prin fire si prin har

[cristiboss56]

În prealabil postat de MariS_

Pentru mine ramai acelasi prieten, draga Cezar, nu sunt mahnit, dimpotriva, sunt bucuros ca s-au lamurit lucrurile. Eu imi cer iertare ca m-am pripit. N-am scuze. Pentru mine Ortodoxia nu poate avea o imagine dubioasa, dubiosi imi par doar aceia ce o trambiteaza. Dar asta e, asa cum spui si tu, nu trebuie sa avem absolut toti aceleasi idei. Eu, de exemplu, nu mi-am propus sa apar Ortodoxia, nu mi-am propus sa apar pe Hristos, ar fi si ridicul, un purice, un fir de praf sa se laude ca apara elefantul! Comparatia poate fi considerata nepotrivita, dar alta nu am avut pe moment. Ortodoxia se apara prin trairea ei de catre oameni, prin roadele care emana din ea. Or, noi, uneori, mai mult acoperim aceste roade, care sunt blandetea si bunatatea si smerenia, cu "strigatele" noastre ca de reclama comerciala si cu insistenta de a o vari pe gat oricarui trecator prin zona. Si p-orma ne miram ca acesta o refuza. Daca, insa, o traim frumos atunci "vecinul" va vedea singur ca e buna. Altfel, "agitatie multa si par putin"- cum spunea unul mai rau cand a tuns pisica. Iarta-ma si tu pe mine, nevrednicul. Domnul cu tine, prietene!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Draga MariS_ , un om ce propovaduieste iubirea la Maxim precum o faci , nu are cum sa nu-i iubeasca deopotriva pe toti , si pe cei ce fac "propaganda "ortodoxiei , cat si pe cei ce fac "propaganda la Maxim iubirii , iertarii , adica bla blauri pe hartie , doar , ca sa dea bine la public ! Ori , nu asta-i telul nostru , domnule draga ! Ortodoxia , precum am amintit si astazi la o intalnire in direct cu Ioan si alti forumisti , se face pe teren , frate ! Intelegi mataluta ? Nu de compozitii literare are nevoie ORTODOXIA , nu de filozofi si visatori , ce stau ascunsi doar dupa monitor ! Nu , domnule , nu are nevoie de actori aceasta ORTODOXIE , ci de oameni implicati in VIATA , in durerea altora. . .
Sper sa intelegi bunule !

Eu nu-l bănuiesc pe Scot decât de intenţii bune. Nu cred că ce a scris reprezintă un atac la Ortodoxie. Cred că, din contră, e un semnal de alarmă la felul în care noi o trăim. Că avem o comoară, dar nu prea o fructificăm. Că Ortodoxia se cunoaşte în Biserică e adevărat. Dar roadele ei n-ar trebui să se vadă şi în lume? Dacă spunem că suntem în mare majoritate creştini ortodocşi, lumea în care trăim n-ar trebui şi ea să fie la fel de creştină? Cred că ne este de folos să ne vedem păcatele, scăderile, ca să le îndreptăm. Iar celor de alte confesiuni care, de bună-credinţă, ni le arată, să le mulţumim, pentru că vor să facă din noi nişte creştini mai buni; mai ortodocşi.

Pe cine, oare, nu îngrijorează felul în care arată lumea actuală, societatea noastră, neamul nostru? Oare cei care fac televiziunea, publiciatea, care publică reviste deocheate nu tot din neamul nostru ortodox sunt? Nu o consecinţă a felului în care e trăită credinţa noastră e realitatea tot mai sufocată de păcate în care trăim? Unde sunt roadele credinţei noastre?
De ce să ne simţim ofensaţi, căci nu de frumuseţea Ortodoxiei primelor veacuri s-a legat cineva. Pe asta cei mai mulţi o recunosc. E vorba de Ortodoxia actuală. Dacă o comparăm pe aceasta cu cea de atunci, ce vom obţine? N-ar trebui, oare, să facem cu toţii pocăinţă şi să căutăm să trăim cu adevărat dreapta credinţă?

