Psihologie - întrebări

[ioan67]

Hîm... Treaba asta cu talentul a făcut obiectul multor dezbateri în psihologia artei, a creaţiei.
Se tot zice, ditamai platitudinea dealtfel, că talentul singur nu dă roade, că trebe cultivat etc. Pe de altă parte, dacă Dumnezeu a dat nişte talanţi, apăi... Avem o pildă pe tema asta. S-ar putea ca la Judecată să ne fie prieten ori duşman tocmai talantul, în funcţie de cum şi cât l-am înmulţit. Poate că ăsta este, într-adevăr, un mare păcat - să îţi neglijezi talanţii dăruiţi de Dumnezeu, pierzînd vremea cu orice altceva. Sau "vânzîndu-i" pe lucruri de nimic...

Nu îmi amintesc, însă, ca în diverse lucrări de psihologie să fi întâlnit următoarea temă: presiunea/constrângerea, irezistibilă uneori, a talentului asupra vieţii unui om.
Dar unii dintre artişti (deşi talentul nu e doar pentru arte, la sensul restrâns, însă duce orice activitate la nivelul artei..:)) afirmau că n-ar putea trăi fără să lucreze la "treaba" lor.
E un fel de necesitate intensă ori e ca o durere surdă de dinţi care îţi aminteşte mereu că ai de făcut un lucru important. Te sâcâie permanent, mai intens ori mai discret, uneori te constrânge imperios. Nu poţi trăi, dacă nu-i dai curs.

Cred că acesta e semnul distinctiv al talentului: nu poţi trăi dacă nu i te dăruieşti. Firesc, dealtfel, fără prea mare gălăgie ori crispare.
Sau, mă rog, ce trăieşti nu prea resimţi ca fiind viaţă împlinită - orice alte "isprăvi" demne de admiraţia lumii ai fi făcut. Un simţământ de vinovăţie, mai discret ori mai evident, te însoţeşte mereu, până când... până când lepezi toate ale tale (le pui mereu în surdină, cu tot preţul plătit pentru asta, preţ pe care ţi-l asumi mai uşor sau mai greu) şi te dăruieşti lui, acelui "daimon" interior. Atunci, din câte am auzit, viaţa capătă sens, lumină, iar bucuriile şi tristeţile au alt ton, altă alură...

În concluzie, a presimţi şi spera, doar, că avem un talent sau mai multe nu prea e lucru de consolare. Dimpotrivă, e un gând care ar trebui să stârnească trezvia, să ne ascută cercetarea de sine şi simţământul de urgenţă, cumva. Dacă îmi trece viaţa fără să-mi fi descoperit şi cultivat talanţii? - e o întrebare plauzibilă şi, cred, recomandabilă într-o anumită măsură. Cât să nu devină prea anxiogenă şi paralizantă, vreau să zic...:) Că are Domnul grijă să-i arate fiecăruia pe unde-i este pitită comoara şi cam cum ar putea să o sporească. Dacă ar voi omul, dacă s-ar îndura, în sfârşit să se lepede de nimicuri...

[ioan67]

Ziceam mai sus de un soi de constrângere internă, ca semn al talentului care se cere cultivat.
Mai este şi o altă modalitate, însă, prin care talentul se comunică, se vesteşte conştiinţei noastre: un fel aparte de plăcere! O chemare, abia simţită, care îţi mângâie inima şi care îţi dă imagini ori gânduri care te însufleţesc/te îmboldesc să te apuci de treabă.
O pornire dulce, uşoară, un fel de atracţie irezistibilă, un soi de momeală...
Şi acesta e un semn al talentului, experiat probabil de fiecare.
Cele două modalităţi de chemare (prin împingere/constrângere şi prin atracţie plăcută, atrăgătoare) se împletesc în viaţa omului şi îl ţin în tensiunea lucrătoare, uneori mai aspru alteori mai plăcut, acţionînd diferit în funcţie de starea omului şi împrejurări.
Văd asta ca pe ajutorul lui Dumnezeu pe care ni-l dă permanent aşa încât să ne cultivăm talanţii încredinţaţi. Căci Domnul nu porunceşte şi pleacă, lăsîndu-ne singuri, ca să ne scărpinăm încurcaţi în cap la vederea unui munte de griji ridicat înainte. Ca un părinte bun şi foarte îndrăgostit El Se ţine mereu aproape, veghează, intervine, sugerează etc. Plouă cu Har, dar noi am inventat în istorii tot felul de umbrele şi umbreluţe cochete.
Că adevărat este şi acest lucru: Soarele e şi foc mistuitor. Omul tre să înveţe (iarăşi!) să se dăruiască luminii. Lumina poate fi ucigătoare. Mulţi proşti şi lacomi au păţit-o, prin vremuri...
A învăţa să nunteşti cu Lumina! Ce solicitare măreaţă, ce dar neasemuit, accesibil doar omului, fiinţă a întregii libertăţi...

[Anna]

N-am mai raspuns pentru ca pur si simplu m-am tot gandit la ce ati scris si m-am tot analizat zilele acestea sa-mi caut "talantii" dar tot nu e prea clar. Am impresia ca am mai multi talanti, unii sunt ingropati, unii nu prea. Dar in pilda din Evanghelie nu este nici un om care si-a ingropat o parte din talanti si pe altii i-a lucrat...ce sa faci, misterele vietii. Dar "totul e bine cand se termina cu bine", sa speram ca a fi bine pentru toti, inca suntem "la lucru".

[ioan67]

În prealabil postat de Anna

... in pilda din Evanghelie nu este nici un om care si-a ingropat o parte din talanti si pe altii i-a lucrat...

Asta cam aşa este! Dar nu cred că ar trebui să ne împiedicăm de acest amănunt..:)
Uite aici un cuvânt al Patriarhului nostru:
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...or-139354.html

Accentul pare pus pe dărnicie, pe a oferi semenilor din darurile oferite ţie (sănătate, pricepere, virtute etc.), pe a face ca Mila Domnului să "curgă" între oameni prin participarea fiecăruia la răspândirea/lucrarea acesteia.
"Dar din dar se face Raiul", zice-o vorbă din bătrâni...:)

E viziunea/natura organismică a Ecclesiei, accentul pus pe comunitate şi comuniune, pe reciprocitatea împărtăşirii.
Este vorba, din nou, despre eterna iubire. Pe care Dumnezeu voieşte să o vadă manifestîndu-se concret între oameni. Iubirea - "sângele" organismului pe care îl numim Biserică.

[ioan67]

În prealabil postat de ioan67

Accentul pare pus pe dărnicie, pe a oferi semenilor din darurile oferite ţie (sănătate, pricepere, virtute etc.), pe a face ca Mila Domnului să "curgă" între oameni prin participarea fiecăruia la răspândirea/lucrarea acesteia.
.......
E viziunea/natura organismică a Ecclesiei...........
Este vorba, din nou, despre eterna iubire. Pe care Dumnezeu voieşte să o vadă manifestîndu-se concret între oameni.

Cam cum ar veni:
https://www.youtube.com/watch?v=JfCmqxiPqWg

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan67
Lipsa onestităţii face din orice om o caricatură drăcească. Oricât şi-ar împodobi mormântul cu florile altora.
(Din cugetările amare ale unui anonim creştin.)
Cu siguranță ca acel "anonim" se încadrează perfect la cele scrise la inceputul postarii de mai sus ( 4 ) :
'
Dintre toate patimile, mandria intuneca cel mai mult constiinta omului si-l face sa nu-si cunoasca bolile sufletului, nici pe cele mici si tainuite, nici pe cele mari si vadite. “Trufia pricinuieste uitarea pacatelor" . .

[ioan67]

Sau poate astfel:
https://www.youtube.com/watch?v=kH7PK8vIito

[cristiboss56]

Dintre toate patimile, mandria intuneca cel mai mult constiinta omului si-l face sa nu-si cunoasca bolile sufletului, nici pe cele mici si tainuite, nici pe cele mari si vadite. “Trufia pricinuieste uitarea pacatelor"

[ioan67]

În prealabil postat de cristiboss56

Dintre toate patimile, mandria intuneca cel mai mult constiinta omului si-l face sa nu-si cunoasca bolile sufletului, nici pe cele mici si tainuite, nici pe cele mari si vadite. “Trufia pricinuieste uitarea pacatelor"

Deprinderea abecedarului ar trebui precedată de un examen serios al caracterului micului buchisitor.
P.S. Altminteri, unul care s-a intitulat pe sine însuşi "boss", ar putea să ţină lumii lecţii moralizatoare despre mândrie!!!...:))))

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan67

Deprinderea abecedarului ar trebui precedată de un examen serios al caracterului micului buchisitor.
P.S. Altminteri, unul care s-a intitulat pe sine însuşi "boss", ar putea să ţină lumii lecţii moralizatoare despre mândrie!!!...:))))

Din nou postezi in stare de ebrietate , după ce ai reusit sa-i dezamagesti si sa-i exasperezi pe cei de lângă tine , soția si copii care deja au ajuns la disperare .
In fine e optiunea ta de a trăi astfel , dar iată un scurt cuvânt , sper folositor :)
Sfantul Ioan Gura de Aur spune si el ca*“cel care s-a predat pacatului, asemenea celui ametit de betie, nu stie deloc ca este bolnav“.

Iar in alta parte spune limpede:

“Ce-i mai groaznic este ca noi nici nu ne mai dam seama de pacatele care ne stapanesc […].*Din pricina nesimtirii in care am ajuns, nu ne mai deosebim intru nimic de nebunii care spun si savarsesc fara frica fapte pline de primejdie si de rusine.*Nu le este rusine deloc de faptele si de cuvintele lor, ba, dimpotriva, se mai si lauda cu ele.Se cred mai sanatosi decat cei cu adevarat sanatosi. Asa suntem si noi. Ne purtam cum se poarta oamenii bolnavi, dar nici macar nu simtim ca suntem bolnavi”.

Nestiind ca-i bolnav, omul cazut nu se ingrijeste de sanatatea sa si crede ca n-are nevoie de tamaduire.*Numerosi sunt cei care “pentru ca nu si-au simtit patimile, nu s-au ingrijit nici de tamaduirea lor“,constata Sfantul Isaac Sirul.*

Toate cele bune Cezar :)