o nedumerire

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Cred ca uneori se face o mare confuzie intre mantuire si sfintenie. Eu cred ca de mantuit se vor mantui multi, indiferent de credinta. Dumnezeu este de o bunatate pe care mintea omului nu o poate cuprinde. "Fiecare pasare pe limba ei piere". Este cu totul absurd sa te rogi in fiecare zi, sa faci milostenie, sa fii un om bun si iubitor de semeni si sa nu te mantuiesti. Doar ca "ceilalti" nu vor gusta din "Imparatia cerurilor".

Poţi dezvolta un pic această deosebire, care, mărturisesc, mie nu prea îmi este clară? Cum este această mântuire în afara împărăţiei cerurilor? Probabil prin mântuire înţelegi izbăvirea de iad, însă poate fi aceasta fără comuniunea cu Împăratul Hristos? Sau poate ai în vedere o comuniune relativă, nedeplină? (ceea ce e valabil, de altfel, şi pentru creştini, cu posibilitatea înaintării nesfârşite în ea).