M-a îngrijorat foarte mult un filmuleţ făcut într-un sat din ţară, unde oamenii erau întrebaţi, simplu, care este diferenţa dintre Paşti şi Crăciun. Poate nu vă vine să credeţi, dar mulţi spuneau că nu ştiu sau că de Paşti se taie mielul iar de Crăciun porcul. Şi nu glumeau. Apoi venea următoarea întrebare: dar mergeţi la biserică? Răspuns: „Da, merg, ţin posturile, mă spovedesc, mă împărtăşesc...”
Nu vă dă nelinişti o situaţie ca asta? Din păcate, asta e trista, cumplita realitate a felului în care trăirea ortodoxă e reflectată în popor. Pe terenul acesta, de altfel, înţelenit, nelucrat, prind, de altfel, foarte bine seminţele aruncate de neoprotestanţi.

Dacă greşesc în aprecierile mele, vă rog să mă corectaţi, ajutându-mă să înţeleg cum se cuvine.

Eu,la finalul acelei postari care vad ca a aprins asa de tare spiritele, am spus: ,,In general problemele cel mai greu de depasit sunt cele din interior.Am observat asta in istorie dar cred ca se aplica si in alte situatii.Depinde de fiecare unde cauta problema dar,in general,exemplul personal convinge cel mai bine,indiferent de barca :)Daca este sa ma intrebi pe mine este o problema general valabila la ora asta".

O sa incerc sa fiu mai clar:este o problema general valabila,indiferent de barca(a se citi confesiune)faptul ca la acest moment,din ce am observat eu prin lume,toate confesiunile crestine au probleme/zbater interne,putini fiind cei care chiar pot fi dati exemplu de traire autentica,reala.Acest lucru nu trebuie aruncat doar in carca ortodocsilor(de aceea am si spus
,,problema generala") pentru ca am vazut acesta lipsa de exemplu in traire cam peste tot.Acest lucru nu este un efect recent,are cauze vechi.In toate confesiunile,dar absolut in toate,am remarcat doua tendinte: prima este ca o parte a credinciosilor pun problemelor pe seama unor factori externi confesiunii lor iar altii le cauta in interior,incercand sa vada daca totul este asa cum ar trebui.In ambele situatii abordarea determina concluzia precum si actiunea ulterioara.Sunt si situatii in care cele doua posibilitati sunt impletite(fiecare cu ponderea ei) dar exemplul personal este insa la fel de valabil in ambele abordari.

Acum mult timp,citind Faptele Apostolilor,am remarcat o uriasa diferenta intre trairea celor de atunci,modul cum intelegeau sa-si traiasca credinta si sa o inteleaga,in raport de cum au evoluat lucrurile pana in prezent.Nu sunt adeptul idealizarii perioadei Bisericii Primare,o tentatie din ce in ce mai prezenta in zilele noastre,pe sistem ,,ad fontes".Prin urmare am inceput o lunga,foarte lunga,cautare a motivelor si acesta cautare m-a dus in fata unor concluzii dintre cele mai surprinzatoare.Intrucat mai am mult pana la finalul cautarii,neavand nici o garantie ca o voi termina in acesta viata,as evita sa fac aprecieri pe sistem ,,acesta este situatia in detaliu" cu privire la alte confesiuni decat cea din care fac eu parte dar cred ca orice om corect cu sine insusi daca isi pune anumite intrebari va fi inevitabil sa nu se pozitioneze fix un fata unor aspecte extrem de complexe.

Prin urmare opinia pe care am citat-o este valabila cam pentru toti,desi era referitoare la ortodocsi.Peste tot intre ce se spune si ce se observa in realitate este o diferenta aproape socanta,din punctul meu de vedere,nu am pretentia ca as avea dreptate,este doar o opinie.Chiar si pe acest forum,de multe ori precum o mare-n furtuna,am observat numeroase zbateri ale credinciosilor care se confruntau cu aspecte departe de intelegerea pe care ei o aveau cu privire la cum ar trebui traita credinta lor.Aceste dileme le-am remarcat peste tot,in tot crestinismul.Insa am observat,si acest topic mi-a confirmat ceea ce stiam,ca nu este deloc bine,cand esti un strain/intrus sa le spui unor oameni ce crezi tu sau cum se vede din exterior o situatie.Poate si pentru motivul,intemeiat as spune,ca nepracticand credinta lor pot sa-ti scape elemente esentiale.Cred ca este o critica rezonabila.Probabil ca singurul loc unde am dreptul moral sa formulez critici este in cadrul confesiunii mele.Pana la urma nimeni nu este doritor ca un strain de credinta ta sa se apuce sa-ti spuna ce nu-i bine si ce este bine.Fie si doar un aspect psihologic,dar este etern valabil.

