Cimitirul

M-am tot gândit unde anume să deschid acest topic.Cimitirele sunt în adminstraţia Consiliilor Locale dar,sunt şi în grija preoţilor care au parohii în cimitire.
Poate veţi considera morbid faptul că mie îmi place mult să mă plimb prin cimitir,să stau pe o bancă şi mai ales să mă opresc pentru câteva momente lângă mormântul unei persoane pe care am cunoscut-o şi acum nu mai este.
Cimitirele noastre seamănă cu localităţile noastre aş spune chiar că sunt o oglindă a fiecăruia din noi prin cei care s-au mutat într-o altă dimensiune dar care atunci când îi vizităm sunt parcă cu noi aievea.

[antoradoi]

În prealabil postat de dorinastoica14

M-am tot gândit unde anume să deschid acest topic.Cimitirele sunt în adminstraţia Consiliilor Locale dar,sunt şi în grija preoţilor care au parohii în cimitire.
Poate veţi considera morbid faptul că mie îmi place mult să mă plimb prin cimitir,să stau pe o bancă şi mai ales să mă opresc pentru câteva momente lângă mormântul unei persoane pe care am cunoscut-o şi acum nu mai este.
Cimitirele noastre seamănă cu localităţile noastre aş spune chiar că sunt o oglindă a fiecăruia din noi prin cei care s-au mutat într-o altă dimensiune dar care atunci când îi vizităm sunt parcă cu noi aievea.

Nu-i deloc morbid sa te "plimbi" printr-un cimitir.Numai ca trebuie sa avem grija sa nu cadem in vreo extrema.Eu merg foarte des in cimitir.Nu la cei dragi pe care i-am pierdut.Pe acolo n-am mai trecut inca din 2003.Merg foarte des la Cernica la Manastire,unde este si un cimitir.Acolo ,printre altii sint la loc de odihna Pe Galeriu (pt care eu nu pot spune ca as avea mare evlavie,dar trec si-i aprind o luminare,pt ca a fost un intelept al lui dumnezeu ,de la care ne-au ramas ,multe CUVINTE de FOLOS),Pr Visarion (la a carui mormint este asemeni mormintului Pr Arsenie Boca).
Inainte cu multi ani de-a fi canonizat Pr Gheorghe de la Cernica,cu mult mai inainte ,eu ,impreuna cu alti "nebuni" mergeam la cripta lui si-l strigam pe la geam(o spartura pe care o facusem noi intr-o plasa a geamului,si asta ne dadea noua o stare de bine...
Mai e mormintul Primului Mitropolit al Valahiei,Nifon,la care merg de fiecare dat cind ajung(si asta se intimpla f des;ii aprind o luminare ...
...sint multe morminte,multi monahi,oameni care au vietuit pe pamint in credinta,in dragostea si in frica de Dumnezeu,si despre care vreau sa cred ca sint sau ca vor fi in rai.

[costel]

În prealabil postat de antoradoi

Nu-i deloc morbid sa te "plimbi" printr-un cimitir.Numai ca trebuie sa avem grija sa nu cadem in vreo extrema.Eu merg foarte des in cimitir.Nu la cei dragi pe care i-am pierdut.Pe acolo n-am mai trecut inca din 2003.Merg foarte des la Cernica la Manastire,unde este si un cimitir.Acolo ,printre altii sint la loc de odihna Pe Galeriu (pt care eu nu pot spune ca as avea mare evlavie,dar trec si-i aprind o luminare,pt ca a fost un intelept al lui dumnezeu ,de la care ne-au ramas ,multe CUVINTE de FOLOS).

Cred ca faci o confuzie, la Cernica este inmormnatat parintele Staniloae. Din cate stiu, parintele Galeriu este inmormantat in curtea bisericii "Sfantul Silvestru".

Sa mergi prin cimitir pare ciudat pentru omul din ziua de astazi. Cred ca e ultimul loc, in care si-ar dori sa faca o plimbare. Bine, nu vorbesc de teribilism, caci atunci poate deveni primul loc de vizita.

Parintele Cleopa spunea ca Parintii din vechime aveau intotdeauna in chiliile lor un sicriu, o cruce si un cap de mort ca sa le aduca aminte ziua si noaptea de ceasul mortii si sa aiba lacrimi la sfanta rugaciune. Iar cand erau tulburati sau impietriti la inima si nu se puteau ruga, se duceau la cimitire si asa dobandeau iarasi lacrimi, umilinta si ravna de rugaciune.

Marturisesc ca nu am ajuns la aceasta stare - sa ies din cimitir plangandu-mi pacatele. Daca ies plangand, plansul e dat de faptul ca nu-i mai am fizic pe cei dragi langa mine.

[Marius22]

Mai multe amintiri din vremea copilariei mele au ca subiect cimitirul. Dintre acestea doresc sa o impartasesc pe cea care a lasat o urma foarte adanca in sufletul meu si care ma face sa nu vad nicidecum cimitirul ca pe un loc "morbid", ci ca pe un "loc de intalnire", cu totul special.

Satul in care am copilarit are o singura biserica si un singur cimitir, invecinate. In fiecare an bunicul ma lua cu el la slujba de Inviere. Dupa ce se incheia Sfanta Liturghie, toti credinciosii (batrani, tineri, copii), inainte de a pleca acasa, paseam pe aleile cimitirului pentru a aprinde lumanari la mormintele celor dragi. Imaginea aceasta a cimitirului scaldat in lumina Invierii o voi purta in mine cat voi fi. Numai in lumina acestei experiente aveam sa inteleg, peste ani, legatura dintre primele doua versuri ale Prohodului, "In mormant, Viata/Pus ai fost, Hristoase..." si incheierea celui mai cunoscut imn crestin, "... celor din morminte viata daruindu-le".

Poate în oraşele mari sunt cimitirele sunt separate pentru ortodoxi şi pentru catolici.La noi se află în aceiaşi locaţie fiind comunitatea catolică puţin numeroasă.Am observat cu uimire că orentarea crucii este diferită la aceştia .Adică este invers decât la noi la ortodoxi,mai pr româneşte spus ei sunt înmormântaţi cu picioarele la capetele noastre.Îmi poate explica cineva aceasta?Şi crucile sunt diferite .

[windorin]

În prealabil postat de dorinastoica14

Cimitirele noastre seamănă cu localităţile noastre aş spune chiar că sunt o oglindă a fiecăruia din noi.

Privirea cimitirelor ca oglinzi ale noastre este o imagine minunata. Privind un cimitir putem simti cat credem in viata cea vesnica, cat ii simtim inca vii pe cei adormiti ai nostri.

Din pacate, cimitirele nu mai sunt ceea ce ar trebui sa fie, adica locuri de odihna si de dobandire a unei asezari sufletesti. Multe dintre ele (atat la orase, cat si la sate) au ajuns placate cu betoane, cu gramezi de flori de plastic, fara pic de natura, fara lumanari si candele aprinse. Este trist.

Tin minte si acum cimitirul de la Sihastria lui Cleopa. Era noapte, iar cimitirul adancea tacerea, o tacere vie, calda. Fiecare cruce avea o candela cu ulei, aprinsa. Este cel mai minunat cimitir pe care l'am vazut vreodata, si cel mai odihnitor.

Proeteni sau rude care sunt plecaţi în srăinătate atunci când vin în ţară puţini dintre ai fac o vizită scurtă la cmitir pentru a aprinde o lumânare sau a lăsa uitată o floare pe mormântul celor dargi.
Zilele trecut m-am întâlnit cu un fost coleg.L-am întrebat dacă a fost la cimitir.Mi-a spus că nu are timp,că are de rezolvat nişte acte,moşteniri,afaceri.Seara,am poposit la mormântul (frumos n-am ce spune) unde odihnesc părinţii acestuia mutaţi în lumea celor drepţi destul de tineri).Am avut o stare de bine pentru câteva momente iar noaptea i-am visat.M-am convins încă odată că de cei plecaţi nu ne desparte decât uitarea.