Au murit pentru libertatea noastra!

În prealabil postat de Raoul

Un subiect delicat,cu care eu nu prea sunt deacord. Lipsesc cateva aspecte:

1. In dembrie '89 NU a fost revolutie,a fost lovitura de stat!
2. Mi se pare prea tras de par termenul "si-au dat viata pentru libertate". De parca ar fi vrut vreunu sa moara... A iesit lumea in strada la gramada (efectul de turma specific),s-a deschis focul (evident,s-a tras la gramada) si care a fost sa moara,a murit. Acum ii face eroi ai revolutiei! De ce? Dintr-o banalitate?
3. Pana la urma pentru ce s-au "jertfit"? Pentru a avea parte de ce am avut dupa '89 si avem si in prezent? In cazul asta preferam sa nu fi iesit nimeni in strada,niciodata nu voi multumi cuiva ca a murit sau a luptat pt. ca eu sa am... ce sa am? Voi ce aveti? Vi s-a mai dat vreo casa,un loc de munca,si eu nu stiu? S-au oprit avorturile (al caror nr. chiar a depasit populatia tarii)? etc. etc.? daca raspunsul e "NU",atunci nu vad de ce i-as "venera" pe acei oameni. Chiar n-aveam nevoie de porcaria asta de democratie (chipurile).
4. Daca ei totusi au iesit in strada pt. ceva mai bun,acum de ce nu mai ies?? Deci "paradoxal" a pierit peste noapte tot patriotismul si dorinta de mai bine Prea bate la ochi,fara suparare.

Uite Raoul, voi incerca sa te lamuresc eu, macar o picatura.
Nu sunt erou al revolutiei, sunt in viata, o singura clipa era sa mor, cand caram o femeie impuscata in picior pe aleea spitalului, vreo 50 metri si in jurul nostru trageau dementii dintr-o macara de peste raul Dambovita. Trageau in noi, de sus. Noi nu eram "turma" de care ai pomenit, nu era acolo sugestia de grup, contagiunea colectiva de care vorbeai (cum te-au invatat savantii), eram doar doi oameni, unul impuscat si inconstient iar celalalt carind un trup muribund. Iar ei, baietii cinici proaspat rasi si mirosind a lavanda, se jucau probabil, se distrau...
Stii ce gandeam atunci? cand suierau gloantele langa noi, ca sareau realmente din ciment, sfasiau copacii... stii ce gandeam? Nimic.
Eram linistit, Raoul.
Ca la rugaciune, uneori, daca ti s-a intamplat sa experimentezi.
Stiam un singur lucru: ca femeia aceea trebuia sa ajunga la camera de garda, pentru a primi ajutor, in caz ca supravietuise.
Raoul, tinere roman, da-ti seama ca esti prins in capcana unora care nu ne vor binele. M-as bucura ca, in loc sa spui ce ai spus mai sus, sa gasesti putin timp sa te informezi. Pana nu afli cum au stat lucrurile atunci, e cu totul trist ca ai o asemenea pozitie.
As spune ca e o datorie sa cautam adevarul. Acesta e primul pas.

Da Ioane,poate,ca de obicei,ai dreptate.Insa doare foarte tare si stii de ce,pentru ca nu poti uita acele clipe.Cum ne rabda Dumnezeu?Nu stiu,poate ar trebui sa-L intrebam mai des.Era un cantec atunci parca..,,Doamne, vino Doamne, să vezi ce a mai rămas din oameni…"Totul se va uita,nimanui nu-i va mai pasa.Victime si calai,toti vor fi invaluiti in uitare.Am ajuns sa cred ca numai Dumnezeu cu Judecata Lui va mai face dreptate.Unii se vor aseza la masa,impreuna,fericiti in aceste clipe.Altii,si acum,dupa atatia ani,vor privi in gol la un loc de la masa ce va ramine mereu liber.

Tot timpul imi spun ca a meritat,ca nu au fost ucisi degeaba.Fiecare zi,fiecare clipa,ma contrazice si totusi,undeva in mine,sper ca,undeva peste ani,cineva sa isi aduca aminte de ei,fara sa priveasca in urma cu manie,nu sa-i laude,desi ar merita,ci macar sa zica ,,Dumnezeu sa-i odihneasca-n pace".Il inteleg pe cel din Canada,eu m-am luptat multi ani cu acel sentiment groaznic,de furie,durere,tristete,dezamagire.Imi trece doar cand imi aduc aminte de niste clipe,si simt ca nu as avea dreptul sa simt asta cand altii au cazut strigand ,,Libertate!"de Craciun,atunci cand,iti mai aduci aminte cum se spunea ,,si-au luat portia de libertate".