Prin urmare as dori ca postarea mea sa nu fie considerata o critica generala sau particulara,nici altii nu stiu cum imi traiesc eu credinta si nici eu nu am dreptul sa ma bag in modul cum altcineva si-o traieste.Dupa cum ati putut vedea,in aceea opinie,si in cadrul confesiunii dvs exista oameni care isi pun aceleasi probleme precum cele pe care le analizez eu.Sper ca anul acesta sa pot sa analizez impreuna cu cei din confesiunea mea concluziile mele,fie si de moment, in raport de ce traim la noi in confesiune,ce am invatat eu bun de la altii si cum sa evitam greseli pe care toti se pare ca le facem cumva.O singura problema v-as mentiona,si prefer sa o spun decat sa tac,desi poate voi supara.Nu-i bai,plec si va trece repede.Dezbinarea este mereu o boala interna grava,cu consecinte severe.Acesta problema afecteaza,acum sau in viitor,dar de obicei are efecte in raport de evenimente ce se pot intimpla,ciclic sau nu,prin istorie.Si in acest caz exemplul personal,trairea indviduala unita in trairea colectiva,va fi un liant extrem de puternic in timpurile ce vor urma,timpuri care,din ce vad,vor fi extrem de tulburi.

Acestea fiind spuse sper sa fi lamurit pozitia mea in asa fel incat fiecare sa nu mai fie nevoit sa se enerveze cu privire la ce spun si sa discute aspecte mult mai ziditoare pentru mantuirea sa.Dumnezeu sa ne apere.

[MariS_]

În prealabil postat de cristiboss56

Draga MariS_ , un om ce propovaduieste iubirea la Maxim precum o faci , nu are cum sa nu-i iubeasca deopotriva pe toti , si pe cei ce fac "propaganda "ortodoxiei , cat si pe cei ce fac "propaganda la Maxim iubirii , iertarii , adica bla blauri pe hartie , doar , ca sa dea bine la public ! Ori , nu asta-i telul nostru , domnule draga ! Ortodoxia , precum am amintit si astazi la o intalnire in direct cu Ioan si alti forumisti , se face pe teren , frate ! Intelegi mataluta ? Nu de compozitii literare are nevoie ORTODOXIA , nu de filozofi si visatori , ce stau ascunsi doar dupa monitor ! Nu , domnule , nu are nevoie de actori aceasta ORTODOXIE , ci de oameni implicati in VIATA , in durerea altora. . .
Sper sa intelegi bunule !

Da, ai tu dreptate in tot ce spui mai sus, ma recunosc perfect in portretul facut. Nu traiesc Ortodoxia asa cum ar trebui. Nici n-as putea spune despre mine ca sunt ortodox, pentru ca as face de rusine chiar Ortodoxia. Dar o iubesc pentru calitatile ei, pentru blandetea ei, pentru bunatatea ei, pentru smerenia ei, pentru oamenii ei la fel de blanzi, calzi, buni si recent am dat cateva exemple chiar aici de pe forum: Marius22, Windorin, Costel si altii. Eu nu sunt un exemplu, recunosc, si merit tot blamul pentru asta. Am si spus ca locul meu e iadul, nu Raiul, dar ma voi bucura daca voi vedea ca Raiul va fi plin. Domnul cu tine, Cristian!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[catalin2]

În prealabil postat de MariS_

Pentru mine Ortodoxia nu poate avea o imagine dubioasa, dubiosi imi par doar aceia ce o trambiteaza. Dar asta e, asa cum spui si tu, nu trebuie sa avem absolut toti aceleasi idei. Eu, de exemplu, nu mi-am propus sa apar Ortodoxia, nu mi-am propus sa apar pe Hristos, ar fi si ridicul, un purice, un fir de praf sa se laude ca apara elefantul!

MariS, ca de obicei, de cand am intrat pe forum nu scapi ocazia sa ii judeci pe cei ce "trambiteaza" ortodoxia. Si sa amintesti, cum aceia nu au dragoste si virtuti, in comparatie cu MariS. Pana acum cred ca ti-am scris vreo douazeci de mesaje cu vorba buna, dar tu continui sa spui da si faci in continuare tot ca tine.
Pe forumul catolic am avut ocazia sa vorbim (mai erau doi ortodocsi) cu 1-2 ecumenisti ortodocsi, e adevarat ca mai radicali ca tine, aceia si atacau ortodoxia. Am observat ca aceasta problema se combina cateodata cu falsa smerenie si iubire. Tu esti ortodox, pentru ca faci parte din BO (desi spui ca te-ai impartasit la catolici, sper ca era doar o scapare), sper sa nu te superi, nu sunt in masura sa dau sfaturi, dar cred ca sfatul meu e bun, nu stiu daca i-ai spus duhovnicului de faptul ca tu spui tot timpul ca esti pacatos, etc. De fapt aceasta nu e smerenie, cateodata se face ca cel ce o spune sa atraga laude, e invers. In opinia mea mai de folos e, daca tot vrei sa faci ceva, sa spui ca esti smerit, in felul acesta vei fi criticat, nu laudat. Lauda ne creste mandria, e adevarat ca nici critica nu o suportam prea bine, nu suntem sfinti.

Nu poti spune invataturile tale si apoi sa te superi ca le auzi pe cele ortodoxe. Tu de aceea te superi, pentru ca nu se potrivesc cu ale tale, dar nu te-ai gandit ca cele ortodoxe sunt adevarate si alte tale sunt gresite, tu nu esti sfant inca. Ingerul cazut cauta sa imite darurile lui Dumnezeu. Cineva care are un viciu, atunci cand il face simte o bucurie, un fel de fericire. De exemplu dupa cateva pahare majoritatea simtim ca iubim oamenii. Eu am citit mult despre paranormal, o sa vezi ca in cartile new-age se vorbeste doar de iubire. Deschizi un site de acest gen si la doua fraze e vorba despre iubire. Spiritele cu care comunica le transmit numai mesaje de iubire (spiritele fiind ingeri cazuti, ei cred ca sunt buni).
Cum vezi exista doua feluri de aceste invataturi, trebuie sa avem mare grija sa le deosebim, sa nu ne trezim in alta tabara.

[catalin2]

In legatura cu acest topic, pe care acum l-am vazut mai cu atentie, am scris mai multe aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14349
Omul nu e cazut de tot, poate face fapte si bune si rele, din firea sa. Nu stiu care din ei, Luther sau Calvin spune ca omul e rau din fire, cazut. In ortodoxie oamenii sunt buni din nastere, doar ca ingerii cazuti isi baga tot timpul coada, iar unii ajung sa fie rai apoi (si mediul).
Cum spune si parintele Cleopa, faptele bune se fac in credinta, de aceea se numesc faptele credintei. Toti oamenii sunt pacatosi, sa ne gandim ca Adam avut ca pacat doar o neascultare, iar Lucifer un gand. Cine are mai putine pacate decat ei? Noi le facem pe acestea tot timpul, nici macar nu constientizam ca sunt pacate. Cum spunea si Yasmina, sa faci cate o fapta buna poate fi si o moda, daca toti din jur fac ceva asemanator nu poti sa te faci de ras.

[MariS_]

În prealabil postat de catalin2

MariS, ca de obicei, de cand am intrat pe forum nu scapi ocazia sa ii judeci pe cei ce "trambiteaza" ortodoxia. Si sa amintesti, cum aceia nu au dragoste si virtuti, in comparatie cu MariS. Pana acum cred ca ti-am scris vreo douazeci de mesaje cu vorba buna, dar tu continui sa spui da si faci in continuare tot ca tine.
Pe forumul catolic am avut ocazia sa vorbim (mai erau doi ortodocsi) cu 1-2 ecumenisti ortodocsi, e adevarat ca mai radicali ca tine, aceia si atacau ortodoxia. Am observat ca aceasta problema se combina cateodata cu falsa smerenie si iubire. Tu esti ortodox, pentru ca faci parte din BO (desi spui ca te-ai impartasit la catolici, sper ca era doar o scapare), sper sa nu te superi, nu sunt in masura sa dau sfaturi, dar cred ca sfatul meu e bun, nu stiu daca i-ai spus duhovnicului de faptul ca tu spui tot timpul ca esti pacatos, etc. De fapt aceasta nu e smerenie, cateodata se face ca cel ce o spune sa atraga laude, e invers. In opinia mea mai de folos e, daca tot vrei sa faci ceva, sa spui ca esti smerit, in felul acesta vei fi criticat, nu laudat. Lauda ne creste mandria, e adevarat ca nici critica nu o suportam prea bine, nu suntem sfinti.

Nu poti spune invataturile tale si apoi sa te superi ca le auzi pe cele ortodoxe. Tu de aceea te superi, pentru ca nu se potrivesc cu ale tale, dar nu te-ai gandit ca cele ortodoxe sunt adevarate si alte tale sunt gresite, tu nu esti sfant inca. Ingerul cazut cauta sa imite darurile lui Dumnezeu. Cineva care are un viciu, atunci cand il face simte o bucurie, un fel de fericire. De exemplu dupa cateva pahare majoritatea simtim ca iubim oamenii. Eu am citit mult despre paranormal, o sa vezi ca in cartile new-age se vorbeste doar de iubire. Deschizi un site de acest gen si la doua fraze e vorba despre iubire. Spiritele cu care comunica le transmit numai mesaje de iubire (spiritele fiind ingeri cazuti, ei cred ca sunt buni).
Cum vezi exista doua feluri de aceste invataturi, trebuie sa avem mare grija sa le deosebim, sa nu ne trezim in alta tabara.

Nu ma supar, cataline, ba din contra, cred ca si tu ai dreptate. Ma recunosc si in portretul facut de tine asa cum m-am recunoscut si in cel facut de Cristian. S-ar putea sa ai dreptate si in faptul ca, desi tot timpul spun ca sunt pacatos, eu de fapt sa ma cred sfant. Si smerit pe de-asupra. Da, la asta nu m-am gandit, dar e posibil sa fie si cum spui tu. Oricum, voi sa nu luati in serios "sfintenia" mea. Nici smerenia. Domnul cu tine, cataline!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[glykys]

În prealabil postat de MariS_

Nu ma supar, cataline, ba din contra, cred ca si tu ai dreptate. Ma recunosc si in portretul facut de tine asa cum m-am recunoscut si in cel facut de Cristian. S-ar putea sa ai dreptate si in faptul ca, desi tot timpul spun ca sunt pacatos, eu de fapt sa ma cred sfant. Si smerit pe de-asupra. Da, la asta nu m-am gandit, dar e posibil sa fie si cum spui tu. Oricum, voi sa nu luati in serios "sfintenia" mea. Nici smerenia. Domnul cu tine, cataline!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Hihi, MariS, stii care e pozitia parintelui Paraian in legatura cu smerenia si cu falsa smerenie?

[MariS_]

În prealabil postat de glykys

Hihi, MariS, stii care e pozitia parintelui Paraian in legatura cu smerenia si cu falsa smerenie?

Da, glykys, cum sa nu stiu, stiu. De aia am si spus ca recunosc ca locul rezervat pentru mine e iadul. Domnul cu tine, glykys draga, si sper sa-ti revezi bunica la locul cel bun! Sa-i spui saru-mana din partea mea, ca a avut grija sa creasca o buna crestina. Nu glumesc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Adeseori, in disputele mai mult sau mai putin fructuoase care au loc pe forum (iar aceasta imi pare dstul de bogata pana acum) se intalnesc variate abordari ale unuia si aceluiasi subiect. Cunoasterile individuale se aduna, precum mai multe paraie sau paraiase subtiri, in lacul sau fluviul eternului subiect: intalnirea dintre Dumnezeu si om. Apar cuvinte despre mantuire, rugaciune, libertate, miluinta, spovedanie, iubire s.a.m.d. In centru ramane insa Dumnezeu si imediat aproape omul.
Dar astfel de dezbateri aveau si grecii in agora lor. Si omul, de cand este, tinde sa graviteze in jurul lui Dumnezeu, intr-un fel sau altul, cum o stim din istorie. Si e cu totul firesc sa fie asa. Slava lui Dumnezeu!
Cand vorbim insa cu ambitia ca practicam, fie si la nivelul declaratiei orale, o frantura ortodoxa, lucrurile se complica. Suntem foarte bogati in idei si-n cuvinte, mai bine spus nu suntem, din pacate, mangaiati de simplitate. Avem atatea materiale - carti etc., atatea sentimente si dorinte de exprimat ...
Dar cred ca se ciocnesc in noi si intre noi doua curente principale referitoare la viata crestina si crestin-ortodoxa: unul pe care l-as numi separatist/schismatic (cu subvariantele extreme capul si inima, cand prea intelectual cand prea sentimental) si altul pe care l-as denumi monastic (cu gandul la unirea dintre minte si inima, la echilibru, la buna veselie, pe scurt la intelepciune).
Vad reflexele acestor doua tendinte principale in discutiile noastre. Vad si ciocnirile, uneori in una si aceeasi persoana.
Oare imi pare gresit? Oare nu gaseste fiecare o aplecare spre o tendinta sau alta?
De aici, uneori,scantei.
Personal ma aflu intr-o situatie dificila: experienta de viata ma preseaza tare dinspre polul firii, care e una intens incarcata de sentimentalisme (si, vai, resentimente, din intalnirea concreta cu viata, cu oamenii, cu mine insumi mai intai) si cu balast intelectual masiv (defect profesional si reziduuri ale fostului elev premiant, pare-mi-se). Mai este insa si altceva, de curind poposit in mine, care ma atrage spre latura numita monastica, de viata practica, de actul concret al conduitei crestine.
Greu ne-o fi fiind fiecaruia sa impacam tendintele acestea in noi si intre noi!... Bine insa ca ne straduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, fie pururea laudat!

Cand pronunt insa cuvantul Ortodoxie, mie imi vin aproape imediat in minte, prin asociere, urmatoarele:
a) Din surse literare: Faptele Apostolilor si Epistolele (cu lumea lor asa cum a dospit in mine), Vietile Sfintilor - pline de mucenicie, imbibate de sangele curs in numele lui Iisus Hristos, Filocalia, nevointele traitorilor din ultimele secole precum Sfantul Siluan Athonitul, Parintele Sofronie Zaharov, Gheron Iosif Isihastul, Gheron Paisie Aghioritul, Vladica Antonie si multi altii, impreuna cu obstea lor.
b) Din practica: Sfanta Liturghie, Sfantul Maslu, Sfanta Spovedanie, Vecernia si Miezonoptica, mirosul tamaiei si unduirea cantarilor, vestirea clopotului si chemarea lemnului cand bate toaca, soapta uneori strigatul (vai!) rugaciunii, gandul cu suspin...

Aceasta-i atmosfera din care indraznesc sa vad Ortodoxia.

De aici si reactiile mele uneori exagerate fata de "corpii straini" (nu oameni ci atitudini straine, chiar din mine insumi!) care nu fac parte din acest organism pe care il cunosc asa si nu altfel.
Ortodoxia e o lume aparte.
Odata ce ai fost introdus in ea, nu vrei sa mai pleci si nu vrei ca ea sa fie destramata. Este Acasa al sufletului.
Probabil fiecare are o atmosfera a lui, o asezare de temelie din care vede intr-un anumit fel Ortodoxia.

Iar toate aceste asocieri de care pomeneam au in comun ceva, care pentru mine reprezinta miezul tare al Ortodoxiei: pocainta. Pocainta lucratoare, desigur, asa cum se desfasoara ea in cadrul Bisericii, condusa cu intelepciune, reglata, imbunatatita, nuantata.
Numai din pocainta vin roadele, in sensul ca sufletul prinde treptat poteca proprie, urcatoare, pe Cale; invata sa descopere cine este el si ce are de facut, iar prin rugaciunea care impodobeste pocainta vine si ajutorul Domnului pentru suisul nostru.

Aceasta e Ortodoxia, dupa mine, in esenta ei. Toate faptele vietii ortodoxe, interne (subiective) si externe (relationale, dintre semeni) sunt presarate ca pilitura de fier in jurul acestui magnet: pocainta, daruita de Dumnezeu omului credincios si pazita cu trezvie de nevoitor.
Daca aceasta nu este, Ortodoxie nu este, dupa convingerea mea.

P.S. As vrea sa traim fiecare fericirea Parintelui Sofronie Zaharov: la 88 ani, [b]dupa[b] o viata de pocainta, de cautare neincetata, obsesiva, a asemanarii cu Dumnezeu, tinind tare toate Poruncile Domnului In Biserica Ortodoxa, scrie in sfarsit o carte, cu caracter de spovedanie, o autobiografie a dezvoltarii ca om duhovnicesc, o marturie a victoriei omului launtric indumnezeit: "Vom vedea pe Dumnezeu precum este". Asadar: cultura, fie si teologica, DUPA si din travaliul pocaintei, iar nu inainte. Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu!