Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Din Noul Testament
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #251  
Vechi 19.07.2014, 21:37:43
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Predică la sărbătoarea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul



Predică a Părintelui prof. dr. Mircea Păcurariu la sărbătoarea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul:



Iubiți credincioși,



Profeții sau proorocii Vechiului Testament au fost cei mai de seama trimiși ai lui Dumnezeu și învățători ai poporului biblic, care au păstrat și au apărat credința într-un singur Dumnezeu, pregătind astfel calea pentru Testamentul cel Nou, adică pentru Iisus Hristos. Deci ei au avut două misiuni: pe de o parte, erau aceia prin care Dumnezeu își împărtășea voința Sa, iar pe de altă parte, ei predicau poporului israelitean întoarcerea la calea cea adevărată și vesteau venirea lui Mesia. Predica lor era însoțită de multe ori și de minuni.

Toți profeții au fost chemați la misiune direct de Dumnezeu. Ei făceau parte din diferite seminții ale lui Israel și din diferite pături sociale. Sfânta Scriptură vorbește de un număr destul de mare de profeți. Șirul lor începe cu Moise și se sfârșește cu Sfântul Ioan Botezătorul. De obicei, ei se împart în două grupe. Din prima fac parte profeții care și-au scris cuvântările către popor, fiind numiți și profeți noi. Aceștia sunt în număr de 16, și anume: 4 profeți mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel, și 12 profeți mici: Osea, Ioil, Amos, Avdia, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia și Maleahi. Din a doua grupă fac parte profeții care nu și-au scris cuvântările, ei fiind, numiți și profeți vechi. Între ei se numără: Samuil, ultimul judecător, Gad, Natan (în vremea lui David), Ahia din Șilo (în vremea lui Solomon), Ilie cu ucenicul său Elisei și mulți alții.

Între aceștia din urmă, la loc de cinste se numără Sf. Prooroc Ilie, originar din Tesba Galaadului. Activitatea lui profetică s-a desfășurat în secolul IX î.Hr., în vremea domniei regelui Ahab din Samaria, fiind prezentată în două din cărțile Vechiului Testament: a treia a Regilor, cap. 17-19 și a patra a Regilor, cap. 1-2. Regele Ahab era un om plin de fărădelegi și de păcate, după cum era și soția sa Isabela. Ei au părăsit închinarea către un singur Dumnezeu, ridicând temple și jertfelnice zeului Baal și zeiței Așera. Din pricina fărădelegilor lor, proorocul Ilie le-a prevestit că Dumnezeu nu va mai da ploaie pe pământ. El s-a retras apoi într-un loc ascuns, lângă pârâul Gherit, nu departe de Iordan. Acolo îi aduceau corbii pâine și carne în fiecare dimineață, iar apă bea din pârâu. Secând pârâul din pricina lipsei de ploaie, Domnul i-a poruncit să se îndrepte spre localitatea Sarepta, situată lângă orașul Sidon din Fenicia, căci poruncise unei femei văduve să-i dea de mâncare. Dar în casa acelei femei n-a găsit decât o mână de faină și puțin untdelemn, din care voia să facă o azimă pentru ea și pentru fiul ei și apoi să moară. Ilie o încurajează, spunându-i că Domnul a rânduit ca făina și untdelemnul ei să nu se sfârșească până când va da iar ploaie pe pământ. Și s-a întâmplat după cuvântul lui. Dar la scurtă vreme, s-a îmbolnăvit fiul acelei femei și a murit. El a fost înviat însă de Domnul, prin rugăciunea proorocului Său Ilie.

În cel de al treilea an al acelei secete, Domnul i-a poruncit lui Ilie să se arate regelui Ahab. Făcând aceasta, proorocul i-a cerut lui Ahab să adune, pe muntele Cârmei, întreg poporul, împreună cu cei 450 de· profeți ai zeului Baal și cu cei 400 de profeți ai zeiței Așera. După ce s-au adunat acolo, a cerut să i se dea doi viței, unul pentru preoții păgâni, iar altul pentru sine, ca să-i pregătească pentru jertfa, dar să nu pună foc pe ea, ei fiecare să cheme și să roage pe Dumnezeul lor să le aprindă jertfa. Preoții lui Baal au făcut după cuvântul lui Ilie, rugându-se îndelung zeilor lor, dar rugăciunea lor a rămas zadarnică. Înspre seară Ilie a luat 12 pietre din care-a făcut un jertfelnic, pe care a pus lemne, iar deasupra, vițelul cel tăiat. Apoi a rostit o rugăciune scurtă către Dumnezeu; și a căzut foc de la Domnul, care a mistuit întreaga jertfă. Poporul, cunoscând acum care este adevăratul Dumnezeu, a ucis pe toți preoții lui Baal și, îndată după aceasta, Domnul a trimis ploaie pe pământ.

Din pricina uciderii preoților lui Baal, regele Ahab și soția sa au prins și mai multă ură împotriva lui Ilie, voind să-l ucidă. De aceea, el s-a retras în muntele Horeb, unde a locuit într-o peșteră. De acolo, Domnul l-a trimis să ungă prooroc, în locul său, pe Elisei. Apoi l-a trimis să-l mustre pe Ahab pentru că rânduise, prin soția sa, uciderea unui locuitor cu numele Nabot, ca să-i răpească și să-i stăpânească o vie. Proorocul i-a prezis că pentru această fărădelege vor fi uciși atât el, cât și soția sa, lucru care s-a și întâmplat, curând.

La scurt timp după săvârșirea acestor fapte minunate, trecând împreună cu ucenicul său Elisei Iordanul, - pe care l-a despărțit în chip minunat în două cu mantia lui -, s-a îndreptat spre pustie. Dar "iată că pe neașteptate un car cu cai de foc a trecut printre ei și Ilie s-a suit la cer într-un vârtej de vânt' (IV Regi 2, 11) . În timp ce era ridicat spre cer, i-a căzut mantia, care i-a rămas lui Elisei, despărțind și acesta cu ajutorul ei apele Iordanului. Elisei a continuat apoi lucrarea profetică a lui Ilie, fiind socotit de toți un urmaș al său.

Iubiți credincioși,

Sfântul Ilie a fost unul dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament. Vrednicia lui s-a arătat în curajul cu care a mustrat fărădelegile regelui Ahab și ale soției sale, în faptele minunate pe care le-a săvârșit, în lupta pe care a dus-o împotriva cultului idolesc și a preoților lui Baal și Așerei, prin jertfa adusă pe muntele Cârmei, în urma căreia a reașezat cultul Dumnezeului celui adevărat al lui Israel. In Noul Testament se spune că la Schimbarea la Față Ilie s-a arătat împreună cu Moise, vorbind cu Mântuitorul (Matei 17, 3).

