Versetul de azi

[cristiboss56]

Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept. Deci dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa pe cea adevărată? Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. Toate acestea le auzeau şi fariseii, care erau iubitori de argint şi-L luau în bătaie de joc. Şi El le-a zis: Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Luca 16, 10-15

[cristiboss56]

Duminica a 32‑a după Rusalii
(a lui Zaheu)
Luca 19, 1‑10
În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai‑mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s‑a suit într‑un sicomor ca să‑L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară‑te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L‑a primit, bucurându‑se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I‑a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s‑a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

[cristiboss56]

Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale. Marcu 10, 46-52

[cristiboss56]

Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre. Marcu 11, 23-26

[cristiboss56]

Şi au intrat iarăşi în Ierusalim. Şi pe când se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii. Şi I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Şi ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: Din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-aţi crezut în el? Iar de vom zice: De la oameni - se temeau de mulţime, căci toţi îl socoteau că Ioan era într-adevăr prooroc. Şi răspunzând, au zis lui Iisus: Nu ştim. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea. Marcu 11, 27-33

[cristiboss56]

Ev. Marcu 12, 1-12

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a aşezat în ea teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Iar la vremea roadelor a trimis la lucrători un slujitor, ca să primească de la ei partea sa din rodul viei. Dar ei, punând mâna pe el, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic. A trimis la ei, a doua oară, alt slujitor; dar şi pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul şi l-au izgonit cu ocară. Din nou a trimis pe altul, dar şi pe acela l-au omorât; apoi a trimis pe mulţi alţii, din care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Mai avea însă şi un fiu iubit al său şi, în cele din urmă, l-a trimis şi pe el la ei, zicând: se vor ruşina de fiul meu. Dar lucrătorii aceia au zis între ei: acesta este moştenitorul; veniţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră. Atunci au pus mâna pe el, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va nimici pe lucrătorii aceia şi via sa o va da altora. Oare, nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: piatra, pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie pusă în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri. Ei căutau să-L prindă, căci pricepuseră că împotriva lor spusese pilda aceasta, dar se temeau de popor, şi de aceea, lăsându-L, s-au dus.

[cristiboss56]

Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l. Şi au zis apostolii către Domnul: Sporeşte-ne credinţa. Iar Domnul a zis: De aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare, şi vă va asculta. Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din ţarină: Vino îndată şi şezi la masă? Oare, nu-i va zice: Pregăteşte-mi ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi, până ce voi mânca şi voi bea şi după aceea vei mânca şi vei bea şi tu? Va mulţumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem. Luca 17, 3-10

[cristiboss56]

Duminica a 17-a după Rusalii
(a Cananeencei)
Matei 15, 21-28
În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chi*nuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este cre*dința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămă*duit fiica ei din ceasul acela.
Evanghelia de astăzi pune, într-o manieră subtilă, problema discriminării. Ea Îl surprinde pe Mântuitorul declarând, personal: „Nu sunt trimis decât pentru oile cele pierdute ale casei lui Israel”. Cu alte cuvinte, s-ar părea că mesajul Său ar trebui să se adreseze exclusiv evreilor. Dar aceasta ar însemna că nu are valoare universală, ci o orientare clar determinată, în beneficiul unei naţiuni anume, care trebuie să profite la maximum de pe urma lui.

[cristiboss56]

《 Evanghelia de astăzi pune, într-o manieră subtilă, problema discriminării. Ea Îl surprinde pe Mântuitorul declarând, personal: „Nu sunt trimis decât pentru oile cele pierdute ale casei lui Israel”. Cu alte cuvinte, s-ar părea că mesajul Său ar trebui să se adreseze exclusiv evreilor. Dar aceasta ar însemna că nu are valoare universală, ci o orientare clar determinată, în beneficiul unei naţiuni anume, care trebuie să profite la maximum de pe urma lui.*

Textul Evangheliei de astăzi ne demonstrează tuturor cât de greşit este să extragi un text din context şi să formulezi cu fermitate concluzii, ignorând fundalul. Dacă decupăm fragmentul evanghelic de astăzi din ansamblul scripturistic, avem o justificare religios-teologică şi creştină a discriminării pe criterii etnice (şi nu numai).

Biserica, în înţelepciunea ei ancestrală, ne face lumină asupra sensului textului; Mântuitorul foloseşte aceste cuvinte dure: „Nu sunt trimis decât pentru oile cele pierdute ale casei lui Israel”; „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor” nu pentru că El Însuşi ar gândi astfel, ci pentru că vrea să dea glas, să exprime în cuvinte, modul de a gândi al celor din jurul Său, pentru a-l corecta. Iar El iniţiază acum un proces de operare a unor mutaţii în mentalitatea oamenilor. Ca un bun psiholog, formulează în cuvinte ceea ce ei gândeau, fără ca El Însuşi să aibă acelaşi mod de a gândi. Dă glas unei prejudecăţi din societatea acelor vremi potrivit căreia numai poporul evreu este bun şi vrednic de stimă (căci el a fost ales să conducă lumea, iar Mesia Cel aşteptat va construi pe pământ o împărăţie evreiască invincibilă, o superputere pământească). Celelalte neamuri sunt vrednice de dispreţ. În limbaj modern, numim această maladie „naţionalism”.*

Mântuitorul spune aceasta tocmai când Apostolii pledau pentru cazul bietei femei, motivând că „strigă în urma noastră”. Cu alte cuvinte, El vrea să spună: „Nu spuneaţi voi că cei de alt neam sunt câini? Acum interveniţi pentru ea?” Îi atenţionează că prin cererea lor ei se aflau în contradicţie cu modul de a gândi afirmat până atunci şi cu mentalitatea generală a iudeilor acelei lumi.

„Travaliul” care însoţeşte, inevitabil, apropierea omului de Dumnezeu

Extrem de mult avem noi de învăţat astăzi de la femeia cananeancă cea smerită, care a păşit într-o altă lume, a celor străini de neamul ei canaanit, mânată de o anumită imagine despre Dumnezeu şi despre profetul pe care urma să-L întâlnească. În locul ei, nu ştiu câţi ne-am fi comportat până la capăt la fel. Ea trece prin travaliul care însoţeşte inevitabil apropierea omului de Dumnezeu. Aceasta pentru că, rând pe rând, de-a lungul celor doar câteva minute ale întâlnirii, se răstoarnă poziţii şi apar multe dezamăgiri în inima celui care trăieşte alături de cananeancă drama căutării unui ajutor.*

În primul rând, primul lucru descurajator pentru ea este faptul că Divinul Învăţător nu o bagă în seamă. Se întâmplă adeseori aceasta cu noi înşine, când, având o dorinţă anume, încercând să ne rugăm (şi neavând experienţă în rugăciune), avem ciudatul sentiment că Dumnezeu ne ignoră. La fel se întâmplă cu această femeie: Mântuitorul pare că nu se lasă înduioşat nici de rugăciunea, nici de necazul ei cel mare. E prima dată când ea ar putea să se revolte și să renunțe.*

Mulţi dintre noi, într-o situaţie similară, ne revoltăm. Nu ne-am împreunat bine mâinile la rugăciune şi deja am şi renunţat. Ne-am pierdut elanul interior şi ni s-a prăbuşit întreg entuziasmul. Până şi ucenicii suferă de nenorocirea femeii şi, tulburaţi de strigătele ei, se scandalizează de comportamentul învăţătorului lor. Femeia, în schimb, nu se scandalizează. Nu pleacă… umplându-L de insulte pe Cel pe care-L implorase cu o clipă mai înainte, cum ar face mulţi. Cu toate că tăcerea Domnului - chiar după intervenţia ucenicilor - ar fi fost de ajuns s-o ducă la deznădejde, ea nu părăseşte rugăciunea, ci stăruie mai mult.*

Biserica ne învaţă că noi toţi, atunci când avem sentimentul unei singurătăţi emoționale în rugăciune, trebuie să stăruim precum femeia. Din păcate, cei mai mulţi oameni ai lumii noastre se opresc la acest nivel duhovnicesc: având sentimentul singurătăţii în rugăciune, leapădă rugăciunea şi renunţă sau, uneori, chiar se întorc cu înverşunare împotriva lui Dumnezeu. Biserica propune o soluţie pentru crizele din această etapă: apelul la ajutorul sfinţilor. Chiar dacă prezenţa lor nu o simţim, putem să ne încredinţăm dorinţa acestora, promiţând, în schimb, o schimbare în bine a vieţii noastre. Este o etapă firească în procesul individual de evoluție duhovnicească.*

Cananeanca nu-l contrazice pe Mântuitorul. Dimpotrivă, preluând distincţia pe care El o operează între copii şi câini şi acceptând pentru sine ocara, din însăşi această ocară extrage un motiv pentru a fi miluită. „Da, suntem câini. Dar câinele este şi el de-al casei. Copiilor, într-adevăr, li se cuvine pâinea. Dar şi câinii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

Femeia a îndurat multe, fără să ştie de ce trebuie să le îndure. Mântuitorul a folosit-o în lucrarea Sa divină de schimbare a mentalităţilor. El nu voia să rămână ascunsă credinţa femeii, scopul Lui fiind unul pedagogic-formativ. Iudeii aveau de învăţat de la o păgână ce înseamnă credinţa. A vrut să descopere tuturor „comoara ascunsă în ea”. Noi toţi, astăzi, avem ceva de învăţat, chiar de la cei pe care-i dispreţuim. Şi tocmai pentru că-i dispreţuim, nu putem să vedem partea bună a lor, mesajul pozitiv cu care ei vin spre lume.

Strategia duhovnicească: Să ne găsim argumente pentru a-i iubi pe oameni, nu pentru a-i urî!

Au trecut 2.000 de ani de când Mântuitorul a luat poziţie împotriva discriminării. Şi tot de 2.000 de ani discriminarea se practică neîncetat în fiecare societate, în fiecare epocă, în funcţie de noi şi noi criterii. Au practicat-o iudeii împotriva păgânilor. Apoi au practicat-o păgânii împotriva creştinilor. Apoi, din păcate, au practicat-o creştinii - prin Inchiziţie şi Cruciade - împotriva altora. Apoi au practicat-o creştinii împotriva creştinilor. Astăzi, e practicată, pe mai departe, constituind un indiciu al descreştinării. Cu cât omul este mai departe de Dumnezeu, cu atât este mai tentat să-şi găsească motive pentru a-i urî pe semeni, iar nu pentru a-i iubi.*

Mântuitorul a luptat pentru progresul mentalităţilor, încercând să schimbe, în primul rând, modul de a gândi al Apostolilor Săi. Şi pentru a face aceasta a supus la grea încercare credinţa femeii cananeence. Mântuitorul a avut nevoie de un aliat în lucrarea sa de înnoire a mentalităţilor. Şi noi putem fi, atunci când cerem ceva de la Dumnezeu şi nu primim instantaneu, posibilul aliat pe care-l aşteaptă Dumnezeu pentru a face să progreseze - iar nu să se diminueze - credinţa pe pământ.*

Dumnezeu ne cere astăzi tuturor să ne delimităm de prejudecăţile care tiranizează lumea noastră. Părintele Arsenie Papacioc enumera „prejudecăţile” printre marile păcate ale minţii omului, introducând, în această categorie, „bănuielile, presupunerile, închipuirile” cu care se îndeletnicesc mulţi dintre oamenii de astăzi. Spune părintele că „prejudecăţile nu sunt judecăţi. Judecăţile cer un efort, pe când prejudecăţile nu”. Pe acestea le preiei gata confecţionate din societatea în care trăieşti. „De aceea - conchide părintele - stau mai la îndemână şi câştigă pe mai mulţi.”

Spunea filosoful francez Henri Bergson: „E de ajuns să accepţi o singură idee greşită (adică o prejudecată) ca principiu călăuzitor, ca pe urmă să nu existe absurditate posibilă la care să nu ajungi în modul cel mai logic cu putinţă”. O să dăm câteva exemple: fariseii au ajuns să-i acuze pe ucenicii Mântuitorului dacă culegeau cu mâna Sâmbăta - precum pe o floare - câteva spice. După ei, aceasta însemna că treieră. Dacă vindeca un bolnav, pentru ei aceasta însemna că a muncit, a prestat o activitate medicală.*

În încheiere, se cuvine ca în această zi, în care Mântuitorul a condamnat prejudecăţile şi discriminarea, să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască înţelepciunea de a descoperi discriminările pe care le operăm noi, în viaţa noastră şi a semenilor noştri, şi de a identifica prejudecăţile care ne închid accesul la trăirile interioare autentice şi la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Amin!》

[cristiboss56]

Şi au venit la El saducheii care zic că nu este înviere şi-L întrebau zicând: Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris, că de va muri fratele cuiva şi va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui şi să ridice urmaş fratelui. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaş. Şi a luat-o pe ea al doilea, şi a murit, nelăsând urmaş. Tot aşa şi al treilea. Şi au luat-o toţi şapte şi n-au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie. Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. Iar despre morţi că vor învia, n-aţi citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci a celor vii. Mult rătăciţi. Marcu 12, 18-27