Acoperamintele bisericesti

[costel]

Acoperamintele sunt facute din acelasi material din care se confectioneaza vesmintele liturgice. Exista trei acoperaminte: unul pentru sfantul disc, altul pentru sfantul potir si al treilea, mai mare, numit Aer, pentru acoperirea ambelor vase sfinte (discul si potirul), care se folosesc in savarsirea Liturghiei in cultul ortodox. Semnificatia lor teologica este de acoperamant si podoaba a Darurilor euharistice, dar au si un rost utilitar, acela de a acoperi sfintele vase, pentru a impiedica pierderea sau caderea miridelor de pe sfantul disc sau a vinului din sfantul potir.

Acoperamantul folosit pentru sfantul disc are forma patrata si se pune, la acoperirea Darurilor, peste sfantul disc si steluta, rostindu-se rugaciunea: „Domnul a imparatit, intru podoaba S-a imbracat; imbracatu-S-a Domnul intru putere si S-a incins. Pentru ca a intarit lumea, care nu se va clinti. Gata este tronul Tau de atunci, din veac esti Tu. Ridicat-au raurile, Doamne, ridicat-au raurile glasurile lor. Ridicat-au raurile valurile lor; dar mai mult decat glasul apelor clocotitoare. Mai mult decat zbuciumul neasemuit al marii, minunat este intru cele inalte Domnul. Marturiile Tale s-au adeverit foarte. Casei Tale se cuvine sfintenie, Doamne, intru lungime de zile“ (Psalmul 92). Acesta arata ca sfantul disc devine, prin Liturghie, tronul dumnezeiesc de jertfa a lui Hristos, iar acoperamantul este vesmantul de lumina necreata care acopera apofatic tronul lui Dumnezeu. Acest procovat, impreuna cu celelalte, este cadit la acoperirea Darurilor, semnificand puterea si mireasma Duhului Sfant care intemeiaza liturgic slujba sfanta de consacrare si sfintire a Darurilor de catre Dumnezeu.

Acoperamantul pentru sfantul potir are forma de cruce greaca (cu brate egale) si se pune deasupra sfantului potir asa incat fiecare dintre cele patru laturi ale crucii sa cada peste cupa. La acoperirea Darurilor, preotul cadeste acest acoperamant rostind cuvintele „Acoperit-au cerurile bunatatea Ta, Hristoase, si de slava Ta este plin tot pamantul“, aratand ca sfantul potir devine, prin Liturghie, un cer, o bolta intoarsa spre Dumnezeu, iar bunatatea lui Dumnezeu este acoperamantul de har si de lumina al universului. (Pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)

[costel]

Acoperamantul mare pentru amandoua vasele liturgice este o bucata de panza mai mare, patrata, avand o Cruce in mijloc, care se pune la acoperirea Darurilor peste sfantul disc si peste sfantul potir, cadindu-se si rostindu-se cuvintele: „Acopera-ne pe noi cu acoperamantul aripilor Tale; departeaza de la noi pe tot vrajmasul si potrivnicul; impaca viata noastra, Doamne; miluieste-ne pe noi si lumea Ta si mantuieste sufletele noastre, ca un bun si de oameni iubitor“.

Acest acoperamant semnifica puterea si purtarea de grija a Duhului Sfant, Care acopera intreaga creatie, incalzind si dand viata tuturor celor ce sunt - „Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului“ (Psalm 103, 31) si „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor“ (Facerea 1, 2). De aceea, acest acoperamant a fost numit si sfantul aer, pentru ca semnifica acoperamantul Duhului lui Dumnezeu peste Darurile euharistice: „Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta, slava Tie“. Acesta simbolizeaza piatra pusa pe mormantul Domnului. Numele de aer il purta si bucata de panza cu care se invelea Sfanta Evanghelie (secolele X-XIII), cand se iesea la Vohodul de la sfarsitul slujbei din Vinerea Patimilor. Locul acestui aer l-a luat mai tarziu Epitaful.

Originea acoperamintelor e legata de servetelele simple pe care le foloseau crestinii in primele veacuri la acoperirea Darurilor (painea si vinul pentru Sfanta Euharistie), spre a le feri de profanare prin atingerea lor de catre laici sau prin caderea insectelor. Acoperamintele au luat forma de astazi numai dupa ce painea euharistica avea sa se intrebuinteze sub forma actuala de Agnet (secolul al VIII-lea). Pe fiecare acoperamant se brodeaza un motiv sfant sau cel putin semnul Sfintei Cruci (Liturgica generala, Bucuresti, editia a II-a, 1993, p. 507).