Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Rugaciuni
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 20.03.2013, 13:12:59
ronico ronico is offline
Member
 
Data înregistrării: 23.02.2009
Locație: suceava
Religia: Ortodox
Mesaje: 30
Implicit Postul Mare

Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al garirii in desert nu mi-l da mie.
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, robului Tau.
Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor.
Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!
Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul!
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma!
Fara de numar am gresit, Doamne, iarta-ma!

A inceput postul,la toti membrii forumului le doresc post usor si binecuvintat
__________________
eli eli lama sabahtani
Reply With Quote
  #2  
Vechi 20.03.2013, 19:47:00
Tomita Tomita is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.04.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 287
Implicit

Multumesc!...un post binecuvantat si tie.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 01.04.2013, 23:34:43
Nastya
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

<<Rugaciune care se citeste in fiecare post

Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam:

întareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra pacatului,- ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu buna placere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre.

Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.>>

http://www.crestinortodox.ro/rugaciu...ost-72568.html
Reply With Quote
  #4  
Vechi 02.04.2013, 12:19:17
Nastya
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

In Joia Mare

<<Este vorba de Rugaciunea lui Iisus din Gradina Ghetsimani. Desi nu avea pacat , S-a rugat asa de profund si concentrat incat fruntea I s-a umplut de broboane de sudoare, ca niste picaturi mari de sange.
Pentru noi, cei de astazi, S-a lasat prins si legat, pentru ca noi sa fim liberi, eliberati de legaturile iadului.
El a fost dat la rastignire si Talharul Baraba a fost eliberat. Noi suntem urmasii lui Baraba si suntem eliberati pentru ca El a fost condamnat in locul nostru.
„Doamne, ajuta-ne sa avem si noi rugaciune puternica si curata.”>>


<< Apoi ascultam Evanghelia care ne istoriseste despre prinderea lui Iisus in Gradina Ghetsimani, legat ca un facator de rele si dus la judecata. Ne cutremuram la ce tratament L-au supus oamenii pe Dumnezeu. Chiar si noi, cei de astazi, tot acelasi lucru facem. Incercam sa-L „legam” pe Dumnezeu si invatatura Lui pentru a savarsi faradelegi in voie. La Ierusalim exsita un obicei pastrat din primele veacuri. Crestinii se aduna in aceasta zi in foisorul "Cinei celei de Taina", si de aici merg pe urmele Mantuitorului in Gradina Ghetsimani, unde S-a rugat si unde a fost prins.

Ce coincidenta dureroasa! In ziua a VI-a, Dumnezeu a creat pe om. In ziua a VI-a, omul si-a ucis Creatorul. >>

(Postul Mare, Cateva explicatii pentru credinciosi, alcatuire a preotului Ioan Popescu; Tiparita cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Acad. Dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei; Biserica Icoanei, Bucuresti, anul 2000, pag. 26-27-28)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 27.02.2014, 00:45:38
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Pravila creștinului în Postul Mare

Perioada Postului Mare este socotită în tradiția ortodoxă vremea prielnică pocăinței, fiind sprijinită de rânduieli liturgice specifice și asociată cu cea mai riguroasă prescripție de postire. Cele șapte săptămâni de asceză oferă cadrul propice unei profunde trăiri duhovnicești, unică în cursul anului bisericesc.

Pe lângă slujbele rânduite a se oficia numai în această perioadă și la care este îndatorat să participe cu regularitate, cum ar fi: Pavecernița Mare, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Deniile etc., creștinul practicant, dornic de o creștere lăuntrică izbăvitoare, este îndrumat să-și împlinească și o pravilă a lui, de rugăciune particulară. Aceasta ține mai ales de o practică bisericească, fără a se încadra însă în scheme prestabilite și statuate normativ. Ceea ce trebuie să aibă în vedere un creștin practicant este grija de a nu scăpa ocazia unuia dintre cele mai propice răstimpuri pentru pocăință, Postul Mare, care-l poate face apt pentru primirea praznicului Învierii Domnului, la capătul unui exercițiu de voință de aproape 50 de zile.

