In timp ce cursul vietii Sale se repezea spre tragicul ei final omenesc,ce fusese prevazut si prezis de Isus insusi,cu o claritate din ce in ce mai mare pe masura ce timpul se scurgea inexorabil,ca singurul posibil sfarsit demn de EL,decis de insusi sfantul din vesnicie al Tatalui,ura fariseilor si indiferenta oamenilor nu ar fi lasat nici o alta posibilitate,fie si in cazul unei actiuni pur umane din partea Mantuitorului.Scena era pregatita pentru confruntarea finala iar norii negri incepeau sa se adune amenintator,lasand in urma seninul cer al Galileii si clipele Predicii de pe Munte.Iar acesta ura nu putea fi dusa la deplinatatea ei decat de severitatea fara mila cu care Isus a demascat tot ceea ce aceea ura avea la temelie:inimi lipsite de iubire,o moralitate decazuta, si ipocrita aroganta si o laudaroasa expunere a unor false virtuti imbalsamate in haina mortii banului ce sare strident-n cupa cersetorului spre dobandirea respectului multimilor.
Intre asemenea oponenti de neimpacat-un om care dupa toate aparentele dorea sa transforme asteptarile mesianice esuate ale maselor conform propriului sau concept profund si eliberator si o ierarhie religioasa tenace in sustinerile ei,si foarte sensibila,in cel mai inalt grad care a existat,la incalcarea lor-era cert ca ruptura va deveni in curand ireparabila.Era lesne de prevazut in acesta situatie,chiar si raportat la perioada Galilea,ca doar o minoritate aproape insesizabila l-ar fi insotit in fata pericolului unei asemenea rupturi.Un singur lucru ar fi putut devia,daca ipoteza ar fi in cadru strict lumesc,sentinta mortii care,inca din stadiile incipiente incepuse sa se profileze pe fundalul:o serie de viguroase demonstratii de sustinere,fara rezerve,din partea populatiei.Ca sa poata provoca o asemenea reactie Isus ar fi trebuit sa ia asupra Sa ideile mesianice populare,inflamatorii si totusi limitate,sau sa se puna pe EL insusi in slujba lor.
Refuzul Sau de a avansa,fie si un singur pas, in acesta inselatoare directie,care la modul lumesc ar fi fost nu numai justificata ba chiar singura viabila in contextul dat,a fost una dintre cauzele asumate ale tragediei care a urmat.Citind aceste randuri ,parafrazate aici, intr-un studiu al lui Holtzmann,si vazand titlul ales de dvs,concluzia m-a dus spre o alta teologie a eliberarii,nu sociala,ci grandioasa,fara egal in sacrificiul ei,subliniata de Baldensperger:aruncandu-se pe Sine jertfitor deasupra gandului mortii,s-a eliberat de incetinitoarea incertitudine,precum in cazul nostru,cu privire la cand si cum isi va implini Dumnezeu promisiunea.
Fiul Omului nu s-a aruncat pe sine orbeste si naiv intr-un sistem nespiritual si stereotip,cu un gand eminamente de justitie sociala idealizata,punand fara nici o logica in miscare idei care in mod evident,in circumstantele date ar fi insemnat atat moartea personalitatii cat si a ideii in sine.In acel caz,cum spunea Bauer,ar fi exprimat un mare adevar in cel mai gresit mod cu putiinta,ar fi creat o forma de religie sociala pietrificata intr-o forma tranzitionala,in care fortele ei reale,eliberatoare,ar fi ramas prizoniere.In acel caz crestinismul ar fi esuat intr-un fel de forma de alienare,intr-o forma de opozitie violenta si atat,fara nici un posibil rezultat decat o distrugere lenta a lumii si punerea,ca si constructie,a fumului deasupra cenusii ramase.Insa nici macar strict istoric nu acesta este Mantuitorul,ci ar fi fost doar un entuziast invatator intinerant si taumaturg din Galilea care,idealist,ar fi fost zdrobit intre ideile sale inaplicabile si asteptarile mesaianice opuse ale unui popor fata nici o apetenta pentru elevare spirituala.Si istoria noastra s-ar fi terminat cu tot socialul ei facut zdrente de eternitatea ce nu iarta nimic.
EL,care,dupa cum spunea Apostolul Petru ,,S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi"a mers spre suferinta ce-i statea in fata cu ochii larg deschisi si fixati spre viitorul lumii,spre Parusie,indeplinind ceea ce a subliniat si apostolul in I Petru:,,Cei ce prin El ați crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morți, și I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credința și nădejdea voastră în Dumnezeu.Curățindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefățarnică iubire de frați, iubiți-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruința,Fiind născuți din nou nu din sămânță stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu și care rămâne în veac.Pentru că tot trupul este ca iarba și toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba și floarea a căzut,Iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este cuvântul, care vi s-a binevestit."
Last edited by Pelerin spre Rasarit; 17.09.2012 at 00:31:47.
|
16.09.2012, 16:53:55
Subiecte asemănătoare
Mod linear
