Drumul spre calugarie

[lavinia40]

În prealabil postat de sophia

Mi-a placut filmuletul. O fata frumusica, tanara...
Era si mama ei deja calugarita acolo. Asta n-am inteles...
Am cautat daca exista vreo carte in sensul asta si n-am gasit. Am gasit pe site un articol foarte interesant care explica putin simbolurile de la aceasta slujba.

Nu vreau sa supar, dar mie nu mi'a placut...
E lipsit de acea tainica frumusteze/spirit , pe care ti'o ofera manastirile ca si simplu pelerin...
Ma iertatzi..e doar opinia mea....

[Ekaterina]

În prealabil postat de fallen

Vazind raspunsurile unora dintre voi, nu pot sa raspund decit cu o alta intrebare: noi cei cativa in cauza, care avem deja sau ne apropiem de o virsta (>35-40 ani) si nu am reusit (inca), cu sau fara voia noastra, sa ne implinim in casatorie, sau nu s-a milostivit Dumnezeu de noi sa ne dea copii, nu am fi indreptatiti sa ne punem intrebarea ce cale vom urma de acum in colo, ce-o fi randuit Dumnezeu pt noi? Probabil majoritatea inca mai speram, mai asteptam sa se implineasca prima varianta, poate ca varianta cealalta inca ne sperie?
(Scuze daca am poate prea directa....)
Pe de alta parte, vad o multime de calugari si calugarite foarte tineri/e, care par ca inca din copilarie/adolescenta si-au ales calea, nicidecum nu ai zice ca ar fi avut ocazia sa cunoasca si viata de om in lume si sa aleaga ei insisi ce cale vor sa urmeze. Probabil multi din ei ascund o drama, n-avem de u de sti ce i-a determinat din frageda tinerete sa intre in manastire, sau poate la unii din ei a fost chemarea atat de puternica incat nu au dorit sa cunoasca alternative.

De cele mai multe ori am auzit ca drumul spre calugarie este facut de cei ce simt o chemare puternica, un dor de nestapanit catre acest fel de vietuire. Citind viata Staretului Tadei, am inteles ca exista si alte motive care sa il determine pe om sa imbratiseze viata monahala. Parintele Tadei avand o minte luminata de Dumnezeu, intelege ca in aceasta viata trebuie sa slujesti cuiva. Parintii slujesc copiilor iar apoi copiii slujesc parintilor. In inima lui se naste dorinta de a-I sluji lui Dumnezeu si alege sa mearga in manastire la varsta de 18 ani. Dedicat intru totul acestui tip de vietuire, ajunge la masuri inalte si la o mare intelepciune, un adevarat sfant al zilelor noastre.

[lavinia40]

Ekaterina, Fallen postase acest mesaj pe 27.04.2013...poate intre timp are si alte pareri.....

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de lavinia40

Nu vreau sa supar, dar mie nu mi'a placut...
E lipsit de acea tainica frumusteze/spirit , pe care ti'o ofera manastirile ca si simplu pelerin...
Ma iertatzi..e doar opinia mea....

