Mai sunt baieti crestini? Unde?

[AlinB]

În prealabil postat de Monnis

Eu vad decizia bogatului ca fiind mai degraba intelepciune decat sacrificiu. Adica, la ce bun sa te casatoresti cu cineva care nu te iubeste?

Da, si de intelept ce era, n-a gasit o alta cale de a renunta, civilizat...

[Monnis]

În prealabil postat de AlinB

Da, si de intelept ce era, n-a gasit o alta cale de a renunta, civilizat...

Nici eu nu am apreciat metoda prin care a renunţat la căsătorie, dar poţi să ştii cum reacţionezi în astfel de momente?

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Monnis

E adevarat insa ca si ispitele apar acolo unde oamenii se straduiesc sa traiasca ortodox.

De fapt, aici este adevarata imagine, de unde se ramifica toate dedesubturile vietii, cu deciziile luate din orgoliu, manie, rautate, etc... si de care nu scapa nimeni, fara mila lui Dumnezeu... Uneori, coplesiti fiind de situatie (de fapt de ispita sau incercarea careia suntem supusi), mila lui Dumnezeu nu mai este deloc luata in calcul, fiindca actionam in virtutea nestapanirii sinelui.
Am citit cu atentie cazurile prezentate si odata in plus inteleg ca niciun caz nu seamana cu celalalt. Noi, din exterior, suntem tentati sa intoarcem cazul in fel si chip, cand el este deja istorie, iar noi doar... flecari. S-a intamplat asa fiindca asa trebuia sa se intample, si asa a ingaduit Dumnezeu. Cu totii stim ca este mai bine a oferi decat a primi... In dragoste, acest paradox trece in acel sublim continuu, care se va sfarsi odata cu moartea. Cel ce se sacrifica, nu va cunoaste niciodata latura negativa a persoanei iubite, iar persoana iubita il va pretui toata viata pentru ca a fost capabil de atata bunatate...
Iubit si parasit!... E un nonsens... Si totusi, cand altii hotarasc casatoria, asta se intampla frecvent. Cunosc foarte bine un astfel de caz. Se cunosteau din copilarie si erau atasati involuntar unul de celalalt. Apoi prietenia lor s-a transformat in dragoste curata, (nu ceea ce inseamna astazi, dragostea), si a durat multi ani... Dar educatia ei era oranduita spre trairea ortodoxiei, nelipsind decat foarte rar de la sf liturghie, (si atunci cu motiv f. bine intemeiat) pe cand el, desi bun si bland, parea flusturatic si nepasator, fapt pentru care mama ei a decis dupa vreo 7 ani sa o casatoreasca cu cineva caruia sa-i pese mai mult de mantuire. Si cum ea nu se putea opune mamei ei, dar nici nu voia sa rupa relatia cu el altfel decat simtea in suflet, l-a chemat de de la capatul celalalt de tara, sa-i prezinte pe viitorul sot si sa le dea in felul lui, acel accept pe care ea il simtea ca o binecuvantare.
Anii au trecut. Sotul ei a devenit preot, aducand astfel multa bucurie sufleteasca in familie, mai ales mamei care isi dorea atat de mult acest lucru. Dar intre ei, stapaniti inca de prima dragoste, a ramas acea legatura pe care n-au putut-o niciodata ascunde, desi acum fiecare dintre ei au propria familie. El il pretuieste pe preot mai mult decat pe un frate, in timp ce preotul il imbratiseaza de cate ori il intalneste si il pomeneste mereu in rugaciuni, fara sa i se ceara. Ca o desavarsire a voii lui Dumnezeu, fostul prieten o intalni intr-o zi cu totul intamplator pe mama fetei, care il imbratisa sincer si il saruta pe amandoi obrajii, apoi incepu sa-l dojeneasca cu lacrimi in ochi: "De ce n-ai fost tu asa cum esti astazi? Te-am asteptat 7 ani si n-am vazut la tine o apropiere de biserica. Te-am iubit ca pe copilul meu, iar parintilor tai le-am purtat intotdeuna respect. Te-am dorit ginerele meu, din tot sufletul, dar tu stateai departe de biserica, iar eu nu voiam asta pentru fata mea. Dar sa stii ca niciodata nu te-am scos de la inima mea." Stanjenit, el i-a raspuns: "Dumnezeu a oranduit cum a stiut El mai bine. Niciodata nu i-as fi putut oferi ei, ceea ce merita si e mai bine ca s-a intamplat asa!"
Si, da! Tanarul abandonat la 24 de ani, este cel ce scrie aceste randuri acum, dupa mai bine de 30 de ani...

[Mia Mia]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Iubit si parasit!... E un nonsens...

Chiar ca e nonsens...

PS: Impresionanta relatarea !

În prealabil postat de Mia Mia

Chiar ca e nonsens...

Un nonsens la prima vedere, oranduirea lui Dumnezeu in fapt!

Fata nu poate fi acuzata ca a ascultat prea mult de mama, o mama despre care aflam ca a avut cele mai bune intentii

În prealabil postat de Mosh-Neagu

sa o casatoreasca cu cineva caruia sa-i pese mai mult de mantuire

in ciuda faptului ca

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Te-am iubit ca pe copilul meu, iar parintilor tai le-am purtat intotdeuna respect.

Nu doar ca cei doi tineri nu si-au putut face voia lor, dar nici aceea care li s-a opus nu si-a facut voia sa, se pare.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Te-am dorit ginerele meu, din tot sufletul

Daca ar fi continuat, relatia celor doi tineri ar fi fost una reusita, cu siguranta, dar trebuia sa se intample altfel.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Dumnezeu a oranduit cum a stiut El mai bine.

Slava Tie, Doamne!

[Ratacitorul]

În prealabil postat de AlinB

Adica vroia vreo sfintisoara luata de gata.

Intrebarea este, a incercat sa le cunoasca?
S-a intalnit cu ele o perioasa sa vada ce si cum sunt, daca accepta o alta perspectiva, sau le-a judecat deja prin prisma unor aspecte exterioare?

Sunt oameni care imprumuta un anumit comportament care nu le este propriu, din cauza mediului social, insa o data schimbat, pot fi cu totul altfel de persoane.

Nu conteaza atat de mult cum este cineva la un moment dat ci cat este dispus sa schimbe. Cam asta este si mesajul evanghelic.

Eronata interpretare!Cum poate un om sa stie daca cineva vrea sa se schimbe?IPoate sa zica cineva ca vrea sa se schimbe dar sa minta!Daca este cineva dispus sa se schimbe cum il convinge pe cel de alaturi ca este dispus sa se schimbe!?Dumnezeu stie daca cineva este dispus sa se schimbe sau nu,dar un om nu poate sti!A cere insa unui om sa stie daca cineva vrea sa se schimbe sau nu,inseamna sa il faci pe acel om egal cu Dumnezeu:dar asta este luciferism.Casatoria nu este alba-neagra -poate se schimba,poate nu se schimba!Nu este acesta mesajul evanghelic.Mesajul evanghelic este ca fie care om are sansa sa fie iertat daca se schimba!Deci o fata sau un baiat sa se schimbe mai intai intru duhovnicie !Credinta fara fapte este moarta!

