Găsirea partenerului de viata/căsătoria binecuvantata

[suslik]

Adică "destinul" trebuie forțat. Ultimul padișah cuman al Persiei zicea "norocul se cucerește cu sabia în mînă".

[Iorest]

.............................

[Bucuriepedrum]

În prealabil postat de Iorest

Să știi că nu e singurul care și-a pus întrebări, când vezi un profil cu femeie drăguță, educată și pe picioarele ei care nu duce lipsă de admiratori nu poți să nu te gândești ce nu merge.

Prima dată am crezut că e doar un profil făcut cu poza alteia prin care se fac jocuri psihologice, abia după mi-am dat seama că ar fi 2 probleme ori se alege până se culege deci selectivitate mare - lucru comun la multe femei care frecventează biserica și se plâng de nereușită maritală ori e vorba de alte probleme ale forului interior, nu vreau să speculez.

Cert e că nu poți trece neremarcată și ar fi bine ca toate femeile care se plâng de nereușită maritală să-și facă înainte bilanțul de refuzați, dacă dă o cifră mai mare decât degetele de la o mână, nu cred respectiva femeie trebuie tratată cu pipeta lamentării, e într-o situație pe care o acceptă deplin și o proliferează.

În același timp casa nu se face din milă sau din silă, de aceea fiecare are dreptul de a refuza, dar nu mai are de ce a se plânge ulterior și nici nu e moral să îmbrace mantaua izgonitului sorții.

Nici noi nu știm câtă lume își ia țepe mai mari decât tine, de fapt nici nu se uită lumea la ei nici măcar atât cât să li se răspundă la salut și nici nu se vor uita niciodată ba pentru că au handicapuri sau alte probleme de trai, tu ai vreo 3000 de vizite pe comunitate și cine știe ce alte experiențe de viață, nu pari femeia care n-a fost curtată niciodată și care și-a luat singură flori ca să se simtă apreciată.

Aveţi dreptate, casa nu se face nici din milă, nici din silă. E profund dezamăgitor să ajungi să te căsătoreşti cu un om doar pentru că "altul nu mai vine, e ultima mea şansă". Personal, între un asemenea compromis şi singurătate, am ales-o pe a doua.

Nu ştiu dacă ea se simte nedreptăţită, mie îmi pare sigură pe ceea ce caută: un bărbat credincios. Or, să mă ierte ceilalţi cititori, e foarte greu de găsit unul care nici habotnic să nu fie şi cu care să ai şi o comunicare/relaţionare bună. Este, cred, unul dintre momentele decisive ale vieţii când Dumnezeu şi-arată mila binecuvântată, acela în care punem bazele unei căsnicii bune. Cu alte cuvinte, fără ajutor de sus, mă îndoiesc serios că l-ar putea găsi.

Dar, repet, asta e stric reacţia mea empirică, după o serie de încercări de a cunoaşte băieţi şi nepotriviri ulterioare.

[Florinvs]

În prealabil postat de elenoirmiro

Doamne ajuta ,

As fi vrut sa întreb cum poate fi găsit partenerul de viață /viitorul soț - cu aceleași valori creștin ortodoxe-în zilele noastre.Dacă are cineva niște sfaturi as aprecia. Nu doresc sfaturi despre rugăciuni acestea le stiu de la duhovnic și din cărți. De asemenea nu cred ca trebuie doar sa te rogi și atât pentru ca oamenii nu apar la ușă. Eu am 30 de ani. Lucrez. Viața mea e intre serviciu și acasa. Și duminica la biserica. Am fost în studenție în asociații am făcut voluntariat etc.La baruri și discoteci nu merg evident.Chiar nu îmi dau seama cum poate fi cunoscut cineva în vederea căsătoriei. Am încercat site.uri de matrimoniale dar acolo se cam caută altceva. Nu prea știu ce sa mai fac.As aprecia sfaturi oneste fără critici dacă se poate.

Dar de exemplul, printre cunoscutii dumneavoastra, sau printre colegii de serviciu, nu ati intalnit pe nimeni care sa va placa si sa aibă acceleasi principii, aspiratii, pasiuni, etc comune ?

