Patimile

[vsovivi]

Nu este mai mare patimă pentru bărbat decât superstiția fericirii adultere că cică el e liber să născocească în închipuire fiara dezlănțuită văzând o goliciune ce-i oferă disponibilitatea de a profita el ca să-și arate el puterea... de a fura și ucide și teroriza și cu asta să se flateze că și să se mituiască că cică iată poate să-și satisfacă el curiozitatea „libertății” adultere visându-se un făt frumos glorios. Defapt se păcălește, se faltează, se mituiește ca să-și creadă în superstiția idolească cum că va fi fericit ca autor de creiatină, cerând chiar bani pe drepturile de autor.

Nu este mai mare patimă pentru femeie decât să se lase mituită și flatată de bărbat că superstiția fericirii ei este malahia adulterină pe care o visează ea că ar fi pe placul bărbatului și că ea este datoare de a-i satisface astfel de năluciri pripite lui, de creații închipuite, de născoceli minteresante, de pofte și perversiuni batjocoritoare de Dumnezeu.

Nu este mai mare patimă pentru om decât superstiția credulității că batjocura omului de către om ar fi cea mai ascunsă avere pe care bărbatul și femeia trebuie s-o păstreze și să o adune cu conșinciozitate încă din copilărie căutând noi și noi aventuri adulterine spre „împlinire”.

Nu este mai mare patimă pentru un copil decât a crede superstiția că se poate mântui de frică și neputință și boli prin păcate, mândrii, răzbunări, batjocuri și malahii, adică se poate mântui uitând de Dumnezeu prin beții, chefuri, țigări, filme, droguri, înjurături și urlete criminale cu care-și mituiește viitorul flatându-se că va fi astfel mare, lăsându-se atras în mocirla gLumii promovată prin tot felul de „părinți” sau „prieteni” sau „frați” mai mari.

De ce omule te mitui și te flatezi cu superstiția răutății crezând că dacă poți ucide și fura și visa spurcăciuni atunci poți ceva?

Poți oare da viață unui mort, poți tu să vindeci un bolnav, poți tu să nu distrugi dragostea curată și sinceră, poți să nu murdărești sfințenia și umilința? NU. Atunci cu ce avere te lauzi? Ce ai?

Învață să poți toate cele ale credinței și nu ale necredinței!

...căci numai cei credincioși au parte de adevărata dragoste plină de curăție și cinste și dreptate... restul se afundă în pocirla iluziilor superstițioase neștiind că nu pot altceva decât să-și creadă minciunile lor cu care flatându-se se amăgesc în drumul lor spre slujirea fiarei autoîntronate la loc sfânt: păcatele săvârșite în inchipuire, ca și cum ar fi delicatesuri și fericiri și libertăți... defapt e doar dragostea și prietenia adulterină luată drept ciocolată.

Iertați-mă dacă v-am speriat cu atât de triste și groaznice patimi, unele complet necunoscute.

Nu vreau să pot afla așa ceva! Nici goliciuni, nici bârfe, nici lingușeli, nici mângâieri trupești, nici măriri materialiste... nici delăsare, nici nepăsare... și nici un fel de superstiție visătoare. Nu-s curios de astfel de „desăvârșiri”.

Și iată că până și rugăciunea s-a transformat în trăire de lăudăroșenii, de batjocuri, de gLume spurcate, de obrăznicii, de nerușinări, de furlete, de nerecunoștințe, de mituieli și flatări cu aplauze deșarte... nici rugăciunea tainică nu mai e ce a fost cândva... nu mai e decât o caricatură, o corcitură, o sminteală.

Nu te mai flata omule și nu te mai păcăli omul cu averile tale, cu visele tale în care joci tot felul de roluri de călăi... căci obijnuindu-te să crezi în superstițiile gLumii, vei afla cândva că averea ta ascunsă în ascuns nu face nici un ban găurit, nici cât o potcoavă de cal mort, nici cât o pisică neagră, și nici cât o zi de vineri 13.