În prealabil postat de Mosh-Neagu

De fapt, aici este adevarata imagine, de unde se ramifica toate dedesubturile vietii, cu deciziile luate din orgoliu, manie, rautate, etc... si de care nu scapa nimeni, fara mila lui Dumnezeu... Uneori, coplesiti fiind de situatie (de fapt de ispita sau incercarea careia suntem supusi), mila lui Dumnezeu nu mai este deloc luata in calcul, fiindca actionam in virtutea nestapanirii sinelui.
Am citit cu atentie cazurile prezentate si odata in plus inteleg ca niciun caz nu seamana cu celalalt. Noi, din exterior, suntem tentati sa intoarcem cazul in fel si chip, cand el este deja istorie, iar noi doar... flecari. S-a intamplat asa fiindca asa trebuia sa se intample, si asa a ingaduit Dumnezeu. Cu totii stim ca este mai bine a oferi decat a primi... In dragoste, acest paradox trece in acel sublim continuu, care se va sfarsi odata cu moartea. Cel ce se sacrifica, nu va cunoaste niciodata latura negativa a persoanei iubite, iar persoana iubita il va pretui toata viata pentru ca a fost capabil de atata bunatate...
Iubit si parasit!... E un nonsens... Si totusi, cand altii hotarasc casatoria, asta se intampla frecvent. Cunosc foarte bine un astfel de caz. Se cunosteau din copilarie si erau atasati involuntar unul de celalalt. Apoi prietenia lor s-a transformat in dragoste curata, (nu ceea ce inseamna astazi, dragostea), si a durat multi ani... Dar educatia ei era oranduita spre trairea ortodoxiei, nelipsind decat foarte rar de la sf liturghie, (si atunci cu motiv f. bine intemeiat) pe cand el, desi bun si bland, parea flusturatic si nepasator, fapt pentru care mama ei a decis dupa vreo 7 ani sa o casatoreasca cu cineva caruia sa-i pese mai mult de mantuire. Si cum ea nu se putea opune mamei ei, dar nici nu voia sa rupa relatia cu el altfel decat simtea in suflet, l-a chemat de de la capatul celalalt de tara, sa-i prezinte pe viitorul sot si sa le dea in felul lui, acel accept pe care ea il simtea ca o binecuvantare.
Anii au trecut. Sotul ei a devenit preot, aducand astfel multa bucurie sufleteasca in familie, mai ales mamei care isi dorea atat de mult acest lucru. Dar intre ei, stapaniti inca de prima dragoste, a ramas acea legatura pe care n-au putut-o niciodata ascunde, desi acum fiecare dintre ei au propria familie. El il pretuieste pe preot mai mult decat pe un frate, in timp ce preotul il imbratiseaza de cate ori il intalneste si il pomeneste mereu in rugaciuni, fara sa i se ceara. Ca o desavarsire a voii lui Dumnezeu, fostul prieten o intalni intr-o zi cu totul intamplator pe mama fetei, care il imbratisa sincer si il saruta pe amandoi obrajii, apoi incepu sa-l dojeneasca cu lacrimi in ochi: "De ce n-ai fost tu asa cum esti astazi? Te-am asteptat 7 ani si n-am vazut la tine o apropiere de biserica. Te-am iubit ca pe copilul meu, iar parintilor tai le-am purtat intotdeuna respect. Te-am dorit ginerele meu, din tot sufletul, dar tu stateai departe de biserica, iar eu nu voiam asta pentru fata mea. Dar sa stii ca niciodata nu te-am scos de la inima mea." Stanjenit, el i-a raspuns: "Dumnezeu a oranduit cum a stiut El mai bine. Niciodata nu i-as fi putut oferi ei, ceea ce merita si e mai bine ca s-a intamplat asa!"
Si, da! Tanarul abandonat la 24 de ani, este cel ce scrie aceste randuri acum, dupa mai bine de 30 de ani...

Cu adevarat o istorie impresionanta si plina de invataminte pentru altii, cu atat mai mult cu cat dvs. ati trait-o personal.

[ffflorina]

Fata asta nu te-a iubit,cat de ascultatoare ar fi fost nu s-ar fi putut casatori cu altul.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

