Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #141  
Vechi 05.12.2016, 03:27:47
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Citat:
În prealabil postat de tabitha Vezi mesajul
Multumim pentru împărtăsirea acestor gânduri si amintiri. o duminică frumoasă si cu pace îti doresc. Doamne ajută!
Până la Parusie rămânînd oleacă de timp, m-am gândit să evoc o altă personalitate a școlii românești de Psihologie și Psihopatologie, pe profesorul nostru din anii IV și V: George Ionescu.
http://www.romjpsychiat.ro/article/p...eorghe-ionescu

Spre deosebire de celălalt celebru Ionescu, prezentat aici, http://www.psikoloji2016.org/Yabanci-Konusmalar
profesorul nostru a ales să rămână în țară (în materialul de mai sus, doctorul Marcu, unul dintre discipolii Profesorului evocă o parte din activitatea științifică, clinică și academică a maestrului).
Cei doi Ionescu ne-au fost nouă de mare folos, deoarece colaborau strâns iar noi, studenții și apoi psihologii eram la curent cu mai toate mișcările semnificative din Europa și Canada în ceea ce privește evoluția disciplinelor psi.

Îl evoc pe Prof. G. Ionescu nu doar pentru că a fost cel mai îndrăgit dascăl al nostru (era genul de profesor-actor, juca extraordinar rolul unuia sau altuia dintre bolnavi așa încât, doar văzîndu-l cum imită pe pacienți înțelegeai esențialul bolii; era însă foarte concentrat pe "buchea cărții" astfel încât, pe doar două pagini noi "prindeam" trăsăturile esențiale ale vreunei categorii nosografice, precum și tipul de terapie potrivit, complicațiile și indicațiile pentru abordarea acestora etc. La examene era extrem de exigent: ori știai de 9 sau 10, ori te pica. Iar când te pica trebuia să faci practică o vară întreagă la Obregia, altfel nu te primea în examen. Nu-i plăceau deloc tocilarii, hoții și proștii! Nu suporta mita ori pilăraia.)

Profesorul mi-a făcut cândva o propunere directă:"vreau să te dedici studiului reprezentării sociale de la noi privind Psihologia și să te apleci asupra tulburărilor de personalitate."
Cu reprezentările sociale eram familiarizat, Proful cunoștea probabil o lucrare de-a mea publicată tocmai pe chestiunea aceasta și mă voia colaborator pe o temă care îl preocupa serios. Căci ne spunea mereu la cursuri că românii au o reprezentare socială curioasă referitor la psihologie... Sublinia erorile din "nucleul tare" al R.S. și căuta căi de modificare a acesteia, iar eu îi spuneam mereu că nu se poate modifica nucleul decât prin fenomene cu amploare socială mare, cu impact puternic. Ori singurele întâmplări cu reverberații sociale de la noi privind psihologia erau că Sue Ellen mergea la psihanalist iar Meditația Transcendentală (care nu avea treabă, de fapt, cu psihologia, deși prinsese în mrejele ei câțiva psihologi de marcă) dăduse mulțime de victime și dusese la desființarea Psihologiei în România. Ce reprezentare socială să ai aici? Firește, una caricaturală, cum e dealtfel și astăzi....

Atunci ne-am concentrat discuția pe tulburările de personalitate (vechea denumire e "caracteropatie" sau "psihopatie" sau "sociopatie"). Acestea sunt mai puțin abordate de psihiatri și mai mult de psihologi și psihoterapeuți - în țările civilizate, desigur...
Profu vroia să convingă pe unii studenți să se dedice acestei condiții aflate pe muchia dintre normalitate și nebunie.
I-am dat ascultare, până azi. Desigur, nu m-am axat cu predilecție pe asta, ca un discipol foarte ascultător, însă am dat mereu atenție acestei chestiuni. Tulburările de personalitate sunt cea mai răspândită condiție omenească în ansamblul populației. Fiecare dintre noi avem o serie de trăsături specifice sau secundare dintr-o tulburare sau mai multe... Fie că suntem conștienți de asta sau (de obicei) nu. Ele sunt dificil de diagnosticat și încă mai dificil de tratat, pentru că omul cu o tulburare de personalitate nu se simte "bolnav" - deși multe necazuri i se trag tocmai de aici.

