Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[Mihnea Dragomir]

Există vreo hotărâre a Sinodului BOR sau a episcopului locului referitoare la rătăcirile de la Pucioasa ?

[vsovivi]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Există vreo hotărâre a Sinodului BOR sau a episcopului locului referitoare la rătăcirile de la Pucioasa ?

Dar unde crezi dumneata că s-au rătăcit?

Au fost ei mândrii? Au abuzat ei pe cineva? Au răpit sau tâlhărit? Au lepădat ei pe Hristos? Au judecat? Au urât frații?

N-au ascultat de prooroci? de Cuvântul lui Dumnezeu?


Deci despre ce rătăciri vorbești sau vă place enorm ca să răsuciți cuțitul în rana Domnului proliferând trufia voastră defapt căci dacă pe altul îl vezi ca pe un rătăcit în timp ce pe tine te dai drept sau mântuit atunci ăsta e semnul că mergi pe calea învârtoșată...


Sau mai nou așa e moda, tot ce nu-i ortodox ca mine, musai e rătăcit; păi e ortodox ca Domnul și nu ca tine!

Dar cum atunci îi socotiți rătăciți și pe cei mai ortodocși dintre ortodocși? Fiindcă ei au fost de 70 de ani cei care au rămas cu Regele Mihai și cu Iisus Hristos căci nu s-au închinat la Pisikaa... neagră răbdând toți torționarii, de asta ce părere aveți?

Iar cei ce nu primesc pe prooroci și își zic că n-au nevoie, pe ăia unde îi încadrați? Sau acolo n-aveți păreri... firește că acolo e vorba de voi...

Deci nu mai încercați să faceți voi ordine la altul ci supuneți-vă pe voi înșivă episcopului locului, cu condiția să nu fie eretic, adică să fi primit proorociile, proorocii și tot Cuvântul lui Dumnezeu.

Altfel... nu faceți decât să vă amăgiți.

Sau mergeți și vedeți ce este la Pătlăgeanca. Ce taină mare este la răsărit de Pucioasa... mergeți cu satelitul și priviți cele 4 brațe ale Istrului și o să mai vorbim apoi, după ce vă lămuriți... ce a mai rămas din grădina Edenului.

[mariamargareta]

202. O întrebare cu tâlc (I)

O întrebare cu tâlc chinuia mintea fratelui pucios Didi din Valea Voievozilor (de lângă Târgovişte) cu câţiva ani în urmă. Nea'Didi (Halău Gheorghe) era cunoscut ca unul dintre cei mai obedienţi dintre adepţii pucioşi, dar pe semne că unele discrepanţe dintre vorbe şi fapte, văzute de el la liderii pucioşi, trebuie că l-au cam pus pe gânduri. Aşa că, într-o bună zi, nea Didi (D) şi-a luat inima în dinţi şi l-a întrebat mai pe ferite pe unul dintre admiratorii pucioşilor, cunoscut ca având ceva spoială de studii teologice şi mintea un pic mai destupată:

D: – Frate, un prooroc este întotdeauna prooroc?

Interlocutorul (să-l numim deocamdată "Fratele X", sau, mai simplu, X, simpatizant moderat pe vremea aceea al "lucrării de Nou Ierusalim"), ajunsese la performanţa de a fi (măcar de faţadă) agreat de către liderii pucioşi, care-l foloseau uneori drept interfaţă între ei şi vizitatorii care se dovedeau mai curioşi, mai incomozi sau mai agasanţi. În aceste situaţii, X era scos în faţă pe post de "ideolog de serviciu", postură în care el era tălmăcitorul de circumstanţă al frazelor cu două înţelesuri care nu lipseau din mai toate predicile pucioşilor, intitulate pompos "Cuvântul lui Dumnezeu". Aşa că, alegerea făcută de nea'Didi nu era chiar întâmplătoare.