Tinand cont de faptul ca este important ca intre viitorii soti sa existe si aspiratii, principii, preocupari , pasiuni si in general activitati comune, o solutie ar putea fi participarea la diverse evenimente culturale sau sportive- care va plac dumneavoastra- deoarece de obicei la astfel de evenimente participa multi oameni, care au preocupari si pasiuni comune!

Sau exista diverse asociatii a tinerilor crestini-ortodocsi, unde ati putea cunoaste pe cineva.



Important este sa nu disperati, sa aveti incredere in Dumnezeu, si sa fiti constienta ca nu sunteti cu nimic mai prejos decat alte persoane, si ca si dumneavoastra meritati sa fiti fericita si sa va intemeiati o familie!

Cat despre problemele de care a-ti amintit ca le-ati avut in trecut, important este sa mergeti inainte si sa va ganditi la viitor.

Din pacate unii colegi de forum au spus diverse pareri sau presupuneri legate de aceste probleme, ceea ce nu cred ca este un lucru bun si corect, deoarece numai dumneavoastra puteti sti ce a fost cu acele probleme!

Atata timp cat un om nu a comis fapte antisociale sau infractionale deosebit de grave, nimeni nu are dreptul sa-l judece!


Oricum, sa va ajute Dumnezeu sa realizati ceea ce va doriti, deoarece dorinta dumneavoastra- de a gasi un viitor sot- este absolut normala si de apreciat!

[Iorest]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Nu ştiu dacă ea se simte nedreptăţită, mie îmi pare sigură pe ceea ce caută: un bărbat credincios. Or, să mă ierte ceilalţi cititori, [b]e foarte greu de găsit unul care nici habotnic să nu fie şi cu care să ai şi o comunicare/relaţionare bună.]/b] Este, cred, unul dintre momentele decisive ale vieţii când Dumnezeu şi-arată mila binecuvântată, acela în care punem bazele unei căsnicii bune. Cu alte cuvinte, fără ajutor de sus, mă îndoiesc serios că l-ar putea găsi.

Dar, repet, asta e strict reacţia mea empirică, după o serie de încercări de a cunoaşte băieţi şi nepotriviri ulterioare.

Depinde ce înțelegi tu ca femeie prin „bărbat credincios” și la ce te referi când spui „habotnic” sunt niște noțiuni la care fiecare femeie văd că are o raportare proprie și care pot ascunde limitele de credință ale femeii.

Nu se poate referi la un bărbat ca fiind habotnic dacă el e drept credincios și femeia are viziuni ecumenist-pietiste, new-agiste sau care amestecă „ortodoxia comodă”, în cazul ăsta s-ar putea ca bărbatul să aibă dreptate și nu femeia.

În alte cazuri este vorba de invidia femeii față de statornicia bărbatului în credință și o să-ți pun la suflet un cuvânt de la Părintele Paisie Aghioritul din volumul „Cuvinte Duhovnicești -Viața de Familie”:


„Viaţa duhovnicească a soţilor ”
[...]- Părinte, duhovnicul femeii îl poate ajuta şi pe bărbatul ei?
- Uneori, pentru a putea fi ajutat bărbatul, duhovnicul trebuie să facă lucrare duhovnicească în femeia aceluia. Iar de la femeie binele se va transmite la bărbatul ei, care, de va avea inimă bună, Dumnezeu îl va ajuta să se schimbe.
Femeia are evlavia sădită în firea ei. Dar atunci când bărbatul, deşi este de obicei puţin mai indiferent fată de biserică, va lua o întorsătură duhovnicească, va înainta apoi cu statornicie în viata duhovnicească, nemaiputând fi ajuns de femeia lui.
În aceste cazuri se poate ca femeia să-l invidieze, pentru că nu sporeşte ea. De aceea, în aceste cazuri, le spun bărbaţilor să fie cu băgare de seamă. Dar oare de ce? Pentru că, cu cât bărbatul va trăi mai duhovniceşte, cu atât mai mult îi va sta împotrivă femeia, dacă ea nu trăieşte duhovniceşte.
Dacă bărbatul va spune: "Este târziu, hai să mergem la biserică", femeia va răspunde: ' Du-te singur. Nu vezi că am o grămadă de treburi?".
Iar dacă bărbatul îi va spune: "De ce este stinsă candela?", sau de va merge el singur să o aprindă, va răni egoismul femeii, care va începe să strige: "Ce, o să te faci preot?", Ce, eşti călugăr?". Se poate chiar să-i spună: "De ce să ardă candela? Mai bine să dăm untdelemnul la vreun sărac".
Până acolo poate ajunge, la teorii protestante. Fireşte, după aceea se mâhneşte pentru îndreptăţirile pe care le-a spus, dar se mâhneşte şi pentru sporirea pe care o vede la bărbatul ei. În aceste cazuri este mai bine să se stingă candela de o mie de ori, decât să meargă bărbatul să o aprindă. Pentru a păzi familiile de destrămare, le spun bărbaţilor: "Să-i spui femeii tale atunci când o vei găsi în toane bune: «Dacă merg la biserică şi fac puţină rugăciune şi câte-va metanii, sau dacă citesc vreo carte duhovnicească, nu le fac pe acestea din multa evlavie, ci pentru că ele mă frânează şi mă ţin să nu fiu atras de această societate jalnică şi astfel să merg la baruri de noapte cu prietenii»". Când bărbatul va mânui astfel problema aceasta, atunci femeia se va bucura şi se poate ca ea să se schimbe şi chiar să-L întărească în cele duhovniceşti. Iar dacă nu va proceda astfel, va ajunge să-i rupă oasele, şi apoi chiar la divorţ. Dacă bărbatul vrea să o ajute duhovniceşte pe femeia sa, este bine să încerce să o împrietenească cu o familie care trăieşte duhovniceşte, astfel încât, văzând ea evlavia mamei din acea familie, să se îndemne şi ea să o urmeze.”[/…]
Cuviosul Paisie Aghioritul – „Cuvinte Duhovnicești” vol. IV „Despre Familie”, paginile 169-170.

Știi care e paradoxul ?

Multe femei spuneți că vreți „bărbat credincios” dar când îl întâlniți pe cel care arde pentru credință spuneți că e prea habotnic, în cazul ăsta mi-e că multe dintre voi vă jucați cu cuvintele și nu știți ce vreți de fapt, sau vreți un bărbat de plastilină, care să mimeze credința de ochii lumii și care să facă și din mersul la Biserică un joc de societate și impresionarea celorlalți enoriași cu imaginea familiei idilice.

Unele lucruri nu se schimbă, Cuviosul și Sfântul Paisie Aghioritul a intuit calibrul pe care-l poate avea bărbatul în viața duhovnicească și invidia femeii lui față de credința lui, nu degeaba se zice în popor că „bărbatul e cruce întreagă.”

[Bucuriepedrum]

În prealabil postat de Iorest

Depinde ce înțelegi tu ca femeie prin „bărbat credincios” și la ce te referi când spui „habotnic” sunt niște noțiuni la care fiecare femeie văd că are o raportare proprie și care pot ascunde limitele de credință ale femeii.

Nu se poate referi la un bărbat ca fiind habotnic dacă el e drept credincios și femeia are viziuni ecumenist-pietiste, new-agiste sau care amestecă „ortodoxia comodă”, în cazul ăsta s-ar putea ca bărbatul să aibă dreptate și nu femeia.

În alte cazuri este vorba de invidia femeii față de statornicia bărbatului în credință și o să-ți pun la suflet un cuvânt de la Părintele Paisie Aghioritul din volumul „Cuvinte Duhovnicești -Viața de Familie”:


