Pro Liturgia

[Ratacitorul]

În prealabil postat de Vitiate Vezi mesajul
Interesant. Ma intreb, a propos de Sf. Rozariu si de practicile omoloage din spatiul rasaritean, cum privesc catolicii de rit latin Bogorodicina (bine, mai putin greoaia denumire slava). Exista, in comunitati mixte de greco-catolici si romano-catolici, romano-catolici care sa fie interesati de a experia si aceasta rugaciune? Stiu, au deja Rosariul, dar ma intreb. Asta a propos de dinamica comunicarii intre rituri, care mi se pare absolut fireasca. Daca de pilda as vedea maine un preot din BOR care slujeste Liturgia ortodoxa copta, ar fi ceva si interesant si frumos.


In biserica crestin-ortodoxa un preot trebuie sa oficieze doar slujbele aprobate de arhiereul sau,iar arhiereul este obligat sa urmeze tipicul sinoduli fata de care este sufragan.Orice abatere este erezie!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Triduum-ul pascal" este seria de trei zile, incepand de joi dupa-amiaza si pana Duminica dimineata, serie care are o semnificatie speciala in liturgia romano-catolica.
Astfel:
Joi dimineata, episcopul locului oficiaza o Missa speciala, numita "Missa crismala", fiindca, in cadrul ei, se sfintesc trei feluri diferite de uleiuri:
-uleiul crismal, folosit pentru Confirmatiune (Sf Mir), care se face aproape de varsta maturitatii in ritul apusean. Numai acest ulei este numit Sf Crisma (in ritul rasaritean se numeste Sfantul si Marele Mir), pe cand urmatoarele doua sunt uleiuri din materie diferita:
-uleiul catechumenal, care se foloseste pentru catechumeni, imediat inainte de Sf Botez.
-uleiul bolnavilor, folosit la Extrema Ungere (Sf Maslu)
La aceasta Liturghie, cand episcopul sfinteste mirul crismal si celelalte doua feluri de uleiuri, toti preotii din dieceza sunt prezenti, indiferent ca este vorba de preoti de mir sau de ieromonahi. Este un simbol al unitatii unei Biserici particulare in jurul Sfantului Potir. De regula, in cadrul acestei Misse are loc spalarea picioarelor, adica arhiereul spala picioarele a 12 preoti sau diaconi (de obicei nou ordinati) in amintirea unui lucru asemanator facut de Arhiereul Cristos. Dar, daca Missa Crismala este devansata cu o zi (rareori mai mult), spalarea picioarelor este decuplata de ea, astfel incat are loc intotdeauna joia.

Iata, fratii de rit apusean au intrat in Triduum-ul pascal. In fiecare dieceza, reprezentantul lui Cristos spala, astazi, picioarele a 12 presbiteri sau (sub)diaconi. La Roma, Sfantul Parinte spala picioarele a 12 emigranti saraci. O noutate pentru timpurile noastre, fiindca, in ultimele secole, se obsinuia ca cei 12 sa fie tineri oameni ai Bisericii. Pe de alta parte, nu a fost intotdeauna asa. Papa Grigore cel Mare practica aceasta spalare a picioarelor in fiecare zi si nu doar o data pe an, dupa care servea la masa. Iar cei carora le spala picioarele erau dintre saracii Romei. Se spune ca, odata, s-a prezentat si un al treisprezecelea. Papa Grigore i-a spalat si aceluia picioarele, dupa care s-a dovedit a fi un inger. Pe masa de marmura din palatul Papei Grigore exista pana azi inscriptia prin care acel papa sfant a lasat posteritatii acea intamplare, cu adevarat de pomina.

Multe secole dupa aceea, a perdurat obiceiul ca, in Joia Sfanta, Papa sa spele dimineata picioarele a 12 diaconi, iar seara sa spele picioarele a 13 saraci, in amintirea intamplarii miraculoase petrecute sub pontificatul Sfantului Grigore.

[Mihnea Dragomir]

Daca am vorbit putin despre vesmintele liturgice si despre calendar, poate ca e acum timpul sa spunem cateva lucruri despre carti. Despre cartile liturgice.

Dintre acestea, cea mai importanta (in afara de Evanghelie, pe care a vazut-o toata lumea) este Missalul. Acesta corespunde Liturghierului din ritul rasaritean. Sunt doua feluri de Missal care difera prin redactare si conditiile grafice. Deosebim Missalul pentru preoti, care e o carte mare, cu scris mare si frumos, traditional avand coperti rosii, de Missalul pentru laici, o carte mica, scrisa mai mic, pe hartie subtire ca sa incapa tot textul si cu coperta de culoare variabila. Indiferent ca e vorba de un Missal pentru preoti sau de unul pentru laici, orice Missal are multe semne de carte (de regula, 5) diferit colorate. Acestea sunt foarte folositoare pentru ca celebrantul si credinciosii sa treaca de la o rubrica la alta. Fiindca rubricile sunt de doua feluri:
-"comunele": ceea ce se repeta la fiecare Missa. De exemplu Credo-ul (Crezul) tine de "comune", fiindca este spus la orice Liturghie.
-"properele": este ceea ce e specific Missei din ziua respectiva. De exemplu rugaciunile catre sfantul/sfintii care se aniverseaza in ziua respectiva.

Preotul are obligatia de a avea Missalul deschis la pagina corespunzatoare in tot timpul Sfintei Misse. In acest scop, el isi pregateste inca din sacristie Missalul, punand semnele de carte la locul care trebuie. Un acolit, daca exista, are rolul de a da paginile, de a urmari textul si de a-i arata preotului, daca a uitat textul slujbei, locul din pagina care trebuie citit.

Misalul pentru credinciosi mai contine, pe langa textul slujbei, multe alte lucruri: lectionarul (adica ce anume se citeste din Evanghelie, din Apostol si, in cazul ritului aparut dupa Vatican 2, din Vechiul Testament), hagiografia pe scurt a sfintilor sarbatoriti in calendar, sfaturi liturgice. In sfarsit, o parte importanta (cam o treime) o reprezinta rugaciuni si cantece nu numai pentru Sfanta Liturghie, ci si pentru alte situatii. In principiu, oricare credincios catolic ar trebui sa aiba, in afara de Biblie, un Missal cu care sa mearga la biserica. Dar, fiindca acest ideal nu e atins in practica de pe teren, se gasesc Missaluri la intrarea in nartex (corespunde pronaosului din arhitectura rasariteana).

In sfarsit, in parohiile care isi permit, mai pot exista "Missalete". Acestea sunt cartulii (sau simple pagini scoase la copiator si capsate) spre folosul credinciosilor, continand textul Missei cap-coada din ziua respectiva. Au marele avantaj ca nu mai trebuie folosit evantaiul multicolor de semne de carte.

[Mihnea Dragomir]

Ne-am obsinuit sa folosim cuvinte precum "ceremonial" sau "ritual" ca substantive comune. Dar ele sunt...carti. Din titluri de carte, ele au intrat in limbajul de zi cu zi, astfel incat nici nu ne mai gandim ca folosim un termen din jargonul materiei de liturgica si tipic bisericesc.

Astfel, un "Ceremonial" este o carte liturgica in care este descris cu mare amanuntime ce trebuie facut la fiecare rubrica a Sfintei Liturghii. Missalul da numai unele sumare indicatii, precum in ce moment este prescris semnul sfintei cruci (marcat cu "+" in text). Dar in niciun caz nu prescrie, de exemplu, ordinea dintr-o procesiune. Nici in ce fel se recomanda a fi facuta genuflexia. Toate acestea se gasesc in "Ceremonial". Rugaciunile de la invesmantare sunt descrise in "Missal", dar nu si modalitatea de invesmantare cu ornatele imparatesti: aceasta apare in "Ceremonial".

Ritualul este pentru ritul apusean ceea ce este Euhologhion-ul in ritul rasaritean. Cuprinde randuielile pentru Sfintele Sacramente (in afara de Liturghie, care e in Missal, dupa cum am aratat), dar si randuielile pentru Sacramentalii (in limbaj rasaritean: ierurgii), precum si alte slujbe, dintre care cele mai fascinante pentru publicul larg sunt exorcismele.

In sfarsit, "Pontificalul" este o carte pentru episcopi, mitropoliti, cardinali, patriarhi, papi. Ea contine textul si randuiala Sfintelor Sacramente si Sacramentalii care sunt apanajul deplinei preotii, cum ar fi: consacrarile si ordinarile de episcopi, preoti si diaconi (in limbaj apusean, hirotonirea intru episcopat se cheama "consacrare", pe cand hirotonirea intru presbiterat sau diaconat se cheama "ordinare"). De asemenea, randuiala pentru primirea Mirungerii (=confirmatiunea) care, in ritul apusean, se administreaza numai de catre episcop. Mai sunt cuprinse celelalte sacramentalii rezervate episcopului, precum: sfintirea uleiurilor, tarnosirea de biserici, sfintirea de altare si Sfinte Vase, etc. De mentionat ca, desi randuiala Liturghiei arhieresti (= Missa Pontificalis) difera de cea a unei Liturghii obisnuite, nu face obiectul Pontificalului, ci al Missalului.

[Mihnea Dragomir]

Daca Ritualul este "cartea pentru preoti" si Pontificalul este "cartea pentru ierarhi", avem si o carte pentru calugari. Este Breviarul, echivalent al Orologhionului din ritul catolic rasaritean, mai cunoscut de ortodocsi sub numele de Ceaslov.
Asadar, Breviarul cuprinde Orele (Ceasurile), adica acele rugaciuni si imnuri pe care le fac calugarii. Ansamblul lor este Divinum Officium (Dumnezeiasca Slujba). Este vorba de 9 rugaciuni zilnice, doar ca Breviarul contine opt dintre ele. A 9-a este Missa, care e in Missal, asa cum am aratat.
Celelalte opt, prezente in Breviar sunt, in esenta, superpozabile peste acelasi slujbe din ritul rasaritean. Avem:
-Matinele (Matutinae)
-Laudele
-Primele
-Tertele
-Sextele
-Nonele
-Vesperele
-Complinele

Breviarul tipic este Breviarul roman, dar anumite congregatii de calugari au primit privilegiul de a avea propriul lor Breviar. Laicii pelerini, laicii in faza de discernamant, tertiarii, novicii si oblatii au dreptul, in general, sa nu participe la intregul program de rugaciune la care participa calugarii si maicile care au primit consacrarea.

Inca o clarificare despre doua cuvinte asemanatoare, dar cu sens diferit: liturgie si liturghie.

In limbaj catolic, liturgia (fara "h") este ansamblul rugaciunilor. Breviarul contine, asadar, liturgia Orelor. Dimpotriva, liturgHia (cu "h") este un alt nume pentru Missa.

[Mihnea Dragomir]

Continand rugaciunile de la toate Ceasurile, Breviarul este o carte voluminoasa. Pentru ca, asa cum am aratat, laicii aflati in stagii pe la manastiri, precum si novicii, tertiarii, oblatii, adica toti calugarii-care-inca-nu sunt-calugari sunt dezlegati de slujbele de noapte, a aparut, pentru ei, o carte mai mica, numita Diurnal. Un Diurnal este, asadar, un Breviar din care lipsesc rugaciunile de noapte.

Daca Missalul contine textul Sfintei Misse, in schimb nu contine si cantecele care se canta cu ocazia Liturghiilor cantate (Missa cantata). Acestea se afla in Gradual. Notatia muzicala nu se face asa cum stim de la partiturile zilelor noastre, ci in alt fel, numit notatie neumatica. O neuma este un grup de note (de regula doua sau trei) care se canta pe o silaba. Deci, daca in muzica moderna avem, de regula, "o silaba-o nota", in muzica gregoriana (ca si in cea psaltica) avem frecvent mai multe note pentru o silaba. Ascultatorului neobisnuit o astfel de muzica i se va parea "lalaita". Notatia neumatica are un mare avantaj: permite notatia muzicala chiar pe text. Adica, in loc sa avem portative sub care scrie textul, avem text desupra carora sunt neumele.

Dar neumele sunt un sistem de notare relativ, adica arata inaltimea relativa a notelor una fata de alta. Sunt de mare ajutor ca sa aminteasca cum trebuie cantat cuiva care a invatat deja prin transmitere vie de la maestru la discipol, dar nu sunt de ajutor celui care ar vrea sa cante numai dupa notatie. Ideea de notatie muzicala moderna, pe portativ, astfel incat notele sa fie infatisate in tonalitatea lor absoluta a avut-o un calugar benedictin, pe nume Guido d'Arezzo. El, pe la anul 1000, ne-a lasat portativul, care pe vremea aceea si pana dupa Renastere avea 4 linii. Patru linii desprartind trei spatii interliniare inseamna sapte note. Tot de la el provin denumirile a 6 din cele 7 note, pastrate pana azi. Cum i-a venit ideea ? A luat o poezie religioasa in cinstea Sf Ioan Botezeatorul, poezie creata tot de un calugar benedictin din vremea lui Charlemagne, numit Petru Diaconul si a facut un cantec, astfel incat prima silaba a primului vers sa corespunda sunetelor gamei. Iata textul:

Ut queant laxis

Resonare fibris

Mira gestorum

Famuli tuorum

Solve polluti

Labii reatum

Sancte Iohannes

In traducere: "Pentru ca servitorii (Domnului) sa cante minunile faptelor tale, scoate toata greseala de pe buzele lor impure, Sfinte Ioane!"

Literele subliniate au devenit denumirile sunetelor gamei. Mult timp dupa aceea, denumirea "ut", care incurca putin solfegiul, a fost inlocuita cu "do", de la Dominus.

[Mihnea Dragomir]

Un alt termen preluat din liturgica catolica apuseana de limbajul profan (si devenit, adesea, peiorativ) este cel de "acolit". In ziua de azi, multa lume foloseste termenii de "ministrant" si "acolit" in mod indistinct si intersanjabil, ceea ce nu este corect: in timp ce ministrantii sunt, de regula, copii mici de 6-14 ani, acolitii pot foarte bine fi adulti. In mod traditional, acolitii sunt sau ar fi bine sa fie clerici aflati pe "treptele minore". In acest caz ei sunt binecuvantati pentru functia lor si pot purta colul roman, ca si preotii.
Functiile acolitilor sunt multiple. Unul este sacristian, avand rolul de a pregati vesmintele imparatesti pe care le va imbraca preotul (si, daca exista, diaconul si subdiaconul). Altul este ceremoniar, adica maestrul intregii ceremonii liturgice: el, printr-un semn discret din cap, arata cand anume ceilalti acoliti sau ministrantii trebuie sa faca ceea ce au de facut. De multe ori tot el este acela care urmareste textul din Apostol sau Evanghelie pe care lectorul, respectiv diaconul il citeste, pentru ca acela sa vada repede unde a ramas in caz ca se incurca. Il recunoastem usor pe ceremoniar: este singurul care sta mereu in picioare pe toata durata slujbei. Turiferarul este cel care are grija de candela, de tamaie si cadeste el insusi in momentele prescrise. In mod traditional, turiferarul este un tanar aflat la varsta discernamantului vocational si care ia in calcul, cel putin ca ipoteza, ideea de a deveni preot.Crucigerul poarta crucifixul la intrarea si la iesirea din procesiune. La vederea crucifixului purtat de cruciger ajuns in dreptul lor, credinciosii isi fac semnul crucii. Crucigerul in procesiune este flancat de alti doi acoliti care tin cu ambele maini lumanari mari de o parte si de alta a lui.Cel din dreapta tine lumanarea avand mana stanga la baza si mana dreapta spre coronamentul ei, cel din stanga invers.

Unele dintre functiile acolitilor pot fi realizate si de ministranti. De exemplu functia de ceroferari, adica purtatorii de torte. Acestia sunt in numar de patru. La cuvintele din Prefata "Gratia agamus" ei ies din sanctuar si merg in sacristie, iau fiecare o torta aprinsa si o aduc, astfel incat reintra in sanctuar la sfarsitul Prefatei si inainte de Sanctus. ("Sanctus" e momentul Missei echivalent cu "Trisaghion-ul" din ritul rasaritean).

Acolitii si ministrantii dau nu doar frumusete si grandoare Sfintei Misse. Dintre ei vor fi chemati multi dintre viitorii preoti. Slujindu-l pe Domnul la altar inca de la varsta comuniunii solemne, unii dintre ei vor prinde drag sa il slujeasca si mai tarziu in acest fel privilegiat, spunand in inima lor: "Tu m-ai chemat, eu Te-am urmat". Acelora, Arhiereul Cristos le va spune: "Tu es sacerdos in aeternam!".

[Mihnea Dragomir]

Dupa atata teorie tipiconala si atatea argutii din cele liturgicesti, sa se bucure urechile noastre!

Dum esset Salvator in monte, un imn din Liturghia Sfantului Iacob (cel Mare, de la Compostella), asa cum apare pe o partitura din jurul anului 1100 (Codex Calixtinus).

Apropo: un banc la care Papa Francisc a ras cu lacrimi cand l-a auzit, recent:
-Care este deosebirea dintre un terorist si un liturgist ?
-Cu teroristul, de regula se poate negocia...

E prea bun bancul ca sa nu i-l trimit episcopului meu, care e liturgist de formatie, sub forma de scrisoare. Doar ca nu sunt sigur ca am sa o semnez...

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dupa atata teorie tipiconala si atatea argutii din cele liturgicesti, sa se bucure urechile noastre!

Dum esset Salvator in monte, un imn din Liturghia Sfantului Iacob (cel Mare, de la Compostella), asa cum apare pe o partitura din jurul anului 1100 (Codex Calixtinus).

Apropo: un banc la care Papa Francisc a ras cu lacrimi cand l-a auzit, recent:
-Care este deosebirea dintre un terorist si un liturgist ?
-Cu teroristul, de regula se poate negocia...

E prea bun bancul ca sa nu i-l trimit episcopului meu, care e liturgist de formatie, sub forma de scrisoare. Doar ca nu sunt sigur ca am sa o semnez...

Pai nu stiu daca ai de ce te teme. Banuiesc ca este si arhieria sa un om cu simtul umorului. :) Acum, serios: odata ce a avut loc o anume reforma liturgica la Vatican II, atunci unde mai este inflexibilitatea liturgistului?
Dimpotriva, la noi e prea multa rigiditate: ritul bizantin e aproape ubicuitar. Stiu, exista ritul Galic si alte citeva, dar sint folosite doar in diaspora si in cazul convertitilor occidentali.
Ok, scuze de offtopic.

[Mihnea Dragomir]

In forma moderna a Sfintei Misse, aceea promulgata de Papa Paul al VI-lea, toate lecturile se fac de la pupitrul care este asezat in stanga. Dar in forma traditionala a Missei Romane pupitrul este mutat: la inceputul slujbei se afla in partea dreapta si de acolo se citeste Apostolul. Imediat dupa Apostol un ministrant (sau preotul, daca e singur) muta pupitrul in partea stanga, unde se va citi Evanghelia si unde va ramanea pana la sfarsitul Missei. Miscarea e un pic mai complicata decat pare, datorita prescriptiei de a se face o genuflexie ori de cate ori cineva, preot sau laic, trece de axul bisericii, altfel spus trece prin fata Tabernacolului unde se afla Cristos in Sfanta Euharistie. Asadar ministrantul, care poate fi o mogaldeata de copil, ia pupitrul (care in cazul optimist este pliant), face cativa pasi in stanga, odata ajuns in axul bisericii lasa pupitrul, face genuflexia, se ridica, reapuca pupitrul si il duce in stanga, la locul de unde se va citi Evanghelia.

Mereu m-am intrebat care sa fie explicatia acestei ciudatenii. Stiam ca trebuie sa fie o explicatie, fiindca in limbajul inalt codificat al Liturghiei, cea mai mica miscare si cel mai mic gest au un rost. Ei bine, m-am dumirit recent, citind un articol al unui reputat liturgist.

Expansiunea Bisericii s-a facut, in perioada ei primara, de la sud la nord. Sfintele lacase, care pe vremea aceea erau orientate, adica aveau Sanctuarul spre Orient (regula arhitectonica ce s-a pierdut in Apus intre timp) aveau pupitrul spre Sud, fiindca Apostolul este o carte pentru cei convertiti deja. In schimb, Evanghelia, carte pentru catehumeni, era cititia spre Nord, fiindca aceea era directia in care trebuia raspandita.

Dar, daca avem teorii si in fizica, de ce nu am avea si in liturgica ? Un alt autor a venit cu o explicatie spirituala a acestei practici. Nordul este "directia diavolului" (intr-adevar, bisericile construite dupa regulile traditionale ale arhitecturii au o usa mica spre miazanoapte, usa care este inchisa cu strasnicie si deschisa numai cu ocazia Botezurilor). Iar Evanghelia este Vestea cea Buna a surparii imparatiei sale si arma puternica a crestinilor impotriva dusmanului lui Dumnezeu si a oamenilor.

Sunt gesturi si practici liturgice care, fara indoiala, au avut, odata, o explicatie. Problema este ca nu o mai cunoastem cu siguranta. Intrebarea care se pune imediat ar fi: in aceste conditii, ar fi preferabil sa renuntam la practici al caror rost s-a pierdut ? Sau ar fi preferabil sa fie mentinute, fiindca a fi uitat rostul lucrurilor nu inseamna ca el ar fi incetat sa existe ?