Pentru cei care au emotii inainte de Spovedanie

[Ekaterina]

În prealabil postat de sophia

Eu nu inteleg lucrul asta cu listuta sau carticica pentru a-ti spune pacatele.
Nu stiu, dar eu cred ca pana la urma toti facem mereu aceleasi pacate, care se repeta. De unde sa vina ceva nou? Cat de nou si de nemaintalnit?
Pe de alta parte si preotul ne ajuta intrebandu-ne.
Cam stim cum trebuie sa stim si sa ne purtam, de acolo putem sa ne dam seama ce se abate de la regula.

Lista cu pacate nu trebuie sa fie un eseu sau un inventar pe care sa le citesti la spovedanie. Ea are in opinia mea alta utilitate. De cate ori merg la spovedanie imi doresc sa nu-l retin prea mult pe Parintele duhovnic, asta pentru ca este extrem de ocupat, in spatele meu mai sunt alti oameni care isi asteapta randul. Din dorinta de a nu face pauze lungi incercand sa-mi aduc aminte ce mai doream sa marturisesc, imi notez pe o hartiuta un cuvant ce este reprezentativ pentru un anumit pacat ce ma apasa si pe care simt sa il marturisesc. De cele mai multe ori imi amintesc ce am de spus, dar daca am o ispita, nu mai imi amintesc un lucru important, lista imi este de folos.

Chiar daca faci aceleasi pacate, asta nu inseamna ca nu trebuie sa le mai marturisesti. Faptul ca nu ai de spus ceva nou sau ceva grav este de bine. Nu toti preotii intreaba la spovedit. Te lasa pe tine sa spui ce ai pe suflet, ce te apasa, mai ales daca nu esti la prima spovedanie.

[Parascheva16]

În prealabil postat de adam000

Nu exista nici un astfel de canon. Daca tie ti-a dat duhovnicul in mod particular un astfel de canon, atunci urmeaza sfatul duhovnicului tau. Insa nu este o generalizare.

Nu, nu este canon. Daca era canon nu spuneam pe forum, caci canonul trebuie sa ramana intre tine,duhovnic si Dumnezeu.

Asa tin minte ca am citit undeva ca e indicat sa tii post inainte Sfintei Spovedanii. S-ar putea sa confund sau sa imi aduc minte gresit.
De rugaciune inainte spovedanii sunt sigura ca e bine sa fie facuta.

[Parascheva16]

@cezar Eu nu am avut in gand deloc ceea ce ati scris dvs cand am spus cuvantul "trebuie".
--------------------
Cand am fost la preot sa discut ptr. spovedanie mi-a dat o carticica intitulata "Sfaturi catre cei ce se spovedesc". Acolo scrie asa:
"[...]
In ceea ce priveste invatatura despre Taina Spovedaniei sa stim ca pentru a fi iertati de pacatele facute trebuie(sic!) sa indeplinim 3 conditii: 1) sa ne constientizam pacatele si pacatosenia, adica sa ne dam seama de noi insine. 2) sa spovedim aceste pacate preotului duhovnic-ortodox, cu sinceritate, fara ocolisuri. 3) sa fagaduim inaintea Mantuitorului Hristos ca ne vom indrepta si, pe cat ne sta in putinta, nu vom repeta pacatele pe care le-am marturisit.

Numai astfel primim adevarata iertare de la Dumnezeu.

Asadar, cand mergi la duhovnic trebuie sa iti spui pacatele, iar nu virtutile.
Insa pacatele tale si nu ale altora. Sa nu mergi la duhovnic si sa incepi a-i spune ce a facut unul si altul. Nu, ci doar ceea ce ai facut tu. Iar pentru a face o marturisire buna, trebuie sa ai in vedere urmatoarele:

1) Mai inainte de a merge la duhovnic, trebuie sa te pregatesti. Iar atunci cand spun trebuie sa te pregatesti, am in vedere faptul ca mai inainte de toate trebuie sa te rogi. Ca sa-ti aduci aminte de tot ceea ce ai gresit.

2) Dupa aceea, cauta sa-ti amintesti toate pacatele tale pe care va trebui sa le marturisesti ca sa nu te chinuiesti sa ti le amintesti in clipa aceea si astfel sa devii obositor pentru duhovnic. Sa mai stii ca pacatele uitate nu se iarta automat, ele vor iesi la iveala la Judecata de Apoi.

3) Cand te vei afla inaintea duhovnicului tau, lasa-ti inima sa marturiseasca pacatele tale cu sinceritate, fara indreptatire de sine si fara sa dai vina pe altii ca te-au provocat sa gresesti.

4) Sa marturisesti numai pacatele tale, iar nu pe cele straine. Sa spui toate pacatele tale, nu pe unele sa le spui, iar pe altele sa le tainuiesti. Sa stii ca pacatul nedescoperit ramane nedezlegat, iar pe deasupra, il maniem si pe Dumnezeu. Daca ai de gand sa mergi la duhovnic si sa ascunzi pacatele, mai bine sa nu mergi deloc. Sfantul Cosma Etolianul spune: "Daca ai o suta de pacate si spui la duhovnic numai nouazeci si noua, tainuind unul, atunci toate pacatele tale raman neiertate".

5) Sa nu te rusinezi, nici sa te temi, deoarece unii din pricina rusinii si a fricii isi spun pacatele cele mici si nainsemnate, iar pe cele mari si de moarte le ascund. Sa stii ca Duhovnicul nu se scarbeste de nici un pacat oricat ar fi ele de scarboase. Profita de moment si varsa-ti toata mizeria de pe suflet. Duhovnicul este si el om si te poate intelege.

6) Sa marturisesti pacatele tale asa cum au fost savarsite, deoarece multi crestini, in straduinta lor de a se indreptati, le infatiseaza mai indulcit fata de cum au fost facute.

Cel mai potrivit este sa-ti scrii pacatele pe o bucata de hartie pe care sa te uiti atunci cand vii la duhovnic, spre a fi mai lesnicioasa marturisirea.

7) De asemenea, duhovnicului sa-i dezvalui exact pacatele si grijile tale, iar nu diferite povesti si intamplari din viata personala. Acestea sa i le povestesti alta data, in afara Sfintei Taine a Marturisirii, cand este timp.

8) Atunci cand te marturisesti la duhovnic sa spui nu numai ce ai facut, ci si ce ai spus, ce ganduri rele ai avut, ce ai poftit si, in general, tot ceea ce este pacatos. Nu spune virturile si lucrurile bune. Nu spune: "Parinte, n-am facut cutare, n-am dat in cap la nimeni, nu stiu sa fi facut vreun rau, nu sunt asa si asa..."

9) Ia aminte ca sunt unii credinciosi care vin la spovedanie si in loc sa marturiseasca spun: "Am facut toate pacatele", insa mai departe nu spun care sunt acele pacate. Sau spun: "Parinte, eu n-am pacate mari, numai pacate mici, Dumnezeu sa le ierte!Dati-mi dezlegare sa plec!". Sau, sunt unii care vin la Spovedanie insa spun ca nu au nimic pe constiinta. Iar daca sunt intrebari de Preot: "De ce ai venit la Spovedanie?" ei raspund: "Pai, e Craciunul, sau Pastele si asa e traditia!"

10) Tu, fratele meu, atunci cand mergi la duhovnic, nu astepta sa te intrebe el daca ai facut cutare sau cutare pacat, ci spune tu mai intai pacatele tale cu zdrobire de inima. Nu te aflii la o sedinta de intrebari si raspunsuri! Ci la un proces duhovnicesc de refacere, de rezidiere a chiului cazut.

Multi credinciosi asteapta sa fie intrebari. Li se pare mai comod. Insa duhovnicul nu poate intui toate pacatele omului si de aceea anumiti oameni nici nu pomenesc de pacatele pe care nu le-a intrebat duhovnicul, multumindu-se cu o spovedanie mai superficiala.

Descrie tu singur duhovnicului starea ta sufleteasca, exact asa cum faci pentru tupul tau atunci cand mergi la medic.

In sfarsit, niciodata sa nu mergi la duhovnic, numai ca sa iti citeasca rugaciunea de iertare. Fara Marturisire, rugaciunea de iertare nu poate fi rostita. Toate acestea sa le ai in vedere, atunci cand vrei sa faci o Marturisire buna, completa. Si sa stii ca iertarea o da Insuri Dumnezeu, dar prin gura si mana preotului-duhovnic.

11) Frate crestine, sa ai in vedere ca la Judecata de Apoi, greselile dupa care vom fi judecati de Dumnezeu se impart in 4 feluri: ia aminte!

• rautarile pe care le-am facut noi insine
• rautarile pe care altii le-au facut din cauza noastra
• binele pe care l-am fi putut face si nu l-am facut
• binele pe care altii nu l-au facut fiind impiedicati de noi.

Asadar atunci cand te vei spovedi ia aminte la aceste 4 feluri de pacate si cerceteaza-te daca nu esti vinovat de vreunul dintre ele, daca nu cumva de toate.

12) Sa mai stii un lucru foarte important: Pacatele trebuie marturisite la timpul trecut, adica: "Am facut cutare greseala, am fost asa..." si nu la timpul prezent, adica "parinte eu sunt asa si asa si nu ma pot indrepta". Pentru ca adevarata spovedanie inseamna in primul rand indreptare si nu continuare a greselilor. Daca stii ca nu te poti indrepta sau renunta la un anumit pacat, amana spovedania pana cand vei lua hotararea de a te opri sa mai pacatuiesti. (Ex.: cei ce stau in concubinaj, desfranatii, cei ce au amante sau amanti, fumatorii, cei ce nu se pot impaca cu semenii lor s.a)"
(Sfanta Manastire Cârţişoara. Sfaturile sunt date de Pr.Arsenie Papacioc)

Apoi este o lista de cateva pacate(Pacate impotriva Duhul Sfant, Pacate strigatoare la cer, Pacate impotriva celor 10 porunci sau pacate de moarte ). Nu le mai scriu, stiti care sunt.

[cezar_ioan]

Văd că se tot nuanţează tema listei cu păcate, deşi subiectul era emoţiile.
Revin şi eu cu o completare.
Poate am lăsat impresia că aş fi împotriva listei scrise la spovedanie. Nu, nu sunt, aşa cum am precizat deja în prima postare, parcă.
Spun doar că spovedania nu se reduce doar la etapa aceasta, că relaţia duhovnicească poate fi mult mai nuanţată şi mai profundă, că mărturisirea nu este enumerare de greşeli ci un proces de călătorie în înfruntarea tot mai adâncă a tunelului morţii consecutive păcatului din om.
Cred că a rămâne la hârtiuţa cu păcăţele înseamnă, de la o vreme, a bate pasul pe loc.
Când conştiinţa ta e frământată cu adevărat, n-ai nevoie de prea multe pixuri şi hârtii. Ştie hârtia inimii cu mult mai bine ce-o apasă, ce o murdăreşte...

În concluzie, fără a nega sau desconsidera rolul listei personale de păcate, am dorit să spun că drumul poate continua dincolo de această formă practicată în general la noi, aşa cum arată mulţi dintre mărturisitori (şi cum am descoperit şi eu, în puţina mea practică).

Dacă nu ştiam nimic bun despre asta, nu mă băgam. Dar pentru că descoperisem un folos şi pentru că am mai şi citit pe această temă, credeam că fac un lucru bun să spun şi altora.

Oare nu a mai auzit nimeni de spovedanie continuată şi în afara listei, în alţi termeni, cu alte forme de exprimare, mai puţin generice şi mai pronunţat personale?
Toată lumea de pe la noi se spovedeşte în formule oficiale, în exprimări stereotipe?
Suntem un popor de indivizi atât de depersonalizaţi? Atât de conformişti şi obedienţi? Roboţi de serie programaţi la aceleaşi liste de formule?

Păi, în acest caz, se explică multe. De pildă că ne lipsesc practicile ortodoxe şi că doar avem impresia că suntem ortodocşi.
Ne nevoim, nu-i vorbă, ne străduim cu bună-voinţă, dar o facem eretic, fraţilor! Ortodoxia încurajează mântuirea subiectivă, adică personală, iar nu cea de turmă depersonalizată. Nu se mântuieşte nimeni cu formula altuia. Ci cu inima lui, cu toată fiinţa lui, aşa cum e singular, inimitabil, de la-nceputul lumii până la sfârşit. Fiecare om e o apariţie singulară în istorie, oricât ar părea că se aseamănă cu alţii. Oare nu ar trebui să fie şi mărturisirea lui la fel de singulară?

[anita]

Si de unde stiti ca nu e singulara ?