Din aceste motive, Biserica creștină îl prăznuiește în fiecare an la 20 iulie. Poporul nostru dreptcredincios l-a cinstit întotdeauna: prin slujbe, prin pictarea chipului său în biserici și pe icoane, prin numele său care este dat la botez unora dintre noi. Să-l rugăm și noi în această zi a prăznuirii lui, zicând: "O, prealuminate și preamărite proorocule al lui Dumnezeu Ilie, cel ce trimiți pe pământ ploile și seceta, belșugul și lipsa, ascultă această rugăciune, pe care cu evlavie o aducem, și, prin mijlocirea ta cea fierbinte către Domnul Dumnezeu, apără-ne de secetă, de foamete și de bolile cele aducătoare de moarte, și dăruiește nouă bună întocmirea văzduhului și toată îmbelșugarea pământului, întărindu-ne în dreapta credință și viață curată, casă ne învrednicim de fericirea raiului" (Condacul '13 din Acatistul său). »Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 19.07.2014 at 21:40:54.
Reply With Quote
  #252  
Vechi 24.08.2014, 23:21:38
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Predică la Duminica a XI-a după Rusalii a Sf. Ioan Gură De Aur



“Asemenea este Împărăția lui Dumnezeu omului împărat, care a vrut să se socotească cu slugile sale” (Matei 18, 23)



Despre darea de seamă ce are să ni se ceară și despre împăcare



Nu trece repede, fără băgare de seamă, peste aceste cuvinte, ci privește la judecata ce se înseamnă aici; intră în conștiința ta proprie și gândește ce ai făcut în toată viața ta. Când auzi că Domnul voiește a se socoti cu slugile Sale, gândește că prin acestea se referă la împărați, căpetenii de oști și domni, bogați și săraci, slugi și stăpâni, în scurt, la toți. Căci noi toți ne vom arăta înaintea scaunului judecății lui Hristos.

De ești bogat, gândește că și tu odată trebuie să dai socoteală dacă ai cheltuit averea ta pentru desfătări sau pentru cei săraci, pentru lingușitori și măgulitori sau pentru cei nevoiași, pentru dezmierdări sau pentru faptele milosârdiei, pentru lux, mâncare și îmbuibare sau pentru ajutorul celor strâmtorați. Și nu numai pentru întrebuințarea avuției tale ai să dai seamă, ci și pentru felul în care ai câștigat-o, de ai adunat-o cu munca cea dreaptă sau prin răpire, prin zgârcenie și lăcomie de avere, de ai moștenit-o de la tatăl tău sau prin jefuirea sărmanilor și a văduvelor.

Însă nu numai bogatul are să dea seama despre bogăția sa, dar și săracul despre sărăcia sa, de a suferit-o cu răbdare și cu mulțumire lui Dumnezeu, sau a fost trist și cârtitor și a hulit pronia, când a văzut pe altul întru îndestulare și prisosință, iar pe sine întru lipsă și nevoie.
Pe cei bogați îi va întreba Dumnezeu despre milostenia cea dată, iar pe cei săraci despre răbdare, dar nu numai despre răbdare, ci și despre milostenie, căci sărăcia nu face neputincioasă darea de milostenie. Dovadă la aceasta este văduva cea din Evanghelie, care a pus cei doi bani în cutia jertfelor, și cu toată micimea darului ei, a covârșit pe toți cei care aruncaseră acolo mult (Marcu 12, 42-43).

Și nu numai săracii și bogații, dar încă și stăpânirile și judecătorii trebuie să dea seama cu de-amănuntul dacă n-au vătămat dreptatea, dacă vreodată n-au rostit vreo hotărâre după favoare sau din nefavoare, dacă n-au judecat vreodată strâmb, ademeniți de lingușire, dacă n-au prigonit, din răzbunare, pe cei nevinovați.

Și nu numai stăpânirile lumești, ci și înainte-stătătorii bisericești trebuie să dea seama de purtarea dregătoriei lor, și tocmai ei au să fie supuși la cea mai ageră și mai aspră cercetare. Propovăduitorul Evangheliei va fi acolo cercetat cu tot dinadinsul, dacă nu cumva el, din lenevire sau din altă pricină, a scăpat prilejul de a spune și a propovădui ceea ce era dator, dacă a făcut el însuși ceea ce propovăduia, dacă a spus el toate lămurit și n-a trecut nimic din cele ce slujesc spre mântuire.

Iar cel ce a ajuns la dregătoria episcopală, cu cât este mai sus, cu atât mai aspră socoteală trebuie să dea; dacă a ținut tare și drept învățătura cea adevărată, cât și dacă a sprijinit și apărat pe cei săraci; dacă a sfințit el la preoție numai oameni de treabă, și despre mii de alte lucruri.

La acestea se referă și Apostolul Pavel, când scrie către Timotei: „Mâinile degrabă să nu-ți pui (la hirotonie) pe nimeni, nici te face părtaș la păcate străine” (I Timotei 5, 22). Încă și în epistola către evrei vorbește despre aceiași înainte-stătători și rostește înfricoșate cuvinte: „Ascultați pe învățătorii voștri și vă supuneți lor, care priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor să dea seamă” (Evrei 13, 17).

Și nu numai pentru faptele noastre, ci și pentru vorbele noastre avem să dăm seamă. Când noi încredințăm bani slugilor noastre, cerem de la ei socoteală amănunțită despre toate; tot așa și Dumnezeu, Care ne-a încredințat cuvântul, va cere de la noi socoteală despre întrebuințarea lui. Cu asprime se va iscodi și cerceta, dacă noi n-am risipit cuvântul fără luare-aminte și fără folos.

Nici întrebuințarea cea nebunească a banilor, niciodată n-a pricinuit așa de mare pagubă, ca și cuvintele cele nefolositoare și negândite. Dacă banii cheltuiți fără folos ne-a vătămat adeseori avuția noastră, cuvintele cele nefolositoare, adeseori au zăpăcit familii întregi și au răsturnat sufletele în pierzare. Paguba în avuție se poate iarăși îndrepta, iar cuvântul, odată grăit, rămâne grăit.

Iar că în adevăr noi trebuie să dăm seamă de cuvintele noastre, ascultă pe Hristos, când zice: „Vă spun vouă că pentru tot cuvântul deșert, pe care-l vor grăi oamenii, vor da seamă în ziua judecății. Că din cuvintele tale te vei îndrepta, și din cuvintele tale te vei osândi” (Matei 12, 36-37).

Dar nu numai de ceea ce grăim, ci și de ceea ce auzim vom da seamă. Așa de pildă, când eu primesc o pâră mincinoasă asupra aproapelui meu, căci se spune: „Să nu asculți vorbe mincinoase” (Ieșirea 23, 1). Deci, dacă și cei care primesc o vorbă mincinoasă se osândesc, cum se vor putea apăra clevetitorii și pârâșii cei mincinoși?

Dar ce zic eu despre cele ce noi vorbim și auzim, noi avem să dăm seamă și de cele ce gândim. încă și Apostolul Pavel arată aceasta, când zice: „Mai înainte de vreme nimic să nu judecați, până ce Domnul va veni, Care va și lumina cele ascunse ale întunericului și va arăta sfaturile inimilor” (I Corinteni 4, 5). Așa, de pildă, când tu vorbești cu strâmbătate și cu inimă rea către fratele tău, cu gura și cu limba îl lauzi, iar în inima ta ești plin de ură și de zavistie către dânsul.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 24.08.2014 at 23:25:37.
Reply With Quote
  #253  
Vechi 24.08.2014, 23:22:58
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Predică la Duminica a XI-a după Rusalii a Sf. Ioan Gură De Aur ( continuare )

Toate acestea Hristos le va aduce la lumina zilei. Și pentru a arăta încă mai lămurit că nu numai pentru faptele noastre, dar și pentru gândurile noastre vom da seama, Domnul Hristos zice: „Tot cel ce caută la femeie spre a o pofti, iată a preacurvit cu dânsa întru inima sa ” (Matei 5, 28). Păcatul, deși nu este vădit în faptă, ci se ascunde în inimă, totuși, prin aceasta nicidecum nu este fără de vinovăție.

Așadar, când tu auzi că Domnul voiește a se socoti cu slugile Sale, nu trece repede peste aceste cuvinte, ci gândește că aceasta privește toate clasele sociale, toate vârstele, pe toți, bărbați și femei. Gândește ce fel de judecată are să fie aceea și adu-ți aminte de toate păcatele tale. Căci deși noi le-am uitat, Dumnezeu nu le va uita, ci va pune înaintea ochilor noștri toate încălcările de lege ale noastre, dacă nu le vom fi stârpit încă aici pe pământ prin pocăință, mărturisire și prin iertarea supărărilor îndurate de noi.

Însă pentru ce se socotește Domnul cu slugile Sale? Nu pentru că El n-ar fi știut ceva, căci cum ar fi aceasta cu putință Aceluia Care știe toate încă înainte de a se fi făcut? Ci pentru ca să te convingă pe tine, sluga Sa, că ceea ce datorezi, cu dreptate datorezi; și nu numai pentru ca să te convingi de datoria ta, ci și pentru ca tu să te slobozești de ea.

Pentru aceea, și Proorocul Isaia a trebuit să pună înaintea poporului iudeu păcatele lui. „Vestește poporului Meu păcatele sale și casei lui Iacov fărădelegile sale” (Isaia 58, 1), nu numai pentru ca iudeii să le audă, ci și pentru ca ei să se facă mai buni.

Când împăratul din Evanghelie a început socoteala, a găsit pe unul care îi datora zece mii de talanți. Tot ce i se încredințase, cheltuise. Cu adevărat, o datorie mare! „Și el nu avea nimic”, zice Sfânta Scriptură, „cu ce să poată plăti”. Ce însemna aceasta: „el nu avea nimic”! Aceasta nu înseamnă altceva decât: El era lipsit de fapte bune și nu se îndeletnicise cu nici un lucru bun, care să i se fi putut socoti spre iertarea păcatelor. Adică faptele bune, ba încă și suferințele și necazurile, ni se vor socoti spre iertarea păcatelor.

Aceasta învață Hristos în pilda pentru săracul Lazăr, unde Avraam zice către omul bogat: „Pentru că Lazăr, în viața sa cea pământească, a răbdat atâtea rele, de aceea el acum se mângâie” (Luca 16, 25). Dar mai mult decât necazurile, decât bolile și suferințele, ni se vor socoti spre iertarea păcatelor lucrările cele bune, pe care noi le săvârșim de bună voie. Totuși, acea slugă n-a putut arăta nici o singură faptă bună, ci numai o covârșitoare povară de păcate.

„Fiindcă el nu avea cu ce să plătească, Domnul a poruncit să-l vândă”.

Tocmai dintru aceasta trebuie să recunoști tu iubirea de oameni a Domnului, că pe de o parte, se socotește cu robul, iar pe de altă parte, poruncește să-l vândă; căci amândouă le face ca să-l mântuiască. Din ce cunoaștem aceasta? Din cele de la sfârșit. Dacă Domnul înadins ar fi voit să-l vândă, cine L-ar fi putut opri de la aceasta? Dar pentru ce a poruncit să-l vândă, când El nu voia aceasta cu tot dinadinsul?

Prin acea îngrozire, El a voit să-i sporească frica, și aceasta voia a i-o spori pentru ca să-l silească pe acela să se roage. Iar la rugăciune voia să-l silească, pentru ca să-l poată ierta. El l-ar fi putut slobozi înainte de rugăciune, dar n-a făcut aceasta, ca să nu-l facă și mai rău. El putea să-l ierte înainte de a se socoti cu el, dar pentru ca acela să cunoască mărimea nelegiuirii sale și să fie mai blând și mai milostiv către aproapele său, de aceea i-a arătat mai întâi mărimea datoriei sale, și apoi i-a iertat-o.

Toate acestea le-a făcut Dumnezeu pentru ca să înmoaie inima cea vârtoasă a aceluia. Iar dacă prin toate acestea nu se îndreaptă, atunci nu Dumnezeu, ci acela care nu se îndreaptă poartă vinovăția.

Socotiți acum în ce chip Domnul tratează pe slugă! „Sluga aceea, zice Sfânta Scriptură, căzând la picioarele domnului său, se ruga zicând: Doamne, mai îngăduie-mi, și-ți voi plăti ție tot”. El n-a zis că nu avea cu ce să plătească, căci astfel este obiceiul datornicilor, ca ei, și când nu pot plăti, totuși făgăduiesc toate, numai să scape din încurcătură.

Ascultați acum voi, cei trândavi la rugăciune, luați aminte cât de mare este puterea rugăciunii! Sluga nu putea dovedi nimic bun, dar îndată ce el a alergat la rugăciune, a putut mișca pe domnul la compătimire. Așadar să nu obosim întru cerere și rugăciune! Cine era mai prihănit decât această slugă? Și el totuși n-a zis întru sine: „Eu nu mai am trecere la domnul meu, sunt plin de rușine și nu mă pot apropia de dânsul, nu pot să-l rog”. Așa zic mulți păcătoși cuprinși de o frică ce vine din iad și duce la iad.

Tu zici că nu ai trecere la Domnul? Tocmai pentru aceea întoarce-te la Dânsul, ca iarăși să dobândești încrederea. Acela pe care tu ai să-L îmblânzești nu este un om de care tu te-ai rușina, ci este Domnul Dumnezeu, Care mai mult decât tine însuți dorește iertarea ta. Tu însuți poate că nu te îngrijești așa de mult pentru mântuirea ta, precum El.

Tu nu ai încredere? Dar tocmai pentru aceea trebuie să ai încredere, căci cel ce vede că nu are nădejde de a se îndrepta pe sine, tocmai acela are mai multă nădejde la harul dumnezeiesc. Pe de altă parte, de asemenea, este cea mai mare rușine a voi cineva să se dezvinovățească pe sine înaintea lui Dumnezeu.

Cine face aceasta este un nelegiuit, chiar de ar fi fost cândva cel mai sfânt. Dimpotrivă, acela se va îndrepta care se socotește pe sine cel mai nevrednic. Aceasta o dovedesc fariseul și vameșul din Evanghelie. Așadar, să nu ne îndoim din cauza păcatele noastre, nici să fim fără de nădejde, ci să ne apropiem de Dumnezeu întru rugăciune, să cădem înaintea Lui și să-L rugăm, precum a făcut sluga aceea.

Să vedem acum în ce chip Domnul a iertat slugii datoria. „Și milostivindu-se domnul slugii aceleia, l-a slobozit și i-a iertat și datoria”. Așadar, nu te rușina a ruga pe Domnul, ci rușinează-te mai vârtos numai de păcatele tale; nu te îndoi și nu părăsi rugăciunea, ci apropie-te de Domnul chiar când ești păcătos, ca să-L împaci și să-I dai putința de a-Și arăta milostivirea Sa prin iertarea păcatelor tale. Dacă te temi a te apropia de Dânsul, împiedici bunătatea Lui de a se arăta și oprești bogăția harului Său.

