Ce loc ocupa Hristos in inima ta?

[anita]

În prealabil postat de Marcus Aemilius

Când m-am rugat lui Hristos, cu ultima fărâmă de credinţă, să mă ajute şi să nu mă lase pradă disperării, nu mi-a răspuns. Atunci am înţeles, după o serie de oscilaţii, faptul că singurul lucru care mă va determina să lupt în continuare, va fi doar tăria voinţei mele.

Hristos a spus :"fara Mine nu puteti face nimic"
Hristos ,Dumnezeu , nu ne ajuta cand vrem noi ci cand considera El.Fiind o persoana primim ajutor daca suntem vrednici.
Sa-i cerem ajutorul rugandu-ne cu cele cateva cuvinte "Doamne Isuse Hristoase ,fiul lui Dumnezeu ,miluieste-ma pe mine pacatosul!"
Noi ,ortodocsii gasim multa alinare cu aceasta rugaciune spusa cat mai des cu putinta.
Sectantii cred ca numai credinta ii mantuieste ,dar nu e suficient.
E necesara o conlucrare cu Dumnezeu prin faptele credintei:Post ,milostenie ,spovedanie ,impartasanie,sfintele slujbe .
Avand sufletul curatat de patimi prin sfanta spovedanie Dumnezeu e mai aproape de noi si ne asculta.

[anita]

În prealabil postat de Marcus Aemilius

Niciodată nu am înţeles, în pofida amalgamului de interpretări primite, de ce Dumnezeu, în atotcunoaşterea şi atotputernicia Sa, preferă să ne lase pradă suferinţei crunte; pentru mine, simbolistica pildei lui Iov este probă incontestabilă în acest sens, numai că uneori, la finalul drumului anevoios, Iov-ul zilelor noastre moare fără să fi primit vreodată răsplata mult aşteptată.

De asemenea, nu am înţeles de ce Acesta îşi tratează discreţionar propria creaţie, oferindu-le câtorva totul, iar celorlalţi nimic.

Dumnezeu lucreaza in scop educativ pentru mantuirea noastra.
La unii le ofera totul pe acest pamant si nimic dincolo.

[Marcus Aemilius]

În prealabil postat de anita

Hristos a spus :"fara Mine nu puteti face nimic"

Tocmai de aceea m-am rugat Lui, în speranţa că mă va ajuta, însă în afara durerii şi a tribulaţiilor, nu s-a întâmplat nimic. Există poate şi o altă explicaţie pentru acest lucru, exceptându-le pe cele de genul "voia Domnului", "Dumnezeu are un plan cu tine" sau "Necunoscute sunt căile Domnului", care fac parte dintr-un anumit tipar?

În prealabil postat de anita

Hristos ,Dumnezeu , nu ne ajuta cand vrem noi ci cand considera El.

Cunosc acest lucru foarte bine. Dumnezeu nu ne răspunde exact în clipa când avem cea mai mare nevoie de El. Şi atunci, mă întreb: ce sens are să răspundă atunci când nu mai avem nevoie? În cazul meu, de pildă, totul este pierdut pentru totdeauna. Luând în considerare trădarea lui Hristos - de care am avut parte - este posibil ca Acesta să mă fi considerat nevrednic de a primi fericirea? În acest caz, din nou nu înţeleg sensul căilor Lui, devreme ce în jurul meu sunt o sumedenie de nevrednici fericiţi.

În prealabil postat de anita

Dumnezeu lucreaza in scop educativ pentru mantuirea noastra.
La unii le ofera totul pe acest pamant si nimic dincolo.

Ştiu că pentru unii, Paradisul se concretizează aici, pe pământ, în timp ce altora nu le rămâne decât incertitudinea unui Eden dincolo de mormânt. Şi acest fapt nu este corect.