[sophia]

În prealabil postat de cezar_ioan

Văd că se tot nuanţează tema listei cu păcate, deşi subiectul era emoţiile.
Revin şi eu cu o completare.
Poate am lăsat impresia că aş fi împotriva listei scrise la spovedanie. Nu, nu sunt, aşa cum am precizat deja în prima postare, parcă.
Spun doar că spovedania nu se reduce doar la etapa aceasta, că relaţia duhovnicească poate fi mult mai nuanţată şi mai profundă, că mărturisirea nu este enumerare de greşeli ci un proces de călătorie în înfruntarea tot mai adâncă a tunelului morţii consecutive păcatului din om.
Cred că a rămâne la hârtiuţa cu păcăţele înseamnă, de la o vreme, a bate pasul pe loc.
Când conştiinţa ta e frământată cu adevărat, n-ai nevoie de prea multe pixuri şi hârtii. Ştie hârtia inimii cu mult mai bine ce-o apasă, ce o murdăreşte...

În concluzie, fără a nega sau desconsidera rolul listei personale de păcate, am dorit să spun că drumul poate continua dincolo de această formă practicată în general la noi, aşa cum arată mulţi dintre mărturisitori (şi cum am descoperit şi eu, în puţina mea practică).

Dacă nu ştiam nimic bun despre asta, nu mă băgam. Dar pentru că descoperisem un folos şi pentru că am mai şi citit pe această temă, credeam că fac un lucru bun să spun şi altora.

Oare nu a mai auzit nimeni de spovedanie continuată şi în afara listei, în alţi termeni, cu alte forme de exprimare, mai puţin generice şi mai pronunţat personale?
Toată lumea de pe la noi se spovedeşte în formule oficiale, în exprimări stereotipe?
Suntem un popor de indivizi atât de depersonalizaţi? Atât de conformişti şi obedienţi? Roboţi de serie programaţi la aceleaşi liste de formule?

Păi, în acest caz, se explică multe. De pildă că ne lipsesc practicile ortodoxe şi că doar avem impresia că suntem ortodocşi.
Ne nevoim, nu-i vorbă, ne străduim cu bună-voinţă, dar o facem eretic, fraţilor! Ortodoxia încurajează mântuirea subiectivă, adică personală, iar nu cea de turmă depersonalizată. Nu se mântuieşte nimeni cu formula altuia. Ci cu inima lui, cu toată fiinţa lui, aşa cum e singular, inimitabil, de la-nceputul lumii până la sfârşit. Fiecare om e o apariţie singulară în istorie, oricât ar părea că se aseamănă cu alţii. Oare nu ar trebui să fie şi mărturisirea lui la fel de singulară?

Incerc sa va inteleg si nu reusesc pentru ca va invartiti cumva pe langa explicatie si nu ajungeti la final, adica la obiect.
Ma refer aici la toti cei ce au scris mai sus.

Tu Cezar_Ioan te apropii mult de problema, dar tot nu spui exact in ce anume consta spovedania. Ce lipseste?
Problema este ca sunt de acord cu tine.
Nici eu nu cred ca se rezuma numai la listuta.
Si ai mare dreptate cand spui ca suntem toti un fel de robotei, depersonalizati, obedienti si ce mai insiri tu.

Luam un indreptar si il prelucram pe ala si cu listuta. Si eu zic totusi ca lipseste ceva, ca nu este personalizat, dar nici eu nu stiu cum anume ar trebui sa fie.

Am doua obiectii din mesajele anterioare:

1. Ca nu trebuie sa te intrebe preotul. De ce? Caci el stie cel mai bine ce anume trebuie spus in fata lui Dumnezeu si ce trebuie marturisit si spus, ce este pacat.

2. Ca nu trebuie sa spunem decat pacate si altceva in afara, alta data cand o fi timp.
Pai exact aici este problema mare, mare de tot: timpul. Niciodata nu este timp in biserica. Suntem zeci de oameni la coada la spovedit, nu exista alte prilejuri, preotii sunt putini si ocupati.

Eu sunt de parere ca un preot trebuie sa ne invete sa ne spovedim. Asta este una la mana. Mie nu-mi plac indrumarele, parca sunt chestionare tipizate. Atunci tiparim unul din ala, cu intrebari, il completam, il dam preotului si gata. Am terminat.
Si ajungem la ceea ce spune Cezar_Ioan cu robotei si depersonalizati.

Este nevoie sa discutam cu preotul mai multe lucruri care nu apar in nici un indrumar: pozitia noastra vis-a-vis de credinta, de biserica, de iubrea de Dumnezeu, de pacate. Cum intelegem si cum le traim, cum sa facem sa fim mai buni, sa intelegem mai mult din credinta. Sa ne putem usura cu adevarat sufletul.
Ca pe urma venim pe forum si intrebam si ne descarcam sufletul si ne chinuim unii pe alti, fara a ne rezolva nici aici problemele.

Aici se face depersonalizarea: cand incepe discutia cu fiecare si se analizeaza problemele fiecaruia.

Da, ne spunem pacatele si de mai multe ori, caci se repeta. Dar atunci ar trebuie sa ne lamurim de ce si cum s afacem. S-ar putea ca de vina sa fie o intelegere/conceptie de baza asupra credintei. Si apare o contradictie in sine.

De ex. cineva are probleme cu o anumita dogma/sau regula. Face un pacat legat de ea. Acela o fi iertat, dar persoana in cauza il va repeta la nesfarsit pentru ca nu il constientizeaza din cauza ca are alta viziune.

E ca si cum ai tot curata o rana si ai trata-o, dar nu rezolvi cauza. Rezolvi simptomul, dar nu si cauza.

Si aici intervina individualitatea. Aici nu poti folosi nici carti si nici indreptare.

Uite mai sus Paraschiva spunea de postit 3 zile inainte de spovedit. Si eu stiu de asta. Pentru spovedit ca atare nu trebuie post, o poti face oricand, Dar daca vrei sa te si impartasesti dupa aceea, atunci trebuie post.
Unii parinti spun de 3 zile cel putin, altii de o saptamana.

S-ar putea ca din cauza unor astfel de intelegeri de baza unii sa nu se duca la spovedit si/sau impartasit.

Eu cred ca sunt multe nelamuriri la toti si nu este suficient numai sa ne ducem la biserica, sa stam la slujba si se ne spovedim dupa listuta. De fapt ramanem intr-o nelamurire permanenta, care ne influenteaza credinta cu totul, viziunea asupra credintei.

Si de aici ajungem la spaima de care se vorbeste aici de la spovedanie. Ca nu stii cum si ce sa spui, ca pleci nerezolvat de fapt, ca nu e timp sa vorbesti, ca nu ne baga nimeni in seama si etc.

Si in ca o obiectie la un mesaj mai sus:

- Sa nu spunem faptele bune. Bun, din cauza de mandrie. Dar pe urma de unde stim ce e bine si ce e rau? Si nu ajungem sa ne facem mai rai decat suntem si mai rau sa ne descurajam: ca indiferent cat bine si ce am face, tot rai suntem si atunci ce rost mai are. ne facem praf, nu mai avem incredere in noi si in credinta. Nu mai avem nici o mangaiere.
Nu stiu cum se poate impiedica asta.

Nu se poate ca iubirea de Dumnezeu si credinta sa fie numai o continua autoflagelare, ca nu-si mai atinge nici scopul. Nici macar nu mai credem in mantuire...


Inca ceva:

"Frate crestine, sa ai in vedere ca la Judecata de Apoi, greselile dupa care vom fi judecati de Dumnezeu se impart in 4 feluri: ia aminte!
rautarile pe care le-am facut noi insine
rautarile pe care altii le-au facut din cauza noastra
binele pe care l-am fi putut face si nu l-am facut
binele pe care altii nu l-au facut fiind impiedicati de noi."

Este un citat dintr-un mesaj de mai sus.
Pai de unde sa stiu eu ce bine puteam sa fac eu si n-am facut, sau ce puteau altii sa faca? Si de ce i-am impiedicat noi?
Nu stiu, intrebarile astea chiar mi se par absurde.
De unde sa pot sa fac asa analize profunde? Cum sa compar, cum sa analizez eu? Si asta trebuie desicutat cu un preot.

Nu stiu cine a facut acel indreptar, dar nici un doctor in psihologie si teologie nu este in stare sa-l lucreze si sa se spovedeasca dupa el.

În prealabil postat de sophia

Eu sunt de parere ca un preot trebuie sa ne invete sa ne spovedim. Asta este una la mana. Mie nu-mi plac indrumarele, parca sunt chestionare tipizate. Atunci tiparim unul din ala, cu intrebari, il completam, il dam preotului si gata. Am terminat.

Sunt de acord cu tine aici. Îndrumarele ne pot fi de folos, așa cum sunt ele, în lipsă de altceva. Însă și eu găsesc foarte importantă legătura directă cu preotul. Toate întrebările astea pe care ni le adresăm unii altora pe forum ar trebui să i le putem adresa lui. Cred că ar trebui să existe în fiecare parohie un timp în care preotul să discute cu credincioșii liber, despre toate nedumeririle lor.

nca ceva:

"Frate crestine, sa ai in vedere ca la Judecata de Apoi, greselile dupa care vom fi judecati de Dumnezeu se impart in 4 feluri: ia aminte!
rautarile pe care le-am facut noi insine
rautarile pe care altii le-au facut din cauza noastra
binele pe care l-am fi putut face si nu l-am facut
binele pe care altii nu l-au facut fiind impiedicati de noi."

Este un citat dintr-un mesaj de mai sus.
Pai de unde sa stiu eu ce bine puteam sa fac eu si n-am facut, sau ce puteau altii sa faca? Si de ce i-am impiedicat noi?
Nu stiu, intrebarile astea chiar mi se par absurde.
De unde sa pot sa fac asa analize profunde? Cum sa compar, cum sa analizez eu? Si asta trebuie desicutat cu un preot.

Cred că e vorba tocmai de ceea ce știm că am fi putut face, dar n-am făcut cu bună știință. Și este, în orice, caz, un îndemn la reflecție. Pe altul îl poți împiedica clar să facă un bine. De exemplu, soțul vrea să facă o faptă de milostenie, dar tu îi spui că aveți nevoie de bani ca să vă schimbați mașina.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de anita

Si de unde stiti ca nu e singulara ?

În cărţile de spovedanie nu se scriu mărturisiri singulare, ci criterii generale care indică principalele categorii de păcate.
Nu mâncăm noţiunea de pâine şi nici nu ne potolim setea cu conceptul general de apă, ci mâncăm fiecare bucata lui de pâine şi înghiţim fiecare stropul lui de apă.
Similar, păcatul meu nu e un concept universal, o categorie abstractă. Ci un fapt subiectiv, specific persoanei mele vii, în carne şi oase, care ţine de nenumăratele mele particularităţi individuale.
Tocmai această împletitură tainică a fiecăruia, cu mii de nuanţe unice, subiective, trebuie înfăţişată duhovnicului. Categoriile generale să le păstrăm pentru speculaţia filosofică sau pentru şampania spumoasă a ideologiei demagogice.

[Parascheva16]

În prealabil postat de N.Priceputu

Sunt de acord cu tine aici. Îndrumarele ne pot fi de folos, așa cum sunt ele, în lipsă de altceva. Însă și eu găsesc foarte importantă legătura directă cu preotul. Toate întrebările astea pe care ni le adresăm unii altora pe forum ar trebui să i le putem adresa lui. Cred că ar trebui să existe în fiecare parohie un timp în care preotul să discute cu credincioșii liber, despre toate nedumeririle lor.

Asa este. Bine ar fi ca fiecare crestin sa aibe o relatie stransa cu duhovnicul lui. Insa, in lipsa acestui duhovnic bun, mai ales daca esti prin disapora, nu poti sa te limitezi doar la ce primesti, ci pui si tu osul la treaba, cercetezi cum trebuie sa fie, citesti cartile duhovnicilor, asculti conferintele unor parinti. Un parinte monah a spus ca in zilele noastre este o criza de duhovnici, ca nu mai este ca inainte cand aveai f.multi duhovnici buni si ca timpul trece foarte repede astazi si nu mai poti sa il ti pe duhovnic 5 ore. Oricum, preotii de mir au f.multe de facut, spre deosebire de monahi. Plus ca, din moment ce asa multi parinti s-au obosit sa scrie indreptarele de spovedanie, inseamna ca au rostul lor in zilele noastre.

Apoi, indreptarele de spovedanie si lista de pacate este ptr inceput mai mult. Cand deja te-ai spovedit de mai multe ori si a trecut ceva timp de cand traiesti ortodox, stii deja cu ce se mananca. La inceput e buna lista ptr. ca te ajuta sa treci peste rusine si emotii, iar in caz ca ai o amntezie subita nu pierzi timpul sa iti tot aduci aminte ce si cum.

Cred că e vorba tocmai de ceea ce știm că am fi putut face, dar n-am făcut cu bună știință. Și este, în orice, caz, un îndemn la reflecție. Pe altul îl poți împiedica clar să facă un bine. De exemplu, soțul vrea să facă o faptă de milostenie, dar tu îi spui că aveți nevoie de bani ca să vă schimbați mașina.

Exact.