De aceea, să fim neobosiți întru rugăciune. De am fi noi căzuți în prăpastia cea mai adâncă a păcatelor, rugăciunea poate în curând iarăși a ne scoate. Nimeni n-a păcătuit așa de mult ca sluga aceea; ea a săvârșit tot felul de păcate. Aceasta înseamnă cei zece mii de talanți, și el era cu totul deșert de lucrurile cele bune, pentru că el nu avea nimic cu ce să plătească. Și totuși, puterea rugăciunii a putut să-l mântuiască. Așadar, atât de mult a putut rugăciunea, încât a putut izbăvi de pedeapsă și de osândă chiar pe acela, care cu zeci de mii de fapte a supărat pe Domnul.

Totuși, rugăciunea singură nu face totul, ci ea are ajutor harul lui Dumnezeu, care har, propriu-zis, face totul și dă și rugăciunii puterea sa. Aceasta se arată în cuvintele: „Și milostivindu-se domnul slugii aceleia, l-a slobozit și i-a iertat și datoria”. Dintru aceasta trebuie să recunoști că și înainte, și după rugăciunea slugii, milostivirea Domnului a făcut totul.

Dar tot binele ce făcuse sluga prin rugăciunea sa, l-a pierdut prin învârtoșirea sa către tovarășul său. Ducându-se, a aflat pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care îi datora o sută de dinari; și cum l-a prins, l-a apucat de grumaz și i-a zis: „Plătește-mi ce-mi ești dator”. Ce putea să fie mai nerușinat decât purtarea aceasta?

Cuvântul iertării sale răsuna încă în urechile lui, și totuși, el așa de mult uitase bunătatea Domnului! Vezi cât este de bine a-și aduce aminte cineva totdeauna de păcatele sale? Dacă acest slujitor și-ar fi amintit propriile sale păcate, el nu ar fi fost așa de rău și neomenos. De acea zic eu adeseori, și nu voi înceta a zice, că foarte folositor și de trebuință este ca totdeauna să ne aducem aminte de toate păcatele noastre. Nimic nu poate face pe suflet așa de înțelept, blând și liniștit, ca permanenta amintire a păcatelor sale.

De aceea, Apostolul Pavel așa de adeseori își amintea păcatele sale, nu numai cele de după botez, dar încă și cele pe care le săvârșise înaintea botezului, deși acestea din urmă toate se stârpiseră prin botez.

Iar dacă Pavel își aducea aminte încă și de păcatele săvârșite înainte de botez, cu cât mai vârtos datorăm noi să ne amintim încălcările de lege săvârșite după botez? Printr-o astfel de amintire, noi nu numai stingem păcatele, ci prin aceasta ne facem încă mai iubitori către alții și slujim Domnului cu mai multă bunăvoință, căci pomenind pururea greșelile noastre, totdeauna ne aducem aminte de îndurarea Lui.

Nu așa a făcut sluga din Evanghelie, ci uitând mărimea propriei lui datorii, s-a învârtoșat către tovarășul său, și iarăși a pierdut tot ce dobândise prin îndurarea cea dumnezeiască. „Și apucându-l, îl sugruma zicând: Plătește-mi ce-mi ești dator”. El nu zice: „plătește-mi o sută de dinari”, căci el se rușina, fiindcă acea datorie era atât de mică, ci zicea numai: „Plătește-mi ce-mi ești dator”. Iar acela a căzut la picioarele lui și îl ruga, zicând: „Mai îngăduiește-mă și îți voi plăti”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 24.08.2014 at 23:28:43.
Reply With Quote
  #254  
Vechi 24.08.2014, 23:23:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Predică la Duminica a XI-a după Rusalii a Sf. Ioan Gură De Aur ( ultima parte )

Prin aceste cuvinte, sluga cea dintâi dobândise iertare de la domnul, și pentru aceea se cuvenea ca ele să fie folositoare și tovarășului. Dar crudul acela nici prin aceste cuvinte nu s-a domolit și nici nu a gândit că tocmai prin acele cuvinte se mântuise și el. Dacă el ar fi iertat pe tovarășul său înainte ca domnul să-i ierte datoria lui și să-i arate așa de mare har, aceasta ar fi fost o faptă mărinimoasă.

Dar acum, după ce lui i s-a iertat o așa de mare datorie și i s-a dat un har atât de mare, acum el era oarecum îndatorat a fi cu pogorământ către tovarășul său. Insă el n-a făcut așa, nici nu și-a adus aminte ce deosebire mare era între iertarea de care el se împărtășise și între ceea ce trebuia să facă el tovarășului său.

Datoria aceea se suia la zece mii de talanți, aceasta numai la o sută de dinari. Acela făcuse încălcare de lege împotriva domnului său, acesta era dator numai tovarășului său. După ce el însuși căpătase o binefacere, deși domnul nu aflase întru el nimic bun, ar fi trebuit ca și el să fie compătimitor. Dar la toate acestea el nu gândea, ci orbit de mânie, a apucat pe tovarășul său și l-a aruncat în temniță.

Văzând aceasta, celelalte slugi s-au întristat, cum spune Sfânta Scriptură, și l-au pârât domnului. Și auzind domnul acestea, l-a chemat la sine, l-a înfățișat iarăși înaintea judecății și a zis: „Slugă vicleană, eu ți-am iertat toată datoria”. Când sluga era datoare (chiar cu zece mii de talanți), domnul nu i-a vorbit nici un cuvânt de ocară, dar după ce acela a fost nemilostiv către tovarășul său, domnul s-a mâniat, pentru ca noi să vedem că Dumnezeu mai ușor ne iartă păcatele noastre cele împotriva Lui, decât cele împotriva fraților noștri. „Și domnul l-a dat pe el muncitorilor, până ce va plăti toată datoria lui”.

Deci, care păcat poate să fie mai mare decât nemilostivirea și neîmpăcarea către frați, de vreme ce Dumnezeu pentru acest păcat își retrage binefacerile Sale? Dar este scris: „Darurile lui Dumnezeu și chemarea Lui nu se pot lua înapoi” (Romani 11, 29). Pentru ce oare, numai de această dată, darul harului și iertarea cea dată iarăși se retrag? Pentru neîmpăcare.

De aceea, nu greșește cel ce va socoti că greșeala aceasta este cea mai rea din toate. Chiar de s-ar ierta toate celelalte păcate, păcatul acesta nu se va ierta; ba și cele mai dinainte iertate, din pricina acestuia, iarăși se vor imputa din nou.

Neîmpăcarea este așadar un rău îndoit. întâi, ea însăși nu se iartă; al doilea, și datoriile cele vechi, care fuseseră iertate, prin neîmpăcare iarăși se înnoiesc. Așa s-a întâmplat și cu sluga din Evanghelie. Căci Dumnezeu nimic nu urăște și nimic nu urgisește așa de tare ca pe omul neîmpăcat. Acestea ne-a arătat El aici, dar și în rugăciunea pe care El însuși ne-a învățat-o: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Matei 6, 12).

Știind toate acestea și scriind în inima noastră pilda biblică, la fiecare amintire de răul ce am suferit de la alții, totdeauna să ne aducem aminte de cele cu care noi înșine am mâniat pe Domnul. Frica pentru propriile noastre păcate ușor va domoli mânia noastră pentru greșelile altora. Iar dacă totuși voim să gândim Ia greșeli, să gândim la ale noastre proprii.

Dacă gândim la păcatele noastre, atunci nu ne vom aminti greșelile altora. Dacă, dimpotrivă, noi uităm păcatele noastre proprii, cu atât mai lesne cădem în osândirea altora. Dacă sluga aceea n-ar fi uitat datoria sa de zece mii de talanți, nu și-ar mai fi adus aminte de cei o sută de dinari. însă fiindcă el a uitat datoria aceea, a apucat pe tovarășul său; și fiindcă el a cerut înapoi datoria cea mică, s-a încărcat iarăși cu povara celor zece mii de talanți.

De aceea eu zic, cu îndrăzneală, că neîmpăcarea este păcatul cel mai mare. Nu, nu eu zic aceasta, ci o zice însuși Hristos prin pilda aceasta. De aceea, înainte de toate, să gândim a ne curați de mânie și a ierta vrăjmașilor noștri, știind că nici rugăciunea, nici milostenia, nici postul, nici împărtășirea cu Sfintele Taine, nici altceva nu ne va putea mântui în ziua aceea, dacă noi nu ne-am împăcat.

Iar dacă ne-am împăcat, atunci păcatele noastre pot fi iertate, căci Hristos zice: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, Tatăl vostru Cel din cer va ierta și vouă greșelile voastre; iar dacă nu veți ierta altora, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă” (Matei 6, 14-15).

Așadar, pentru ca noi aici să petrecem o viață pașnică și lină, iar după moarte să dobândim iertarea și lăsarea păcatelor noastre, trebuie să ne sârguim a ne împăca cu toți vrăjmașii pe care îi avem. Atunci iarăși vom împăca cu noi și pe Domnul, chiar de am fi săvârșit împotriva Lui zeci de mii de păcate, și vom fi părtași fericirii celei viitoare. Pe care, fie să o dobândim noi toți, prin harul și prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea și puterea, în vecii vecilor. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 24.08.2014 at 23:30:11.
Reply With Quote
  #255  
Vechi 13.09.2014, 22:44:08
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Thumbs up Luarea Crucii si urmarea lui Hristos - Parintele Constantin Galeriu

http://www.crestinortodox.ro/predici...tos-96804.html
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #256  
Vechi 01.10.2014, 21:46:02
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Darurile Maicii Domnului

Da, frații mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicești. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă și de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.

Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila și îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricină de slavă și de înălțare duhovnicească? Care credeți că a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Oare fecioria sau înțelepciunea sau sfințenia sau priceperea sau alte multe și nenumărate daruri pe care le avea?

Da, frații mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicești. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă și de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.

Smerenia a fost pricină de slavă și de cinste Preacuratei Fecioare Maria mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, după mărturia Sfântului Duh, Domnul a căutat spre smerenia roabei Sale și a ridicat-o la atâta slavă și cinste, spre a fi laudată în cer de toate oștile cerești, și pe pământ fericită de toate neamurile.

Smerenia a fost cea dintâi pricină de înălțare și slavă pentru toți sfinții lui Dumnezeu. Smerenia a înălțat pe Avraam și l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu și tată al multor neamuri, căci se socotea pe sine a fi pământ și cenușă. Smerenia l-a înălțat pe Iosif și l-a făcut pe el mai mare peste țara Egiptului.

Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limbă, povățuitor și legiuitor peste tot poporul lui Israel. Căci se socotea pe sine nevrednic de această slujbă și ruga pe Dumnezeu să trimită pe altul la scoaterea lui Israel din robia Egiptului.

Smerenia l-a arătat pe David a fi după inima lui Dumnezeu, căci se socotea pe sine vierme și nu om. Cu smerenia a strălucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia și mai mult decât toți, dumnezeiescul Ioan Botezătorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încălțămintei lui Hristos și care, pentru adâncimea smereniei lui, s-a învrednicit a fi martorul cel mai apropiat al Sfintei Treimi la Iordan și de a se numi de Însuși Hristos cel mai mare om născut din femeie.

Iar dacă acești sfinți mari ai lui Dumnezeu au arătat smerenie mare, apoi cine poate să înțeleagă câtă adâncime de smerenie a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria, care, auzind și înțelegând de la Arhanghelul Gavriil că va zămisli de la Duhul Sfânt și va naște pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înălțat cu inima sa, ci cu mare smerenie, socotindu-se pe sine o simplă roabă, a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!

Aici cu adevărat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: Cine se va smeri pe sine, va fi înălțat. Iar Sfântul Efrem Sirul zice că: "În inima adâncă se va înălța Dumnezeu".

Deci, după mărturia acestui sfânt părinte, toate darurile cele mai înalte pe cele smerite se reazimă. Apoi și la Preacurata Fecioara Maria, toate darurile cele înalte și duhovnicești cu care a fost împodobită de Dumnezeu s-au rezemat și au avut drept temelie veșnică, smerita ei cugetare.

Iubiții mei frați, spre a desluși mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am să vă spun o istorioară. Se povestește că un vestit sculptor, a făcut, pe lângă alte statui vrednice de laudă și de mirare, și un minunat spic de grâu de care atârna un porumbel. Toți se mirau și se minunau de această uimitoare sculptură, deoarece se părea că în ea meștesugul nu urmează firii, ci o depășeste pe ea.

Dar era o taină nedezlegată, cum un spic care este așa de gingaș cu puterea, să poată țină pe el greutatea unui porumbel. Dezlegarea tainei însă arată și închipuiește pe Preacurata Fecioara Maria. Preasfânta Fecioara era aici închipuită printr-un fir de grâu, iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt.

Spicul stătea aplecat de greutatea porumbelului, arătând, ca un simbol, smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multă dragoste și smerenie când Duhul Sfânt a venit peste ea și a făcut-o sălaș lui Hristos Dumnezeu.

Iubiții mei frați, după cum ați auzit, smerenia a fost pricină de slavă, de cinste și de înălțare la toți sfinții lui Dumnezeu și cu atât mai mult la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria. Dar să știți și să înțelegeți, că mai presus de toate a fost smerenia cea nemăsurătă a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, și moarte de cruce.

Iar această nemăsurată smerenie a Domnului I-a adus Lui nemăsurată slavă și cinste și pentru aceea și Dumnezeu l-a preaînălțat și I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt.

Dar va zice cineva: "Ce este smerenia?" La aceasta voi răspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfântului Isaac Sirianul: "Smerenia este haina dumnezeirii, pentru că cu aceasta S-a îmbrăcat Dumnezeu, când a binevoit a veni în lume, și S-a îmbrăcat în firea noastră cea smerită" .

Iar dacă se va întreba cineva din ce se naște ea, vom zice ca Sfântul Ioan Scărarul, că din ascultare și din tăierea voii. Și dacă va zice cineva pentru care motiv smerenia este așa de mare, voi zice, pentru că numai ea poate ucide pe cel mai mare păcat, care este mândria. Pentru acest păcat, îngerii au cazut din cer și strămoșii noștri, Adam și Eva, au căzut din rai; căci, ascultând de șarpele diavol, li s-a nălucit a se face ca niște dumnezei.

Frații mei, vreau să vă spun că astăzi, mai mult ca oricând, acest mare păcat al mândriei a cuprins toată lumea. Fiecare dorește să fie mai mare peste alții și să-i robească și să-i stăpânească. Fiecare dorește să fie mai bogat decât altul; fiecare să fie mai cinstit, mai vestit și mai băgat în seamă decât altul. Fiecare dorește a se socoti mai înțelept decât alții. Fiecare se laudă că este mai iscusit în meserii și meșteșuguri.

Cine învață pe cel sărac să ia pâinea de la gura copiilor și să-și cumpere televizor și video, spre a-și închipui și el că este asemenea cu cei avuți? Nu mândria?

Cine învață pe femei și pe fete să muncească luni și ani de zile, nu spre a-și cumpăra cele de nevoie vieții, ci spre a-și cumpăra rochii la modă și încălțăminte luxoasă și alte lucruri deșarte, care nu țin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?

Cine învață pe cel sărac, care are casă de copii, să se sârguiască cu mai multă trudă spre a le face la toți haine luxoase și de mult preț, spre a-i face să fie în rând cu lumea? Nu mândria?

Cine face pe fetele și pe femeile cele ușoare să se dreagă pe fețe cu pudră și cu alte unsori și să-și vopsească unghiile spre a arăta mai tinere și mai frumoase? Oare nu mândria și slava deșartă, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor să fie cu orice preț în rând cu lumea și nu aud pe Apostolul Iacov, care zice: Lumea, în cel rău zace; și iarăși: Cine se face prieten cu lumea, se face vrăjmaș lui Dumnezeu.

Cine învață pe cei neînvățați să defaime pe cei cu adevărat învățați? Nu mândria? De unde vin bătăile, ambițiile, laudele, pricinile, tulburările și vrajbele între oameni? Nu din mândrie? Că fiecare se socotește mai tare decât altul și mai drept. Au nu din mândrie?

O răutate fără margini! Cine mai cunoaște azi răutățile tale? Și cine se mai ostenește astăzi să alunge această ciumă sufletească din inima sa?

Frații mei, iată pentru care pricină sfânta smerenie este cea mai vestită din toate virtuțile, pentru că numai aceasta poate să le păzească pe toate și fără de ea, toate sunt nimic. Să știți și să țineți minte că numai această singură virtute, smerenia, poate în vremea morții să mântuiască pe om, după cum zice unul din sfinții Filocaliei.

De aceea și Mântuitorul nostru, pe cei smeriți cugetători îi fericește cel dintâi, zicând: Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este împărăția cerurilor. Căci cel ce are smerenie în inima sa, măcar de ar avea toate faptele bune, pururea se socotește pe sine sărac și că, înaintea lui Dumnezeu, nu a făcut nimic bun.

Deci, frații mei, să nu uitați cât de mare este darul smereniei și câtă slavă și fericire aduc omului aceasta slavită și prea mare virtute. Amin.

Părintele Cleopa
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 01.10.2014 at 21:49:18.
Reply With Quote
  #257  
Vechi 01.10.2014, 21:54:12
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Predica Părintelui Cleopa la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului ( fragment )



Pe 1 octombrie Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare mare pentru Biserica lui Hristos și pentru tot creștinul. Mai întâi să știm cum a luat ființă praznicul acesta. Aceasta s-a întâmplat în Constantinopol, pe vremea împăratului Leon cel Înțelept, care a fost un împărat creștin și a făcut mult bine Bisericii lui Hristos. De aceea Dumnezeu a vrut ca în timpul împărăției lui să se facă o minune ca aceasta. Se făcea o priveghere de toată noaptea spre Duminică la Biserica din Vlaherne, care se afla pe malul mării, unde era hramul Maicii Domnului. Și acolo la biserică era multă lume adunată, fiind biserică mare. Și s-a întâmplat că a venit la biserică și Sfântul Andrei, care se făcuse și se zicea nebun pentru dragostea lui Hristos, după ce auzise de la Apostolul Pavel că cel nebun al lui Hristos este mai înțelept decât toată lumea.

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos stătea în biserică în timpul privegherii, la ceasul al patrulea din noapte, adică la ora zece noaptea. Și a ridicat ochii în sus deasupra norodului în biserică și a văzut pe Maica Domnului că ținea un omofor, adică un brâu așa cum e omoforul la arhierei. Omoforul acesta strălucea mai mult decât soarele și îl ținea deasupra poporului. Maica Domnului era înconjurată de toți îngerii cerului și de toți sfinții, cel mai aproape de dânsa fiind Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul. Și a auzit-o pe Maica Domnului zicând așa: „Împărate Ceresc, primește pe tot omul care se roagă Ție și cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la fața mea neajutorat și neascultat” (Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, icosul 10).

Stând așa Sfântul Andrei și, având mintea curățită prin raza Sfântului Duh, a zis către ucenicul său, Epifanie: „Fratele meu, oare vezi tu pe Împărăteasa tuturor cum acoperă poporul în biserică cu Sfântul ei acoperământ, și auzi cum se roagă pentru toată lumea și cum mijlocește pentru noi, oamenii, în biserica aceasta?€. Îndată ce a zis cuvintele acestea – auzind și Epifanie rugăciunea cu care se ruga ea Mântuitorului –, deodată a dispărut vedenia din biserică. Și au păstrat ei taina aceasta o vreme, iar mai pe urmă au spus patriarhului și altora că Maica Domnului a fost în biserică în noaptea aceea, la priveghere, și a acoperit poporul cu dumnezeiescul ei acoperământ. Și din acel an a început a se serba, mai întâi la Constantinopol, apoi în Rusia și la alte popoare creștine, sărbătoarea aceasta, care se cheamă în rusește Pocrov, adică Acoperământul Maicii Domnului.

Astăzi, când sărbătorim Acoperământul Maicii Domnului, au sosit la noi mila și îndurările ei.

Frații mei, după Prea Sfânta și de viață făcătoarea Treime, în ceruri, nu există altă persoană, altă față mai înaltă pe scara duhovnicească decât Maica Domnului. Așa ne învață Biserica lui Hristos și toți dumnezeieștii învățători ai Bisericii. Deci, pentru că Dumnezeu a înălțat pe Maica Domnului la atâta slavă și cinste veșnică, ca să fie mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii (Axionul Maicii Domnului), adică mai presus de toate cetele îngerești cu slava, cu puterea și cu darul, să știți că prin rugăciunile Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu se ține lumea aceasta până astăzi.

Mila Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Părintelui Său și a Prea Sfântului Duh, adică a Prea Sfintei Treimi, care coboară peste toată lumea, este numai prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu, care este Mama noastră cea din ceruri. Avem o mamă duhovnicească, ce mijlocește și pururea se roagă pentru toate popoarele de pe fața pământului, dar mai cu seamă pentru popoarele creștinești. Așa Maica milei, Maica milostivirii, Maica cea pururea cinstită și preanevinovată și mai presus decât toată făptura, când se dezlănțuie pe fața pământului războaie între popoare și răutăți, Maica Domnului mijlocește în genunchi înaintea Prea Sfintei Treimi să le potolească și să le liniștească, să-i fie milă de atâta amar de oameni care mor vinovați sau nevinovați. Când se întâmplă secetă pe fața pământului și nu plouă și pier dobitoacele și păsările, sau, cum zice prorocul Ieremia, că „boul va rage de secetă și s-a uscat iarba pământului și ne mor dobitoacele în turme”, când e atâta secetă că țipă păsările de sete în văzduh, Maica Domnului pleacă genunchii și se roagă:€žDoamne, dă-le ploaie. Știu că Ți-au greșit, știu că Te-au amărât, Doamne, știu că merită pedeapsă, știu că merită să-i risipești pe toți pentru păcate, ca toți să moară de sete. Dar tinde mila Ta, adu-Ți aminte de neputința omului, adu-Ți aminte că sunt țărână și greșesc din neputință, greșesc din răutatea diavolului care caută să-i piardă”. Și așa pleacă mila Mântuitorului, Care trimite iarăși ploaie și nor pe pământ.

Când pornesc din radă vapoare încărcate cu bogății mari și cu mult popor, pe oceane și pe mări, și se ridică furtuni mari, tulburări ale stihiilor, și este cu neputință să mai scape vapoarele din acele furtuni, atunci Prea Curata Stăpână aduce ruga ei peste acea corabie în care se roagă în genunchi, unul, cu credință. Și iată că acel unul – cum spune Sfântul Efrem – salvează prin mijlocirea Maicii Domnului o corabie. Ea zice:€žDoamne, adu-Ți aminte de cei din corabie; sunt necredincioși, sunt trufași, sunt mândri, sunt curvari, sunt cămătari, sunt negustori iubitori de argint și nu Te cunosc pe Tine, dar iată că înlăuntrul corabiei o biată văduvă strigă către mine: Doamne, nu ne îneca; Maica Domnului, du-ne la liman, ajută-mă să ajung acasă, că am copii mici și nu are cine să-i îngrijeasc〝.

Ați auzit? Prea Sfântul Dumnezeu, pentru rugăciunile acelei văduve, pe care I le aduce Maica Domnului, Își întoarce mânia Sa, se liniștesc valurile mării, face să răsară din nou soarele și ajunge corabia cu bine la liman.

Când este boală pe fața pământului, sau fel de fel de epidemii, ciumă sau tifos sau câte boale trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, când mor copiii, mor părinții, mor frații și surorile și se despart unii de alții, ea le aduce scăpare. Nimeni nu are putere să aducă sănătate lumii, decât Bunul Dumnezeu. Căci Maica Domnului, ca o Maică preabună, cade iar în genunchi și se roagă:„Doamne, trimite sănătate și fă văzduhul să le fie sănătos. Doamne, ridică osteneala și durerea de pe văduve și de pe copii, de peste sărmani și de peste tot omul, că sunt mulți, Doamne, care mă cheamă în ajutor și voiesc ca prin rugăciunile mele să capete mila și îndurarea Ta”. Și așa boala și molima, și orice altă durere, încetau cu darul lui Hristos, când nici doctorii nu mai știau ce să facă cu atâția morți, cu atâția răniți, cu atâția care transmit boală. Iar Maica Domnului se străduiește ca pe toți să-i facă sănătoși și pe toți să-i mângâie.

. . .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 01.10.2014 at 21:57:16.
Reply With Quote
  #258  
Vechi 25.10.2014, 23:10:39
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Predică la Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorîtorul de Mir ( 26 octombrie )

Iubiți credincioși,Astăzi sărbătorim pe Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie, ostașul cel viteaz al lui Hristos, bărbatul dumnezeieștilor doriri, lauda mucenicilor, bucuria îngerilor, podoaba Bisericii Ortodoxe, mustrătorul necredincioșilor, întărirea nevoitorilor și rugător fierbinte înaintea Preasfintei Treimi pentru sufletele noastre. Astăzi Sfîntul Dimitrie mărturisește cu tărie pe Hristos înaintea împăraților și a păgînilor. Astăzi Lie, sluga întunericului, este învins, iar fiii luminii sînt izbăviți. Acum diavolul a fost biruit de Sfinții Dimitrie și ucenicul său Nestor care se roagă în cer pentru noi. Astăzi mucenicul lui Hristos Dimitrie este împuns în coastă ca și Stăpînul său și se jertfește pentru Evanghelie, ca un miel nevinovat.
Pentru aceasta îl cinstim pe Sfîntul Dimitrie și-i cîntăm cîntări de laudă, căci el a biruit pe vrăjmașul cel nevăzut și a luat cununa biruinței de la Hristos, Dumnezeu. În această zi se face mare pelerinaj cu icoana Sfîntului Dimitrie la mormîntul lui din Tesalonic și toți creștinii aduc flori de dumitriță la biserici și prin casele lor.
Dar nu numai în Grecia, ci și în țara noastră este foarte mult cinstit de credincioși. Avem în țară numeroase biserici cu hramul Sfîntului Dimitrie și mulți frați creștini poartă numele lui.
Însă nu numai astăzi, ci în toate zilele se cuvine să cerem ajutorul Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, pentru că este grabnic ajutător. Să avem în casă icoana lui și cînd putem să-i citim acatistul. Apoi să nu uităm că și noi sîntem ostași ai lui Hristos și fii ai Bisericii Ortodoxe. Deci, să avem curaj și să nu dăm înapoi în fața ispitelor și necazurilor vieții. Fără rîvnă și bărbăție, fără rugăciune și smerenie, fără iubire creștină și biserică, fără răbdare și ajutorul sfinților nu ne putem mîntui.
Să-l rugăm pe Marele Mucenic Dimitrie să ne fie călăuză, ajutător, model de jertfă și rugător înaintea lui Dumnezeu pentru mîntuirea sufletelor noastre. Amin.
Părintele Ilie Cleopa
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #259  
Vechi 01.11.2014, 23:40:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

"Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube, poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui. Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat. Si in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam, si pe Lazar in sanul lui. Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesti in aceasta vapaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti. Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici de acolo sa treaca la noi. Iar el a zis: Rogu-te dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu, caci am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin. Si a zis Avraam: Au pe Moise si pe Prooroci; sa asculte de ei. Iar el a zis: Nu parinte Avraame, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai. Si a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de Prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti." (Luca 16, 19-31)
Nu exista zi in care sa nu auzim la stiri de moarte. Nu exista clipe in care sa nu ne intristam de decesul cuiva, mai mult sau mai putin apropiat noua... Dar cu toate acestea ne gandim foarte rar, daca nu deloc, la propriul nostru sfarsit. Din pacate traim ca si cum nu am muri, si murim ca si cum nu am fi trait...

Nu as putea explica in cuvinte trairile Preotului ce slujeste cu toata daruirea si isi pune sufletul pentru cei pe care i-a cunoscut. Fiecare inmormantare este o framantare profunda pentru el, o rugaciune ce devine mult mai staruitoare in fata lui Hristos, caci nu poate consola precum si-ar dori familia, dar poate mijloci pentru mantuirea sufletului.

Si in aceste profunde dureri, adesea m-am intrebat: De ce nu ni se descopera starea in care se afla sufletul celui plecat dintre noi, ci exista o tacere ce parca ne mareste agonia? N-ar fi mai bine daca am sti clar ca sufletul s-a mantuit sau nu?... Cu toate ca avem marturii despre viata de dincolo, n-ar trebui sa fim si noi personal instiintati?... Intr-una dintre aceste clipe, am avut gandul ca prin aceasta tacere ne este pastrata libertatea!

Da! pana in ultima clipa a vietii Dumnezeu respecta libertatea pe care ne-a daruit-o. Iar daca noi ne framantam, ne facem bine noua. Ca sa fiu mai inteles: ganditi-va ca sufletul celui plecat a ajuns in sanul lui Avraam, pai ne-am linisti, ne-am bucura si ne-am continua viata de pana acum; daca am vedea chinurile prin care trece, nu am mai avea pace si dupa cum suntem cartitori in fata lui Dumnezeu de cele mai multe ori, L-am invinui pentru acest lucru (noi eram siguri ca se va mantui!?). Ne-am razvrati fara sa stim adevarata judecata a Domnului, in loc sa continue rugaciunea pentru cel adormit, ne vom simti insultati.

Cred ca acesta este unul dintre motivele pentru care Parintele Avraam refuza sa trimita pe Lazar la casa bogatului. Din pacate si bogatul a inteles mult prea tarziu - Dostoievski spunea ca "prin trei cuvinte se poate defini iadul: mult prea tarziu"!- ce era mai important in viata, dar si el ca si fratii lui aveau pe "Moise si pe Prooroci"... Si din cate se pare nu le dadeau importanta. Ca unul ce inca ma aflu in viata, ma intreb adesea de ce uitam tocmai pe Hristos? De ce nu luam aminte la invataturile Sfintilor Parinti? Slujba inmormantarii se adreseaza mai mult noua decat celui adormit...

Din cate am observat, exista trei categorii de oameni: cei care cred in viata dupa moarte, cei care nu cred deloc nici in Dumnezeu si nici in moarte, si cei care spun ca Raiul si iadul sunt aici pe pamant! Nu stiu cum sa-i conving sa creada, dar cred si eu ca in aceasta viata exista o pregustare a vietii viitoare.

Atunci cand am constientizat ca viata noastra in Biserica este in, prin si cu Hristos, fara indoiala am trecut de la viata la moarte (cf. Ioan 5, 25) si suntem martori ai Invierii. Dar nu martori pasivi, ci activi; nu teoretic, ci practic! Exact ca fiul risipitor, morti am fost din cauza pacatului si acum traim prin iertarea lui Hristos! Pentru ca Sf. Simeon Noul Teolog spune: "daca omul nu va vedea inca din aceasta viata Lumina necreata, sa nu se astepte sa o vada in cealalta viata".

Greu cuvantul, dar sa nu deznadajduim! Nu trebuie sa avem viziuni ca sa vedem cu ochii trupesti Lumina. Ea patrunde in suflet prin felul in care privesti o icoana, prin bucuria pe care ai simtit-o cand ai fost la Biserica, prin gandul care te-a luminat sa faci o fapta buna, prin tresarirea constiintei ca ai facut un pacat, prin lacrima ce te insoteste la spovedanie, prin pacea iertarii primite de la Domnul, prin impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului cand prin lucrarea Duhului Sfant "toti devenim purtatori de Lumina", dupa cum spune intr-o alta scriere acelasi Sfant Parinte.

Iar daca printre noi exista oameni care nu cred in nimic si o duc bine bucurandu-se de bogatiile lor, sa nu va intristati! Caci spun Sfintii Parinti ca nu exista pedeapsa mai mare de la Dumnezeu, decat sa te lase in voia ta... Iar voia noastra singura nu duce niciodata la El! Ei si-au intors spatele catre Dumnezeu, s-au incredintat in cele avute si "se bucura de cele bune", insa singurul lucru pe care l-au castigat a fost "a murit si bogatul si a fost inmormantat" (vezi din nou Evanghelia de astazi) cu alai mare!

Parca avem mereu o balanta in mana prin care trebuie sa ne decidem: cu sau fara... Prin fapte tot la fel: cu sau fara Hristos... un sigur lucru este sigur, ca intr-un fel sau altul ceva iubim. Acum nu are importanta daca este cu sau fara Hristos... Fratilor, Va rog din suflet: aveti grija ce iubiti in viata aceasta, pentru ca din cate mi se pare, iadul este locul in care nu te poti bucura de ceea ce ai iubit mai mult decat pe Hristos!

Arhim. Siluan Visan
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #260  
Vechi 07.11.2014, 22:04:43
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Părintele Cleopa Ilie - Predică la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri
și pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5)
Iubiți credincioși,
Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuiește, odată pe an, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvântul "arhanghel" înțelegem "mai mare peste îngeri" sau "cel dintâi dintre îngeri". Iar "înger" înseamnă "ves*titor", pentru că îngerii vestesc pe pământ și fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sunt "duhuri slujitoare" cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creați de Dum*nezeu mai înainte de om și de lumea văzută, dar nu prin cuvânt, ci numai cât a gândit, Dumnezeu i-a și creat.
Îngerii sunt împărțiți, după Sfinții Părinți, în nouă cete și fiecare ceată are o anumită misiune de împlinit în cer și pe pământ. Îngerii sunt duhuri, adică au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfântul Apostol Pavel, au "trupuri cerești" adică trupuri îngerești, care sunt deosebite de cele pământești și sufletești ale oamenilor, care sunt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creați îngerii, care formează lumea nevăzută, este pentru a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a împlini întru toate voia Lui, pentru a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu și pentru a ajuta pe oameni să împlinească poruncile Lui.
Au fost cazuri atât în Legea Veche, cât și în legea Darului, când oamenii au făcut din îngeri idoli și îi adorau, adică se în*chinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica din început a combătut acest eres, învățând că îngerii nu sunt creatorii lumii, ci sunt duhuri create de Dumnezeu pentru a împlini voia Lui.
Sfintii Părinți au fixat, însă, o zi de cinstire închinată Sfinților Îngeri și Arhangheli pentru că ei ne ajută să cunoaștem voia Dom*nului și s-o putem împlini. Această zi este astăzi 8 noiembrie, pentru că numărul 8 este simbolul vieții veșnice, iar noiembrie este a noua lună de la creație, care s-a săvârșit în luna martie, ca un simbol al celor nouă cete îngerești.
Dintre toți Sfinții Părinți cel mai bine vorbește despre îngeri Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. El spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare având numele și misiunea sa. Cetele îngerești sunt împărțite în trei ierarhii sau grupe și anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfânta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi și Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjurați în văpaie de foc și fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri și Stăpânii, cum îi numește și Sfântul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste îngerii de mai jos și stăpânesc puterile iadului și întreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începătorii, Arhanghelii și Îngeri. Aceștia sunt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu și-i ajută să scape de cursele și atacurile îngerilor răi, adică de ispitele și amăgirile diavolilor.
Marele Prooroc Isaia spune că serafimii stau împrejurul Lui având câte șase aripi (Isaia 6, 2). Ei sunt în chipul focului, precum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Serafimii aprind pe oameni, cu focul dumnezeieștii dragoste, precum și numele lor îi arată, că în limba evreiască "Serafim" se tălmăcește "cel ce aprinde" sau "încălzește" .
După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu înțelepții Heruvimi, cei cu ochi mulți, care, mai mult decât alte cete de mai jos, strălucesc neîncetat cu lumina înțelegerii și a cunoștinței de Dumnezeu. Heruvimii fiind luminați în tainele lui Dumnezeu, ale cunoștinței adâncului și înțelepciunii divine, luminează și pe altii, căci însuși numele de "Heruvim", în aceeași limbă evreiască, se tâlcuiește "multă înțelegere" sau "revărsare de înțelepciune". Prin Heruvimi se revarsă înțelepciunea cea de sus și se dă ochilor sufletești luminare spre cunoștința lui Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Predica despre iertare Ioana Amariucai Intrebari utilizatori 4 29.06.2012 11:08:05
o predica frumoasa marius.b. Generalitati 1 31.07.2011 23:18:41
Predica de pe Munte catalinabalhui Din Noul Testament 1 17.03.2009 16:58:46
Predica Hartford Despre Biserica Ortodoxa in general 3 06.02.2008 12:14:30