Asta mi-as dori sa inteleaga cei mai tineri,ca multi dintre cei care au murit atunci sperau sa fie o lume mai buna,au si murit pentru asta,poate mintiti,poate inselati,poate niste visatori.Dar au platit cu viata pentru acel cuvant.Cum spunea Mantuitorul ,,Nu este dragoste mai mare decat sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai".

Nu mai trageti iar in ei oameni buni.S-a tras deja,nu pot sa moara de doua ori,ce ne-am dori asta in lasitatea noastra,doar noi putem sa ne ucidem incetul cu incetul,fara sa ardem niciodata,ca sa parafrazez ce spunea Ioan.

Uneori, cand ma plimb cu fiul meu pe strada, mai uit de mine si, furat de ganduri, trec pe langa Biserica si nu imi fac semnul Crucii. Si sesizez, dupa cativa pasi, ca Tudor al meu nu mai e langa mine. Si tresar... El e la cativa metri in spate. Isi da jos caciula/fesul/sapca de pe cap si isi face semnul Crucii cu fata spre Biserica si face o plecaciune adanca. Indiferent cine trece pe langa el pe strada.
Atunci, in acele clipe cand vad un copil de 5 ani exersind libertatea, in timp ce eu sarmanul haladuiesc haihui, atunci stiu, imi e limpede: ei nu au murit degeaba.

Raoul, daca vei avea copii si le va fi frica sa mearga la Biserica ori sa spuna ce vor despre om si Dumnezeu asa cum spunem noi aici pe forum si oriunde... sa nu te miri, Raoul. Atunci sa te bucuri: vei fi castigat.
Sa nu fie! Doamne, sa nu mai fie in vecii vecilor!

[AlinB]

Fara suparare, e un caz tipic in care toata lumea are dreptate desi aparent se bat cap in cap, fiecare priveste o alta latura a realitatii si in acelasi timp o ignora pe alta..

O latura ar fi aceea ca au fost oameni care au crezut intr-o schimbare pozitiva si chiar si-au riscat viata pentru asta.
Faptul ca s-a dovedit mai tarziu ca ceea ce au crezut a fost o naivitatea iar schimbarea nu a fost nici pe de parte buna, nu cred ca face curajul si daruirea lor mai putin de admirat.

O alta latura este ca multi dintre ei au murit fara sa stie macar de ce si pentru ce, ma refer in special la ce idin armata, dusi la ordine pentru a fi ucisi si cu moartea lor masina de propaganda sa mearga mai departe si sa- si atinga scopul.

Concred ce am castigat? Mr. Scott vorbeste de libertate, ei bine este vorba de o libertate aparenta, gratiile custii s-au mai departat putin, au devenit mai transparente, dar sunt acolo.

In ceea ce priveste restul..nici nu cred ca are sens sa mai vorbim.

Ioan, prietenul tau care spune ca uraste Romania, nu, nu este un erou. Poate a fost, putea sa fie, dar a cazut incercand sa fie unul.
Desi nu stiu ce forme concrete are ura lui, oricum buna nu poate fi.

Si ca sa fim realisti, cred ca toti care au avut o alegere vizavi de ce au facut atunci, daca ar fi stiut ce va urma, ar fi stat acasa.

În prealabil postat de AlinB

Fara suparare, e un caz tipic in care toata lumea are dreptate desi aparent se bat cap in cap, fiecare priveste o alta latura a realitatii si in acelasi timp o ignora pe alta..

O latura ar fi aceea ca au fost oameni care au crezut intr-o schimbare pozitiva si chiar si-au riscat viata pentru asta.
Faptul ca s-a dovedit mai tarziu ca ceea ce au crezut a fost o naivitatea iar schimbarea nu a fost nici pe de parte buna, nu cred ca face curajul si daruirea lor mai putin de admirat.

O alta latura este ca multi dintre ei au murit fara sa stie macar de ce si pentru ce, ma refer in special la ce idin armata, dusi la ordine pentru a fi ucisi si cu moartea lor masina de propaganda sa mearga mai departe si sa- si atinga scopul.

Concred ce am castigat? Mr. Scott vorbeste de libertate, ei bine este vorba de o libertate aparenta, gratiile custii s-au mai departat putin, au devenit mai transparente, dar sunt acolo.

In ceea ce priveste restul..nici nu cred ca are sens sa mai vorbim.

Ioan, prietenul tau care spune ca uraste Romania, nu, nu este un erou. Poate a fost, putea sa fie, dar a cazut incercand sa fie unul.
Desi nu stiu ce forme concrete are ura lui, oricum buna nu poate fi.

Si ca sa fim realisti, cred ca toti care au avut o alegere vizavi de ce au facut atunci, daca ar fi stiut ce va urma, ar fi stat acasa.

Alin, ai spus lucruri cu bun simt si cu logica, apreciez asta, e ok.
Totusi, cand ai trait acele experiente, dinlauntru, cand ai stat la masa cu moartea, cand ai dormit abia a cincea zi (cazul meu, altii au rezistat mai mult, stiu de pilda un chirurg care a operat cvasipermanent o saptamana intreaga pe impuscatii care soseau pe banda rulanta), cand ai participat dupa puteri la o lume noua care mijea sub ochii tai... atunci devii, poate, un pic subiectiv ca mine. Sau ca Scotland.

Cat despre ultima ta afirmatie... Daca am sti dinainte ce ar urma... oare ce am mai face? Cum am trai? Este, omeneste, posibil? oare putem sa prevedem si sa controlam totul? Unde mai e farmecul vietii, aroma riscului, pariul cu bucuriile si necazul, aventura uneori uluitoare a existentei? De unde ar mai tasni surpriza? De unde bucuria?...
Unii oameni au crezut. Asta a fost suficient ca sa treaca la fapte. Cinste lor!
Stupizi sau nu, eu cred ca Domnul le-a iubit inimile inocente si curajoase si ii tine in Pacea Lui.
Cat despre mine, mai prudentul, him... "Cine tine la sufletul lui..."

Craciun fericit, tie si tuturor celor dragi! Domnul sa va daruiasca pace, bucurie, dragoste! AMIN+

[AlinB]

În prealabil postat de ioan cezar

Unii oameni au crezut. Asta a fost suficient ca sa treaca la fapte. Cinste lor!

Corect, dar acum avand o retrospectiva mai completa care include si prezentul cred ca putem spune ca a crede si a avea curaj nu este suficient.
Mai trebuie si chibzuiala.

Noi romanii avem un proverb pe care se pare ca il mai uitam, de fapt cred ca putini isi aduc aminte: "Schimbarea domnilor, bucuria prostilor".

Nu de alta, dar situatia s-ar putea sa se repete.

De fapt se repeta la fiecare 4 ani, dar s-ar putea sa mai fie un '89 cine stie, poate curand.

Stupizi sau nu, eu cred ca Domnul le-a iubit inimile inocente si curajoase si ii tine in Pacea Lui.

Cei care au apucat sa moara, poate. Cei care n-au murit dar au ramas romani, la fel.
Dar cei care au dat totul pentru dispret si ura..pentru tara lor, nu cred.

[lore86]

Cred ca in viata apar momente cand simti ca trebuie sa faci ceva, cand simti ca prin gestul tau poti schimba ceva.
cred ca tragedia din' 89 ar fi putut fi evitata. dar de asemenea am deosebita pretuire ptr toti care au indraznit sa iasa in strada in acele zile, cu dorinta de a schimba ceva. Prea se umpluse paharul.Prea s-a saturat oamenii de interziceri.
E nevoie de mult curaj, or curajul e o vartute. Si cred cu tarie ca in inimi zvacnea cu puterea acea dorinta de a schimba lucrurile, chiar lumea.
Daca nu ar mai exista acte indraznete...ar fi vai.
Era mica pe vremea aceea, intr-un oras de provincie destul de linistit. Eram cam de varsta copiilor mei acum. Dar ajungand in Tm, am vb cu oamenii care au participat atunci. oameni necredinciosi, atei.
M-a impresionata marturia unuia, fost membru de partid:
"M-am dus si eu acolo, sa vad care-i treaba. Pe strazi se auzeau gloante si oameni scandand diferite lucruri.Dar ceea ce m-a miscat a afost cand am ajund in piata operei si am vazut o multime foarte mare de tineri. Tineri care cantau...Hristos a inviat! Eu nu eram dus la Biserica, tata fusese membru de partid dar cand am auzit ce canta am plans. Se ridica parul pe mine auzind o multime atat de mare de tineri cantand in decembrie Hristos a inviat. Niciodata nu am auzit un cantec mai frumos cantat de atati de multi tineri".

