Prima Civilizatie Europeana

[C.tin]

[SIZE="6"][SIZE="4"]Cucuteni, prima civilizatie europeana
[/SIZE][/SIZE]
ROMANIA LIBERA
Miercuri, 24 Septembrie 2008
Un adevarat Eden inflorise in partea central-estica a Europei in urma cu aproximativ 7.000 de ani. Savantii occidentali se declara fascinati de complexitatea si atributele stravechii culturi Cucuteni de pe teritoriul Romaniei, iar in prezent lumea stiintifica o recunoaste drept prima civilizatie a Europei, informeaza descopera.ro.

Arheologii au denumit-o Cucuteni dupa satul cu acelasi nume din apropierea Iasiului, unde in anul 1884 s-au descoperit primele vestigii apartinand acestei culturi. Apoi urme ale civilizatiei Cucuteni

s-au descoperit pe teritoriul Ucrainei langa Kiev in anul 1897, unde a fost denumita Trypilia, ignorandu-se cu buna stiinta ca era vorba de una si aceeasi civilizatie Cucuteni, descoperita anterior in Romania.

Artefactele sunt alcatuite din statuete de lut si vase din acelasi material.
"Nici la ora actuala nu se cunoaste semnificatia simbolurilor pictate pe vase, precum si rolul statuetelor care reprezinta forme umane si animale. Mai mult decat atat, nu cunostem cu exactitate modul cum acei oameni isi tratau mortii, in ciuda excavatiilor recente nu am descoperit nici un mormant sau loc de crematie" declara Lacramioara Stratulat, director al Complexului Muzeal National din Iasi, in cadrul conferintei de presa premergatoare expozitiei din Vatican.

Cultura Cucuteni a precedat cu cateva sute de ani toate asezarile umane din Sumer si Egiptul Antic. Conform descoperirilor, oamenii culturii Cucuteni au fost primii care traiau organizati in asezari mari. Aceste proto-orase de Cucuteni erau alcatuite din cladiri aranjate in cercuri concentrice. Cultura Cucuteni se intindea pe o suprafata de 350 000 kilometri patrati, pe teritoriul actual al Romaniei, Republicii Moldova si Ucrainei. Productiile lor artistice erau dominate de linii repetate, cercuri si spirale care creau un efect de iluzie optica pe vasele care erau impodobite in acest mod unic.

Nici una dintre statuetele antropomorfice descoperite nu prezinta trasaturi grotesti sau furioase. Rarele statuete masculine au fetele acoperite de masti, in timp ce statuetele feminine sunt au picioare lungi si zvelte, sunt gratioase, fara masti si prezinta tatuaje pe corp.

Nu exista statuete cu sclavi inlantuiti sau figurine sacrificate, un semn clar al unei civilizatii egalitariene si pacifiste, conform opiniilor istoricilor.

"Cunoasterea aprofundata a acesti culturi este foarte importanta… Suntem mandri ca aici a aparut cea mai importanta si avansata cultura neolitica din intreaga lume" afirma Romeo Dumitrescu, presedintele fundatiei Cucuteni pentru Mileniul trei, din Bucuresti.

http://www.romanialibera.ro/a135057/...europeana.html

[C.tin]

"Mai mult decat atat, nu cunostem cu exactitate modul cum acei oameni isi tratau mortii, in ciuda excavatiilor recente nu am descoperit nici un mormant sau loc de crematie"

morti??? Pai de la Socrate stim doar ca stramosii nostri DACII cunosteau deja ARTA NEMURIRII,... sau cum sa devii NEMURITOR !!!

[tigerAvalo9]

chestia cu Socrate si cu dacii care cunoasteau secretul nemuririi sunt legende.Dacii credeau in Zamolxes dar existenta lui nu era dovedita de daci.

