Vizita unui sfânt

[Carmen FUNIERU]

Moaştele Sfântului Antonie de la Iezer vor fi aduse spre închinare, pentru câteva zile, la Biserica cu hramul Sfântul Nicolae şi Sfântul Antonie cel Mare din Bucureşti, cartierul Titan (în apropiere de Poliţie). Telefon 345 21 55.

[Iubirea]

În prealabil postat de Carmen FUNIERU

Moaştele Sfântului Antonie de la Iezer vor fi aduse spre închinare, pentru câteva zile, la Biserica cu hramul Sfântul Nicolae şi Sfântul Antonie cel Mare din Bucureşti, cartierul Titan (în apropiere de Poliţie). Telefon 345 21 55.

Poate ar fi bine sa spui si cand va fi asta...poate cineva din cei ce citesc aici pot sa ajunga sa se inchine...
Doamne ajuta!!!

[arwein]

Te rog, care politie? Circa 12 (unde se declara evenimentele rutiere)? Am auzit la radio ca de maine....

[Carmen FUNIERU]

Îmi cer iertare pentru răspunsul incomplet şi întârziat.
Au venit deja de ieri (miercuri) Sfintele moaşte, şi vor rămâne până miercurea viitoare.
Dimineaţa, slujba (Liturghia) începe la ora 7,3o. Se face slujbă şi seara. La ora 20,30 este Sfântul Maslu.
Biserica este f. aproape de Secţia 13 de Poliţie, Bd. 1 Decembrie 1918 (fostul bulevard Macaralei). În cartier este cunoscută sub denumirea "Poliţia de pe Macaralei". Se poate ajunge cu autobuzul 311 şi 101, sau cu tramvaiul 19. Se mai poate ajunge cu metroul (în direcţia Anghel Saligny), până la staţia 1 Decembrie (lângă Piaţa Trapezului) şi apoi se pot merge şi pe jos două staţii pe linia tramvaiului 19.
Pentru alte relaţii, la telefonul bisericii (345 21 55), răspunde permanent cineva.

[Iubirea]

Multumim Carmen pentru informatiile complete...si apropo de titlul topicului "vizita unui sfant"....mi-am adus aminte de o astfel de vizita cand eram in manastire.

A fost acum cativa ani un an extrem de secetos..nu a plouat cateva luni si pamantul deja incepuse sa se crape, iarba era uscata si galbena, tin minte ca vacile cand erau scoase la pascut se intindeau sa manace frunze din copaci...se faceau rugaciuni de ploaie zilnic dupa vecernie...
Aproape de manastirea noastra era o alta manastire care avea mostele intregi ale unui sfant....in astfel de situatii sunt scoase moastele sau icoanele facatoare de minuni in procesiune prin sate si alte manastiri pentru ca Dumnezeu sa se indure si sa ne scape de calamitate....in fine.
S-a anuntat ca va veni o masina cu moastele Sfantului in ziua X la ora Y...Maica Stareta a anuntat tot satul cu ajutorul zilierilor, de aceasta procesiune. Credeti-ma ca ce a urmat a fost zguduitor...de la poarta manastirii si pana la intrarea in biserica, de-o parte si de alta erau oameni cu flori si lumanari in mana in asteptarea Sfantului.....cand clopotele au inceput sa bata si au anuntat ca masina urmeaza sa intre in manastire portile s-au deschis singure....eu am aflat asta mai tarziu, insa cand clopotele au inceput sa bata m-a cuprins un fior...parca venea un MARE EPISCOP....tot timpul am simtit o prezenta vie in manastire....nici cand a venit in vizita PF Teoctist cu o delegatie de episcopi din mai multe tari crestine nu a fost atata lume si atat incarcatura emotionala ca in ziua cand SFANTUL NE-A VIZITAT....bine comparatia nici nu e binevenita, dar as vrea sa pot reda in cuvinte dimensiunea trairii unui asemenea eveniment si nu cred ca am sa reusesc...nu am cuvinte sa ma exprim de fapt....

Tradiţia şi adevărul ca Persoană


O scrisoare a Ieromonahului Serafim Rose către un căutător în cele duhovniceşti
Anul acesta, pe 2 septembrie, s-au împlinit 28 de ani de la trecerea la Domnul a ieromonahului american Serafim Rose, unul din cugetele strălucite şi pline de discernământ duhovnicesc ale Ortodoxiei acestui veac.
Spre prăznuirea fericitei pomenirii sale, am socotit potrivit să prezentăm cititorilor noştri o scrisoare inedită în română a Părintelui Serafim, în care, printre altele, îşi povesteşte intrarea în legătură cu predania vie şi de-viaţă-dătătoare a Dreptei-slăviri. (R.H.)

Dragă Ken,
Solomonia (Rhonda) mi-a împărtăşit ultima ta scrisoare către ea şi, citindu-o, am simţit un duh asemănător mie, pentru care n’ar fi zadarnic un cuvânt din parte-mi.
Se întâmplă că Rene Guenon a reprezentat pentru mine o înrâurire de căpătâi în formarea vederilor intelectuale (lăsând la o parte creştinismul ortodox). I-am citit şi i-am cercetat cu înflăcărare toate cărţile pe care le-am putut găsi; datorită înrâuririi sale, am început să studiez limba Chineză veche, hotărându-mă să fac pentru tradiţia spirituală Chinezească ceea ce făcuse el pentru cea Hindusă; am izbutit chiar să cunosc şi să studiez împreună cu un reprezentant adevărat al tradiţiei Chineze [Gi-ming Şien], şi am înţeles pe deplin ce vroia [Guenon] să zică cu deosebirea dintre astfel de dascăli adevăraţi şi simplii „profesori” care predau în universităţi.
Rene Guenon a fost cel ce m’a învăţat să caut şi să iubesc Adevărul mai presus de toate, şi să nu mă mulţumesc cu nimic altceva; acest lucru m’a adus, în cele din urmă, la Biserica Orthodoxă. Poate îţi va fi de folos un cuvânt despre experienţa avută.
Vreme de ani, mă mulţumeam să fiu în cercetările mele „mai presus de toate tradiţiile”, dar cumva credincios lor; m’am adâncit în tradiţia Chinezească doar pentru că nimeni n’o înfăţişase Apusului dintr’o perspectivă pe deplin tradiţională. Când am vizitat o biserică ortodoxă, era doar pentru a vedea o altă „tradiţie” – ştiind că Guenon (sau unul din discipolii săi) descrisese Ortodoxia drept cea mai autentică dintre tradiţiile creştine.
Cu toate acestea, când am intrat pentru întâia oară într’o biserică ortodoxă (o biserică Rusească din San Francisco), mi s’a întâmplat ceva ce nu mai încercasem în nici un templu Buddhist sau din Orientul Îndepărtat; ceva mi-a spus în inimă că sunt „acasă”, că toată căutarea mea luase sfârşit. N’am ştiut cu adevărat ce înseamnă aceasta, căci slujba îmi era destul de străină şi într’o limbă necunoscută. Am început să iau parte mai des la slujbele ortodoxe, învăţând treptat graiul şi obiceiurile, dar păstrându-mi încă toate ideile fundamental guenoniene despre adevărul tuturor tradiţiilor spirituale.
Luând, însă, contact cu Ortodoxia şi cu ortodocşii, o idee nouă a început să-mi străbată cugetul: că adevărul nu era doar un concept abstract, căutat şi cunoscut cu mintea, ci ceva personal, ba chiar o Persoană, căutată şi iubită cu inima. Aşa l-am întâlnit pe Hristos. Mulţumesc acum lui Dumnezeu că apropierea de Ortodoxie a durat câţiva ani şi n’a avut nimic de-a face cu înflăcărarea emoţională – a fost din nou înrâurirea lui Guenon, care m’a ajutat să mă adâncesc în Ortodoxie fără suişurile şi coborâşurile încercate de unii convertiţi, nepregătiţi încă pentru ceva atât de profund precum Ortodoxia. Intrarea mea în Biserica Ortodoxă a avut loc în acelaşi timp cu părăsirea lumii academice şi cu renunţarea la încercarea de a împărtăşi lumii Apusene tradiţia Chinezească. De asemenea, dascălul meu Chinez – singurul meu contact real cu tradiţia Chinezească – a părăsit San Francisco-ul la scurtă vreme după aceasta, dispărând cu totul, într’o manieră guenoniană, fără să lase nici măcar o adresă. Îmi amintesc de el cu drag, dar, după ce am ajuns ortodox, am văzut cât de mărginită era învăţătura sa: învăţăturile spirituale Chinezeşti, spunea el, vor pieri dacă comunismul va dăinui în China. Atât de firavă era acea tradiţie! Însă creştinismul ortodox pe care l-am găsit va dăinui dincolo de toate, până la sfârşitul lumii, fiindcă nu e doar ceva înmânat de la o generaţie la alta, ca toate tradiţiile; este, în acelaşi timp, înmânat omului de la Dumnezeu.
Privesc acum cu drag la Rene Guenon ca la întâiul meu învăţător autentic în Adevăr; mă rog să iei de la el doar ce e bun şi să nu laşi mărginirile sale să te înlănţuiască. Chiar şi psihologic, „înţelepciunea orientală” nu este pentru noi, cei ce sântem Apuseni trup şi sânge; creştinismul ortodox este, fără îndoială, tradiţia înmânată nouă – şi aceasta se poate vedea limpede în Europa Apuseană a primelor zece veacuri, înainte de căderea Romei din Ortodoxie. Treaba e că Ortodoxia nu e doar o „tradiţie” precum celelalte, o „înmânare” a unei înţelepciuni spirituale din trecut; este Adevărul lui Dumnezeu, aici şi acum – ne pune de îndată în legătură cu Dumnezeu, aşa cum nici o altă tradiţie nu poate face. În celelalte tradiţii nu sânt multe adevăruri – nici în tradiţiile transmise dintr’un trecut în care oamenii erau mai aproape de Dumnezeu, nici în tradiţiile descoperite în străfundul minţii lor de către oameni înzestraţi; Adevărul deplin este doar în creştinism – descoperirea de Sine a lui Dumnezeu către oameni. Voi da un singur exemplu: există şi în celelalte tradiţii învăţături privind înşelarea duhovnicească, însă nici una nu este atât de desăvârşită precum învăţătura Sfinţilor Părinţi ortodocşi; şi, lucru mai însemnat, aceste înşelări ale Celui Viclean şi firea noastră căzută sânt atât de răspândite şi atotprezente, încât nimeni nu poate scăpa decât dacă iubitorul Dumnezeu descoperit de creştinism este îndeajuns de aproape pentru a ne izbăvi. De asemenea, tradiţia Hindusă învaţă multe lucruri adevărate despre sfârşitul lui „Kali Yuga” („Veacul lui Kali”), însă cel ce „cunoaşte” aceste adevăruri doar cu mintea va fi neputincios în a se împotrivi ispitelor acelor vremi, şi mulţi dintre cei ce îl vor recunoaşte pe Antihrist (Chalmakubi) când va veni, cu toate acestea, i se vor închina – doar puterea lui Hristos din inimă va avea tăria de a i se împotrivi.
Mă rog pentru tine ca Dumnezeu să-ţi deschidă inima, şi tu însuţi să faci ce poţi pentru a‑L întâlni. Vei afla o bucurie pe care până atunci nu ţi-ai fi putut-o închipui; inima ţi se va alătura minţii în recunoaşterea adevăratului Dumnezeu, şi nici un adevăr adevărat, cunoscut vreodată, nu se va pierde. Să dea Dumnezeu!
Simte-te slobod să-mi scrii orice-ţi trece prin minte sau inimă.
Cu dragoste,
Părintele Serafim

[Nicole_Alma]

În prealabil postat de cristian67

Tradiţia şi adevărul ca Persoană


O scrisoare a Ieromonahului Serafim Rose către un căutător în cele duhovniceşti
Anul acesta, pe 2 septembrie, s-au împlinit 28 de ani de la trecerea la Domnul a ieromonahului american Serafim Rose, unul din cugetele strălucite şi pline de discernământ duhovnicesc ale Ortodoxiei acestui veac.
Spre prăznuirea fericitei pomenirii sale, am socotit potrivit să prezentăm cititorilor noştri o scrisoare inedită în română a Părintelui Serafim, în care, printre altele, îşi povesteşte intrarea în legătură cu predania vie şi de-viaţă-dătătoare a Dreptei-slăviri. (R.H.)

Dragă Ken,
Solomonia (Rhonda) mi-a împărtăşit ultima ta scrisoare către ea şi, citindu-o, am simţit un duh asemănător mie, pentru care n’ar fi zadarnic un cuvânt din parte-mi.
Se întâmplă că Rene Guenon a reprezentat pentru mine o înrâurire de căpătâi în formarea vederilor intelectuale (lăsând la o parte creştinismul ortodox). I-am citit şi i-am cercetat cu înflăcărare toate cărţile pe care le-am putut găsi; datorită înrâuririi sale, am început să studiez limba Chineză veche, hotărându-mă să fac pentru tradiţia spirituală Chinezească ceea ce făcuse el pentru cea Hindusă; am izbutit chiar să cunosc şi să studiez împreună cu un reprezentant adevărat al tradiţiei Chineze [Gi-ming Şien], şi am înţeles pe deplin ce vroia [Guenon] să zică cu deosebirea dintre astfel de dascăli adevăraţi şi simplii „profesori” care predau în universităţi.
Rene Guenon a fost cel ce m’a învăţat să caut şi să iubesc Adevărul mai presus de toate, şi să nu mă mulţumesc cu nimic altceva; acest lucru m’a adus, în cele din urmă, la Biserica Orthodoxă. Poate îţi va fi de folos un cuvânt despre experienţa avută.
Vreme de ani, mă mulţumeam să fiu în cercetările mele „mai presus de toate tradiţiile”, dar cumva credincios lor; m’am adâncit în tradiţia Chinezească doar pentru că nimeni n’o înfăţişase Apusului dintr’o perspectivă pe deplin tradiţională. Când am vizitat o biserică ortodoxă, era doar pentru a vedea o altă „tradiţie” – ştiind că Guenon (sau unul din discipolii săi) descrisese Ortodoxia drept cea mai autentică dintre tradiţiile creştine.
Cu toate acestea, când am intrat pentru întâia oară într’o biserică ortodoxă (o biserică Rusească din San Francisco), mi s’a întâmplat ceva ce nu mai încercasem în nici un templu Buddhist sau din Orientul Îndepărtat; ceva mi-a spus în inimă că sunt „acasă”, că toată căutarea mea luase sfârşit. N’am ştiut cu adevărat ce înseamnă aceasta, căci slujba îmi era destul de străină şi într’o limbă necunoscută. Am început să iau parte mai des la slujbele ortodoxe, învăţând treptat graiul şi obiceiurile, dar păstrându-mi încă toate ideile fundamental guenoniene despre adevărul tuturor tradiţiilor spirituale.
Luând, însă, contact cu Ortodoxia şi cu ortodocşii, o idee nouă a început să-mi străbată cugetul: că adevărul nu era doar un concept abstract, căutat şi cunoscut cu mintea, ci ceva personal, ba chiar o Persoană, căutată şi iubită cu inima. Aşa l-am întâlnit pe Hristos. Mulţumesc acum lui Dumnezeu că apropierea de Ortodoxie a durat câţiva ani şi n’a avut nimic de-a face cu înflăcărarea emoţională – a fost din nou înrâurirea lui Guenon, care m’a ajutat să mă adâncesc în Ortodoxie fără suişurile şi coborâşurile încercate de unii convertiţi, nepregătiţi încă pentru ceva atât de profund precum Ortodoxia. Intrarea mea în Biserica Ortodoxă a avut loc în acelaşi timp cu părăsirea lumii academice şi cu renunţarea la încercarea de a împărtăşi lumii Apusene tradiţia Chinezească. De asemenea, dascălul meu Chinez – singurul meu contact real cu tradiţia Chinezească – a părăsit San Francisco-ul la scurtă vreme după aceasta, dispărând cu totul, într’o manieră guenoniană, fără să lase nici măcar o adresă. Îmi amintesc de el cu drag, dar, după ce am ajuns ortodox, am văzut cât de mărginită era învăţătura sa: învăţăturile spirituale Chinezeşti, spunea el, vor pieri dacă comunismul va dăinui în China. Atât de firavă era acea tradiţie! Însă creştinismul ortodox pe care l-am găsit va dăinui dincolo de toate, până la sfârşitul lumii, fiindcă nu e doar ceva înmânat de la o generaţie la alta, ca toate tradiţiile; este, în acelaşi timp, înmânat omului de la Dumnezeu.
Privesc acum cu drag la Rene Guenon ca la întâiul meu învăţător autentic în Adevăr; mă rog să iei de la el doar ce e bun şi să nu laşi mărginirile sale să te înlănţuiască. Chiar şi psihologic, „înţelepciunea orientală” nu este pentru noi, cei ce sântem Apuseni trup şi sânge; creştinismul ortodox este, fără îndoială, tradiţia înmânată nouă – şi aceasta se poate vedea limpede în Europa Apuseană a primelor zece veacuri, înainte de căderea Romei din Ortodoxie. Treaba e că Ortodoxia nu e doar o „tradiţie” precum celelalte, o „înmânare” a unei înţelepciuni spirituale din trecut; este Adevărul lui Dumnezeu, aici şi acum – ne pune de îndată în legătură cu Dumnezeu, aşa cum nici o altă tradiţie nu poate face. În celelalte tradiţii nu sânt multe adevăruri – nici în tradiţiile transmise dintr’un trecut în care oamenii erau mai aproape de Dumnezeu, nici în tradiţiile descoperite în străfundul minţii lor de către oameni înzestraţi; Adevărul deplin este doar în creştinism – descoperirea de Sine a lui Dumnezeu către oameni. Voi da un singur exemplu: există şi în celelalte tradiţii învăţături privind înşelarea duhovnicească, însă nici una nu este atât de desăvârşită precum învăţătura Sfinţilor Părinţi ortodocşi; şi, lucru mai însemnat, aceste înşelări ale Celui Viclean şi firea noastră căzută sânt atât de răspândite şi atotprezente, încât nimeni nu poate scăpa decât dacă iubitorul Dumnezeu descoperit de creştinism este îndeajuns de aproape pentru a ne izbăvi. De asemenea, tradiţia Hindusă învaţă multe lucruri adevărate despre sfârşitul lui „Kali Yuga” („Veacul lui Kali”), însă cel ce „cunoaşte” aceste adevăruri doar cu mintea va fi neputincios în a se împotrivi ispitelor acelor vremi, şi mulţi dintre cei ce îl vor recunoaşte pe Antihrist (Chalmakubi) când va veni, cu toate acestea, i se vor închina – doar puterea lui Hristos din inimă va avea tăria de a i se împotrivi.
Mă rog pentru tine ca Dumnezeu să-ţi deschidă inima, şi tu însuţi să faci ce poţi pentru a‑L întâlni. Vei afla o bucurie pe care până atunci nu ţi-ai fi putut-o închipui; inima ţi se va alătura minţii în recunoaşterea adevăratului Dumnezeu, şi nici un adevăr adevărat, cunoscut vreodată, nu se va pierde. Să dea Dumnezeu!
Simte-te slobod să-mi scrii orice-ţi trece prin minte sau inimă.
Cu dragoste,
Părintele Serafim

Multumesc din suflet pt aceasta scrisoare! Este o dovada vie a faptului ca ortodoxia nu e o religie a "naivilor" (cum cred unii), ci a traitorilor cu adevarat, indiferent din ce medii provin ei.
Ar fi bine daca ar citi-o si alti "CAUTATORI" si ar lua aminte.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe parintele Serafim Rose!