Strigat de ajutor

[Cineva27]

Gandurile-mi devin din ce in ce mai negre si simt nevoia sa spun cuiva. Sa incerc si asta, sa nu zic ca nu i-am dat o sansa vietii. Da, stiu, unii din voi poate chiar au o viata si lucruri mai bune de facut in aceasta seara de duminica... Si totusi scriu. Si am sa scriu. Doamne, daca existi, eu inca nu cred in Tine, nu Te simt, dar daca existi, trimite-mi un raspuns prin oamenii acestia de aici. Mi-am pierdut gustul pentru viata. Ma oboseste viata. Tot. As vrea numai sa dorm. Dar nici asta nu mai pot bine. M-am pierdut pe mine insumi, daca m-am gasit vreodata...Ce mai, deja devin incoerenta in exprimare. Nu stiu cum sa dau glas unei dureri atat de reale in mine, nu stiu cum sa o transpun in cuvinte putine. Oameni buni, nu ma mai motiveaza nimic in mod real. Ma tarai de pe o zi pe alta prefacandu-ma ca sunt bine, normala, functionala, zambesc, dau binete, etc. Dar de fapt traiesc o profunda nemultumire. Si nici nu am o cauza exterioara imediata, o drama recenta,un deces, sau ceva. Nu. E drept, ai mei sunt divortati, iar fratele meu e bolnav psihic, dar nu pot spune ca astea sunt raspunzatoare pentru cum ma simt eu acum. Am nevoie sa cred in ceva. Am nevoie de o motivatie. Cum sa fac sa cred in Dumnezeu? Cum se face sa simti in interior? Daca as crede in El, probabil ca nu as deznadajdui acum. Toate imi merg prost. Colac peste pupaza, ca sunt si in sesiune. Nici abilitatea de a invata nu o mai am. Intru in panica ca am examene si cred dinainte ca oricum nu sunt in stare sa le fac fata.Si cand ma gandesc ca am terminat cu 10 anul trecut. dar stiu, a fost din ambitie, nu real, pentru mine si pt a deveni buna in ce fac. Toata viata mea de pana acum pare sa fi fost o amagire. Lucrurile in care credeam se dovedesc perisabile. Imi pierd acusi si abilitatea de a ma mai bucura. Si maine am examen. Altadata stresul dinaintea examenelor ma motiva, puneam mana pe carte, acum ma indeamna la renuntare. Da,asta e cel mai grav simptom: RENUNTAREA. Imi vine sa renunt la lupta. De ce as mai lupta? DAca nu cred in mantuire? De ce nu simt ca Dumnezeu ma iubeste? De ce nu e deajuns soarele si natura ca dovada a existentei lui? De ce nu e de ajuns mama si fratele? Si ma simt si singura, nu prea am prieteni. Desi zic eu, nu mi lipseste nimic. Dumnezeu imi refuza bucuria asta. Ma simt seaca si inutila. Doar familia ce ma apreciaza, dar asta nu ma consoleaza, pt ca stiu ca asa e firesc, si ei o vor face neconditionat. Mi-ar placea si un iubit, la o adica...dar ce sa te faci...cu baietii de acum...Cei din mediul meu studentesc imi par prea copii, beau si practica lucruri care nu ca nu ma atrag, dar parca ceva inca ma tine departe de ele... baietii seriosi..ha...N am cunoscut niciunul! Oare exista? Doamne, incep sa judec, stiu...Ma simt fara rost. Ma simt uneori bogata si ca n-am cui sa dau. Imi cer iertate daca v-am tulburat. va invidiez pe toti cei care v-ati gasit sensul, linistea si pacea. Mie majoritatea oamenilor imi par chinuiti de viata. n am vazut om care in ciuda greutatilor sa fie fericit...poate doar aia pe la televizor..dan puric, maica siluana...dar si la ei as putea spune, pai da, ca sunt ei mai cu stea in frunte, i-a dat dumnezeu mai deosebiti...ce sa faca muritoarea de mine?

[Ilinca]

În prealabil postat de Cineva27

Gandurile-mi devin din ce in ce mai negre si simt nevoia sa spun cuiva. Sa incerc si asta, sa nu zic ca nu i-am dat o sansa vietii. Da, stiu, unii din voi poate chiar au o viata si lucruri mai bune de facut in aceasta seara de duminica... Si totusi scriu. Si am sa scriu. Doamne, daca existi, eu inca nu cred in Tine, nu Te simt, dar daca existi, trimite-mi un raspuns prin oamenii acestia de aici. Mi-am pierdut gustul pentru viata. Ma oboseste viata. Tot. As vrea numai sa dorm. Dar nici asta nu mai pot bine. M-am pierdut pe mine insumi, daca m-am gasit vreodata...Ce mai, deja devin incoerenta in exprimare. Nu stiu cum sa dau glas unei dureri atat de reale in mine, nu stiu cum sa o transpun in cuvinte putine. Oameni buni, nu ma mai motiveaza nimic in mod real. Ma tarai de pe o zi pe alta prefacandu-ma ca sunt bine, normala, functionala, zambesc, dau binete, etc. Dar de fapt traiesc o profunda nemultumire. Si nici nu am o cauza exterioara imediata, o drama recenta,un deces, sau ceva. Nu. E drept, ai mei sunt divortati, iar fratele meu e bolnav psihic, dar nu pot spune ca astea sunt raspunzatoare pentru cum ma simt eu acum. Am nevoie sa cred in ceva. Am nevoie de o motivatie. Cum sa fac sa cred in Dumnezeu? Cum se face sa simti in interior? Daca as crede in El, probabil ca nu as deznadajdui acum. Toate imi merg prost. Colac peste pupaza, ca sunt si in sesiune. Nici abilitatea de a invata nu o mai am. Intru in panica ca am examene si cred dinainte ca oricum nu sunt in stare sa le fac fata.Si cand ma gandesc ca am terminat cu 10 anul trecut. dar stiu, a fost din ambitie, nu real, pentru mine si pt a deveni buna in ce fac. Toata viata mea de pana acum pare sa fi fost o amagire. Lucrurile in care credeam se dovedesc perisabile. Imi pierd acusi si abilitatea de a ma mai bucura. Si maine am examen. Altadata stresul dinaintea examenelor ma motiva, puneam mana pe carte, acum ma indeamna la renuntare. Da,asta e cel mai grav simptom: RENUNTAREA. Imi vine sa renunt la lupta. De ce as mai lupta? DAca nu cred in mantuire? De ce nu simt ca Dumnezeu ma iubeste? De ce nu e deajuns soarele si natura ca dovada a existentei lui? De ce nu e de ajuns mama si fratele? Si ma simt si singura, nu prea am prieteni. Desi zic eu, nu mi lipseste nimic. Dumnezeu imi refuza bucuria asta. Ma simt seaca si inutila. Doar familia ce ma apreciaza, dar asta nu ma consoleaza, pt ca stiu ca asa e firesc, si ei o vor face neconditionat. Mi-ar placea si un iubit, la o adica...dar ce sa te faci...cu baietii de acum...Cei din mediul meu studentesc imi par prea copii, beau si practica lucruri care nu ca nu ma atrag, dar parca ceva inca ma tine departe de ele... baietii seriosi..ha...N am cunoscut niciunul! Oare exista? Doamne, incep sa judec, stiu...Ma simt fara rost. Ma simt uneori bogata si ca n-am cui sa dau. Imi cer iertate daca v-am tulburat. va invidiez pe toti cei care v-ati gasit sensul, linistea si pacea. Mie majoritatea oamenilor imi par chinuiti de viata. n am vazut om care in ciuda greutatilor sa fie fericit...poate doar aia pe la televizor..dan puric, maica siluana...dar si la ei as putea spune, pai da, ca sunt ei mai cu stea in frunte, i-a dat dumnezeu mai deosebiti...ce sa faca muritoarea de mine?

De ce sa renunti la lupta cand insasi viata este o lupta apriga cu sinele ...stiu pana si eu sunt trista...dar incearca sa gasesti armonia in orice zi,in orice lucru pana si intr-o raza de soare,o floare un om..gaseste-ti un prieten adevarat care sa te ajute si sa te inteleaga la nevoie si treci cu bine peste examene caci tu esti viitorul si esti tanara si ai nevoie de o cariera si un sprijin in viata trebuie sa treci peste si vei vedea ca se va schimba ceva nici macar nu stii cand se va intoarce roata in favoarea ta,problemele sunt apasatoare si simti uneori ca pierzi lupta dar eu asa te-as sfatui sa vezi putin cu alti ochi viata si ai incredere ca se va schimba.Te imbratisez cu drag si ai grija de tine mult succes in viata

[dobrin7m]

Draga cineva27
Strigatul tau de ajutor m-a facut sa plang. Ma gandesc la tine si imi doresc sa fiu acum langa tine, sa te iau in brate , sa te linistesc asa cum face o mama buna si sa iti spun ca Dumnezeu e cu tine. Dar pentru ca eu nu pot asta, decat virtual, as vrea sa te rog ceva: goleste-ti mintea incarcata de deznadejde, linisteste-ti sufletul si spune-i lui Dumnezeu: Doamne vreau sa primesc si eu dragostea ta.
Ai un prag mare de trecut, care la inceput este ca un zid greu de strapuns. Acela de a te lasa in voia Domnului si de a invinge deznadejdea. Atunci El iti va randui totul. Vei primi liniste si pace, vei cunoaste persoane sincere si curate si viata ta se va schimba.
Domnul comunica cu noi prin gandurile bune. insasi faptul ca ai cautat aici ajutor pe un forum ortodox, nestiind incotro sa iti indrepti strigatul inseamna ca Dumnezeu are grija de tine. Tot ce trebuie sa faci este sa ii acorzi incredere.
Nici eu nu am avut prietene sau prieteni niciodata. La inceput m-am simtit singura si uitata si inutila. La fel am cautat si eu pe Dumnezeu. Si nu l-am gasit decat in clipa cand l-am recunoscut. In clipa cand am zis: Doamne iarta-ma stiu ca existi , ajuta-ma si calauzeste-ma. Fie voia Ta, cu mine. Si atunci s-a facut voia Lui. Dumnezeu lucreaza treptat, nu dintr-o data. Invata rabdarea si iubirea. El asteapta sa vada ca te intorci, ca te indrepti spre El. Invata iubirea fata de Domnul si fata de semeni. Adevarata iubire, sincera si curata.
Incarca-tu sufletul cu speranta, cazi in genunchi si roaga-te. Spune-i tot ce simti Domnului si el te va ajuta si linisti. El este rabdator si iubitor.

Daca vrei pot sa fiu eu prietena ta. Atata timp cat vei voi. Un minut, un ceas, o ora, o zi, o luna, un an, mereu. Vreau sa fiu alaturi de tine si cu siguranta ca aici mai sunt multi care vor sa fie alaturi de tine.

Viata este darul primit de la Domnul. Ce faci cu un dar ? Il pui la loc de cinste si te bucuri de el. Pune viata ta in sluba Domnului si bucura-te de ea. Si atunci Domnul iti va trimite baiatul potrivit, vei avea copilasii tai si viata ta va avea sens.
Iata cat de multe motive ai sa nu renunti. Iata cat de multe motive ai sa il primesti pe Dumnezeu.

Cu drag Mihaela

[anisoara]

Si eu am trecut prin momente grele dar viata mi-a zambit inca odata.M-am rugat la Dumnezeu si anul acesta mi-a dat cat altora in 10.El are grija de noi dar trebuie sa fim buni crestini: sa ne rugam ,sa mergem la biserica,sa ne spovedim ,sa postim ,sa sporim dujovniceste si el are grija de viata nostra si de cei dragi.
Roagate cu credinta la DUMNEZEU.

Iti simt deznadejdea ta.

Eu am senzatia ca pana si duhovnicul meu se scarbeste de mine.
Poate e o ispita si asta....

Este bine ca familia te apreciaza... Fii recunoscatoare si multumeste-i lui Dumnezeu si roaga-L sa ii tina sanatosi.
Mama mea nu mai e iar tatal meu imi face numai reprosuri.

El inca traieste, sa-i dea Dumnezeu cat mai multe zile... dar ne vedem rar acum.
Cerea lui e: un nepot.

Ma face sa ma simt ca o ratata cand ne vedem.. Stiu ca il doare ca nu are o fiica mai vrednica.

Dar stii ce?

Eu sunt o nevrednica si o neputincioasa si ma rog Preasfintei Fecioare nu ma lase..
Spune Parintele Arsenie Papacioc: "Maica Domnului.. e suparata pe aceia care nu-i cer niciodata nimic".

Uite aici filmuletul: http://www.youtube.com/watch?v=6Rv14urzfEQ

[glykys]

Pe mine m-a intristat mesajul tau, dar m-au bucurat vorbele oamenilor care ti-au raspuns. Daca atatia necunoscuti, care habar nu au avut de tine pana in clipa de fata, dovedesc atata rabdare si pretuire, cum sa nu te iubeasca Dumnezeu?

Trebuie sa fii tare si sa lupti. Poate ar fi bine ca maine, dupa examen, sa iti indrepti pasii spre o biserica si in fata icoanei Maicii Domnului, sa iti versi toate necazurile si gandurile tale. Ai mei mi-au daruit multa credinta si dragoste, dar mereu cand m-am rugat Maicii Domnului mi-a implinit cererile. Am sa o rog sa te aline si pe tine. Poate vei intalni tot acolo si un preot bun care sa stie sa te sfatuiasca.

Culca-te devreme azi si fii vesela, ca ti-a dat Domnul azi macar un motiv de multumire!

[LapetiteMoc]

Draga fata, mesajul tau este cat se poate de serios si deja ai pentru ce-I multumi lui Dumnezeu : ai primit raspunsuri si incurajari pline de dragoste si intelegere. Asadar, nu esti singura, fetita draga! Si nimeni nu e singur pe lume cand IL are pe Dumnezeu alaturi.

Mesajul tau este explicabil in contextul sesiunii - stress, emotii, oboseala etc. Cu totii ne-am intrebat la randul nostru pentru ce invatam una, pentru ce ne trebuie o materie sau alta, pentru ca oricum la noi nu merg treburile normal. Nimic mai gresit! De toate se ingrijeste Dumnezeu. Invata dupa puterile tale, straduieste-te sa dai ce ai mai bun si frumos in tine (tuturor din jurul tau) si va veni si sensul. Nicolae Steinhardt remarca o foame o omului modern de dragoste si de sens. Asadar, dupa cum vezi, nici in lupta ta nu esti singura: toti cautam sens! Bun venit in club!

Capul sus, zambet in privire si bafta maine la examen!

Doamne cat iti place sa te chinui! Esti tanara, asta e tot ce conteaza, esecuri, caderi sunt la ordinea zilei. dar cadem pentru ca sa ne ridicam. Spunea un intelept ca niciodata nu iti vei da seama cat de fericita esti pana nu vei privi la nefericirea celor din jur. Ia stai si analizeaza-ti situatia si vezi partea plina a paharului. Hai, fruntea sus si mergi mai departe-viata e frumoasa. Baieti? Sunt destui care au nevoie de iubire si nu stiu sa o ceara, nu mai privi la cei nematuri!
Acum un sfat concret-am trecut si eu printr-o perioada extrem de proasta cand eram de varsta ta. Am depasit-o calatorind si cunoscand oameni. Asa mi-am cunoscut sotia. Dupa aceea viata nu a fost usoara dar avea sens! Succes

Strigătul tău e al unui suflet însetat de sens, de viaţă, de iubire. Cunosc bine starea pe care o descrii. Încercând să mă smulg din ea, am înţeles că nu voi putea găsi în afară răspunsul sau apa de care aveam nevoie. Am înţeles că inima mea e însetată şi am încercat să văd ce este cu ea, ce fel de apă are nevoie şi unde o pot afla. Am simţit că iubirea e cea care mă poate salva. Şi anume iubirea mea pentru cineva, dăruirea de sine.
Am ajuns, în căutările mele, atât afective cât şi intelectuale, spirituale, mai bine zis, să citesc despre imensa iubire a lui Dumnezeu pentru noi. Am citit Evangheliile lăsând deoparte reticenţele pe care le aveam şi am înţeles că ceea ce au mărturisit acolo Apostolii şi ucenicii Domnului este adevărul adevărat. Inima mea a început, atunci, să-L iubească pe Hristos. Nu poţi să nu-L iubeşti când auzi cu câtă dragoste ne-a vorbit şi cât de mult ne-a dăruit, cât de mult ne-a iubit şi ne iubeşte.
Am dorit, atunci, să-L cunosc mai bine, să-L simt, să mă împărtăşesc mai mult de dragostea Lui şi să pot şi eu, la rândul meu, să o dau mai departe.
Am început să mă rog. Mai întâi spunându-I toate durerile mele, toate nevoile, neliniştile şi rugăminţile. Pentru că ne-a încredinţat că toate câte le vom cere în numele Său le vom primi. Fiecare rugăciune era ca un balsam pe inima mea. Mă liniştea deplin, mă însenina, îmi dădea putere
Viaţa a început să aibă sens indiferent de ceea ce se întâmpla în jur. Nu mă mai simţeam singur.
Apoi am căpătat o deschidere mai mare a inimii. Mă bucuram să văd oameni, să fac prietenii. A venit, apoi, şi iubirea.

În prealabil postat de Cineva27

Gandurile-mi devin din ce in ce mai negre si simt nevoia sa spun cuiva. Sa incerc si asta, sa nu zic ca nu i-am dat o sansa vietii. Da, stiu, unii din voi poate chiar au o viata si lucruri mai bune de facut in aceasta seara de duminica... Si totusi scriu. Si am sa scriu. Doamne, daca existi, eu inca nu cred in Tine, nu Te simt, dar daca existi, trimite-mi un raspuns prin oamenii acestia de aici. Mi-am pierdut gustul pentru viata. Ma oboseste viata. Tot. As vrea numai sa dorm. Dar nici asta nu mai pot bine. M-am pierdut pe mine insumi, daca m-am gasit vreodata...Ce mai, deja devin incoerenta in exprimare. Nu stiu cum sa dau glas unei dureri atat de reale in mine, nu stiu cum sa o transpun in cuvinte putine. Oameni buni, nu ma mai motiveaza nimic in mod real. Ma tarai de pe o zi pe alta prefacandu-ma ca sunt bine, normala, functionala, zambesc, dau binete, etc. Dar de fapt traiesc o profunda nemultumire. Si nici nu am o cauza exterioara imediata, o drama recenta,un deces, sau ceva. Nu. E drept, ai mei sunt divortati, iar fratele meu e bolnav psihic, dar nu pot spune ca astea sunt raspunzatoare pentru cum ma simt eu acum. Am nevoie sa cred in ceva. Am nevoie de o motivatie. Cum sa fac sa cred in Dumnezeu? Cum se face sa simti in interior? Daca as crede in El, probabil ca nu as deznadajdui acum. Toate imi merg prost. Colac peste pupaza, ca sunt si in sesiune. Nici abilitatea de a invata nu o mai am. Intru in panica ca am examene si cred dinainte ca oricum nu sunt in stare sa le fac fata.Si cand ma gandesc ca am terminat cu 10 anul trecut. dar stiu, a fost din ambitie, nu real, pentru mine si pt a deveni buna in ce fac. Toata viata mea de pana acum pare sa fi fost o amagire. Lucrurile in care credeam se dovedesc perisabile. Imi pierd acusi si abilitatea de a ma mai bucura. Si maine am examen. Altadata stresul dinaintea examenelor ma motiva, puneam mana pe carte, acum ma indeamna la renuntare. Da,asta e cel mai grav simptom: RENUNTAREA. Imi vine sa renunt la lupta. De ce as mai lupta? DAca nu cred in mantuire? De ce nu simt ca Dumnezeu ma iubeste? De ce nu e deajuns soarele si natura ca dovada a existentei lui? De ce nu e de ajuns mama si fratele? Si ma simt si singura, nu prea am prieteni. Desi zic eu, nu mi lipseste nimic. Dumnezeu imi refuza bucuria asta. Ma simt seaca si inutila. Doar familia ce ma apreciaza, dar asta nu ma consoleaza, pt ca stiu ca asa e firesc, si ei o vor face neconditionat. Mi-ar placea si un iubit, la o adica...dar ce sa te faci...cu baietii de acum...Cei din mediul meu studentesc imi par prea copii, beau si practica lucruri care nu ca nu ma atrag, dar parca ceva inca ma tine departe de ele... baietii seriosi..ha...N am cunoscut niciunul! Oare exista? Doamne, incep sa judec, stiu...Ma simt fara rost. Ma simt uneori bogata si ca n-am cui sa dau. Imi cer iertate daca v-am tulburat. va invidiez pe toti cei care v-ati gasit sensul, linistea si pacea. Mie majoritatea oamenilor imi par chinuiti de viata. n am vazut om care in ciuda greutatilor sa fie fericit...poate doar aia pe la televizor..dan puric, maica siluana...dar si la ei as putea spune, pai da, ca sunt ei mai cu stea in frunte, i-a dat dumnezeu mai deosebiti...ce sa faca muritoarea de mine?

Draga "Cineva27",
Nu-ti scriu ca sa-ti dau un sfat... din pacate... Doar as vrea sa sti ca ti-am citit mesajul si m-am intristat si mi-as dori sa vorbim fata in fata. Sau sa tacem impreuna...
Multi tineri trec prin astfel de momente si sunt multi care le trec cu bine. Sa ai curaj! Si mai ales nadejde in Dumnezeu. Chiar daca tu nu il cunosti El te cunoaste foarte bine si nu-ti da o povara mai grea decat ai putea duce... asta e sigur! Chiar daca tu nu sti multe despre Dumnezeu, El stie totul despre tine...
Am spus ca nu-ti dau sfaturi... insa unul tot iti dau: incearca sa te rogi si daca nu sti cum, aseaza-te in genunchi si taci... doar gandeste-te la El,priveste-L cu mintea si El te va privi cu dragostea Lui.
Sunt multe rugaciuni deja scrise de Sfint, foarte folositoare. Prietenii de pe forum iti vor indica cu dragoste care sunt cele mai potrivite starii tale.
Te og sa ai curaj si nadejde in Dumnezeu, in Maicuta Lui si totul va trece...
Eu si nu numai eu, sunt alaturi de tine cu sufletul si rugaciunile mele!
Sa te ajute Dumnezeu sa treci cu bine de aceasta stare!