Apostolul Pavel

[Lucian008]

În prealabil postat de gpalama

Eu as zice mai degraba Pelerin spre Iad decat Pelerin spre Rasarit....

Eu spun sa ne limitam la a contesta afirmatii si pareri, nu persoane.

Pentru gpalama cu toata simpatia

Prima parte

Cu totii am citit predica Apostolului Pavel in Areopag.Diaconul doctor Adrian Sorin Mihalache a numit-o, extrem de inspirat,intr-un articol cu acelasi titlu: ,,o intalnire istorica intre Ratiune si Credinta".In cele ce urmeaza veti putea lectura extrase din trei perspective,cu privire la acest moment, si, bineinteles, un link direct catre articolele complete,pentru cei interesati.Intai de toate cateva date introductive despre Areopag:

,,Areopagul din Atena este un deal plesuv cu inaltimea de 115 metri, situat nu departe de Acropole, spre nord-vest. Cunoastem ca acest deal a fost locul de intrunire al Consiliului Areopagului, ca prima curte suprema si for legislativ al Atenei. Este cunoscut crestinilor mai ales datorita predicii rostite de catre Sfantul Apostol Pavel in acest loc, cuvantare consemnata in Faptele Apostolilor. Potrivit mitologiei grecesti, Ares (zeul razboiului, iar in cea romana Marte ) a fost condamnat aici de catre zei pentru ca l-a ucis pe Alirrothios, fiul lui Poseidon. Aceasta legenda explica originea numelui, Areios Pagos sau Dealul lui Ares, cu toate ca inca din antichitate existau mai multe interpretari ale acestui nume. Potrivit unei alte interpretari numele ar proveni de la tempul situat la baza sa inchinat lui Erinyes sau Eumenidelor.O alta legenda spune ca dealul a fost locul acuzarii lui Oreste pentru ucidereea mamei sale vitrege, Clytemnestra, si iubitului ei, Aegisthus.Potrivit Traditiei, dupa intalnirea cu Pavel in Areopag, Dionisie Areopagitul s-a convertit la crestinism, calatorind cu Pavel si cunoscandu-i pe ceilalalti Apostoli ai lui Hristos."(articolul complet aici)

Diacon doctor Adrian Sorin Mihalache: ,,Conştient de faptul că are de-a face cu bărbaţi obişnuiţi cu subtilităţile raţiunii, Sfântul Pavel porneşte în predica sa din Areopag, locul consacrat al filosofilor atenieni, de la faptul că grecii aveau în cetatea lor statui închinate unui zeu necunoscut. „Bărbaţi atenieni, în toate vă văd că sunteţi foarte evlavioşi. Căci străbătând cetatea voastră şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: «Dumnezeului necunoscut». Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi, pe Acesta Îl vestesc eu vouă“ (Fapte, 17, 22-23).(...)

Este remarcabilă mai întâi abordarea Sfântului Apostol Pavel, care se arată deopotrivă inspirată şi firească. Sfântul Pavel nu exercită presiune, nu încearcă să mărturisească împotriva auditoriului mai mult decât acesta poate primi, semn că înţelege şi dificultatea lor de a crede şi înălţimea străină de lumea aceasta a ceea ce el ar fi putut să mărturisească despre Adevăr. Sfântul Pavel înţelege condiţia existenţială a filosofilor din Areopag, situaţi, prin cultura şi preocupările lor, deopotrivă aproape de Dumnezeu şi departe de El. Ei sunt deopotrivă aproape de Dumnezeu, prin nevoile lor existenţiale, prezente în fiecare om conştient de propria-i finitudine, dar sunt şi departe de El, cu mintea împovărată de concepte şi acoperită cu stratul gros al modelelor raţionale, strânse şi dezvoltate în lunga tradiţie greacă. Sfântul Apostol Pavel înţelege, ca un misionar prin excelenţă, situarea filosofilor greci şi pentru faptul că el însuşi a experiat, în propria-i viaţă, situaţia aceasta de a fi aproape şi în acelaşi timp departe de Dumnezeu; aproape de adevărul înveşmântat în tiposurile Vechiului Legământ şi departe de Dumnezeul Întrupat, apărând cu ardoare tradiţia şi credinţa poporului ales, printr-o luptă îndreptată chiar împotriva celor ce mărturisesc venirea lui Mesia. De aceea, Sfântul Apostol Pavel - trecut el însuşi peste prăpastia dintre rătăcire şi Adevăr, nu prin puterile sale, ci prin arătarea lui Hristos pe drumul Damascului - nu va crede în forţa argumentelor raţionale, nici în puterea lor de a transmite fiorul credinţei vii, care să-i convertească pe greci.

Omeneşte judecând, e greu de înţeles cum, în Areopag, la prima întâlnire cu cea mai profundă, cea mai articulată dintre culturile vremii, Sfântul Pavel, cel mai instruit dintre Apostoli, trece sub tăcere puternica experienţă a convertirii lui. Stă în firea omenească, atunci când crede ceva cu toată fiinţa, să mărturisească într-un mod cât mai convingător, apelând la toate argumentele posibile. Tocmai de aceea, Sfântul Apostol Pavel procedează într-un fel neobişnuit. El nu scoate la bătaie dovezile tari privitoare la Adevărul Hristos, nu pomeneşte de faptul că L-a întâlnit faţă către faţă pe Cel ce a trecut prin moarte; nu strigă filosofilor în mod sfidător sau ameninţător că L-a văzut pe Cel Înviat, Cuvântul lui Dumnezeu, şi nici nu pomeneşte despre nenumăratele profeţii făcute de-a lungul unui mileniu şi jumătate despre El, în Vechiul Testament. Deşi despre toate acestea Sfântul Pavel avea cunoştinţă. De fapt, în Areopag, Sfântul Pavel nici măcar nu pomeneşte numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, chiar dacă L-a văzut faţă către faţă! Aceasta ne arată că Sfântul Apostol Pavel nu scoate în luptă cele mai tari dintre argumentele credinţei, chiar dacă se află la cea mai provocatoare dintre întâlnirile culturale ale primelor secole creştine, la confruntarea dintre creştinismul luminat de credinţă şi cea mai elaborată dintre culturile filosofice ale vremii.

Cumva, ceea ce se anunţa a fi o mare dispută de argumente, o desfăşurare de erudiţie şi înţelepciune se sfârşeşte, dimpotrivă, destul de repede. Şi aceasta pentru că Sfântul Pavel nu intră în Areopag cu o strategie omenească, pregătit cu un discurs argumentat, gata să se confrunte cu elaboratele critici ale filosofilor greci. Sfântul Pavel nu caută să expună Adevărul ca doctrină bogat întemeiată şi anunţată în Vechiul Testament, aşa cum cunoştea preabine. Sfântul Pavel nu expune nici Adevărul experiat de el însuşi, în profunda experienţă a convertirii. Şi aceasta pentru că nu urmăreşte să convertească pe cei din Areopag cu orice preţ împotriva voinţei lor de a se deschide către Adevăr, printr-o luptă în care să utilizeze orice mijloace. El face mărturisirea Adevărului credinţei doar până la măsura disponibilităţii acelora de a-L primi."(articolul complet aici )

Partea a-II-a

Diacon Profesor Doctor Ioan Caraza: ,,Sf. Ioan Hrisostom comentează cu multă sensibilitate în Omiliile 38 şi 39 la Faptele Apostolilor temele abordate de Sf. Pavel. Astfel, el arată sensul şederii la Atena[7]. Chestiunea era justificată, deoarece în alte locuri Sf. Pavel era oprit de Duhul să meargă (FAp 16, 7), iar la Atena se arată că, din cauza idolilor, el „se întărâta cu duhul, văzând cetatea plină de idoli” (FAp 17, 16). Vorbind atenienilor în Areopag, Sf. Pavel arată că în concepţia lor ei Îi atribuiau lui Dumnezeu patimi omeneşti şi tocmai de aceea le vorbeşte despre Dumnezeul spiritual şi Creatorul lumii, adresându-li-se ca unor „catehumeni” cu astfel de noţiuni începătoare. Dacă Dumnezeu este Creatorul, astfel trebuie arătat că neamul omenesc se trage dintr-un singur om[8]. Arătând că Dumnezeu a rânduit „timpul şi hotarele locuirii lor” (FAp 17, 26), Sf. Ioan Hrisostom arată şi scopul acestei lucrări providenţiale, cu referire la întoarcerea oamenilor de la trufia Turnului Babel, la limitele unui popor prin amestecarea limbilor. Deci, direcţia căutării lui Dumnezeu era nu în „umplerea”, ci în „lepădarea de sine”, o direcţie pentru care oamenii aveau în continuare nevoie de ajutor: „A aşezat pe fiecare popor la locul lui ca să caute pe Dumnezeu, doar L-ar găsi şi L-ar pipăi, cu toate că nu e departe de nici unul din noi” (FAp 17, 27). Astfel, „cele ale lui Dumnezeu” (Mc 8, 33) sunt măsură pentru cele omeneşti. Acest lucru înseamnă şi o critică la adresa cosmologiilor antice, care determinau viaţa morală a oamenilor prin idolatrie, fiind vorba de o viaţă imorală ca o consecinţă indirectă a idolatriei. În acest sens, în sec. IV, Sf. Vasile cel Mare a simţit nevoia să pună în lumină „creaţia din nimic” (2 Mac 7, 28) după Sfânta Scriptură în lucrarea sa Hexaimeron.

Pentru Sf. Pavel punctul de plecare este de la nucleu la cosmos, de la Hristos la Univers, ca cel Care, prin simbolul „grăuntelui de muştar al Împărăţiei lui Dumnezeu” (Mt 13, 31) deschide cerul (Ioan 1, 51), cum arăta Sf. Ignatie Teoforul şi Biserica în Hristos ca Biserică universală. Pentru lepădarea de sine, ajutorul nu era altul decât calea lui Hristos, Care cheamă la intrare pe „poarta cea strâmtă” (Lc 13, 24). El a venit numai pentru acest ajutor, şi dacă nu era de ajutor, nu venea. El este „har şi adevăr” (In 1, 17) Care, mai mult decât o mamă pentru pruncul ei, îşi arată nu forţa, ci dăruirea totală de sine, şi Care în acest sens învaţă că „nimeni nu vine la Tatăl” (In 14, 6) Său decât ca „fiu al lui Dumnezeu” (In 1, 12), şi anume prin El ca „Uşă” (In 10, 9). „Puterea” de a intra este tot Hristos (Ioan 1, 12) prin Jertfa Sa, pentru arătarea Adevărului, ca „aur lămurit în foc” (Apoc 3, 18)." (articolul complet aici)


Preot Lector Doctor Ioan Bajau: ,,In Areopag, aflat deci in centrul atentiei, in fata ochilor avand o priveliste magnifica a vestigiilor religioase, politice si culturale, cu un aer de incredere in invatatura Evangheliei pe care avea sa o vesteasca, Apostolul neamurilor si-a rostit Cuvantarea. Si astfel, <<ridicandu-se la inaltimea evenimentului pe care istoriseste, autorul Faptelor Apostolilor, a scris nu numai una din cele mai frumoase pagini ale Sfintei Scripturi, dar chiar din intreaga literatura universala>>, incat <<in zadar se straduiesc filologii si istoricii sa gaseasca o opera de arta literara care sa egaleze in valoare aceasta pericopa, numita pe drept cuvant ,,das Glanzstuck der Apostolgeschichte".Cuvantarea insasi in intreg ansamblul ei corespunde imprejurarii solemne in care a fost rostita, unind elocventa si delicatetea cu cele mai profunde sentimente religioase, fiind apreciata in toate timpurile si locurile ca o adevarata capodopera. Iar forma ei este tot atat de perfecta cat este si continutul, bogat si inaltator. De-a lungul veacurilor majoritatea exegetilor si-au indreptat atentia spre aceasta Cuvantare, pe care au apreciat-o in modul cel mai deosebit, in primul rand pentru prudenta, intelepciunea si abilitatea care s-a dat dovada la rostirea ei, daca ne gandim ca Apostolul neamurilor se afla in fata unei mari incercari. Era de fapt prima confruntare dintre crestinism si paganism, la cel mai inalt nivel. Erau de fata Sfantul Apostol Pavel si reprezentantii filosofiei stoice si epicureice.(....).

Imbinand ideile sanatoase ale cautarii religioase cu cele ale decaderii si indepartarii de adevarul religios, din zbuciumata istorie a omenirii, Sfantul Apostol Pavel prezinta foarte concis, in continuarea Cuvantarii sale, insasi starea generala de lucruri, de oscilatie intre adevar si eroare. Apoi, fara digresiuni, infatiseaza adevarul existentei lui Dumnezeu, Care <<nu e departe de fiecare dintre noi>> (V. 27). Fiindca, dupa spusa sa, Dumnezeul pe care il vesteste el in fata atenienilor, nu este numai al lui, ci al tuturor, este Cel <<in (Care) El traim si ne miscam si suntem>> (V. 28). Si pentru a fi si mai bine inteles isi consolideaza spusa atat de elevata cu o marturie din arsenalul gandirii si simtirii lor poetice - <<precum au zis si unii dintre poetii vostri: <<confirmativ>> din componenta clasica a discursului antic.Intelegand sa-si consolideze si mai mult cele afirmate, Sfantul Apostol Pavel citeaza chiar din poetii lor. Si aceasta nu numai pentru valoarea lor, dar si pentru ca expunerea sa fie in concordanta cu arsenalul lor de gandire si simtire, onorandu-le totodata, prestigiul la care tineau atat de mult. Chiar si acesta este un procedeu pe care il foloseste propovaduitorul neamurilor. Atunci cand vorbeste iudeilor apeleaza la scriitorii Vechiului Testament, iar atunci cand are in fata neamurile straine de Revelatia Dumnezeiasca, supranaturala, face uz de scriitorii, filosofii sau poetii antici, ca si in acest caz. Desi referirea este generala, este totusi potrivita momentului. Denota ca Sfantul Apostol Pavel cunoastea pe marii poeti antici, fiindca se refera nu numai la unul, ci la mai multi, la <<unii dintre poetii vostri" (V. 28).(articolul complet aici)

In loc de final o lectura foarte interesanta: ,,Kerygma Apostolica in predica Sfantului Apostol Pavel"(Preot Costachi Grigoras)

[Mihnea Dragomir]

Iata, avem posibilitatea de a face un "pelerinaj virtual" la mormantul Apostolului Neamurilor, aici.
Audio on!

Si iata cea mai veche icoana cunoscuta a sfantului, descoperita (nu de mult) intr-o catacomba a Romei:

[tabitha]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Iata, avem posibilitatea de a face un "pelerinaj virtual" la mormantul Apostolului Neamurilor, aici.
Audio on!

Si iata cea mai veche icoana cunoscuta a sfantului, descoperita (nu de mult) intr-o catacomba a Romei:

Foarte interesant... dar nu mă lasă soțul cu audio on! trebuie să prind momentul când nu e acasă. :)

Pasi prin istorie: capela ,,Bab Kisan", din Damasc, a apostolului Pavel. Articolul complet poate fi citit aici.Tot in Damasc s-ar mai afla si casa Sfantului Anania,cel care l-ar fi botezat pe Apostolul Pavel.Despre acest loc puteti citi aici

[Mihnea Dragomir]

Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, rugati-va pentru noi!

[tabitha]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, rugati-va pentru noi!

Ce frumoasa este, seamana cu icoanele copte.

O lucrare foarte interesanta,pe care vroiam mai demult sa o recomand,atat prin structura cat si prin bibliografia care a stat la baza ei, este cartea domnului profesor Martin Hengel intitulata: ,,Between Jesus and Paul:Studies in the Earliest History of Christianity".Cartea este o lucrare de nivel universitar,nu stiu sa se fi tradus in romana si prin urmare se poate aduce prin comanda,ea fiind destinata in general celor cu studii in domeniu sau macar pasionati de acest tip de cercetare.

Domnul profesor Martin Hengel Ph.D (14.12.1926-02.07.2009) a fost profesor emerit de Noul Testament si Iudaism timpuriu la Universitatea din Tubingen:,,Acum cateva luni editorul meu american m-a intrebat:De ce esti asa de conservator?".La acel moment i-am raspuns simplu: ,,De ce nu?" Poate ar fi trebuit sa adaug:aceste distinctii intre conservator si liberal, sau chiar progresist sunt in ultima instanta lipsite de sens.Suntem preocupati numai de adevar, teologic si istoric.Adevarul este singura noastra obligatie,el trebuie cautat si aratat.La final el va triumfa peste toate conjuncturile,peste toate dorintele noastre de a fi corecti,peste toate constructiile noastre imaginare si nelinistile noastre: ,,Caci impotriva adevarului n-avem nici o putere; avem pentru adevar." II Corinteni 13.8".(Profesor Martin Hengel)

Profesor Ioánnis Karavidópoulos:,,Mulţi istorici fac o paralelă între primul veac creştin şi epoca noastră, mai ales în ce priveşte subiectele libertăţii şi responsabilităţii, fac analogii cu iniţierile în diferite cúlturi şi cultul imperial care era strâns legat şi de conceptul de Pax Romana, care conduce azi la definirea ostilă a unei altei mari puteri. Voi adăuga şi eu încă un semn de paralelism. Azi se vorbeşte mult despre globalizare, nu doar la nivel economic, ci şi la nivel cultural şi la multe alte nivele. În primul veac, creşterea şi răspândirea creştinismului se făcea în cadrul creat de globalizarea impusă de stăpânirea romană după modelul culturii elene €“ păstrând, desigur, măsurile cuvenite: exista o limbă unitar㠀“ limba greacă şi se realizau unificări de cult şi de organizare administrativă. Apostolul Pavel nu a discutat vreodată cu împreună-lucrătorii lui [în răspândirea cuvântului evanghelic] dacă globalizarea din vremea sa este o evoluţie reversibilă sau nu. Se gândea doar cum să valorifice posibilităţile pe care le oferea aceasta şi simţea nevoia să ia pe umerii săi povara acelui €žtrebuie€ misionar, a lui trebuie să se propovăduiască evanghelia la toată făptura€. Şi spunea: vai mie dacă nu voi binevesti (evanghelízomai)€ (I Corinteni 9, 16). Şi astfel a tulburat€ toată lumea propovăduind €žun alt împărat: Iisus€."

Biserica Sfanta Chiriachi Chrisopolitissa - Apostolul Pavel in Halkidiki precum si Apostolul Pavel si societatea greaca

Parintele Galeriu: ,,A iubi inseamna tocmai a te "parasi", a renunta la tine, a te uita pe tine pentru altul, pentru salvarea lui. Acesta este intelesul adanc al cuvantului Sfantului Apostol Pavel cand zice despre Domnul : "S-a golit pe Sine, chip de rob luand.. S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte.." (Filipeni II, 7-8).