[anamaria simleu]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Dragi fraţi întru Hristos,
M-am gândit că ar fi deosebit de interesant şi folositor duhovniceşte să medităm împreună la această întrebare: cine este Iisus Hristos pentru fiecare dintre noi? Altfel spus: toţi cei credincioşi ştim că El este Dumnezeu-Omul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, dar întrebarea mea este cum ne raportăm la Persoana Sa? Ce loc ocupă El în vieţile noastre? Credinţa în El este pentru noi doar o convingere intelectuală, o idee abstractă, sau o trăim ca pe o relaţie de comuniune cu El? În ce măsură conştientizăm faptul că El este Mântuitorul întregii lumi şi, la fel de adevărat şi de concret, Mântuitorul fiecăruia dintre noi şi - îndrăznesc să spun - Cel mai iubit Prieten al nostru? Ne umple de bucurie ideea că El este "Calea, Adevărul şi Viaţa"? Acceptăm adevărurile de credinţă despre Persoana Mântuitorului doar în mod raţional, sau ni le asumăm şi afectiv? Ce putem spune despre relaţia noastră personală cu Cel pe Care teologul Paul Evdokimov Îl numea "Cel mai intim cunoscut"? :)
Sfinţii Părinţi învaţă, în scrierile lor, faptul că cei care se străduiesc să împlinească poruncile divine se împart în trei categorii: robii (care păzesc poruncile Domnului doar din teama pierderii mântuirii), slugile (care împlinesc poruncile pentru a dobândi Împărăţia cerurilor) şi fiii adevăraţi (care-L ascultă pe Dumnezeu pentru El Însuşi, din iubire necondiţionată faţă de El, Care "Cel dintâi ne-a iubit"). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Nici scăparea de Iad, nici bucuria cerescului locaş, nimic nu poate întrece bucuria care le covârşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos". Oare noi Îl căutăm pe Hristos pentru El Însuşi, sau pentru minunile Sale? Iubirea noastră faţă de El este total necondiţionată?
M-aş bucura să discutăm, în această rubrică, despre relaţia noastră cu Mântuitorul Hristos.

O seară binecuvântată!
Cu respect,
Laura Stifter

Hristos este singurul prieten adevarat, care vegheaza necontenit...

[Mihai36]

Penru Dumnezeu nu este atit de importanta fericirea noastra paminteasca ci doar masura in care ea contribuie la sau se bazeaza pe un anumit progres spiritual al personalitatii noastre.

[Mihai36]

Asa incit uneori fericirea si nefericirea sint doar ingrediente adugate in proportii diferite in functie de specificul lectiilor pe care tocmai urmeaza sa le invatam.

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Adevărurile de credinţă (dogmele) pot fi acceptate NUMAI afectiv, fiindcă la nivel raţional apare la cele mai multe dintre ele ceva ce se blochează, ceva ce nu înţelegem. Cine spune că a înţeles cum Dumnezeu este Unul şi totuşi Trei, cine spune că a înţeles cum Isus este şi om şi Dumnezeu ori cine explică, doct, cum e cu purcederea Sf Duh numai de la Tatăl, pesemne că are o inteligenţă mai mare decât a oamenilor obişnuiţi, cel puţin în timpul vieţii lor în trup.


"

acum,noi nu intelegem material,cum lumina este si unda si particula,ceea ce este ceva f simplu,prin comparatie,cum am putea sa deslusim ceea ce ai enumerat mai sus,ca oameni cu creierasul finit.
cum ar spune si Petru Tutea:Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.

[Mihai36]

Masura in care Iisus (ca Dumnezeu si ca Hristos) este in noi este masura in care noi prin personalitatea-caracterul nostru manifestam desavirsirea.
Doar cunoscind aceasta desavirsire -prin trairea ei - putem cunoaste pe Dumnezeu.
Apostolul scria ca trebuie sa atingem desavirsirea inaltimii plinatatii lui Hristos.
Chiar daca e posibil ca inaltimea Sa sa fie un pic mai mare decit potentialul desavirsirii omenesti -fiindca nu vom putea fi Iisusi sau Dumnezei -insa acest potential uman implinit ne este destul in cunosterea naturii existentei divine. Avind dar si intelepciunea desavirsita vom fi doar "ca Dumnezeu"- dupa cum spunea si sarpele cu dreptate adamilor.

Daca nu nu vom fi Iisusi sau dumnezei atunci ce vom fi?

In VT la un moment dat intro proorocie Dumnezeu se ia la intrecere cu unii falsi prooroci ca sa se vada "care sintem dumnezei."

Deci dintr-un anume punct de vedere proorocii sint considerati ca facind parte intro oarecare masura din dumnezeire.

In NT Iisus prin Apocalipsa lui Ioam ii numeste pe mai marii celor 7 biserici ingeri. "Spunei ingerului din.."
Ceea ce inseamna ca in realitate sfintii arhanti vor putea fi ingeri implinind lucrari "mai mari chiar decit Mine."

Referitor la vamesul de pe cruce despre care Iisus a spus ca in acea zi el va vedea Imparatia lui Dumnezeu- trebuie inteles si ca o pilda caci vamesul nu era inca desavirsit ca sa poata intra in imparatie -poate cel mult intro revelatie (vizita) ca sa vada cam cum e dupa puterea lui de perceptie nedesavisrita. Pilda se referea la sinceritatea spirituala.
Exagerarea este si ea o forma de stil prin care se doreste accentuarea unui lucru. In acest caz "minciuna" se numeste diplomatie divina.

O posibila manifestare a diplomatiei poate fi prezenta si in situatia referirii la Ioan Botezatorul- despre care ni s-a spus ca el in imparatie este mai mic decit cel mai mic inger.
Aici este posibil ca lucrurile sa nu fi stat chiar asa caci interesul si aprecierea trebuia mutata de pe Ioan Botezatorul pe Iisus -care trebuia preamarit iar Ioan "preamicsorat".
Pentru ca deja el isi facuse o seama de discipoli care trebuiau trasnferati catre calauzirea lui Iisus.
Si deasemnea fructificata la maxim situatia nasterii miraculoase din fecioara in sensul in care ea trebuia considerata un semn important- un mare avantaj.

[anita]

În prealabil postat de Marcus Aemilius

Tocmai de aceea m-am rugat Lui, în speranţa că mă va ajuta, însă în afara durerii şi a tribulaţiilor, nu s-a întâmplat nimic. Există poate şi o altă explicaţie pentru acest lucru, exceptându-le pe cele de genul "voia Domnului", "Dumnezeu are un plan cu tine" sau "Necunoscute sunt căile Domnului", care fac parte dintr-un anumit tipar?

Cunosc acest lucru foarte bine. Dumnezeu nu ne răspunde exact în clipa când avem cea mai mare nevoie de El. Şi atunci, mă întreb: ce sens are să răspundă atunci când nu mai avem nevoie? În cazul meu, de pildă, totul este pierdut pentru totdeauna. Luând în considerare trădarea lui Hristos - de care am avut parte - este posibil ca Acesta să mă fi considerat nevrednic de a primi fericirea? În acest caz, din nou nu înţeleg sensul căilor Lui, devreme ce în jurul meu sunt o sumedenie de nevrednici fericiţi.

Ştiu că pentru unii, Paradisul se concretizează aici, pe pământ, în timp ce altora nu le rămâne decât incertitudinea unui Eden dincolo de mormânt. Şi acest fapt nu este corect.

Dumnezeu nu este un robot care sa raspunda cand am apasat pe buton.
V-ati gandit ca Dumnezeu ne da necazuri pe masura faptelor noastre pacatoase ca sa ne indreptam?
Daca noi suntem drepti si avem parte de necazuri inseamna ca avem parte de un Dumnezeu nedrept.
Dar noi stim persoane care traiesc corect si au parte de binecuvantari.
Dumnezeu ne oranduieste viata intr-un mod placut atunci cand si noi vrem sa ne facem placuti Lui.
Voia Lui pentru noi este ceea ce ne face bine spre mantuire
"Fie Doamne mila Ta spre noi precum si noi am nadajduit intru Tine"
,e o rugaciune a Sfintei Liturghii
si "Doamne fie voia Ta care vrei ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina"
Deci voia Lui este cea mai buna .

[Marcus Aemilius]

În prealabil postat de anita

Deci voia Lui este cea mai buna .

Pe baza acestui raţionament, se poate afirma că vrerea Lui a fost ca eu să pierd totul şi să sufăr pentru tot restul vieţii mele. Voia Sa a fost, deci, săparea unei prăpastii infinite între mine şi El, ceea ce înseamnă că eu nu sunt unul dintre cei aleşi.

De ce Dumnezeu se manifestă astfel, prin teste, încercări, chinuri şi piedici? Pentru ca un individ să primească salvarea, trebuie să cunoscă în mod obligatoriu suferinţa cu rol epurator, chiar dacă poate fi cel mai drept şi temător om de pe pământ? Din nou, acest fapt este nedrept.



Încă un lucru. Eu, când am postat pe acest site, nu am căutat argumente şi opinii care aparţin unui format standard, unui anumit şablon - ca unele de mai sus - ci am căutat explicaţii practice, realiste, care nu sfidează logica.