Dovezi ale existentei lui Dumnezeu

[catalin2]

În prealabil postat de Adriann

Daca acceptam ca timpul a luat nastere odata cu Bing Bangul, atunci din punct de vedere temporal nu a existat nimic inainte de Bing Bang pentru ca "inaite" nu exita. Desigur exista si reversul, daca Dumnezeu a creat totul, deci si timpul,..., asadar nu gasesc hibe mai mari in stiinta decat gasesc in explicatiile de alta natura.

In explicatia stiintifica actuala nu se considera ca nu exista nimic inainte de Big-Bang, pentru ca e imposibil din punct de vedere stiintific. Ar insemna ca a fost creat acel punct de cineva.
Nu exista o teorie unanim acceptata, sunt doua teorii care incearca sa explice ce a fost inainte de Big-Bang. Ambele apeleaza la notiunea de infinit, ca sa scape de cauza initiala. Asadar prima teorie este ca au fost o infinitate de Big-Banguri. Aceasta se baza pe contractia Universului, dar in ultimul timp s-a descoperit ca Universul se extinde accelerat. Aceasta realitate acceptata azi (a si primit premiul Nobel pentru Fizica in 2011, cred) pune sub semnul intrebarii nu numai posibilitatea ajungerii la un nou Big-Bang, prin contractia Universului, dar practic infirma teroia Big-Bang-ului. In cazul unei explozii extinderea nu poate fi decat decelerata, in niciun caz accelerata. Asadar teoria Big-Bang este astazi sub semnul intrebarii, s-a incercat o explicatie prin existenta unei energii intunecate, care imprima o accelerare suplimentara extinderii Universului.
Iar a doua teorie este ca inainte de Big-Bang a fost o energie infinita in timp, din care a rezultat punctul care a explodat.
Cum vezi, nu e chiar uriasa diferenta fata de ce spune crestinismul. In crestinism Dumnezeu exista din vesnicie, adica tot notiunea de infinit.

[catalin2]

În prealabil postat de Adriann

Desigur ca oriunde se vorbeste de Big Bang se pune intrebarea "Care este cauza acestuia?"
Numai ca nu poti vorbi despre cauza si efect decat in prezenta timpului. Fara existenta timpului nu exista cauza si efect. Pe langa asta, daca eu intreb "Ce a fost inaintea divinitatii?" mi se va raspunde ca nu a fost nimic, ca nu este nevoie de o cauza.

La problema asta ti-am raspuns in mesajul precedent.

În prealabil postat de Adriann

Oricum numele topicului trebuia sa fie "Dovezi ale exitentei minunilor" fiindca stiu ca Dumnezeu, daca exista, nu poate fi vazut, masurat etc. el aflandu-se in afara acestei lumi, nu e nici material, nici spirit. Minunile insa, sunt fapte care se intampla, daca se intampla ele pot fi observate macar partial, insa pana acum nu am auzit de o minune pe care sa o gasesc veridica, asta fiind cauza topicului creat

Aici ai gandit foarte bine, doar prin existenta minunilor se poate observa de catre cineva care nu e credincios ca e ceva mai mult decat ceea ce se considera natural, normal.
Problema este ca si daca sunt multe minuni nu crede cineva doar asa, daca nu vrea. De exemplu evreii au vazut multe minuni ale lui Iisus si totusi majoritatea iudeilor nu au crezut in El. Romanii care ii torturau pe crestini vedeau multe minuni si multi din ei nu deveneau crestini, ba dimpotriva mai tare se incrancenau.
O sa iti dau doua minuni mai evidente. In primul rand Lumina de la Ierusalim de Pasti, numai din explicatiile celor ce sunt necredinciosi (lampa, fosforul si sarma), care sunt puerile, iti poti da seama ca nici ei nu pot explica fenomenul. Si nu e un fenomen natural pentur ca are loc doar cand sunt Sfintele Pasti si Patriarhul intra si se roaga.
O alta minune este a Sfantului Nectarie. Acest sfant a trecut la cele vesnice in perioada interbelica, iar minunea este din zilele noastre. Un preot din Grecia a facut cancer. Era intr-o stare mai grava si doar un doctor (din SUA, cred) a fost de acord sa il opereze. Preotul s-a rugat tot timpul la Sfantul Nectarie. Pe masa de operatie, dupa ce i-a fost facuta anestezia pentru operatie, pacientul s-a vindecat dintr-o data complet. Spune ca inainte sa adoarma l-a vazut pe Sfantul Nectarie venind la capataiul lui. E drept, e doar un punct de reper, nici macar nu mai gasesc acum intamplarea povestita pe net ca sa dau link.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Adriann

