Postul negru

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

citim în Vieţile, mucenicii îndurau torturile (care pe noi ne îngrozesc doar citind despre ele) ..

Iar pe noi ne sifoneaza si niste simple cuvinte , niste simple critici , polemici !
Cat de departe suntem de credinta adecarata . . . !

[Florin-Ionut]

Daca tinem o zi de post, atunci trebuie sa tinem 24 de ore de post. Fie socotim ziua liturgica, si atunci tinem post pana luni dupa amiaza si putem manca luni seara (cu vecernia incepe ziua de marti). Fie socotim ziua astronomica (pana la urma, tot o conventie) si atunci putem manca marti incepand cu ora zero.

Mă întreb dacă odinioară nevoitorii foloseau ceasul ca să marcheze exact cele 24 de ore.

E cam ciudat să mănînci la miezul nopții...

Participarea la Liturghie pe nemancate se face numai daca ne impartasim. Dimpotriva, daca nu ne impartasim, putem manca inainte de a merge la biserica.

Corect, doar că din obișnuință ortodocșii țin post negru dacă participă la orice Liturghie săvîrșită dimineața - și bine fac!

Intrebarea era: care este textul cu autoritate potrivit caruia "post negru" inseamna "post fara medicamente" ?

Nici unul. Nu prea a curs cerneală pe subiectul de față, dar dacă știți ceva concret vizavi de metoda de postire din creștinismul timpuriu cel puțin, v-aș mulțumi sincer.

Întrebarea se poate pune și invers, anume dacă știți vreun text din care să reiasă că oarecare postitori din vechime foloseau leacuri și în timpul postului.

In materie de post, competenta o are duhovnicul. Intrebarea este: ce duhovnic a recomandat ca postul negru sa fie post fara medicamente ?

Nu știu cazuri anume. M-aș mira ca să mai fie duhovnici care să recomande postul negru, indiferent că vorbim de ieromonahi sau de preoții de mir.

Am așezat medicul înaintea duhovnicului pentru că duhovnicul m-ar trimite mai întîi la doctor în caz că vreau să întrerup o zi un anume tratament pentru un așa motiv.

[sophia]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

A se citi (şi reciti) "Jurnalul Fericirii". Nu ar strica nici meditaţia la cuvântul mucenicesc "Binecuvântată eşti, închisoare!"...
Cine dăruieşte într-un plan (nevoinţă) este răsplătit incomparabil în altul (fericirea duhovnicească, prin mângâierea Harului). Un strop de mângâiere duhovnicească acoperă munţi de efort de nevoinţă, aşa cum, poate, în alt plan bucuria naşterii pruncului o face pe mamă să uite toate durerile travaliului şi o convinge să treacă mai departe prin toate suferinţele. Iubirea face să spui "merită!" oricâtor suferinţe au însoţit-o şi o vor însoţi. Iubirea pe toate le rabdă, pe toate le depăşeşte, le acoperă. Dar când iubire nu e, cel mai mic efort pare o corvoadă de nepurtat, de neîndurat.
Ar mai fi, poate, folositor să medităm şi la nenumăratele evocări ale vieţilor sfinţilor, la descrierile muceniciei lor, când, precum citim în Vieţile, mucenicii îndurau torturile (care pe noi ne îngrozesc doar citind despre ele) cu seninătate, cu pace, cu bucurie. Şi mult se mâhneau şi se îngrijorau când erau lipsiţi de ele...

In mare parte de acord.
1. Si eu ma intreb ce fel au fost aceia care au ajuns sfanti? De unde aveau atata credinta? Cine i-a invatat? De unde aveau atata tarie? Cum era biserica si credinta pe atunci? Cum erau oamenii?
Pe de o parte ma gandesc la primii crestini din vremea lui Iisus: apostolii sai. Nu stiu multe, intrebau multe...Mai tarziu alti sfinti care au studiat, au fost preoti, episcopi, au scris carti.
Azi ne spunea preotul la predica ceva interesant: Cum acum mii de ani Dumnezeu le vorbea unora. Venea ingerul (Arhanghelul Gabriel) la Maria, La Iosif, la Zaharia si Elisabeta. A vorbit (direct) lui Moise.
Si azi de ce nu se mai intampla asta?
Cat de mult s-a schimbat lumea!
O schimbare a fost in cruditatile de acum mii de ani, care azi nu mai exista: crucificari, omoruri. Si atunci erau cei rai, ne-crestini, dar si cei care aparau credinta si luptele dintre ei.
In ziua de azi nu mai exista (cu unele exceptii) martiraj in ortodoxie.

Nu cred totusi ca indurau martirajul (torturi, crucificari) cu senitate, pace si bucurie. Erau nevoiti pentru telul lor. Dar ca erau erau asa senini si bucurosi. Nu cred. Am citit si eu si vieti destule si nu am gasit sa scrie ca erau fericiti.

2. Sa nu uitam insa un alt aspect. Si noi, fiecare din noi ne nevoim, chiar intru credinta. Sunt insa multi care nu ne recunosc alta, care cer mai mult si mult, luna de pe cer.
Orice facut pentru credinta, pentru Dumnezeu, fiecare dupa puterile lui, trebuie acceptat de ceilalti.
Ne nevoim postind, renuntand la sot/sotie (post trupesc), familie (ca sa mergem la slujba), renuntam la odihna, la activitati placute (ca sa ne rugam, ca sa mergem la slujba), etc. Altii se nevoiesc stand la manastire, sau chiar in pustnicie.
De ce nu este recunoscut asta? De ce e bun numai daca stau 30 zile fara hrana si apa, sau stau spanzurat si nu dorm niciodata (cum faceau calugarii athoniti), sau alte lucruri extreme?
De ce nu suntem bucurosi si nu ajutam pentru ceea ce poate sa faca fiecare?
Numai altii erau buni crestini, numai altii iubeau/iubesc pe Dumnezeu?
Noi nu? Tu, el, ea?

De ce? De ce numai sfintii sunt valorosi in credinta?

În prealabil postat de sophia

De ce? De ce numai sfintii sunt valorosi in credinta?

Pornind de la intrebarea sophiei, as fi curioasa sa stiu daca voi va rugati pentru ajutor si celor adormiti din familiile voastre sau altor persoane pe care le-ati cunoscut si care nadajduiti ca s-au mantuit, singura "asigurare" despre mantuirea lor fiind mila Lui Dumnezeu, intarita insa si de viata si faptele bune ale acelora.

Biserica indeamna sa ne rugam pentru cei adormiti, sa facem milostenii in numele lor, dar daca ajungem sa credem, fara sa avem dovezi, ca aceia s-au mantuit, atunci cred ca ne putem ruga si lor, nu doar sfintilor cunoscuti de noi - canonizati sau nu. Daca credem ca s-au mantuit, atunci si ei sunt sfinti si ne pot ajuta!

Cred ca este o proba de credinta aici - sa spui despre cineva: da, a fost un om bun, faptele lui vorbind de la sine sau ... a suferit mult in viata, a muncit mult, a fost un om cinstit si corect, a lasat "ceva" in urma (nu ma refer la averi!) si cred ca prin mila Lui Dumnezeu s-a mantuit, dar nu i te rogi (fara sa neglijezi nici parastasele, nici pomenile, nici rugaciunile pentru odihna sufletului aceluia), inseamna ca nu credem cu adevarat. Iar daca credem, cati dintre noi se roaga sfintilor dati de familiile noastre sau ale apropiatilor nostri?

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

De ce? De ce numai sfintii sunt valorosi in credinta?

Toti suntem valorosi in fata lui Dumnezeu !
Sfintii sunt bineplacuti lui Dumnezeu , iar cel mai valoros este cel care reuseste sa se intoarca din pacatele lui , sa se intoarca cu toata inima si cugetul lui catre Dumnezeu !
Cel ratacit care se intoarce Acasa , este cel mai valoros si cel mai iubit de Dumnezeu !

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de crinrin

Pornind de la intrebarea sophiei, as fi curioasa sa stiu daca voi va rugati pentru ajutor si celor adormiti din familiile voastre sau altor persoane pe care le-ati cunoscut si care nadajduiti ca s-au mantuit, singura "asigurare" despre mantuirea lor fiind mila Lui Dumnezeu, intarita insa si de viata si faptele bune ale acelora.

Ma rog adesea primului meu duhovnic, trecut in lumea dreptilor, despre care nu am nicio indoiala ca se afla la Masa Imparatiei. Uneori, ma rog si unor episcopi morti cu faima de martiri, chiar daca dosarele lor sunt in etapa de studiu. Nu am nicio indoiala ca, fiind omorati din ura fata de credinta, poarta cununa muceniciei.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ma rog adesea primului meu duhovnic, trecut in lumea dreptilor, despre care nu am nicio indoiala ca se afla la Masa Imparatiei. Uneori, ma rog si unor episcopi morti cu faima de martiri, chiar daca dosarele lor sunt in etapa de studiu. Nu am nicio indoiala ca, fiind omorati din ura fata de credinta, poarta cununa muceniciei.

Eu ma gandeam la parintii mei. Despre ambii cred ca s-au mantuit, dar ma gandeam ca ar fi frumos sa ma rog mamei, sa-i cer sa mijloceasca pentru mine la Dumnezeu.

De curand, am fost la inmormantarea soacrei uneia dintre surori - o femeie buna, iubitoare, muncitoare, foarte credincioasa .. numai cuvinte de lauda am auzit de la sora-mea despre ea. I-am sarutat mana, in semn de respect, si m-au uimit pacea, linistea care o inconjurau.
In general, trupurile lipsite de viata, ale persoanelor mai putin apropiate, ne produc teama, frica, dar in cazul de fata, desi nu-mi era o persoana apropiata, nu am simtit un astfel de sentiment. Pentru mine si acesta a fost un semn ca femeia a plecat in buna regula de aici si ca s-a mantuit.

Un preot, cu alta ocazie, atribuia seninatatea si pacea intiparite pe chipul celei adormite in Domnul faptului ca respectiva persoana fusese Impartasita.

De aceea, nu cred ca e gresit sa ne rugam si celor cunoscuti doar de noi, despre care credem ca s-au mantuit. Daca au ajuns in imparatia lui Dumnezeu, atunci ei sunt cu mult mai mari decat oricare din dreptii ramasi aici, pe pamant!

"Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el."

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Unde scrie asta ? In ce canon sau text cu autoritate ?

E logic, daca e ultima masa inseamna ca nu mai mananca dupa aceea.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Daca nu se tine cont de ore si minute, inseamna ca acest lucru e valabil in ambele sensuri. Deci, cineva care nu mananca de la ora zero si pana la asfintit indeplineste obigatia postului pentru acea zi.

Nu e obligatie, multi nu tin post negru. O zi tine si dupa lasarea intunericului, de obicei pana a doua zi dimineata. La evrei era pana la lasarea intunericului.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Si daca nu iau anafura, dar merg la slujba de la "Amin" la "Amin", atunci obligatia participarii la slujba este sau nu este indeplinita ?

La noi nu este o obligatie, doar la catolici. Poti sa nu iei anafura, poti chiar sa mananci, dar de obicei nu se mananca pana la sfarsitul slujbei. Nu e o obligatie, e o placere, trairile sunt mai intense.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de catalin2

Nu e obligatie,

La noi nu este o obligatie, doar la catolici.

Din moment ce nici postul, nici participarea la Sf Liturghii in zile cu dublu rosu nu sunt obligatii, atunci de ce, la spovada, preotii ORTODOCSI intreaba invariabil "ai tinut post?", "ai venit la slujba ?" ca si cand contrariul ar fi pacate ?

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Din moment ce nici postul, nici participarea la Sf Liturghii in zile cu dublu rosu nu sunt obligatii, atunci de ce, la spovada, preotii ORTODOCSI intreaba invariabil "ai tinut post?", "ai venit la slujba ?" ca si cand contrariul ar fi pacate ?

Ma refeream la postul negru. Postul obisnuit este obligatoiru. De asemenea, preotul intreaba daca merge credinciosul la biserica, la slujbe. Bine ar fi sa mearga la toate Liturghiile, dar daca lipseste la 2-3 intr-un an nu e un pacat.