Istorii cu talc

[cristiboss56]

Se spune ca demult, ar fi fost un imparat puternic care avea un fiu, pe cat de destept si de chipes, pe-atat de ascultator.

Cum baiatul crescuse, imparatul s-a hotarat sa-l insoare cu fiica unui alt imparat vecin. Fiul, Alexie era numele sau, nu s-a impotrivit, dar de cum s-a sfarsit nunta in biserica, fara sa sufle o vorba, a plecat, nu se stie unde si nu s-a mai stiut de el. De cum a iesit din biserica, Alexie a mers tot inainte, pana ce a ajuns la o manastire. Acolo, s-a rugat sa-l primeasca si pe el si, dupa o vreme, ducand viata cucernica, s-a calugarit.

Cand staretul a murit, ceilalti monahi au vrut sa-l numeasca pe el egumen (staret), dar iarasi Alexie nu s-a invoit cu onorurile si, in taina, a parasit manastirea. Intre timp, anii si posturile ii brazdasera obrajii, altadata rumeni, iar barba lunga ii ascundea chipul. In straie sarmane si astfel schimbat la fata, Alexie se intoarse la tatal sau, caruia, fara sa-i spuna cine este, i-a cerut o camaruta langa grajduri. Acolo a mai trait el cativa ani, in reculegere, rugaciuni si post, nestiut si singur, doar cu Dumnezeu in suflet si ingrijind de animale.

Iata insa ca, intr-o buna zi, clopotele bisericii au inceput sa bata. Cand s-au dus la biserica, sa vada cine murise, oamenii au ramas muti de uimire: clopotele bateau singure, netrase de mana de om. Si tot atunci, slujbasii curtii imparatesti au vazut in chilioara strainului o lumina vie, de parca ar fi fost inauntru o torta aprinsa. Cand au dat fuga sa vada ce s-a intamplat, l-au gasit pe calugar mort, intins la pamant, cu mainile pe piept puse cruce, iar in jurul lui pluteau prin aer limbi de foc luminoase, care insa nu incendiasera incaperea. In maini, monahul tinea o scrisoare si, oricat s-au straduit ei sa i-o smulga, nu au izbutit.

Chemat in graba, imparatul a poruncit sa i se aduca scrisoarea, dar nimeni n-a putut-o lua. Dar cand s-a apropiat el insusi de cel mort, a luat scrisoarea usor, fara opintire. Pe hartie, statea scris: Eu sunt fiul tau, cel de multi ani pierdut... Alexie. Era in ziua de 17 Martie.

De atunci, an de an, lumea ortodoxa, romanii de pretutindeni serbeaza Alexiile sau pe Cuviosul Alexie, Omul lui Dumnezeu, Alexie cel Cald sau Omul cel cald al lui Dumnezeu, cum i se mai spune. Pentru ca in ziua lui, in fiecare an pamantul se dezgheata si invie toate ganganiile, iar pamantul se dezmorteste.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

[cristiboss56]

La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu - om rău, lipsit de credinţă - care l-a întrebat, la un moment dat, pe creştinul de alături:
- De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
- Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
- Cum de unde? Simt gustul zahărului.
- Deci, ştii că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-l vezi. Ei, tot aşa simt şi eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfanţului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înalţă sufletul ce nu-şi găseşte liniştea decât la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.

"Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu." (Sfântul Isaac Sirul)

[CarareaImparatiei]

În prealabil postat de Raoul

Pana la urma in Biblie asa e rugaciunea? Cu acea formula?

9. Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;
10. Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
11. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;
12. Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;
13. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

[Lucian008]

În prealabil postat de Raoul

V-am spus,intrebati si voi. Pana la urma in Biblie asa e rugaciunea? Cu acea formula?

In Biblie formularea respectiva nu e nici pentru preoti. Singurele rugaciuni pe care le rosteste doar preotul si nu le poate rosti credinciosul sunt invocarile din slujbe, si clar nu e cazul, sau blestemele si iar nu e cazul.

[cristiboss56]

Ca veterinar, am fost chemat sa consult un caine in varsta de zece ani, numit Belker. Stapanii cainelui, Ron, sotia sa Lisa si fiul lor Shane erau foarte atasati de Belker si sperau intr-un miracol.
L-am consultat pe Belker si am descoperit ca avea sa moara de cancer. Am spus familiei ca nu se poate face nimic pentru Belker si m-am oferit sa execut procedura de eutanasie a batranului catel la ei acasa.
In timp ce stabileam urmatorii pasi, Ron si Lisa mi-au spus ca, dupa parerea lor, ar fi bine ca fiul lor de 6 ani, Shane, sa urmareasca procedura. Ei credeau ca Shane ar putea sa invete ceva din aceasta experienta.
In urmatoarea zi, am simtit familiarul nod in gat atunci cand familia lui Belker l-a inconjurat. Shane parea atat de calm, mangaind batranul caine pentru ultima data, incat m-am intrebat daca intelegea ce se petrece. In decursul a cateva minute, Belker s-a stins in liniste.
Micutul baiat a parut sa accepte trecerea lui Belker fara vreun pic de dificultate sau confuzie. Am stat cu totii pentru o vreme, impreuna, dupa moartea lui Belker, comentand cu glas tare tristul fapt ca vietile animalelor sunt mai scurte decat cele ale oamenilor. Shane, care ascultase in liniste, a spus cu glasul lui subtire:
- Eu stiu de ce.
Speriati, ne-am intors cu totii spre el. Cuvintele pe care le-a rostit in urmatorul moment m-au uimit. Nu auzisem niciodata o explicatie mai alinatoare.
El a spus:
- Oamenii se nasc pentru a invata cum sa traiasca o viata mai buna – cum e sa iubesti pe toata lumea mereu si sa fii bun, nu-i asa?
Copilul de sase ani a continuat:

- Ei bine, cateii stiu deja cum sa faca toate lucrurile astea, deci nu trebuie sa traiasca la fel de mult…

[cristiboss56]

Un tanar fusese in razboi in Vietnam aproape 3 ani de zile. Intr-un final se intoarce in America si isi suna parintii la telefon. :
- Mama, tata, ma intorc acasa, dar vreau sa va cer o favoare. Am un prieten foarte bun si as vrea sa il aduc acasa cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare placere sa il cunoastem, au spus parintii.
- Mai e ceva ce ar trebui sa stiti despre el; in timpul razboiului a fost ranit foarte rau. A calcat pe o mina si explozia l-a lasat fara o mana si un picior. Nu are unde sa se duca si vreau sa vina sa stea cu voi acasa.
- Ne pare rau sa auzim asta, fiule. Poate rezolvam cumva sa ii gasim unde sa stea.
- Nu, vreau sa stea impreuna cu noi acasa.
- Fiule, ii raspunde tatal, nu-ti dai seama despre ce vorbesti. Un om handicapat ca el inseamna o povara foarte mare pentru noi. Avem si noi vietile noastre de trait. Ce sens are sa ne incarcam viata cu unul ca el. Lasa-l in pace si vino acasa. O sa-si gaseasca el unde sa stea.
In acest moment, fiul inchide telefonl brusc. Parintii n-au mai auzit nimic de el de atunci. Dupa cateva zile, au primit un telefon de la Politie care ii anunta ca fiul lor s-a sinucis aruncandu-se de pe o cladire. Erau chemati sa identifice trupul. Parintii inmarmuriti, au ajuns repede la morga si acolo au descoperit ca intr-adevar, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru.
Baiatul lor avea doar o mana si un picior.
Parintii din poveste seamana cu noi. Ne e atat de usor sa ii acceptam si sa ii iubim pe cei care sunt amuzanti, plini de viata, fara probleme, dar nu ne pasa de cei care ne pot incurca planurile, care au probleme, sau nimeni nu-i baga in seama. Suntem ipocriti. Da, eu sunt unul din ei.

[cristiboss56]

Ne povestea avva Ilie pascatorul , zacand: Traiam odinioara intr-o pestera, ca sa nu am nici o partasie cu avva Macarie, episcopul Ierusalimului. In una din zile, cam pe la ceasul al doisprezecelea, pe o arsita grozava a batut cineva la pestera mea. Cand am iesit afara am vazut o femeie si am spus:
- Ce faci aici?
- Duc si eu, avvo, mi-a raspuns ea, aceiasi viata ca si tine. Locuiesc nu departe de aici, la o departare de o mila, intr-o mica pestera. Si mi-a aratat si locul inspre miaza-zi. Strabatand acest pustiu, a continuat ea, am insetat din rpicina arsitei, asa ca te rog fii bun si da-mi putina apa.
Am adus ulciorul si i l-am dat. A luat ulciorul a baut si mi-am luat ramas bun de la ea. Dar dupa ce a plecat a inceput diavolul sa ma chinuie si sa ma ispiteasca cu tot felul de ganduri. Fiind biruit si nemaiputand suporta focul, mi-am luat toiagul si am iesit din pestera. Era atat de cald incat ardeau si pietrele. Iar eu am pornit spre ea ca sa-mi potolesc pofta.
Dupa ce am facut cam o mila de drum ars de pofta pana in maduva oaselor, am cazut in alta stare, am vazut pamantul deschis si pe mine cufundat in adancimea lui. Si am vazut trupuri moarte zacand putrede si imbucatatite, plin de un miros fara de seama de urat. Acolo era un barbat cu o tinuta de sfant. Acesta mi-a aratat trupurile stricate si mi-a zis:
- Iata, acesta e trupul unei femei, iar acesta este trupul unui barbat. Potoleste-ti setea cum vrei si cat vrei. Dar ia aminte de cate nevointe vei fi lipsit pentru o astfel de placere. Vezi pentru ce fel de placeri vreti sa fiti lipsiti de Imparatia Cerurilor? Cat de nenorocita e viata omeneasca! Pentru placeri de o clipa, vrei sa pierzi toata osteneala ta!
Eu, inabusit de mirosul greu si urat, am cazut la pamant. Cel ce mi s-a aratat a venit langa mine, m-a ridicat de jos si mi-a incetat chinul. Apoi am plecat la chilia mea multumind lui Dumnezeu.

[MariS_]

Intr-un sat uitat de lume vine odata in vizita un teolog foarte instruit. Scopul lui era sa vada cat de mare era credinta satenilor. Si, chiar inainte de a incepe Liturghia pune un pompier sa strige "foc". Buluceala mare, toti dau fuga sa iasa, in biserica mai raman cam o mana de oameni, 15-20. Incepe slujba, incep si ei sa se roage si .. biserica se cutremura. Teologul nostru foarte incantat se uita in jurul lui satisfacut. Dar observa la un satean o inadecventa, nu respecta un anumit tipic. Ii face semn sa iasa afara. Acela asculta, binenteles, de stralucitul teolog si iese. Biserica se cutremura in continuare. Satisfacut din nou, teologul mai observa o neregula la alt satean si ii face semn si acestuia sa iasa. Si tot asa, omul nostru observand mici nereguli la cei ramasi inauntru, ii scoate pe rand afara. Pana la urma raman doar el si cu preotul care oficia slujba. Biserica, insa, nu contenea sa se cutremure. Satisfacut, teologul nostru, ii spuse atunci preotului: - Parinte, uite eu fac un experiment ca sa vad credinta satenilor. Am pus pompierul sa strige foc si au iesit toti cei fara credinta, apoi am dat afara pe cei ce nu respectau tipicoanele si acum am ramas doar noi si totusi biserica se cutremura la rugaciunile noastre. As vrea sa iesi putin pana afara sa vad daca cutremurul se opreste. Nu te supara! - Bine, nu-i nici o suparare, ies, zise calm preotul si iesi. Cutremurul nu se opri nici acum. Atunci vizibil incantat de sine, teologul il chema pe preot si spuse: - Parinte, am aflat de ce se cutremura Biserica si cine se roaga cu atata putere. Vedeti, i-am scos pe toti afara, inclusiv pe dvs, si totusi biserica nu s-a oprit din cutremur! Asa ar trebui sa va rugati cu totii, ca mine! Acum, ca tot ati terminat slujba, va rog sa inchideti biserica, ca sa nu ne deranjeze nimeni, si eu o sa va arat cum trebuie sa va rugati corect incat sa se cutremure si biserica.
- Bine, zise bland parintele, stati numai sa-l scot pe mosu' cela surd din colt, ca saracul nici nu stie ca s-a terminat slujba. La care teologul nostru facu ochii cat cepele cand zarii in colt o silueta garbovita stand in genunchi ...
Iertare, continuarea nu o mai stiu si nici morala.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[cristiboss56]

A murit un frate. Jos in Iad s-a dus.
Cum statea acolo si privea in sus,

S-a facut lumina si-a vazut in cer
Cum un fir subtire cobora spre el.


A prins firul iute si-a inceput urca
catre Raiul care parca il astepta.

Altii, ca el din Iaduri, vazand firul lung,
S-au prins cite unul pe frate s-ajung.


"- Firul acesta frate era pentru mine
Rasplata ca-n lume am facut mult bine.

Dati-i drumul iute ca s-a- ntins rau
Sunteti multi , se rupe ,nu ajung nici eu."


Sus in Rai un Inger ce privea in jos,
S-a rugat la Tatal: "- Doamne e un pacatos!

Eu am vrut in Raiul cel cu Fericire
Sa-l aduc pe dansul dar nu are iubire."


"- Rupe firul iute ! Lasa-l ca sa cada
Pe vecie focul cel nestins sa-l arda ".

Din volumul Izvorul Indepartat-Editura PIM- Iasi, 2011

[glykys]

În prealabil postat de MariS_

- Bine, zise bland parintele, stati numai sa-l scot pe mosu' cela surd din colt, ca saracul nici nu stie ca s-a terminat slujba. La care teologul nostru facu ochii cat cepele cand zarii in colt o silueta garbovita stand in genunchi ...
Iertare, continuarea nu o mai stiu si nici morala.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ba sa ma ierti, MariS, dar nu era un mos. Nu! Era o baba garbovita si surda, care sta in fundul bisericii, e la biserica unde ma duc eu, cea care mai adoarme pe scaun si cand se trezeste tipa: "Amiiiin!"

Pe 1 ianuarie, stateam langa usa, ca imi era rau si voiam sa imi vina putin aer, si o aud, spunand repede: Amiin! Amiiin! Amiin! Se citeau molitvele, nu stiu de unde stia ea, fiind mai surda, ca si eu le auzeam cu greutate. Trebuie sa ii strigi putin ca sa te intelegi cu ea. Si oricum, se trecuse de pasajele in care credinciosii intaresc cu amin, amin, amin, fiecare blestem al preotului. Se terminase slujba si ea tot cu Amiiin, amiin, urmandu-si firul gandului! Dar nu era dusa cu pluta, nuuu! Isi urma rugaciunea ei, interioara, asa cum o stia ea pe de rost. Doar ca fiind surda si pierzand cateva minute cu atipitul, nu se mai putea sincroniza cu ceilalti.