daca eu intreb "Ce a fost inaintea divinitatii?" mi se va raspunde ca nu a fost nimic, ca nu este nevoie de o cauza.

Atunci când gândirea călătoreşte pe o traiectorie liniară, din efect spre cauză şi tot mai departe, spre raţiunile dintâi, de obicei consideră că toate se petrec în timp. Şi merge mintea spre trecut, spre tot mai departe... spre imemorial....
Şi deodată întâlneşte pe Dumnezeu, Creatorul.
Şi află că timpul este, ca toate celelalte din Creaţie, creat de Dumnezeu.

Ajunsă în acest punct, mintea omului are de ales:
a) se odihneşte, ajunsă la limanul călătoriei
b) trece mai departe şi perseverează, neţinînd cont de ceea ce tocmai a aflat: că timpul, ca tot ce există, este creat de Dumnezeu.
Aşadar până să îl creeze Dumnezeu, timpul nu exista.
Cum vine atunci să întrebăm despre "înaintea Divinităţii"?
Că doar am pornit de la premisa că Divinitatea a creat timpul; ca urmare, un "înainte" şi un "înapoi" există doar prin Voinţa Creatorului, ca Operă a Lui.

Scormonirea cu mintea "înainte" de Dumnezeu arată că această minte nu acceptă că Dumnezeu a creat timpul. Îl face pe Însuşi Dumnezeu parte din timp, care timp l-ar fi conţinut şi pe Dumnezeu, "înainte" ca El să apară (de unde? L-a născut un alt dumnezeu? Dar pe acela cine l-a născut? vrem nu vrem iar ajungem să ne odihnim într-un dumnezeu, care nu poate fi altul decât Dumnezeu, Creatorul a toate.) Deci Îl face pe Dumnezeu creatură a unei alte puteri, care să fi creat şi timpul şi pe Dumnezeu. (???)

Dar orice om care acceptă adevărul că Dumnezeu a creat tot ce există, inclusiv timpul, găseşte întrebarea despre "înaintea Divinităţii" ca fiind un nonsens.
Sau un refuz de a accepta că Dumnezeu este Creatorul a toate cele ce sunt.

Este şi o dovadă de eroare a logicii aici. Nu poţi porni un raţionament sau o judecată de la o premisă pe care o consideri adevărată pentru ca mai apoi s-o negi pur şi simplu, fără nici un temei ci doar pentru că se poate formula, pur şi simplu, o propoziţie.
Propoziţia fără noimă nu face parte din şirul înlănţuirilor gândirii. Înţelegerea operează cu sens, nu cu nonsens. Nimicul cuvintelor goale nu interesează pe omul care gândeşte şi înţelege. Nu are ce face cu el.
Mintea înţelegătoare se ocupă cu noimele, nu cu nonsensul.

[danna603]

"Atunci i-au raspuns unii dintre carturari si farisei ,zicand:Invatatorule ,voim sa vedem de la tine un semn.
Iar El raspunzand le-a zis:Neam viclean si desfranat cere semn,dar semn nu i se va da decat semnul lui Iona prorocul.
Ca precum a fost Iona in pantecele chitului trei zile si trei nopti,asa va fi si Fiul Omului,in inima pamantului,trei zile si trei nopti"

Cum a spus cineva pe aici,fiecare are propriile dovezi,neputandu-le arata si demonstra,fizic,material.Si eu le am pe ale mele.Si am fost ateu.Dar bucuria pe care o simti cand primesti dovezile,este diferita de orice alta bucurie.Initial iti vine sa plangi si cazi in genunchi .Insa cred ca vei simti asta la momentul potrivit.Si-ti doresc sa simti.

[Adriann]

În prealabil postat de cezar_ioan

Atunci când gândirea călătoreşte pe o traiectorie liniară, din efect spre cauză şi tot mai departe, spre raţiunile dintâi, de obicei consideră că toate se petrec în timp. Şi merge mintea spre trecut, spre tot mai departe... spre imemorial....
Şi deodată întâlneşte pe Dumnezeu, Creatorul.
Şi află că timpul este, ca toate celelalte din Creaţie, creat de Dumnezeu.

Ajunsă în acest punct, mintea omului are de ales:
a) se odihneşte, ajunsă la limanul călătoriei
b) trece mai departe şi perseverează, neţinînd cont de ceea ce tocmai a aflat: că timpul, ca tot ce există, este creat de Dumnezeu.
Aşadar până să îl creeze Dumnezeu, timpul nu exista.
Cum vine atunci să întrebăm despre "înaintea Divinităţii"?
Că doar am pornit de la premisa că Divinitatea a creat timpul; ca urmare, un "înainte" şi un "înapoi" există doar prin Voinţa Creatorului, ca Operă a Lui.

Scormonirea cu mintea "înainte" de Dumnezeu arată că această minte nu acceptă că Dumnezeu a creat timpul. Îl face pe Însuşi Dumnezeu parte din timp, care timp l-ar fi conţinut şi pe Dumnezeu, "înainte" ca El să apară (de unde? L-a născut un alt dumnezeu? Dar pe acela cine l-a născut? vrem nu vrem iar ajungem să ne odihnim într-un dumnezeu, care nu poate fi altul decât Dumnezeu, Creatorul a toate.) Deci Îl face pe Dumnezeu creatură a unei alte puteri, care să fi creat şi timpul şi pe Dumnezeu. (???)

Dar orice om care acceptă adevărul că Dumnezeu a creat tot ce există, inclusiv timpul, găseşte întrebarea despre "înaintea Divinităţii" ca fiind un nonsens.
Sau un refuz de a accepta că Dumnezeu este Creatorul a toate cele ce sunt.

Este şi o dovadă de eroare a logicii aici. Nu poţi porni un raţionament sau o judecată de la o premisă pe care o consideri adevărată pentru ca mai apoi s-o negi pur şi simplu, fără nici un temei ci doar pentru că se poate formula, pur şi simplu, o propoziţie.
Propoziţia fără noimă nu face parte din şirul înlănţuirilor gândirii. Înţelegerea operează cu sens, nu cu nonsens. Nimicul cuvintelor goale nu interesează pe omul care gândeşte şi înţelege. Nu are ce face cu el.
Mintea înţelegătoare se ocupă cu noimele, nu cu nonsensul.

Nu vreau sa supar pe nimeni, dar inlocuieste in tot ce ai spus cuvantul "Dumnezeu" cu "Big Bang" si poate o sa-ti dai seama ce am vrut eu sa zic.

[cezar_ioan]

Prietene, Dumnezeu şi Big-pleosc nu sunt interşanjabili.
http://www.dexx.ro/index.php?a=term&...r%C5%9Fanjabil

[Adriann]

În prealabil postat de cezar_ioan

Prietene, Dumnezeu şi Big-pleosc nu sunt interşanjabili.
http://www.dexx.ro/index.php?a=term&...r%C5%9Fanjabil

De ce sa nu fie? Omul credincios atribuie creatia lui Dumnezeu, ateul o atribuie unui asa-numit "Big Bang".

[laurastifter]

Sunteţi adevăraţi teologi şi filosofi creştini! Formidabile mesaje, nu ştiu ce aş mai putea adăuga!!!

[laurastifter]

În prealabil postat de danna603

"Atunci i-au raspuns unii dintre carturari si farisei ,zicand:Invatatorule ,voim sa vedem de la tine un semn.
Iar El raspunzand le-a zis:Neam viclean si desfranat cere semn,dar semn nu i se va da decat semnul lui Iona prorocul.
Ca precum a fost Iona in pantecele chitului trei zile si trei nopti,asa va fi si Fiul Omului,in inima pamantului,trei zile si trei nopti"

Cum a spus cineva pe aici,fiecare are propriile dovezi,neputandu-le arata si demonstra,fizic,material.Si eu le am pe ale mele.Si am fost ateu.Dar bucuria pe care o simti cand primesti dovezile,este diferita de orice alta bucurie.Initial iti vine sa plangi si cazi in genunchi .Insa cred ca vei simti asta la momentul potrivit.Si-ti doresc sa simti.

Frumoasă mărturisirea dvs, concisă şi sinceră şi emoţionantă!
Cred că matematicianul, fizicianul şi filosoful creştin Blaise Pascal se pricepea binişor la a formula argumente logice. Sunteţi de acord cu mine? :)
Şi totuşi, exact lui îi aparţin celebrele cuvinte: "Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte".
Tot el a scris, în "Cugetările" sale filosofice, în acelaşi sens, că "raţiunea neputincioasă nu poate cere inimii dovezi ale principiilor sale".
Atunci când încercăm să dovedim existenţa lui Dumnezeu (de parcă El ar avea nevoie de avocaţi, iar nu de credincioşi şi mărturisitori), suntem acuzaţi de erori logice, de sofisme.
Corect.
Normal că facem sofisme şi spunem o mulţime de copilării.
De ce?
Fiindcă acceptăm ispita de a ne provoca raţiunea să-şi depăşească mult competenţa, dacă putem spune astfel... :)
Tocmai pentru că încercăm să-L încadrăm pe Dumnezeu Cel infinit în limitele logicii noastre.
Tocmai pentru că grozav ne mai dorim "să înghesuim Absolutul în scheme" (aşa cum atât de sugestiv se exprima Mihailc, unul dintre cei mai inteligenţi useri de pe forum).
Orice definiţie sau încercare de argumentare despre Dumnezeu este limitativă, iar credinţa rămâne supralogică.
Vă amintiţi de filosofii care, în meditaţiile lor cu privire la gnoseologie, distingeau, pe lngă cunoaşterea empirică şi cea raţională, o altă formă de cunoaştere, diferită şi superioară acestora: cunoaşterea intuitivă?
Într-un mod similar s-ar putea descrie credinţa în Dumnezeu: o formă de cunoaştere superioară celei raţionale, mai clară decât aceasta şi, totodată, implicând deplina libertate a persoanei care o poate accepta sau respinge.
Dacă nu credeţi, întrebaţi-L pe Dumnezeu dacă există.
Nu glumesc.
Ce pierdeţi, dacă realizaţi acest experiment? :)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Adriann

De ce sa nu fie? Omul credincios atribuie creatia lui Dumnezeu, ateul o atribuie unui asa-numit "Big Bang".

Nu, prietene.
Omul fără Dumnezeu este cel ce atribuie. Altceva nu poate/nu voieşte. Conexează, de ici până colo, de la un gând la alt gând, de la o părere la alta, din presupunere în presupunere. Şi numeşte asta cunoaştere...
Omul credincios nu atribuie. Ci consacră. Din Mila Domnului, Duhul Sfânt insuflă mintea şi inima omului către unele deosebiri inechivoce; către toate cele de folos pentru cunoştinţă, pentru simţire, pentru voire - toate întru mântuire. Cum face aceasta? Prin participarea omului. La toate cele creştineşti: rugăciune cu lacrimi de căinţă (că-şi vede omul prostia şi nebunia, păcătoşenia şi toate tendinţele firii căzute), lectura cărţilor ziditoare de suflet, participarea la slujbele Bisericii, spovedanie etc.

Cugetă, de voieşti: nu e adevăr experimentat pe pământ care să nu fi fost mai întâi revelat de Dumnezeu.
Pentru fiecare gând adevărat, bun şi frumos pe pământ, obârşia e în Cer.
Restul gândurilor? Copilării, în cel mai bun caz.

Dumnezeu să te ocrotească şi să te înveţe să-L cunoşti şi să-L iubeşti!