de ce a fost inventat divortul?

[Lucian008]

În prealabil postat de apophis

Da bine, ala care a scris tampenia aia era destul de dus. Deci o femeie parasita de barbat e condamnata la singuratate?

Intamplator era Hristos. Era "dus". Dus in Imparatia Cerurilor. Si a venit pentru a ne spune si a da si exemplu despre cum putem noi ajunge in imparatia Cerurilor. Asta este unul din exemple.

În prealabil postat de apophis

Uite din cauza asta ajung sa fiu pornit impotriva religiei si a bibliei, din cauza unor asa tampenii de citate pe care le gasesti pe acolo.

Pentru ca tu cauti in Sf Scriptura niste reguli care sa iti faca viata mai usoara. Dar pana la urma care e scopul vietii? Sa traiesti cativa ani "bine", ani in care iti manipulezi constiinta, si apoi sa "treci in nefiinta"? Cam prea simplist? Nu poti sa spui ca esti rational si sa crezi asta.
Si daca totusi nu asta e scopul, si scopul real este mantuirea, mai pare o porunca, ce nu face decat sa ne intareasca in credinta si sa ne ascuta rabdarea, prea grea? Pana la urma ce am facut noi, ce realizari avem ca sa avem pretentia ca Dumnezeu sa ne dea numai bine aici? Poate cineva sa spuna ca a facut el singur si doar prin puterea lui ceva bine?
Daca Hristos, Dumnezeu, Cel ce nu a facut nici un pacat, care pentru om S-a smerit si S-a nascut din Femeie, care S-a nascut in ieslea animalelor, care a indurat calomnii, batai, scuipari, umiliri, Cruce si moarte pentru noi care suntem rai, e chiar imposibil sa respectam niste porunci pentru o perioada limitata cand avem ca rasplata vesnicia?

În prealabil postat de apophis

Lasa-l pe Matei, aia traiau in alte vremuri. In ziua de azi tu o sfatuiesti, indirect, sa-si manance nervii cu unu care nu mai e intereast de ea, sau sa stea singura de frica legii lui Matei.

E Legea lui Hristos, nu a lui Matei. Dar care e diferenta intre vremurile de atunci si cele de acum? De ce atunci trebuia sa fie asa si acum nu? De ce atunci era mai usor si mai acceptabil si acum nu?

Nu am inteles niciodata expresia "atunci erau alte vremuri, trebuie sa ne adaptam, lumea a evoluat". Serios? S-a schimbat si scopul? Daca nu, Calea e aceeasi.

[glykys]

Zaharia 2009 era ironic, fireste... Cea mai simpla definitie a ironiei este afirmarea unui lucru prin contrariul sau. Vad ca pana si Apophis l-a luat in serios :).
Of, de aia e bine sa ne vedem fata catre fata, nu ar mai fi atatea neintelegeri si polemici.

[tabitha]

În prealabil postat de glykys

Zaharia 2009 era ironic, fireste... Cea mai simpla definitie a ironiei este afirmarea unui lucru prin contrariul sau. Vad ca pana si Apophis l-a luat in serios :).
Of, de aia e bine sa ne vedem fata catre fata, nu ar mai fi atatea neintelegeri si polemici.

In cazuri din astea este indicata folosirea emoticoanelor, ptr a nu lasa loc dubiilor de interpretare. Spor la intalniri ! :)

PS: nu Zaharia ma ingrijoreaza, ci altii; de asta am scris negru pe alb, ca sa ia aminte aceia mai necopti.

PPS: bineînțeles, nu trebuie nici făcut abuz de folosirea emoticoanelor, adică sa nu fie aruncate așa hodoronc-tronc peste tot.

În prealabil postat de DianaRoxana

Abia m-am inscris pe forum si de cateva zile citesc multitudinea de subiecte si postari si nu mai satur. Daca stiam de existenta acestui forum poate ca acum nu eram asa de trista de lucrurile care mi se intampla. Am vazut ca foarte multe persoane de pe forum ofera sfaturi pertinente la problemele expuse si isi ofera ajutorul celor care au nevoie. De aceea am indraznit sa scriu si sa va cer un un sprijin sufletesc.
De cateva luni de zile (mai precis de la Sfintele sarbatori de Paste) traiesc un adevarat cosmar. Pe neasteptate sotul meu mi-a marturisit intr-o seara ca el nu mai este fericit, ca nu se simte implinit si nu mai stie ce simte in legatura cu noi doi. Nu a fost chiar asa de grav sa aud asta pt ca de fiecare data cand a aparut o problema am luat atitudinea omului care lupta pt casnicie si incearca sa gaseasca o solutie. Aceasta pana am aflat ca de fapt intre sotul meu si o alta persoana se infiripa treptat o poveste de iubire si ca el nu vrea sa mai acorde nici o sansa relatiei noastre. Nu au contat la crimile si rugamintile mele, pur si simplu mi-a calcat sufletul in picioare de fiecare data cand a avut ocazia. Dupa stari ingrozitoare si nopti nedormite am ajuns la un preot care m-a indemnat sa ma rog, sa am incredere si poate lucrurile se vor rezolva. L-am ascultat, iar de atunci sotul meu e intr-o continua deriva.... ba ma iubeste, ba nu stie daca ma iubeste, ba vrea sa fim impreuna si sa ne dam o sansa, ba vrea sa contruiasca o relatie cu cealalta persoana. E groaznica incertitudinea asta mai ales ca tot ceea ce mi se intampla imi afecteaza increderea in ceea ce vrea Dumnezeu pt mine.
Am crezut ca atata timp cat te casatoresti la biserica relatia este binecuvantata de Dumnezeu si are grija de ea mai ales daca ii ceri din tot sufletul lucrul acesta. Pe de alta parte, in biblie scrie ca ~cereti si vi se va da....~ (nu stiu chiar tot citatul) si ceri, si insisti din tot sufletul si la final ti se spune ca poate Dumnezeu nu considera ca ai nevoie de lucrul pe care il ceri si vrea altceva. Nu pot sa imi inchipui ca Dumnezeu ar vrea sa se destrame o casnicie pe care El a binecuvantat-o. Si continui sa ma rog si plang si plang..... si am senzatia ca nu ma aude nimeni. Nu am facut decat sa imi iubesc sotul din adancul sufletului si faptul ca m-am casatorit chiar a fost o contopire.... se spune ca la casatorie cei doi oameni devin unul. Iar acum, in prag de divort, simt ca sufletul mi se rupe in doua, ca si cum ar taia cineva o bucata din mine. De ce? Intotdeauna mi-am dorit sa am in viata pe cineva alaturi de mine dar, trebuie sa ma simt vinovata pt asta? De ce ar vrea Dumnezeu sa am parte de singuratate cand nu am facut altceva decat sa iubesc cat am putut de mult? Probabil ca din cauza pacatelor pt ca stiu ca sunt pacatoasa dar.... Incerc sa ma gandesc ca stie Dumnezeu ce e mai bine dar e din ce in ce mai greu sa cred asta. Si simt ca ma pedepseste si ca nu merit mai mult decat suferinta si uneori l-am rugat sa nu ma mai lase sa traiesc daca sunt asa de nevrednica... poate alti oameni ar avea mai mare folos din zilele care mi-au fost date mie sa le traiesc. Cum pot sa fac fata la toate lucrurile astea si cum pot sa il simt aproape pe Dumnezeu, ca am atata nevoie de El? Nu am uitat niciodata de El dar e drept ca am avut urcusuri si coborasuri.... ca toti oamenii de altfel. Nu pot sa exprim in atat de putine cuvinte toata suferinta mea si toate "de ce"-urile care imi trec prin minte dar sper ca ati inteles esentialul si poate ma puteti ajuta cu un sfat.
Doamne ajuta.

Avind o experienta mai bogata decat mi-am dorit cu astfel de situatii (am trecut si eu prin ele, in forme asemanatoare, au trecut si cunoscuti de-ai mei, au trecut si trec si clientii mei din consiliere), tin sa va spun doar doua lucruri:
1) Nesfarsite sunt caile prin care Domnul ne ajuta sa tinem mult mai strans gandul si inima la El. Prin necazuri ca acesta am trecut si eu, iar pentru aceasta Ii multumesc lui Dumnezeu. De ce? Chit ca sotia mea nu a infiripat o relatie cu altcineva (nu stiu cum as fi reactionat la asta), dar distantarea ei fata de mine m-a facut sa caut / sa accept cand a fost impusa - singuratatea. Si acolo, in solitutidinea mea, cu ajutorul lui Dumnezeu mi-am privit mai curajos si cu oarecare onestitate lipsurile, carentele, neimplinirile dinlauntrul meu. Deh, n-a fost prea magulitor sa constientizez ca pluteam de mult pe salteaua cu iluzii, in sensul ca ma lenevisem si nu mai eram deloc cel de care se indragostise sotia mea. Am constientizat treptat cat de mult aveam de lucru cu mine insumi si cat de firesc era ca sotia mea sa dea semne clare de dificultate in relatia noastra. Asadar, un dus rece cu efecte de autocunoastere in zonele de orbire (caci noi punem mana la ochi cand e vorba sa ne vedem lipsurile si insusirile nu tocmai magulitoare pentru stima de sine...).
2) Un preot duhovnic e de absolut folos. Eventual un consilier psi (pt. dvs., nu pentru sot!). In rest rabdare, gandul la darurile nesfarsite ale vietii date de Dumnezeu si o viata activa, in care straduiti-va sa fiti de folos celor necajiti. Veti vedea cat de bine o sa treceti peste impasul acesta. Daca intre timp sotul isi va reconsidera pozitia... veti vedea atunci ce e de facut. Deocamdata concentrati-va pe lucrul cu sine si pe dialogul cu Bunul nostru Parinte. Domnul sa va ocroteasca si sa va lumineze in toate!

[apophis]

În prealabil postat de mirela.t

Zaharia, sper că glumești !

Apophis ortodox??
"In Egyptian myth, Apophis was the ancient spirit of evil and destruction, a demon that was determined to plunge the world into eternal darkness."

Sincer, eu nu știu de ce-și iau unii asemenea ID-uri (mai era unul pe-aici de-și zicea Belphegor, alt demon).
Nu uitați că atât numele/ username-ul, cât și imaginile folosite la avatar reverberează în persoana respectivă, cea care și le asumă.
Deci, puțin mai multă atenție nu strică !

Numele e luat de la un personaj de film, nu de la egipteni. Personajul din film era intr-adevar un personaj negativ, dar asta nu are nicio legatira cu realitatea, voi clasificati un om fara sa stiti mare lucru despre el, decat ca are nume de spirit egiptean si ca de multe ori nu e de acord cu ce spuneti voi.

Apophis dupa care mi-am luat eu numele de aici e cel din serialul Stargate, in caz ca l-a vazut cineva de la un cap la altul si a inteles despre ce e vorba.

[DianaRoxana]

Buna dimineata. M-am gandit ca fiind dimineata sa recitesc toate postarile mai cu atentie si sa incerc sa raspund fiecaruia, in masura posibilitatilor. Inainte de toate insa mi-a ramas in minte solicitarea lui Alin de a da mai multe detalii legate de situatie: eu am 35 ani, sunt casatorita de 6 ani (relatia e de 7 ani jumatate), nu avem copii, iar relatia din exterior era descrisa ca fiind casnicia ideala pt. foarte multi. De fapt, din punct de vedere al sentimentelor si al legaturii emotionale si eu am simtit-o ca fiind ceea ce am visat intotdeauna si acest lucru mi-a dat puterea de a trece peste toate celelalte probleme care s-au ivit pe parcursul anilor (bani, locuinta, etc.). El a aparut in viata mea in urma rugaciunilor facute (cel putin asa vreau sa cred pt ca intalnirea a fost intr-un anumit moment si modul cum ne-am intalnit.... e greu de explicat toate acele stari si felul cum ne-au influentat dintr-o data). Cealalta persoana (amanta) locuieste in Spania si.... nu as putea spune exact cat de departe a ajuns dar va dati voi seama de lucrul acesta daca va spun ca deja a facut 2 drumuri in Spania, la ea, si in momentele in care vrea o relatie cu ea viseaza sa se mute acolo si isi cauta un loc de munca acolo. In momentele in care nu mai stie ce vrea plange pe umarul meu si nu mai poate de dorul meu si a anilor petrecuti impreuna si il macina remuscarile legat de ceea ce a facut si de faptul ca am ajuns intr-o astfel de situatie. Si lucrurile astea chiar se vad pe fata lui pt ca uneori am senzatia ca o sa pice in depresie.
Iolanda - iti multumesc pt. recomandari. Voi cauta cartea de care spuneai si voi incepe sa citesc acel acatist. Doar ca, recomandarea parintelui la care merg eu a fost de a nu cere ceva anume prin rugaciunile mele si a nu avea anumite asteptari in afara de voia lui Dumnezeu. Si ma lupt din rasputeri sa nu imi las gandurile sa zburde intr-o directie sau alta.
Apophis - poate ca va veni momentul cand sfatul tau chiar il voi lua in serios dar acum chiar nu pot.... Iubirea nu e o pereche de sosete care o schimbi atunci cand ti se rupe sau nu o mai vrei. E mai mult si, considerand ca Dumnezeu a vrut sa ne unim destinele, cred ca am datoria de a incerca posibilul si imposibilul de a-mi salva casnicia. Poate gresesc si poate persoanele care inseala o vor face la nesfarsit, inca nu stiu. Doar Dumnezeu stie ce va vrea sa se intample.
Zaharia 2009 - nu am un duhovnic permanent si sunt vinovata pt ca nu am cautat cu insistente acest lucru si am crezut ca nu am nevoie atata timp cat merg la biserica, ma spovedesc, citesc.... etc. Am gresit si mi-am dat seama de lucrul acesta cand l-am intalnit pe preotul acesta la care merg in prezent. Abia atunci mi-am dat seama cata nevoie am de cineva care sa ma indrume si sper sa ma ajute Dumnezeu sa pot merge la el cat de des (e la vreo 60 km departare). Si... nu am vrut sa il fac responsabil pe Dumnezeu pt. raul din viata mea dar se spune ca nici un fir din capul omului nu se misca fara voia Lui. In conditiile acestea, tot ceea ce mi se intampla e cu voia lui Dumnezeu. Pana acum Dumnezeu mi-a ascultat de fiecare data rugaciunile spuse din inima iar acum... nu stiu ce sa ma rog in afara de sa ma ierte pt pacatele mele care probabil sunt cauza tuturor suferintelor.
Stefan Florin - m-am gandit si eu la un psiholog.... am pus in balanta daca sa merg la preot sau la psiholog dar vazand faptul ca vizitele la preot imi fac bine am renuntat la psihologul care oricum ar avea cam aceleasi texte gasite in numeroasele articole de dezvoltare personala si psihologie aplicata care le gasesti chiar si pe net. In fond si la urma urmei greul e pe umerii mei pt ca daca eu nu lucrez cu mine, nu sunt sanse sa apara rezultate.
Demetrius - stiu ca el este confuz in privinta a ce simte el pt mine nu in privinta mea propriu-zis si mai stiu ca pe masura ce trece timpul sentimentele mele tind sa se schimbe. Si mi-e teama de faptul ca pot sa am rabdare si sa ma rog in continuare dar daca Dumnezeu va vrea sa salveze casnicia noastra cand e prea tarziu? Ce ma fac atunci? Daca nu o sa mai simt dragostea aceea care ne-a tinut uniti pana acum? Poate ca trebuie sa am incredere ca si daca se va intampla asta va fi pt ca si el sa lupte pt relatie nu doar eu. Cu siguranta Dumnezeu o sa imi arate calea dar.... Doamne da sa am rabdare....
Mihnea Dragomir si Ioan Cezar - cred ca in parte se regasesc mai sus raspunsuri la postarile voastre. Mai vroiam sa adaug faptul ca sotul meu nu este ortodox, este evanghelic (etnie germana) si am fost o data impreuna la acel preot la care merg dar... nu a simtit nimic din ce i-a spus. A crezut ca primeste raspunsuri clare de genul alb/negru si ca el nu mai trebuie sa depuna nici un efort pt a rezolva situatia in care se afla. Nu e genul care sa mearga la biserica sau sa se roage si faptul ca acum are starile acestea ma duce cu gandul ca poate e si vina mea: m-am rugat lui Dumnezeu sa il cheme la el, sa il faca sa isi doreasca si el o relatie cu Dumnezeu. Nu neaparat ca ortodox dar, crestin fiind, sa vad ca are o preocupare in acest sens.
Lucian008 - din citatul pe marginea caruia aproape v-ati certat inteleg faptul ca, intr-adevar, daca divortez imi este sortita o viata singura desi nu este vina mea pt acest lucru. Lamureste-ma daca nu am inteles bine.
Vreau sa va multumesc tuturor pentru interesul de care dati dovada si bunatatea cu care mi-ati sarit in ajutor cu sfaturi. Nu cred ca am reusit sa raspund chiar tuturor dar cred ca printre raspunsuri se regasesc si aspecte mentionate de cei carora nu le-am raspuns. Va multumesc din suflet. Sper ca Dumnezeu sa fie alaturi de mine, sa simt asta si sa nu uit niciodata cat de mult ma iubeste. Si sper sa fie si alaturi de voi si sa va daruiasca insutit si inmiit rasplata pt grija pe care o purtati pt altii.
Doamne ajuta.

Am si eu cateva intrebari, daca se poate. Imi cer scuze daca par indiscreta, insa nu inteleg cateva chestiuni.

In 6 ani de casnicie de ce nu aveti nici un copil? Intreb ptr. ca copii au rol f. important in mersul bun al casniciei.
Daca sotul tau este evanghelic, cum ati facut cununia religioasa in Biserica? Intreb, ptr. ca eu nu am auzit ca preotii ortodocsi sa oficializeze Taina Cununiei unui cuplu mixt, ortodox+evanghelic.
Sa il cheme Dumnezeu la El, dar nu neapart ca ortodox? Cum asa?

De spovedit deobicei te spovedesti la un singur duhovnic, nu e bine sa ii tot schimbi, e chiar pacat. Cauti un duhovnic care e potrivit ptr. tine si ramai la el.
Cand ai fost la acel preot, ai facut o spovedanie generala? Sau ai mers doar ptr. sfaturi?

[AlinB]

In primul rand, as intreba si eu ca si Laura, cum de nu aveti copii.

In al doilea rand (ca nu degeaba am intrebat de asta), o casatorie in care nu sunt copii e mai usor sa iei o decizie radicala decat intr-una in care sunt copii.

Da, e pacat ca desi te-ai rugat lui Dumnezeu pentru casatorie, ai lasat pe urma lucrurile la voia intamplarii si poate ca asta este problema pana la urma.
Daca nu e ortodox si v-ati cununat in Biserica mintind preotul, cu atat mai grav.
La fel de grav si daca preotul stia dar a fost de acord.

Daca nu v-ati casatorit in Biserica, practic..nu sunteti casatoriti si n-ar fi deloc un lucru f. gresit sau radical sa rupi pur si simplu relatia cu el.
Sau, sa-i spui mai intai sa nu mai dea pe acasa pana nu se hotaraste si nu mai mult de 1-2 saptamani.

Repet intrebarea: nu l-ai intrebat ce gaseste la acea femeie? De ce o gaseste interesanta, cum a inceput relatia cu ea?
S-a simtit dezamagita de tine? Daca da, in ce fel?

Apropo, care e situatia dpdv material? Tu locuiesti la el sau el locuieste la tine?
Cum stai dpdv financiar, ai putea sa te intretii singura?

Trist, dar de multe ori femeile aleg sa fie in continuare inselate pentru ca le e teama ca ar putea infrunta singure dificultatile materiale.

Nu exista "sa fie un bun crestin, chiar daca nu e ortodox".

Tu esti ortodoxa intr-un fel..dar mai mult dupa ce ai dat de greu si inca mai ai un drum lung de facut pana sa intelegi ce este ortodoxia de fapt (mai mult decat botezul ortodox).

[Mosh-Neagu]

OMUL! Binecuvantata de Dumnezeu, faptura, de cele mai multe ori, inconstient de tot ce se petrece in jurul lui. De unde vine si incotro se indreapta? Cat ii trebuie oare omului sa inteleaga ca voia lui nu e mai niciodata aceeasi cu voia lui Dumnezeu? Si cat ii mai trebuie dupa aceea sa cedeze, putin cate putin in favoarea voii lui Dumnezeu, inabusindu-si pornirile, tabieturile si obisnuitele patimi?
Se spune ca in fata lui Dumnezeu, toti suntem egali… Inca nu am ajuns la intelepciunea de a patrunde aceasta ipoteza. Dintr-o samanta rasare graul, iar din alta, neghina. Una e menita sa ajunga paine pe masa omului, iar cealalta sa fie urata de om, vanturata si aruncata in foc. Dumnezeu n-a facut nimic fara un rost anume. Neghina, ca orice buruiana, rasare spontan, nu are nevoie de apa multa, are radacini adanci si face seminte cat nisipul marilor, care sunt purtate in cele patru vanturi… Iar pentru un codru de paine, e nevoie de sudoare… Pacatul… Aceasta „buruiana” nedorita si fara de rost, ne copleseste sufletul si viata intreaga si nici nu mai stim daca ducem cu noi macar 5% "grau", dintr-un TOT de insusiri si indeledniciri lumesti…
Ce este viata asta a omului si cat din ea acceptam sa facem dupa cum vrea Dumnezeu? De cate ori nu ne razvratim impotriva aparentelor? De cate ori nu ne impotmolim si o luam de la capat iar si iar si iar si iar, fiindca NU SUNTEM DE ACORD cu ceea ce ni se prezinta? Alegerile in viata noastra sunt infinite. Eu o sa ma opresc la viata in doi… Cate variante ne apar in cale? Cate constrangeri? Cate avantaje?... Un timp plutesti; mai gusti cate putin din stanga, mai ciugulesti din dreapta, uneori pleci grabit, alteori te aciuezi pentru o vreme, dar la prima adiere iti iei iarasi zborul spre altceva, alt-undeva, tot cautand, incercand, tatonand doar-doar vei gasi acel „ceva” care reprezinta un tel, un scop, un vis… El poate sa nu apara niciodata, sau dimpotriva poate sa vina curand dar sa nu ne dam seama decat dupa ce am renuntat si am plecat dupa cai verzi…
Dumnezeu stie pentru fiecare ce-i trebuie sa se mantuiasca. Dar fiecare vrea de obicei „altceva”, iar atunci face compromisuri si isi ia din alta parte, trecand peste voia lui Dumnezeu. Alteori spune: „Nepotrivire de caracter” si rupe „zapisul” legamantului cu Dumnezeu, cautand alt „legamant” in conditii „mai avantajoase”, cand de fapt realizeaza ca ceva tot nu-i in regula, si iar mai rupe un legamant si mai face unul si inca unul si tot asa… Iar mai spre sfarsitul vietii se intreaba unde i-a fost de fapt locul, ca viata lui s-a segmentat in zeci de bucati, dar nici una nu i-a fost dedicata lui Dumnezeu, fiindca intotdeauna s-a razvratit si a vrut altceva.
In mod firesc, in fiecare zi ar trebui sa spunem, daca nu „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma, pe mine, pacatosul/ pacatoasa”, macar, „Faca-se-n voia Ta, Doamne!” Dar tot in mod firesc ne trec prin minte in fiecare zi mii de ganduri, iar pe multe dintre ele le acceptam si le infaptuim, desi NU SUNT in voia lui Dumnezeu. Si ce asteptam? Sa ne mantuim? Cum? Cat contorizam din ceea ce facem? Cat de incarcat ne este sufletul pentru fiecare decizie luata, care incalca dureros voia lui Dumnezeu? Cat de mult regretam si cat de mult tinem sa ne indreptam? Fiecare ruda sau prieten care moare, ar trebui sa ne aminteasca ce ne asteapta. Fiecare isi doreste mantuirea, dar nu vede ca are sufletul coplesit de obiceiuri la care nu renunta, si care NU duc spre mantuire…
Doamne, ajuta-ma sa fac voia Ta. Daca nu pot, intelepteste-ma, indruma-ma si ma invredniceste cu rabdare sa pot intelege… Daca nu vreau, forteaza-ma si nu ma lasa sa ratacesc in prostia mea si sa cad in urzelile vrajmasului, ca nu lui vreau eu sa-i slujesc, ci Tie, Doamne!...

[DianaRoxana]

Laura si Alin, va raspund la amandoi deodata.
Faptul ca nu avem copii cred ca a fost in cea mai mare parte greseala mea. Nu am dorit sa am copii in sensul ca nu am avut sentimentul asta desi imi sunt dragi copiii. Intotdeauna mi-am zis ca din cauza ca am crescut intr-o familie cu 4 copii dintre care eu am fost cea mai mare si a trebuit sa am grija de restul, am vazut partea grea din a creste un copil si mi-a fost teama si groaza ca nu voi face fata la asa ceva. In plus, sotul era singurul care ma putea face sa ma decid asupra acestui lucru (si i-am repetat-o de nenumarate ori) dar cred ca nu a vrut suficient si atunci m-am complacut in situatia asta comoda. La un moment dat probabil ca ceasul biologic suna de zor si parca ma tenta ideea unui copil dar el o respingea din start. Oricum problemele cu banii pe care le-am avut nu m-au incurajat sa ma decid sa am un copil. Sotul are prostul obicei de a castiga bani multi si de a-i arunca pe jocuri de noroc (dupa cum zice) si de a intra in tot felul de datorii dubioase. Si am luptat de fiecare data sa iesim din probleme si de fiecare data mi-a promis ca totul se va schimba dar, degeaba. Iubirea care acum s-a pierdut a fost motorul pt tot zbuciumul de pana acum.
De locuit acum locuim separat. Am stat o perioada intr-o locuinta ANL dupa care ne-am mutat la soacra mea unde am si facut investitii gandindu-ne la viitor. Nu as putea zice ca am probleme financiare (Multumesc lui Dumnezeu) deoarece deocamdata ma descurc singura. Poate va fi mai greu cand va trebui sa cumpar o locuinta ca sa am ceva stabil.
De casatorit ne-am casatorit la biserica la ortodocsi si am primit dispensa de la arhiepiscopie pt a ne putea casatori. Am crezut ca daca eu ma ghidez dupa zicala ”ce tie nu-ti place altuia nu-i face” totul va fi bine. Nu am vrut sa ii impun sa isi schimbe religia pt mine (lucrul asta il faci cand simti ceva in sufletul tau nu cand iti cere o persoana asta) asa cum nici mie nu mi-ar fi placut sa imi ceara asta. Si oricum religia pt el nu e un subiect prea interesant. Am fost multumita ca am reusit sa il fac sa mearga la biserica de craciun si de paste sa vina cu mine la slujba invierii. Cred ca am cerut prea putin si nu L-am inclus pe Dumnezeu in vietile noastre atat cat ar fi trebuit dar el mi-a respectat credinta mea, posturile si rugaciunile chiar daca nu a participat la ele. Stiu ca oarecum acum ma culc pe o ureche spunand lucrurile astea dar am vrut sa il iubesc asa cum e nu sa incerc sa il schimb.
Femeia cealalta e o fosta aventura de a lui din urma cu 10 ani pe care a regasit-o pe net. Noi nu ne cunosteam la acea vreme si presupun ca discutiile au debutat in genul reintalnirii unei vechi cunostinte. Zice ca ce simte pt ea nu are legatura cu noi doi, ca eu nu am facut nimic si nu am nici o vina dar in acelasi timp ma simt si neputincioasa spunandu-mi asta pt ca imi dau seama ca nu pot sa fac mare lucru. Pe mine ma iubeste intr-un anume fel dar la ea e si o pasiune care nu o poate stapani. Poate ca asa e si trebuie sa ma las pagubasa.
Si dupa toate astea cred ca va intrebati de ce mai vreau sa fiu casatorita cu el. Pentru ca momentele frumoase au fost atat de frumoase.... au fost exact ceea ce cautam. Si bineinteles, pt sentimentele care le am. Sunt doar nostalgica?
Mosh-Neagu, abia acum am vazut postarea ta si o simt putin ca pe o mustrare. Stiu ca trebuie sa vrem sa facem doar voia lui Dumnezeu dar nu mai stiu care e voia Lui in ce priveste casnicia mea. Ma simt vinovata ca ma afecteaza atat de mult un lucru atat de lumesc.