Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Moartea este binefăcătoare. Multe sunt bunătățile ei. Este bucurie și libertate, sfârșitul păcatului, pregătire pentru înviere ... că de la Răstignire noi suntem cu adevărat chemați să murim în mod dumnezeiesc.

Moartea este binefăcătoare. Multe sunt bunătățile ei. Este bucuria și libertatea, sfârșitul păcatului, pregătire pentru înviere, este o ocazie și un obiect de eroism sublim, este intrare în adevărata Patrie.
Moartea este eliberare de necazurile noastre, de rele noastre (...) Dar dacă, precum ne forțează experiența, noi admitem că viața este plină de nemulțumiri și de suferințe, de unde vine groaza noastră față de moarte? (...) De unde vin lacrimile noastre, plânsurile noastre, lupta noastră împotriva morții celor ce ne părăsesc? Dacă noi credem cu adevărat în altă viață și că acea viață ar fi cea adevărată, cum îl vom mai convinge noi pe necredincios de realitatea credinței noastre? Și cum ne vom pune noi de acord cu credința noastră? Sau mai bine ne place să suferim totdeauna aici jos, sau mai bine să primim moartea ca o fericită eliberare; este evident sau una sau alta.
Moartea în al doilea rând, este eliberare. Singurul om cu adevărat liber în lume este acela care trăiește pentru Dumnezeu și în Dumnezeu, scăpare de necazurile vieții, eliberare din sânul robiei pe care o suferă toți ceilalți (...)
Viața care în realitate nu este decât o lungă și continuă moarte, nu devine cu adevărat viață decât prin moartea care o eliberează. Atunci noi părăsim valea lacrmilor, pentru Patria fericirii. Noi lăsăm locul neliniștilor și a pericolelor pentru siguranța și pacea veșnică.
Un al treilea bine al morții este de neprețuit între toate: moartea este sfârșitul păcatului. Și această binefacere este multiplă. Moartea pentru păcătosul nepocăit, oprește cursul blestemat al păcatelor sale și micșorează pe atâta suma chinurilor sale. Pe toți ceilalți moarte îi eliberează de ocazii, de pericole, de înșelăciuni, de căderi și prin aceea pune comoara virtuții lor într-o siguranță veșnică (...)
În al patrulea rând să vedem cum în moarte ni se transformă în binefacere ceea ce nouă ni se părea de nesuportat și ca o lovitură. Nu este oare subită nesimțirea, tăcerea, inerția morții? Dar să ne gândim că somnul este lipsit de mișcare ca și moartea pentru suflet. Și apoi prin moarte sufletul este mai viu de mii de ori ca și cum era în viață. Dacă glasul este stins, buzele mute, gândește-te că acolo unde este el , sufletul are mai mult glas și mai mult cuvânt ca și cum el n-a avut niciodată pe pământ (...)
Să nu uităm să avem în vedere, în al cincilea rând, să nu uităm cea mai frumoasă binefacerea morții. Din tot eroismul nostru, moartea ni-l procură pe cel mai frumos. Căci se poate spune acum după literă, după carte, că de la Răstignire noi suntem cu adevărat chemați să murim în mod dumnezeiesc. Moartea devine un act sfânt; cea mai înaltă expresie acultului, ea este suma celor mai sublime virtuți. Prin ea noi îi dăn lui Dumnezeu într-o singură clipă, mai multă slavă decât i-am fi putut da de-a lungul întrgii noastre vieți cu ani plini de virtute. Priviți martirii, priviți sfinții (...)
Moartea este triumfătoare în Iisus Hristos. Eu vreau să vă arăt slava morții. Dar slava ei supremă, frumusețea ei și prețul ei strălucit noi nu l-am descoperit încă. Moartea nu este slăvită decât de la Iisus Hristos și de către Iisus Hristos. Și nu numai că Iisus Hristos a făcut moartea slăvită, ci El a făcut slăvit chiar instrumentul acestei morți, crucea. Biruința crucii, biruința morții.

(Sf. Ioan Gură de Aur, din vol. Bogățiile oratorice, pp. 266-269)

[cristiboss56]

Cuvant de invatatura in Sfanta si Marea Duminica a Sfintelor Pasti, al Sfantului Ioan Gura de Aur

De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându‑se, întru bucuria Domnului său. De s‑a ostenit cineva postind, să‑şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să‑şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, cu mulţumire să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nicidecum să nu se îndoiască, pentru că de nimic nu se va păgubi. De a întârziat cineva până la ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu‑se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci, darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel care a lucrat din ceasul întâi; şi pe cel din urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă; şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă. Pentru aceasta intraţi toţi în bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi şi cei de‑al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi‑vă. Cei care v‑aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei care aţi postit şi cei care n‑aţi postit, veseliţi‑vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi‑vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi‑vă toţi din bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu se plângă de sărăcie, pentru că s‑a arătat împărăţia cea pentru toţi. Nimeni să nu se tânguiască de păcate, pentru că iertarea din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne‑a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins‑o pe dânsa Cel ţinut de dânsa. Prădat‑a iadul Cel ce S‑a pogorât în iad; umplutu‑l‑a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând‑o, Isaia a strigat: Iadul, zice, s‑a amărât, întâmpinându‑Te pe Tine jos. S‑a amărât pentru că s‑a stricat. S‑a amărât pentru că a fost batjocorit. S‑a amărât pentru că s‑a omorât. S‑a amărât pentru că s‑a surpat. S‑a amărât pentru că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit; a primit pământ şi s‑a întâlnit cu cerul; a primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde‑ţi este, moarte, boldul? Unde‑ţi este, iadule, biruinţa? Înviat‑a Hristos şi tu ai fost nimicit. S‑a sculat Hristos şi au căzut demonii; a înviat Hristos şi se bucură îngerii; a înviat Hristos şi viaţa veşnică stăpâneşte; a înviat Hristos şi nici un mort nu este în groapă, căci Hristos, sculându‑Se din morţi, începătură învierii celor adormiţi S‑a făcut. A Lui este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...r-b1-p1995.htm

[cristiboss56]

Intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.

De este cineva creştin bun şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi răsplata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, că de nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până la ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De a ajuns cineva abia în ceasul ai unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, că darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă, miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertarea răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul cel ce s-a coborât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia a grăit: iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-te pe tine jos; amărâtu-s-a, că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este, moarte, acul? Unde-ţi este iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu aste în groapă; căci Hristos, sculându-se din morţi, începătorul celor adormiţi s-a făcut.
Lui i se cuvine mărirea şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de învățătură pentru Sfânta și Dumnezeiasca învierea a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos)

[cristiboss56]

Lucrarea Mantuitorului pe pamant a fost de a aduce vindecarea si de a realiza in umanitatea Sa dumnezeirea.
Versetul programatic si profetic pe care Hristos il rosteste la inceputul activitatii Sale pe pamant:"Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor;M-a trimis sa vindec pe cei zdrobiti cu inima; sa propovaduiesc robilor dezrobirea si si celor orbi vederea; sa slobozesc pe cei apasati, si sa vestesc anul placut Domnului"(Luca4, 18)

Bunavestirea, vindecarea, propovaduirea, eliberarea, toate acestea sunt lucrari ale lui Hristos pentru a vesti anul placut Domnului, adica inaugurarea unui nou eon, unul hristologic, in care Hristos Se extinde in viata lumii prin Biserica si daruieste creatiei puterea de a deveni Biserica, transforma lumea in "atelier al nemuririi"(tusasthrion thjaqanasi/aj), in "laborator al invierii"in care cei iubiti devin fii ai lui Dumnezeu.Toate invataturile si mai ales minunile savarsite de Hristos sunt convergente spre Inviere. Orice vindecare este o mica inviere, pentru ca restaureaza temporar puterea vietii in omul cazut.Invierea(cea de apoi) este o vindecare absoluta si definitiva, pentru ca poarta pe om spre un stadiu nou si innoitor al existentei, in care omul nu mai patimeste nici o durere din partea naturii sale slabite de pacat. Hristos a vindecat toata boala si neputinta in popor, pentru a arata ca Dumnezeu nu poate suferi durerea oamenilor, infirmitatea, suferinta si moartea. El este Viata lumii, si daruieste viata tuturor oamenilor. Invierea Sa din morti este asadar expresia suprema a vietii daruite umanitatii, desavarsita si vesnica intre Dumnezeu si Om si izvorul nemuririi omului si impreuna cu el universul sau interior.
Minunile sunt profetii ale Invierii finale a oamenilor.In acest sens, Theodor de Mopsuestia afirma:"Invierea imprima marca sa tuturor minunilor pe care Hristos le-a savarsit in timpul iconomiei Sale mantuitoare.Caci toata opera mantuitoare a lui Hristos isi gaseste implinirea in Inviere. Ea constituie lucrul cel mai important printre toate lucrarile restaurarii, caci prin ea moartea a fost invinsa, sticaciunea stricata, durerea distrusa, slabiciunea nimicita, focul pacatului stins, puterea lui satan zdrobita...Ceea ce e promis acum este viata vesnica si incoruptibila".
Orice minune si orice vindecare este o inviere partiala, o ridicare din robia mortii continue care se manifesta prin durere si boala, iar Invierea Domnului Hristos este vindecarea finala, plenara, sfanta si sfintitoare a omului de moarte si de stricaciune. Asadar ridicarea din morti a lui Hristos este inceputul unui nou eon, eon-ul Invierii, guvernat de iubirea infinita a lui Dumnezeu care ne daruieste puterea de a vietui vesnic impreuna cu El.Pastile sunt trecerea omenirii de la moarte la viata si de pe pamant la cer, Da-ul suprem spune vietii oamenilor de catre Dumnezeu Creatorul si Invietorul, semnul si prezenta iubirii Sale negraite si infinite in oameni, nasterea din nou a umanitatii in raiul inimii lui Dumnezeu.
Sursa :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...u-b1-p1998.htm

[cristiboss56]

De nu ar fi praznicele creştineşti, creştinii ar uita că ei sunt anume creştini, chemaţi la patria cerească.
De nu ar fi praznicele creştineşti, creştinii ar uita că ei sunt anume creştini, chemaţi la patria cerească, şi nu ar şti de ce trăiesc, de ce au fost înscrişi în obştea creştinească, altfel spus, în Biserica lui Dumnezeu, care e ţelul vieţii lor, pentru ce este nevoie să credem în Hristos, să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi să-i chemăm pe sfinţi. Praznicele bisericeşti ne explică toate aceste lucruri şi ne pun întru cunoştinţă cu privire la purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi, ne învaţă să Îl iubim pe Dumnezeu, să-I mulţumim totdeauna şi să avem în vedere viaţa viitoare, care nu va avea sfârşit, şi să ne pregătim de ea.


(Sf. loan de Kronstadt)

[cristiboss56]

Căci în nici o altă virtute sau plinire unei porunci a Domnului nu poate fi cunoscut cineva ca ucenic al Domnului, fiindcă El zice: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă vă iubiți unii pe alții” (Ioan 13, 35).
Căci în nici o altă virtute sau plinire unei porunci a Domnului nu poate fi cunoscut cineva ca ucenic al Domnului, fiindcă El zice: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă vă iubiți unii pe alții” (Ioan 13, 35). Căci pentru ea S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi (Ioan 1, 14); pentru el făcându-Se om a răbdat de bunăvoie Patimile cele făcătoare de viață, ca pe făptura Lui cea plăsmuită de El, adică pe om, să o elibereze din legăturile iadului și, luând-o pe umeri, să o înalțe la ceruri. Pentru ea au alergat Apostolii acea alergare fără odihnă și, pescuind în toată lumea locuită cu cârligul și năvodul cuvântului, au scos din adâncul idolatriei și au mântuit-o ducând-o la limanul Înpărăției ceurilor. Pentru ea mucenicii și-au vărsat sângele ca să nu piardă pe Hristos.



(Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, p. 26)

[cristiboss56]

Nu putem despărţi desăvârșirea noastră de iubirea de oameni, de compătimirea cu ei. Pe amândouă le câștigăm pe crucea pe care ne suim împreună cu Domnul.
Hristos s-a suit pe cruce atât pentru eliberarea firii Sale omeneşti de afectele ei de pe urma păcatului lui Adam şi pentru ridicarea ei la starea de înviere, cât şi pentru a ne-o împărtăşi şi nouă în această stare, deci pentru noi. Deci El s-a suit pe cruce pentru noi, pentru a ne arăta prin aceasta iubirea Lui, împreuna Lui pătimire cu noi.
N-a dezlegat iubirea ce ne-a arătat-o prin durerile, crucii, de suportarea acestor dureri pentru a ridica firea noastră luată de El la starea de nestricăciune pentru a ne-o da şi nouă astfel. Pentru aceste două lucruri ne suim şi noi pe cruce împreună cu El: să întărim firea noastră prin răbdarea durerilor şi să ajutăm şi altora prin iradierea acestei puteri din firea noastră ajunsă la desăvârșire.
Deci nu despărţim nici noi desăvârșirea noastră prin cruce, de iubirea arătată altora prin ea. De aceea ne slăvim şi noi în firea noastră întărită împreună cu El şi ne ridicăm la viaţa curată şi nestricăcioasă la care s-a ridicat El. Nu putem despărţi desăvârșirea noastră de iubirea de oameni, de compătimirea cu ei. Pe amândouă le câștigăm pe crucea pe care ne suim împreună cu Domnul.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 729 la Sfinții Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Roman, 1990, p. 604)

[cristiboss56]

Dumnezeu este răsplata păcătoşilor, căci în loc de răsplătirea cea dreaptă, El îi răsplăteşte cu învierea; şi trupurile lor, care au călcat legea Lui, le îmbracă cu slava nestricăciunii.