„Viaţa duhovnicească a soţilor ”
[...]- Părinte, duhovnicul femeii îl poate ajuta şi pe bărbatul ei?
- Uneori, pentru a putea fi ajutat bărbatul, duhovnicul trebuie să facă lucrare duhovnicească în femeia aceluia. Iar de la femeie binele se va transmite la bărbatul ei, care, de va avea inimă bună, Dumnezeu îl va ajuta să se schimbe.
Femeia are evlavia sădită în firea ei. Dar atunci când bărbatul, deşi este de obicei puţin mai indiferent fată de biserică, va lua o întorsătură duhovnicească, va înainta apoi cu statornicie în viata duhovnicească, nemaiputând fi ajuns de femeia lui.
În aceste cazuri se poate ca femeia să-l invidieze, pentru că nu sporeşte ea. De aceea, în aceste cazuri, le spun bărbaţilor să fie cu băgare de seamă. Dar oare de ce? Pentru că, cu cât bărbatul va trăi mai duhovniceşte, cu atât mai mult îi va sta împotrivă femeia, dacă ea nu trăieşte duhovniceşte.
Dacă bărbatul va spune: "Este târziu, hai să mergem la biserică", femeia va răspunde: ' Du-te singur. Nu vezi că am o grămadă de treburi?".
Iar dacă bărbatul îi va spune: "De ce este stinsă candela?", sau de va merge el singur să o aprindă, va răni egoismul femeii, care va începe să strige: "Ce, o să te faci preot?", Ce, eşti călugăr?". Se poate chiar să-i spună: "De ce să ardă candela? Mai bine să dăm untdelemnul la vreun sărac".
Până acolo poate ajunge, la teorii protestante. Fireşte, după aceea se mâhneşte pentru îndreptăţirile pe care le-a spus, dar se mâhneşte şi pentru sporirea pe care o vede la bărbatul ei. În aceste cazuri este mai bine să se stingă candela de o mie de ori, decât să meargă bărbatul să o aprindă. Pentru a păzi familiile de destrămare, le spun bărbaţilor: "Să-i spui femeii tale atunci când o vei găsi în toane bune: «Dacă merg la biserică şi fac puţină rugăciune şi câte-va metanii, sau dacă citesc vreo carte duhovnicească, nu le fac pe acestea din multa evlavie, ci pentru că ele mă frânează şi mă ţin să nu fiu atras de această societate jalnică şi astfel să merg la baruri de noapte cu prietenii»". Când bărbatul va mânui astfel problema aceasta, atunci femeia se va bucura şi se poate ca ea să se schimbe şi chiar să-L întărească în cele duhovniceşti. Iar dacă nu va proceda astfel, va ajunge să-i rupă oasele, şi apoi chiar la divorţ. Dacă bărbatul vrea să o ajute duhovniceşte pe femeia sa, este bine să încerce să o împrietenească cu o familie care trăieşte duhovniceşte, astfel încât, văzând ea evlavia mamei din acea familie, să se îndemne şi ea să o urmeze.”[/…]
Cuviosul Paisie Aghioritul – „Cuvinte Duhovnicești” vol. IV „Despre Familie”, paginile 169-170.

Știi care e paradoxul ?

Multe femei spuneți că vreți „bărbat credincios” dar când îl întâlniți pe cel care arde pentru credință spuneți că e prea habotnic, în cazul ăsta mi-e că multe dintre voi vă jucați cu cuvintele și nu știți ce vreți de fapt, sau vreți un bărbat de plastilină, care să mimeze credința de ochii lumii și care să facă și din mersul la Biserică un joc de societate și impresionarea celorlalți enoriași cu imaginea familiei idilice.

Unele lucruri nu se schimbă, Cuviosul și Sfântul Paisie Aghioritul a intuit calibrul pe care-l poate avea bărbatul în viața duhovnicească și invidia femeii lui față de credința lui, nu degeaba se zice în popor că „bărbatul e cruce întreagă.”

"Bărbatul e crucea întreagă"... vă pomeniţi că femeia nici nu e om, nu? Ce afirmaţi e sexism (misoginism), până şi în mijlocul credinţei ortodoxe (deci patriarhale), în care mistica abundă de sfinte muceniţe şi cuvioase.

În altă ordine de idei, nu aţi înţeles ce calităţi atribui eu unui habotnic: incapacitatea de a vedea dincolo de dogme/formă/normă, rigurozitatea exagerată aplicată cu precădere altor pentru că "aşa e bine/drept/plăcut lui Dumnezeu", gândirea şi filtrarea informaţiilor mult diminuate (adică dacă preotul/cutare monah a spus aşa, înseamnă că e sfânt; dacă eşti doar om, probabil eşti un nenorocit de păcătos şi nu meriţi ascultat) şi altele asemenea. Da, de oamenii ăştia mă feresc, fiindcă n-au înţeles mai nimic din viaţa şi din complexitatea omului. În rest, Dumnezeu ştie cum le primeşte ostenelile şi inflexibilitatea.

Bărbaţi care să ardă pentru credinţă am întâlnit, dar erau fie monahi, fie căsătoriţi. Cei la care mă gândesc nu erau habitnici.

[Iorest]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

"Bărbatul e crucea întreagă"... vă pomeniţi că femeia nici nu e om, nu?

Înțelepciune populară, dar n-am spus că femeia nu are rolul ei sau că nu e om.

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Ce afirmaţi e sexism (misoginism), până şi în mijlocul credinţei ortodoxe (deci patriarhale), în care mistica abundă de sfinte muceniţe şi cuvioase.

Majoritatea mucenițelor și a cuvioaselor au stat pe lângă un bărbat Sfânt de la care au învățat, vrei nu vrei asta e, până și creația monumentală a monahismului niptic din Patericul Egiptean e opera bărbaților luminați de Duhul Sfânt.
Deocamdată bărbații au umplut cu zecile de mii Pustia Egiptului din râvnă pentru dumnezeire, cu o populație de nivelul unui oraș mediu la acea vreme și după femeile i-au mai copiat pe alocuri.

În prealabil postat de Bucuriepedrum

În altă ordine de idei, nu aţi înţeles ce calităţi atribui eu unui habotnic: incapacitatea de a vedea dincolo de dogme/formă/normă,

Dogmele nu sunt puse în sila omului sau în batjocura lui ci sunt învățături care să ajute tot creația căzută atâta cât poate înțelege din multele Taine ale Creatorului la nivel „catafatic”.
Simplu fapt să te crezi mai presus decât bătrânii cu viață Sfântă prin care au apărut revelații duhovnicești după formula Sinodului Apostolesc din Biblie e deja o eroare duhovnicească.

În viață dacă respecți „principiile diriguitoare” ale legilor impuse de alții care sunt „părinți fondatori” ești model de „civism”, dar văd că unii nu fac reglajul fin și la viața duhovnicească.
N-am văzut încă în societatea civilă să fie cineva insultat pentru că urmează regulile și normele stabilite de alții, dar în lumea duhovnicească omul contemporan crede că e mai luminat de Duh Sfânt decât episcopi care au ieșit cu rănile persecuțiilor la Sinodul de la Niceea.

În prealabil postat de Bucuriepedrum

rigurozitatea exagerată aplicată cu precădere altor pentru că "aşa e bine/drept/plăcut lui Dumnezeu",

Și ce învață Biblia nu „drepte faceți lucrurile în fața lui Dumnezeu”, învață creștinismul să nu duci o viață bine plăcută lui Dumnezeu ?

În prealabil postat de Bucuriepedrum

gândirea şi filtrarea informaţiilor mult diminuate (adică dacă preotul/cutare monah a spus aşa, înseamnă că e sfânt;

Cuviosul Paisie Aghioritul e Sfânt după cercetarea oficială a Patriarhiei de Constantinopol în cazul lui Biserica s-a pronunțat că e Sfânt nu vreo eroare de retorică de tipul „argumentului autorității”.

Având în vedere că a spovedit oameni de mir într-o Grecie foarte libertină și dezlânată care n-a avut o zi de comunism și restricție a moravurilor sau a liberei circulații, că a îndrumat prin scrisori misionare și prin viu grai oameni care i s-au destăinuit și că a avut înainte vedere, ce spune el în cartea „Despre Familie” se aplică pentru omul contemporan al societății „post ortodoxe” și secularizate chiar dacă sunt lucruri incomode.

În prealabil postat de Bucuriepedrum

dacă eşti doar om, probabil eşti un nenorocit de păcătos şi nu meriţi ascultat) şi altele asemenea.

Asta n-a zis-o nimeni că dacă ești păcătos nu meriți ascultat, dar depinde din ce duh vorbești și cât ai înțelegere a lucrurilor duhovnicești, tocmai în baza ascultării numeroaselor doleanțe au apărut învățăturile din seria „Cuvinte Duhovnicești” pe care ți-o recomand.

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Da, de oamenii ăştia mă feresc, fiindcă n-au înţeles mai nimic din viaţa şi din complexitatea omului. În rest, Dumnezeu ştie cum le primeşte ostenelile şi inflexibilitatea.

Este o probabilitate ca și ceea ce zic ei să fie aplicabil, întodeauna trebuie să-ți dea de gândit ca om laic dacă nu cumva spui răului bine și binelui rău, ca să nu te situezi călător pe drumul spre iad.

