Sfantul Serafim de Sarov despre dobandirea Sfantului Duh

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Ceva imi pare profund gresit la acest fragment; imi vine greu sa cred ca a fost scris de un sfant.

Nimic mai firesc. Cum oare ţi-ar fi venit, altfel?
Aşa cum ştiu bine că eşti, cine eşti (o mare minciună, nu numai pe forum): oare lumina îţi poate fi altcumva decât întuneric?

[adam000]

Dumnezeu sa iti ajute, Cezar, in tot ce iti este de folos!

Eu in continuare, cred ca daca biserica mea, anume biserica ortodoxa, a randuit nu numai in sfintele slujbe, dar si in rugaciunile pe care este dator mireanul a le face (in orice rugaciune, fie ca este de dimineata, de seara, acatiste, paraclise, etc), toate incep cu rugaciunile randuite de biserica ca fiind rugaciuni incepatoare, iar dintre acestea, prima rugaciune este Imparate Ceresc (!), atunci cred ca ORICINE imi va spune ca nu e necesar sa ma rog in felul randuit de biserica ortodoxa, chiar daca este vorba de o scriere atribuita unui sfant, nu pot sa pun baza pe o astfel de scriere, care contrazice ceea ce biserica a randuit pentru noi.
Asa a randuit biserica mea, biserica ortodoxa: ca intre rugaciunile incepatoare sa fie Imparate Ceresc! Iar aceasta randuiala este valabila pentru TOTI ortodocsii, de la ultimul pacatos pina la cel mai mare sfant. Daca tu consideri ca doresti sa tii o alta randuiala, atunci nu pot decat sa ma rog ca Dumnezeu sa iti ajute in tot ce iti este de folos!

[cezar_ioan]

În biserica ta, precum tot spui, lucrurile sunt cum sunt. OK!
În Biserica noastră, a creştinilor ortodocşi, e altă rânduială, prin Duhul.
Fără legătură cu biserica ta şi cu tine. (Că nu vrei legătura, iar nu din alt motiv. Facă-se voia ta!)

P.S. Ca să nu fie dubii: în Biserica Ortodoxă, pe care o ponegreşti minţind că te afli în ea ca mădular, femeia e femeie iar bărbatul e bărbat. În biserica minciunii, pe care o slujeşti, va fi fiind invers. Treaba voastră!

[adam000]

Dumnezeu sa te ajute sa iti gasesti pacea, Cezare.
In rest, din partea mea, ca de obicei primesti tacere, pentru ca in starea in care esti, orice comentariu nu ar face nimic altceva decat sa il hraneasca pe dezbinator.
Sa te ajute Dumnezeu in tot ce iti este de folos!

[Leonid7]

În prealabil postat de cezar_ioan

De acord, drag prieten, drag: ce putem, însă, să facem?
Tu, mai întâi, că ai pus problema (dreaptă, dealtfel), spune-ne: ce faci tu?
Răspunde mai întâi la încercarea ta, de vrei să avem şi noi, amărâţii, oarecare nădejde...

Lumină!, în Hristos Domnul!
Lumină!

Nu fac ceva concret ,pentru ca altfel nu as mai fi pe aici. Dar incerc sa evit autosuficienta ivita prin lecturarea cartilor duhovnicesti,care ne face sa ne credem invatati in ale credintei si caut credinta simpla ,primara,in care declararea atributului de crestin insemna ceva si in fapta.Acum nu mai inseamna nimic,ne declaram crestini,mergem la Biserica,postim,invatam si pe altii ,insa participam si la bucuriile acestei lumi din pacate. Nu reusim sa facem rugaciunile cum trebuie etc..

[catalin2]

În prealabil postat de Leonid7

Nu fac ceva concret ,pentru ca altfel nu as mai fi pe aici. Dar incerc sa evit autosuficienta ivita prin lecturarea cartilor duhovnicesti,care ne face sa ne credem invatati in ale credintei si caut credinta simpla ,primara,in care declararea atributului de crestin insemna ceva si in fapta.Acum nu mai inseamna nimic,ne declaram crestini,mergem la Biserica,postim,invatam si pe altii ,insa participam si la bucuriile acestei lumi din pacate. Nu reusim sa facem rugaciunile cum trebuie etc..

Pe langa fapte trebuie sa cunoastem si invatatura crestina, pe langa fapte. Iar in aceste cuvinte Sfantul Serafim se prezinta si invatatura crestina si ce fapte trebuie sa facem. Stii povestea cu padurea, oamenii incearca sa ajunga intr-un loc dar in jungla padurea e deasa si trebuie sa taie copacii. Incearca cele mai bune metode de taiat copacii, ascut topoarele, dar nimeni nu se urca intr-un copac inalt sa vada daca e drumul cel bun, merg spre amrgine sau se afunda in padure. Pentru ei conteaza ca inainteaza si au gasit metode tot mai bune.

[catalin2]

O spun doar ceva despre invatatura prezentata de sfantul Serafim de Sarov chiar la inceputul cuvintelor sale. Sfantul ne spune ca doar faptele credintei sunt mantuitoare, faptele bune facute de cei ce nu sunt credinciosi sau crestini nu aduc nici har si nici vreo rasplata pentru viata viitoare. Dar sunt totusi fapte bune si Domnul il va ajuta sa afle adevarul si astfel sa primeasca rasplata. Dar va avea parte de aceasta doar daca pana la sfarsitul vietii vina in credinta dreapta si astfel primeste si harul mantuitor:
"Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi si care, prin dobandirea de catre noi a harului Duhului Sfant, aduce in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide calea spre castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni. Dar primirea de catre Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de Hristos se limiteaza la aceasta: Ziditorul daruieste mijloacele pentru a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1). Sta in puterea omului a le face sa traiasca sau nu. De aceea Domnul a spus iudeilor: "Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra" (Ioan 9:41). Daca un om precum Cornelie este placut in fata Domnului pentru faptele sale bune, desi acestea nu sunt facute de dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea fapte ii vor fi socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos. Dar in situatia contrara, omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe care l-a facut este nefolositor."

[cristiboss56]

Ap. Romani 5, 17-21; 6, 1-2


Fraţilor, dacă prin greşeala unuia moartea a împărăţit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc prisosinţa harului şi a darului dreptăţii vor împărăţi în viaţă prin Unul Iisus Hristos. Aşadar, precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă; căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea Unuia se vor face drepţi cei mulţi. Iar Legea a intrat şi ea ca se înmulţească greşeala; iar unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul; pentru că precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru.
Ce vom zice, deci? Rămâne-vom, oare, în păcat, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat?

[cristiboss56]

110 ani de la canonizarea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov



La 19 iulie 1903, în prezenţa familiei imperiale a ţarului Nicolae al doilea, a peste trei sute de mii de credincioşi şi a unui sobor de slujitori condus de mitropolitul Petersburgului, a fost săvârşită slujba de canonizare a Cuviosului Serafim de Sarov (1759-1833), informează "Ziarul Lumina".

Pentru întâia oară, viaţa marelui sfânt rus a fost scrisă în 1849, sub îngrijirea şi cu binecuvântarea Sfântului Filaret Zdrozdov, mitropolit al Moscovei şi cunoscut teolog, mai ales prin scrierea unui catehism ortodox, tradus în multe limbi. Acesta de altfel, se înrudea duhovniceşte cu stareţul din pustia Sarovului, prin duhovnicul său, Sfântul Cuvios Antonie, egumen al renumitei Lavre - Sfânta Treime de lângă Moscova - şi fiu duhovnicesc al Sfântului Serafim. Cea mai completă lucrare, prin care Sfântului Serafim a devenit foarte cunoscut în Rusia, este Cronica Mănăstirii Diveevo, publicată în 1896 de Sfântul Ierarh şi mărturisitor Serafim Ciciagov, o vreme, între anii 1908 şi 1914, episcop de Chişinău şi Hotin. Autorul acestei cărţi, chiar îi mărturisea duhovnicului său, că într-una din seri, după ce finalizase lucrarea, însuşi Sfântul Serafim i s-a înfăţişat aievea spunându-i: „Îţi mulţumesc pentru această cronică!”(profesor Vladislav Ţâpin în Moştenirea Sfântului Serafim de Sarov şi soarta Rusiei, Nijnii Novgorod, 2004, pag. 437).

Lucrările iniţiale ale comisiei alcătuite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, în vederea canonizării Sfântului Serafim de Sarov, au durat între 1892 şi 1894, s-au desfăşurat în 28 de eparhii şi au înregistrat 90 de vindecări minunate săvârşite cu ajutorul sfântului. Cel care a întârziat pentru un timp proclamarea canonizării, a fost ober procurorul (delegatul puterii de stat în perioada sinodală - 1700-1917), care deşi ar fi fost bine intenţionat, nu înţelegea şi, drept urmare, nu era de acord cu profunda asceză a Sfântului Serafim. Însă, în cele din urmă, acesta a trebuit să cedeze deciziei ţarului, care s-a implicat personal în grăbirea proclamării oficiale a canonizării.

1.000 de zile şi 1.000 de nopţi pe o piatră în pădure în rugăciune

Legat de viaţa Sfântului Serafim de Sarov, amintim că s-a născut într-o familie înstărită de negustori şi constructori din oraşul Kursk. Datorită mamei sale foarte evlavioase, dar se pare că şi sub influenţa unui aşa-numit nebun pentru Hristos, pe care adesea adolescentul Prohor, viitorul Sfânt Serafim, îl întâlnea în oraşul său, a hotărât să aleagă viaţa de monah. Cu binecuvântarea bătrânului Dositei de la Mănăstirea Kitaev din Ucraina, la vârsta de 17 ani, Sfântul Serafim devine frate la mănăstirea din pustia Sarovului, unde deja trăiau mari nevoitori. Deşi a fost încercat de cumplite suferinţe fizice încă de la început şi renunţase la o situaţie materială foarte bună, fratele Prohor s-a aratat neclintit în hotărârea luată. Primind ascultare la atelierele mănăstirii, în scurt timp ajunge cel mai priceput tâmplar. După noviciat este tuns în monahism, apoi hirotonit diacon şi în cele din urmă preot. După mutarea la Domnul a părintelui Isaia, duhovnicul său, la vârsta de 40 de ani, Cuviosul Serafim se retrage în pustie. La un moment dat, cu profunda smerenie care îl definea, a refuzat stăreţia unei mănăstiri. După acest episod, a urmat cunoscuta sa nevoinţă, de a petrece în rugăciune neîncetată o mie de zile şi o mie de nopţi, pe o piatră în pădure. Această asceză aproape suprafirească, asemenea celei a stâlpnicilor, era menită să păzească dobândirea harului Duhului Sfânt, în inima sa de sfânt, pentru care funcţiile, onorurile sau laudele, însemnau în primul rând întristare. Şederea sa pe acea piatră în pădure, avea să se prefacă în bucurie (Ioan 16; 20), deoarece ispita a fost biruită, iar nevoitorul a devenit şi mai puternic.

Citate ortodoxe ale Sfantului Serafim de Sarov

http://citateortodoxe.ro/autor/sfant...sarov/pagina-1