Marturisesc ca initial si eu am fost putin nedumerit fata de cum imi imaginam eu si ce am vazut. Dar am trecut usor peste acele momente, punandu-le pe seama tineretii, mai ales... Ma asteptam la mai multa profunzime, ca aspect general. Sunt mai mult decat convins ca nu la fel se intampla in alte manastiri in astfel de cazuri. Daca n-as fi vazut ca este un caz real, puneam totul pe seama regiei si a actorilor... Totusi, nu pot sa spun ca nu mi-a placut. Ba chiar am indragit-o pe Teodora (nu inteleg de ce s-a ales acest titlu; la ea era mai mult naivitate copilareasca decat pacat...) Momentul "tunderii" m-a lasat fara grai si m-am pomenit plangand de-abinelea!... Nu pentru ritual, neaparat, ci pentru jertfa in sine, pentru Mantuitorul Hristos. Pentru ca greul greu, abia acum incepe: dispare zambetul, joaca, si incet-incet, prin osteneala, se aduna harul, de care vorbea la un moment dat, una dintre maicute. In film, cu parere de rau n-am prea vazut har, nu fiindca n-o fi fost, ci fiindca Dumnezeu le-a tinut ascunse pe acele persoane care traiau cu adevarat smerenia si osteneala manastirii. Am ramas totusi cu un gust amar ca mesajul filmului a fost umbrit de unele imagini lumesti: la un moment dat, Teodora se aseaza la rugaciune, iar dincolo de geam, se harjoneau copii galagiosi, a caror parinti nu stiu ce pazeau!... Celelalte pe care le-am sesizat din mers, nici nu vreau sa le mai amintesc, sa nu smintesc pe cineva. Era doar o constatare, cu siguranta subiectiva! Cati dintre noi, ipotetic vorbind, am fi fost in stare sa plecam de la 14-15 ani la manastire si sa facem ascultare deplina, numai si numai cu un singur gand in minte si in suflet: slujirea pentru Hristos?... Iar ca Teodora sunt mii in tara noastra. Numai la acea manastire, cu ocazia acelui eveniment, au venit 420 de maicute... daca am inteles eu bine!... Macar si numai la asta daca ne gandim, si tot este un mare castig!...
Dumnezeu s-o ocroteasca pe Teodora si sa-i oranduiasca smerenie binecuvantata si har din belsug!

[lavinia40]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Marturisesc ca initial si eu am fost putin nedumerit fata de cum imi imaginam eu si ce am vazut. Dar am trecut usor peste acele momente, punandu-le pe seama tineretii, mai ales... Ma asteptam la mai multa profunzime, ca aspect general. Sunt mai mult decat convins ca nu la fel se intampla in alte manastiri in astfel de cazuri. Daca n-as fi vazut ca este un caz real, puneam totul pe seama regiei si a actorilor... Totusi, nu pot sa spun ca nu mi-a placut. Ba chiar am indragit-o pe Teodora (nu inteleg de ce s-a ales acest titlu; la ea era mai mult naivitate copilareasca decat pacat...) Momentul "tunderii" m-a lasat fara grai si m-am pomenit plangand de-abinelea!... Nu pentru ritual, neaparat, ci pentru jertfa in sine, pentru Mantuitorul Hristos. Pentru ca greul greu, abia acum incepe: dispare zambetul, joaca, si incet-incet, prin osteneala, se aduna harul, de care vorbea la un moment dat, una dintre maicute. In film, cu parere de rau n-am prea vazut har, nu fiindca n-o fi fost, ci fiindca Dumnezeu le-a tinut ascunse pe acele persoane care traiau cu adevarat smerenia si osteneala manastirii. Am ramas totusi cu un gust amar ca mesajul filmului a fost umbrit de unele imagini lumesti: la un moment dat, Teodora se aseaza la rugaciune, iar dincolo de geam, se harjoneau copii galagiosi, a caror parinti nu stiu ce pazeau!... Celelalte pe care le-am sesizat din mers, nici nu vreau sa le mai amintesc, sa nu smintesc pe cineva. Era doar o constatare, cu siguranta subiectiva! Cati dintre noi, ipotetic vorbind, am fi fost in stare sa plecam de la 14-15 ani la manastire si sa facem ascultare deplina, numai si numai cu un singur gand in minte si in suflet: slujirea pentru Hristos?... Iar ca Teodora sunt mii in tara noastra. Numai la acea manastire, cu ocazia acelui eveniment, au venit 420 de maicute... daca am inteles eu bine!... Macar si numai la asta daca ne gandim, si tot este un mare castig!...
Dumnezeu s-o ocroteasca pe Teodora si sa-i oranduiasca smerenie binecuvantata si har din belsug!

Doamne-Ajuta!