[vsovivi]

Cea mai tristă patimă e patima de după patimă, spășită și consolată că cică nu se mai poate abține, și ca atare recunoști că ești păcătos doar ca să continui să faci păcatul de după păcat. Mai vrei iar să privești ceea ce ai mai privit în ascuns. Voirea de a reânchipui ce ai mai închipuit ajutat de o închipuită superstițioasă. Ce crezi că se va întâmpla?

[Daniel_7]

Ca sa omoram patimile ,trebuie sa omoram iubirea de sine.
Sa fim constanti in sentimente,indiferent de ce ni s-ar intampla,sa nu iubim confortul ,ci sa cautam suferinta.

[George.m]

Atat timp cat emanam izul egoismului, dovedim ca suntem morti fata de Dumnezeu, ca vietuim pentru a savarsi pacate, pentru a ne afunda in mocirla scabroasa a patimilor.

Conform Sfintilor Parinti, de iubirea exagerata de noi insine scapam doar prin harul lui Hristos.
Dar Dumnezeu vrea sa vada si lupta noastra, vrea sa vada si efortul nostru de a ne descotorosi de egoismul morbid.

În prealabil postat de George.m

Atat timp cat emanam izul egoismului, dovedim ca suntem morti fata de Dumnezeu, ca vietuim pentru a savarsi pacate, pentru a ne afunda in mocirla scabroasa a patimilor.

Conform Sfintilor Parinti, de iubirea exagerata de noi insine scapam doar prin harul lui Hristos.
Dar Dumnezeu vrea sa vada si lupta noastra, vrea sa vada si efortul nostru de a ne descotorosi de egoismul morbid.

Cu totul de acord, asa inteleg si simt cu fiecare zi de incercari si efort. E greu, imi este foarte greu, dar ce dulceata are o mica victorie, uneori...
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Cu totul de acord, asa inteleg si simt cu fiecare zi de incercari si efort. E greu, imi este foarte greu, dar ce dulceata are o mica victorie, uneori...
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Orice victorie , fie ea cât de mică şi neânsemnată pentru unii dintre noi , reprezintă un pas important către "victoria finală". Aşa să ne ajute Dumnezeu !

[vsovivi]

Adulterochiululhul, crede el, el crede că poate el să te mântuie și să te facă fericit, să-ți facă binele, și așa se dezmiardă în ascuns flatându-se și lăudându-se, de parcă ar fi făcut o afacere bună, îi surâde profitul și-l lingușește mărirea mincinoasă de sine, se vede adulat, și va profita născocind tot felul de modalități de pârlire a victimei credule. Ea spera să fie iubită și el a crezut că ea vrea să fie pârlită. În timp răul și-a făcut plinul și s-au păcălit reciporc iar apoi s-au despărțit, după vremea în care s-au tot întâlnit.

Morala: ai grijă să nu te pârlești când tragi cu ochiul după altele ca să poftești! ... Și ce fel de idei poate să aibă omul de nu suportă el ca să-i stea cineva în cale și să nu-l lase ca să și le împlinească? Plângând ca o victimă nedreptățită și revoltată: -Ea nu m-a lăsat, că eu aș fi făcut!....... Ce? Iar aceleași motivări și scuze... de ce nu vrei să recunoști că ești o putoare fără pereche? Dar asta nu înseamnă că trebuie să muncești din superstiția conștiinței gLumii... NU, ci trebuie doar să recunoști că defapt n-ai fi făcut nimic fiindcă nu ești hotărât. Iar când te-ai hotărât atunci treci ca tancul și nu te mai poate nimeni opri de la nimic... și iată iar poți să faci „binele”. Ferească-ne Dumnezeu!

Ar fi putut să nu facă păcate! Ar fi putut. Ar fi putut și el, săracool, să se abțină măcar de la cafea.

[George.m]

Sfantul Varsanufie spune ca "Dumnezeu ne lasa sa cadem in naluciri si in alte patimi ca sa cunoastem neputinta noastra si unde suntem inca. Din bunatatea Lui ne lasa pe noi spre folosul nostru, ca increderea noastra sa se intemeieze pe Dumnezeu si nu pe noi.

