Sfintii Zilei

[forever...]

Sfantul Ioan Rusul, grabnic vindecator al celor bolnavi

Sfantul Ioan Rusul este cinstit pe 27 mai. S-a nascut in jurul anului 1690 din parinti crestini. Luat de tanar in armata, participa in anul 1711 la un razboi ruso-turc. Dupa acest razboi, multi soldati rusi au fost vanduti ca robi, printre care si Sfantul Ioan Rusul. Vandut unui unui ofiter turc - conducator de calareti, a fost pus sa aiba grija de animale. Dormea alaturi de animalele din grajd. Pentru viata sa curata, i s-a propus sa locuiasca in casa, insa din smerenie refuza.

Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.

A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730.

La trei ani de la trecerea la Domnul, Sfantul Ioan i-a aparut in vis preotului care ii trimisese Impartasania, spunandu-i sa-i dezgroape trupul. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a descoperit trupul neputrezit si bine mirositor al Sfantului Ioan. Moastele sale au fost puse in biserica "Sfantul Gheorghe". Persoanele care veneau sa se inchine la sfintele sale moaste, primeau vindecare de multe feluri de boli.

Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica "Sfantul Gheorghe" si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci.

Dupa anul 1922, moastele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia, in actualul oras Procopie.

Mentionam ca mana dreapta a Sfantului Ioan se afla in Manastirea "Sfantul Pantelimon" din Muntele Athos. Cei care doresc sa se inchine moastelor Sfantului Ioan o pot face si la noi in tara: in biserica paraclisului Maternitatii Polizu din Bucuresti, in biserica Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, in biserica Spitalului Judetean Suceava, la Manastirea Adamesti din Teleorman, in biserica manastirii din comuna Floresti, Cluj, in paraclisul manastirii din comuna Slobozia, Giurgiu, in biserica de lemn a Manastirii Comana si in Paraclisul "Sfintii Ioachim si Ana" al Manastirii Sihastria.

Rugaciune catre Sfantul Ioan Rusul care se citeste la vreme de boala

Bucurandu-ma de dumnezeiasca marire la care te-ai inaltat, o, Sfinte Ioane, indraznesc sa alerg la ajutorul tau pentru tamaduire. Stiu, Parinte, ca incercarile vin din randuiala lui Dumnezeu. Stiu ca prin boala trupului, sufletul se curateste, si ca rabdarea este rasplatita de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznadejdii imi tulbura mintea si ma departeaza de rugaciune.

De aceea, dar, o, Sfinte, gasesc alinare in cugetarea la vindecarile tale minunate. Tu ai tamaduit multimea de copii spre bucuria parintilor lor. Tu ai indreptat spatele batranei garbove, tu ai dat sanatate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe batranul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai indepartat cheagurile de sange din capul Vasulei si l-ai tamaduit pe doctorul necredincios.

Stiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viata mea in mainile tale si mijloceste precum stii mantuirea mea. Daca voia Domnului este sa duc cu rabdare crucea bolii, da-mi putere si ajuta-ma sa nu cartesc din cauza neputintelor. Dar daca Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugaciunile tale, atunci sa ma tamaduiesti fara sovaiala, noule doctor fara-de-arginti, ca vazand aceasta sa-ti multumesc tie si sa-L laud in vecii vecilor pe Doctorul sufletelor si al trupurilor, prin cantarea: Aliluia!

[fallen]

Amin!
Chiar voiam sa scriu si eu despre El.
In Bucuresti la capela Spit. Polizu, langa Gara de Nord, va puteri inchina la sfntele moaste ale lui, sau undeva in Drumul Taberei am inteles ca e o biserica cu hramul sfantului in cartierul nou ,"Brancusi".

[sophia]

Am o nelamurire:

Din alte surse am aflat ca azi este si Sf. Iulia si multi se serbeaza azi.
In unele calendare am vazut ca este trecuta, in altele nu (aici pe site nu este, la mine in calendar nu este).

De ce este aceasta diferenta intre calendare?

Si mai am o remarca:

Am citit ieri (aici pe site) despre o sfanta cu fiul ei, martiri intru credinta.
M-a impresionat povestea lor, mai ales ca un copil mic sa-si sustina credinta cu tarie.
E vorba de Sf. Iulita si fiul ei Sf. Chiric.
Tot ne intrebam uneori de sfinti copii, sfinti casatoriti etc.
Iulita a fost vaduva, cu un copil mic.
Nu se spune despre viata lor decat aspectul mortii lor martirice.

[cristiboss56]

Sfântul şi marele Profet Ilie, era feciorul lui Sovac din Tesvi, din pământul Arabiei, din neamul lui Aaron, şi locuia în Galaad, deoarece Tesvi era cetate dată preoţilor.
Se spune că la naşterea sa, tatăl său a văzut că dădeau mâna cu pruncul său nişte bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, îl înfăşau cu foc şi îi dădeau să mănânce pară de foc. Şi mergând la Ierusalim, a spus preoţilor, care i-au tâlcuit visul aşa: << Nu te teme, omule, că locaşul copilului va să fie lumină. Şi cuvântul lui va fi hotărâre adevărată, şi viaţa lui cu Domnul, şi râvna lui plăcută Domnului. Şi va judeca pe Israel cu sabie şi cu foc >>. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii şi se ţinea în permanenţă în faţa lui Dumnezeu prin post neîncetat şi rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul şi făcură din el modelul vieţii mănăstireşti.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regale evreilor.
Acest rege îşi luase de soţie o prinţesă feniciană, Isabela din Sidon, femeie de alt neam şi închinătoarea lui Baal, zeul fenicienilor. Şi ea îndemna pe rege să părăsească vechea credinţă a iudeilor, în Dumnezeul cel adevărat, şi să se închine lui Baal,nu numai el, ci să silească tot poporul să-1 urmeze, întorcându-se la păgânătate. Deci, regele, preţuin mai mult deşarta frumuseţe a femeii, decât mântuirea sufletului său, a părăsit credinţa cea bună şi, îmbrăţişând el însuşi legea idolească, a dat poruncă, şi mult ajutor, spre aducerea, poporului credincios la închinarea idolilor, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe, ridicând capişti idoleşti, pretutindeni pe pământul lui Israel, şi ţinând în mare cinste pe preoţii lui Baal.
I-a ridicat atunci, la chemarea Domnului, Ilie Proorocul şi, venind la curtea regelui, îl mustra, prin cuvinte aspre, pentru rătăcirea lui. Dar văzând că nu poate aduce pe rege la calea cea dreaptă a credinţei strămoşeşti, i-a vestit că se va abate asupra ţării o foamete mare, care va ţine trei ani şi jumătate, ca pedeapsă pentru lepădarea lui de credinţă. Regele, căutînd să-1 omoare, Proorocul Domnului s-a ascuns, în cele din urmă, în Fenicia, unde mâna regelui nu-1 mai putea atinge.
După trei ani şi jumătate însă Proorocul s-a întors la curtea lui Ahab. Cu jertfa adusă pe muntele Carmel, Proorocul a dovedit că străvechea credinţă, pe care o apăra el, era credinţa cea adevărată. Poporul însuşi, văzând minunata dovadă a Proorocului, a strigat: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat”. Şi, prinzând pe slujitorii cei mincinoşi ai lui Baal, i-a ucis, ca să nu mai înşele pe nimeni. Şi foametea a încetat, printr-o ploaie binecuvîntată, la rugăciunea Proorocului.
Marele Prooroc Ilie a săvârşit multe alte fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului; a văzut pe Dumnezeu, la muntele Horeb „în vânt“, pe cât este cu putinţă omului a-L vedea; a despărţit Iordanul, lovindu-1 cu cojocul, trecând ca pe uscat; şi a stat înaintea lui Hristos, la Schimbarea Lui la Faţă, pe Tabor. Iar, când s-au sfârşit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la ceruri într-un vîrtej de flăcări şi într-un car de foc. Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii ne spun că Sfântul Ilie va veni, iarăşi pe pământ, la sfârşitul veacurilor, ca Înaintemergător, la cea de a doua venire a lui Hristos, în slavă.

[cristiboss56]

Dreptul Iosif din Arimateea este pomenit pe 31 iulie şi în Duminica Femeilor Mironosiţe - a treia Duminică după Sfintele Paști. Ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Iosif din Arimateea este amintit pentru prima dată în Sfânta Scriptură în contextul Pătimirilor Mântuitorului. A fost om plăcut lui Dumnezeu şi L-a cinstit când alţii Îl necinsteau, când alţii L-au condamnat la moarte.
Dreptul Iosif era originar din Arimateea, din vechea cetate Rama, locul nașterii Prorocului Samuel, oraș al seminției lui Veniamin, amintit de Evanghelistul Matei (Mt. 2, 18). Datorită funcției importante pe care o deținea, nu putea să-L mărturisească direct pe Iisus, întrucât se hotărâse de către Sinedriu ca oricine Îl va mărturisi pe Iisus să fie excomunicat din Sinagogă și, evident, să piardă și alte drepturi (Ioan 9, 22, 34; 12, 42; 16, 2). Sfinții Evangheliști îl mai prezintă pe Iosif din Arimateea ca fiind bogat, nu doar material, ci și spiritual, de vreme ce se spune despre el: „Și iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun și drept” (Luca 23, 50-51). După moartea pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, având în vedere poziția și influența pe care le deținea, Iosif a mers la Pilat și l-a rugat să-i permită să coboare Trupul lui Iisus de pe cruce, ca să-L îngroape, fiindcă aşa prevedea legea iudaică pe care o respectă cu stricteţe. Ataşamentul său faţă de Mântuitorul se vede şi în ceea ce a făcut mai departe: „Şi coborându-L, L-a înfăşurat în giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus” (Luca 23, 53). Sfântul Evanghelist Matei ne spune că, de fapt, Iosif din Arimateea a renunţat la propriul mormânt săpat în piatră în favoarea Domnului, împlinind profeţia lui Isaia, care vestise că Mesia va fi condamnat împreună cu cei răi, dar mormântul lui va fi pus la un loc cu cel bogat. Datele tradiţiei precizează însă că şi lui i S-a arătat Domnul înviat, dăruindu-i bucuria şi deplinătatea credinţei. Iosif fusese arestat, întrucât grija sa faţă de Trupul Domnului a fost considerată un act de trădare de către iudei. Eliberat din închisoare, Iosif a fost exilat. De fapt, acesta a fost şi prilejul ca Sfântul să poată predica Evanghelia altor popoare. Întâlnirea cu Domnul înviat l-a determinat să nu mai fie ucenic doar „în taină”, ci un mărturisitor plin de curaj al Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Filip l-a însărcinat cu predicarea Învierii în Insulele Britanice, fapt atestat de istoricul Ipolit (170-236); cu toate acestea, alţi istorici şi scriitori creştini indică creştinarea timpurie a Britaniei: Eusebiu al Cezareii (260-340), Ilarie de Poitiers (300-376), Sfântul Ioan Hrisostom (347-407). Debarcând în Marsilia, împreună cu Lazăr cel înviat şi cu surorile lui, Marta şi Maria, Iosif a mers mai întâi în Galia şi apoi în Britania, în jurul localităţii Glastonbury, unde a ridicat biserici şi a încreştinat pe mulţi. Dionisie din Furna arată că Sfântul Iosif din Arimateea se reprezintă în icoanele îngropării lui Hristos, în chipul unui bătrân. Astfel, el este zugrăvit cerând Trupul lui Hristos de la Pilat, la luarea Trupului Domnului de pe Cruce, la plângerea Sa dinaintea înmormântării şi la îngroparea Domnului. Sfânta Tradiţie păstrează menţiunea că în spatele Bisericii Sfântului Mormânt se găsesc mormintele lui Iosif din Arimateea şi Nicodim. Biserica îi pomeneşte numele la fiecare Sfântă Li*tur*ghie, când preotul, punând pe Sfânta Masă Cinstitele Daruri, spune cuvintele „Iosif cel cu bun chip, de pe Lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-L şi cu miresme în mormânt nou îngropându-L, L-a pus”. Părintele Teofil Părăian ne spune despre Sfântul Iosif din Arimateea: „Om plăcut lui Dumnezeu este Iosif din Arimateea, care era ucenic al Domnului Hristos şi L-a cinstit când alţii Îl necinsteau, când alţii L-au condamnat la moarte, L-au biciuit, L-au scuipat, L-au defăimat şi L-au răstignit pe Cruce. Când Domnul Hristos a murit, Sfântul Iosif şi-a arătat cinstirea, cerându-i lui Pilat să-l lase să-nmormânteze cu cinste Trupul Domnului. Nu numai că L-a înmormântat cu cinste, dar - spune în Sfânta Evanghelie de la Matei - chiar I-a oferit mormânt Mântuitorului. Mântuitorul a primit mormântul în care a fost înmormântat de la Iosif din Arimateea. Noi nu putem să avem atâta admiraţie câtă ar trebui să avem! Ne simţim cu puterile împuţinate când ne gândim şi când e vorba să îi aducem cinstire Sfântului şi Dreptului Iosif din Arimateea. Noi trebuie să ne împodobim mintea cu gânduri din acestea, cu oameni din aceştia, ca să ne luminăm şi să ne schimbăm spre bine, ca să putem şi noi să-i cuprindem în sufletul nostru pe aceşti oameni plăcuţi lui Dumnezeu, cu calităţile lor, şi să ne formăm şi noi după alcătuirea lor, după virtuţile lor”.

[cristiboss56]

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.
Exista persoane care au sustinut ca ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul prefigureaza Vinerea Patimilor. Si dupa cum postim in fiecare vineri, ca zi a rastignirii Domnului, tot astfel se cuvine sa postim si in aceasta zi.
Mentionam ca in afara posturilor de lunga durata, avem si posturi de o zi:
- miercurea, ziua in care Mantuitorul a fost vandut;
- vinerea, ziua in care a fost rastignit;
- pe 14 septembrie - Inaltarea Sfintei Cruci, in amintirea Patimilor Mantuitorului;
- pe 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, in amintirea postului pe care il tineau in vechime catehumenii care urmau sa fie botezati in ziua praznuirii Botezului Domnului.
Sunt si persoane care postesc si lunea, in ziua inchinata sfintilor ingeri.
Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este o sarbatoare cu semnificatie eshatologica, precum este si Schimbarea la Fata a Domnului si
Adormirea Maicii Domnului . Prin Schimbarea la Fata ni se descopera chipul pe care il va avea omul unit cu Hristos - chip de slava, prin Adormirea Maicii Domnului se arata ca cel care L-a purtat pe Hristos se muta de la stricaciune la nestricaciune, in vreme ce prin aceasta sarbatoare ni se reveleaza ca toti cei care nu au fost straini de pocainta vestita de Sfantul Ioan Botezatorul vor ajunge in rai.
Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca cele trei sarbatori sa fie praznuite in luna august, ultima luna din anul bisericesc, ca semn ca acest chip al lumii va trece, ca cer nou si pamant nou vor fi ( Apocalipsa cap 21 ).

[cristiboss56]

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.
Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.
Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul
Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul , la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.
Capul Sfantului Ioan a avut, dupa traditia Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Prima si a doua aflare a capului este sarbatorita pe 24 februarie, iar A treia aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 25 mai.
Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut.
Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah, luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie si o bisericuta, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. Cand s-a apropiat insa de trecerea la cele vesnice, spre a nu fi gasit si pangarit de paganii ce se inmultisera in zona, el l-a luat si l-a ascuns din nou in pamant, in acelasi loc.
Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand Sfantul Ioan Botezatorul s-a aratat unor doi calugari si le-a poruncit sa dezgroape cinstitul sau cap. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.
In vreme ce calugarii calatoreau cu capul sfantului intr-un sac, au intalnit un olar si i-au dat acestuia sa duca sacul. Din cauza lenevirii lor, Sfantul Ioan i-a cerut olarului sa fuga de cei doi calugari. Ajuns acasa, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorita prezentei capului prorocului. Cand si-a simtit sfarsitul, olarul a pus capul sfantului intr-o racla si l-a daruit surorii sale. Racla va ajunge in grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia intr-o pestera. Multe minuni se vor petrece la aceasta pestera. Din nefericire, Eustatiu spunea ca datorita puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii nestiind ce ascunde in pestera sa. Dupa un timp, Eustatiu, stiind ca va fi trimis in exil, ingroapa capul Sfantului Ioan Botezatorul.
Pestera va fi locuita de niste monahi credinciosi, care vor ridica in apropierea ei o manastire. In anul 452, arhimandritul Marcel, staretul acelei manastiri, a vazut un foc mare la pestera de langa orasul Emesa, in timpul cantarii psalmilor. Asa a aflat in chip minunat capul sfantului. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.
In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.
Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul - traditii si obiceiuri
In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana. In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit "de la cruce pana la cruce", un post care tinea pana pe 14 septembrie ( Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.
Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi. Subliniez ca aceste obiceiuri nu au legatura cu Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, deci, nu trebuie respectate.
Adrian Cocosila

[cristiboss56]

in aceasta luna, in ziua a treizeci si una, pomenirea punerii in sfanta racla a Cinstitului brau al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, in cinstita ei casa, care este in Halcopratia, unde a fost adus de la episcopia Zilas, in zilele imparatului Iustinian; si minunea ce s-a facut prin punerea Cinstitului brau deasupra imparatesei Zoe, sotia imparatului Leon cel intelept.

imparatul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotand cinstitul brau al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era pastrat cu cinstita ei haina pana in acea vreme de o femeie fecioara, l-a adus in Constantinopol, si l-a pus intr-un sicriu luminat, pe care l-a numit si sfanta racla. Deci trecand 410 ani, a deschis acea sfanta racla imparatul Leon cel intelept, pentru femeia sa Zoe, care era chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de s-ar pune peste dansa cinstitul brau, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul brau stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, avand o pecete tiparita in aur; si hartie Codicel lipita, care arata cu numarul, vremea, indictionul si ziua in care fusese adus sfantul brau in Constantinopol si cum a fost pus de mainile imparatului Arcadie in racla, pecetluita fiind de dansul. Acest brau sarutandu-l imparatul, si intinzandu-l peste imparateasa cu mana patriarhului ce era atunci, o, minune, indata s-a mantuit de boala imparateasa, si toti slavind pe Mantuitorul Hristos si dand laude de multumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarasi in acea racla unde era mai inainte.

Tot in aceasta zi, pomenirea innoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.

Pe vremea imparatiei binecredinciosilor imparati Mihail si Teodora un oarecare patriciu cu numele Antonie, avea in Constantinopol o casa cinstita in curtea careia era si o biserica a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei. Din aceasta biserica fusese luata podoaba de imparatii cei mai dinainte luptatori impotriva icoanelor, scotand sfintele icoane si insemnandu-se numai cruci in locul lor. Deci patriciul acesta iarasi facand icoanele bisericii acestia cum se cuvenea, a facut si o baie foarte mica dedesubtul bisericii pentru trupeasca sa odihna; iar deasupra acelei bai se facea pururea slujba lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit intru dansul darul Preasfantului Duh, prin Preacurata Maica Domnului nostru Iisus Hristos, si au inceput a se face multe tamaduiri de multe feluri de boli. inca oarecare iubitori de Dumnezeu se stransera si au cerut de la patriciul, sa faca o data pe saptamana baie pentru fratii cei in Hristos si mai ales bolnavi. Si luand voie faceau aceasta cu credinta si se vindecau.

Dupa aceea, apropiindu-se sa moara patriciul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de Dumnezeu, pentru a lui sufleteasca mantuire. insa aceia fiind saraci si neavand nici apa de ajuns, nici alt venit, incet, incet, au parasit grija lucrului si baia a ramas neingrijita. Si jefuind-o unii si altii de uneltele si podoabele ce avea intr-insa, a ramas la stingere desavarsit. Iar sfanta biserica, caci era inalta si vindecatoare celor bolnavi, au lasat-o, facand slujba intr-insa, un preot, care din dumnezeiescul dar ce era intr-insa, avea din destul cele ce erau spre trebuinta hranei.

Deci fericitul imparat Roman facandu-si palate imparatesti si trebuindu-i mult material de lucru, si fiind instiintat de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu ca are mult material, a pus gand ca sa o strice. Iar Nascatoarea de Dumnezeu ce locuia intr-insa n-a ingaduit cele ce gandea imparatul. Caci in noaptea aceea s-a aratat celui ce era ispravnic peste lucru si unui tanar ce era ruda cu ispravnicul si le-a zis cu groaza, sa nu cuteze nicidecum a-i strica biserica aceea. Si daca s-a facut ziua, spunand tanarul visul catre maica ispravnicului a inteles si imparatul, care indata cum auzi, zise cuvantul acesta: "Nu voi sa am judecata cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ci inca voi innoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui". Pentru aceasta, in loc sa strice oamenii cei ce au fost trimisi, au curatit baia cu toata nevointa si au inalbit-o. Dupa aceea gatindu-se toate si facandu-se baie mai mare, de avea si scaldatoare si infierbantand-o, se scaldara imparatii: Roman, Constantin si Hristofor, si bucurandu-se intarira baia si cu hrisov de mila sa aiba a lua pe fiecare an si a daruit-o la manastirea cea numita a ispravnicului pentru ca sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu, monahii manastirii aceleia. Si cate minuni adica s-au facut mai inainte in mai sus zisa biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa, dar aici vom povesti una numai ce s-a facut in vremea noastra.

O femeie oarecare vestita a cazut in boala grea si s-a umflat, si chinuindu-se cu nesuferite dureri, si-a cheltuit toata averea sa la doctori si nimic nu se folosi de la ei. Auzind de minunile ce se faceau la biserica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo; si ramanand acolo cateva zile si nimic folosindu-se, ci bantuita foarte rau de boala, a iesit si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne si cazand la pamant se ruga zicand: "Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de tot ajutorul omenesc, am nazuit la tine". Deci ramanand acolo noua zile, i s-a aratat in ziua cea de pe urma o femeie de cinste zicandu-i: "O, femeie, ce strigi catre mine de ma superi neincetats" Iar ea a zis catre dansa: "O, stapana, stiu ca pentru pacatele mele ma chinuiesc; dar stiind ca pentru noi pacatosii Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorat din ceruri, si nascandu-Se din pantecele tau S-a facut om; drept aceea am nazuit la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa". Iar Nascatoarea de Dumnezeu zise iarasi catre dansa: "Du-te la locasul meu cel mic de la Neorie si acolo iti vei afla vindecarea". Daca s-a trezit femeia a multumit lui Dumnezeu, si s-a dus degrab la Neorie si cazand cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:

"Miluieste-ma, Stapana, si plineste milosardia ta intru manie". Si dupa ce a zis acestea a adormit; si a vazut iarasi pe Nascatoarea de Dumnezeu ce i se aratase impreuna cu un barbat frumos, care a zis catre acela: "Iata femeia cea bolnava; spinteca-i pantecele"; si acela indata lovind-o peste pantece cu varga ce tinea in mana, se facu nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ce se aratase cu dansul. Deci trezindu-se femeia simti ca iesea dintr-insa miros greu si nesuferit, si indata dezbracandu-se de imbracamintele ce purta, intra in baie, si spalandu-se a iesit cu femeile ce erau cu dansa, sanatoasa si vindecata. Si inchinandu-se acelui sfant loc, tamaia cu mirodenii, multumind Preasfintei Stapanei de Dumnezeu Nascatoarei, intru slava Celui ce S-a nascut dintr-insa, Hristos Dumnezeul nostru.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Fileort.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Diadoh.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintelor sapte fecioare din Gaza, care de sabie s-au savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Mina, Faust, Andrei si Iraclie.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru Mucenici din Perga Pamfiliei, care siliti fiind a alerga pe asternut de carbuni aprinsi, s-au savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei sute saizeci si sase de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Aidan episcopul, intemeietorul manastirii din Lindesfarne.

[cristiboss56]

in aceasta luna, in ziua intaia, inceputul Indictului, adica anul nou bisericesc.

Trebuie sa stim ca Biserica lui Dumnezeu praznuieste Indictul ("Indiction" la romani insemna: porunca si aratare), luand obicei de la cei batrani; ca era obicei, la romani, sa se faca incepatura anului de la acest Indiction, adica la 1 septembrie.

Si pentru ca in aceasta zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos in Sinagoga iudeilor, si dandu-I-se cartea lui Isaia proorocul, si deschizand-o a aflat locul unde era scris: "Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti saracilor, a vindeca pe cei zdrobiti la inima, a propovadui robilor slobozenie si orbilor vedere. A slobozi pe cei sfaramati intru usurare, a propovadui anul Domnului cel primit" (Luca 4, 16-22 dupa Isaia 61, 1-2). Apoi dand cartea slugii si sezand a zis: "Ca astazi s-a plinit Scriptura aceasta in urechile voastre". Cat s-au si mirat popoarele de cuvintele darului ce ieseau din gura Lui.

De asemenea, traditia spune ca si poporul evreu a intrat in Tara Fagaduintei in aceasta luna de Septembrie.

Tot in aceasta zi, se face pomenirea minunii savarsita de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, la Manastirea Miasinilor; si pomenirea incendiului cel mare de acolo.

Pomenirea Nascatoarei de Dumnezeu din Manastirea Miasinilor se face pentru sfanta icoana facatoare de minuni a Nascatoarei de Dumnezeu, care a fost aruncata in iezerul Gazurului, la Manastirea Miasinilor, de frica luptatorilor impotriva icoanelor. Aceasta dupa multa vreme cu voia lui Dumnezeu a iesit nestricata.

Iar pomenirea incendiului se face, caci s-a intamplat pentru pacatele noastre de s-a facut ardere foarte mare in cetatea imparateasca in zilele lui Leon imparatul, si au ars cea mai multa parte a cetatii timp de sapte zile.

Tot in aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stalpnicul (sau Stilitul) cel Batran.

Simeon Stalpnicul (sau Stilitul) cel batran s-a nascut intr-un sat ce se chema Sisa, in Asia Mica, intre Siria si Cilicia, in zilele imparatiei lui Leon cel Mare, si a lui Martirie, patriarhul Antiohiei (catre 457). Acesta, calugarindu-se, si suindu-se intr-un stalp, si suferind intr-acel stalp patruzeci si sapte de ani, si facandu-se de multe minuni facator, a adormit in pace.

Acest sfant este altul decat Sf. Simeon Stalpnicul de la Muntele Minunat (+ 596), praznuit pe 24 Mai si decat Sf. Simeon Stalpnicul cel tanar, pomenit la 27 Aprilie.

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Marta, maica Cuviosului Simeon Stalpnicul.

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Evantia.

Tot in aceasta zi, pomenirea adormirii lui Isus al lui Navi.

Acest Isus a fost al lui Navi, si urmator lui Moise, celui ce a fost datator de Lege evreilor. Acesta a luat si cetatea Ierihonului, care era a celor de alt neam. El a vazut pe Arhistrategul Mihail tinand in mana spada, si afland el ca acesta este mai-marele Voievod al puterii Domnului, lepadandu-si armele, a cazut la picioarele lui. insa dand el razboi cu cei de alt neam, si fiind gata sa apuna soarele, avand el osardie spre razboi, rugatu-s-a lui Dumnezeu si a zis sa stea soarele. Si indata a fost oprit soarele din calea lui sa nu apuna, pana ce a infrant Iosua pe cei straini care au fugit, si i-au biruit cu putere. Apoi povatuind el poporul, si trecandu-i prin pustie si impartindu-le pamantul fagaduintei, si judecand pe popor douazeci si sapte de ani, s-a facut infricosator vrajmasilor. Si aratandu-si barbatia si fapta buna in multe razboaie, a murit, si a fost ingropat cu cinste de poporul sau.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintelor 40 de Mucenite Fecioare, si a lui Amun Diaconul, dascalul lor.

Aceste Sfinte Fecioare erau din Adrianopolul Macedoniei. Si fiind crestine au urmat lui Hristos, avand si dascal pe Diaconul Amun. Fiind prinse de Vaul, ighemonul Adrianopolului, si mult fiind chinuite ca sa se inchine idolilor, s-au rugat lui Dumnezeu, si fiind spanzurate, in vazduh, chinuindu-se multe ceasuri, cazand jos, au pierit.

Apoi a fost spanzurat Sfantul Amun, si l-au zgariat pe coaste, dupa aceea au pus coif ars pe capul sau. Si izbavindu-se el a fost trimis impreuna cu sfintele fecioare de la Bereia la Iraclia Traciei la Licinie tiranul. Si din porunca acestuia, zece dintr-insele au fost bagate in foc, iar la opt, impreuna cu dascalul lor, li s-au taiat capetele; Si alte zece, sabii prin gura si prin inima suferind, s-au sfarsit; sase au fost tocate cu cutitele; iar celelalte sase s-au mutat la Domnul, fiind arse.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici si frati buni, Evod, Calista si Ermoghen.

Acesti sfinti mucenici, frati buni fiind, precum erau nascuti dintr-un pantece, asa s-au nascut si duhovniceste prin scaldatoarea cea dumnezeiasca pe vremea propovaduirii. Si de vreme ce au fost parati catre cel mai mare ce era biruitor atunci, ca sunt crestini, si cunoscandu-se bun-neamul si neingrozita starea sufletului lor, moarte de sabie asupra lor au randuit, si asa sfarsindu-si calea muceniciei, la Domnul s-au mutat.

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Meletie cel Nou, care s-a nevoit in muntele Miupoliei (Myopolis) de langa Theba, in Capadocia, si care cu pace s-a savarsit.

Sfantul Meletie s-a nascut in Capadocia (Asia Mica), catre anul 1035. Putin dotat pentru studii, el a cerut si a primit de Dumnezeu, dupa rugaciuni fervente, darul cunoasterii Sfintelor Scripturi, pe care le-a citit si meditat fara incetare tot restul vietii sale.

Devenit monah la Constantinopol, el a plecat in plerinaj la Ierusalim, pe atunci ocupat de turci. De acolo a vizitat Roma, unde s-a inchinat la mormantul Sfintilor Apostoli, iar apoi s-a instalat in Grecia, la manastirea de pe muntele Miopolis, in vremea domniei imparatului bizantin Alexis Comnenul (1081-1118). Aici a facut dovada de o ascultare si de o smerenie exemplare in viata comunitara, si de un zel arzator in lungile privegheri pe care le facea in fiecare noapte in chilia sa, nedand nicidecum odihna pleoapelor sale pana ce nu uda patul sau cu lacrimi (cf. Ps. 131). O asemenea purtare dadatoare de sfintenie i-a atras desigur ura diavolului, care l-a supus la ingrozitoare ispite si boli. Dar, inca o data, Meletie s-a aratat biruitor prin rabdare, si astfel Dumnezeu i-a daruit multime de harisme - a profetiei, a inainte-vederii, a discernamantului, a vindecarii bolilor -, pe care sfantul le-a utilizat spre folosul si mantuirea ucenicilor sai.

A adormit in pace, si sufletul lui s-a alipit cetelor ingeresti, la 1 septembrie 1105.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Anghel, care a marturisit in Constantinopol, la anul 1680, si care prin sabie s-a savarsit.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

[cristiboss56]

in aceasta luna, in ziua a cincea, pomenirea junghierii Proorocului Zaharia, tatal inaintemergatorului si Botezatorului Ioan.

Sfantul Profet Zaharia si Dreapta Elisabeta au fost parintii Sfantului Profet inaintemergator si Botezator Ioan. Ei erau descendenti din neamul lui Aaron: Zaharia, fiul lui Barac, a fost preot in Templul din Ierusalim iar Elisabeta a fost sora Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria. Cele doua femei casatorite si evlavioase sufereau de nerodire a trupului, ceea ce pe vremea aceea era luat drept pedeapsa de la Dumnezeu.

intr-o zi, in timpul slujbei din templu, un inger i s-a aratat lui Zaharia care i-a spus ca sotia sa batrana va naste prunc, "care va fi mare inaintea Domnului" (Luca 1:15) si "va merge inaintea Lui cu duhul si puterea lui Ilie" (Luca 1:17).

Zaharia s-a indoit de aceasta prezicere si pentru aceasta slabire in credinta el a fost pedepsit, luandu-i-se graiul. Cand Elisabeta a nascut un fiu, fiind insuflata de Duhul Sfant i-a dat numele Ioan, desi nimeni din familie nu mai avea acest nume.

Cand l-au intrebat si pe Zaharia acesta a scris si el numele de Ioan pe o tabla. Imediat dupa aceasta i-a revenit darul vorbirii si a inceput sa profeteasca despre fiul sau care urma sa fie inaintemergatorul Domnului.

Cand Irod imparatul a auzit de la magi despre nasterea Mantuitorului, a dat ordin sa fie omorati toti copiii de parte barbateasca de pana la doi ani din Betleem si din imprejurimi, sperand astfel sa nu-i scape nici pruncul Iisus.

Irod stia despre nasterea neobisnuita a lui Ioan si vroia sa-l omoare, crezand ca acesta era viitorul Rege al Iudeilor cel din profetii. Dar Elisabeta s-a ascuns cu pruncul in munti si s-a rugat la Dumnezeu sa-i scape de prigonitori. Din mila Domnului muntele s-a crapat si i-a adapostit pe mama si fiu pana ce prigonitorii au disparut.

in acele zile tragice, Zaharia slujea in templu iar soldatii lui Irod au incercat in zadar sa afle de la acesta unde se ascundeau Elisabeta si Ioan. Apoi, acestia l-au omorat pe sfantul profet, injunghiindu-l in fata altarului (Matei 23: 35).

Elisabeta a murit la 40 de zile dupa sotului ei si Sf. Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a trait in pustie pana in ziua in care a aparut in fata poporului lui Israel.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn si a celor impreuna cu dansii optzeci de preoti si leviti, adica diaconi.

Mucenicii Urban, Teodor, Medimn impreuna cu cei 79 de tovarasi au patimit la Nicomidia sub imparatul arian Valentus (Valens) (364-378 sau 379). Episcopul ortodox Evagrie a fost inlaturat de la Biserica din Constantinopol si crestinii care nu au acceptat erezia ariana au fost inchisi si torturati.

Ajunsi la disperare, crestinii ortodocsi au cerut sprijinul imparatului si au trimis la el 80 de oameni religiosi, condusi de Sfintii Urban, Teodor si Medimn.

Auzind plangerile lor justificate, imparatul s-a maniat foarte tare dar s-a stapanit sa se arate. in secret l-a chemat pe eparhul Modest si i-a dat ordin sa-i omoare pe delegati. Modest i-a urcat pe un vapor spunandu-le ca vor fi trimisi la inchisoare, dar apoi le-a dat ordin ofiterilor sa dea foc corabiei aflata in larg. Astfel, toti martirii de pe corabie au ars de vii.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Sfintitului Mucenic Avda, episcop de Hormizd, in Persia.

Sfantul acesta a fost pe vremea lui Teodosie imparatul romanilor si a lui Isdigerd I (399-419) imparatul persilor, in anii 412. Fiind prins de mai-marele vrajitor care il silea sa se inchine soarelui si focului, fiindca nu s-a plecat, a poruncit sa-l bata peste tot trupul cu toiege de trandafir pline de ghimpi, atat de mult, incat a ajuns ca un mort. Pentru aceasta luandu-l slujitorii l-au dus la casa sa. Si dupa un ceas si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu.

Tot in aceasta zi, pomenirea aratarii Sfantului Apostolul Petru la Iustinian imparatul.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului cuviosului mucenic Atanasie, egumenul (staretul) Manastirii Sfantului Simeon Stilitul, la Brest-Litovsk.

Sf. Mucenic Atanasie al Brest-ului a fost bielorus si s-a nascut in anul 1597 intr-o familie de crestini numita Filipovici. El a fost bine educat si cunostea literatura teologica si istorica dupa cum se poate vedea in jurnalul sfantului, care s-a pastrat.

in tinerete, Sf. Atanasie a fost dascal in casele comerciantilor polonezi. in 1627 a acceptat tunderea sub egumenul Iosif de la Manastirea Sf. Duh din Vilensk. Sf. Atanasie a fost numit ieromonah in 1632 si ales staret al Manastirii Duboisk de langa Pinsk.

Cu ajutorul si binecuvantarea speciala a Maicii Domnului, Sf. Atanasie a reusit sa reinvieze ortodoxia pe teritoriile limitrofe ale Rusiei vechi, care au fost luate de polonezi. intre anii 1638-1648 Sf. Atanasie a facut ascultare ca egumen al Manastirii Bretsk-Simeonov, indurand abuzuri nesfarsite din partea Uniatilor si fiind ilegal persecutat de autoritatile civile. A fost intemnitat de trei ori.

Sfantul a fost dus la Kiev in fata unui tribunal religios ca sa fie judecat dar a fost achitat si s-a intors la manastirea sa. Timp de zece ani Atanasie a luptat impotriva oamenilor rauvoitori, pentru triumful netulburat al ortodoxiei, marturie fiind suferintele sale.Dupa mai multe incercari de a-i frange spiritul de lupta pentru ortodoxie, in cele din urma, dupa un alt proces care i s-a intentat, sfantul a fost condamnat la moarte prin executie, deoarece era impotriva Uniatilor.

Sf. Atanasie a murit ca martir in noaptea de 4/5 septembrie 1648, iar dezgroparea moastelor s-a facut in 20 iulie 1679.

Tot in aceasta zi, pomenirea purtatorului-de-patimire sfantul print Gleb.

Sfantul Print Gleb, botezat cu numele David, a fost unul din primii martiri rusi cunoscuti sub numele de "Purtatori de patimiri". El a patimit impreuna cu fratele sau, printul Boris (botezat in crestinism cu numele de Roman). Dupa uciderea Sf. Boris, Svyatopolk Blestematul i-a trimis Printului Gleb un mesager mincinos

care-i aducea informatii eronate despre tatal lor, Marele Print Vladimir, mort din cauza unei boli, incercand astfel sa scape si de ultimul pretendent la tronul din Kiev.

Fiind mintit, Printul Gleb s-a grabit sa ajunga la Kiev insotit de o mana de oameni. Fratele sau mai intelept Yaroslav, ajungandu-l din urma la Smolensk, nu l-a putut opri pe acesta din drum, deoarece sfantul Gleb nu-si putea imagina o astfel de cruda inselaciune din partea fratelui sau Svyatopolk.

Nu departe de Smolensk, ucigasii au urcat pe nava Sf. Gleb, care nu s-a opus, cerand doar sa fie lasat in viata pentru varsta lui frageda. Dar la ordinul criminalilor, bucatarul navei i-a taiat gatul lui Gleb ingropandu-l langa Smolensk, intr-un loc pustiu, intre doua trunchiuri de copac, intr-un sicriu modest din lemn. (+1015). in perioada 1019-1020 fratele sau, Yaroslav i-a descoperit mormantul si trupul neputrezit care a fost mutat la Vyshgorod langa Kiev si ingropat langa sfantul print Boris.

Mai tarziu, moastele fratilor au fost mutate in 2 mai la Biserica Sf. Vasile cel Mare, savarsindu-se multe minuni la raclele celor doi sfinti "Purtatori de Patimiri". Mitropolitul Ioan al Kievului a compus o slujba pentru printii sfinti fixand si data praznuirii lor in comun ziua de 24 iulie, incepand din prima jumatate a sec. al XI-lea.

Biserica Rusa i-a cinstit din vremuri stravechi pe acesti doi sfinti, care prin rugaciunile lor au ajutat locul lor de nastere, mai ales in perioadele de mari tulburari. Astfel, chiar inainte de Batalia de la Neva din 1240, Patimitorii Boris si Gleb au aparut in vis unui soldat din armata printului Alexander Nevsky (23 noiembrie, 30 august si 23 mai), ajutand rusii in timpul luptei.

Cronicile sunt pline de marturii ale milostivirii celor doi sfinti rusi si de minunile care s-au vazut la raclele lor. Multe biserici s-au construit in Rusia care au primit hramul Sfintilor Purtatori de Patimiri Boris si Gleb.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.