[C.tin]

Socrate, or 432 BC
de A. Vartic
(comunicare rostita pe 29 mai, 2002, la simpozionul
"2400 ani de la moartea lui Socrate" organizat de
Biblioteca Nationala a rep. Moldova)

motto:
"... eu sustin mereu ca sint profan deplin in toate stiintele,
in afara de una singura - stiinta iubirii.
In aceasta stiinta eu ma consider mai iscusit decit oricare alt om,
atit din timpurile vechi, cit si din cele prezente"
Socrate,
citat de Platon in Feag, IV, str. 75

Doamnelor si domnilor!
Acest simpozion nu s-ar fi adunat, probabil, daca in anul 432 BC nu ar fi trait la Athena un tinar frumos, Charmides, unchiul viitorului filosof Platon, care avea o puternica durere de cap tocmai in ziua cind Socrate s-a intors de la batalia de la Potidea. Ne uitam, deci, la cestile acestea aburinde de cafea, la preafrumoasele doamne ale Bibliotecii Nationale din rep. Moldova, care ne-au invitat sa ne infatisam aici sufletele (daca nu le-am infatisa ce am cauta la o revedere cu Socrate?) si parca nu-ti vine a crede ce vad ochii: intr-o micuta, necunoscuta si modesta tara rom^neasca de la gurile Dunarii, o biblioteca (dar una coscojea, adica cea Nationala) s-a gindit sa-i faca un parastas spirtual unuia din cei mai mari filosofi ai acestei lumi - lui Socrate. Si cind? Te apuca fiorii cind te gindesti la acest "cind" (scuzati-mi, doamnelor si domnilor, ciidatenia acestor sintagme nestiintifice!), chiar iti apleci neputincios fruntea in fata atotputerniciei lui, cit n-ai fi de barbatos, fiindca el isi tese nestingerit de nimeni urzirea in care incap fara probleme si cei 2400 de ani care au trecut de la condamnarea la moarte a filosofului, dar si vremile noastre dezechilibrate care, iarta-ma, Socrate, daca gresesc!, au adus la putere de 2,36 ori mai multi tirani decit a avut Critias, tirani care judeca azi nu numai filosofii, dar si copii ce spun in strada versuri de Eminescu. Sa-i multumim, deci, Bibliotecii Nationale pentru aceasta invaluire spirituala a impasului geo-politic de la gurile europene ale Dunarii, si sa purcedem curajos in anul 432 BC, cind la Potidea, in nordul Greciilor (sic!) se dadeau primele lupte din crincenul si lungul razboiu peloponesian. Si purcedem incolo nu din cauza razboaielor, mincalea-ar Lethe, ci fiindca la acele lupte a participat curajos si tinarul metafizician athenian Socrate (avea aprox. 36-38 de ani si inca ii placea sa spuna: "...sintem inca prea tineri pentru a lamuri un lucru atit de insemnat", vezi Protagoras, in [ I ], p. 428 ). Coalitia atenienilor si cea a spartanilor nu si-au stins in acea batalie ambitiile de dominatie a Eladei, dar faptul socratizarii luptei de la Potidea e de o importanta deosebita pentru cercetarea filosofica, nu pentru cea a artei razboiului. Fiindca Socrate se intoarce de la acel razboi inaripat nu de artele militare, ba chiar nu este nici macar cutremurat de strasniciile razboiului sau de perspectiva unui razboi fraticid caruia nu i se vede capatul, nu da nici o importanta vitejiei pe care a demonstrat-o personal in acele lupte, cum vom arata, ci de intilnirea pe care a avut-o acolo, la Potidea, in iarna anului 432 BC, cu unul din "medicii lui Zalmoxis, care se zice ca stapinesc mestesugul de a te face nemuritor". [ I ]

[C.tin]

Reintors la Atena marele, dar inca tinarul, filosof alearga imediat la palestra Taurului, una din palestrele cele mai vestite ale Atenei, situata, cum arata cercetarile, chiar in zona sacra (vezi, Charmides, primul alineat: "M-am intors in ajun, asupra serii, din tabara de osti de la Potidea si, cum reveneam dupa un lung rastimp, m-am indreptat bucuros catre locurile unde eram obisnuit sa-mi petrec vremea. Am intrat asadar in palestra lui Taureas, cea din fata templului regal, si am gasit acolo o multime de lume..." ), si nu-si poate ogoi sufletul pina nu le povesteste prietenilor, indirect, desigur, ce a aflat de la acel medic. Folosind prilejul oferit de tinarul Charmides, pe care, cum am aratat "de capo ", tocmai il durea foarte tare capul, Socrate spune, desi cu multa greutate, ca da, el are o buruiana de leac pentru durerile de cap ale lui Charmides, dar ea actioneaza numai impreuna cu un anume descintec (textual: [COLOR="Magenta"]epwdai[/COLOR], termen contestat chiar si de Platon, atunci cind [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]epwdai[/COLOR] era inteles ca descintec magic folosit de medicina mai veche; astfel se lamureste faptul ca in Theaitetos si Menon insusi Platon re-numeste cu acest termen maieutica, (textual: [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]mosirea[/COLOR] ) adica metoda de cercetare a lui Socrate) pe care l-a invatat de la un orecare trac la Potidea. Asa apare, aparent intimplator, pretextul pentru a se relata athenienilor (dar mai ales posteritatii!!!) cunostintele superioare ale acelui medic, cunostinte ce pun limite clare domeniului de manifestare al omului si arata diferenta categorica dintre [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]sofia[/COLOR], proprie oamenilor, si [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]swfrosune[/COLOR], calitate a zeilor (vezi Alkibiade, I, unde se arata ca notiunea de dreptate se formeaza in suflet. Si care parte a sufletului creaza premizele unei viete drepte, intreaba Socrate? Este acea parte sau calitate a sufletului care in dialog este numita cu termenul intraductibil [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]swfrosune[/COLOR]. Ce este [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]swfrosune[/COLOR]? Mai intii este cunoastere de sine, spune Socrate, apoi anume acea cunoastere de sine care este cunoasterea divinului din noi , si, al treilea, este principiul cu ajutorul caruia deosebim binele de rau, adica tocmai acea cunoastere care ne permite sa intelegem dreptatea si sa conducem corect oamnii).

[C.tin]

Nu intram aici in detalii (am facut-o in alta parte, vezi Weg und WWW. A Portret of the World with Heidegger, [ II ]), fiindca timpul acestui simpozion ne impune drastic limitele sale de filosofare. Ba si cafeaua, ce abureste acum pe mese, i-si pierde calitatile de agheasma spirituala daca nu e consumata fierbinte. Sa recapitulam in citeva propozitii, pentru a fi degerat mai usor, mesajul medicului lui Zalmoxis, transmis de Socrate atenienilor (nu uitam, pentru a vedea cum au evoluat lucrurile si in domeniul politic in acesti 2400 de ani, ca printre acei atenieni se afla si Critias, viitorul cap al tiraniei ateniene, cit si Charmides, unchiul lui Platon, pe atunci un prefrumos si destept tinar, cum am aratat, care are cumplite dureri de cap si pe care Socrate e hotarit sa i le lecuiasaca cu un mic amanunt, cel al deschiderii sufletului: peste ani Charmides va face parte din grupul celor 30 de tirani, condusi de Critias [vezi in acest sens [ III]. mai ales pentru superbele note ale marelui cercetator rus A. F. Losev]):

1) la Potidea, in anul 432 BC, a avut loc o intilnire "neformala" dintre Socrate si unul din " medicii lui Zalmoxis"; intilnirea l-a coplesit atit de tare pe Socrate, care era inca la virsta cautarilor sale filosofice, incit intorcinduse la Athena, s-a indreptat "bucuros" spre palestra Taurului, poate cea mai vestita la acel timp, ca sa relateze atenienilor anume aceasta intilnire (si mai putin stirile de ultima ora de la razboi);
2) medicul trac ii relateaza lui Socrate ca regele lor, Zalmoxis, care este si zeu (pe noi ne intereseaza aici si micul amanunt al timpului la care se face relatarea - "Zalmoxis, regele nostru, care e zeu", adica este vorba, probabil, de un Zalmoxis care e rege si zeu chiar atunci cind avea loc intilnirea}; ii invata pe ei (pe geto-daci?) ca "nu trebuie sa incercam a vindeca ochii fara sa vindecam capul, ori capul fara sa tinem seama de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi insanatosit fara suflet";
3) "medicii greci... nu se ridica pina la intregul de care ar trebui sa-l ingrijeasca", fiindca ei nu inteleg ca pentru a se lecui partea trebuie sa lecuim mai intii intregul;
4) lecuirea intregului se face mai ales prin ingrijirea sufletului;
5) sufletul se ingrijeste cu anumite descintece si aceste descintece nu sint altceva decit "rostirile frumoase";
6) lecuind sufletul " deschidem calea sanatatii si catre cap, si catre trupul tot" fiindca "Din asemenea rostiri se isca in suflete swfrosune, iar odata cu aceasta iesire la iveala si participare (cum sa nu-ti amintesti aici de DASEIN-ul lui Heidegher? ), calea sanatati se deschide lesne si catre cap, si catre trupul tot":
7) nimeni nu poate fi, insa, lecuit cu aceasta metoda, mai spunea medicul lui Zalmoxis, pina nu-si infatiseaza sufletul, fie el "bogat, frumos, ori de neam ales";
8) Socrate chiar i-a jurat medicului lui Zalmoxis (textual: "...i-am jurat si sint dator sa-i dau ascultare.") sa nu lecuiasca pe nimeni cu acele descintece (deci ele i-au fost transmise lui Socrate!!! - impreuna cu iarba de leac) pina bolnavul nu-si infatiseaza, adica deschide, sufletul ("...nu prea am ce sa fac pentru tine, Charmides, dragule, daca nu-ti infatiseszi sufletul...");
9) Socrate nu-l lecuieste pe Charmides, fiindca este provocat de Critias la alta discutie (cea despre rosturile intelepciunii) care amina mereu infatisarea sufletului lui Charmides.

[C.tin]

Recapitulind sustinem ca Socrate ne demonstreaza in acest mic discurs zalmoxian ca zeii pot intra in domeniul de fiintare al omului mai ales prin suflet, ba chiar ni se arata si conditia in care lucrul acesta se poate realiza - sufletul trebuie sa fie curat, sa fie sanatos, sa se deschida pentru curatenie si sanatate. Anume in acest caz, si numai in acesta, se isca in sufletele omenesti divina swfrosune, care deschide nu numai calea sanatatii fizice a omului, ci si pe cea care ii permite omului sa se cunoasca pe sine, sa cumoasca divinitatea care vrea sa-l ajute ca sa se fereasca de primejdii si sa deosebeasca binele de rau si sa participe astfel la buna rinduire a societatii. Inca si mai importanta este concluzia aparent moderna, dar formulata precis de Socrate, privitoare la relatia dintre structura Intregului si cea a partilor din care intregul se compune. Mai mult decit atit: din relatarea medicului lui Zalmoxis reesa ca Intregul poate sa treaca spontan intr-o calitate net superiora: acea prin care divinul participa la devenirea omului. Din tot ce ne este relatat in acest mic discurs se vede ca divinul, care se manifesta prin swfrosune a fost cunoscut de Socrate si tocmai el era Daimonul care il pazea de suferinte si catastrofe si il povatuia cum sa deosebeasca binele de rau. dar asta inseamna ca Socrate si-a infatisat cuiva sufletul ca sa fie descintat macar cu una din rostirile frumoase ale medicilor lui Zalmoxis... Cui si unde si-a infatisat sufletul filosoful atenian Socrate?

[C.tin]

Ne-am ocupat in alta parte si de provocarea viitorului tiran Critias din Charmides [ II ] de aceea trecem la dezlegarea subiectului propus, revenind la problema "de cap" (sic!) a comunicarii. In baza datelor recente despre civilizatia carpato-dunareana (e vorba mai ales de cele arheologice, vezi [IV, V, VI]) noi sustinem ca Socrate s-a intilnit special la Potidea cu unul din "medicii lui Zalmoxis" fiindca il interesa in mod fundamental alt mic amanunt abea schitat in Charmides, cel care arata in materia in care erau specialisti acei medici, adica nemurirea. Cine ca cine, dar Socrate (cel asemuit de multi exegeti moderni cu Buddha), care era atunci la virsta maturizarii filosofice, care incerca cu desperare sa lamureasca din punct de vedere moral, adica din punctul de vedere al convetuirii reale in societate, problema mortii si a vietii, acel Socrate dinaninte de Potidea, avea toate pinzele curiozitatii sale de geniu umflate pina la limita limitelor pentru a ajunge la acea intilnire si pentru a afla de la cei care cunosteau cu certititudine "mestesugul de a te face nemuritor" taina vietii si a mortii, taina fiintarii omului pe Pamint, taina adevarului cu care zeii l-au "insarcinat" pe om. Cele aflate l-au influentat atit de categoric pe Socrate incit de aici, adica de la Potidea (si sa remarcam un amanunt de exceptie, Platon la acea vreme inca nu se nascuse!), incolo, adica pina la anul 399 BC (adica aprox. 33 de ani, Platon avea atunci 28 de ani), el nu se mai teme categoric de moarte, lucru pe care l-a si repetat tot timpul, surizind, in luna de dupa condamnare, imbarbatindu-si prietenii in acea luna intr-un mod cum n-a mai vazut Athena. Ba chiar mai mult: felul cum s-a purtat la proces, cum a provocat procesul, cum a refuzat sa evadeze (desi chiar si cei care i-au cerut moartea ar fi inchis ochii) demonstreaza ca el nu numai ca nu se temea de moarte, ci chiar si-o dorea cu toata puterea. Mai corect ar fi chiar sa spunem ca el isi dorea moartea anume la 399 BC, si-o dorea cu toata puterea sufleteasca de care era capabil. De ce spunem acest " anume" vom arata in alta parte, si la timpul potrivit, vorba lui Timaios [VII], acum avind mai multe prioritati anul 432 BC.

[C.tin]

Mai mult: analiza atenta a dialogurilor socratice (adica timpurii) ale lui Platon arata ca Socrate si-a construit discursurile sale morale mai ales in baza tezelor aflate de la medicul lui Zalmoxis: relatia divinului cu omul si a omului cu divinul, participarea divinului la devenirea omului, rostul omului in structura divinului, iscarea paradoxala a swfrosune-i in suflet, curatenia sufletului, drumul spre intelepciune si spre iubire, cale spre sanatate fizica si spirituala, deosebirea binelui de rau, binefacerea, rugaciunea, pietatea, virtutea, dreptatea, descintecele de tip epwdeV, adica cuvintele sigure, bune sau rostirile frumoase si, in fine, drumul spre nemurire. Iata ce constituie baza majoritatii rationamentelor lui Socrate din dialogurile de tinerete ale lui Platon. Fara sa negam importanta colosola a mediului cultural athenian la formarea si devenirea lui Socrate trebuie acum sa recunoastem ca aceasta devenire a fost orientata spre punctele chee ale filosofiei lui anume la Potidea si tocmai de acel misterios "medic al lui Zalmoxis", caruia, probabil, Socrate i-a si infatisat sufletul pentru intra in "contact neformal" cu divinitatea, cu Zeul care era mereu impreuna cu el si pentru credinta in care a fost condamnat la moarte.

Ca sa dezlegam mai lesne nodul cercetarii noastre, trebuie sa amintim aici, cum bine se vede, si cele trei capete de acuzare in baza carora atenienii (cei drept, cu o majoritate de numai 60 de voturi din vre-o 500) au votat condamnarea la moarte a lui Socrate. Unul din cei mai mari ginditori ai tuturor timpurilor era vinovat in fata cetatii fiindca:

a) nu cinstea zeii cetatii;
b) nascocea alti zei (el sustinea ca are un daimon ocrotitor ce nu se desparte de el niciodata si care il opreste intotdeauna cind era pe punctul de a face un rau);
c) corupea tineretul.

Daca ne lamurim cu atentie in toate aceste trei celebre capete de acuzare, (devenite in 2400 de ani curat mitice) se vede bine ca poporul Atenei avea destule motive ca sa-l judece pe marele Socrate, ba chiar sa-l condamne la moarte. Mai intii: fiindca necinstind zeii cetatii el darima cu autoritatea lui urieseasca referintele istorico-religioase si mitice ale cetatii si provoca astfel decaderea morala a cetatenilor si, ca urmare, caderea Athenei. Al doilea: fiindca nascocind alti zei crea o situatie religioasa tensionata in polis si astfel se creau premisele pentru a ruina Athena. Si, in fine, al treilea, fiindca in modul cel mai serios el ii cauta pe cei mai buni tineri ai polisului, le descoperea adevarurile cu care au fost "insarcinati" de zei si ii "corupea" astfel pentru o altfel de vietuire morala, provocind un posibil razboi civil intre tinerii si batrinii polisului.

Iarasi, nu este aici locul sa lamurim anume problema acestor "capete". Faptul la care vrem sa atragem atentia Domniilor Voastre in mod deosebit este ca Socrate cu adevarat credea in alt Zeu, altul decit zeii Athenei. Si cum Athena avea sute de zeitati se pune cu seriozitate intrebarea ce fel de "alt zeu" era acest "daimon" al lui Socrate, daca nu facea parte din uriasul Panteon al grecilor (cit era ca Socrate sa spuna la proces ca povatuirea i-o face zeita Athena sau Apollon?). De cind acest Zeu sau Daimon l-a "insarcinat" pe Socrate cu "persoana" sa divina? Si de ce grecii erau suparati atit de tare pe acest nou zeu?

[C.tin]

Raspunsul, se pare, este (sic!!!) unul: fiindca daimonul acesta nu era un simplu zeu nou al Athenei, ci un zeu strain, ba chiar unul urit cu inversunare de Athena. Faptul ca nu este numit de insusi Socrate, ca nu i-a ramas numele in marturiile anticilor sau in dialogurile lui Platon, se explica tot prin aceasta inversunare, dar si prin discursul lui Socrate din palestra Taurului. Mai intii, cel care i-a vorbit lui Socrate de un nou Zeu (mai corect de felul cum acest zeu se manifesta intr-un suflet curat prin swfrosune) ce cunoaste taina nemuririi era "medicul lui Zalmoxis"; dar acel medic sustinea ca stie mai multe decit grecii in materie de cunoastrere (stia a lecui partea prin lecuirea intregului, felul cum divinul poarte participa la insanatosirea fizica si spirituala a omului si mai cunostea mestesugul de a te face nemuritor, si asta, fiti de acord, e stiinta cea mai rivnita de catre om chiar din clipa aparitiei sale pe pamint) si cum putea un barbar sa fie mai presus decit grecii? Apoi: Socrate a jurat acelui medic (nu se mai cunoaste alt caz de juramint al lui Socrate!) si era "dator" (nu se mai cunoaste alt caz de indatorire spirituala a lui Socrate!) sa-si tina juramintul. De ce ii era dator cuiva Socrate, marele intelept al tuturor timpurilor? Cui ii era dator? Cui i-a jurat? Pe ce a jurat, in ce conditii si de ce a mers la compromisul acesta care ii limita drastic si felul de a convetui cu atenienii, dar si pe cel de a-si naste in libertate "insarcinarile"? Parca-l auzim chiar si pe Platon pufnind: "Socrate a jurat unui trac? Unui barbar care-i socoate pe greci mai inferiori decit tracii? Nu se poate una ca asta!"