De unde iese fum, musai trebuie să fie şi foc. Nea'Didi trebuie să păţit el ceva, de a ajuns la un asemenea zbucium lăuntric, care nu mai putea fi controlat. Era peste măsură de tulburat şi asta l-a împins să rişte foarte mult, venind la cineva nu îndeajuns de cunoscut, care putea să-l trădeze la liderii pucioşi chiar a doua zi. Asta e o dovadă că Didi văzuse multe nereguli care "l-au smintit". Trebuia să se lămurească cu orice preţ de ce liderii pucioşi pretindeau că sunt prooroci şi nu greşesc niciodată, iar el vedea că lucrurile stau cu totul altfel.

Cu precauţii bine studiate (ca dialogul să nu fie surprins de nimeni), şi cu o introducere pregătitoare (prin care a primit de la "Fratele X" asigurări că nu va fi turnat a doua zi la temuţii Fraţi - liderii pucioşi), nea'Didi şi-a făcut curaj şi speranţe că va găsi în sfârşit pe cineva care să-i lămurească o chinuitoare dilemă interioară. Formularea lui însă probabil că n-a fost cea mai fericită, căci interlocutorul i-a răspuns oarecum nedumerit:

X: – N-am înţeles întrebarea. La ce te referi de fapt?

D: – Voiam să ştiu... dar vă rog încă o dată, să nu le spuneţi la Fraţi ce discutăm noi acum... să nu ştie Fraţii... nu de alta, că n-am nimic de ascuns, dar n-aş vrea să creez tulburare între Fraţi... că au ei destule pe cap. De mult mă frământă dacă, spre exemplu... noi ştim că sora Mihaela vorbeşte de la Dumnezeu când aduce Cuvântul... dar problema se pune dacă tot timpul vorbeşte ea de la Dumnezeu? Vedeţi, eu mă refer la situaţiile când ea ne mai dă şi alte sfaturi, îndemnuri, mustrări... Toate îndemnurile ei sunt de la Dumnezeu, rostite cu glas de prooroc, sau vorbeşte uneori ca simplu om?
X: Păi nu poate fi mereu prooroc. E prooroc şi când doarme? E prooroc doar când are cugetul treaz şi îi dă Domnul Cuvânt. Sau, vedenie eventual – dacă e cazul. Nu putem vorbi doar de o permanentă inspiraţie, cum vorbim despre poeţi, cică "muzele îi inspiră". Aici e cu totul altceva. Duhul Sfânt îi vorbeşte proorocului, sau îi dă vise minunate, sau viziuni limpezi. Altminteri, cum faci distincţia între o "inspiraţie" şi alta? Cum te fereşti de înşelarea diavolească? Problema nu-i aşa de simplă. Pe de altă parte şi proorocii sunt oameni, deci şi ei greşesc. Numai Hristos este fără de păcat.

D: – Mama Gigi vorbea de la Domnul şi în acelaşi timp era adormită.
X: – Aici e ceva ce mă depăşeşte. Unele lucrări dumnezeieşti le mai iei şi prin credinţă, pui în balanţă şi viaţa omului: dacă e sfântă, desăvârşită, atunci ar putea fi vorba de o excepţie. Cum ar fi cu visele. Dar cele mai multe vise sunt ori percepţii ale subconştientului, ori sunt de la cel rău. Numai cine are viaţa ireproşabilă primeşte vise de la Dumnezeu şi e în stare să le şi tălmăcească. Ca proorocul Daniel. Dar, visele sunt mai rare; cele mai multe proorocii se fac prin comunicare directă. Cum le spunea Domnul proorocilor? "Scoală-te şi du-te!". "Grăieşte poporului!". "Scrie ceea ce vezi". Şi tot aşa.

D: – Asta aşa este, dar aici e o problemă. Mihaela, în afară de Cuvântul primit de la Domnul, dă şi alte sfaturi... sau are unele iniţiative...Sau, când face însemnările cu roşu din caietele fetelor... Pe astea cum ar trebui să le luăm? De la Domnul, sau de la om?
X: – Greu de spus, aicea. Sfântul Apostol Pavel spunea celor care erau îndoielnici: "Că şi eu am pe Domnul" sau zicea "Nu mai trăiesc eu, ci Domnul trăieşte întru mine".

D: – Păi noi ce facem atuncea? Când ştim că vine îndemn de la Domnul şi când nu? Ca să ştim cum facem ascultare de Domnul!
X: – Din cele ce spui mata reiese că numai pe Domnul vrei să-L asculţi, iar pe Mihaela... aşa-şi-aşa. Păi nu e ea proorocul Domnului?

D: – Nu, n-am spus asta! dar, oricum...Sigur că e proorocul Domnului. Dar, una e să ştii că o poruncă vine de la Dumnezeu, şi alta e dacă vine de la om.
X: – Adică "ascultările" sunt diferite? Ai motive să pui la îndoială buna credinţă a unui prooroc – indiferent care ar fi el?

D: – Eu la altceva mă gândeam. Desigur că nu punem la îndoială sinceritatea proorocului. Dar să zicem că, cineva, o persoană de încredere, îi dă o informaţie greşită. Acuma, nu stă Domnul să-l tragă de mânecă pe prooroc pentru orice fleac, ca să-l corecteze, să-i arate ce înfloresc alţii. Să zicem că cineva îi spune Mihaelei despre mine că am făcut ceva... dar eu n-am făcut. Sau, le înfloreşte... de iese cu totul altceva.
X: – O poznă! Şi Mihaela vine imediat şi te trage de urechi!

D: – Nu, discutăm serios acuma! Ea dacă ia de bună informaţia primită, apoi vine şi mă mustră fără motiv. Eu, dacă nu ştiu cauza, oare n-o să mă smintesc, văzând că proorocul Domnului mă acuză de ceva ce n-am făcut? Adică, ea ar trebui să ştie toate nimicurile, să i le spună Dumnezeu cum sunt? Dar dacă ştiu că mustrarea vine de la om, nu de la Dumnezeu, atunci nu mă mai smintesc, pentru că omul poate greşi...
X: – Ai şi matale dreptate. Dar nimicurile nu sunt întotdeauna nimicuri. Ea ar trebui să ştie toate aşa-zisele "nimicuri", pentru a nu dea decizii greşite care tulbură buna vieţuire a celor din obşte, tocmai pentru că proorocul nu face nedreptăţi. Dacă îţi pui problema în acest mod, înseamnă că te bazezi pe ceva, ai fost martor la nedreptăţi, sau ţi s-a întâmplat personal ceva. Nu ştiu nici eu ce să mai zic...

[mariamargareta]

202. O întrebare cu tâlc (II)

D: – De-aia ziceam, că ar fi bine să ştim asta... Dacă e mereu prooroc, sau numai când îi vorbeşte Domnul.
X: – Dacă ţi s-a întâmplat vreo nedreptate din asta, atunci înseamnă că nu e mereu prooroc. Proorocul nu face nedreptăţi, că nu-l lasă Domnul să facă, dar omul te mai mustră şi fără motiv întemeiat. Aşa sunt unii părinţi: îşi snopesc copii în bătaie şi după aia constată că nu era vina lor. Acuma ce să facă? Să vină la copil şi să-i ceară iertare? Cam aşa ar trebui, dar face el asta? Mai mare râsul! dacă n-ar fi de plâns. Înghite în sec pentru că a făcut boacăna şi, eventual, cască ochii mai bine ca să nu mai greşească altădată, pedepsind pe nevinovat. Nu mai vine cu nuiaua la copil, până nu cercetează bine, d-a fir-a-păr, cum s-a întâmplat. Mata n-ai auzit de erorile judiciare? Uite, de-aia nu-i bună pedeapsa cu moartea, chiar dacă unii tânjesc după ea. Au fost mulţi pedepsiţi cu moartea şi după aia a fost găsit adevăratul criminal, care a mărturisit. Cum să-l mai învii pe cel omorât degeaba? Aşa că-i mai bună pedeapsa cu detenţia pe viaţă.

D: – Deci, până la urmă cum rămâne? Că eu tot nu m-am lămurit.
X: – Rămâne cum am stabilit. Proorocul e şi el om. Orice om mai greşeşte, că de-aia e om. Se mai corectează... Dar când îi vorbeşte Domnul, atunci el este fără dubiu prooroc. Atunci nu mai greşeşte. Nu luăm în discuţie proorocii mincinoşi... asta-i altă chestiune.

D: – Şi cum ştiu când vorbeşte proorocul şi când vorbeşte omul?
X: – Păi, dacă eşti curios, îl întrebi pe el, pe prooroc, îl rogi să-ţi spună dacă ce zice zice de la el, sau de la Domnul.

D: – Asta nu se poate, ar fi ca o jignire, ca o lipsă de respect. Adică ar fi că te îndoieşti de el.
X: – Atunci n-ai încotro. Vezi cum stau lucrurile: când e cu dreptate, iei totul ca de la prooroc, şi gata! Dar dacă apar nedreptăţi, le iei ca de la om. Mai laşi şi matale de la mata, dac-o fi să fie... Las' că nu-ţi ia nimeni gâtul dacă te-o mustra pe nedrept o dată la doi ani!

D: – Ee... noi ne intersectăm mai des cu Fraţii ca frăţia ta... că oricum ne întâlnim pentru că mai am şi alte ascultări de primit de la ei... Nu-i de asta, eu voiam doar aşa... să ştiu pentru mine. Oricum, eu vă mulţumesc.
X: – Pentru puţin. Mi-am dat şi eu cu părerea. Nici eu, să nu crezi mata că le ştiu pe toate.

Epilog.
Au trecut câţiva ani de atunci. "Fratele X" a părăsit Noul Ierusalim, când s-a lămurit mai bine cum e cu proorocul care este când om, când prooroc, când amândouă, când niciuna. Nea' Didi a mai rămas, probabil că îi e încă neclară chestiunea. Reamintindu-şi despre acest dialog, "Fratele X" mi-a mărturisit că analiza lui fusese superficială şi incompletă. N-a luat în calcul probabilitatea ca proorociţa Mihaela, care era după opinia lui de atunci când prooroc, când om, să nu fi fost deloc prooroc, ci numai om. Pentru că în acest caz, răspunsul dat lui nea'Didi ar fi fost mult, mult mai simplu. Iar nea' Didi, în sfârşit, ar fi înţeles.

[eodor nastasa]

mariamargareta esti de admirat pentru consecventa.

[eodor nastasa]

În prealabil postat de vsovivi

Dar unde crezi dumneata că s-au rătăcit?

Au fost ei mândrii? Au abuzat ei pe cineva? Au răpit sau tâlhărit? Au lepădat ei pe Hristos? Au judecat? Au urât frații?

N-au ascultat de prooroci? de Cuvântul lui Dumnezeu?


Deci despre ce rătăciri vorbești sau vă place enorm ca să răsuciți cuțitul în rana Domnului proliferând trufia voastră defapt căci dacă pe altul îl vezi ca pe un rătăcit în timp ce pe tine te dai drept sau mântuit atunci ăsta e semnul că mergi pe calea învârtoșată...


Sau mai nou așa e moda, tot ce nu-i ortodox ca mine, musai e rătăcit; păi e ortodox ca Domnul și nu ca tine!

Dar cum atunci îi socotiți rătăciți și pe cei mai ortodocși dintre ortodocși? Fiindcă ei au fost de 70 de ani cei care au rămas cu Regele Mihai și cu Iisus Hristos căci nu s-au închinat la Pisikaa... neagră răbdând toți torționarii, de asta ce părere aveți?

Iar cei ce nu primesc pe prooroci și își zic că n-au nevoie, pe ăia unde îi încadrați? Sau acolo n-aveți păreri... firește că acolo e vorba de voi...

Deci nu mai încercați să faceți voi ordine la altul ci supuneți-vă pe voi înșivă episcopului locului, cu condiția să nu fie eretic, adică să fi primit proorociile, proorocii și tot Cuvântul lui Dumnezeu.

Altfel... nu faceți decât să vă amăgiți.