gloante, sange, orfani, moarte, Hristos a inviat, libertate. Iata cateva din cuvintele cheie ale momentelor de atunci.
Daca nu invatam sa ne cinstim eroii si tinerii care au avut curajul sa ridice glasul atunci sa nu ne miram ca urmasii nostri vor vorbi engleza si nu vor avea habar de cine era Brancoveanu, Avram Iancu, Horia.
Prin indiferenta si lasitatea noastra ne vom sterge singuri de pe harta, caci un popor care nu isi cunoaste si nu isi cinsteste inaintasii...nu exista.
Daca noi suntem asa, generatiile de maine cum vor fi?
Cu adevarat, se implinesc cuvintele Scripturii"ei, de care lumea nu era vrednica..."
Si nu ma refer doar la cei care luptau in decembrie ptr un tel asa nobil ci la toate valorile, sfintii pe care i-am avut de-a lungul timpului si nu stim sa-i pretuim.

La asa popor, asa soarta....

[MariS_]

Hristos s-a nascut!
Dragilor, i-am vazut cu ochii mei pe acei copii care strigau "exista Dumnezeu!" si cantau sub gloante "Hristos a inviat!". Aceia chiar credeau cu adevarat. Visul lor trebuia sa fie remediul nostru; ca n-a fost asa, asta nu mai e vina lor. Sa fie oare vina lor ca au fost prea inocenti? Sau ca n-au pus pret pe viata lor? Poate. Dar a noastra care este?? Eu n-as fi iesit in strada daca nu erau ei. Stiam ca regimul se prabuseste, eram cunoscut ca si "profet al sfarsitului", le spuneam celor cu care vorbeam, fara perdea, ca se apropie o mare schimbare, dar nu credeam ca e necesar si sa ies in strada pentru asta. Nu eram un luptator, doar pe tabla cu 64 de patratele mai exersam, din cand in cand, lupta. Nici credincios nu eram. Dar acei copii m-au "contaminat" cu elanul, cu visul si inocenta lor. Mi-a fost rusine sa nu ma implic, desi nu am stat sub gloante, nu stateam in Timisoara, faceam naveta si seara ma intorceam acasa la familie. Dar i-am admirat pe acei copii, imi venea sa-i strang in brate, ei au fost sufletul acelui entuziasm general. In inima lor S-a nascut cu adevarat Hristos. Dumnezeu sa-i ocroteasca pe cei ce si-au pus sufletul pentru noi!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Erethorn]

În data de 21 decembrie, anul acesta, la amiază, au sunat în oraş sirenele. Soţia mea, care în 89 nu a fost în Timişoara, mi-a spus că sunetul sirenelor o sperie şi îi dă fiori.

În 1989, i-am explicat, se auzeau, zi şi noapte, rafale de mitralieră (aveam 13 ani pe atunci).

Oricine a avut curaj, atunci, să iasă în strada din care răsuna sinistru sunetul prevestitor de moarte, şi să strige, să mărşăluiască, să îngenuncheze şi să se roage este un erou.

Domnul sa le rasplateasca entuziasmul si spiritul de jertfa pe care l-au avut atunci. Chiar daca revolutia a fost furata in scurt timp, jertfa lor n-a ramas fara rod. Multi, printre care si eu, si-au deschis atunci inimile catre Dumnezeu si au avut posibilitatea sa-L afle din gurile marturisitorilor, care fusesera pana atunci inchise. Fara ei nu l-as fi putut probabil citi pe Parintele Staniloae si nici de Parintele Galeriu n-as fi auzit, cum nu auzisem pana atunci.

In momentele acelea sublime oamenii ingenuncheau in mijlocul Bucurestiului, rostind Tatal nostru. Cui nu i-a dat fiori acel moment?

Am inteles, insa, de atunci, ca speranta in schimbarea societatii nu are temei decat in schimbarea noastra launtrica, a fiecaruia in parte. Altfel, ramanand asa cum eram pana atunci, n-aveam cum sa zidim o lume mai buna.