În cele ce urmează, vom face câteva recomandări practice pentru pravila de rugăciune a creștinului în Postul Mare, cu precizarea că ele nu trebuie aplicate global, ci fiecare trebuie să și le însușească după puterea și disponibilitatea sa lăuntrică, sub îndrumarea duhovnicului.

Rânduieli pentru mângâierea sufletului la vreme de post

Așadar, se recomandă creștinului să țină, după putere, rânduiala și rigurozitatea postirii, iar dacă starea sănătății îl împiedică, singurul în măsură să dezlege asprimea postului e duhovnicul. Îi mai este recomandat să se spovedească măcar o dată în cursul postului, citindu-și canonul de rugăciune înainte și după Spovedanie, și să împlinească epitimia sau canonul rânduit. Să se împărtășească, dacă primește dezlegare, citindu-și îndătinatul canon, înainte și după împărtășire.

Nici sfintele slujbe nu trebuie uitate, fiindu-i necesare omului credincios rugăciunea și participarea cât mai deasă la cele rânduite de Biserică. Să înmulțească metaniile, ca gest trupesc al umilinței și al stârpirii patimilor, precum și faptele de milostenie. Să nu uite nici de citirea rugăciunilor și a cărților de zidire sufletească (Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, Psaltirea, Acatiste, Paraclise etc.). Să aibă în permanență sub control gândurile, vorbele și faptele sale, cenzurând pe cele vinovate, în scopul unei bune așezări lăuntrice.

Pe lângă obișnuitele rugă*ciuni de seară și de dimineață, practica scrisă și nescrisă a Bisericii recomandă în această perioadă și câteva rânduieli de rugăciune de pocăință, de mai multe ori pe zi: Rugăciunea lui Manase - pe care o găsim în Ceaslov, Cântările lui Moise - găsite la sfârșitul Psaltirii, Canonul de pocăință al Domnului nostru Iisus Hristos - din Ceas*lov, Canonul Sfântului Andrei Criteanul - din Triod, Psaltirea și diferite rugăciuni de pocăință din cărțile de rugăciune. Atenție însă: toate aceste recomandări rămân aleatorii. Fiecare își asumă, după puterea și imboldul lăuntric, rânduiala pe care și-o dorește.

La toate acestea, ne întrebăm așadar, care creștin adevărat nu va dori un spor duhovnicesc în drumul spre Primăvara Învierii? Curaj, oameni buni! Pravila poate fi împlinită, iar rodul împlinirii ei devine binecuvântare pentru noi. (sursa: ziarullumina)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 27.02.2014, 01:02:15
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.079
Implicit sfaturi duhovnicesti pt cei cu un program incarcat

http://sfantulmunteathos.wordpress.c...-katunakiotul/
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 27.02.2014, 06:14:25
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Yasmina Vezi mesajul
Yasmina, chiar m-ar fi interesat sfaturile astea, dar pagina nu mai există.
Poți să vezi ce s-a întâmplat și eventual să mai postezi o dată?
Reply With Quote
  #8  
Vechi 03.03.2014, 16:28:58
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit

Stie cineva cum se citeste acasa Canonul Sfantului Andrei Criteanul?
Reply With Quote
  #9  
Vechi 03.03.2014, 18:26:05
ovidiu b.
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Iată câteva răspunsuri: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...d.php?p=511477
Cantările I și II, Mănăstirea Mihai Vodă (București): http://video.crestinortodox.ro/2YsS2...e_I_si_II.html

Last edited by ovidiu b.; 03.03.2014 at 18:29:19.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 03.03.2014, 20:54:19
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Locație: La intersecția dintre moarte și viață
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.144
Implicit

Citat:
În prealabil postat de mirela.t Vezi mesajul
Stie cineva cum se citeste acasa Canonul Sfantului Andrei Criteanul?
Cu luare-aminte, fără împrăștiere și convinsă că viața ta are legătură cu conținutul Marelui Canon.
__________________
Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate și Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând și moartea pierzând: Paștile nestricãciunii, lumii de mântuire. (Luminânda Paștilor)
https://www.youtube.com/watch?v=H0Eu0_MfI54
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare