smerenia

[sofiaiuga]

SMERENIA o putem obtine numai daca noi ne nevoim sa conlucram cu harul lui DUMNEZEU ,care este in noi ,in acest fel dam posibilitatea dezvoltarii Harului din noi.Daca raminem ,din lene ,la un nivel duhovnicesc mic, Harul nu poate se se dezvolte si atunci ,normal ca nici smerenia,acest mare HAR al lui Dumnezeu nu poate sa se dezvolte in noi.

[georgeval]

Iata cum definea Sf. Ioan Gura de Aur aceasta virtute: "Smerenia nu înseamna ca un pacatos sa se socoteasca pe sine cu adevarat pacatos, ci aceea este smerenie, când cineva se stie pe sine ca a facut multe si mari fapte bune si totusi, nu cugeta lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: cu nimica pe mine nu ma stiu vinovat, însa aceasta nu ma îndrepteaza pe mine. Si iarasi: Iisus Hristos a venit pe lume ca sa mântuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintâi sunt eu. Aceea este smerenie, când cineva cu faptele sale bune este mai presus de toti si totusi, se înjoseste înlauntrul sau. Trairea smereniei nu are loc când te socotesti pacatos, fiind pacatos. Trairea smereniei se gaseste la cel care, desi are în el însusi constiinta ca a împlinit multe si mari fapte bune, nu îsi închipuie nimic mai mare în privinta sa".

georgeval: cand vom ajunge sa facem acele fapte bune, e bine sa nu ne mandrim cu ele. Asa e. Dar suntem noi desavarsiti ca Sf. Pavel?
Mie im place cat de explicit e in acest sens Sf. Nifon:

"Se vedea ca si cum ingerul i-a despicat pieptul si i-ar fi scos inima inaintea tuturor. A aruncat-o la pamant si i-a pus alta in loc.

- Mergi acum pe drum, i-a poruncit ingerul. Negrii vor fi neputinciosi la trecerea ta si nu se va atinge de tine nici unul. Atunci multimea a rugat pe inger:

- Fa si cu noi, rugamu-te, cum ai facut cu el, ca sa putem merge fara impiedicare pe acest drum.

- Cereti si voi acest lucru de la Domnul cu rugaciune si cu post, si fiti siguri ca veti primi. Daca nu o cereti, nu o veti lua. Si daca nu o luati, nu puteti trece pe acest drum. Si sa stiti ca acesta este singurul drum care duce la viata. Vedeti, acesta care a luat inima infranta si smerita, de multi ani cere de la Dumnezeu si abia acum a dobandit-o. Uitati-va la el cum merge!

Intorcandu-si privirile, il vad strabatand drumul fara nici o impidicare. A ajuns la prima straja alcatuita din doi negri, care cum l-au vazut, si-au scos sabiile impotriva lui. Dar mainile lor dintr-o data au intepenit si el a trecut netulburat. A ajuns la a doua garda, pe care a trecut-o in acelasi chip. Tot asa si cu a treia si cu a patra si cu toate celelalte.

Dupa putin timp a ajuns la un loc unde era adunata o multime mare de negri. Cum l-au vazut, toti s-au repezit asupra lui ca sa-l loveasca, dar au ramas inlemniti si neputinciosi.

Erau asa de multi, incat fericitul Nifon, negasind nici un loc de trecere, a inceput pe unii sa-i impunga si peste altii sa calce, ca sa-si deschida drum. "Cine a adunat aici atatia blestemati, ca sa ne inchida calea si sa nu mergem la viata?" a strigat el. Si pe cand toti il priveau cu admiratie, a strabatut drumul pana la capat.

