biete fleacuri...
Un colţ de-al meu e-o-mpărăţie,
o zi de-a mea răsfrânge veacuri.
De nu strâng mările in braţe,
prin câte-o baltă tot deretic
si gheara mea tot stă să-nhaţe
din orice taină câte-un petic.
Si dacă-ncălecat pe-o rază
ea nu mă urcă-n cer, incalte
de-o schioapă-n aer tot cutează
peste coteţe să mă salte.

Iisus in celula
de Radu Gyr

Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ !
Luna-a intrat după El în celulă,
Si-L făcea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niste păduri.
Luna-L bătea cu argint pe vesminte, Argintându-I pe mâini vechi spărturi.
M-am ridicat de sub pătura sură:

- Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gură
Si mi-a făcut semn ca să tac...
A stat lângă mine pe rogojină...

- Pune-mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni si rugină,
Parcă purtase lanturi, cândva...
Oftând, Si-a întins truditele oase
Lungeau pe zăpada Lui vărgi.

Părea celula munte, părea Căpătână,
Si misunau păduchi si guzgani.
Simteam cum îmi cade tâmpla pe mână,
Si am dormit o mie de ani...

Când m-am trezit din grozava genună,
Miroseau paiele a trandafiri..
Eram în celulă si era lună,
Numai Iisus nu era nicăieri...

- Unde esti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cătui.
M-am pipăit, si pe mâinile mele
Am găsit urmele cuielor Lui...

Rugaciunea unui dac
Mihai Eminescu

Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeauna,
Caci unul erau toate si totul era una;
Pe cand pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata
Erau din randul celor ce n-au fost niciodata,
Pe-atunci erai Tu singur, incat ma-ntreb in
sine-mi:
Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scanteii,
El zeilor da suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mantuire:
Sus inimele voastre! Cantare aduceti-i,
El este moartea mortii si invierea vietii!

Si el imi dete ochii sa vad lumina zilei,
Si inima-mi implut-au cu farmecele milei,
In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cantec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lang-acestea cersesc inc-un adaos:
Sa-ngaduie intrarea-mi in vecinicul repaos!

Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila,
Sa binecuvanteze pe cel ce ma impila,
S-asculte orice gura ce-ar vrea ca sa ma rada,
Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida,
S-acela intre oameni devina cel intai
Ce mi-ar rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatai.

Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec,
Pan' ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrimi e sec,
Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine insumi a nu ma mai cunoaste,
Caci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o
Cand ura cea mai cruda mi s-ar parea amor...
Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor.

Strain si far' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru in ulita l-arunce,
Si-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa
Ce-o sa amute canii, ca inima-mi s-o rumpa,
Iar celui ce cu pietre ma va izbi in fata,
Indura-te, stapane, si da-i pe veci viata!

Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc.
Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc.
Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre ura si blestemuri as vrea sa te induplec,
Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma
Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!

[penticostalul]

Iubire nebuna


De mic, eu frecventat-am temple si biserici.
In ele, Dumnezeu era slavit.
Cantau zelos si tamaiau feluriti clerici.
Ei sustineau ca-i drept sa fii iubit.

Crescand, insa, vazut-am asa jale-adanca
In lumea asta a lui Dumnezeu,
Incat mi-am zis: "El are inima de stanca.
Altfel ne-ar usura acest drum greu.

Se zbat copiii mici de friguri in spitale.
Se roaga pentru ei parintii tristi,
Dar e-n zadar. Se duc cei dragi pe-a mortii vale,
Chiar daca-n rugaciune mult insisti.

Sunt arsi de vii-n cuptoare oameni fara vina
Si cerul tace, lasa totu-a fi.
Cum sa se mire Domnul daca, in surdina,
Si credinciosii-ncep a se-ndoi?

Flamanzi si prigoniti pana si-n propria tara,
Ei stau far' de raspuns la intrebari.
Expus e Insusi Sfantul Nume la ocara
Cand peste noi cad grelele ocari.

Cum sa-L iubesc pe Cel ce a creat microbii
Si tigrii care sfasaie pe om?
Cum sa iubesc pe Cel ce-si chinuie toti robii
Doar ca mancat-a unul, odata, dintr-un pom?

Mai rau ca Iov, stau far' de copii, sotie
Si fara de amici mangaietori.
Stau fara soare si-aer intr-o puscarie,
In cea mai aspra dintre inchisori.

Viitorul meu cosciug mi-e astazi pat de scanduri.
Intins pe el, eu a-mi da seama-ncerc:
De ce mereu spre Tine-alearg-a mele ganduri,
Iar prin ce scriu trasez in jurul Tau un cerc!

De ce ma arde-o dragoste-nfocata?
De ce esti Tu subiectu-a orice cant,
Desi stiu bine ca-s mireasa lepadata!
Curand voi putrezi intr-un mormant.

Dar nu, nu a iubit Mireasa din Cantare
Cand intrebatu-s-a de este drept.
Iubirea este propria ei justificare.
Iubirea nu e pentr-un intelept.

Chiar prin ispite mari de-o fi silita-a trece,
Nu inceta-va totusi a iubi.
De-o arde-un foc, sau valuri stau s-o-nece,
Ea saruta-va mana ce-o lovi.

La grele intrebari de n-a aflat raspunsuri,
E-ncrezatoare - si va astepta,
Caci vor patrunde raze-n ascunzisuri
Si adevarul se va arata.

Iertarea multelor pacate doar sporit-a
Al Magdalenei foc mistuitor,
Dar ea parfum si lacrimi daruit-a
'Nainte de cuvantu-Ti iertator.

Iar daca nu-l spuneai, ea tot ar sta si-ar plange
De dragostea ce-Ti poarta si-n pacat.
Ea Te-a iubit 'nainte de varsasesi sange.
Ea Te-a iubit 'nainte de-ai iertat.

Nici eu nu ma-ntreb de-i drept sa-Ti dau iubire,
Nu Te iubesc s-ajung eu mantuit.
Eu Te-as iubi si-n vesnica nefericire,
Si chiar de flacari de-as fi mistuit.

De-ai refuza sa Te cobori la oameni,
Tu mi-ai fi fost un vis indepartat.
De refuzai Cuvantul Tau sa-l sameni,
Te-as fi iubit si far' sa-l fi aflat.

De sovaiai, de-ai fi fugit de rastignire,
Nemantuit, eu totusi Te-as iubi.
Chiar si pacat daca-Ti gaseam in fire,
Cu dragoste-mi Ti l-as acoperi.

Acum cuvintele-mi vor deveni nebune,
Ca toti sa stie cat de mult iubesc.
Acuma voi atinge necantate strune.
Pe-o melodie noua Te slavesc.

Profetii toti de-ar fi prezis pe Altul,
Pe Tine, nu! Pe ei, i-as lepada.
Dovezi cu miile dac-ar avea cel'laltul,
Iubirea-mi pentru Tine as pastra.

De-as banui la Tine-nselaciune,
Plangand, eu pentru Tine m-as ruga.
De-ar inceta in lume fala-Ti sa rasune,
Iubirea-mi pentru Tine nu s-ar micsora.

Cum pentru Saul, Samuel o viata-ntreaga
In post si rugaciune s-a zbatut,
Asa ar rezista iubirea ce ne leaga,
Chiar dac-as sti ca esti un fiu pierdut.

De nu Satan, ci Tu in ratacite clipe,
Revolta cea din cer ai fi produs,
De Tu Ti-ai fi pierdut cerestile aripe
Si-ai fi cazut din Raiul cel de sus,

Eu, neavand nadejdi, nadajdui-voi totusi
Caci Tatal cel ceresc Te va ierta,
Si impacat cu El, pe-aleile de lotusi,
Pe strazile de aur, Tu Te vei plimba.

De-ai fi un mit, as parasi realitatea;
Cu Tine-n fantezie as trai.
De-ar izbuti neexistenta-Ti sa-mi arate,
Din dragostea-mi Tu viata ai primi.

Nebuna, fara de temeiuri mi-e iubirea,
Asa cum este si iubirea Ta.
Gaseasca-Si Domnu-n asta fericirea.
Mai mult decat atat, eu nu-i pot da.

de Richard Wurmbrand

[martinescu]

RUGACIUNE

cu Dumnezeu marturisesc dorul dragostei;
inchipuire ferice -n ceruri imi sunt cand in iubire spun
ca graiesc dragostea dorului;
- Doamne oare pana cand ma vei tine-n intunerecul cel mare zidind
Palate pe nisipuri miscatoare visului?
- Da Doamne traire sufletului meu iubind
Clipa de gratie a rostirii…
Cu a Psalmilor fervoare eu lovind
In umbra celui rau, prapastie sa-i deschid
Sa se arunce-n haul vremurilor de el pretise, noua ca desfrau
La ruga mea in noapte catre Tine…

Cu lacrima Tu sa improspatezi obrazul meu
In zambet sa-mi sadesti Tu Doamne visul Tau
Graind eu cu glasul ingerului prin vocea grava a prorocului
Apocalipsul vremii in faptul serii omului mereu perfid…





RUGACIUNE

- DOAMNE de-as fi inaintea Ta doar o palma de pamant
Tarana istovita m-as afla in urma privirilor Tale
Asteptand ploaia – Ti tamadiutoare
Inapoia binecuvantarii Tale mi-as lasa
Pacatul meu de-oi fi si anul asta fara rodul cel mucenicesc
Rugandu-te ca din placerea zilei , moale
Fruct de carne sa ma zidesti in chip si suflet spre asemanare
-Tu, Doamne sa daruiesti Raiului Tau, carare
Si pasii omului spre cercetare, Calea Ta sa -i fie
-Tu, Doamne, lasand de pretutindeni, tuturora
Peste intinderi slava Ta…







RUGACIUNE

Doamne lasă-mi cugetul
În umbra măreţiei Tale
Alunecând, în visul rostirilor corale
Doamne umple-mi umbletul
De purpură în pârgul asfinţitului
din zumzetul zorilor
Doamne doruieste-mi privirea
de murmurul norilor în ropotul răsăritului
din roua nopţilor
printre lacrimi şi nevoinţe ca petale de gând
ce se aştern peste Rugi şi Sfinte Taine precum migdale de cânt
Doamne lumina ochilor mei tânjeşte
După a Ta cale
Care –n chip de amurg îmi răsare
Printre şoapte ce curg în rugi zenitale
Se alintă frisonul cerului şi se alină firoul taranei
Când glasul omului şi ruga femeii sunt dăruite în veac rostului
nemărgitei aflări a fericirilor din Apoi…

[amatyyy]

Bunget Marin

De vreti iubiri
Sa cresteti,
Udati-le cu lacrimi!
Din dragoste
si vise,
Faceti-le vesmant.
Si vorbe dulci.
si doruri,
Rostite fara patimi.
Feriti-le de ura
Ce naste
Din cuvant.
Plapande sunt,
Si mor
La prima vorba goala,
Lasand sa
Creasca-ntr-una,
Durerile din noi.
Ce rost
Sa suferim...?
Iubirea e o boala.
Al carei leac
E trainic,
Dor cand suntem in doi.