Erezia constantinopolitana (381)

[Iorest]

În prealabil postat de Demetrius

Acest post nu are ce cauta pe acest topic; te rog sa-l stergi si sa deschizi un alt topic daca vrei sa-l bagi la discutii.

Are legătură cu threadul-subiectul, se referă tot la o formulare din Crez, tot în legătură cu Dumnezeu - Cuvântul.
Deci doar momentul întrupării fiindcă atunci Dumnezeu Cuvântul primeşte numele de Iisus Hristos, ar fi un punct fix în timpul pe care-l percem noi făptura creată.
Putem să zicem fără să greşim, parafrazându-i pe Sfinţii Părinţi ca Numele Iisus Hristos a fost dat după întrupare nu înainte.

Nu mai deschid niciun alt thread să aibă şi acela două/trei sute de vizualizări şi să se stingă, fiecare cuvânt din Crez are dedicate fraze întregi de explicaţii fiind cu semnificații.
Se scrie lejer un doctorat discutând doar referirile la unul din ipostasturile Dumnezeirii, nici măcar comentând tot Crezul !
Asta arată câtă atenţie la detaliu a fost, că nu e niciun cuvințel pus după ureche, că a fost emis sub inspirație divină și că Părinții Bisericii prin care s-a lucrat chiar au fost cernuți prin persecuții și erau oameni de rugăciune, au ieșit la sinod direct din temnițe cu mutilările persecuțiilor pe ei.

Se recomandă mai multă prudență la titluri, că erezia Constantinopolitană nu are legătură cu Crezul nici cu Pavecernița și e o acuzație în aer, oricine va intra pe thread va crede că găsește cine știe ce.
Threadul rămâne și peste 10 ani dacă va mai ține hostingul și nu știu dacă se mai poate modifica un titlu de topic principal.
Au rămas subiecte din 2007 și sunt deja 16 ani mergem spre 17, în 2027 forumul face 20 de ani, dacă nu e mai vechi cumva.

Dacă scriem mici glumițe inofensive, păreri despre practica bisericii sau la rubrica diverse e una, dar la formulări de credință trebuie atenție mai mare.

[Moroco]

În prealabil postat de Demetrius

In Pavecernita Mare, savarsita ieri, dupa Liturghia Darurilor Mai Inainte-Sfintite, se spune:
"...Ca mai inainte de toate esti, Cel ce esti Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau..."

De fapt "mi-a sarit in urechi" pentru ca mai dinainte aveam durerea pomenita in Crez:

"... Fiul Tau, Unul nascut, Carele din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii...",

Erezia se refera la formularea S-A NASCUT, ceea ce nu poate fi adevarat fiindca Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt fara de inceput, iar folosirea timpului trecut la perfectul compus certifica o actiune care a inceput si s-a sfarsit inainte de momentul vorbirii(prezent), deci fiind vorba de un fapt petrecut, iar faptul nu se poate petrece decat in lumea materiala.
Mai inante de toti vecii, nu stiu ce or fi vrut "sfintii parinti" sa credem, poate doar vesnicia ar putea fi; dar cum sa se petreaca ceva in vesnicie?

Timpul prezent nu are inceput si nici sfarsit, adica timpul prezent e vesnic.


Ca sa-mi potolesc durerea eu spun Crezul:
"... Carele din Tatal e nascut (spun optional: din toti vecii, sau dintotdeauna)..."
si asta sugereaza apartenenta Fiului de Tatal, nu faptul de a Se naste, ci con-substantiere, de Una fiintare.

Ai o problema cu timpul.
Vesnicie inseamna timp pentru lucrari cu trecut-prezent-viitor fara inceput si fara sfarsit.
Nonvesnicie inseamna timp pentru lucrari cu inceput-trecut-prezent-viitor-sfarsit de lucrare si de timp pentru ele deci cu inceput si sfarsit inclusiv timpul sfarsindu-se.
In vesnicie pot exista si lucrari cu inceput si sfarsit cum a fost nasterea dar a caror pomenire ramane in veci si prin aceasta sunt ele vesnice caci timpul lor de lucrare se incepe si se incheie dar pomenirea nu se incheie niciodata ramand ca o slava vesnica acea lucrare inceputa si terminata.

Acea nastere a Fiului din Tatal si acea purcedere a Duhului din Tatal prin Fiul ce se nastea nu a mai fost niciodata in vesnicie dar dupa ce ea s-a savarsit iata ca ramane a fi pomenita vesnic ca un eveniment al slavei lui Dumnezeu, slava vesnica. Fiul trimis de Tatal s-a nascut ca om de la Duhul si din Fecioara curata, fara samanta sexuala, asa cum este scris iar aceasta intamplare-lucrare prin pomenirea vesnica a intrat in vesnicie ca slava vesnica a lui Dumnezeu desi s-a petrecut in creatie si nu in vesnicia de dinainte de Creatie.

Acest prezent al omului are doua componente:
-componenta sufletului vesnic asa ca al ingerului, al omului si al tuturor fapturilor care se afla intrun timp vesnic fara inceput si fara sfarsit, calitate vesnica a sufletului primita in dar de la Dumnezeu.
-componenta vie a sufletului, respectiv componenta omeneasca-trupeasca al carui timp are un inceput, un trecut, un prezent si un viitor care avand inceput atunci e foarte posibil sa aiba si un sfarsit fericit pe Calea Crucii sau tragicomic trist pe drumul pierzarii mai ales daca sufletul vesnic iese din botez, din credinta si din ascultarea divina, pacatuind, el devenind prin rupere si lepadare de Dumnezeu un suflet mort al carui trup se strica si moare si el candva ucis de patimi care insa nu dispar odata cu moartea ci vor tine in robie si vor chinui mai departe sufletul vesnic in vesnicie acolo in focul dureros care nu se va stinge niciodata si unde se ard patimile, adictiile, pacatele iar sufletul cel vesnic al omului va suferi acolo in chinuri si munci pana la mantuire si inviere, daca va dori iarasi darul vietii vesnice in Rai si fericire.

In vesnicie evenimentele au un trecut, un prezent si un viitor iar aceste lucrari din vesnicie cu inceput pot avea si un sfarsit sau sa ramana sa fie lucrate in vesnicie repetandu-se si neincheindu-se niciodata dar cea care le face vesnice este slava de la Dumnezeu. In lipsa slavei divine orice eveniment petrecut in vesnicie cade spre locurile de chin, arde si se sterge iar aceasta operatiune este chinuitoare pentru sufletele vesnice iar daca nu s-ar faptui atunci chinul sufletelor vesnice ar fi mai mare si ar creste si mai mult chiar daca sufletul ar avea senzatia vremelnica de mai bine si de acest rau a fost ferit Adam, ca nu cumva sa mance si din pomul vietii si sa nu mai moara si sa nu se mai chinuie nestiind el ca in starea asta de lipsa a chinului rautatea este crescatoare pentru sufletul sau vesnic.

[Moroco]

În prealabil postat de Moroco

Ai o problema cu timpul.
Vesnicie inseamna timp pentru lucrari cu trecut-prezent-viitor fara inceput si fara sfarsit.
Nonvesnicie inseamna timp pentru lucrari cu inceput-trecut-prezent-viitor-sfarsit de lucrare si de timp pentru ele deci cu inceput si sfarsit inclusiv timpul sfarsindu-se.
In vesnicie pot exista si lucrari cu inceput si sfarsit cum a fost nasterea dar a caror pomenire ramane in veci si prin aceasta sunt ele vesnice caci timpul lor de lucrare se incepe si se incheie dar pomenirea nu se incheie niciodata ramand ca o slava vesnica acea lucrare inceputa si terminata.

Acea nastere a Fiului din Tatal si acea purcedere a Duhului din Tatal prin Fiul ce se nastea nu a mai fost niciodata in vesnicie dar dupa ce ea s-a savarsit iata ca ramane a fi pomenita vesnic ca un eveniment al slavei lui Dumnezeu, slava vesnica. Fiul trimis de Tatal s-a nascut ca om de la Duhul si din Fecioara curata, fara samanta sexuala, asa cum este scris iar aceasta intamplare-lucrare prin pomenirea vesnica a intrat in vesnicie ca slava vesnica a lui Dumnezeu desi s-a petrecut in creatie si nu in vesnicia de dinainte de Creatie.

Acest prezent al omului are doua componente:
-componenta sufletului vesnic asa ca al ingerului, al omului si al tuturor fapturilor care se afla intrun timp vesnic fara inceput si fara sfarsit, calitate vesnica a sufletului primita in dar de la Dumnezeu.
-componenta vie a sufletului, respectiv componenta omeneasca-trupeasca al carui timp are un inceput, un trecut, un prezent si un viitor care avand inceput atunci e foarte posibil sa aiba si un sfarsit fericit pe Calea Crucii sau tragicomic trist pe drumul pierzarii mai ales daca sufletul vesnic iese din botez, din credinta si din ascultarea divina, pacatuind, el devenind prin rupere si lepadare de Dumnezeu un suflet mort al carui trup se strica si moare si el candva ucis de patimi care insa nu dispar odata cu moartea ci vor tine in robie si vor chinui mai departe sufletul vesnic in vesnicie acolo in focul dureros care nu se va stinge niciodata si unde se ard patimile, adictiile, pacatele iar sufletul cel vesnic al omului va suferi acolo in chinuri si munci pana la mantuire si inviere, daca va dori iarasi darul vietii vesnice in Rai si fericire.

In vesnicie evenimentele au un trecut, un prezent si un viitor iar aceste lucrari din vesnicie cu inceput pot avea si un sfarsit sau sa ramana sa fie lucrate in vesnicie repetandu-se si neincheindu-se niciodata dar cea care le face vesnice este slava de la Dumnezeu. In lipsa slavei divine orice eveniment petrecut in vesnicie cade spre locurile de chin, arde si se sterge iar aceasta operatiune este chinuitoare pentru sufletele vesnice iar daca nu s-ar faptui atunci chinul sufletelor vesnice ar fi mai mare si ar creste si mai mult chiar daca sufletul ar avea senzatia vremelnica de mai bine si de acest rau a fost ferit Adam, ca nu cumva sa mance si din pomul vietii si sa nu mai moara si sa nu se mai chinuie nestiind el ca in starea asta de lipsa a chinului rautatea este crescatoare pentru sufletul sau vesnic.

Nasterea Fiului din Tatal mai inainte de toti vecii nu presupune inexistenta Fiului mai inainte de aceasta nastere ca o iesire din interior in exterior asa cum se petrece la orice nastere. Acest exemplu Haric a fost daruit tainic tuturor fapturilor din viitoarea Creatie. Nasterea nu presupune conceptia sau facerea ci doar iesirea fatului in exterior din interiorul in care era (Tatal si Duhul).

Treimea (Tatal, Fiul si Duhul) existau si mai inainte de nasterea Fiului si Purcederea Duhului prin Fiul in timpul nasterii cea mai inainte de toti vecii dar Fiul si Duhul se aflau in interiorul Tatalui asa ca intrun univers spiritual viu al iubirii si al Cuvantului.

Problema ciudata care apare este existenta unui loc in care putea iesi nascandu-se. Stim ca in afara de Dumnezeu nu exista nimic mai ales ca nu era nimic creat. Probabil ca Dumnezeu se putea misca in nimicul absolut de parca ar fi un spatiu ce se genera si apoi disparea, Dumnezeu avand puterea pe unde se misca de a crea si apoi a face sa dispara orice spatiu aparea si astfel Dumnezeu se misca in nimic fara sa existe vreo creatie deoarece in lipsa lui Dumnezeu orice spatiu ar fi fost creat redevenea la stadiul de nimic absolut. Nasterea presupune ca Fiul avea aceiasi putere ca Tatal de a exista independent de Tatal in acest nimic absolut dar din iubire maxima Fiul se afla in interiorul Tatalui la fel ca Duhul. Nasterea mai inainte de toti vecii si Purcederea ne prezinta cele 3 puteri si ipoctasuri Tatal, Fiul si Duhul ca avand aceiasi putere Dumnezeiasca de a exista si a se misca in nimicul absolut nimicul redevenind nimic in lipsa Dumnezeirii.

Aceasta nastere-jertfa din iubire s-a facut pentru Om si pentru Fapturile din Creatia in care va locui omul dupa marea Creatie si este un model Tainic si Haric vesnic de iubire jertfelnica si de urmare in vietuirea tuturor fapturilor.

Desi putea Dumnezeu sa dainuie in iubire maxima fericita pe mai departe fara nasterea Fiului si purcederea Duhului pentru Om a hotarat totusi sa se jertfeasca Dumnezeu si sa nasca pe Fiul si sa purceada Duhul ca model de iubire jertfelnica pentru Om si toate fapturile din Creatie inclusiv ingerii care atunci cand ies si intra din Dumnezeu trebuie sa ramana in Credinta si Iubire exact asa ca persoanele Sfintei Treimi.

In concluzie nu e nicio erezie si poate fi ADEVARAT!.. mai ales pentru cine crede marturisind

[Demetrius]

Nu ti se pare ca ai un "unghi de vedere" cam... limitat?

În prealabil postat de Iorest

1
Nu-mi dau seama exact de unde e citatul,

Nu cred că în Pavecerniţa Mare e pasajul...

În prealabil postat de Iorest

L-am găsit, nu văd unde e contradicţia, ...

În prealabil postat de Iorest

...ce e contradictoriu cu Crezul în toată treaba asta ?...

În prealabil postat de Iorest

...
Nu văd din nou unde e lipsa de coerenţă ...

[Demetrius]

În prealabil postat de Iorest

Scrie clar aţi zdrobit lepădările PENTRU ceva (bunătăţile vremelnice) am subliniat eu din original, deci e corect, e ca şi cum ar zice aţi refuzat să vă lepădaţi în schimbul unor bunătăţi lumeşti.
PENTRU = ÎN SCHIMBUL şi nu reiese sensul ai zdrobit lepădarea şi ai ales bunătăţile lumeşti, pentru că lepădarea(de credința creștinească) era condiţie sine qua non pt a accesa bunătăţile lumeşti.

Dacă scria aţi zdrobit lepădările pentru credinţă, se putea înţelege că ai respins lepădarea ai ales credinţa poate era mai simplu aşa, deşi şi aici se putea interpreta ce ai respins să te lepezi, că de păcate și de cel rău trebuie să te lepezi, de credinţă nu trebuie.
Vezi că mai degrabă aici era un dublu sens dacă cineva sugera că lepădările respinse erau în legătură cu păcatele nu cu mărturisirea de credinţă.

Abia acum am inteles, si-mi cer scuze(!), ca tu ai impresia ca lepadarea are sens unic, ca se foloseste numai daca se refera la lepadarea de Hristos si exclusiv in legatura cu lepadarea de credinta in El. Datorita acestei pareri eronate s-ar parea ca lepadarea de pacat n-ar avea niciun inteles pentru tine.

În prealabil postat de Iorest

...
Au zdrobit/respins lepădările (de credinţa creştină) care erau condiţie pentru bunătăţile vremelnice cu care erau îmbiaţi.
Întâi te lepezi apoi ai bunătăţi, deci zdrobind lepădările la schimb pt bunătăţi au rămas demni, integri, martiri.

Nu văd din nou unde e lipsa de coerenţă logico-textuală, poate e prea stufos sau se putea formula mai scurt, mai suplu.

Aici este dovada ca esti mai puternic si mai incorect "impresionat" de parerea ca lepadarea se refera numai la renuntarea (la credinta crestina) pentru ca e folosita ca un cliseu in peste 95% din cazuri pentru acest sens.

În prealabil postat de Iorest

Preotul s-o fi mirat că l-ai luat din scurt şi nu a mai reflectat după, aşa şi eu şi oricine îţi dă dreptate pe loc, dar dacă stă un timp să o gândească cu textul în faţă caută să vadă care e sintaxa şi logica.

Pe tine nu teiau din scurt, asaca ia-ti si tu un timp in plus acum si reflecteaza, luand in considerare nu dictonul "lepadarea de Hristos", ci pur si simplu lepadarea, renuntarea, abandonarea... (de bunatati lumesti).

[catalin2]

În prealabil postat de Demetrius

In Pavecernita Mare, savarsita ieri, dupa Liturghia Darurilor Mai Inainte-Sfintite, se spune:
"...Ca mai inainte de toate esti, Cel ce esti Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau..."

si mi-a sarit in urechi pentru ca asta contrazice Crezul adoptat inca dinainte, la Conciliul Ecumenic de la Constantinopol din 381 si nici atunci(vreo 318 episcopi) si nici de-atunci "sfintii printi" nu s-au sisizat de erezia pe care au catolicizat-o (universalizat-o) in biserica crestina.

De fapt "mi-a sarit in urechi" pentru ca mai dinainte aveam durerea pomenita in Crez:

"... Fiul Tau, Unul nascut, Carele din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii...", iar portiunea boldata nu poate fi adevarata, ci asa cum scrie in Pavecernita Mare.

Erezia se refera la formularea S-A NASCUT, ceea ce nu poate fi adevarat fiindca Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt fara de inceput, iar folosirea timpului trecut la perfectul compus certifica o actiune care a inceput si s-a sfarsit inainte de momentul vorbirii(prezent), deci fiind vorba de un fapt petrecut, iar faptul nu se poate petrece decat in lumea materiala.
Mai inante de toti vecii, nu stiu ce or fi vrut "sfintii parinti" sa credem, poate doar vesnicia ar putea fi; dar cum sa se petreaca ceva in vesnicie?

Timpul prezent nu are inceput si nici sfarsit, adica timpul prezent e vesnic.
Ca sa-mi potolesc durerea eu spun Crezul:
"... Carele din Tatal e nascut (spun optional: din toti vecii, sau dintotdeauna)..."
si asta sugereaza apartenenta Fiului de Tatal, nu faptul de a Se naste, ci con-substantiere, de Una fiintare.

Nu exista nicio contradictie, aceasta e invatatura de credinta arhicunoscuta de toti credinciosii. Filioque e considerata erezie si pentru ca neaga faptul ca Fiul si Duhul Sfant au ca Nastere si Purcedere doar din Tatal. Este un lucrur greu de inteles de mintea umana, dar la fel de greu de inteles este si faptul ca Sfanta Treime este dintotdeauna, nu a avut o cauza.

[RappY]

În prealabil postat de Demetrius

"...Ca mai inainte de toate esti, Cel ce esti Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau..."

Corect.

În prealabil postat de Demetrius

"... Fiul Tau, Unul nascut, Carele din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii..."

Corect.

În prealabil postat de Demetrius

Erezia se refera la formularea S-A NASCUT, ceea ce nu poate fi adevarat fiindca Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt fara de inceput, iar folosirea timpului trecut la perfectul compus certifica o actiune care a inceput si s-a sfarsit inainte de momentul vorbirii(prezent)

S-a nascut si continua sa se nasca la fel cum Duhul continua sa purceada.

În prealabil postat de Demetrius

iar faptul nu se poate petrece decat in lumea materiala.

La ce invatatura crestina te referi aici? Sau doar din mintea ta si din filozofie vestica?

În prealabil postat de Demetrius

Timpul prezent nu are inceput si nici sfarsit, adica timpul prezent e vesnic.

Delir gnostic. Timpul prezent nu este vesnic, timpul in sine are inceput si sfarsit.

În prealabil postat de Demetrius

Ca sa-mi potolesc durerea eu spun Crezul

Durerea mandriei sau ce durere? Sa crezi ca tu stii mai bine ca intreaga traditie ortodoxa, sa numesti crezul eretic, si sa te-apuci sa modifici crezul dupa mintea ta nu poate fi altceva decat un act luciferic.

[Demetrius]

În prealabil postat de RappY

Corect.



Corect.



S-a nascut si continua sa se nasca la fel cum Duhul continua sa purceada.



La ce invatatura crestina te referi aici? Sau doar din mintea ta si din filozofie vestica?



Delir gnostic. Timpul prezent nu este vesnic, timpul in sine are inceput si sfarsit.



Durerea mandriei sau ce durere? Sa crezi ca tu stii mai bine ca intreaga traditie ortodoxa, sa numesti crezul eretic, si sa te-apuci sa modifici crezul dupa mintea ta nu poate fi altceva decat un act luciferic.

Iarta-ma, dar spumele nesterse de la gura ta explica (putin stangaci) contradictiile pe care le scrii.
E inexplicabil, deci, cum ai nimerit primul "corect"!

[RappY]

În prealabil postat de Demetrius

Iarta-ma, dar spumele nesterse de la gura ta explica (putin stangaci) contradictiile pe care le scrii.
E inexplicabil, deci, cum ai nimerit primul "corect"!

Te rog lasa prostiile si spune-mi clar ce n-ai inteles.

[RappY]

Pun aici cateva fragmente din "Dogmatica" de Sfantului Cuvios Ioan Damaschin pentru cine e interesat:

Cartea I, Capitolul VIII: Despre Sfânta Treime

Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcedătorul prea Sfanţului Duh. Credem şi într-unui Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a născut din Tatăl înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, deofiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Când spunem că Fiul este mai înainte de toţi vecii, arătăm că naşterea Lui este în afară de timp şi fără de început. Căci Fiul lui Dumnezeu, „strălucirea slavei, chipul ipostasei Tatălui", înţelepciunea şi puterea cea vie, Cuvântul lui cel enipostatic, icoana substanţială, desăvârşită şi vie a nevăzutului Dumnezeu, nu a fost adus din neexistenţă la existenţă, ci a fost totdeauna împreună cu Tatăl şi în Tatăl, născut din el din veşnicie şi fără de început. Căci n-a fost cândva Tatăl, când n-a fost Fiul, ci o dată cu Tatăl şi Fiul, care s-a născut din El.

Căci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tată, fără de Fiu. Iar dacă ar fi fără să aibă Fiu, n-ar fi Tată. Şi dacă ar avea mai pe urmă Fiu, ar deveni mai pe urmă Tată, nefiind înainte de aceasta Tată, şi astfel s-a schimbat din a nu fî Tată în a deveni Tată, lucru mai rău decât orice blasfemie.

Prin urmare Dumnezeu, care există totdeauna, naşte pe Cuvântul Său, care este desăvârşit, fără de început şi fără de sfârşit, pentru ca Dumnezeu să nu nască în timp, El, care are firea şi existenţa mai presus de timp. Omul, însă, evident, naşte într-un chip contrar, deoarece el se află sub legea naşterii, a distrugerii, a stricăciunii, a înmulţirii, este îmbrăcat cu trup şi posedă în firea sa partea bărbătească şi femeiască.

Cartea II, Capitolul I: Despre veac

Trebuie să se ştie că numele de veac are multe sensuri, căci înseamnă multe lucruri. Veac se numeşte şi viaţa fiecărui om. Veac se numeşte iarăşi şi timpul de o mie de ani. Iarăşi se numeşte veac toată viaţa prezentă. Veac se numeşte şi veacul ce va să fie, cel fără de sfârşit după înviere. Se numeşte iarăşi veac, nu timpul, nici o parte din timp, care se măsoară cu mişcarea şi drumul soarelui, adică cel format din zile şi nopţi, ci un fel de mişcare şi un interval de timp care merg împreună cu cele veşnice.

Lumea aceasta are şapte veacuri, anume de la facerea cerului şi pământului şi până la sfârşitul şi învierea obştească a oamenilor. Există un sfârşit particular, moartea fiecăruia; este însă şi un sfârşit obştesc şi general, când va fi învierea obştească a oamenilor. Al optulea veac este veacul ce va să fie.

Înainte de întemeierea lumii, când nu era soare care să despartă ziua de noapte, nu era un veac care să se poată măsura, ci un fel de mişcare şi interval de timp care mergea împreună cu cele veşnice. Şi potrivit acestei concepţii este un singur veac. Pentru aceea Dumnezeu se numeşte şi veşnic (αιώνιος), dar şi mai înainte de veşnicie, căci El a făcut însuşi veacul. Numai Dumnezeu, fiind fără început, este făcătorul tuturora, al veacurilor şi al tuturor existenţelor. Iar când vorbesc de Dumnezeu, este clar că eu vorbesc de Tatăl, de Fiul lui Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos şi de Duhul Lui cel prea Sfânt, singurul Dumnezeul nostru.

Se vorbeşte şi de veacurile veacurilor, pentru că cele şapte veacuri ale lumii prezente cuprind multe veacuri, adică vieţile oamenilor. Se vorbeşte şi de un singur veac, pentru că cuprinde în el toate veacurile. Veacul de acum şi cel ce va să fie se numeşte veacul veacului. Prin cuvintele: viaţă veşnică şi pedeapsă veşnică se indică nesfârşirea veacului ce va să fie. Căci după înviere timpul nu se va mai număra cu zile şi cu nopţi. Va fi mai degrabă o singură zi neînserată, când soarele dreptăţii va străluci luminos peste cei drepţi. Pentru cei păcătoşi va fi o noapte adâncă, fără de sfârşit.