Scriu despre tulburările de personalitate aici, și ținînd cont că Ecclesia este formată din oameni de tot felul. Noi toți, cei ce formăm Biserica, suntem înclinați fie spre a ne comporta ca anxiosul prăpăstios, fie ca depresivul morocănos și tentat spre deznădejde, fie ca paranoidul suspicios etc.
În biserică vom întâlni, astfel, mereu pe unii care se sperie din orice, văd un semn rău în orice întâmplare (aoleu, s-a mișcat candelabrul: ce-o fi? s-a împiedicat popa: vai, semn rău... etc. etc.), care pun mereu răul înainte, care întâmpină totul cu neliniște și văd mereu posibile catastrofe... Uneori devin gălăgioși, turbulenți, crezînd că vine sfârșitul lumii. Ei nu știu că timpul sfârșitului nu e dat nouă a cunoaște și că numai Tatăl din Ceruri știe taina lui. Li se pare că semnele vădesc, indiscutabil, sfârșitul... Sunt anxioșii, eventual depresivii.
Alții "știu" (cu o certitudine apăsătoare) că lucrurile nu sunt ce par a fi... La ei "ghicitura" e o imensă ghicitoare, descompusă în ghicitori mai mici pe care ne pun unii răi să le canonisim noi. Ei cred că mereu cineva pune ceva la cale: sioniștii, frăția cutare din umbră, antihristul care tocmai s-a arătat colo sau dincolo înconjurat de francmasoni etc. etc. Conspirații peste conspirații le chinuie cugetul și îi presează și pe ceilalți să se "trezească", să își "de-a seama" că, de pildă, Sinodul din Creta e musai francmason și vrea să ne pregătească, conform unui plan secret (evident!) pentru ecumenismul cel pierzător. Evident, e vorba despre oameni cu înclinații paranoide.
Mai sunt unii care cred că Biblia și alte cărți sunt de la ...extratereștri. Aceștia ne observă zi și noapte și ne conduc destinele... Ei lucrează cu energii speciale, cu arme subtile, operîndu-ne mintea. Sunt schizotipalii.
Narcisicii sunt cei care, mascați sau nu cu vopseala "smereniei", au mereu impresia că importanța lor sub soare este unică, excepțională și de neînlocuit și că fără ei Tainele nu ar mai fi valide etc. Își fac loc cu multă diplomație în centrul atenției, acolo fac pe rezonabilii și umilii, iar când prind momentul favorabil dau o lovitură sub centură sau pe la spate (cu o inocență admirabilă! și înalt justificată) celui pe care mai nainte îl numeau "frate". Și eventual îl lăudau cum se pricepeau ei mai bine (și se pricep băieții ăștia, cum de nu!). Ei sunt împătimiții puterii (compensație proastă e unui complex de inferioritate ascuns), pe care, desigur, consideră că o merită, pentru că li se cuvine în mod firesc și pentru că, nu-i așa, au făcut unele sacrificii care îi recomandă. Adeseori merg cu nasul pe sus, la propriu, iar când te privesc își lasă capul pe spate...
Evitanții, mereu retrași și palizi, tremurînd ca o frunză la apropierea oricărui necunoscut, mai ales dacă nu au lângă ei, în chip simțit, o persoană protectoare care să le dea girul pentru a mișca, măcar - sunt cunoscuți ca deosebit de "pioși". Nu te poți baza pe ei, din păcate, în anumite situații mai dificile. Nu au încredere în oameni - "doar în Dumnezeu putem avea încredere", consideră ei...
Desigur, există și categoria aparte și nu tocmai rară a ... canaliei. Dar aceasta nu e prinsă ca atare în tipologia tulburărilor de personalitate, pe de o parte pentru că are o condiție mixtă și pe de altă parte, probabil, din sila autorilor. Atunci când se manifestă și devine clar ce hram poartă, canalia trebe să treacă pe lista absolut necesară de persoane periculoase. A se evita cu orice preț! Pentru că nu se schimbă niciodată și vor recidiva la prima ocazie.

În prezent am mare neîncredere că modul concret cum decurge viața în bisericile noastre, adică între noi (dincolo de activitățile sacramentale prinse în cultul nostru, care se defsășoară în continuitatea sfântă a Tradiției) are vreo eficiență asupra unor astfel de persoane. Ar putea să aibă, în cea mai înaltă măsură întrucât, de fapt, patologia aceasta e una care ține de moralitate. Or, esențial, lucrarea din Biserică e centrată ȘI pe acest aspect. Deși nu e vocația principală sau singulară a Bisericii.
Dar la noi se pare că în Biserică s-a făcut, pentru unii, o ascunzătoare teribilă. Nici vorbă de vreo lucrare serioasă, care ar putea merge mai bine ca oriunde tocmai în Casa Domnului Milei ci, dimpotrivă, profitînd de înțelegere se pare că la noi lucrează nestingherite tot felul de patologii, tulburînd viața de credință a fiecăruia și a celorlalți.
De aici un rol secundar, însă prin forța împrejurărilor tot mai pregnant căci lumea presează spre a produce noi și noi forme ale tulburărilor de personalitate, ar putea reveni tocmai psihologilor. Poate nu întâmplător, așa cum semnala un coleg de forum, unii dintre preoți se îndreaptă și astăzi spre psihologie. (Rămâne de văzut, în viitor, ce eficiență aduce această specializare suplimentară.) Însă reprezentarea socială a psihologului este cum este în România, astfel de tulburări sunt foarte greu/migălos de tratat și, în fine, din moment ce la noi nu prea contează ce fel de oameni suntem ci doar să meargă treaba, cum o merge, apăi .... merge și-așa.
Credem noi!

Aici o carte, de pionierat cândva, a Profesorului G. Ionescu despre tulburările de personalitate:
http://www.slideshare.net/paulmarian...personalitatii

Și încă una, excelentă pentru nespecialiști dar folositoare în viața de zi cu zi:
http://www.elefant.ro/carti/lecturi-...sp-152817.html

Last edited by ioan67; 05.12.2016 at 06:01:23.
Reply With Quote
  #142  
Vechi 05.12.2016, 05:53:01
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Tot profesorul G. Ionescu amintea uneori despre "miturile" prin care sunt văzuți psihologii și psihologia la noi.
Unul dintre mituri face referire la "impecabilitatea psihologului". Așteptări foarte înalte, cu totul nerealiste, sunt proiectate asupra unui om care e psiholog. Se așteaptă de la el să fie ca un fel de enciclopedie ambulantă, un fel de cunoscător al întreg adevărului sau ca un sfânt (ca și cum sfinții, la rândul lor, ar fi mereu impecabili și infailibili), cu soluții ad-hoc pentru orice problemă, dincolo de orice viciu sau afecțiune, un fel de superman al virtuții. De aici decurge o intransigență cu totul aparte față de psiholog, dăunătoare mai ales în relația de consiliere/psihoterapie.
Un alt mit este că psihologul/psihiatrul nu se îmbolnăvește sufletește. Că doară are leac pentru boli, nu? Însă noi știm deja că uneori tocmai pantofarul are pantofii rupți sau croitorul haina descusută, iar oculistul poartă ochelari și preotul mai face și el câte o boroboață ori de-a dreptul păcătuiește. Sunt situații reale de viață și nu folosește să le negăm.
La extrema cealaltă, se crede că psihologii și psihiatrii sunt mai nebuni decât restul oamenilor. Motivul invocat de obicei e că aceștia trăiesc printre nebuni și se contaminează, eventual că însăși nebunia prealabilă îi aduce între nebuni. Ceea ce se omite aici e, în primul rând, că psihologii nu lucrează decât în procent mic cu "nebunii". Doar anumite specializări țin de tratamentul persoanelor suferinde psihic. Apoi, chiar dacă medicii lucrează cu oameni bolnavi nu e deloc obligatoriu să ia și ei "virusul". Breasla medicilor are destule mijloace de protecție la îndemână și folosește o serie de măsuri cu rol profilactic dintre care cea mai eficientă este cultura. Un om instruit, informat, care a mai beneficiat și de niște formări și supervizări periodice, poate lesne recunoaște ceva-ul străin din mintea pacientului și se păstrează la distanță față de acesta, fără a-l împrumuta. La ce i-ar folosi unui medic să gândească precum paranoidul ori să sufere precum anxiosul? Identifică tulburarea, oferă tratamentul și cu asta basta. Eventual ridică din umeri ori oftează compătimitor.
Un alt mit este că acolo unde nu e credință în Dumnezeu nu te poți vindeca de o maladie psihică. Datele de statistică medicală arată însă că s-au vindecat de varii maladii psihice atât ateii cât și credincioșii, că sunt eficienți atât terapeuții atei cât și terapeuții credincioși și că orientarea religioasă nu afectează semnificativ procesul terapeutic decât atunci când e vorba de anumite subculturi specifice unde e important să te plasezi în acord cu credințele celuilalt.

În fine, alte mituri legate de sănătatea și boala psihică:
1) Dacă provii dintr-un neam cu bolnavi mintal, vei fi și tu unul. Fals, predispoziția genetică și cultura familiei sunt doar "cartușul de pe țeavă". Și nu e chiar atât de ușor să apeși pe trăgaciul puștii unui om, care este mintea nebuniei. Etiologia tulburării mintale e mult mai complexă decât pare. Un întreg sistem de factori (sociali, biochimici, culturali) lucrează la producerea unei maladii.
2) Dacă ai tăi au fost toți sănătoși, nu ai cum să te îmbolnăvești. Fals, multe sunt evenimentele vieții care pot face o legumă dintr-un om foarte puternic pe plan psihic. Eventual, vitalitatea și obiceiurile sănătoase din neamul tău te pot ajuta să reziști mai bine și să îți revii mai rapid și mai amplu, în cazul când se întâmplă să te îmbolnăvești.
3) Boala vine ca pedeapsă de la Dumnezeu. Probabil, pentru cei care cred că Dumnezeu nu are ceva mai bun de făcut decât să îi îmbolnăvească pe oameni. De fapt, boala vine de la oameni, de la relațiile execrabile dintre ei și din propria neglijență. Păcatul, însă, prin anomaliile pe care le induce în viața sufletească și în relații este, da, un agent patogen indiscutabil. Dar nu ca pedeapsă de la Dumnezeu, ci din pricina răului conținut în el și a modului cum ne raportăm la păcat după ce îl făptuim cu mintea ori cu fapta. Căci o bună spovedanie, de pildă, și un canon adecvat ne pot scăpa de multe din urmările păcatului.

Last edited by ioan67; 05.12.2016 at 06:05:04.
Reply With Quote
  #143  
Vechi 05.12.2016, 06:16:56
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Citat:
În prealabil postat de crincrin Vezi mesajul
Necredinciosii, ortodocsi sau nu, merg la psiholog, credinciosii merg la duhovnic.
Credința are multe trepte... Și atârnă de multe înrâuriri, de pildă de relația cu alți credincioși ori de preotul duhovnic.
În alt post ați dat un exemplu, strălucit dealtfel, al unui rus care s-a lăsat de băut printr-un "medicament" duhovnicesc. Episodul e din "Pelerinul rus" și e foarte adevărat, cred, ce scrie acolo. Departe, deci, de orice suspiciune față de textul de acolo, aș preciza doar că e vorba despre puterea credinței unui om. Dacă toți oamenii care consumă distructiv alcool ar avea credința acelui om, atunci da, probabil că metoda precizată acolo ar fi foarte bună pentru toți. Dar în realitate oamenii nu sunt toți ca ofițerul acela. După cum nici ca pelerinul de acolo nu suntem cu toții...
Și atunci se ridică singură întrebarea: ce facem cu ceilalți? Îi lăsăm pe mâna viciilor sau a diverselor neajunsuri doar pentru că ei nu au credința rusului?

Ei bine, până când oamenii ajung la o credință ca aceea (iar credința, ca și smerenia ori rugăciunea curată sunt, totuși, și daruri ale Domnului pentru om, iar nu doar ispravă autonomă a pământeanului), iată că s-au găsit oameni care să dea o mână de ajutor celor căzuți între spini. Bunul Samarinean nu e doar imaginea Domnului, ci a oricărui alt semen. Care, cum zice pilda, îngrijește cum se pricepe pe cel rănit apoi îl asistă și sprijină până când e în siguranță deplină.

Deci vorbim despre asistență de tot felul față de cei suferinzi sufletește, inclusiv asistență socială (laică și bisericească) și nu cred că trebuie să fim atât de categorici în a împărți pe oameni în credincioși și necredincioși. E prea abrupt, prea artificial și schematic, comparativ cu nenumăratele nuanțe concrete care alcătuiesc oceanul sufletului omenesc.
Reply With Quote
  #144  
Vechi 06.12.2016, 07:24:15
Anna Anna is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2006
Religia: Ortodox
Mesaje: 909
Implicit

Va multumesc si eu pentru amintirile relatate.

Ma uitam printre categoriile de tulburari de personalitate din Biserica pe care le-ati descris si ma gandeam oare unde ma incadrez, poate cel mai bine la evitant... Si sunt tare curioasa de "canalie" Ce fel de om poate fi? Si chiar asa irecuperabil? Oare se poate in psihologie sa se dea asa verdicte? Poate e unul dintre lucrurile care imi displac cel mai mult in psihologie, verdictele si etichetele.

Nu pot sa imi alung un fel de sentiment de regret ca scrieti pe forum si nu intr-o carte, la fel ca dl. Dragomir...sau oare scrieti si carti? Sau poate asa e mai bine pe forum, sau poate sunt de moda veche. Dar stau si ma gandesc la cartile pe care le-am citit si mi-au facut bine si nu stiu daca gaseam scrierile acelea pe un forum...Cel putin o carte poate deveni cunoscuta, o poti recomanda, poate deveni cunoscuta intr-o comunitate...

Si tot asa, citind cele spuse, as vrea sa ne povestiti de "rezilienta" (nu stiu daca e corect termenul romanesc). Ce ii ajuta pe oameni sa nu fie doborati de anumite evenimente, in timp ce altii nu rezista chiar si la lucruri marunte. Ma fascineaza faptul ca unul din pilarii rezilientei, cel putin din ce am citit, e a avea o retea sociala puternica. Tot timpul m-a preocupat notiunea de comunitate, traditii, si mult mai mult acum fiind in strainatate, se simte si mai pregnant cat de mult inseamna comunitatea, cultura din care vii, seturile de valori nescrise, cutumele, mentalitatile, chiar si limba cu toate nuantele ei...Suntem toti oameni, dar totusi atat de diferiti...Cum oare vor trai copiii mei in asa amalgam? Mi-e dor de satul bunicilor, de statornicie, de lucruri "invesnicite", de lucruri care sa nu fie puse sub semnul intrebarii, sa nici nu stii macar ca se poate altfel...
__________________
"Daca cineva mi-ar fi dovedit ca Hristos sta in afara adevarului, si daca in realitate adevarul ar sta in afara de Hristos,atunci as prefera sa fiu cu Hristos si nu cu adevarul" (Dostoievski)

"Daca Dumnezeu nu exista atunci totul este permis" (tot Dostoievski)
Reply With Quote
  #145  
Vechi 06.12.2016, 08:40:30
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Anna Vezi mesajul
Va multumesc si eu pentru amintirile relatate.

Ma uitam printre categoriile de tulburari de personalitate din Biserica pe care le-ati descris si ma gandeam oare unde ma incadrez, poate cel mai bine la evitant... Si sunt tare curioasa de "canalie" Ce fel de om poate fi? Si chiar asa irecuperabil? Oare se poate in psihologie sa se dea asa verdicte? Poate e unul dintre lucrurile care imi displac cel mai mult in psihologie, verdictele si etichetele.

Nu pot sa imi alung un fel de sentiment de regret ca scrieti pe forum si nu intr-o carte, la fel ca dl. Dragomir...sau oare scrieti si carti? Sau poate asa e mai bine pe forum, sau poate sunt de moda veche. Dar stau si ma gandesc la cartile pe care le-am citit si mi-au facut bine si nu stiu daca gaseam scrierile acelea pe un forum...Cel putin o carte poate deveni cunoscuta, o poti recomanda, poate deveni cunoscuta intr-o comunitate...

Si tot asa, citind cele spuse, as vrea sa ne povestiti de "rezilienta" (nu stiu daca e corect termenul romanesc). Ce ii ajuta pe oameni sa nu fie doborati de anumite evenimente, in timp ce altii nu rezista chiar si la lucruri marunte. Ma fascineaza faptul ca unul din pilarii rezilientei, cel putin din ce am citit, e a avea o retea sociala puternica. Tot timpul m-a preocupat notiunea de comunitate, traditii, si mult mai mult acum fiind in strainatate, se simte si mai pregnant cat de mult inseamna comunitatea, cultura din care vii, seturile de valori nescrise, cutumele, mentalitatile, chiar si limba cu toate nuantele ei...Suntem toti oameni, dar totusi atat de diferiti...Cum oare vor trai copiii mei in asa amalgam? Mi-e dor de satul bunicilor, de statornicie, de lucruri "invesnicite", de lucruri care sa nu fie puse sub semnul intrebarii, sa nici nu stii macar ca se poate altfel...
Tocmai ziceam în postare că psihologii "academici", scientiști, nu se ocupă cu predilecție de tipologia morală, aceasta rămînînd specialitatea moraliștilor. Canalia este descrisă clar mai ales în romane, povești, nuvele. Avem în toată literatura lumii prototipul trădătorului, al omului viclean, al turnătorului etc. Tratatele de psihologie lasă aceste amănunte pe seama psihologilor mai pătrunzători care sunt scriitorii.
Totuși, canalia este reductibilă la un amestec de tulburări ale personalității: narcisicul, dissocialul, paranoidul contribuie la aliajul canaliei care, însă, are ceva ireductibil la cunoașterea psihologică obișnuită. Acel ceva nu vreau să-l numesc.
Vă sugerez să citiți din maera noastră literatură unele cărți precum Moara cu noroc, Ciocoii vechi și noi, Enigma Otiliei sau Cel mai iubit dintre pământeni. Fie și doar din aceste câteva lucrări veți afla mai multe detalii despre canalie. Deși, amănunt foarte important, chiar și când descriu astfel de mizerii scriitorii le îndulcesc mereu chipul, poate și fiindcă artiștii rămân mereu cu o oarece bunăvoință față de oameni și omenesc. O canalie autentică nu e de găsit, așadar, portretizată complet în cărți ci se cunoaște doar în viață. Din păcate...

Ce îi ajută pe oameni să nu fie doborâți?
Oamenii!
Oamenii minunați pe care i-au cunoscut în trecutul lor și care au rămas o fântână vie de speranță, de încredere, de viață. Oamenii iubitori, oamenii care au avut ceva de oferit, cu adevărat.
Iar dacă vreun om nu a experiat încă relația cu astfel de oameni ai dragostei, ei bine: să caute să experieze! Nu-i niciodată prea târziu să găsim oameni puternici, zdraveni, frumoși și buni, care ne pot oferi ceea ce n-am primit în trecut.
Astfel de oameni sunt în jurul nostru, uneori ascunși după o "mască" la prima vedere aspră sau dură etc. Ei se vădesc la adevărata lor măsură doar în momentele cruciale, când toți ceilalți fug, tac neputincioși sau dau cu pietre. Abia atunci poți descoperi ce comoară de oameni ai avut în jurul tău și, vai, nu ai sesizat. Ei sunt discreți și eficienți, iertători și însuflețitori. Au mereu ceva potrivit de oferit, fără să ceară mare lucru în schimb. Dacă cer ceva, o fac doar ca să nu devii suspicios. De obicei ei cer fleacuri, lucruri simple.

Așadar oamenii ajută pe alți oameni să înfrunte necazurile, durerile etc.
Dumnezeu lucrează (și) prin oameni.
Reply With Quote
  #146  
Vechi 06.12.2016, 09:08:48
Anna Anna is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2006
Religia: Ortodox
Mesaje: 909
Implicit

Mare dreptate aveti cu oamenii.

Bine ca ati inceput cu negativul si ati sfarsit cu pozitivul, dar uite ca eu tot nu m-am lamurit, si readuc in discutie:

Citat:
În prealabil postat de ioan67 Vezi mesajul
contribuie la aliajul canaliei care, însă, are ceva ireductibil la cunoașterea psihologică obișnuită. Acel ceva nu vreau să-l numesc.
O canalie autentică nu e de găsit, așadar, portretizată complet în cărți ci se cunoaște doar în viață. Din păcate...
Pai cred ca asta e, ca nu am cunoscut pe nimeni asa, si credeam ca e mai mult o fabulatie, ca balaurul din povesti. Sau sper ca nu am cunoscut...cum ii recunoastem? Sau chiar numai in momentele cheie se dau pe fata? Si ce e acel ceva? Va referiti la lumea spirituala? Oare e morbida curiozitatea mea sau e doar dorinta de cunoastere? Nu stiu de ce ma "chinuie" tot timpul tema oamenilor "rai". Poate dintr-o frica, de a nu fi si eu asa si a ma lipsi de iubire...Sau din frica sa nu fie altii asa. Sau pentru ca prefer o lume fara canalii, sau pentru ca nu-mi pot incapea in intelegere anumite lucruri. Daca tot ziceati de Ivan, in anumite locuri rezonez mult cu Ivan, doar ca eu nu vreau sa "returnez biletul", mai sper inca...
__________________
"Daca cineva mi-ar fi dovedit ca Hristos sta in afara adevarului, si daca in realitate adevarul ar sta in afara de Hristos,atunci as prefera sa fiu cu Hristos si nu cu adevarul" (Dostoievski)

"Daca Dumnezeu nu exista atunci totul este permis" (tot Dostoievski)
Reply With Quote
  #147  
Vechi 06.12.2016, 10:58:13
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Anna Vezi mesajul
Mare dreptate aveti cu oamenii.

Bine ca ati inceput cu negativul si ati sfarsit cu pozitivul, dar uite ca eu tot nu m-am lamurit, si readuc in discutie:



Pai cred ca asta e, ca nu am cunoscut pe nimeni asa, si credeam ca e mai mult o fabulatie, ca balaurul din povesti. Sau sper ca nu am cunoscut...cum ii recunoastem? Sau chiar numai in momentele cheie se dau pe fata? Si ce e acel ceva? Va referiti la lumea spirituala? Oare e morbida curiozitatea mea sau e doar dorinta de cunoastere? Nu stiu de ce ma "chinuie" tot timpul tema oamenilor "rai". Poate dintr-o frica, de a nu fi si eu asa si a ma lipsi de iubire...Sau din frica sa nu fie altii asa. Sau pentru ca prefer o lume fara canalii, sau pentru ca nu-mi pot incapea in intelegere anumite lucruri. Daca tot ziceati de Ivan, in anumite locuri rezonez mult cu Ivan, doar ca eu nu vreau sa "returnez biletul", mai sper inca...
...:) Nu vă grăbiți să cunoașteți răul cu dinadinsul. Se va ivi oricum, întrupat succesiv în diverse comportamente omenești și va căuta să pătrundă adânc în viața dvs., tocmai când vă va fi lumea mai dragă.
Nu doar în alții se va înșuruba; el dă să intre în oricine, fără excepție.
Totul e să fiți pregătită ca, atunci când va veni, prinlăuntru sau prin semeni să sesizați prompt asta și să îi spuneți în față: nu am treabă cu tine, vezi-ți de drum. Deși nu e suficient să îi spuneți doar o dată...
P.S. Balaurul din povești nu e o fabulație, ci e reprezentarea răului (ca și spânul, canalia întruchipată) pe înțelesul copiilor.
Reply With Quote
  #148  
Vechi 06.12.2016, 12:47:43
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.084
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Anna Vezi mesajul
Mare dreptate aveti cu oamenii.

Bine ca ati inceput cu negativul si ati sfarsit cu pozitivul, dar uite ca eu tot nu m-am lamurit, si readuc in discutie:



Pai cred ca asta e, ca nu am cunoscut pe nimeni asa, si credeam ca e mai mult o fabulatie, ca balaurul din povesti. Sau sper ca nu am cunoscut...cum ii recunoastem? Sau chiar numai in momentele cheie se dau pe fata? Si ce e acel ceva? Va referiti la lumea spirituala? Oare e morbida curiozitatea mea sau e doar dorinta de cunoastere? Nu stiu de ce ma "chinuie" tot timpul tema oamenilor "rai". Poate dintr-o frica, de a nu fi si eu asa si a ma lipsi de iubire...Sau din frica sa nu fie altii asa. Sau pentru ca prefer o lume fara canalii, sau pentru ca nu-mi pot incapea in intelegere anumite lucruri. Daca tot ziceati de Ivan, in anumite locuri rezonez mult cu Ivan, doar ca eu nu vreau sa "returnez biletul", mai sper inca...

Frica excesiva intuneca mintea, s-ar putea sa te feresti de oameni buni si sa sfarsesti pana la urma cu unii rai.

Ma rog, generic vorbind ca pana la urma linia dintre "rau" si "bun" e destul de subiectiva, poti fi uimit cat de mult pot tolera unii raul si cat de urat pot trata altii binele.

Lume fara rau nu exista, clar, pentru a evita "capcanale" trebuie exersat discernamantul - iar aici nu e o reteta infailibila, poti gresi in ambele directii insa un lucru e sigur: nimeni nu iti poate face mai mult rau decat ii permiti.

Daca e vorba de o alegere de viata (ex. casatorie) omul poate si trebuie sa fie judecat prin prisma atasamentului fata de Biserica, atat timp cat oamenii au un duhovnic (chiar comun, daca se casatoresc) intr-un fel sau altul o pot scoate la capat.

Categoric, exista si exceptii - oameni buni desi nu foarte religiosi dar e bine ca nu exceptiile sa le cauti.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
Reply With Quote
  #149  
Vechi 07.12.2016, 11:06:35
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Recitesc "Frații Karamazov" (mulțumesc, Anna) și încep să redevin conștient de câteva din trăsăturile operei lui D. ca psiholog. Incontestabil, D. oferă mult material de lucru psihologilor și psihopatologilor prin toate cărțile sale. Descrierile măiastre ale unor tipologii psihologice, surprinderea expresivă a unor stări de conflict interior sau interpersonal, descrierea magistrală a înlănțuirii fenomenelor psihice - sunt doar câteva caracteristici ale scrierilor lui D. Sub influența starețului de la Optina, probabil, stareț pe care îl evocă în "Frații Karamazov" prin intermediul personajului Zosima, D. se arată preocupat și de unele chestiuni care țin de viața duhovnicească și, desigur, de lupta sufletului omenesc cu demonii. Aici psihologia omenească este înfățișată în note sumbre, adeseori, pe pagini de un dramatism tulburător dar care se îndreaptă și spre deznodăminte fericite. Tragicul și sublimul se îmbină în nenumărate nuanțe, solicitînd pe cititor să își deschidă larg băierele inimii și toată puterea minții...
Voi reveni, după lectura cărții, la unele note mai precise în legătură cu aceste caracteristici pe care deocamdată le-am punctat în fugă. Deocamdată mai fac încă vreo două note sumare, pe linia asociațiilor stârnite de lectură.
Aș aminti, de pildă, câteva nume: H. James, S. Freud, H.Ey și ... Sfântul Isaac Sirul.
Nu știu cât de mult s-au folosit autorii menționați de scrierile Sfântului, însă este evident că operele lor au câteva caracteristici în comun, cu accente diferite.
Precizez deocamdată același travaliu încântător de a evidenția fenomenologia psihică în nenumăratele ei treceri, înlănțuiri, conflicte și transformări. O viață extrem de bogată, specifică adâncurilor inimii și minții, ne este zugrăvită de toți acești scriitori. Nu e vorba de a descrie oameni excepționali, genii sau diverse tipuri de supradotați, ci doar de a prinde în descrieri și explicații o serie de fenomene comune tuturor oamenilor. De aceea, lectura și aprofundarea unor astfel de texte cred că ne este utilă tuturor.
Cu ajutorul lui Dumnezeu voi rezuma pe câteva pagini, acum în Postul Nașterii Domnului, o serie de considerații personale referitoare la autorii citați, punctînd câteva asemănări între operele lor și evidențiind notele accentuate ale fiecăruia.
Apoi sper să putem discuta în voie pornind de la aceste însemnări sau, dacă se va ivi prilejul, să discutăm în baza altor opinii forumistice care pot apărea pe aici.
Toate cele bune, tuturor!
Reply With Quote
  #150  
Vechi 08.12.2016, 08:01:07
Anna Anna is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2006
Religia: Ortodox
Mesaje: 909
Implicit

Ah, uite ce am pornit! Chiar nu ma gandeam ca cineva se va apuca sau reapuca de citit Fratii Karamazov din cauza semnaturii mele. De parca nu stiam, totusi parca acum am descoperit pentru prima oara ce important e sa ne gandim la consecintele faptelor noastre !

Sper sa va fie spre folos si binecuvantare !

Acum, rupand un pic firul si continuitatea discutiei incepute pe marginea acestei teme adanci si serioase, a psihologiei in literatura, revin cu o alta tema ce o vroiam aici pe topicul acesta: lenea.

Mai precis, care e diferenta intre lene, procrastinare si depresie ? Si apoi, care e diferenta intre procrastinare si dependenta.

Mai concret, eu intreb pentru ca la mine se cam impletesc toate. Bine, depresie totusi simt ca nu mai am, si imi dau seama de diferenta pe propria piele. Dar totusi sincer eu acum cum sunt in viata de zi cu zi nu-mi dau seama daca am lene, daca am ceva urme de depresie usurica, sau doar "procrastinez" sau chiar doar sunt dependenta.

Si mai concret, in multe zile, in loc sa fac ceva de folos, sau ceva ce ar trebui sa fac in ziua respectiva, stau pe net cu orele. Si de multe ori nici nu dorm destul pentru ca tot zic inca putin inca putin. Si tot nu-mi dau seama care dintre cele 4 chestii le am, desi cel mai mult tind sa cred ca e dependenta/obisnuinta/old habits die hard. Dar tare mi-as dori sa fiu si eu echilibrata si sa nu-mi irosesc viata.
__________________
"Daca cineva mi-ar fi dovedit ca Hristos sta in afara adevarului, si daca in realitate adevarul ar sta in afara de Hristos,atunci as prefera sa fiu cu Hristos si nu cu adevarul" (Dostoievski)

"Daca Dumnezeu nu exista atunci totul este permis" (tot Dostoievski)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare