Mandria

[laraG]

In starea de cadere in care se afla lumea in zilele noastre , toti oamenii sufera de patimi intr-o masura sau alta si, cel mai adesea ei nu-si cunosc caderea, nici boala sufleteasca.Omul isi cunoaste patimile pe masura sporirii sale duhovnicesti.Mandria este cea care duce pe om la "indreptatirea de sine", dupa cum spun sfintii parinti, care-l face sa nu-si recunoasca pacatul si sa nu fie constient de el.
Ma rog Bunului Dumnezeu sa-mi lumineze mintea , sa-mi dea putere sa ma eliberez de toate gandurile ascunse prin sfanta spovedanie.Si voua, dragi frati si surori intru credinta, va doresc ca in acest Sfant si Mare Post sa ajungeti la curatirea de pacate .Doamne ajuta !

[George.m]

Avva Dorotei precizeza ca exista doua tipuri de mandrie: "cea dintai mandrie este cand cineva dispretuieste pe fratele, cand il socoteste ca nefiind nimic si pe sine ca fiind mai presus de el.

Acesta, de nu se va trezi repede si de nu se va sargui sa scape de ea, vine pe incetul si la a doua forma de mandrie, prin care se mandreste si impotriva lui Dumnezeu, si-si pune pe seama sa ispravile savarsite, nu pe seama lui Dumnezeu.

De aceea trebuie sa luptam, fratii mei, impotriva celei dintai mandrii, ca sa nu cadem pe incetul in si in mandria cea mai deplina".

[George.m]

"Precum ciuma cea aducatoare de stricaciune nimiceste nu numai un madular al trupului, ci intreg trupul, asa mandria nu strica numai o parte a sufletului, ci tot sufletul.

Fiecare din celelalte patimi, desi tulbura sufletul, se razboieste numai cu virtutea opusa si cautand sa o biruiasca pe aceea, intuneca numai in parte sufletul. Patima mandriei insa intuneca intreg sufletul si-l prabuseste in cea mai adanca prapastie" (Sfantul Ioan Casian).

[George.m]

"Mandria mireneasca (sau lumeasca) se arata atunci cand cineva se mandreste impotriva aproapelui, ca mai bogat, sau ca mai frumos decat acela, sau ca mai bine imbracat sau ca de neam mai bun (...). Se intampla uneori ca cineva sufera de slava desarta si pentru unele daruri naturale. De pilda, unul sufera de slava desarta pentru ca are glas frumos si canta frumos, sau pentru ca e bland si pentru ca lucreaza sau slujeste cu curatie. Acestea sunt mai cuviincioase decat cele dintai. Dar si ele tin de mandria lumeasca.

Iar mandria calugareasca se arata cand cineva sufera de slava desarta, pentru ca privegheaza, sau posteste, sau ca e evlavios, sau ca are o buna vietuire, sau ca e sarguincios. Ba uneori se si smereste cineva de dragul slavei. Acestea tin de mandria calugareasca. Daca nu putem sa nu ne mandrim deloc, e mai cuvenit sa ne mandrim pentru cele calugaresti, decat pentru cele lumesti" (Avva Dorotei).

[cristiboss56]

Pacatul mandriei , ne instraineaza de Dumnezeu , si-l face pe cel ce se lasa cuprins de acest pacat sa uite ca tot ce are a primit de la Dumezeu ! Dar oare cati suntem fara de mandrie , sau cati constientizam ca suntem robiti de mandrie ?
Sfantul Casian Romanul , vorbind despre acest pacat , despre acest mare pacat , spune :
" Patima mandriei intuneca intreg sufletul si-l prabuseste in cea mai adanca prapastie .
Pacatul mandriei , cand pune stapanire pe bietul suflet , ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare si inaltalta , il darama in intregime si il surpa pana in temelii . Apoi is construieste cetatea sa . Marturie despre aceasta este ingerul acela care pentru mandrie a cazut din cer ."
Si sa mai stim ca : Mandria nu este altceva decat pervertirea sufletului si boala grea , care se naste din PROSTIE ! Sa fim noi oare atatia "prosti" pe lumea asta ?
Toti Sfintii Parinti au ajuns la aceasi concluzie :
<< Radacina , izvorul si maica oricarui pacat este MANDRIA >>

[George.m]

Cuviosul Nichita Stithatul arata ca "in fata lui Dumnezeu si a oamenilor care vietuiesc dupa Hristos, e un rau tot asa de mare a petrece cineva patimas in fapte de desfranare si a se mandri in duhul parerii de sine.

Caci precum cele facute in ascuns ale celui dintai e rusinos a le si grai, asa si inaltarile inimii celui de-al doilea sunt urate inaintea lui Dumnezeu. Si precum pe cel dintai il leapada Dumnezeu de la odihna, pentru ca e numai trup, asa si cel din urma e necurat inaintea Domnului, pentru ca se mandreste" (Suta intai a capetelor despre faptuire, in Filocalia VI).

Ce faci cand o persoana cunoscuta/ prieten(a), care "tine predici" impotriva mandriei, da ea insasi dovada de mandrie? Poate ca nu e problema mea, nu vreau sa vad paiul din ochiul altuia fara sa vad barna din ochiul meu, dar am fost socata de respectiva atitudine si ma framant pentru ca vrand-nevrand am inceput sa o judec pe prietena respectiva... Concret, ea isi cauta serviciu de vreo 7 luni si vrea sa fie sefa, sau sa aiba o activitate independenta. Deocamdata nu a reusit. Eu am un serviciu bun, multumesc lui Dumnezeu, cu sefi capabili si care se poarta frumos, care sunt mai tineri ca mine. Prietena mea afirma ca nu ar putea accepta sa aiba sefi mai tineri ca ea... intr-un fel imi plangea mie de mila...
Acum eu ce pot face? Ce comunicare poti avea cu cineva care gandeste astfel, zic eu rupt de realitate?
Acum eu am tot citit si auzit ca tot ce avem este de la Dumnezeu si nu contest, dar cred ca am avut si eu "meritul" meu daca Dumnezeu m-a ajutat, mi-a dat, mi-a facilitat anumite ... chestii, inclusiv materiale... De mandria mea, ma spovedesc. Dar situatia descrisa mai sus tot imi sta pe suflet... De ce sa ma simt vinovata ca am mai mult decat altul? In fond am invatat si am muncit, si am acceptat ca sunt destui oameni mai destepti decat mine sau cu abilitati manageriale, de comunicare etc mai bune, sunt oameni mai muncitori si aceste plusuri sunt recompensate ca atare.
Altfel spus, pot sa am incredere si in fortele proprii (neuitand ca toate sunt cu voia lui Dumnezeu) sau... daca Dumnezeu m-a ajutat pe mine mai mult (cel putin aparent, in aceasta viata) ce responsabilitati am eu?

Multumesc

[George.m]

În prealabil postat de Annyta

Ce faci cand o persoana cunoscuta/ prieten(a), care "tine predici" impotriva mandriei, da ea insasi dovada de mandrie?

Intr-un caz de acest gen, bine ar fi sa avem smerenia de a asculta persoana respectiva. Dumnezeu poate vorbi uneori si prin cei impatimiti. Si cuvintele lor pot fi folositoare celor ce-i asculta, chiar daca ei insisi nu le implinesc.
Dar, din pacate, adeseori, mandria celuilalt se ciocneste de mandria proprie. Si sar scantei. :)

Altfel spus, pot sa am incredere si in fortele proprii (neuitand ca toate sunt cu voia lui Dumnezeu) sau... daca Dumnezeu m-a ajutat pe mine mai mult (cel putin aparent, in aceasta viata) ce responsabilitati am eu?

Una dintre responsabilitati ar fi sa nu-i uiti pe cei mai "mici". :)
Cumva, batjocorim darurile pe care Dumnezeu ni le face daca ne bucuram de ele in mod egoist.

[George.m]

Sfantul Ioan Scararul istoriseste ca "Un batran foarte cunoscator il sfatuia duhovniceste pe un tanar ce se trufea. Iar acesta, orb fiind, zise: Iarta-ma, parinte, nu sunt mandru.
Iar preainteleptul batran zise catre el: Si ce alta dovada mai vadita a patimei acesteia ne poti da, fiule, decat cuvantul ce l-ai spus: Nu sunt mandru"(Scara dumnezeiescului urcus, Filocalia IX).

"Cel ce se socoteste smerit, nu e smerit. Mereu trebuie inlaturata de langa virtutea insasi umbra constiintei de a avea o virtute. Constiinta trebuie sa aiba de continut numai pe Dumnezeu si sinea proprie trebuie vazuta hranindu-se numai din Dumnezeu" (Parintele Dumitru Staniloae).

[savonarola]

În prealabil postat de Annyta

Ce faci cand o persoana cunoscuta/ prieten(a), care "tine predici" impotriva mandriei, da ea insasi dovada de mandrie? Poate ca nu e problema mea, nu vreau sa vad paiul din ochiul altuia fara sa vad barna din ochiul meu, dar am fost socata de respectiva atitudine si ma framant pentru ca vrand-nevrand am inceput sa o judec pe prietena respectiva... Concret, ea isi cauta serviciu de vreo 7 luni si vrea sa fie sefa, sau sa aiba o activitate independenta. Deocamdata nu a reusit. Eu am un serviciu bun, multumesc lui Dumnezeu, cu sefi capabili si care se poarta frumos, care sunt mai tineri ca mine. Prietena mea afirma ca nu ar putea accepta sa aiba sefi mai tineri ca ea... intr-un fel imi plangea mie de mila...
Acum eu ce pot face? Ce comunicare poti avea cu cineva care gandeste astfel, zic eu rupt de realitate?
Acum eu am tot citit si auzit ca tot ce avem este de la Dumnezeu si nu contest, dar cred ca am avut si eu "meritul" meu daca Dumnezeu m-a ajutat, mi-a dat, mi-a facilitat anumite ... chestii, inclusiv materiale... De mandria mea, ma spovedesc. Dar situatia descrisa mai sus tot imi sta pe suflet... De ce sa ma simt vinovata ca am mai mult decat altul? In fond am invatat si am muncit, si am acceptat ca sunt destui oameni mai destepti decat mine sau cu abilitati manageriale, de comunicare etc mai bune, sunt oameni mai muncitori si aceste plusuri sunt recompensate ca atare.
Altfel spus, pot sa am incredere si in fortele proprii (neuitand ca toate sunt cu voia lui Dumnezeu) sau... daca Dumnezeu m-a ajutat pe mine mai mult (cel putin aparent, in aceasta viata) ce responsabilitati am eu?

Multumesc

RASPUNS


Acea persoana despre care spuneai va da socoteala celui PreaInalt si nu tie personal. Si eu cunosc astfel de persoane si ma straduiesc sa nu le judec. Mahatma Gandhi, spunea candva: "Imi place Hristosul vostru, dar nu imi plac crestinii vostri. Ei nu se aseamana deloc cu Iisus Hristos. "
Sa incercam noi cu smerenie, sa fim cat mai aproape de invatatura lui Hristos, si sa ne preocupam de propria noastra mantuire. Cei mandri isi vor lua plata lor...
Sa-i lasam in plata Domnului!