De fapt, aici este adevarata imagine, de unde se ramifica toate dedesubturile vietii, cu deciziile luate din orgoliu, manie, rautate, etc... si de care nu scapa nimeni, fara mila lui Dumnezeu... Uneori, coplesiti fiind de situatie (de fapt de ispita sau incercarea careia suntem supusi), mila lui Dumnezeu nu mai este deloc luata in calcul, fiindca actionam in virtutea nestapanirii sinelui.
Am citit cu atentie cazurile prezentate si odata in plus inteleg ca niciun caz nu seamana cu celalalt. Noi, din exterior, suntem tentati sa intoarcem cazul in fel si chip, cand el este deja istorie, iar noi doar... flecari. S-a intamplat asa fiindca asa trebuia sa se intample, si asa a ingaduit Dumnezeu. Cu totii stim ca este mai bine a oferi decat a primi... In dragoste, acest paradox trece in acel sublim continuu, care se va sfarsi odata cu moartea. Cel ce se sacrifica, nu va cunoaste niciodata latura negativa a persoanei iubite, iar persoana iubita il va pretui toata viata pentru ca a fost capabil de atata bunatate...
Iubit si parasit!... E un nonsens... Si totusi, cand altii hotarasc casatoria, asta se intampla frecvent. Cunosc foarte bine un astfel de caz. Se cunosteau din copilarie si erau atasati involuntar unul de celalalt. Apoi prietenia lor s-a transformat in dragoste curata, (nu ceea ce inseamna astazi, dragostea), si a durat multi ani... Dar educatia ei era oranduita spre trairea ortodoxiei, nelipsind decat foarte rar de la sf liturghie, (si atunci cu motiv f. bine intemeiat) pe cand el, desi bun si bland, parea flusturatic si nepasator, fapt pentru care mama ei a decis dupa vreo 7 ani sa o casatoreasca cu cineva caruia sa-i pese mai mult de mantuire. Si cum ea nu se putea opune mamei ei, dar nici nu voia sa rupa relatia cu el altfel decat simtea in suflet, l-a chemat de de la capatul celalalt de tara, sa-i prezinte pe viitorul sot si sa le dea in felul lui, acel accept pe care ea il simtea ca o binecuvantare.
Anii au trecut. Sotul ei a devenit preot, aducand astfel multa bucurie sufleteasca in familie, mai ales mamei care isi dorea atat de mult acest lucru. Dar intre ei, stapaniti inca de prima dragoste, a ramas acea legatura pe care n-au putut-o niciodata ascunde, desi acum fiecare dintre ei au propria familie. El il pretuieste pe preot mai mult decat pe un frate, in timp ce preotul il imbratiseaza de cate ori il intalneste si il pomeneste mereu in rugaciuni, fara sa i se ceara. Ca o desavarsire a voii lui Dumnezeu, fostul prieten o intalni intr-o zi cu totul intamplator pe mama fetei, care il imbratisa sincer si il saruta pe amandoi obrajii, apoi incepu sa-l dojeneasca cu lacrimi in ochi: "De ce n-ai fost tu asa cum esti astazi? Te-am asteptat 7 ani si n-am vazut la tine o apropiere de biserica. Te-am iubit ca pe copilul meu, iar parintilor tai le-am purtat intotdeuna respect. Te-am dorit ginerele meu, din tot sufletul, dar tu stateai departe de biserica, iar eu nu voiam asta pentru fata mea. Dar sa stii ca niciodata nu te-am scos de la inima mea." Stanjenit, el i-a raspuns: "Dumnezeu a oranduit cum a stiut El mai bine. Niciodata nu i-as fi putut oferi ei, ceea ce merita si e mai bine ca s-a intamplat asa!"
Si, da! Tanarul abandonat la 24 de ani, este cel ce scrie aceste randuri acum, dupa mai bine de 30 de ani...

[Raoul]

Eu cred ca l-a iubit, dar avea totodată s™i o îndoială, o neliniste, iar vorbele mamei i s-au întipărit în minte s™i, într-un final, s-au contopit cu acea fărâmă de ezitare pe care deja începuse s-o aibă. Asa vad eu lucrurile...

[AlinB]

Nu cunosc toate detaliile dar ce vad eu:

1. Nici fata nici mama nu au incercat sa-l puna pe drumul cel bun pe tanarul "bun si flusturatic".

2. Decizia mamei a tinut mai mult de confortul ei personal decat de sentimentele fiicei sau mantuirea unui suflet.
Asta arunca o umbra intunecata asupra credintei care chipurile ar fi avut-o.

3. Fata l-a iubit poate dar nu atat de mult cat isi inchipuie tanarul.

Daca l-ar fi iubit cu adevarat, s-ar fi gandit la mantuirea lui, sa-l aduca in Biserica, chiar sa-l sprijine o viata intreaga in directia asta.
I-ar fi vazut unicitatea, ca om, dar se pare ca n-a fost mai mult decat un potential sot, si daca nu e unul, poate fi foarte bine oricare altul.

Probabil a fost obisnuita de mica sa asculte si sa manince tot ce i se pune in fata de parinti si nimic altceva iar alegerile ei de fapt nu au fost si probabil nu vor fi niciodata ale ei.

Insa e foarte posibil sa fi asteptat ca atunci cand i-a prezentat celalat canditat, baiatul in loc de "binecuvantare" sa-i ceara sa nu faca asta si sa se casatoreasca cu el si cine stie, poate chiar ar fi acceptat.
Insa nu a facut asta, din lasitate sau pentru ca s-a simtit ranit si asta poate a facut-o si pe ea sa creada ca nu era tocmai iubirea asteptata.

Acum, fara doar si poate ca sunt detalii care pot valida sau invalida anumite speculatii de mai sus, dar unele s-ar putea sa fie perfect valide.

Bine ca exista un "happy end", fiecare s-a impacat cu situatia finala si nu ca in cazul de mai sus, cand unul n-a gasit alta iesire dintr-o situatie nasoala decat printr-un gest aiurea care a despartit oameni si intretinut resentimente si peste decenii.