Despre bioterapie

În prealabil postat de Mihai36

Cel mai proeminet dintre ele si care are cele mai deosebite rezultate se afla in cadrul Academiei de Stiinte Petrovskaya din Sankt Petersburg.

Esti dragut sa imi indici un link catre acest proeminent exponent al "stiintei" bioenergetice?

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Domnului Mihai36

Despre lucrurile pe care dvs le-ați scris aici vom discuta la capitolele:Cazuri de amestec ştiinţă ortodoxie ce pot fi folosite pozitiv dar cu pericole fine
despre Academia de Stiinte Petrovskaya din Sankt Petersburg.
despre restul la capitolele

Bioenergia
„PARADIGMA EINSTEINIANĂ – O NOUĂ VIZIUNE ASUPRA SISTEMELOR VII
„FIZICA CUANTICĂ ŞI MEDICINA
„KI
Vitalitate sau Energie de Adaptare
Aura sau pseudonimbul cu luminile înşelării
Cele şapte chakra ale corpului uman

DefiniţiiFalsa clasificare a medicinii New Age 300 Modele Hindu
Chakra şi medicina chineză
Chakra în medicina vestică alternativă
Modele contemporane
Derivări vestice şi interpretări
Sistemul endocrin 259
Chakrele şi medicina convenţională 259
Kundalini 261
Cuprins 261
Etimologie 261
Kundalini în scrierile hinduse 261
Kundalini în alte culturi 262
Kundalini in Sahaja Yoga 263
Dragonii sau de ce bioenergeticienilor le place de kundalini? pentru că şarpelui îi place să-şi lase autograful său mascat pe capodoperele sale, printre care şi medicina bioenergetică 265
Dar oare energia vitală omenească poate vindeca omul? 271
Enumerare cu scurte definiții273
radiestezia 300
acupunctura 300
homeopatia 300
Biorezonanța

dacă vreți să înțelegeți și nu aveți prejudecăți în domeniu trebuie să citiți cu atenție și capitolele anterioare pentru că fenomenul este complex și complexat în mintea unora și necesită o înțelegere profundă iar nu superficială.
în ce privește acceptarea din punct de vedere oficial al BOR a acupuncturii nu am la cunoștință vreo hotărâre a Sfântului Sinod. Dvs aveți sau ați spus așa la plezneală? dacă aveți vă rog să-mi dați un link. dacă nu aveți și nu dați vreun link tragem concluzia că a fost o cacialma.
în privința hotărârii Bisericii Ortodoxe vom dezbate această problemă la capitolul:
Părerile personale ale unor părinți duhovnicești contemporani par contradictorii referitor la această problemă dar nu sunt



în privința expresiei "ceata vindecatorilor" și a "si ca vor fi cei care canta cintece de neinteles pentru cei care asculta"

am cercetat în lung și-n lat Sfânta Scriptură și nu le-am găsit. O fi vreo biblie a bioenergeticienilor inspirată de duhurile care îi posedă și se numesc pe ele "sfinte" dar nu sunt (deși recunoaștem că le sunt lor interioare spre nefericirea lor). Dacă însă aveți un citat din Sfânta Scriptură așteptăm cu răbdare trimiterea la capitolul propriuzis și la verset ca să verificăm. nu cumva și asta e o cacialma ca și toate dogmele hinduse expuse de dvs fără temei real?
în privința lipsei de importanță a măsurării și efectelor energiilor folosite în vindecare față de importanța diferențierea surselor în Dumnezeiești, firești și demonice vedeți la capitolul
Criteriul prin care putem deosebi medicina ocultă de cea firească



iată și un scurt citat din el

"După cum am văzut și medicina ocultă și cea firească pot da rezultate de vindecare și folosesc energii măsurabile fizic. Aşadar nici vindecarea nici folosirea de mijloace fizice (naturale gr.physikos < physis - natură) nu sunt un criteriu de deosebire între cele două feluri de medicini.
Ceea ce le deosebeşte este sursa energiilor de vindecare care pot aduce aceleaşi roade trupeşti prin aceleaşi mijloace trupeşti dar roade total diferite din punct de vedere duhovnicesc. "
E adevărat că lumina vine de la răsărit dar de la răsăritul cel de sus adică Hristos. că de la răsărit a venit și comunismul care este întuneric. iar răsăritul geografic este diferit pe diferitele meridiane (nu energetice ci geografice)
Desigur că felul dvs. de a privi problemele, după cum se vede din părerile dvs. personale cu privire la duhul "sfânt" interior și la altele nu aparțin Ortodoxiei. așadar nefiind dvs ortodox v-am ruga să vă prezentați public de ce credință aparțineți?

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de topcat

Ce e mintea, dupa tine, te-am rugat sa ii dai o definitie, ca sa stiu despre ce vorbesti.
Altfel, exista multe concepte despre care vorbim, le constientizam, conteaza foarte mult in comportamentul unui obiect sau fiinta, dar ele nu exista in realitate: exemplul meu favorit e centrul de greutate.

După dex ( http://dexonline.ro/definitie/mintea ):
" MÍNTE ~ți f. 1) Facultate a omului de a gândi și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect; judecată; rațiune."

După un mare savant (te las să-l depistezi singur, dar vei putea oare?):

" Puterile de cunoaştere sunt următoarele: mintea (nous), judecata pură (dianoia), opinia (doxa), imaginaţia (fantasis), percepţia (aisthesis). Puterile vitale sunt: voinţa (doulisis) şi alegerea (proairesis)."

Așa că te rog să-mi demonstrezi că există minte indiferent pentru care din definiții.
Succes!

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Idolatria a fost biruită de Hristos.
Dar nu prin sănătate ci prin… moarte.
Întâi a murit El, viața noastră și prin sângele Lui noi toți ne-am vindecat.
Apoi au murit mucenicii ca recunoștință față de Hristos. Sângele martirilor sămânța creștinilor. Mulți dintre ei au fost căsăpiți pentru că nu vroiau să se închine la… Asclepios zeul sănătății și al învierii din morți mincinoase.
N-au vrut să se închine la „sănătatea și învierea” demonică. Au preferat să moară pentru sănătatea și viața veșnică. Și astfel că trupurile lor răspândesc și azi după 2000 de ani miros de bună mireasmă duhovnicească.
Matei 18, „7. Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. 8. Iar daca mana ta sau piciorul tau te sminteste, taie-l si arunca-l de la tine, ca este bine pentru tine sa intri in viata ciung sau schiop, decat, avand amandoua mainile sau amandoua picioarele, sa fii aruncat in focul cel vesnic. 9. Si daca ochiul tau te sminteste, scoate-l si arunca-l de la tine, ca mai bine este pentru tine sa intri in viata cu un singur ochi, decat, avand amandoi ochii, sa fii aruncat in gheena focului.” 7. Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. 8. Iar daca mana ta sau piciorul tau te sminteste, taie-l si arunca-l de la tine, ca este bine pentru tine sa intri in viata ciung sau schiop, decat, avand amandoua mainile sau amandoua picioarele, sa fii aruncat in focul cel vesnic. 9. Si daca ochiul tau te sminteste, scoate-l si arunca-l de la tine, ca mai bine este pentru tine sa intri in viata cu un singur ochi, decat, avand amandoi ochii, sa fii aruncat in gheena focului.”
Luca 12, „23. Viata este mai mult decat hrana si trupul mai mult decat imbracamintea.”
Să vedem cum a tratat un bărbat sfânt, întocmai cu apostolii, primul împărat creștin, evlavios și puternic în credință Sfântul Constantin, care pentru duhul lui iubit de Dumnezeu a fost numit Cel Mare.
Din VIAŢA FERICITULUI ÎMPĂRAT CONSTANTIN
scrisă de Eusebiu de Cezareea.
Cartea a III-a capitolele 54-58:
„54.1. Pe toate le-a înfăptuit împăratul dudndu-le la bun sfîrşit spre slava puterii Mîntuitorului. Şi în vreme ce aducea necurmată cinstire lui Dumnezeu, Mîntuitorul său, Constantin dădea în vileag prin toate mij*loacele idoleasca rătăcire de credinţă a neamurilor. 2. Atunci - din împă*răteasca poruncă - au fost zmulse prin toate oraşele porţile intrărilor în temple, care astfel au rămas cu vestibulurile lor goale. Alte temple s-au ales cu ţiglele zmulse, şi, ca atare, cu acoperişul distrus. în cazul altora, admirabilele bronzuri cu care înşelăciunea celor de odinioară s-a mândrit atât de îndelung, au fost expuse în văzul tuturor prin toate pieţele Capita*lei. Privirea trecătorului se putea opri acum dispreţuitoare dnd asupra trepiedului pithic, dnd asupra celui smintian; în hipodrom fuseseră expuse cele de la Delfi, iar la palat - muzele Heliconului.
235.-riiv xatapxfiv: «începutul», «intrarea în vigoare». - «Cinstirea» sau «tradiţia» (Opnaxeia) (n. tr.)

236.Textual: «şi nimic altceva să nu se săvîrşească (acolo)» (n. tr.)

3.întreg oraşul purtător al numelui împăratului a fost înţesat cu daruri votive din bronz foarte frumos lucrate şi adunate de prin toate provinciile, prin care - în numele zeilor, veac după veac - cei bolnavi de atare sminteală în van îşi aduseseră mulţimea de jertfe şi de arderi-de-tot, pînă într-un târziu, dnd, fădnd din asemenea jucării rîsul şi batjocura privitorilor, împăratul i-a învăţat să priceapă adevărul.
4.însă cu statuile de aur a făcut altfel. Băgînd de seamă că sperie*torile acelea înfricoşătoare, din aur şi argint, ale smintitei închinări izbu*teau să înşele mulţimea celor fără de minte şi să-i înspăimânte ca pe niş*te bieţi copii, socotit-a Constantin de trebuinţă să le îndepărteze dinain*tea lor ca pe tot atâtea pietre de poticnire aşezate-n calea celor ce păşesc prin întuneric, şi să facă în aşa fel încît împărătescul drum al credinţei să li se arate tuturor neted şi ferit de primejdii237 . 5. Totuşi, în pofida aces*tor intenţii, împăratul n-a găsit că ar avea nevoie nici de oaste, nici de puternicele sale garnizoane, ca să poată triumfa asupra acelor rătăcite credinţe ; ajunsu-i-au în acest scop cîte unul sau altul din prietenii săi, pe care-i trimitea cu aceeaşi poruncă prin toate provinciile imperiului. 6. Bizuindu-se pe puterea de credinţă a împăratului şi pe propria lor dăruire către Dumnezeu, aceştia n-au pregetat a coborî în mijlocul unor mulţimi nenumărate şi alcătuite din tot soiul de oameni de toate rasele, urmărind fără cruţare străvechea rătăcire prin toate cetăţile şi peste toate meleagurile, silind pe preoţii ei - în hohotele de rîs şi în batjocura gloatei - să-şi ducă zeităţile afară, în plină lumină, din întunecatele lor unghere, ca apoi să le despoaie de podoabe şi să descopere tuturor privi*rilor, sub stratul de culoare, urîţenia238 materialului . După aceea ei des*făceau de pe material stratul ce li se părea că merita reţinut, topindu-1 şi trecîndu-1 prin foc, după care strîngeau tot ce socoteau că ar mai putea folosi la ceva, şi-1 puneau de o parte; iar restul - care nu mai era bun de nimic - li—1 lăsau vanilor închinători, ca să nu uite cumva ruşinea păţită.
7. Şi a mai săvîrşit acest minunat împărat următorul lucru: în timp ce idolii cei fără viaţă erau - aşa cum am arătat - spoliaţi de toată materia lor preţioasă, s-a înverşunat şi împotriva statuilor turnate din bronz; astfel că pînă şi aceşti zei de poveste, cu pletele albite de vreme, au fost în cele din urmă legaţi cu frînghii şi duşi ca să fie topiţi .

[ALEXANDRU ANASTASIU]

55. 1. Ca o încununare a celor ce se petreceau239, împăratul - care părea să fi aprins o vîlvătaie de foc prealuminoasă - veghea el însuşi cu împărăteasca-i privire să nu mai rămînă pe undeva vreo rămăşiţă ascunsă a rătăcirii. Şi aidoma vulturului, care-şi poartă zborul în slăvile cerului, şi care de acolo, din înalt, e în stare să desluşească cu agerimea privirii sale cele aflate atît de departe sub el, pe pămînt, tot aşa - şezînd el de veghe în împărătescul sălaş al frumosului său oraş - a putut şi Con*stantin desluşi că undeva, departe, pe pămînt fenician, ameninţa într-ascuns ceva ce putea deveni o mare primejdie pentru suflet. 2. Acolo - undeva, departe de forfota oraşelor, a pieţelor şi a locurilor publice, cu care sînt ele de obicei onorate spre a putea fi mai atrăgătoare - se afla o dumbravă şi un templu înspre care nu te îndruma nici o răscruce şi nu ducea nici o cărare şi nici un drum. Locul fusese închinat îngrozitorului demon al Afroditei şi se afla la Aphaka, undeva în înaltul muntelui Liban. 3. Era pentru toţi desfrînaţii - care, ca urmare a vieţii lor uşura*tice, îşi distruseseră sănătatea - o adevărată şcoală a viciului. Bărbaţi cu înfăţişare de femeie (şi care nici nu mai erau tocmai bărbaţi), uitînd de demnitatea proprie însăşi firii lor, căutau să se pună - adoptînd stricate purtări femeieşti - sub ocrotirea acestei iazme. Raporturi cu femei, neîn*găduite de lege, desfrînări, adultere, apucături de nedescris şi de-a drep*tul scârboase, se săvârşeau la adăpostul templului ca într-o ţară fără legi şi fără cîrmuitor. Şi nimeni nu scotea nici o vorbă despre toate acestea fiindcă nici un bărbat mai cu vază nu cuteza să meargă într-un aseme*nea loc.
4.Totuşi, faptele nu puteau rămîne tăinuite şi marelui nostru împă*rat, care - după ce, în împărăteasca-i purtare de grijă, şi-a dat seama de gravitatea lor - a hotărît că un astfel de sanctuar nu merita mîngîierea razelor soarelui şi a poruncit să fie dărimat din temelii împreună cu toate darurile aduse şi închinate zeiţei .
5.Aşa au fost destrămate pe dată - şi la un simplu semn al împă*ratului - urzelile neruşinatei rătăciri. De curăţirea locului s-a îngrijit o mînă de soldaţi; iar cei care pînă atunci trăiseră în desfrînări, de teama împăratului au deprins învăţăturile cumpătării, la fel ca grecii filosofaştri şi închinători idoleşti, care din proprie experienţă au învăţat cît de vane le erau învăţăturile .
56. 1. Căci, pe de altă parte, rătăcirea filosofaştrilor, legată de de*monul din Cilicia, luase o mare amploare: mii şi mii de oameni erau impresionaţi la gîndul că, arătîndu-se cînd şi cînd (în somn) unor sufe*rinzi veniţi să doarmă (în sanctuarul său, intervenţia lui) salvatoare şi tămăduitoare îi putuse vindeca de boală. De fapt, el era o mare pierzanie pentru suflet, fiindcă izbutea să zmulgă sufletele mai lesne de amăgit din braţele adevăratului lor Mîntuitor şi să le îmbulzească pe rătăcitoarea cale a celor fără Dumnezeu. Statornic cu sine însuşi, împăratul - care ştia că Mîntuitorul adevărat nu era altul decît Dumnezeul cel zelos - a porun*cit ca şi acest templu să fie dărîmat din temelii. 2. La un singur semn, minunea aceea atît de cîntată de nepreţuiţii filosofi (o dată cu cel care, fără a fi nici demon, nici Dumnezeu, se ascunsese înăuntrul ei, ademe*nind bietele suflete de-a lungul a multe şi nesfîrşite veacuri), s-a prăbuşit pînă la pămînt sub loviturile unui pumn de soldaţi. Ei bine, duhul acela, care pe alţii se fălise că i-ar putea scăpa de necazuri, n-a mai găsit spre a se feri de năpastă decît leacul de care se zice că ar mai fi avut el parte atunci cînd a fost lovit de trăznet. 3. Or preţioasele înfăptuiri săvîrşite şi închinate lui Dumnezeu de împăratul nostru nu erau numai nişte vorbe, de vreme ce, cu puternicul ajutor al Mîntuitorului său, el a izbutit să facă una cu pămîntul şi templul de acolo (din Cilicia), aşa fel încît în urma lui să nu mai rămînă nici urmă din sminteala trecutului.
57. 1. în ceea ce-i priveşte pe foştii închinători ai idolilor, văzînd ei
toţi chiar cu ochii lor înfrîngerea rătăcitei lor credinţe (precum şi pretu-
tindeni neîntrerupta240 pustiire a templelor şi a idolilor), unii au alergat să
se pună sub ocrotirea mîntuitoarei învăţături a lui Hristos., iar ceilalţi,
chiar dacă n-au purces la aceasta, totuşi n-au mai pregetat să se lepede acum
de deşartă lor învăţătură părintească, să rîdă şi să zeflemisească ceea ce mai
înainte socotiseră că ar fi zeităţi. 2. Şi cum să nu gîndească ei aşa văzînd dtă
spurcătiune se putea ascunde sub înfăţişarea exterioară a acestor idoli?
Fiindcă dedesubtul lor au fost găsite oseminte adunate de pe la morţi şi
ţeste goale, cu care se făcuseră felurite vrăji, precum şi zdrenţe murdare
şi pătrunse de cea mai cumplită îngălare, sau tot soiul de gunoaie şi
pleavă. 3. Or, dînd ei cu ochii de lucrurile acestea adunate în interiorul
(statuilor) lipsite de viaţă, sigur că n-au pregetat să se lepede de multa
sminteală care le întunecase şi lor, şi înaintaşilor lor, minţile; după cum
au mai priceput şi că nici în tainicele unghere ale templelor , nici măcar
înlăuntrul statuilor, nu se ascundea nici un fel de duh, nici un prezicător,
nici un zeu şi nici un prooroc (cum ştiau ei pînă atunci) - nici chiar cea mai
palidă arătare.
4. Faptul acesta a făcut ca, înaintea trimişilor împăratului, cea mai întunecata văgăună - ba pînă şi cele mai ascunse firide - să se deschidă fără nici o greutate. Cele mai tainice şi mai ferite locuri (sau spaţii din temple) au fost răscolite de paşii soldaţilor; aşa a fost descoperită acea orbire a neamurilor care din străvechi timpuri se făcuse stăpînă peste minţile oamenilor, şi a fost dată în vileag înaintea tuturor.

240. Sau: «în curs» (n. tr.)

241. Textual: «Ce nu s-a mai auzit» (n. tr.)

58. 1. Or, şi aceste evenimente pot fi destul de bine trecute în rîndul
înfăptuirilor împăratului, deopotrivă cu porunca dată de el fiecărei pro-
vindi în parte (aşa cum a fost cazul la Heliopolis, în Fenicia, unde - în
numele Afroditei - destulă lume nu făcea dedt să, se dedea plăcerilor
celor mai neînfrînate, privind cu îngăduinţă cum soţiile şi fiicele lor se
destrăbălau în voie). 2. Atunci s-a răspîndit şi vestea despre noua şi înţe-
leaptă lege dată de împărat, care punea oprelişte învăţăturilor înaintea
cărora nu pregetaseră ei pînă atunci; lege căreia el îi adăugase şi anumite
îndemnuri scrise, ca şi cum însuşi Dumnezeu l-ar fi mînat în aşa fel îndt
să-i poată forma pe toţi oamenii după dreptarele virtuţii. Ceea ce l-a
făcut să nu şovăie a le trimite şi acestora o scrisoare în care-i îndemna să
se grăbească la cunoaşterea Celui atotputernic. 3. însă şi de data aceasta
şi-a însoţit el vorbele cu fapta, punînd şi în locul acela temeliile unei mari
biserid, ca locaş de rugădune. Şi aşa s-a înfăptuit pentru prima oară ce
nu se făcuse241 nidodată, din chiar pragul veacurilor: cetatea închinători-
lor idoleşti a fost socotită vrednică a primi in dar o biserică a lui Dumne-
zeu, cu preoţi şi cu diaconi, precum şi un episcop sfinţit Dumnezeului Celui Prea înalt, spre a-i călăuzi. 4. Doar că, în grija sa de a trage şi acolo pe cît mai mulţi spre dreapta învăţătură, a trimis împăratul din timp (bani) mulţi pentru ajutorarea sărmanilor - încă un îndemn pentru ei să meargă şi să primească cît mai degrabă învăţătura mîntuitoare.
Era aproape ca şi cum ar fi rostit şi el vorbele acelea: «... pe ocolite sau făţiş, numai să-L propovăduim pe Hristos».”

Sfântul Constantin cel Mare cu voia lui Dumnezeu a ras așa de tare idolatria și medicina ocultă de pe pământ încât deși Iulian Paravatul a încercat crunt să o refacă nimeni nu a mai reușit niciodată. A fost nevoie pentru diavol să apară ereticii ca prin mijlocirea lor să reintroducă medicina demonică la rang de medicină oficială, „științifică și creștină”.
Dintre aceștia căpetenia ocultiștilor a fost fără îndoială papa.

va urma cu:

Papismul = renașterea păgânismului deci a MEDICINII oculte

In anul 1993, m-am dus la un cabinet de medicina alternativa, (vestit pentru rezultatele sale), la mine in cartier, in Drumul Taberei. Cabinetul avea si optiunea de tratament prin bioenergie. Ma documentasem, citisem tot ce gasisem, stiam cum e cu meridianele energetice, corpul energetic, ce boli pot fi tratate....cat de important este sa crezi in asta...etc. Primele doua sedinte le-am facut cu un terapeut despre care cei cu vechime pe acolo ziceau ca nu e asa de bun. Se intampla asa: fiecare pacient statea intins pe un pat,cu ochii inchisi si terapeutul trecea pe la fiecare, plimband mainile de-alungul intregului corp. Toti bolnavii asteptau sa vina o doamna vestita (nu mai stiu cum o cheama) din Basarabia. Si a venit. Era o tipa inalta, solida, cu par negru, cu ochii negri si puternici, ten masliniu. O frumusete dura. Inspira forta...cred ca putea sa darame o juma'de autobuz doar cu o palma. Dupa doua sedinte m-a invitat in cabinetul doctoritei sa stam de vorba. Mi-a spus cu rabdare ca daca nu cred in bioenergie nu ma poate ajuta. I-am spus ca stiu tot ce trebuie si cred de-adevarat, altfel n-as fi acolo. Bine, zice doamna, dar cand ajung cu mainile in dreptul dvs. imi blocati energiile. Intr-un elan dat de sinceritate explicativa, i-am spus doamnei ca pe tot parcursul sedintei eu stau intinsa pe pat, ma relaxez si spun Rugaciunea Tatal Nostru. ... M-am oprit. Doamna s-a uitat la mine, eu m-am uitat la ea. Deci rugaciunea Tatal nostru ii bloca energiile doamnei celei puternice. Si asa s-a terminat experienta mea cu tratamentul prin bioenergie.
Nu mi-am propus sa incep o polemica pe aceasta tema. Pentru mine lucrurile sunt clare si pentru nimic in lume nu m-as mai duce la un bioenergetician. S-ar putea sa fie unii cu har de la Dumnezeu. Nu stiu. Mai tarziu, tot citind indrumare de spovedanie, carti bisericesti....etc, am aflat ca, dupa unii duhovnici (teologi) este un pacat sa-ti cauti astfel vindecarea. Dar si daca n-ar fi considerat pacat, eu tot nu m-as mai duce la bioenergoterapie. Ingerul pazitor m-a invatat.
Dumnezeu sa ne ajute sa scapam de ispite, sa ne intareasca in credinta. Maica Domnului sa ne apere sub Sfantul ei Acoperamant.
Amin.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de topcat

Ce e mintea, dupa tine, te-am rugat sa ii dai o definitie, ca sa stiu despre ce vorbesti.
Altfel, exista multe concepte despre care vorbim, le constientizam, conteaza foarte mult in comportamentul unui obiect sau fiinta, dar ele nu exista in realitate: exemplul meu favorit e centrul de greutate.

ce e topcat, ai rămas blocat pentru că nu poti demonstra ca există minte? uite iti citez din nou mai jos raspunsul meu la postarea ta! dacă nu poti raspunde deduc ca nu poti demonstra, deci eşti K.O. Vezi ce slab e ateismul in a vedea realitatea si lucrurile simple? Este încurcat în hăţişul unui fals intelectualism, de fapt orbirea minţii şi lipsa cunoaşterii cu inima. Este scufundat în mocirla patimilor şi materiei.
Vai de capul ateilor! Îţi doresc din toată inima mea să scapi de el şi să vii la Hristos.
Iar dacă nu poţi demonstra că există minte, nu e supărare şi nici important că doar e un duel de idei.
Te rog să-mi spui pe forum sau mesaje private din ce cauză inima ta (nu mintea) te trage către ateism. Care sunt motivele tale personale de nu-L iubeşti pe Hristos care te iubeşte?
Vezi îţi cer să vorbim din inimă nu din cap. Te rog nu-mi răspunde cu replici lozinci cu care ai fost obişnuit în ateism ci omeneşte: ce-ţi spune ţie inima?.
Cu durere şi dragoste Alexandru

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

După dex ( http://dexonline.ro/definitie/mintea ):
" MÍNTE ~ți f. 1) Facultate a omului de a gândi și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect; judecată; rațiune."

După un mare savant (te las să-l depistezi singur, dar vei putea oare?):

" Puterile de cunoaştere sunt următoarele: mintea (nous), judecata pură (dianoia), opinia (doxa), imaginaţia (fantasis), percepţia (aisthesis). Puterile vitale sunt: voinţa (doulisis) şi alegerea (proairesis)."

Așa că te rog să-mi demonstrezi că există minte indiferent pentru care din definiții.
Succes!

În prealabil postat de volga

In anul 1993, m-am dus la un cabinet de medicina alternativa, (vestit pentru rezultatele sale), la mine in cartier, in Drumul Taberei. Cabinetul avea si optiunea de tratament prin bioenergie. Ma documentasem, citisem tot ce gasisem, stiam cum e cu meridianele energetice, corpul energetic, ce boli pot fi tratate....cat de important este sa crezi in asta...etc. Primele doua sedinte le-am facut cu un terapeut despre care cei cu vechime pe acolo ziceau ca nu e asa de bun. Se intampla asa: fiecare pacient statea intins pe un pat,cu ochii inchisi si terapeutul trecea pe la fiecare, plimband mainile de-alungul intregului corp. Toti bolnavii asteptau sa vina o doamna vestita (nu mai stiu cum o cheama) din Basarabia. Si a venit. Era o tipa inalta, solida, cu par negru, cu ochii negri si puternici, ten masliniu. O frumusete dura. Inspira forta...cred ca putea sa darame o juma'de autobuz doar cu o palma. Dupa doua sedinte m-a invitat in cabinetul doctoritei sa stam de vorba. Mi-a spus cu rabdare ca daca nu cred in bioenergie nu ma poate ajuta. I-am spus ca stiu tot ce trebuie si cred de-adevarat, altfel n-as fi acolo. Bine, zice doamna, dar cand ajung cu mainile in dreptul dvs. imi blocati energiile. Intr-un elan dat de sinceritate explicativa, i-am spus doamnei ca pe tot parcursul sedintei eu stau intinsa pe pat, ma relaxez si spun Rugaciunea Tatal Nostru. ... M-am oprit. Doamna s-a uitat la mine, eu m-am uitat la ea. Deci rugaciunea Tatal nostru ii bloca energiile doamnei celei puternice. Si asa s-a terminat experienta mea cu tratamentul prin bioenergie.
Nu mi-am propus sa incep o polemica pe aceasta tema. Pentru mine lucrurile sunt clare si pentru nimic in lume nu m-as mai duce la un bioenergetician. S-ar putea sa fie unii cu har de la Dumnezeu. Nu stiu. Mai tarziu, tot citind indrumare de spovedanie, carti bisericesti....etc, am aflat ca, dupa unii duhovnici (teologi) este un pacat sa-ti cauti astfel vindecarea. Dar si daca n-ar fi considerat pacat, eu tot nu m-as mai duce la bioenergoterapie. Ingerul pazitor m-a invatat.
Dumnezeu sa ne ajute sa scapam de ispite, sa ne intareasca in credinta. Maica Domnului sa ne apere sub Sfantul ei Acoperamant.
Amin.

Vă mulţumesc din toată inima pentru postare, vine dintr-o trăire vie, sufletească de care este nevoie. Doamne ajută!

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Papismul renașterea păgânismului deci a MEDICINII oculte

Vom prezenta în continuare dovada istorică a faptului că erezia este boală în creştinism care îi transformă pe creştini în ucigaşi mai răi ca păgânii. Aceasta deoarece ereticii abuzează de numele lui Hristos ucigând în numele Lui pe când păgânii ucideau în numele dracilor ceea ce este firesc şi arată un adevăr că dracii sunt ucigaşi. Tot aşa şi medicina demonică în numele lui Hristos este mai rea decât medicina demonică în numele dracilor, deşi sunt aceeiaşi demoni care lucrează, deoarece murdăreşte numele cel sfânt şi curat al lui Dumnezeu şi al Bisericii Sale, făcând vrăjitorie cu cele sfinte. Astfel că, pentru a căuta sursa adevărată de creştinism, deci de asemănare cu Dumnezeu, deci de sănătate trebuie să mergem la acea Biserică care este în adevăr adică este în siguranţa smereniei, blândeţii şi dragostei.
Aceasta este numai Ortodoxia.
Lucru dovedit şi din istorie căci singura fiică a lui Hristos cu haina Botezului nemurdărită de sânge este şi va fi Ortodoxia.
În rezumat la prima parte istorică Eva a fost prima care s-a luat după un doctor alternativ. Fiicele lui Cain, având dorința de a trăi bine pe pământ indiferent de veșnicie, au inventat medicina vrăjitorească împreună cu uriașii copiii lor. Ham din desfrânare a preluat în ascuns vrăjitoriile lor îngropându-le înainte de a intra în corabie într-un loc unde după ce s-a zvântat pământul le-a regăsit și refolosit. Apoi au preluat această medicină idolatrii inventând chiar un zeu specific medicinii la care aduceau jertfe inclusiv pe creștinii care refuzau să se închine lui și care avea ca simbol tot șarpele cel vechi.
Până la urmă Hristos a biruit prin Sângele Său și creștinii prin sângele martirilor, sămânța creștinilor au dărâmat idolii și credința că vrăjitoria este dumnezeiască. Dar pentru deplina libertate a creștinilor li s-au lăsat și puii de draci, printre mulți alții și medicii ocultiști pentru ca adevărații iubitori de Hristos să fie încununați iar cei căldicei lămuriți că nu-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu iar cei răi să-și facă aici relele pe care le poftesc să nu aibă de ce acuza pe Dumnezeu că dacă ar fi avut ce ar fi vrut și-ar fi dat seama de răutatea lor și ar fi devenit sfinți.
1 Cor 11, „17. Si aceasta poruncindu-va, nu va laud, fiindca voi va adunati nu spre mai bine, ci spre mai rau.
18. Caci mai intai aud ca atunci cand va adunati in biserica, intre voi sunt dezbinari, si in parte cred.
19. Caci trebuie sa fie intre voi si eresuri, ca sa se invedereze intre voi cei incercati.”
Pentru că aceasta este o carte de medicină duhovnicească vom studia acum efectele credinţei „creştine” eretice asupra sănătăţii omului. Vom vedea că numai Ortodoxia a generat societăţi sănătoase în care viciile individuale sau de grup se datorează neascultării de legile ei iar nu sunt generate de doctrina oficială. Spre deosebire de ea, singura credinţă revelată de sus, toate celelalte credinţe, fiind produse de om (care a interpretat după mintea căzută cele spuse de Dumnezeu) sunt pline de idei căzute (atât prin păcat cât şi prin neputinţa ca o minte limitată să cuprindă pe Dumnezeu cel fără de margini) generatoare de patimi individuale sau de grup la cei care se străduie să le urmeze. Deci diferenţa dintre păcătoşii Ortodoxiei şi cei ai ereziei este că primii apar din neascultare de propria credinţă iar ultimii chiar dacă urmează la perfecţie credinţa lor sau chiar tocmai prin aceasta se îmbolnăvesc de neasemănare.
Dr. Nicolae Paulescu a studiat vicierea omului datorită credinţelor mahomedane şi mozaice de aceea nu mai insistăm.
Dionysios Farasiotis a studiat efectele groaznice ale hinduismului şi religiilor păgâne, părinţii medicinii bioenergetice, asupra societăţilor şi de aceea nu vom repeta.
Noi vom arăta doar cum ereziile, căderile de la Ortodoxie, au viciat societăţi şi neamuri şi veacuri întregi.
În Biserică, noul rai pământesc, s-a strecurat ambiția omenească, noul șarpe.
Deoarece monofiziţii încă mai există (armenii, coptii, iacobitii)[COLOR=#333333] [/COLOR]şi îşi menţin dogmele greşite dar le ascund ca să treacă drept ortodocşi trebuie oleacă să vorbim şi despre ei şi să vedem cum abaterea de la dreapta credinţă a făcut ca, deşi au bisericile, icoanele, şi slujbele cele mai asemnănătoare cu ale ortodocşilor, să permită duhurilor demonice să îi îmbolnăvească aici şi veşnic după cum spun Sfinţii Părinţi: „ereticii pot avea episcopi, biserici, icoane, taine, pot avea tot - numai harul Duhului Sfânt nu-l pot avea”.
Ce sunt monofiziţii ne învaţă Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatică:

[ALEXANDRU ANASTASIU]

„[COLOR=navy]CAPITOLUL III[/COLOR]
[COLOR=navy]Despre cele două firi contra monofiziţilor[/COLOR]
[COLOR=black]Firile s-au unit unele cu altele fără să se schimbe [i fără să se prefacă. Firea dumnezeiască nu s-a îndepărtat de simplitatea ei proprie, iar firea omenească nici nu s-a schimbat în firea Dumnezeirii, nici n-a devenit inexistentă şi nici din cele două firi nu s-a făcut o singură fire compusă. Firea compusă nu poate să fie deofiinţă cu nici una din cele două firi din care a fost compusă, deoarece din naturi deosebite rezultă ceva deosebit. Spre exemplu: corpul este compus din cele patru elemente, dar nu se spune că este deofiinţă cu focul, nici nu se numeşte foc, nici aer, nici apă, nici p\mânt [i nici nu este deofiinţă cu vreunul din acestea. Dar dacă, după cum spun ereticii, Hristos ar fi fost după unire dintr-o singură fire compusă, atunci s-a schimbat dintr-o fire simplă într-o fire compusă [i în realitate ei nu mai este deofiinţă nici cu firea simplă a Tatălui nici cu aceea a mamei. O astfel de fire nu este compusă din Dumnezeire [i omenire, nici nu este în Dumnezeire şi omenire [i nu va putea fi numit nici Dumnezeu, nici om, ci numai Hristos. Iar cuvântul Hristos nu va fi numele i postasei, ci, după cum ei gândesc, al unei singure firi. [/COLOR]
[COLOR=black]Dar noi învăţăm că Hristos nu este dintr-o fire compusă, nici că a rezultat ceva deosebit din naturi deosebite, după cum rezultă omul din suflet [i corp, sau după cum corpul rezultă din cele patru elemente [i din cele deosebite, aceleaşi. Mărturisim că Hristos este din Dumnezeire [i omenire, acelaşi este [i se numeşte Dumnezeu des\vâr[it, [i om desăvârşit[/COLOR][COLOR=black]282[/COLOR][COLOR=black], din două şi în două firi. Cuvântul Hristos spunem că este numele ipostasei; acest cuvânt nu indică numai o singură natură, pe cea omenească sau pe cea dumnezeiască, ci arată că este din două naturi. Căci El însuşi s-a uns pe sine: a uns ca Dumnezeu corpul cu Dumnezeirea Lui, iar ca om a fost uns; căci El este [i Dumnezeu şi om. Dumnezeirea e ungerea umanităţii. Căci dacă Hristos ar fi dintr-o singura fire compusă, [i dacă este deofiinţă cu Tatăl, atunci va fi [i Tatăl compus şi deofiinţă cu trupul, lucru absurd [i plin de toată blasfemia.[/COLOR]
[COLOR=black]282 [/COLOR][COLOR=black]Tradus prin corectarea textului ediţiei din Migne PG, după ediţia de la Verona, 1531, f. 63r.[/COLOR]
[COLOR=black]Dogmatica[/COLOR]
[COLOR=black]85[/COLOR]
[COLOR=black]Cum va fi cu putinţă ca o fire să primească deosebiri substanţiale contrare? Cum este cu putinţă ca aceeaşi fire să fie în acelaşi timp zidită [i nezidită, muritoare [i nemuritoare, circumscrisă [i necircumscrisă? Dacă ei susţin că Hristos are o singură fire, ei vor spune că ea este simplă [i prin aceasta vor mărturisi sau că El este numai Dumnezeu şi vor introduce o iluzie de întrupare, [i nu întrupare, sau c ă este numai om, după cum susţine Nestorie[/COLOR][COLOR=black]283[/COLOR][COLOR=black]. Unde mai este atunci adevărul că este desăvârşit în Dumnezeire şi des\vâr[it în omenire? Şi când vor putea ei susţine că Hristos are două firi, dacă ei spun că după unire El are o singură fire compusă? Este evident fiecăruia, însă, că Hristos înainte de unire are o singură fire. [/COLOR]
[COLOR=black]Ceea ce face ca ereticii să rătăcească este faptul că ei identifică noţiunea de fire [i ipostasă. Când spunem că oamenii au o singură fire, trebuie să se ştie că nu spunem aceasta referindu-ne la definiţia sufletului şi a corpului, căci este cu neputinţă să spunem că sufletul şi corpul comparate unul cu altul sunt de o fire. Dar pentru că ipostasele oamenilor sunt foarte multe, toţi primesc aceeaşi definiţie a firii, căci toţi sunt compuşi din suflet şi corp, toţi participă firii sufletului şi posedă fiinţa corpului şi o specie comună. Spunem o singură fire a ipostaselor celor multe şi diferite. Cu toate acestea fiecare ipostasă are două firi, este compusă din două firi, adică din suflet [i corp. [/COLOR]
[COLOR=black]Cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos nu se poate admite o specie comună. Căci nici nu a fost, nici nu este, nici nu va fi cândva un alt Hristos din Dumnezeire [i omenire, în Dumnezeire [i omenire, acelaşi [i Dumnezeu des\vâr[it şi om des\vâr[it. Prin urmare nu se poate vorbi cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos de o singură fire compusă din Dumnezeire [i omenire, după cum se poate vorbi cu privire la individ (om) de o singură fire compusă din trup [i suflet. Aici este un individ. Hristos, însă, nu este un individ şi nici nu există specia Hristos, după cum există specia om. Pentru aceea spunem că unirea s-a făcut din două firi des\vâr[ite, din cea omenească [i cea dumnezeiască; ele nu s-au amestecat, nici nu s-au confundat, nici nu s-au combinat, după cum au zis urgisitul de Dumnezeu Dioscur[/COLOR][COLOR=black]284[/COLOR][COLOR=black], Eutihie[/COLOR][COLOR=black]285 [/COLOR][COLOR=black][i Sever[/COLOR][COLOR=black]286 [/COLOR][COLOR=black]şi ceata lor blestemată; [i nici nu s-au unit printr-o unire personală sau morală sau printr-o unire de[/COLOR]
[COLOR=black]283 [/COLOR][COLOR=black]Nestorie, patriarh al Constantinopolei de la 428 - 431, a ajuns reprezentantul ereziei care `i poartă[/COLOR]
[COLOR=black]numele. Despre Neslorie să se vadă D. Fecioru, [/COLOR][COLOR=navy]op. cit[/COLOR][COLOR=black]., [/COLOR][COLOR=black]nota 5, p. 172.[/COLOR]
[COLOR=black]284 [/COLOR][COLOR=black]Dioscur, patriarhul Alexandriei de la 444 - 451, a fost unul din cei mai înverşunaţi apărători ai lui[/COLOR]
[COLOR=black]Eutihie (+ după 451).[/COLOR]
[COLOR=black]285 [/COLOR][COLOR=black]Eutihie, arhimandritul unei m\năstiri de lâng\ Constantinopole, mort după 451, a fost scânteia care a[/COLOR]
[COLOR=black]dezlănţuit monofizitismul. Punctele doctrinale ale sale se reduceau la următoarele două: a) Hristos nu este[/COLOR]
[COLOR=black]deofiinţă cu noi; b) dup\ unire n-a avut decât o singură fire.[/COLOR]
[COLOR=black]286 [/COLOR][COLOR=black]Sever, episcopul monofizit al Antiohiei, mort dupa 530, a fost cel mai subtil şi cel mai bun teolog[/COLOR]
[COLOR=black]monofizit, înverşunarea cu care combate hot\rârile sinodului de la Calcedon (451) şi le justifică prin[/COLOR]
[COLOR=black]aceea că doctrina sa este identică cu doctrina Sfântului Chiril al Alexandriei (+ 444).[/COLOR]
[COLOR=black]Sfântul Ioan Damaschin[/COLOR]
[COLOR=black]86[/COLOR]
[COLOR=black]demnitate sau de voinţă sau de cinste sau de nume sau de bun ăvoinţă, după cum au spus urâtorul de Dumnezeu Nestorie, Diodor[/COLOR][COLOR=black]287[/COLOR][COLOR=black], Teodor al Mopsuestiei[/COLOR][COLOR=black]288 [/COLOR][COLOR=black]

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Ce au făcut ei încă de la întemeiere vădeşte din ce duh se trag (Ioan 8, „44. Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tatal minciunii. 45. Dar pe Mine, fiindca spun adevarul, nu Ma credeti):
Vedem aceasta din Vieţile Sfinţilor:

„[COLOR=red]Sfîntul Flavian Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului[/COLOR][COLOR=red]
[COLOR=red](18 februarie)[/COLOR][/COLOR][COLOR=black][/COLOR]

[COLOR=black]Vieţile Sfinţilor pe luna februarie[/COLOR][COLOR=black][/COLOR]

[COLOR=black]Prea sfinţitul părintele nostru Flavian a fost mai întîi păzitor de vase şi preot al Sfintei Biserici celei mari a Constantinopolului. Apoi, după prea sfinţitul Proclu, a fost ridicat la scaunul patriarhiei, pentru viaţa sa cea neprihănită şi curată, plăcută lui Dumnezeu, pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel tînăr şi a surorii sale, Pulheria.[/COLOR]
[COLOR=black]Pe atunci era la împărat un eunuc, anume Hrisafie, plin de vicleşug şi răutate. Acela nu voia deloc ridicarea Sfîntului Flavian la patriarhie, căci famenul acesta era cu socoteală eretică şi ştia pe Flavian tare în dreapta credinţă şi nu-l iubea, ci căuta pricini asupra lui, cum să-i facă rău. Era puternic în lucrurile sale cele viclene ca cel ce avea la împărat îndrăzneală şi putea mult.[/COLOR]
[COLOR=black]Deci a aflat o pricină ca aceasta, pe care Nichifor Callist, istoricul bisericesc, o descrie astfel: "A îndemnat pe împărat să invite pe patriarh, ca să-i pregătească un dar vrednic de mîinile împărăteşti, ca un nou patriarh. Iar prea sfinţitul patriarh Flavian, pregătind nişte pîini curate, le-a trimis împăratului spre binecuvîntare, ca un dar ce nu era vrednic de mîini împărăteşti. Hrisafie nu a primit pîinile, zicînd: "Aur iar nu pîine se cade să se trimită spre binecuvîntare de la patriarh". Prea sfinţitul patriarh a răspuns prin trimişii săi că nişte daruri ca acestea nu are, pentru că este sărac, de vreme ce a defăimat bogăţiile lumii acesteia; doar dacă va da din aurul Bisericii, "dar să ştie Hrisafie bine - zicea patriarhul - că aurul şi argintul cel bisericesc este dumnezeiesc şi la nimeni nu se poate da, decît numai la săraci".[/COLOR]
[COLOR=black]Evagrie, istoricul bisericesc, zice că Hrisafie, supărîndu-se pentru darul cel de aur, prea sfinţitul i-a trimis nişte vase de aur, luîndu-le din altar, ca să-l umple de ruşine şi să-l mustre pentru nesaţul aurului. Apoi, mîniindu-se foarte Hrisafie, îndemna şi pe împărat la mînie, zicîndu-i: "Batjocoreşte împărăţia ta patriarhul cel din nou pus". Dar nu putea vicleanul să facă un rău patriarhului, de vreme ce dreptcredincioasa fecioară Pulheria, sora împăratului, care cîrmuia toată împărăţia grecească, încuraja pe patriarh, apărînd pe bărbatul cel nevinovat şi sfînt. Văzînd aceasta, Hrisafie s-a sîrguit să-i sape groapă şi dreptcredincioasei Pulheria, ridicînd asupra ei cu vicleşugul său pe împărăteasa Evdochia - precum se scrie pe larg despre aceasta în viaţa Sfintei Pulheria - şi a făcut ca pe sora împăratului s-o despartă de palat şi de stăpînirea împărătească.[/COLOR]
[COLOR=black]Teodosie împăratul, ascultînd de soţia sa Evdochia şi de sfatul lui Hrisafie, dorea ca patriarhul să silească pe sora lui să primească rînduiala monahală de silă, adică în chipul acesta să se depărteze de la stăpînirea împărătească. Acest sfat era tăinuit de împărat. Deci, care fiind chemat prea sfinţitul patriarh, făgăduia cu gura să împlinească dorinţa împărătească, dar cu inima sa nu se învoia, socotind că nedrept lucrul este, să se depărteze de ocîrmuirea a toată împărăţia grecească o înţeleaptă ca aceea, cu bună cunoştinţă, înţeleaptă şi sfîntă împărăteasă şi care a fost fratelui său, împăratul Teodosie, ca o maică, rămînînd după părinţi în vîrstă copilărească. Ea era apărătoarea dreptei credinţe şi bună cîrmuitoare a toată împărăţia. De aceea fericitul patriarh a spus în taină Sfintei Pulheria despre sfatul împărătesc cel tăinuit.[/COLOR]
[COLOR=black]Dreptcredincioasa împărăteasă Pulheria, înţelegînd vrajba împărătesei Evdochia şi a lui Hrisafie, precum şi scopul fratelui ei, singură a lăsat cîrmuirea împărătească şi s-a dus din palat şi s-a retras în linişte netulburată. Atunci vicleanul Hrisafie, găsind vreme cu bună îndemnare, a întors toate meşteşugurile sale cele rele asupra prea sfinţitului patriarh Flavian, ridicînd şi îndemnînd pe împărat asupra lui, ca şi cum nu păzise taina împărătească şi că Pulheria ajută, dar nu împăratului, căci s-a ştiut aceea că patriarhul spusese Pulheriei sfatul împărătesc. Deci, s-a mîniat Împăratul asupra patriarhului Flavian.[/COLOR]
[COLOR=black]În acea vreme era în Constantinopol un arhimandrit Eutihie, care ridicase un nou eres de hulă asupra Domnului nostru Iisus Hristos, amestecînd cele două firi ale Lui, cea dumnezeiască şi cea omenească, într-o fire. Acel Eutihie era tatăl duhovnicesc al lui Hrisafie, căci îl primise din Sfîntul Botez. Cînd prea sfinţitul patriarh Flavian a adunat sobor local, în Constantinopol, chemă pe Eutihie, ca să-şi spună mărturisirea credinţei în faţa tuturor. El n-a voit să meargă la soborul acela, dînd veste pe de o parte că din mănăstirea sa, ca din mormînt, nu poate să iasă nicăieri, iar pe de alta că este bătrîn şi bolnav. Dar prea sfinţitul patriarh iarăşi trimise la el arhimandriţi, preoţi şi diaconi, chemîndu-l cu dragoste, ridicîndu-l spre pocăinţă, încît credinţa sa cea rea să o lepede înaintea tuturor şi să se unească cu Biserica. Apoi, căutînd la dînsul, şi ceilalţi să se întoarcă de la credinţa cea rea, la cea dreaptă. Atunci abia a făgăduit Eutihie să vină la sobor.[/COLOR]
[COLOR=black]Venind la sobor, mai întîi a intrat în palat, căutînd apărare şi ajutor împărătesc, şi a rugat pe împărat, prin Hrisafie, să trimită cu dînsul într-adins oameni şi ostaşi. Atunci, împăratul a trimis cu el pe patriciul Florentie şi pe alţi senatori, precum şi putere ostăşească. Astfel, venea Eutihie la sobor, ca la război, înconjurat de ostaşi şi de oameni împărăteşti, cu dregătorii care au trimis vestea înaintea lor la sobor, zicînd: "Nu vom intra în sobor, nici vom aduce pe Eutihie pînă ce nu ne veţi făgădui că-l veţi lăsa liber din sobor". Deci au făgăduit aceasta părinţii.[/COLOR]
[COLOR=black]Intrînd ei, mai întîi s-au citit cărţile lui Eutihie, cele pline de dogme eretice, pe care Eutihie le trimisese prin mănăstiri, vînînd pe mulţi la eresul său. Apoi singur ereticul acela, după vorbirea sa cea plină de vicleşug, fiind silit să mărturisească cum crede, a zis: "Din două firi era Domnul nostru mai înainte de unire, iar după unire de o fire Îl mărturisim pe El a fi". Deci, i-au poruncit părinţii ca gîndirea sa cea ereticească să o blesteme, iar dogmele cele drept credincioase să le primească, dar el n-a voit. Atunci prea sfinţitul Flavian, cu toţi sfinţii, între care erau 32 de episcopi, arhimandriţi 23, iar presbiteri şi diaconi mulţi, a scos pe Eutihie din rînduiala preoţească.[/COLOR]
[COLOR=black]Hotărîrea aceea era scrisă astfel: "Pe Eutihie, cel oarecînd presbiter şi arhimandrit, de vreme ce din scrisorile sale cele mai dinainte şi din mărturisirile sale cele ascunse şi cele de acum prin al său grai s-a aflat că boleşte de eresul lui Valentin şi Apolinarie şi urmează hulelor acelora cu neschimbare, care nici de sfătuirea noastră nu s-a ruşinat şi nici n-a primit învăţătură şi n-a voit să se supună dogmelor cele drepte, noi, plîngînd şi suspinînd de pierderea lui cea desăvîrşită, l-am judecat întru Domnul nostru Iisus Hristos, Cel hulit de dînsul, ca să fie străin de toată slujba preoţiei şi de a noastră împărtăşanie şi de povăţuirea mănăstirească, ştiind toţi aceasta, că cei ce vor vorbi cu el şi vor veni la dînsul vor fi vinovaţi de pedeapsa despărţirii, ca cei ce nu s-au depărtat de eresul lui. Flavian, episcopul Constantinopolului sau al Romei celei Noi, astfel judecînd, am iscălit. Asemenea am iscălit toţi arhimandriţii".[/COLOR]
[COLOR=black]