„O, voi cei cu dreaptă socoteală! Veniţi şi vă minunaţi! Cine are o cugetare înţeleaptă şi minunată, ca să se minuneze după vrednicie de harul Făcătorului nostru?
El este răsplata păcătoşilor, căci în loc de răsplătirea cea dreaptă, El îi răsplăteşte cu învierea; şi trupurile lor, care au călcat legea Lui, le îmbracă cu slava nestricăciunii. Acest har, care ne-a înviat după ce am păcătuit, e mai mare decât acela prin care, când nu eram, ne-a adus la fiinţă.
Slavă Ţie, Doamne, pentru harul Tău nemăsurat! Undele harului Tău mă fac, Doamne, să tac. Căci nu mai este în mine vreun gând pe măsura mulţumirilor ce Ţi se cuvin. Cu ce gând ne vom mărturisi Ţie, împărate prea bun, Cel ce iubeşti viaţa noastră?
Slavă Ţie pentru cele două lumi ce le-ai făcut spre creşterea şi bucuria noastră, ridicându-ne prin toate cele ce le-ai făcut spre cunoştinţa slavei Tale, de acum şi până în veci”.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. X, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, pp. 315-316).

[cristiboss56]

Le-a arătat lor mâinile şi coasta şi i-a întins-o lui Toma să o pipăie. Nu sunt oare de ajuns acestea pentru ca să fie crezută învierea trupurilor?

Este clar că învierea Domnului a fost unirea trupului, devenit nestricăcios, şi a sufletului — căci trupul şi sufletul au fost despărţite în moartea Domnului — căci a zis: „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi zidi”.
Şi este martor vrednic de credinţă sfinţita Evanghelie că vorbea de trupul Lui. „Pipăiţi-mă şi vedeţi, spune Domnul ucenicilor Săi, care credeau că văd duh, că Eu sunt şi nu m-am schimbat, că duhul n-are carne şi oase, după cum vedeţi că am Eu”.
Şi spunând aceasta, le-a arătat lor mâinile şi coasta şi i-a întins-o lui Toma să o pipăie. Nu sunt oare de ajuns acestea pentru ca să fie crezută învierea trupurilor?


(Sfântul Cuvios Ioan Damaschin)

[cristiboss56]

Această permanentă grijă şi dorinţă neîncetată de a-L căuta Îl vor atrage şi va veni singur ca să te vadă şi va izvorî în inima ta un izvor de apă rece care va striga neîncetat : "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ma"! Atunci te vei bucura fără întrerupere de vocea şi dulceaţa Stăpânului Hristos.

Este viu Domnul Dumnezeu!
Eşti foarte bine, dragul meu copil; de aceea te-a îndrăgit Hristos. Semn că te iubeşte este dumnezeiescul har care te cercetează încă de când erai copil şi te povăţuieşte.
Ai grijă de tine, ca nu cumva prin puţinul plăcerii celei amare să amărăşti atât pe Bunul Dumnezeu. Este pizma satanei, care urăşte pe cel căruia Hristos îi deschide ochii sufletului.
Trezeşte-te deci, dragul meu copil, şi ai grijă de tine.
Acela vede ceea ce tu nu vezi. Hristos, Cel Multmilostiv, încearcă sa-ţi deschidă ochii sufletului.
O, cât de bun este!
Iar cel viclean, care vede aceasta, încearcă sa-ţi inchidă ochii prin plăcerea cea amară.
Nu înceta să strigi numele lui Hristos. La fiecare răsuflare a ta rosteşte dumnezeiescul nume, chiar dacă mintea iţi umblă aiurea. Nu te nelinişti.
Această permanentă grijă şi dorinţă neîncetată de a-L căuta Îl vor atrage şi va veni singur ca să te vadă şi va izvorî în inima ta un izvor de apă rece care va striga neîncetat : "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ma"! Atunci te vei bucura fără întrerupere de vocea şi dulceaţa Stăpânului Hristos.
Ai grijă numai şi teme-te, fugi de pacat; păcatul cade ca mana şi topeşte totul.
Cele despre care îmi scrii sunt semne că te cercetează Dumnezeu. Este prima cercetare a lui Dumnezeu pentru orice pacatos care se pocaieşte, care se întoarce la Dumnezeu. Îngrijeşte-te să te curăţeşti cu spovedanie curată. Nu lăsa înlauntrul tău nici un fel de necuraţie a păcatului, pentru ca să nu mai aibă vrajmaşul motiv să te biruie.
Omul, fiul meu, nu poate sa facă nimic singur; nu a avut, nu are şi nu va avea niciodată puterea sa săvârşească ceva bun fără să fie umbrit cu putere de sus de Dumnezeu. Orice gând bun, orice mişcare bună a cugetului este lucrare a harului lui Dumnezeu. Dacă ai putea lucra ceva fără trupul tău, atunci ar însemna că acela este lucrul tău, dar dacă săvârşeşti cu trupul, trupul este creat de Dumnezeu. Dăcă poti gândi ceva fără minte, este al tău gândul, dar dacă o faci cu mintea, mintea este creată de Dumnezeu.
Prin urmare, omul nu are nimic; toate încep de la Dumnezeu şi sfârşesc la Dumnezeu.
(Gheron Iosif Isihastul - Mărturii din viaţa monahală)