Despre ereziarhi, erezii si combaterea acestora la Sfintele Sinoade Ecumenice

[tot-Laurentiu]

Adopţionism

Aftartodochetism

Bogomilism

Dochestism

Donatism

Gnosticism

Maniheism

Marcionism

Mesalianism

Monarhianism

Monotelism

Montanism

Sabelianism

Schismă

Typos-ul lui Constans al II-lea

Aici despre alţi eretici

Călăuză în Credinţa Ortodoxă (Arhim. Ilie Cleopa)

Minuni şi false minuni - Autor: Mihail Urzică

[tot-Laurentiu]

Semiarianism / Semiarienii - unii dintre aceştia nu considerau că Fiul este o simplă creatură, dar nici că poate fi considerat de aceeaşi Fiinţă cu Tatăl.

[tot-Laurentiu]

SFÂNTUL PATAPIE: CUM TU, O ERETICĂ, TE APROPII DE MINE?
Câteva minuni contemporane ale Cuviosului Patapie

I. O mare minune: întoarcerea femeii „catolice” (monahul Nicodim Bilalis, „Slujba Cuviosului Părintelui nostru Patapie, făcătorul de minuni, o scurtă biografie şi o scurtă istorisire a minunilor”, pp. 19-20, ediţia a II-a, Atena, 1986)
Anul acesta de Paşte (1986), în Sfântul Munte, am vorbit cu evlaviosul stareţ vecin, pe nume Martinian (de la Coliba „Toţi Sfinţii”, în Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantocrator) şi cuvântul a ajuns la tema despre minunile contemporane. Prilejul a fost continua minune a credinţei noastre ortodoxe a Sfintei Lumini de la Preasfântul şi Izvorâtorul de viaţă Mormânt. Atunci, stareţul Martinian ne-a povestit şi următoarea minune recentă a Cuviosului Patapie, pe care o expunem după istorisirea lui.

Stareţul avea o rudă emigrantă în Germania de Vest, de unde cu câţiva ani în urmă s-a întors pensionar. Ruda sa se numeşte Gheorghios Z. (Însuşi stareţul preferă ca numele să fie anonim). Şi în Germania s-a căsătorit cu o nemţoaică „catolică”, fără ca ea să se fi botezat înainte cu Botezul Ortodox. Au făcut, desigur, nunta într-o biserică ortodoxă şi cei doi copii ai lor i-au botezat cu Botezul ortodox, dar soţia a rămas „catolică”, chiar dacă mergeau la slujbe în bisericile ortodoxe.
După ce s-au întors în Grecia (sunt locuitori în Nea Smyrna, parohia „Sfântul Sostene”), în vara anului 1985 s-au dus pentru petrecerea vacanţei de vară în Loutraki (Corint) şi acolo s-au dus într-o zi la Mănăstirea Cuviosului Patapie, ca să se închine Cuviosului.
În Sfânta Peşteră a intrat primul soţul, care s-a şi închinat Sfintelor Moaşte. Dar, în timp ce intra şi soţia „catolică” şi se apropia să se închine, a căzut jos leşinată. Soţul a prins-o imediat în braţe şi, cu ajutorul altor închinători, a scos-o afară şi a ajutat-o să-şi revină. După ce şi-a revenit, au întrebat-o ce i s-a întâmplat de a leşinat. Şi ea a răspuns cu uimire:
- „Bine, nu aţi văzut, nu aţi auzit? Sfântul m-a împins şi mi-a zis: Cum tu, o eretică, te apropii de mine?”.
Şi din acel moment, ea singură a cerut să se boteze ortodoxă, după cum s-a şi botezat în urma catehizării ei în propria parohie.
De acum, ca ortodoxă, vizitează cu evlavie Sfânta Peşteră a Cuviosului şi se închină Sfintelor Moaşte cu dragoste şi recunoştinţă. Pentru că, după ce a primit Botezul ortodox, se simte alt om! „Când mă rog”, ne-a spus într-o convorbire telefonică, „Îl simt pe Dumnezeu ca al meu, Tatăl meu, pe cînd înainte nu simţeam nimic. Acum aprind candela la iconostas, fac prescuri, mă împărtăşesc, citesc Vieţile Sfinţilor şi sufletul meu Îl simte pe Dumnezeu aproape de el.
Iată, cum să v-o spun? E ceva foarte diferit de cum era înainte, o siguranţă că sunt lângă Dumnezeu. Şi lucrul acesta îl datorez Sfântului Patapie, căruia îi mulţumesc.”

Sursa

[tot-Laurentiu]

Se vorbeşte adesea despre o tendinţă din ce în ce mai accentuată de scindare în interiorul ortodoxiei, legată îndeosebi de opoziţia tradiţionalism ecumenism. Scopul acestui articol nu îl constituie cauzele acestei dispute simptomatice pentru o comunitate religioasă aflată în situaţia de a supravieţui unei societăţi secularizate, supusă unor permanente mutaţii sociale şi economice, ci consecinţele învederate ale maximei alienări, prin a căror observare dorim să tragem un semnal de alarmă.

O mişcare pseudoreligioasă care revendică ortodoxia, în virtutea descoperirii divine a adevărului suprem al cărui deţinător unic se pretinde a fi liderul ei charismatic este şi Biserica Ortodoxă Secretă. Gruparea a fost fondată de Constantin Dogaru, originar din Măluşteni, Vaslui, dar locuind în Tecuci. Absolvent al Facultăţii de Mecanică din Galaţi, el a fost angajat ca maistru, predând mai întâi discipline tehnice la Liceul Industrial Nr. 1 din oraşul de domiciliu (1978-1984) şi apoi matematica la Şcoala Gimnazială din Cosmeşti (15 sept.-16 nov. 1999). Pornind de la sesizarea unor eleve referitoare la comportamentul inadecvat al acestuia, care, în loc să se ocupe de predarea disciplinei pentru care fusese angajat, distribuia broşuri cu conţinut religios, alcătuite de el, şi aborda discuţii pe teme de sexualitate, Consiliul de administraţie al şcolii demarează o anchetă, propunând desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Constantin Dogaru alege să demisioneze, dar îşi continuă opera de prozelitism, încercând să-i convingă pe cât mai mulţi că este subiectul unor teofanii, mariofanii şi mai ales anghelofanii şi că este însărcinat cu o misiune specială de Înalt Comunicator şi de profet al trezirii naţionale în pragul Apocalipsei. Ţara Sfântă România, aşa cum o numeşte el, are rolul principal într-o viitoare organizare a lumii, fiind un Nou Ierusalim (care se va întinde din România în tot mapamondul).

Arogându-şi titulatura de preot şi arhiereu, inginerul, care în trecut ucenicise şi pe la gurul Gregorian Bivolaru, susţine o ferventă activitate, hirotonind bărbaţi şi femei, alcătuind scrieri cu caracter liturgic şi profetic despre care pretinde că vin în completarea Revelaţiei şi pe care le distribuie adepţilor, dar şi altor persoane, reuşind astfel să atragă pe unii călugări, preoţi şi credincioşi naivi şi fără o cultură teologică serioasă.

Lui Dogaru i s-au asociat şi alţi preoţi excluşi din BOR, conduşi de Ion Preoteasa, fost preot la biserica românească din Los Angeles, caterisit pentru fraudă, comportament violent faţă de soţia sa, viaţă imorală şi parazitară. Gruparea lui Preoteasa se numeşte Biserica Creştinilor Ortodocşi Tradiţionali şi a Vlahilor de Pretutindeni, susţinută în secret de Moscova sau Valahii de pretutindeni. Se pare că mentorul acesteia a exercitat o influenţă nefastă asupra lui Dogaru, cei doi asociindu-se încă din 2002, când Preoteasa îl hirotoneşte în cadrul unei liturghii oficiate în bucătăria unui apartament din Bucureşti. După un an, inginerul nu mai recunoaşte autoritatea vlădicii Ion, însă nu întrerupe legătura cu acesta şi cu gruparea sa, prevedere bine-gândită, ţinând cont că Preoteasa va fi hirotonit la 30 iulie 2004, prin aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Catacombe (Biserica Autonomă din Ucraina sau a Ruşilor Albi) a PF. Patriarh Tihon, pe baza pregătirilor teologice şi pentru meritele deosebite, din punct de vedere duhovnicesc, şi pentru exemplul de viaţă monahicească. Biserica Ortodoxă Rusă din Catacombe, una din cele trei biserici aşa-zise ortodoxe din Ucraina, este văzută ca necanonică, nerecunoscută şi nici in comuniune cu vreuna dintre bisericile ortodoxe autocefale surori. Constantin Dogaru reuşeşte să-şi facă rapid adepţi în principalele oraşe ale ţării, un puternic centru fiind la Tecuci, jud. Galaţi, unde îşi are reşedinţa, apoi la Constanţa, Tulcea, Piteşti, Bucureşti, Drobeta- Turnu- Severin, Timişoara, la Adjud unde a hirotonit arhieriţă pe Reta Miron (vânzătoare în Piaţa Centrală) şi pe Olimpia Cojocaru (croitoreasă), în Vrancea unde, atrăgându-l pe fostul preot Dumitru Poiană de la Parohia Rugineşti, provoacă o adevărată răzmeriţă a credincioşilor ortodocşi, hotărâţi să elibereze cu forţa biserica de prozeliţi. Printre acoliţii săi se numără şi prof. Ştefan Dumitru din Bucureşti, un adevărat ideolog al mişcării, Nicolae Negrilă, cel care coordonează activitatea Editurii Sfânta Ortodoxie din Craiova, Dimoftache Ulise din Tecuci, fost soldat, bolnav psihic. La Braşov îl slujesc arhieriţele Silvia Gheorghe şi Doina Hosu, iar la Vaslui a reuşit s-o convingă pe Mihaela Manu, reporter la un ziar local. Grupul din Bucureşti este condus de Ana-MariaVoinea, patroana fundaţiei şi a ziarului Har. Majoritatea indivizilor cooptaţi se dovedesc persoane cu tulburări emoţionale, chiar psihice, aflaţi într-o perioadă de criză profundă a vieţii lor, depersonalizaţi sau cochetând cu ocultismul şi practicile yoga, cum este cazul lui Nicolae Craioveanu, lector Anatecor specialist în terapiile cu biocâmp. Este de remarcat această proliferare îngrijorătoare a ideilor unui individ cu grave tulburări de comportament şi cu un accentuat delir psihotic, dovedit de multe ori şi prin acte de violenţă.

Mişcarea dogaristă nu este nouă în peisajul noilor mişcări religioase din România postdecembristă. Ea îşi are originile în mai vechi practici de exacerbare a misticismului religios devenite celebre în perioada interbelică pe care Constantin Dogaru le revendică drept argumente ale tradiţiei pe care se bazează şi precedente ale comunicărilor sale. Este vorba de Petrache Lupu, ciobanul gângav de la Maglavit, socotit chiar în mediile teologice ale vremii profet şi vizionar cel care l-a văzut pe moşu dumnezeu, adică s-a întâlnit, aşa cum a crezut el, cu Dumnezeu-Tatăl (!) sub o salcie plângătoare şi Acesta i-a descoperit lui cele viitoare. Un nume des invocat este şi cel al Vasilicăi Gurău, alias măicuţa Veronica de la Vladimireşti, convinsă că s-a întâlnit cu Maica Domnului în lanul de porumb şi aceasta i-a spus să ridice o mănăstire de fecioare neprihănite. După o perioadă apoteotică, înainte de venirea comuniştilor la putere, măicuţele de la Vladimireşti sunt cuprinse de un adevărat duh al răzvrătirii, căci fură părticele din moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, nu se supun chiriarhului locului, nici măcar patriarhului Justinian, iar în 1958 mănăstirea e tranformată ăn I.A.S. Veronica, stareţa, e condamnată, dar, după ce iese din închisoare, obţine un apartament în Bucureşti şi-o vilă la Poiana Ţapului, îşi petrece concediile în străinătate şi se mărită cu Gigel Văsâi, un fiu duhovnicesc mai tânăr cu 25 de ani decât ea. După 89, revendică cu succes locul, redevenind stareţă, însă e suspectată în continuare de tarele ezoterismului.

Fenomenul Pucioasa şi Turma Sfântului Ilie sunt alte două mişcări asumate ca predecesoare de Dogaru şi de secta acestuia, toate având în comun înclinaţiile mistic-orientale, vizionarismul patologic şi liderii pnevmatofori. În primul caz, accenul cade pe chemarea divină a ridicării Noului Ierusalim românesc, centru spiritual al lumii, de către soţii Zidaru, după o vedenie a maicii Virginica. Apocalipsa propovăduită de pucioşii neprihăniţi va constitui o linie majoră a ideologiei (fantasmagoriei) dogariste. Mişcarea şi adepţii ei au fost anatemizaţi de Sfântul Sinod al B.O.R. în 1993. În celălalt caz, al Turmei Sfântului Ilie, aberaţiile sunt şi mai mari: îl îndumnezeiesc pe Sfântul Ilie, cred în reîncarnarea succesivă a Sfintei Treimi în el, apoi în Ioan Botezătorul, în Inochentie de la Balta şi în Alexie de la Buzău, susţin că Maica Domnului e moldoveancă, interpretează Scriptura după bunul plac, exacerbează castitatea, îndemnând la căsătorie albă (consideră că organul sexual e semnul lui antihrist), încurajează violenţa şi chiar crima. Şi ei au fost anatemizaţi de Sfântul Sinod în 1994.

Mergând pe această filiaţie, mişcarea dogaristă poate fi considerată neogherasimistă. Prin anii 50, un oarecare Vasile Bârsan din Bicaz rastălmăceşte simbolul de credinţă, oprindu-de la: Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul. cerului şi al pământului!. De aceea gruparea se numea Domnul de viaţă. Ucenicii lui Bârsan credeau că el este Duhul Sfânt şi că după moartea sa se va reîncarna, aşa că, atunci când dau peste monahul Nil Dorobanţu sau peste ierodiaconul Gherasim de la mănăstirea Cocoşu, văd în ei pe vechiul lor maestru, persoană divină; doar că la mănăstirea menţionată mai erau alţi doi călugări, Arsenie şi Nichifor, ceea ce i-a convins pe ucenici că au de-a face cu Însăşi Sfânta Treime. Gherasimiştii, în mod similar turmiştilor, presupune idolatrizarea umanului. Ierodiaconului i se atribuiau calităţi divine, adresându-i-se acatistul Domnului nostru Iisus Hristos cu numele său adăugat sau cu apelative specifice Fiului lui Dumnezeu: Preaînalt Stăpân, Mare Arhiereu, Mântuitorul nostru ş.a, rătăcire de neimaginat.

Inspirat de aceşti predecesori, de practicile yoga şi de cărţile lui George Văsâi, soţul maicii Veronica, gruparea lui Constantin Dogaru se rupe de specificul ortodox al bisericii străbune, devenind o mişcare eretică, de tip sectar.

Sursa

[tot-Laurentiu]

Doctrina lui Apóstolos Makrákis* deforma identitatea şi integritatea Bisericii. Papadiamántis scrie un articol prin care înfierează atitudinea lui Makrákis, care a reclamat doi preoţi pentru că aceştia s-au adresat credincioşilor spunându-le că sunt liberi să asculte pe Makrákis, dar să ştie că acesta fusese excomunicat de Sfântul Sinod ca eretic şi nesupus. Şi în continuare scrie: Domnul Makrákis a căzut din Biserica Ortodoxă. O ştie şi el însuşi, dar se preface că nu ştie Erezia nu ţine doar de spaţiu şi timp, nu vine doar din America sau din Anglia; erezia stă în părere şi în cuget iar domnul Makrákis, care cutreieră oraşele şi satele tâlcuind după propria-i fantezie Sfintele Scripturi, fără nici o autoritate, fără permisiune şi fără aprobare bisericească tâlcuieşte ce îi şoptesc la ureche demonii arhoni, cei mai vicleni şi mai îndărătnici dintre demoni! Care mitropolit, care Sinod ar putea vreodată să îl recunoască pe domnul Makrákis ca ortodox, dacă el nu se înfăţişează cu simplitate şi curăţie, cu smerenie, fără sofisme şi fără gânduri ascunse, dacă nu imploră iertarea Bisericii şi nu spune am păcătuit, dacă nu leapădă învăţătura despre trihotomia omului şi orice altă erezie, şi nu spune că se căieşte sincer? Ca de la egal la egal, el îndrăzneşte să poarte tratative cu Biserica, sau încă mai obraznic, ca pe o slujnică vrea să folosească Biserica dialecticianul repede-schimbător, prea rătăcitul orator, care se consideră vrednic ca Biserica să mărturisească că a greşit, că l-a excomunicat pe nedrept. Nu socoteşte că se cuvine ca el să mărturisească Bisericii că a greşit! Ce cădere peste măsură de mare! În ce prăpastie![20].

Şi când acoliţii lui Makrákis s-au împotrivit, Papadiamántis i-a dezarmat cu argumentele sale, care nu erau speculative, ci bisericeşti: Ce mă provocaţi să discutăm dacă sunteţi sau nu eretici? Biserica v-a afurisit. Asupra a ceea ce s-a judecat nu mai încape loc de discuţie[21].

* Apóstolos Makrákis (1831-1905), intelectual grec, care a iniţiat o mişcare schismatică în Biserica Greciei. Susţinea că are misiunea dumnezeiască de a îmbunătăţi starea Bisericii şi a societăţii elene şi că este un martor înviat al primilor ani ai creştinismului. Miezul învăţăturii lui este că Hristos este Arhiereu, Învăţător şi Împărat. Învăţa că omul este trihotomic, alcătuit din trup, suflet şi duh. Susţinea că Sfintele Scripturi învaţă caracterul trihotomic al omului, şi refuza recursul la gândirea patristică asupra acestei teme, susţinând că Părinţii nu erau unanimi în această privinţă. Avea o viziune occidentală, protestantă şi pietistă. (n.tr.)

Sursa: Papadiamántis şi romanitatea (tradiţia bizantină)

[tot-Laurentiu]

Anatemele împotriva lui Origen ale Sinodului al V-lea Ecumenic[1]

1. -"Dacă cineva crede în fabuloasa preexistentă a sufletelor şi în acea condamnabilă restaurare (apocatastasia), adică restabilirea tuturor lucrurilor aşa cum era la început, să fie anatema". -Sinodul din Costantinopol, din 543.-

2. - "Dacă cineva învaţă că la început creaţiunea fiinţelor raţionale nu cuprindea decît spirite fără trupuri şi cu totul
nemateriale neavînd nici număr, nici numiri, încît ele erau identice prin egalitatea substanţei, a puterii şi a lucrării, precum şi prin unirea lor cu Dumnezeu - Logosul şi cunoştinţa lor despre acest Logos, dar că îndepărtându-se de Dumnezeu, s-au dedat la lucruri rele, după înclinările fiecăruia, şi că ele au luat trupuri mai mult sau mai puţin perfecte şi au primit numiri, astfel, că între puterile superioare se află o diferenţă de numiri după cum se află şi o diferenţă de trupuri şi pentru aceasta unele s-au numit heruvimii, altele serafimi şi arhangheli şi puteri şi demoni şi tronuri şi îngeri şi au luat naşteri atîtea orînduiri şi numiri cereşti, să fie anatema", -s. Cp. 2.

3. -"Dacă cineva învaţă că soarele, luna şi stelele fac parte din aceste fiinţe raţionale, şi că ele n-au devenit ceea ce sunt, decât numai pentru că s-au dedat la rău, să fie anatema", -s. Cp. 3.

4. -"Dacă cineva învaţă că fiinţele raţionale, în care iubirea dumnezeiască s-a răcit, ele au intrat în trupuri grosolane cum sunt ale noastre şi au fost numite oameni, pe când acelea care au atins cea din unnă treaptă a răutăţii, au avut parte de trupuri reci şi întunecate, şi s-au făcut şi se numesc demoni şi spirite rele (metempsihoză) să fie anatema", -s. Cp. 4.

5. -"DaCă cineva învaţă că după cum din rânduiala îngerilor şi ale arhanghelilor s-au născut suflete, dintre care au ieşit demonii sau oamenii, tot aşa şi oamenii acum pot deveni din nou îngeri şi demoni, şi toată ordinea ierarhiilor cereşti poate să circule îh sus sau în jos sau deopotrivă în sus şi în jos, să fie anatema". -S. Cp. 5.

6. -"Dacă cineva învaţă că de se află două feluri de demoni dintre care una cuprinde sufletele oamenilor şi alta spiritele adânc căzute; şi că dintre toate fiinţele raţionale nu se află decât un singur spirit, care ar fi rămas neclintit în iubirea şi contemplarea dumnezeiască, şi că. acest spirit a devenit Hristos şi împăratul tuturor fiinţelor raţionale, şi că el a creat toate trupurile care existau în cer, pe pămînt şi între cer şi pămînt; şi că lumea s-a făcut în sensul că ea are în sine însăşi elementele care sînt mai vechi decît ea, şi care dăinuiesc prin ele însele, adică uscatul, şi umezeala, căldura şi frigul cu chipul lor de a fi, şi că ea a fost alcătuită prin mijlocirea acestor elemente, precum şi că prea Sfânta Treime cea de o fiinţă n-a creat lumea, ci că lumea a fost creată de spiritul care se numeşte demiurg care este mai vechi decât lumea care-i dă fiinţa sa, să fie anatema". -S. Cp. 6.

7. -"Dacă cineva învaţă că Hristos despre care s-a zis că a apărut în lume ca un Dumnezeu, şi că el a fost unit mai înainte de toate timpurile cu Dumnezeu - Logosul, în vremurile din urmă el s-a înjosit pînă la întrupare, şi s-a milostivit după spusa ereticilor, de mult feluritele căderi ale spiritelor reunite într-o singură unitate din care şi el făcea parte, şi pentru a le reînălța, el a trecut prin toate treptele, şi a avut diferite trupuri şi diferite nume, şi că el a devenit toate în toţi: un înger între îngeri, o putere între puteri şi s-a îmbrăcat, în diferitele trepte ale tuturor fiinţelor raţionale, luând o formă corespunzătoare cu a fiecărei trepte, şi la sfârşit el a luat trupul şi sîngele omenesc,- şi a devenit un om pentru oameni; Dacă cineva învaţă toate acestea, şi nu mărturiseşte că Dumnezeu - Logosul s-a pogorât şi s-a întrupat ca om, să fie anatema", -s. Cp. 7.

8. -"Dacă cineva zice că Dumnezeu-Logosul, care este de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfântul Duh, care a luat trup şi S-a făcut Om, unul din Sfânta Treime, este cu adevărat Hristos, ci acela învaţă că el nu este numit Hristos decât în chip impropriu, şi din cauza lui "Nous", care s-a înjosit pe sine, întrucât el a fost unit cu Dumnezeu-Logosul; şi că Logosul nu este Hristos decât prin unirea cu Nous, şi că Nous nu este Dumnezeu, decât din pricina lui Logos, să fie anatema", -s. Cp. 8.

9. -"Dacă cineva zice că nu Lbgosul lui Dumnezeu s-a îmbrăcat cu un trup viu avînd suflet raţional şi înţelegător, care s-a pogorât la iad şi care iarăşi s-a suit la cer; şi pretinde că numai acel Nous numit de ei într-un chip nelegiuit ca Hristos adevărat, care a devenit astfel prin cunoştinţa Monadei, să fie anatema", -s. Cp. 9.

10. -"Dacă cineva zice că, după înviere, trupul Domnului este eretic, având forma unei sfere, şi că trupurile celorlalţi oameni înviaţi vor fi asemenea; şi că după ce Hristos va fi lepădat adevăratului său trup, şi după ce ceilalţi oameni reînviaţi, de asemenea le vor fi lepădat, natura acestor trupuri va fi nimicită, să fie anatema", -s. Cp. io.

11. -"Dacă cineva zice că judecata viitoare, aduce nimicirea trupurilor şi că sfârşitul fabulei lumii va fi o natură imaterială şi că în viitor, nu va fi nimic material, ci numai spiritual pur, să fie anatema". -s. Cp. 11.

12. -"Dacă cineva zice: Puterile cereşti toţi oamenii, diavolul şi spiritele cele rele se vor uni cu Logosul lui Dumnezeu, pe care îl numesc Hristos, care are formă dumnezeiască, care s-a înjosit pe sine, şi că împărăţia lui Hristos va avea un sfârşit, să fie anatema", -s. Cp. 12.

13. -"Dacă cineva zice că Hristos nu se deosebeşte cu nimic de celelalte fiinţe raţionale, nici cu privire la substanţă şi nici la ştiinţă, şi că el nu le întrece în putere şi lucrare, şi că toate vor fi puse la dreapta lui Dumnezeu ca şi Hristos şi că printre ele a fost şi Hristos în fabuloasa preexistență a tuturor lucrurilor de care ei vorbesc, să fie anatema". -S. Cp. 13.

14. -"Dacă cineva zice că toate fiinţele raţionale se vor reuni într-o singură unitate a ipostasurilor, a numerilor, trupurile fiind dispărute, şi că cunoaşterea lumii viitoare va aduce cu ea distrugerea lumii şi lepădarea trupurilor ca şi desfiinţarea tuturor numelor, şi în fine, o identitate a conştiinţei şi a ipostasului; şi în plus că această pretinsă restaurare (apocatastasis), numai spiritele vor continua să existe, aşa cum acestea erau în pretinsa preexistență, să fie anatema". -S. Cp. 14.

15. -"Dacă cineva zice că viaţa spiritelor va fi asemennea cu viaţa care exista la început, pe când spiritele încă nu erau înjosite şi decăzute, în aşa fel, că sfârşitul şi începutul vor fi asemenea, şi că sfârşitul va fi adevărata măsură a începutului, să fie anatema", -s. Cp. lS.-Sinodul din C-pol 543.

A se vedea "Pravila Bisericească" >> "Dogmele" >> începând cu punctul 676.

Sursa alternativa