Cand a disparut vedenia si Nifon si-a venit in sine, era nedumerit ce sa insemneze toate acestea. Dar Duhul Sfant i-a luminat mintea si l-a ajutat sa inteleaga. "Vrei sa intelegi ceea ce ai vazut? Ia aminte: calea pe care ai strabatut-o este calea cea stramta si ingusta. Negrii, sunt viclenii draci care stau impotriva tuturor celor ce vor sa treaca. Apoi trebuie sa mai stii, ca nimeni nu poate sa strabata aceasta cale, daca nu a cerut si nu a primit inima infranta si smerita. Tu ai cerut-o si ai primit-o. De acum nu te vei mai teme de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua si de lucrul care vine din intuneric, pentru ca Cel Preainalt este scaparea ta. Ia, aminte, insa, ca mare ispita va veni asupra ta; dar nu te va birui pentru ca Eu sunt cu tine". Acestea i le-a zis Duhul lui Dumnezeu si l-a lasat. Apoi cuviosul a simtit o tainica si negraita mireasma, care l-a invaluit.

Inima omeneasca, a zis el intru sine, nu-si poate inchipui cu ce se aseamana dulceata miresmei Sfantului Duh. Intrece orice bucurie si fericire. Niciodata n-as vrea sa mai gust din placerile si dulcetile lumii.

Parasind aceste cugetari, iarasi s-a pornit asupra sa, zicand: "Vai de mine pacatosul, raul, nelegiuitul, vicleanul, blestematul! Vai de mine ca si pe draci i-am intrecut cu pacatele mele! Ce sa fac sa ma izbavesc de cei ce lucreaza faradelegea? Vai de mine ca ma aflu in latura si in umbra mortii...

Totdeauna obisnuia sa zica "Vai de mine, pacatosul!" Cand mergea la biserica, dupa slujba se inchina toturor cu multa smerenie, iar el isi pleca privirea, ca sa nu vada pe cineva care i se inchina lui; asa de mult usa slava omeneasca. De multe ori l-am auzit, zice ieromonahul Petru, ucenicul si scriitorul vietii lui, rugandu-se cu suspinuri si zicand: "Doamne, sa nu ma slaveasca oamenii, nici nu-i lasa sa ma respecte sa sa ma cinsteasca. Ci daruieste-mi slava care ramane in vesnicie. Pentru ca numai atunci se va odihni duhul meu, cand se va desfata langa Tine".

Adeseori mergand la biserica, se tanguia, zicand: "Ai venit aici, ticalosule, sa murdaresti pe acesti oameni sfinti? Vai de tine, intinatule! La vedere te arati om, dar cu viata si cu faptele esti ca un diavol viclean!" Si adauga: "Dumnezeule, miluieste-ma ca n-am facut nici un bine spre placerea Ta!"

Cu aceste ganduri isi calca in picioare iubirea de sine si se socotea ca este pamant sub picioarele fratilor. "Nifone, isi zicea adesea intru sine, praful pe care-l scutura fratii de pe sandale este mai de pret decat tine, pentru ca acela provine de sub picioare sfinte, pe cand tu, ticalosule, ai intrecut si pe draci cu ticalosia. O, vai de tine in ziua judecatii!"

Ticalosindu-se astfel pe sine, cinstea si slujea pe Dumnezeu cu o minunata evlavie. Cand dadea un ban sau altceva vreunui sarac, zicea: Ale Tale dintru ale Tale, Tie Iti aducem Doamne, de toate si pentru toate! Apoi isi pleca capul, inchinandu-se cersetorului cu frica si cutremur, si adauga: "Nu-i destul ca vine Hristos la picioarele noastre ca sa cerseasca? Trebuie oare sa ne mai roage, sa ne implore, sa ni se inchine? Nicidecum! Ci, potrivit cu poruncile Lui, noi cei dintai trebuie sa-l mangaiem, sa avem mila de El. Fericit este cel ce se grijeste de Hristos!"

Toata viata si-a petrecut-o in adanca smerenie. Daca vreodata se intampla sa cada in vreo greseala, alerga indata la biserica sa se spovedeasca, rugandu-se lui Dumnezeu cu suspinuri ca sa-l ierte. Obisnuia sa zica: "De vreme ce omul pacatuieste zilnic, de aceea trebuie sa se si pocaiasca. Astfel, ceea ce satana construieste, noi vom darama".

Mai avem pana a avea constiinta de a fi implinit multe si mari fapte bune...
Dupa parerea mea, atitudinea Sf. Nifon este demna de urmat, chiar daca nu vom fi in stare sa o urmam intru totul. Totul e sa cerem smerenie si sa facem ceva in acesta privinta. Si mai ales sa nu ne mandrim, ca am fi facut ceva bun...

[georgeval]

Asa este Anca, insa trebuie sa tindem sa ajungem asemenea sfintilor. Un alt Sfant Parinte m-a uimit prin urmatoarele cuvinte: "CAINTA TE RIDICA, LACRIMILE BAT LA PORTILE RAIULUI, IAR SMERENIA LE DESCHIDE"(SFANTUL IOAN SCARARUL)

[alynnna]

Asa cum bucatele fara sare nu au gust asa virtutile fara smerenie nu au valoare. Cel cu adevarat smerit nu cauta cu mintea sa chipuri de a se smeri, ci este cu adevarat smerit cu inima. Una este sa te smeresti singur (blamandu-te, prihanindu-te pe tine insuti) si alta sa rabzi ocara fratelui. Smerenia adevarata se arata in fapta nu in cuvinte! Una este blandetea si alta smerenia.

[vsovi]

În prealabil postat de nairda

fata de cei din jur sau, mai grav fata de sine

nu cumva este fatzarnicia fatza de fatzarnicie? dobandind cea mai inshelatoare fatzarnicie, aia care pare nefatzarnicie dar nu fatza de Hristos ci fatza de fatzarnicie... ??????

iar smerenia, nu poate aparea decat dupa pocaintza, dupa ajungerea la vietziure in dreapta credintza, pana atunci e laudaroshenie, ca doar cel curat, cel nevinovat, cel bun, cel cinstit, se poate smeri, deci doar la Dumnezeu shi la sfintzi putem vorbi despre smerenie... la noi eventual, daca am avea-o am putea vorbi despre o neindrazneala a nerushinarii adica defapt o incercare de a ne opune la sporirea diavoleasca atunci am putea spune ca mergem sa cautam inceputul smereniei dar doar daca avem shi o deschidere spre ascultarea Bisericii Ortodoxe... ??????:(:(

[alynnna]

Una este sa rabzi ocara de la unul pe care il iubesti si alta de la cel pe care nu il suporti. Daca iti greseste acela pe care il ai la inima spui, ei lasa a trecut. Dar de iti va gresi celalalt indata vei gasi motive sa il ranesti sufleteste indreptatindu-te pe tine in fata lui.;)

[costel]

Smerenia - Nu am nimic al meu care sa nu-mi fie dat. Smerit devii fara sa-ti propui; ajungi la smerenie prin ascultare.

[C-tin]

Oricat bine credem ca am facut pana acum, NIMIC n-am facut, caci Cel Preainalt se va uita la ceea ce am mai fi putut face si n-am facut...:(
Ca sa nu mai spun ca si Binele pe care credem ca l-am facut, de multe ori e Stramb:(
...si iar ne intoarcem la NIMIC...NIMICURI suntem!

[nairda]

Vsovi, cred ca este foarte intereasanta ideea ta "nu cumva este fatzarnicia fatza de fatzarnicie? dobandind cea mai inshelatoare fatzarnicie, aia care pare nefatzarnicie dar nu fatza de Hristos ci fatza de fatzarnicie..." . Din pacate, nu am reusit sa decriptez adancurile ei. La prima vedere pare un joc de cuvinte. Sunt convins ca nu este asa. Te rog sa detaliezi. In formularea ta, logica discursului pare sa duca la o concluzie contrara celei pe care o sustii tu, adica, fatarnicia fata de fatarnicie ar conduce, in conditii normale, la nefatarnicie dar tu folosesti sintagma "inselatoare fatarnicie" ceea ce este cu totul altceva. Cred ca imi scapa ceva in intelegerea ideilor exprimate de tine de aceea revin cu rugamintea sa faci unele detalieri pentru clarificare. Multumesc.