|
#1
|
|||
|
|||
De ce ,,marire" si nu ,,slava"?
Auzind la unele biserici spunandu-se ,,marire" in loc de ,,slava", am cautat in dictionar explicatiile celor doi termeni si iata ce am gasit:
SLÁVĂ, slăvi, s. f. 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. ◊ Expr. Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru. 2. înaltul cerului, văzduh. ◊ Expr. A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi. 3. (Bis.) Măreție, grandoare a divinității. 4. (înv; construit cu dativul; cu valoare de prepoziție) Grație…, datorită…, mulțumită… – Din sl. slava. MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări1 și rezultatul ei; mărit3. ♦ (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie. 2. (Înv.) Mărie (1). – V. mări1. Eu consider ca, Lui Dumnezeu I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, nu ,,toata marirea, cinstea si inchinaciunea”. Cuvantul ,,slava” exprima o bucurie a credinciosului ca Dumnezeu este atotputernic si ca la sanul Lui este mereu protejat. Cuvantul ,,marire” creeaza cumva impresia ca Dumnezeu are nevoie de laudele noastre pentru a dobandi putere... Exista o explicatie logica pentru isi face loc tot mai mult in Sfanta Liturghie cuvantul ,,marire" in loc de ,,slava"? |
#2
|
|||
|
|||
|
#3
|
||||
|
||||
În loc de mărire aș prefera să aud glorie, parcă trimite gîndul mai aproape de slava Lui Dumnezeu.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#4
|
|||
|
|||
Exista rugaciuni si cantari in care apare cuvantul "marire" si altele unde apare "slava". Amandoua sunt folosite in ortodoxie.
Exista de ex. acea cantare: "Marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor amin..." (la axioane, la Sfinte Dumnezeule, Unul Sfant etc.) Glorie se spune mai mult la catolici. Nu stiu, eu le vad pe cele doua ca fiind sinonime. Glorie inseamna insa deja altceva. Exista mai multe exprimari in biserica. De ex. la Tatal nostru exista cel putin doua versiuni ("painea cea spre fiinta, sau cea de toate zilele,...mantuieste de cel rau, sau de cel viclean, ...caci a ta este Imparatia si Puterea si Marirea/Slava...)
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape |
#5
|
||||
|
||||
E simplu: multe cuvinte din cultul ortodox sunt imprumutate din rusa poate cu un inteles ambiguu.
Cuvantul rus: "ŃлаĐČĐ°" - inseamna glorie, marire, cinstire, preamarire. Se foloseste cuvantul "marire" pentru a se folosi un termen mai usor inteles. Iar cand zicem "Slava Tie Dumnezeule", ce zicem de fapt? "Te preamarim pe tine Dumnezeul nostru". |
#6
|
|||
|
|||
Citat:
,,Slava Tie, Doamne, slava Tie!" |
#7
|
||||
|
||||
Citat:
Dimpotriva, "slava" este un cuvant de origine...slava, preferat in Moldova si in Muntenia, unde influenta latinei a fost mai slaba si a slavonei mai puternica. Prin urmare, persoane din Moldova sau Muntenia, obisnuite cu "slava" pot fi contrariate cand, intrand intr-o biserica ardeleneasca ori in care slujeste un preot din Ardeal, aud "marire" si invers. Trebuie notat ca echivalentul mai apropiat al cuvantului "slava" este "glorie", dupa cum spunem "Isus va reveni cu trup de slava", adica "de glorie". Dar, "marire" s-a impus mai mult in uzul romanilor din Ardeal si a prevalat fata de "glorie".
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#8
|
|||
|
|||
"Lumină lină a Sfintei Slave a Tatălui ceresc
Și de slava Ta cea împărătească 'n cuviință să vă povestească" În anii din urmă, mi se pare tot mai frustrantă înlocuirea cuvântului slavă cu mărire, de ca și cum ar fi sinonime interșanjabile prefe-rențial. Nu mai departe decât în ecfonisul rugăciunii Tatăl nostru, putem auzi când slavă, când mărire, după cum preferă preotul slujitor. Exemple se întâlnesc multe chiar și în Credința ortodoxă, catehismul de referință la ora actuală. Dar să lăsăm ca de slava cea dumnezeiască de către Sfântul Grigorie Palama să vă povestească, în tâlcuirea din limba greacă a Părintelui Dumitru Stăniloae: "Este o lumină ce se arată Sfinților, alta decât cunoștința din toate cele create; cu atât mai sfântă, cu cât este slava firii lui Dumnezeu și e văzută numai de cei ajunși în chipul lui Dumnezeu; și că este departe de a fi o nălucire sau ceva apropiat luminilor sensibile, sau o plăsmuire simbolică după chipul lor; că este departe, întrucât este ipostas și frumusețea veacului viitor și singura lumină adevărată, veșnică, neschimbăcioasă, neînserată, nestricătoare, lumină prin care ne facem și noi lumină și fii ai luminii desăvârșite. Explicațiile Dicționarului de Teologie ortodoxă al Pr. Prof. dr. Ion Bria cu privire la cuvântul slavă sunt de referință: Slava este oglindirea chipului lui Dumnezeu în om, lumina care a învăluit trupul înainte de cădere fiindcă toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu (Romani 3, 23). De aceea mântuirea este restatornicirea chipului și slavei primului om zidit de mâinile lui Dumnezeu: Cei înțelepți vor moșteni slava (Pilde 3, 35). În Noul Testament, Sfântul Ioan Evanghelistul reia tema slavei văzute a lui Dumnezeu (Ioan 13, 31), care este unită cu Iisus Hristos după ipostas: Slăvește-Mă pe Mine, Tată, la Tine, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea (Ioan 17, 5). Slava este lumina ipostasului, care pătrunde firea omenească a lui Hristos, îndumnezeind-o. Biserica așteaptă parousia, a doua venire, plină de slavă, a Domnului (I Tesaloniceni 4, 17). Creștinii primesc slava Fiului: Slava pe care Mi-ai dat-o Mie, Părinte, am dat-o lor ca să fie una, precum și Noi una suntem (Ioan 17, 22). Slava este strălucirea Duhului Sfânt în sufletele creștinilor, chemați să urce din slavă în slavă (II Corinteni 3, 18), până ce vor deveni oglinzi perfecte ale sfințeniei lui Dumnezeu. În literatura de specialitate din secolul al XIV-lea, slava este lumina harului dumnezeiesc, iradierea energiilor divine necreate care s-a arătat pe Tabor în trupul lui Hristos. Lumina taborică nu este o vedere a firii dumnezeiești, ci a slavei firii Lui. Slava nu este natura dumnezeiască, ci raza dumnezeirii. Așadar, a dat și firii omenești slava dumnezeirii, dar nu firea. Altceva este natura lui Dumnezeu și altceva este slava Lui, deși sunt nedespărțite între ele (Sf. Grigorie Palama, "Despre Sfânta Lumină", 15, în Filocalia rom., vol. 7, p. 283)â Slava este o realitate eshatologică nepieritoare și nemuritoare, fiind însuși mediul Împărăției lui Dumnezeu viitoare (Apocalipsa 21, 23). Dar ea e văzută și gustată de sfinți încă de aici. Acesta este sensul îndemnului de a slăvi pe Dumnezeu, adică a recunoaște și a mărturisi prezența Sa concretă și legătura Sa nemijlocită cu făpturile Sale, în rugăciune, doxologie și mulțumiri: Să Te laude pe Tine, Doamne, toate lucrurile Tale și cuvioșii Tăi să Te binecuvânteze. Slava împă-răției Tale vor spune și de puterea Ta vor grăi (Psalmi 144, 10-11)â. Ambele citate tâlcuiesc înțelesul cuvântului slavă în cheia cunoașterii taborice a Sfintei Treimi și a lui Iisus Hristos, Fiul întrupat pentru restaurarea și îndumnezeirea omului prin sinergie cu lumina neapusă a harului dumnezeiesc personalizat. Relația sinergică dintre Dumnezeu și om presupune mărirea (înălțarea) omului de către Dumnezeu, pentru ca acesta să-I poată întrezări și mărturisi mărirea (măreția, magnitudinea). Rugăciunea amvonului, care încheie rânduiala Liturghiei și o rezumă, este edificatoare în privința celor de mai sus: omul are inițiativa binecuvântării lui Dumnezeu, la care Domnul răspunde cu binecuvântarea Sa, cu sfințirea celor ce nădăjduiesc întru El și mântuirea poporului Său La rându-i, omul, dăruit de Dumnezeu la cererea lui, Îi înalță lui Dumnezeuîntreit în Persoane slavă, mulțumită și închinăciune, pentru acum și în viața veșnică. Mărirea (Mărire Ție, Doamne sau Mare ești, Doamne, și mari sunt minunile Tale) este curata noastră mărturisire universală că am descoperit, recunoaștem și vestim întregii creații suveranitatea lui Dumnezeu, măreția și iubirea Lui. Mărirea lui Dumnezeu presupune micșorarea măritorului, deci smerirea lui, pentru care, la vremea potrivită, Dumnezeu îl va mări la rându-I, ca în Evanghelia cu cel ce se așază ultimul la masă și, pentru smerenia lui, e chemat în față (cf. Luca 14, 10-11). Măritorul mărit mărește cu și mai multă dăruire de sine, iar Dumnezeu nu rămâne niciodată datorâ Mărirea lui Dumnezeu nu se poate nici gândi, nici rosti, fără susținerea Duhului Sfânt, întâi pentru că n-am ști să o facem (Romani 8, 26-27), apoi pentru că nici n-am face față războiului nevăzut și celui chiar prea văzut, dezlănțuit cu atâta furie în ziua de azi. La adânc, mărimurile sunt imne de iubire laudativă, măritoare, cântări ale aripilor duhului nostru îmbrățișate de aripile Duhului Sfânt, cu voia Tatălui și din dorul nostru de sfințenia Lui. Cât privește slăvirea, smerenia și iubirea de Dumnezeu îl fac pe om să considere că întreaga splendoare a luminii veșnice, împărătești, I se cuvine numai lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, omul dorește să-I ofere lui Dumnezeu lumină din lumina dumnezeirii (adică radiată de ființa lui Dumnezeu-Treime, la care omul nu are acces), iar Dumnezeu îi dă ca, dându-i, să-i rămână și lui (omului) o câtime, atât cât va putea păstra și folosi mântuitor. Expresia a da slavă lui Dumnezeu, împreună cu salutarea liturgică Slavă Ție, Celui ce ne-ai dat nouă lumina â totodată laudativă și euharistică (de mulțumire) pentru darul luminii, răspuns la chemarea lui Hristos înviat: Veniți de luați lumină!, arată cum Hristos îi dă omului dintru ale Sale, din care omul, la rându-i, Îi dă lui Hristos Lumina lumii și Împăratul slavei. Fiecare slăvimu-Te adresat lui Dumnezeu de către om este pentru acesta o treaptă spre lumina Împărăției veșnice, un suiș spre propria-i slăvire spre înfiere. În Noul Testament, teofaniile trinitare (arătările Prea Sfintei Treimi) sunt în slavă, slava manifestându-se și ca lumină, și ca rostire, cuvânt dumnezeiesc, poruncă. Sfera semantică a cuvântului slavă conține și înțelesul cuvântului mărire, dar îl depășește cu mult prin înțelesurile legate de accesul omului la lumina veșnică a harului necreat, condiție a înveșnicirii sale în Împărăția cerurilor. Cuvântul este simbol. Rostirea unui cuvânt este participare la cele numite sau exprimate de acel cuvânt. Zicem Mărire Ție sau Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru: avem părtășie de măreția dumnezeirii. Spunem Slavă Ție: avem părtășie de lumina neapusă a Împărăției și, aici, cu măreția Prea Sfintei Treimi, în Duhul Sfânt. http://actualitateaortodoxa.com/arti...Tie-Doamne.php Last edited by ovidiu b.; 02.09.2014 at 20:18:37. |
#9
|
|||
|
|||
Citat:
,,Si iarasi va sa vina cu marire, sa judece viii si mortii," ( Crezul) Pai nu se potriveste deloc. Ce fel de marire? Ca eu una nu pricep? Slava e slava si marirea e marire. |
#10
|
||||
|
||||
Citat:
Citat:
Am observat de multe ori, la ortodocsi, confuzie intre bisericuta noastra si Biserica. Eu cred ca in Biserica e loc pentru toata lumea, unde, intrand, fiecare e invitat sa vina cu zestrea si mostenirea lui si cred ca diferitele contributii in ceea ce priveste termeni diferiti, spiritualitati diferite ori chiar teologii diferite imbogatesc Biserica.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|