Sa nu amestecam merele cu perele..
Am zis ca din punctul meu de vedere este un film prost realizat,nu ca nu mi’a placut ideea/tema lui…sa fim seriosi..Dar e lipsit de viatza, emotie in ciuda subiectului atat de generos.....
Ma gandesc la filme rusesti ca Ostrovul, Preotul, etc ..cat si la filme a caror tema nu vizeaza musai viatza omului consacrat , dar... cat de usor acestea ne ating si ne sensibilizeaza sufletul!!!
Off topic: Sa zicem ‘merci’ ca nu s’au inventat iarasi scenaristi/regizori care sa ‘ilustreze’ in linii de cosmar ‘adevaruri ortodoxe’ ca acea ‘capodopera’ ‘Dupa Dealuri’.
Si inca o precizare:nu impart inca premiile 'OSKAR' si nici 'Globuletele de Aur'.....

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de lavinia40

Doamne-Ajuta!

Sa nu amestecam merele cu perele..
Am zis ca din punctul meu de vedere este un film prost realizat,nu ca nu mi’a placut ideea/tema lui…sa fim seriosi..Dar e lipsit de viatza, emotie in ciuda subiectului atat de generos.....
Ma gandesc la filme rusesti ca Ostrovul, Preotul, etc ..cat si la filme a caror tema nu vizeaza musai viatza omului consacrat , dar... cat de usor acestea ne ating si ne sensibilizeaza sufletul!!!
Off topic: Sa zicem ‘merci’ ca nu s’au inventat iarasi scenaristi/regizori care sa ‘ilustreze’ in linii de cosmar ‘adevaruri ortodoxe’ ca acea ‘capodopera’ ‘Dupa Dealuri’.
Si inca o precizare:nu impart inca premiile 'OSKAR' si nici 'Globuletele de Aur'.....

Lavinia, mie mi se pare ca noi chiar de mere si de pere vorbim, daca vedem in mesajul celuilalt o umbra de repros sau ironie. Inclusiv raspunsul meu, ar putea fi interpretat ca o replica rautacioasa, ceea ce nu e nici pe departe asa.
Nici nu stiu daca putem spune ca "filmul" (eu nu-l gasesc chiar "un film") este sau nu prost realizat. Nu exista scenarii, nu exista conflict, nu exista buni si rai, adevar si minciuna, nimic nu face subiectul unui asa-zis film, cu care suntem obisnuiti. In Ostrovul, Preotul si toate celelalte filme, erau niste actori, niste scenarii si niste regizori, care urmareau ca totul sa fie perfect. Aici ma tem ca a fost un fel de "Big-Brother", si poate tocmai din cauza gandului acela ca, pe langa Dumnezeu, ne mai urmaresc niste ochi, acel Har de care vorbeam, s-a ascuns pur si simplu, lasand loc superficialitatii.
Citind in ultimii ani din vietile sfintilor, si vazand sute si sute de subiecte coplesitoare de film, care, asa cum spui, ar putea sensibiliza omul in fiinta lui, eram hotarat intr-o vreme sa-l determin pe fiul cel mic (pe care l-ai cunoscut si tu; are 16 ani, acum) sa se faca regizor de film, exact in acest scop... Dar... vorbim de principii. Drumul spre iad e pavat cu intentii bune!... Cine stie ce vreau eu, si unde ar ajunge el, la capatul drumului?
"Pacatoasa Teodora" e mai mult un documentar pentru "Discovery" (am vazut ca e preluat de pe HBO) decat un film in adevaratul lui inteles. Si, intr-un fel, chiar are viata si emotie, dar este estompata de naivitate si entuziasmul tineretii. Astfel o vedem pe Teodora facand ascultare cam peste tot, dar nu descoperim inca trairea in Hristos. Imi amintesc acum la toaca si clopot: pe chipul celeilalte surori, nu se putea citi nimic decat ascultare si poate rugaciune interioara, in timp ce Teodora se abtinea cu greu sa nu se amuze de ceea ce facea. Pentru ea, "ascultarea", nu era o corvoada, ci un amuzament... Iar pentru inceput, nu-i rau deloc. Cred ca chiar Dumnezeu nu se putea abtine sa nu zambeasca. E ca un copil care, desi mic, il chemi sa te ajute sa faca lucruri mari, iar el e atat de bucuros ca se face util la aceste lucruri, ca uita sa ia aminte in sine, la gestul parintesc si la increderea pe care i-o oferi... Eu cred ca si asta face parte din "traire", chiar daca e in faza de inceput. Tocmai de aceea am observat ca, dupa ce Teodora a devenit rasofora, zambetul sugubat de pe fata, i-a disparut. Acum, noi putem vedea filmul in felul nostru, si sa-i dam ce interpretare dorim. Spunea mai demult pe forum o doamna despre un barbat... mucalit, ca el ar putea vedea intr-o femeie care face lucruri binecuvantate de Dumnezeu, tot un instrument de facut "dragoste", dar asta nu din cauza femeii, ci din cauza mintii lui bolnave. Asa si noi, uneori. Aparatul de filmat dadea detalii asupra buzelor ei feciorelnice, care citea psalmi, sugerand probabil ca acele buze ar fi putut ferici un tanar indragostit. Si totusi, ea era acolo, in manastire. Nu e sacrificiu? Nu e traire? Si-apoi, de ce sa vorbim de "traire", in faza de inceput? Altii se straduiesc zeci de ani, pana s-o apropie cat de cat!...
Dar... care este standardul nostru si la ce nivel ne raportam, privindu-ne pe noi insine? Privim un om, o femeie, un copil care face o nazbatie, si transam: "Mie nu-mi place!" De ce? Unde ma situiez eu in acel moment, in propria mea constiinta? De ce ma raportez numai dezamagirii personale, si nu valorii in sine care TREBUIE sa fie, ca altfel n-ar fi ingaduit-o Dumnezeu? De ce tindem sa ne confundam cu criticii de duzina, cu carcotasii, cu "CAN-CAN"-ul, in loc sa cautam Intelepciunea lui Dumnezeu: "daca tot am ajuns sa vad asta, hai sa culeg binele, si sa pun greselile si dezamagirile deoparte, fiindca nu-mi folosesc!"
Iarta-ma, Lavinia. Primeste mesajul meu ca si cum ar veni din partea altcuiva... A cuiva foarte drag. Si-atunci sunt convins ca n-ai sa te superi pe mine!
Doamne-ajuta!

[sophia]

Am revazut filmul.
Nu este facut foarte profesionist. Nu stiu care este scopul lui.
Era frumos sa arate intreaga traditie de tundere in monahism. Asa cum a fost facut nu s-a inteles mare lucru.
Totusi m-a impresionat pana la lacrimi.
S-a insistat pe anumite scene cam fara rost, de ex. pe gura fetei care canta (de doua ori), pe parul Teodorei.
Am vazut fete foarte tinere in manastire. Inca se jucau, inca nu stiau ce le asteapta. Mi s-au parut putine si foarte tinere.
O manastire din Moldova cu viata placuta parea.
Din traditia intrari in monahism eu n-am inteles mare lucru: au tot imbracat-o si dezbracat-o, impletit-o si despletit-o.

N-am inteles anumite lucruri:
1. Teodora era venita cu mama ei in manastire. Si aceasta era maica. Si am inteles ca mai avea multi copii, sau confund eu. Cum este posibil sa lasi familie si copii?

2. Intrarea in monahism dureaza mai multe zile? Sunt mai multe slujbe?
Ca au aratat intr-o zi skujba din biserica, atunci cand preotul i-a taiat suvite de par. A cam ciuntit-o.
In alta zi i-a taiat maica (era stareta ?) coada. Tot ciuntita. Ii mai aranja pe urma cineva frizura, sau asa sunt lasate?
Acum care este tunderea si care este semnificatia de i-au taiat par de doua ori?
Si la barbati le taie parul? Ca am vazut ca au coada calugarii.

3. Apoi m-a socat un lucru: stateau toti la masa, maici, cu preot etc. si biata fata statea intr-un colt si se uita. Nimeni n-o baga in seama. Nu avea voie sa manance? Si ei mancau si carne sau peste, nu stiu exact ce era pe platoul acela.
Teodora a mancat numai legume cu paine, de fiecare data. Si acolo si cand a mancat in curte cu familia.

4. Mi s-a parut deosebit spoveditul ei. Citea dintr-o carte totul.

Mi-ar place sa citesc o carte sa inteleg totul. Filmul m-a impresionat, dar era prea imbucatatit.
Traire? Nu prea vizibila. Dar iubire si blandete, altfel decat se spune despre manastire.

Si nu stiu daca nu confund eu: nu se face si la monahi cu intins cu fata la pamant? Sau numai la preoti?

[catehumen]

Filmul e ,cum a spus cineva aici, ceva pentru Discovery Chanel . Ideea e buna ,mi-a placut ,as dori sa se mai faca astfel de filme ,imi doresc sa apuc sa vad si eu filmul Iisus din Nazaret facut de un regizor ortodox .
Am citit ultimile mesaje si deja se simte putin "miros de fum" deja incepem sa ne inflamam. Reamintesc ca titlul acestui topic este "Drumul spre calugarie" e frumos si ar trebui sa discutam ceva ce poate foloseste .

[lavinia40]

Drumul calugariei?
Cine poate da definitia exacta?..Uneori nici noi nu stim , daca suntem pe ‘drumul cel bun’ daramite sa stim/aflam ‘indicatorul’ spre acest drum al sfinteniei?
Si se naste din nou o intrebare:ce inseamna sa fii pe ‘drumul cel bun’?
M’am straduit sa inteleg si eu..si cred ca este drumul care trezeste in noi o chemare, ne duce spre o tinta, un tarm, in care vom rodi, si ne vom simtzi sensul /rostul propriei existente, utilizand talantii incredintati de Dumnezeu ....
Dar unii dintre noi, se indreapta spre drumuri mult mai grele, ca acele ale calugariei, locuri greu accesibile ‘muritorilor de rand’, in care in ‘plina iarna’,ei, monahii, infloresc si dovesc din nou ca Omul nu este numai materie, ci si spirit....si nu doar atat....
Marturisesc ca nu am mai vrut sa scriu pe acest thread..
Dar, un gand, tot nu mi'a dat dat pace...…..si, as vrea sa va vorbesc odata, despre cele doua prietene ale mele, de care eu sunt mandra(suna a termen profan, iertare)..si care, de mai bine de 20 de ani,traiesc in manastire.

În prealabil postat de lavinia40

Drumul calugariei?
Cine poate da definitia exacta?..Uneori nici noi nu stim , daca suntem pe ‘drumul cel bun’ daramite sa stim/aflam ‘indicatorul’ spre acest drum al sfinteniei?
Si se naste din nou o intrebare:ce inseamna sa fii pe ‘drumul cel bun’?
M’am straduit sa inteleg si eu..si cred ca este drumul care trezeste in noi o chemare, ne duce spre o tinta, un tarm, in care vom rodi, si ne vom simtzi sensul /rostul propriei existente, utilizand talantii incredintati de Dumnezeu ....
Dar unii dintre noi, se indreapta spre drumuri mult mai grele, ca acele ale calugariei, locuri greu accesibile ‘muritorilor de rand’, in care in ‘plina iarna’,ei, monahii, infloresc si dovesc din nou ca Omul nu este numai materie, ci si spirit....si nu doar atat....
Marturisesc ca nu am mai vrut sa scriu pe acest thread..
Dar, un gand, tot nu mi'a dat dat pace...…..si, as vrea sa va vorbesc odata, despre cele doua prietene ale mele, de care eu sunt mandra(suna a termen profan, iertare)..si care, de mai bine de 20 de ani,traiesc in manastire.

Asa cum am anuntat la inceput, adevaratul scop al acestui topic, ,,Drumul spre calugarie'', este ,,descoperirea si urmarea chemarii monahale, asa cum este vazuta de calugari de ieri si de azi.'' De calugari si nu numai.

Ar fi interesant de stiut cum si-au descoperit cele doua prietene chemarea spre viata monahala, experiente mai aparte, cum s-au adaptat la manastire si niste cuvinte de folos transmise prin viu grai de ele.