Sau mergeți și vedeți ce este la Pătlăgeanca. Ce taină mare este la răsărit de Pucioasa... mergeți cu satelitul și priviți cele 4 brațe ale Istrului și o să mai vorbim apoi, după ce vă lămuriți... ce a mai rămas din grădina Edenului.

Mai nene, da ce semnatura ai, esti doctor ? Ca nu'nteleg o iota, si mi's din moldavia bre...tradu si mie, ca sa nu raman prost.

[mariamargareta]

203. Noi inconsecvenţe în gândirea liderilor pucioşi

În “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 21-09- 2009 , pucioşii răsturnau ordinea tradiţională dintre cele trei virtuţi teologice (relatată şi de Scriptură, la 1Cor.13,13) afirmând că ordinea firească în care se nasc şi se nutresc în om cele trei virtuţi teologice este următoarea:
1. dragostea,
2. credinţa,
3. nădejdea.

Pucioşii descriau această ordine astfel: mai întâi, iubirea se aprinde în om; ea îi hrăneşte credinţa, iar credinţa hrăneşte dorul (nădejdea) după Dumnezeu:

"Am duhul aprins ca să învăţ omul în ziua aceasta, căci M-a aprins de iubire iubirea celor ce au venit azi la izvorul Meu de cuvânt, iubire aprinsă în ei, şi cu care ei ştiu să-şi hrănească credinţa cea plină de dor."(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21-09-2009)

Pe vremea aceea, iubirea era promovată ca rădăcină hrănitoare a toate virtuţile, deoarece pe liderii pucioşi îi interesa cel mai mult ca noii-veniţi la Pucioasa să-i acopere pe ei cu multă dragoste, ştiind că după dragoste va veni în mod inevitabil şi credinţa în "lucrarea" de la Pucioasa. Cei mai mulţi care s-au păcălit aderând la această sectă au procedat exact după acest scenariu. Au venit mai întâi din curiozitate, au fost acoperiţi îndată de liderii pucioşi cu o dragoste prefăcută, dar perfect regizată şi irezistibilă, apoi au fost şi ei la rândul lor cuprinşi de dragoste faţă de aceşti lideri care păreau a fi "oamenii lui Dumnezeu", apoi a venit, pe nesimţite, şi credinţa în "lucrarea" de la Pucioasa şi în lucrătura ei. Când credinţa lor s-a consolidat, liderii pucioşi au întors foaia, arătându-se aşa cum erau de fapt, farisei urâcioşi şi veşnic nemulţumiţi, fără pic de dragoste. Acum era deja prea târziu ca cei înşelaţi să mai dea înapoi. Credinţa lor în "Cuvântul lui "Dumnezeu" de la Pucioasa era acum cea mai puternică; chiar dacă liderii pucioşi îi dezamăgeau crunt, cei care se descopereau înşelaţi se consolau cu credinţa, ea acţionând ca o frână la orice tentativă de eliberare a lor de sub jugul pucios.

Şi totuşi, unii au reuşit să se desprindă, considerând că "unde nu este dragoste, nimic nu e", deci nici credinţă nu mai trebuie să fie. Aşa au fugit rând pe rând de sub jugul de fier al stăpânilor de "sclavi" pucioşi, unii dintre cei mai devotaţi, cei mai iubitori, cei mai jertfitori creştini dintre slugile liderilor pucioşi.

Bulversaţi de ultimele dezertări din "raiul" pucios, făcute la mare risc de către Georgiana, Vali şi Ina (trei dintre fetele captive în "chibuţul" lui nea'Didi din Valea Voievozilor de lângă Târgovişte), liderii pucioşi au uitat de propriile lor precepte, restabilind ierarhia firească între virtuţile fundamentale. "Fugarii" trebuiau înfieraţi cu sârg în ochii celor care au mai rămas, ca nişte necredincioşi şi netrebnici. Acum, credinţa în "lucrarea" de la Pucioasa îşi recapătă brusc rolul ei de temelie, iar ordinea dintre credinţă şi dragoste proclamată de liderii pucioşi se inversează din nou:

"– O, iubirea celor credincioşi vine de la credinţa lor, iar neiubirea celor necredincioşi vine de la necredinţa lor, şi nu pot fi credincioşi cei necredincioşi, căci faptele necredinţei îi vădesc pe ei necredincioşi şi fugari.[...] Toţi cei care ajung de unde au plecat au fost traşi înapoi de diavolul nestatorniciei şi al necredincioşiei." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2-05-2010)

Când se vor mai linişti după ultimele pierderi ireparabile, iar la poarta "mănăstirii" mixte de la Glodeni vor bate alţi pelerini curioşi, dornici de aventură şi de experienţe cu frisoane pentru viaţa lor, liderii pucioşi vor reveni probabil la aceeaşi formulă teoretizată de ei în 2009: "iubiţi-ne mai întâi pe noi, iar iubirea voastră va hrăni credinţa cea plină de dorul de Dumnezeu. Şi o va creşte pe ea, şi vă va cuprinde pe nesimţite credinţa în această "lucrare", şi atunci veţi fi una cu noi: voi în noi şi noi peste voi, ca toţi să fie una".

[vsovivi]

În prealabil postat de eodor nastasa

mariamargareta esti de admirat pentru consecventa.

Aia nu e consecvenţă ci, din păcate pentru ea, e întărirea cerbicei cu inima învârtoşată şi adevărul viceversat în minciuni... dar n-o condamn că Tatăl nu judecă pe nimeni... iar eu ca un păcătos mare păcătos din pobor cum anume să o judec? Dar savantele lingviste o să-şi găsească exact ceea ce şi-au agonisit... aplauze iată de la unii ca domnia ta.

[eodor nastasa]

În prealabil postat de vsovivi

Aia nu e consecvenţă ci, din păcate pentru ea, e întărirea cerbicei cu inima învârtoşată şi adevărul viceversat în minciuni... dar n-o condamn că Tatăl nu judecă pe nimeni... iar eu ca un păcătos mare păcătos din pobor cum anume să o judec? Dar savantele lingviste o să-şi găsească exact ceea ce şi-au agonisit... aplauze iată de la unii ca domnia ta.

Da, carevasazica bre, daca nu Tatal, atunci cinea bre ?
Si traducerea aia...?

[vsovivi]

În prealabil postat de eodor nastasa

Da, carevasazica bre, daca nu Tatal, atunci cinea bre ?
Si traducerea aia...?

Da, carevasazica bre, daca nu Tatal, atunci cinea bre ?
Si traducerea aia...?

Păi cum să-ţi traduc, draga mea, din română în moldovenească? Păi eu sunt ardelean.


Pentru MM:

Aşa au scos zvon şi despre Dumnezeu că e Dictator... adică poruncitor... şi că e şi mincinos cum că nu a zis că vor muri sau defapt nu aia a vrut să zică deci că nu vor muri, negreşit nu veţi muri, ci doar a zis Dumnezeu aşa fiindcă l-a pismuit cică Domnul pe Om ca nu cumva să-I ia locul de Dumnezeu, că iată abea de a gândit Eva: ''oare ce a zis Domnul?'' şi imediat a sosit şi şarpele şi a ''ajutat-o'', aşa cum le-o fi ajutat şi pe cele trei graţii, transformate de acum în amazoane şi înrolate în legiunile sultanului ca să împroaşte de acum înainte şi ele din părţi cu mocirlă... aşa ca uneltele lui nenia cu pisisikaa în lesă şi ale lui tanti grijania... aia ce călăreşte pe camilă exact ca vrăjitoarele din Salem pe mătură... cică vor să facă ele curat.

Păi n-a zis : Cine voieşte? Că cine nu, acela e liber să serbeze jubilee după jubiLEI şi la jubilee poate jubila cu caterinca pe care o face, până îi aplaudă toţi aurolaţii şi toţi savanţii, furgăsindu-şi împreună cu ironia, pălăria... că altceva ce? Adică jobenul din care o să scoată iepurpuraşi albibinoşi şi jolijokeri cu care o să convingă distraţii că defapt ei sunt adevăraţi prooroci.