Dar ia seama sa nu socotesti ca e voia lui Dumnezeu sa cadem in naluciri si alte patimi, ci El ne lasa sa pacatuim acestea din negrija noastra; insa din iubirea de oameni se foloseste de aceste rele pentru a face sa se nasca in noi smerenia in vederea mantuirii.

Dar cum? Vom pune pe seama patimilor mantuirea noastra? Nicidecum. Ci pe seama iubirii si a intelepciunii Lui neingustate in priceperea de a folosi tot felul de mijloace. Gandeste-te cum trezeste mintea noastra in tot sufletul ca sa zica: De nu mi-ar fi ajutat Domnul, sufletul meu s-ar fi salasluit in iad (Psalmul 93,17)."

[George.m]

"E nevoie de multa trezvie, sarguinta si grija, ca sa nu cada cineva intr-o deprindere rea. Credeti, fratilor, ca de are cineva o singura patima in stare de deprindere, e supus pedepsei vesnice. Caci daca are cineva zece fapte bune si una rea din deprindere, acea una, savarsita din deprinderea rea, biruieste pe cele zece bune.

Un vultur de va iesi intreg din cursa, dar se va afla numai cu un picior al lui legat, prin acea mica parte a lui e rapusa toata puterea lui. Caci chiar de se va afla intreg afara, dar un singur picior al lui e legat, se afla intreg stapanit de cursa. Si atunci nu-l va putea rapune vanatorul in orice clipa voieste?

Asa este si cu sufletul. De ar avea numai o patima in stare de deprindere, vrasmasul in rapune in orice clipa voieste. Caci il are sub stapanirea sa prin patima aceea. De aceea va spun: nu lasati patima sa-si faca deprindere in voi" (Avva Dorotei).

[George.m]

E foarte interesanta descrierea modului in care sunt starnite patimile, facuta de Sfantul Ioan Damaschin:
"Altceva este momeala (atacul), altceva insotirea, altceva lupta, altceva patima, altceva invoirea (consimtirea), care e aproape de fapta si se aseamana ei, altceva lucrarea si altceva robirea.

Momeala este gandul adus simplu in minte de vrasmasul, ca de pilda: fa aceasta sau aceea, cum I-a zis Domnului si Dumnezeului nostru: Zi, ca sa se faca pietrele acestea paini. Aceasta, cum s-a spus, nu atarna de noi.
Insotirea este primirea gandului strecurat de vrasmas, preocuparea cu el si convorbirea placuta a voii noastre cu el.
Patima este deprinderea cu gandul strecurat de vrasmas care se naste din insotire, si invartirea necontenita a cugetului si a inchipuirii in jurul lui.

Lupta este impotrivirea cugetarii fie la stingerea patimii din gand sau a gandului patimas, fie la invoire.
Luarea in robie este ducerea silnica si fara voie a inimii, stapanita de prejudecata si de o indelungata obisnuinta.
Invoirea este consimtirea cu patima din gand.
Iar lucrarea, insasi implinirea cu fapta a gandului patimas incuviintat.
Deci cel ce cugeta nepatimas de la inceput, sau respinge prin impotrivire si certare momeala, a taiat dintr-o data toate cele ce urmeaza (Cuvant de suflet flositor, in Filocalia IV).

Tot legat de acest lucru, spune Sfantul Isihie Sinaitul:
"Intai este momeala (atacul); al doilea, insotirea sau amestecarea ganduriloe noastre cu ale dracilor vicleni; al treilea, consimtirea (invoirea) mintii de a se afla intre cele doua feluri de ganduri ce se sfatuiesc in chip pacatos; al patrulea este fapta dinafara, sau pacatul.
Daca, prin urmare, mintea ar fi atenta prin trezvie, prin impotrivire si chemarea Domnului Iisus, va pune pe fuga nalucirea momelii de la rasarirea ei, cele ce urmeaza din ele ramanand fara implinire. Caci cel viclean, fiind minte netrupeasca, nu poate amagi altfel sufletele, decat prin nalucire si ganduri" (Cuvant despre trezvie si virtute, in Filocalia IV).