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Bărbaţi care să ardă pentru credinţă am întâlnit, dar erau fie monahi, fie căsătoriţi. Cei la care mă gândesc nu erau habitnici.

Interesant așa, dar tot nu cred că o femeie nu e rănită/incomodată în confortul ei de un bărbat care e riguros cu chestiunile de credință.
Până la urmă tu ai lua de bărbat un om care poartă barbă ca și călugării sau ți-ai lăsa copilul la călugărie ?

E o întrebare de reflecție mai mult.

[Bucuriepedrum]

Mi-ar plăcea să am un copil călugăr, deşi nu i-aş impune să urmeze calea asta. M-aş bucura, însă, dacă ar avea chemare şi ar urma-o. Mai mult, nu aş cârti dacă într-o zi soţul mi-ar spune că vrea să devină monah. M-aş ruga lui Dumnezeu să-l întărească şi să-l lumineze pe calea aleasă.

La întrebarea cu barba să mai răspund? Nu am nici o problemă cu ea, ba chiar îmi place. Eu însămi aş purta barbă, dacă aş fi bărbat. :)

Eu mai sus spuneam că habotnicul ţine doar litera, nu şi duhul. Că nu poate vedea mai departe de dogmă şi că, implicit, îi lipseşte dragostea de oameni. Pentru că dacă ar avea-o, iar fi odihnă aproapelui, nu judecător. L-ar îndrepta cu blândeţe, nu urlând de pe un piedestal duhovnicesc imaginar.

[Iorest]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Mi-ar plăcea să am un copil călugăr, deşi nu i-aş impune să urmeze calea asta. M-aş bucura, însă, dacă ar avea chemare şi ar urma-o. Mai mult, nu aş cârti dacă într-o zi soţul mi-ar spune că vrea să devină monah. M-aş ruga lui Dumnezeu să-l întărească şi să-l lumineze pe calea aleasă.

La întrebarea cu barba să mai răspund? Nu am nici o problemă cu ea, ba chiar îmi place. Eu însămi aş purta barbă, dacă aş fi bărbat. :)

Nu mă așteptam să răspunzi așa ești și perspicace și sper ca Dumnezeu să te fi luminat să răspunzi astfel, în orice caz nu-mi pare rău pentru timpul petrecut ca să compun mesajele de răspuns pentru tine în atare condiții.

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Eu mai sus spuneam că habotnicul ţine doar litera, nu şi duhul. Că nu poate vedea mai departe de dogmă şi că, implicit, îi lipseşte dragostea de oameni. Pentru că dacă ar avea-o, iar fi odihnă aproapelui, nu judecător. L-ar îndrepta cu blândeţe, nu urlând de pe un piedestal duhovnicesc imaginar.

Și cumva te gândești că iubirea înseși nu e o dogmă :) sau nu a stat ca bază de inspirație pentru dogme, a iubirii lui Dumnezeu față de sufletul omului ?

Cât despre „piedestalele duhovnicești”, din ce am citit la Danion Vasile de exemplu și el și soția se învinuiau reciproc la duhovnic la spovedanie, sau gândeau fiecare despre celălalt că nu e atent la sensibilitățile/așteptările celuilalt, dar îi punea duhovnicul la punct, așadar sunt chestiuni inerente ca fiecare să-și poleiască piedestalul fără să conștientizeze în viața de familie dar se depășesc cu Harul lui Dumnezeu .

Cuviosul Paisie Aghioritul spunea despre un soț că a greșit iubindu-și soția mai presus de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a ridicat harul iubirii de la soție și a început să se comporte urât față de el, până și în iubirea soției suntem nedeplini fără Harul pe care i-l insuflă Dumnezeu în sufletul ei.

[Bucuriepedrum]

Tocmai, iubirea e la baza dogmelor şi dincolo de ele, mulţi harnici, însă, se blochează şi rămân închistaţi în literă (formă), nevăzând pădurea de copaci.

Răspunsul meu legat de copii/soţ nu e perspicace în accepţiunea de şmecher/bine ticluit, eu chiar asta simt. Dumnezeu ştie că m-aş bucura enorm. Ca fapt divers, pe primul meu copil îl va chema Efrem, după Sf. Efrem cel Nou (monah şi el).