Despre sminteala (si dezbinare)

[iustin10]

Sunt 2 lucruri de baza in dialoguri:
1-cunostintele pe care le ai ,credinta si practica religioasa pe care o ai
2-felul cum vorbesti cu aproapele tau

Daca in ce priveste primul punct,se intalnesc multi oameni foarte instruiti si avansati in ale cunoasterii si trairii drepte (ortodoxe) ,in ce priveste al 2 lea punct,felul cum vorbesti cu aproapele(indiferent cine e el) multe atitudini lasa de dorit
Se vad aici multe : judecati ,puneri la punct,aparare prin contraatac,jigniri chiar,excludere,ignorare,anateme ,contraziceri si lista poate continua
Mai putin se vede : iertare,ascundrerea raului,indurare,incurajare,cuvant bun,lauda ,aprobare ,smerenie ,neraspunderea la rau ,nevorbirea raului .....intr-un cuvant dragostea.
Daca Dumnezeu e cel ce ne separa de protestanti sau alti necredinciosi prin abaterea lor de la calea Bisericii,sau necunoasterea sau neurmarea ei ,tot Dumnezeu e cel ce ne uneste cu orice om,cu aproapele nostru . Caci Domnul S-a rastignit pentru toti oamenii ,ca sa aiba stapanire asupra tuturor sufletelor.
Asa ca o repet pentru a mia oara,luptati cu cei rataciti,ei chiar au nevoie de anumite modele(vedeti dar cum trag cu ochiul spre ortodoxie), dar faceti-o cu dragoste inainte de toate.
Vorbiti celui de langa voi,ca lui Dumnezeu,caci asa si este,in fiecare din cei care vorbim se afla insasi Dumnezeu.
Jumatate din victorie sunt invataturile si trairea voastra,dar cealalta jumatate sta in dragostea cu care ii vorbiti,caci doar aceasta arata ca si aplicati porunca Domnului "iubeste pe aproapele ca pe tine insuti !" ,si nu numai o cunoasteti

[iana]

În prealabil postat de iustin10

Sunt 2 lucruri de baza in dialoguri:
1-cunostintele pe care le ai ,credinta si practica religioasa pe care o ai
2-felul cum vorbesti cu aproapele tau

Daca in ce priveste primul punct,se intalnesc multi oameni foarte instruiti si avansati in ale cunoasterii si trairii drepte (ortodoxe) ,in ce priveste al 2 lea punct,felul cum vorbesti cu aproapele(indiferent cine e el) multe atitudini lasa de dorit
Se vad aici multe : judecati ,puneri la punct,aparare prin contraatac,jigniri chiar,excludere,ignorare,anateme ,contraziceri si lista poate continua
Mai putin se vede : iertare,ascundrerea raului,indurare,incurajare,cuvant bun,lauda ,aprobare ,smerenie ,neraspunderea la rau ,nevorbirea raului .....intr-un cuvant dragostea.
Daca Dumnezeu e cel ce ne separa de protestanti sau alti necredinciosi prin abaterea lor de la calea Bisericii,sau necunoasterea sau neurmarea ei ,tot Dumnezeu e cel ce ne uneste cu orice om,cu aproapele nostru . Caci Domnul S-a rastignit pentru toti oamenii ,ca sa aiba stapanire asupra tuturor sufletelor.
Asa ca o repet pentru a mia oara,luptati cu cei rataciti,ei chiar au nevoie de anumite modele(vedeti dar cum trag cu ochiul spre ortodoxie), dar faceti-o cu dragoste inainte de toate.
Vorbiti celui de langa voi,ca lui Dumnezeu,caci asa si este,in fiecare din cei care vorbim se afla insasi Dumnezeu.
Jumatate din victorie sunt invataturile si trairea voastra,dar cealalta jumatate sta in dragostea cu care ii vorbiti,caci doar aceasta arata ca si aplicati porunca Domnului "iubeste pe aproapele ca pe tine insuti !" ,si nu numai o cunoasteti

Ai dreptate mai putin cu (cred eu) "ascunderea raului". Si spun asta pt ca ma gandesc ca ascunzandu-l nu poate fi corectat. Si nu cred ca atunci cand atragi atentia trebuie interpretat ca ai avea ceva personal cu omul respectiv. Ca tu il judeci (osandesti). Inteleg ca, mult conteaza tonul cu care o faci, dar nu totdeauna se poate omul stapani, din pacate.

În prealabil postat de anna21

Ca nu ma placi personal din stiu eu ce motive este cu totul altceva...

Ei, exact asta nu mi-as fi dorit sa spui niciodata, nici tu nici altcineva. De ce crezi, tu, mai Ana ca nu te plac? Eu as zice ca dimpotriva. Dar e ceva "magic"... E atata zbucium in sufletul tau ca nu poate trece omul sa nu te observe. Si asa ajungem de unde am plecat: "Sminteala si Dezbinare". Ajungem, (pentru ca mi-am permis sa "ma opresc" o clipa si sa-mi spun parerea), sa ne ratacim in ganduri inutile, sa scormonim prin tot felul de "amintiri", sa ne intrebam: "Oare de ce-a zis asa? S-o iau ca pe o ofensa sau ca pe o vorba de duh? Dar, daca n-am inteles eu bine, si el rade de mine? Cum sa reactionez?" si tot asa; si tot asa... Pai nu se cheama asta sminteala? Si - culmea! - pe un thread unde ar trebui sa se evite astfel de "neintelegeri". Imi pare sincer rau; nu vreau sa simt povara vreunor ganduri negative din partea nimanui, fiindca eu sincer NU am nimic cu nimeni, iar daca scriu cum scriu, n-o fac din rautate si nici din dorinta de a demonstra altora ce destpt sunt, sau ce... om bun!... Totul vine din interior, evident, in ton cu dispozitia, cu inspiratia, cu subiectul ( daca "ma prinde" sau nu...) Ultimul lucru pe care mi-l doresc este acela de a supara pe cineva. Cu toate astea, se pare ca reusesc aceasta performanta destul de des! Iarta-ma Ana! Indiferent ce interpretari dai tu mesajelor mele, eu chiar te plac! Inca... te mai plac. Atat timp cat nu ne jignim, si avem un dialog cat de cat in limita bunului simt, eu n-am ce-ti reprosa, la modul personal.

În prealabil postat de anna21

Ok, care-i greseala.. tu ai cele mai alambicate mesaje: te citesc de 2-3 ori pana ajung sa inteleg la ce te referi.

Ia sa vedem ce nu intelegi tu de fapt de spui ca sunt mesaje alambicate?
Eu spun: Iarta-ma, Ana, se pare ca am trecut de la teorie la... practica!
Adica faceam teorie despre sminteala, iar acum o punem in practica! Mie raspunsul tau mi s-a parut mai mult decat edificator in acest sens!
Despre citatele date unul dupa altul, eu personal gasesc contradictie. Adica, daca mesajele tale ii scot din rabdari pe necredinciosi, se presupune ca tu te declari foarte clar o... credincioasa. (Ca esti sau nu, acum nu conteaza... Cine poate spune ca ESTE?)
Apoi imediat spui despre cei de aceeasi credinta (deci nu de necredinciosi era vorba... Sau era? ) carora trebuie sa le arati Adevarul. Deci, acum, tu, detii Adevarul!
Apoi recunosti ca vorbesti despre lucruri pe care abia le pricepi... Pai cu Adevarul stiut de tine pe care-l impui credinciosilor si necredinciosilor, cum ramane? Si oare ei, credinciosii si necredinciosii nu vad ca Adevarul tau e cam ambiguu? Si cum ar trebui sa reactioneze? Dar TU? Cum te aperi tu cand sar pe tine 2, 3, 4 cu advaruri false? Cum te descurci tu, care recunosti singura ca nu stapanesti si nu prea intelegi?

În prealabil postat de anna21

Aici sunt clueless: care-i greseala logica (contradictia), care-i greseala teo-logica (ce te-a deranjat atat de mult in partea cu piatra vorbitoare)?
Si nu ma mai iubi.. un pic de sinceritate. Apreciez mult sinceritatea

Nu stiu cum sa te fac sa intelegi ca sunt sincer! Te rog sa ma crezi pe cuvant! Nu glumesc. Si... NU MINT!!!
Ce te face sa crezi ca "m-a deranjat"? Dimpotriva, ideea mi se pare cu adevarat sublima, dar ceea ce se vede din extreior (cel putin din unghiul meu...) este ca tie iti place cum suna, nu ca simti vibratia tacerii si a stapanirii de sine!

Cat despre cazurile tale din familie, nu cred ca sunt discutabile. Doar referitor la: Ce este iubirea fara adevar? am un comentariu destul de dur: Daca Dumnezeu se intoarce cu spatele, ne i-a dracu' cu tot cu adevar! Mai clar de-atat, eu unul nu mai pot!

[glykys]

Anna... parintele meu duhovnic spune ca nu le putem impune oamenilor nimic, ca nu ii putem schimba, ca trebuie sa invatam sa il acceptam pe fiecare asa cum e el... si sa tragem, in schimb, de noi, sa fim noi mai buni, mai credinciosi, in loc sa ii cerem celuilalt sa fie el mai bun, mai credincios...

[anna21]

În prealabil postat de glykys

Anna... parintele meu duhovnic spune ca nu le putem impune oamenilor nimic, ca nu ii putem schimba, ca trebuie sa invatam sa il acceptam pe fiecare asa cum e el... si sa tragem, in schimb, de noi, sa fim noi mai buni, mai credinciosi, in loc sa ii cerem celuilalt sa fie el mai bun, mai credincios...

Da, Glykys, sunt de acord cu tine.. nu putem impune nimic, nu-i putem schimba pe altii. Si oricum nu-mi propun sa intorc pe cei din alte confesiuni la credinta ortodoxa (mai ales daca ei nu-si pun intrebari, nu cauta etc.).
Dar nu mi se pare bine sa tac daca o invatatura gresita este prezentata drept crestinism (si nici nu ma bag in lucruri f subtile, ci ma refer la deformari grosolane.. cand au fost contestate Sf Taine, cand a fost hulita Maica Domnului, cand s-a spus ca fiecare se mantuieste prin religia lui etc..).
Cum sa tac daca cineva care se pretinde crestin afirma astfel de lucruri.. si lumea tace. Ma simt de parca as trada pe Cineva.
(Daca este ateu/ alta credinta.. treaba lui, nu ma intereseaza.. dar cele mai mari hule nu vin de acolo).

[anna21]

În prealabil postat de iana

Iata ce spune Sf Ioan Damaschin despre credinta: "Credinta este dubla: una, "credinta din auzite". Auzind dumnezeiestile Scripturi credem in invatatura Duhului Sfant. Ea se desavarseste prin toate cele legiute de Hristos, este invederata prin fapte, este cucernica si indeplineste poruncile aceluia care ne-a reinnoit. Necredincios este acela care nu crede potrivit predaniei Bisericii sobornice sau acela care are partasie cu diavolul prin fapte urate.
"Credinta este iarasi incredintarea despre cele nadajduite, dovedirea lucrurilor nevazute", sau o nadejde neindoielnica si oarba in cele fagaduite noua de Dumnezeu si a dobandirii cererilor noastre. Prima credinta apartine sufletului nostru, cea de a doua, harurilor duhului."

Iana, multumesc.
Cred ca aceasta este o sursa a neintelegerilor.

[anna21]

În prealabil postat de OmuBun

Iarta-ma Ana! Indiferent ce interpretari dai tu mesajelor mele, eu chiar te plac! Inca... te mai plac. Atat timp cat nu ne jignim, si avem un dialog cat de cat in limita bunului simt, eu n-am ce-ti reprosa, la modul personal.

Iarta-ma si tu, Om Bun. (sunt cam agresiva uneori, cred ca enervez pe multi. Ma placi.. asta "topeste" orice scorpie..)

Adica, daca mesajele tale ii scot din rabdari pe necredinciosi, se presupune ca tu te declari foarte clar o... credincioasa. (Ca esti sau nu, acum nu conteaza... Cine poate spune ca ESTE?)
Apoi imediat spui despre cei de aceeasi credinta (deci nu de necredinciosi era vorba... Sau era? ) carora trebuie sa le arati Adevarul. Deci, acum, tu, detii Adevarul!
Apoi recunosti ca vorbesti despre lucruri pe care abia le pricepi... Pai cu Adevarul stiut de tine pe care-l impui credinciosilor si necredinciosilor, cum ramane? Si oare ei, credinciosii si necredinciosii nu vad ca Adevarul tau e cam ambiguu? Si cum ar trebui sa reactioneze? Dar TU? Cum te aperi tu cand sar pe tine 2, 3, 4 cu advaruri false? Cum te descurci tu, care recunosti singura ca nu stapanesti si nu prea intelegi?

Iana a facut o observatie f buna despre credinta.
Vorbesc despre lucruri care abia le pricep.. pricep foarte multe cu mintea.
Nu inteleg nimic cu inima. La asta ma refer.
Nu stiu cum sa ma fac inteleasa.
Sa-ti dau un exemplu care pe mine m-a pus pe ganduri la vremea lui. Copilul meu de 5 ani se gandea la fapte bune (dupa ce i-am vorbit despre milostenie) si mi-a spus de la sine: "cea mai buna fapta buna pe care o poti face este sa te rogi lui Dumnezeu sa ajute pe cineva".
M-a lasat cu gura cascata.. la nivelul lui de intelegere, aceste lucruri NU le-a gandit cu mintea, ci cu "inima" ca sa spun asa. De unde scoate un copil lucruri la care abia ajungi cu mintea dupa lecturi, stradanii, discutii etc?
Discutiile cu altii se pastreaza la nivel rational, logic.. cred ca oricine poate face asta. Nu la astfel de adevaruri ma refer (nu-mi insult singura inteligenta, nici nu invit pe altii sa o faca! Ci spun ca nu te duce la credinta). Ci ma refer la adevarurile traite, pe care oricum nu ai cum sa le impartasesti eficient altora..

Ce te face sa crezi ca "m-a deranjat"? Dimpotriva, ideea mi se pare cu adevarat sublima, dar ceea ce se vede din extreior (cel putin din unghiul meu...) este ca tie iti place cum suna, nu ca simti vibratia tacerii si a stapanirii de sine!

Cred ca am picat amandoi pe acelasi pasaj. Ne place amandurora si il interpretam complet diferit.. si acum ne "batem" pe el ca pe o jucarie.

[iustin10]

În prealabil postat de glykys

Anna... parintele meu duhovnic spune ca nu le putem impune oamenilor nimic, ca nu ii putem schimba, ca trebuie sa invatam sa il acceptam pe fiecare asa cum e el... si sa tragem, in schimb, de noi, sa fim noi mai buni, mai credinciosi, in loc sa ii cerem celuilalt sa fie el mai bun, mai credincios...

Culmea ! Noi,cei mai mici suntem mai neinduplecati,si mai vajnici aparatori,iar cei mai inaintati,cum ar fi parintele tau duhovnic,sunt mai toleranti ca noi!
In loc sa tune impotriva pacatosilor sau chiar a sectarilor,in calitate sa de mai avansat in ale cunoasterii si practicii ortodoxe,ti-a spus simplu,ceea ce se stia inca de la Hristos : Ca nu putem schimba pe aproapele,ci telul este sa ne schimbam pe noi.Si de abia atunci,cand vom scoate barna din ochiul nostru,vom vedea deslusit sa fim si doctori pentru celalalt.

[glykys]

Un articol interesant si, cred eu, potrivit cu titlul topicului:

http://www.ziarullumina.ro/articole;...-privirii.html

Indreptarea privirii
de Ciprian Olinici

Modul în care omul îşi gândeşte intimitatea poartă pecetea paradoxalului. Dorinţa de a nu se afla ce facem în ascuns este conjugată cu nevoia de a ne afirma gândurile şi faptele noastre. Principial, societatea satisface ambele nevoi: ne apără legislativ cadrul intim şi ne dă posibilitatea să facem publice aspecte din viaţa particulară. Cu toate acestea, nu toată lumea se bucură în egală măsură de protecţie. Din acest unghi, percepţia colectivă distinge două categorii de oameni: persoanele publice şi ceilalţi.
.................................................. .......................................


Se spune că nevoia de a explora vieţile altora ţine de sociabilitatea umană. Mediul în care trăim şi dialogul zilnic cu informaţiile despre şi de la cei de lângă noi conturează stări şi atitudini. Învăţăm de la şi ne raportăm la cei apropiaţi privind atent şi speculativ la modul lor de a trece prin examenele vieţii. Astfel, aceste sondări ale intimităţii unei persoane devin cutume, exemple de modalităţi în care ne putem desfăşura. Publicul este avid după informaţiile aplicate. Practica bate teoria.
În acest context, accentul este disputat de natura informaţiilor cercetate. Popularitatea ştirii tabloide ne arată de fapt la ce este branşat omul de astăzi. Ştirile „populare“, cu un conţinut puternic edulcorat, care trece de multe ori graniţa defăimării, devin caracteristici ale vieţii noastre, proiecţii ale patimilor şi dorinţelor ascunse. Modernitatea este confundată cu mondenitatea. A fi conectat la spectacolul de după cortină nu înseamnă a fi privilegiat. Poţi pierde esenţialul când urmăreşti doar amănunte. Poţi pierde lumina atunci când cauţi doar ce sclipeşte prin întuneric. Este adevărat că spiritul critic este preferat celui acomodat, dar spiritului nostru critic ii lipseşte ceea ce un părinte al patericului, Avva Sisoe, numea a fi „îngerul discernământului“.
Dincolo de motivaţiile sociologice ale „succesului“ escapadelor în intimitatea unor persoane există şi o motivaţie spirituală: nevoia de a ne sprijini pe modele. De aceea, de timpuriu, Biserica a alcătuit Sinaxarul, unde a consemnat viaţa unor oameni care au lăsat în urmă lumină. Omul este mereu gândit în legătură cu cineva. In cazul persoanei umane nu se manifestă un simplu fenomen gregar atunci când se raportează la cineva. Biserica ne doreşte a fi în legătură cu sfinţii. Sinaxarul nu este o simplă alternativă a presei tabloide. El oferă exemple de persoane paradigmatice, al căror drum are un scop. Sfinţii au urmat o cale sigură. Ei nu mai au nimic de ascuns. Poate de aceea ne simţim atraşi de viaţa lor. Ei nu pot confirma păcatul.
În faţa lui Dumnezeu, intimitatea noastră devine publică. Cu toate acestea, El ştie să păstreze discreţia. În Evanghelii, Mântuitorul nu a făcut din viaţa femeii păcătoase subiect de cancan. I-a respectat intimitatea. A stiut însă să facă publică doar lumina pe care femeia a arătat-o, anume pocăinţa ei. În predica de pe munte, Mântuitorul arăta că faptele noastre bune, rugăciunea şi postirea, milostenia şi curăţia, înainte de a fi publice, sunt parte din intimitatea noastră. Dumnezeu le vede în ascuns şi răsplăteşte şi cele ascunse. Paradoxal, Dumnezeu Care vede în ascuns va răsplăti la vedere...
Învăţăm, astfel, că modul nostru de a gândi intimitatea trebuie să fie unul reflexiv. Atunci când dorim să îi vedem doar pe ceilalţi, să privim mai întâi înspre noi şi, obligatoriu, atunci când ne gândim doar la noi, să îi privim mai întâi pe ceilalţi.

[glykys]

În prealabil postat de iustin10

Culmea ! Noi,cei mai mici suntem mai neinduplecati,si mai vajnici aparatori,iar cei mai inaintati,cum ar fi parintele tau duhovnic,sunt mai toleranti ca noi!
In loc sa tune impotriva pacatosilor sau chiar a sectarilor,in calitate sa de mai avansat in ale cunoasterii si practicii ortodoxe,ti-a spus simplu,ceea ce se stia inca de la Hristos : Ca nu putem schimba pe aproapele,ci telul este sa ne schimbam pe noi.Si de abia atunci,cand vom scoate barna din ochiul nostru,vom vedea deslusit sa fim si doctori pentru celalalt.

Ai dreptate.

3. Zis-a avva Antonie : parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand : Doctore, vindeca-te mai intai pe tine ( 1 ).