Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Din Noul Testament
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #331  
Vechi 06.08.2017, 15:22:38
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.778
Implicit

Predica de azi a fost centrata pe pericopa evanghelica, anume aceea a Schimbarii la Fata. Parintele a inceput prin a arata la ce anume a servit Schimbarea la Fata. Acest eveniment minunat s-a petrecut dupa ce Isus, care vindecase deja numerosi bolnavi, le spune ucenicilor sai ca urmeaza sa sufere. Ca mai marii epocii, preotii, doctorii legii il vor uri, il vor chinui si il vor da mortii. Apostolii aud, dar nu inteleg. Isi pun intrebari, le este teama, au dubii. Sa fie acest om Dumnezeu ? In acest context are loc Metamorfoza lui Isus: el le aduce dovada eclatanta a dumnezeirii Sale si, odata cu ea, o mare consolare.
Si la acest lucru ne serveste si noua. Cand vreun evreu, vreun martor al lui Iehova sau vreun musulman ne vor mai intreba ce dovezi biblice avem in sprijinul propozitiei fundamentale a crestinismului: "Isus este Dumnezeu", sa luam Biblia si sa o deschidem la episodul Schimbarii la Fata.

Numai ca exista ceva ce Apostolii continua sa nu inteleaga. Este eroarea lui Petru, care crede ca aceasta consolare adusa de Domnul este permanenta. El, constatand ca "bine ne este noua aici" si cerand Domnului sa puna trei corturi, confunda calatoria cu destinatia ei. El crede ca este posibil ca, in desertul vietii acesteia, sa avem consolari permanente. Nu, nu este posibil, iar Sf Ioan Gura de Aur dezvolta aceasta (intr-o lucrare din care parintele a citat pe larg, dar nu i-a mentionat titlul). Ca si Apostolilor, Dumnezeu ne aduce si noua, aflati in pelerinaj pe acest pamant, multe consolari spirituale, dar Schimbarea la Fata fara sfarsit nu este posibila decat la capatul pelerinajului, in adevarata noastra patrie.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.ro
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 08.08.2017 at 00:42:18.
Reply With Quote
  #332  
Vechi 15.08.2017, 14:13:17
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.778
Implicit

Uneori citirea Cartii ne aduce intrebari. Citim lucruri care aproape ne contrariaza. Nu putem rapsunde la momentul lecturii, ci le pastram undeva, prin hatisurile mintii, fara sa ne ingrijoram, constienti ca odata, poate in viata aceasta ori poate dupa ea, vom afla raspunsul.

Cand aveam catre 20 de ani (dar asta era...in secolul trecut) si m-am apropiat, pentru prima data mai cu atentiune si sistema, de Carte, m-am mirat ca Domnul nostru se adreseaza Panaghiei cu apelativul "femeie!". Ma gandeam ca daca un tanar din vremea aceea, ba chiar si din zilele noastre ar rosti o asemenea forma de adresare mamei sale, ar risca sa se trezeasca chiar si cu o palma. Si pe merit! Cum se face, atunci, ca Domnul nostru, cel "bland si smerit cu inima" vorbeste astfel cu preacurata Sa mama ? Stiam ca trebuie sa fie un schepsis, fiindca in Biblie nimic nu e intamplator, dar explicatia imi scapa.

Ei bine, am gasit-o in cadrul predicii de azi, 15 August, de ziua Adormirii Maicii Domnului. Parintele a inceput prin a ne arata ca Domnul nostru se adreseaza Maicii Sale cu "femeie!" de doua ori: la inceputul si la sfarsitul misiunii Sale publice pe pamant. El face aceasta ca sa ne arate ca Maria este noua Eva. Ceea ce Apostolul dezvolta explicit (si, dupa el, o intreaga teologie patristica), Domnul nostru arata numindu-si mama "Eva", adica "femeie".

Prima data face acest lucru cu ocazia nuntii din Cana Galileii. Atunci, nemaifiind vin la masa, Maica Domnului intervine pe langa El. "Femeie! Ceasul Meu nu a sosit inca!" raspunde El. Si totusi asculta si savarseste primul miracol. Nu inainte ca Eva sa-i indemne pe cei aflati la ospat: "Faceti tot ce va va cere!". Eva nu ascultase de Dumnezeu. Dar, iata, Dumnezeu asculta de Eva. La inceput, Dumnezeu avea alt plan cu primii nostri parinti. Ei ar fi urmat ca, dupa o perioada, sa se mute cu tot cu trup din gradina Edenului in Paradisul ceresc. Dar, in urma neascultarii Evei, Dumnezeu isi schimba planurile si urmeaza izgonirea si pierderea belsugului. Acum, la nunta din Cana, Dumnezeu asculta de Eva si isi schimba planurile din nou. Eva il indemnase pe Adam ("om, barbat") sa faca ceea ce Dumnezeu spusese sa nu faca. Dar acum, Eva ii indeamna pe oameni "Faceti tot ce va va spune" si, abia in urma acestui indemn, Isus incepe misiunea Sa publica, mai devreme decat avusese in vedere.

A doua oara, Domnul o numeste pe Preasfanta "femeie!" cand se afla pe Cruce. Cand toate cate trebuia sa le implineasca le implinise si bause pana la fund "paharul acesta". El ii spune Mariei "femeie! acesta este fiul tau"! Se referea la Ioan. La "ucenicul iubit". Prin el, se refera si la noi. Fiindca adauga, adresandu-se de asta data lui Ioan "aceasta este mama ta!". Sfanta Fecioara este maica noastra, a tuturor care vrem sa fim fiii ei, ai noii Eve.

Regina a Apostolilor si maica a crestinilor, roaga-te pentru noi!
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.ro
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 15.08.2017 at 14:18:50. Motiv: stilistica
Reply With Quote
  #333  
Vechi 24.09.2017, 11:56:21
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.778
Implicit

Din predica de azi am retinut un alt aspect de la nunta din Cana Galileii. Acolo vedem ca Sfanta Fecioara intervine pe langa Fiul ei. Dar, in esenta, raspunsul Lui este "Nu". Explica si de ce: "ceasul Meu nu a sosit inca", adica aceasta rugaciune nu concorda cu planul Meu. Momentul in care "Nu"-ul lui Dumnezeu devine "Da" este momentul ulterior celui in care Panaghia intervine iar, adresandu-se, de asta data, nuntasilor prin cuvintele "Faceti tot ce va va spune". Atunci, pe loc, Dumnezeu isi schimba intreg planul misiunii Sale publice, indeplinind ceea ce Mama Sa il rugase si dand imprudentilor de la nunta ceea ce aveau nevoie: vinul cel bun.

Invatatura pe care trebuie sa o tragem de aici: se poate intampla ca Dumnezeu sa raspunda negativ rugaciunilor noastre. Anume, cand ceea ce Il rugam nu concorda cu planul Lui. Cand se intampla chestia asta, reactia noastra trebuie sa fie cea la care ne indeamna Preacurata. Sa ne punem intrebarea: oare am facut tot ce ne-a spus ? Si, daca nu, macar de atunci incolo sa facem tot ceea ce Cristos ne spune. Asa, El isi va modifica planul Lui si ne va da ceea ce avem nevoie. Vinul cel bun. Despre care, cu alta ocazie, am inteles ca este Sangele Lui. Viata Sa, data pentru ca sa participam onorabil la Nunta.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.ro
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #334  
Vechi 24.09.2017, 19:50:08
gpalama's Avatar
gpalama gpalama is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.02.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.209
Implicit

Mai este un lucru care scapa neobservat in minunea din cana galileei.

Faptul ca Maica Domnului il roaga cu multa simplitate si convingere pe Fiul ei, ca si cum ar fi un lucru obisnuit pentru El sa faca astfel de minuni, si ca si cum ea stia de puterea Lui si o vazuse de multe ori in actiune.

Iar raspunsul Lui este unul firesc, unul care a mai fost dat de atatea ori inainte, de tipul: "nu, de data asta nu voi face minunea pe care ma rogi sa o fac, pentru ca nu este timpul sa arat tuturor puterea Mea".

Nascatoarea de Dumnezeu a asistat intreaga ei viata la sirul nenumarat de binefaceri si minuni facute inca din copilarie de Hristos.

Chiar daca lucrarea Lui se arata cu putere la maturitatea, cu siguranta ca El a facut mult bine si in copilaria Sa, ascunsa noua, dar neascunsa Maicii Sale.
__________________
Du-te si fa ce vezi. Dumnezeu este al celui ravnitor, care se jertfeste in toate.
Reply With Quote
  #335  
Vechi 05.11.2017, 14:18:00
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.778
Implicit

Predica de azi a fost centrata lectura evanghelica din Matei 22:15-22 "Dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu".

Vedem ca cei care se straduiesc sa il atraga pe Domnul in capcana (lucrul se petrece in Martea Mare, cu trei zile inainte de a-L condamna si se cautau de zor motive) provin din doua partide diferite. Chiar diametral diferite. Unii sunt farisei, iar ceilalti erau irodieni. Fariseii militau (sau lasau sa se creada ca militeaza) pentru scuturarea de jugul roman. Irodienii, dimpotriva, considerau ca se poate ajunge la un modus vivendi cu puterea de ocupatie. Oarecum ca suveranistii versus mondialistii de azi.

Cele doua partide atat de salbatic opuse regasesc unitatea in Matei 22:15-16. In jurul a ce gasesc ele unitatea ? In ura lor fata de Dumnezeu, in pornirea lor de a face rau.

Ce intelegem noi din raspunsul lui Isus ? Ce spune, in esenta, Domnul ? Prin acest celebru raspuns, El ne transmite doua lucruri:
1. Puterea temporala (Cezarul) este diferita de puterea spirituala (Dumnezeu)
si
2. Crestinul este chemat sa isi faca datoria fata de amandoua.

Potrivit Sfintei Invataturi exista doua societati perfecte: Statul si Biserica. Prin aceasta nu trebuie inteles "ireprosabile", ci "care au primit tot ce este necesar (toate perfectiunile) pentru a-si atinge scopul lor".
Iar scopul acestor doua societati perfecte este diferit: binele temporal in cazul Statului. Binele spiritual in cazul Bisericii. Intre acestea doua trebuie sa nu existe nici confuzie, nici separare, ci distinctie.
In vremea misiunii publice pe Pamant a Domnului Isus Cristos, eroarea fata de acest principiu era in sensul confuziei. Pe acel dinar roman care i-a fost intins Domnului era gravat chipul imparatului, sub care statea scris "Tiberius. Pontifex Maximus". Dar imparatul nu era perceput (si nu se considera el insusi) doar ca mare preot, detinator asadar al puterii spirituale, ci ca dumnezeu, sursa insasi a acestei puteri. Statuile Cezarului umpleau templele si oamenii ardeau un graunte de tamaie in fata acestor statui, gest eminamente de cult, gest care poate fi facut numai fata de Dumnezeu. Numerosi au fost martirii care si-au castigat cununa luptand contra acestei grave erori.
In zilele nostre, precumpaneste eroarea in celalalt sens: in a considera ca puterea temporala si puterea spirituala sunt separate. Ca asa e normal sa fie si ca asemenea eroare ar fi chiar un ideal de urmat. "Nici confuzie, nici separare, ci distinctie" spune sfanta doctrina crestina. Ce anume sa insemne asta ? Asta inseamna ca Statul si Biserica trebuie sa se sincronizeze. Aceasta sincronizare trebuie sa functioneze mai ales acolo unde exista domenii mixte. Asa cum ar fi domeniul casatoriei. Casatoria este, pe de o parte, un sacrament, adica ceva esential binelui urmarit de puterea spirituala, care este salvarea sufletelor. Pe de alta parte, casatoria este baza unei noi familii, in care statul vede, pe drept cuvant, celula de baza a societatii sale. Or, in tot mai multe parti s-a ajuns la aberatia de a se incheia ceea ce statul numeste "casatorii homosexuale". Desigur, acestea nu sunt casatorii adevarate si nu au cum sa fie nici practicate, nici recunoscute de Biserica. Dar crestinii trebuie nu doar sa nu le practice si sa nu le recunoasca, ci sa nu inceteze sa protesteze contra unei asemenea erori. "Ce mi-e mie daca doi homosexuali atei merg la primar pentru o ceremonie laica si ce mi-e mie daca unei asemnea ceremonii ii zic "casatorie" ? Imi este, fiindca asta e o eroare in raport cu doctrina sociala a Bisericii. Este semnarea faptului ca Statul nu mai are nicio legatura cu Biserica. Nu asta a dorit Domnul nostru.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.ro
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 05.11.2017 at 14:21:35.
Reply With Quote
  #336  
Vechi 19.11.2017, 22:02:20
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.778
Implicit

Predica de azi a avut ca subiect Ultimele Realitati: moartea, judecata, iadul si raiul.

Traim intr-o vreme de scadere a credintei si nu este de mirare ca oamenii refuza sa mediteze la ultimele realitati. Insusi cuvantul "moarte" este evitat. E inlocuit mai des prin "deces" sau prin perifraze. Exista, aici, o cauza subtila: meditatia la singura certitudine pe care toti oamenii sunt obligati de evidenta sa o aiba, aceea ca la sfarsitul vietii vor muri, are un mare potential de convertire si nu putini sfinti au devenit astfel in urma meditarii la moarte, in fata mortii, a lor sau a celor apropiati lor.

Asa a fost Sf Francisc Borgia, bunaoara. Era vicerege in Spania in timpul lui Catrol Quintul. Traieste socul de a-si pierde frumoasa si virtuoasa lui stapana, imparateasa Isabela, moarta la numai 36 de ani, in floarea varstei ei. Mai mult, este nevoit de procedura sa accepte recunoasterea cadavrului, aflat deja in decompozitie, fiindca sicriul urma sa faca un drum lung. Trista vedere a avut urmari: acest grande de Spania, descendent al uneia din cele mai nobile familii europene, decide sa renunte la tot ce e superfluu. Accepta sa intre novice la iezuiti. Iezuitii il trimit la studii teologice, intr-o universitate pe care o fondase chiar el. Va primi preotia si va ajunge al treilea superior general al Societatii lui Isus.

Acelasi lucru se poate spune si despre Judecata. Meditatia la acel moment are si ea un potential de convertire. Precum in cazul lui Boris, primul rege crestin al Bulgariei. El se botezase, dar oscila daca sa faca din crestinism religia poporului sau, dupa cum intelegem dintr-un bogat schimb de scrisori in care ii pune peste 100 de intrebari Papei. Dupa numeroase framantari, se intalneste cu Sf Metodiu, care fusese trimis in misiune de Sf Parinte. Poate ca la acea intalnire, regele si sfantul au vorbit despre chestiunile de dupa moarte. Cert este ca regele comanda unui pictor, pe atunci celebru, sa realizeze o pictura de mari dimensiuni care sa infatiseze Judacata. Regele Boris va petrece ore intregi in fata acelei picturi care l-a tulburat suficient de mult incat, renuntand la domnie dupa ce o obtinuse si o recastigase prin lupta, sa se calugareasca si sa isi petreaca ultima parte a vietii printre frati.

Dar, cand spunem "Judecata", ce spunem, de fapt ? Spunem judecata individuala ori particulara, prin care vom trece dupa moartea nostra SI judecata universala, care va avea loc atunci cand istoria va ajunge la termenul ei de expirare. Mai degraba decat sa vedem in acestea doua judecati diferite, ar fi bine sa le socotim ca doua etape ale aceleiasi unice judecati. Dealtfel, pentru cei care vor avea enorma surpriza ca sfarsitul lumii sa-i surprinda in trup, aceste doua etape se vor suprapune.

Dar cineva ar putea intreba: daca judecata lui Dumnezeu este deja fara eroare, din ce motiv ar fi nevoie de o a doua etapa, careia ii spunem Judecata de Apoi sau Universala ? Ei bine, Catehismul Tridentin da mai multe motive, dintre care sunt principale urmatoarele trei:

1) La judecata particulara va fi judecata viata noastra, precum si roadele ei pana la incheierea ei, care este momentul mortii. Dar lucrarea noastra continua sa aduca roade si dupa moartea noastra, uneori mult timp. Roade bune sau roade rele. Lucrarea titanica a unui om precum Sf Toma din Aquino continua sa ne inspire si pe noi, care traim aproape opt secole mai tarziu. Dimpotriva, lucrarea unui dusman al Bisericii precum Luther, continua sa otraveasca mii si mii de suflete, mult timp dupa ce Luther a murit si a fost judecat. La acel eveniment de mare solemnitate, fiecare va vedea roadele in istorie ale vietii si lucrarii lui in timpul vietii si toti le vor vedea pe ale tuturor.

2) Faima unui om in timpul vietii, ba chiar si dupa moarte, nu este intotdeauna justa. Un om care a dus o viata sfanta poate fi ignorat, ori chiar blamat in timpul vietii si chiar dupa moarte. Poate din malversatiunile si zvonurile fabricate de rai, care cu greu tolereaza ca cineva sa duca o viata sfanta si sa aduca rod bun, poate si din prea marea modestie a celor care, ducand o viata placuta domnului, pleaca in anonimat ori chiar in barfele ori huiduielile generale. Si invers, vedem destui nevrednici care ajung adevarate modele si carora lumea nu inceteaza sa le aduca laude. Aceste lucruri nu pot ramanea asa si nu vor ramanea asa. Fiind vorba de faima, intunecata pe nedrept ori dobandita pe nedrept, restaurarea ei va fi in mod necesar publica: in fata tuturor care au trait in vremea aceea precum si a celor care vor fi urmat.

3) Judecata individuala va fi adresata sufletului. Imediat dupa moartea noastra il vom vedea pe Judecator, dar aceasta vedere va fi cu ochi spirituali. Dar, cand spunem «natura umana», ori, mai simplu, «noi», spunem suflet (spirit) SI trup. Dimpotriva, la Judecata Universala Il vom vedea pe Cristos, in toata maiestatea Sa, sezand pe scaunul de judecata si asistat de sfinti chiar cu ochii nostri, aceia pe care ii avem acum. Imediat inainte de aceasta Judecata ne vom recupera trupurile. Toti, in afara, cum spuneam, de cei care vor trai marea surpriza, fiindca Ziua Aceea va veni ca un fur. Toti, dar cata deosebire! Dreptii vor recupera trupurile lor cu mare bucurie. Acestea nu numai ca vor fi restaurate potrivit varstei lor celei mai frumoase si rodnice, dar vor avea proprietatile noi ale trupurilor glorioase. Il vor vedea pe Judecatorul Cristos chiar cu ochii lor, dar fara sa fie nevoie sa poarte ochelari. Dimpotriva, reprobatii isi vor recupera si ei trupurile lor, dar acestea vor inspira groaza. Si ei vor trai in trup tot o eternitate, dar aceasta regasire de care vor avea scarba, si totusi careia nu i se vor putea opune, va fi spre mai marea lor suferinta si ispasire.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.ro
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 20.11.2017 at 06:10:06.
Reply With Quote
  #337  
Vechi 05.01.2018, 08:13:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Cuvant la Ajunul Botezului Domnului

Frati crestini,
Au trecut numai cateva zile de la Nasterea lui Iisus in staulul de la Betleem . Iisus Hristos, in marea Lui smerenie, primeste a Se naste acolo ca un rob, intr-un staul. Iata insa ca astazi, in ajunul marii sarbatori a Botezului Domnului, Iisus Hristos, la treizeci de ani impliniti, vine pe malul Iordanului, in mijlocul unei mari multimi. Pe sesurile intinse ale Iordanului, multimi din toata Tara sfanta erau cutremurate de glasul marelui botezator, sfantul Ioan . Ce putere a avut acest mare proroc care nu a facut minuni, n-a vindecat bolnavi, n-a inmultit paini, insa a cutremurat multimile, incat intrebau cu frica ce sa faca pentru ca sa se poata mantui! Si ii indruma sa faca milostenie cat mai multa si dreptate si [sa pazeasca] sfintenia vietii. Si iata, in acest freamat urias si rar intalnit in tara sfanta, in jurul marelui proroc Ioan Botezatorul, apare si Iisus din Galileea.
In varsta de treizeci de ani, Iisus mergea incet, Se apropia de Ioan, printre multimi. Multimile nu-L cunosteau inca, dar Ioan spunea despre El, aratandu-L cu degetul: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” . Iisus Se apropie de el si cere sa fie botezat. Un dialog impresionant are loc acolo, pe malul Iordanului, intre Iisus si Ioan Botezatorul. Sfantul Ioan ii spune: „Doamne, eu am nevoie sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine” ? si Iisus Ii spune: „Lasa acum, Ioane, boteaza-Ma ca sa implinim toata dreptatea”. [2] Si Ioan, cel cu chipul aspru, ca un mare profet din pustiurile Tarii sfinte, insa de o mare blandete si de o mare smerenie , accepta si Il boteaza pe Iisus Hristos.
Cand boteza sfantul Ioan Botezatorul, marea multime intra in apele Iordanului si ramanea acolo pana isi spunea toate pacatele in public, dupa aceea iesea din apa . Iisus Hristos insa a intrat in apa, a fost botezat si indata a iesit din apa — spune evanghelistul Matei care era acolo, era martor. Iisus a iesit din apa, frati crestini, repede, pentru ca nu a avut pacat. O spune El singur in fata dusmanilor Sai: „Cine Ma poate invinui pe Mine de pacat?”
Insa in clipa aceasta s-a deschis cerul — acel cer din Orient, albastru si luminos — si din cer apare Duhul Sfant in chip de porumbel peste Iisus Hristos, si sfantul Ioan il vede, iar un glas din cer se aude strigand: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe El sa-L ascultati” . In clipa aceasta, frati crestini, se arata in lume, in vazul lumii intregi, Sfanta Treime: Tatal rosteste cuvintele: „Acesta este Fiul Meu cel iubit” , Duhul Sfant in chip de porumbel si Mantuitorul Iisus in apele Iordanului. Se mai arata inca o data Duhul Sfant, Treimea intreaga, pe Tabor, cand Duhul Sfant apare in chip de lumina, o lumina neobisnuita, Dumnezeu Tatal, din nori, aceleasi cuvinte spunand: „Acesta este Fiul Meu cel iubit ” si Fiul stralucind in marea lumina taborica, dumnezeiasca lumina.
Aceasta este marea sarbatoare de la Iordan; ca maine, acum aproape doua mii de ani, a avut loc acest eveniment unic in istoria lumii, Botezul Fiului lui Dumnezeu. Intruparea a avut loc la Betleem, iar aici Botezul Domnului. De acum incolo se deschid cerurile, Duhul Sfant se pogoara si oamenii se apropie cu toata increderea de Dumnezeul cel Treimic, Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
Frati crestini, sfintii Parinti, si in mod deosebit Sfantul Ioan Damaschinul concentreaza aceste lucruri si ne invata ca de-a lungul istoriei lumii sunt opt botezuri — si am sa le citesc din
Dogmatica su Izvorul de invatatura al sfantului Ioan Damaschinul, acest mare teolog, acest mare Parinte bisericesc al sfintei noastre Ortodoxii. Primul botez, spune sfantul Ioan, a fost botezul potopului . Se stie, cuvantul „botez” vine de la un cuvant grecesc, baptizo, care insemneaza „a scufunda” . Deci aici a fost scufundarea lumii intregi pentru pacatele lor si ale noastre. Al doilea botez, “prin mare si nor ” in pustiul Sinaiului, cand poporul ales venea din Egipt in Tara sfanta (…). Al treilea, botezul legii vechi, caci “tot cei necurat se spala cu apa, ba inca isi spala si hainele, si astfel intra in tabara” , tot prin pustiul Sinaiului. „Al patrulea botez e botezul lui Ioan” , pe care-l intalnim, iata, maine, care a fost introductiv si conducea la pocainta pe cei botezati, ca sa creada in Hristos. «Eu» , spune sfantul Ioan Botezatorul, «va botez pe voi cu apa, dar Cel care vine dupa mine va va boteza pe voi cu Duhul Sfant si cu foc». Asadar, Ioan curateste mai dinainte prin apa, in vederea Duhului. Al cincilea botez este Botezul Domnului, Mantuitorul Hristos, cu care S-a botezat El insusi. Se boteaza, nu pentru ca El a avut nevoie de curatire, ci pentru ca Si-a impropriat curatirea mea” , […], a noastra a tuturora, „ca sa «zdrobeasca capetele balaurilor din apa », ca sa inece pacatul, ca sa inmormanteze pe tot Adamul cel vechi in apa, ca sa sfinteasca pe Botezator”, pe sfantul Ioan, „ca sa implineasca Legea, ca sa descopere taina Treimii, ca sa ne dea noua pilda si exemplu de a ne boteza si noi. Noi ne botezam cu Botezul desavarsit al Domnului, cel prin apa si prin Duh. Se zice ca Hristos boteaza cu foc , pentru ca a revarsat harul Sfantului Duh peste sfintii apostoli in chipul limbilor de foc , dupa cum spune insusi Domnul: «Ioan v-a botezat pe voi cu apa, dar voi veti fi botezati cu Sfantul Duh si cu foc, nu mult dupa aceste zile» ” — le spunea Mantuitorul in ziua intai a invierii, apostolilor Sai.
„Al saselea botez este botezul prin care se dau pocainta si lacrimi, care este cu adevarat greu. Al saptelea botez este botezul prin sange si mucenicie, cu care insusi Hristos S-a botezat in locul nostru . El este foarte cinstit si fericit, pentru ca nu se pangareste a doua oara cu intinaciunea. Al optulea botez si ultimul nu este mantuitor, ci pe de o parte distruge rautatea — caci nu mai guverneaza rautatea si pacatul — iar pe de alta parte pedepseste necontenit. Acesta e botezul focului celui vesnic, dupa Judecata obsteasca”.
„Marturisim un botez spre iertarea pacatelor, spre viata de veci. Botezul arata moartea Domnului. Ne ingropam, deci, prin botez impreuna cu Domnul , dupa cum spune dumnezeiescul Apostol. Dupa cum o data s-a savarsit moartea Domnului, tot astfel o data trebuie sa ne si botezam ”.
Sunt oameni, anumite secte, in care daca intra cineva, il boteaza a doua oara. Savarsesc un foarte mare pacat.
„Ne botezam dupa cuvantul Domnului in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, iar prin aceste cuvinte suntem invatati marturisirea in Tatal, in Fiul si in Duhul Sfant. Asadar toti cei care au fost botezati in Tatal, in Fiul si in Duhul Sfant si au fost invatati prin aceasta o singura fire a Dumnezeirii in trei ipostasuri, si se boteaza din nou, acestia rastignesc inca o data pe Hristos , dupa cum spune dumnezeiescul Apostol: «Caci este cu neputinta ca cei odata luminati prin botez (…), sa se innoiasca iarasi prin pocainta, pentru ca ei rastignesc pentru a doua oara pe Hristos, Il batjocoresc»” .
Asta fac cei ce se boteaza a doua oara, cu obraznicia si cu trufia lor.
„Dar toti cei care nu au fost botezati in Sfanta Treime, trebuie rebotezati (…). Dumnezeu ne-a facut pe noi pentru nestricaciune ”, pentru cer, pentru Rai, pentru lumina, „dar pentru ca noi am calcat porunca Lui mantuitoare, ne-a condamnat la stricaciunea mortii. Totusi, ca sa nu fie raul vesnic, S-a pogorat, in virtutea milostivirii Sale, spre robi, si facandu-Se asemenea noua, ne-a rascumparat prin patima Sa. Ne-a izvorat noua, din sfanta Lui coasta, izvorul iertarii. Asa, apa izvorata din coasta Sa este spre renastere si inundarea pacatului si a stricaciunii, iar sangele este bautura pricinuitoare vietii vesnice
” , adica Sfanta Impartasanie. „Ne-a dat porunca sa renastem prin apa si prin Duh Sfant, deoarece prin rugaciune si invocare”, prin chemarea aceasta a Duhului Sfant, „Sfantul Duh se pogoara asupra apei. Dar, pentru ca omul este suflet si trup, ne-a dat dubla si curatirea, prin apa si prin Duh Sfant. Duhul pe de-o parte reinnoieste in noi starea dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, iar apa, pe de alta parte, curateste, prin harul Duhului Sfant, corpul de pacat si il elibereaza de stricaciune. Apa implineste icoana mortii, iar Duhul da arvuna vietii” .
Frati crestini, aceste lucruri vi le-am spus acum, ca sa ne dam seama cu totii ce inseamna marea taina a sfantului botez. Prin Nasterea Domnului Iisus Hristos, Dumnezeu S-a smerit pana la intruparea Lui in chip de rob. Prin Botezul Domnului, omul s-a indumnezeit. Fara sa ne dam seama destul de bine, botezul, frati crestini, insemneaza renastere, nasterea din nou a fapturii omenesti . Se creeaza o noua faptura sufleteasca, omeneasca, duhovniceasca . Pruncul care se scufunda in apa botezului e luminos ca un inger, fara prihana, fara pacat si fara patimi. Pacatul stramosesc s-a distrus si pacatul pana in clipa aceasta, a botezului, de asemenea a fost desfiintat, incat pruncul apare in lumina dumnezeirii.
De aceea, frati crestini, trecand prin taina botezului, Botezul Domnului, amintim de botezul nostru crestin, de pruncia noastra, de sfintenia vietii noastre; sa ne straduim, frati crestini, sa o inviem, sa ne rebotezam prin pocainta si lacrimi, cum spune la al cincilea botez despre care vorbeste sfantul Ioan Damaschinul. Sa ne pastram in curatia si in sfintenia vietii noastre, stiind foarte bine, cum spune sfantul apostol Pavel, ca in Imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu intra, numai sfintenia, numai curatia, numai lacrimi de pocainta — numai atit intra acolo. Cand intram cu tot bagajul de spurcaciuni ale vietii, suntem aruncati de la intrare. Ingerii pazitori cu sabii de foc ne arunca de la fata lui Dumnezeu. De aceea sa fim cu grija pentru viata noastra, pentru ca vom da seama de orice pacat nemarturisit si neiertat. Sa fim mai atenti la viata noastra, ca s-o savarsim in frica de Dumnezeu, in implinirea poruncilor si in sfintenia pe care Dumnezeu o vrea de la noi. Amin.
( Parintele SOFIAN , Editura Bizantina, 2007, Bucuresti
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #338  
Vechi 02.02.2018, 00:44:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Întâmpinarea Domnului

Dreptul Simeon și proorocită Ana L-au așteptat toată viața pe Mesia și nu L-au găsit decât la Templu, iar ca o încununare a râvnei lor, Domnul i-a învrednicit nu numai să-L vadă, ci să-L și poarte pe brațe în casa lui Dumnezeu. Urmând exemplul lor, să pășim cu credință sinceră și cu smerenie în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, unde avem posibilitatea întâlnirii și primirii lui Hristos, mai ales în Sfintele Taine. Aici vom fi în măsură nu numai să-L purtăm în brațe, ci și în sufletul nostru și în viața noastră de zi cu zi, devenind astfel teofori și hristofori.
Bucuria duhovnicească pe care am trăit-o cu o caldă și adâncă emoție cu prilejul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, „Soarele dreptății” și „Răsăritul cel de sus”, o retrăim acum în această zi de praznic cu aceeași intensitate și evlavie.
Nimic nu poate fi mai evocator decât aducerea Pruncului Iisus la Templul din Ierusalim pentru a fi predat Părintelui Său care „atât de mult a iubit lumea, încât pe însuși Fiul Său, Cel Unul Născut, L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan III, 16).
Potrivit Legii iudaice, orice femeie, la patruzeci de zile după naștere, trebuia să se prezinte la Templu ca să primească curățirea prin rugăciunea preotului. Pentru aceasta, ea trebuia să aducă ca dar„un miel de un an ca ardere de tot și un pui de porumbel sau o turturea, ca jertfă pentru păcat, iar dacă mamei pruncului nu-i va da mâna să aducă un miel, să aducă atunci două turturele sau doi pui de porumbel” (Levitic XII, 6-8).
De asemenea, tot cu acel prilej era rânduiala ca fiecare nou-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului în amintirea eliberării evreilor din robia egipteană. Toate jertfele care se aduceau la Templu aveau menirea să mențină în popor conștiința trează a vinovăției lor înaintea lui Dumnezeu, ele nefiind capabile să resta*bilească pacea deplină între Creator și creatură. Voind „să plinească toate după Legea lui Moise” (Luca II, 22), Sfânta Fecioară și bătrânul Iosif, la patruzeci de zile după Nașterea după trup a Domnului, au luat pe Pruncul Iisus și s-au dus la Templul din Ierusalim pentru a-L închina Domnului, și apoi a-L răscumpăra și a plini toate cele rânduite pentru curățirea Maicii Sale.
Fiind oameni săraci, ei au adus pentru răscumpărare și curățire două turturele sau doi pui de porumbel. Din istorisirea Sfintei Evanghelii aflăm că la Templul din Ierusalim trăia un om drept și temător de Dumnezeu, pe nume Simeon. Vârsta acestuia depășea cu mult măsura vârstei unui muritor. O veche tradiție ne spune că Simeon era unul dintre cei șaptezeci de bărbați învățați care pe vremea lui Ptolemeu Filadelful a fost însărcinat să traducă Sfânta Scriptură a Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă. Când a ajuns cu traducerea la proorocia lui Isaia, unde acesta vestea Nașterea lui Mesia dintr-o fecioară: „Iată, fecioara va lua în pântece și va naște fiu și se va chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu" (Isaia VII, 14), Simeon a avut o mare nedumerire și voia să omită acest pasaj. Atunci, i s-a arătat un înger și i-a spus să traducă textul integral, înștiințându-l că nu va muri până ce nu va vedea cu ochii lui pe Pruncul și pe Fecioara care-L va naște.
Au trecut anii, oamenii se nășteau, creșteau, îmbătrâneau, mureau, dar dreptul Simeon nu se trecea cu vârsta. Dumnezeu i-a întărit viața peste rânduiala firii ca să se poată încredința de reali*tatea proorociei lui Isaia. Și într-adevăr, „la plinirea vremii” acesta a văzut în brațele neprihănitei Fecioare pe Pruncul cel mult așteptat, pe însuși Fiul lui Dumnezeu. Atunci, i s-a deschis inima și cu puterea minții a cunoscut toată taina mântuirii. A simțit și a văzut dinainte jertfa sângeroasă de Răscumpărare a neamului omenesc, chemarea neamurilor păgâne la mântuire și suferința grea a Maicii Sale. Inspirat de Duhul Sfânt și cuprins de un simțământ tainic, acesta s-a apropiat de Maica Domnului și a luat în brațe pruncul, exclamând: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului tău, Israel” (Luca II, 29-32). În cuvinte simple și puține, dar de un sens adânc și de o frumusețe negrăită, asemenea marilor profeți din Vechiului Testament, el vestește misiunea Fiului lui Dumnezeu în lume. Acesta va fi lumina prin care neamurile vor putea cunoaște pe Dumnezeu, „fiind pus spre căderea și ridicarea multora din Is*rael, ca un semn ce va stârni împotriviri” (Luca II, 34).
Într-adevăr, în acești două mii de ani, mulți L-au hulit, L-au dușmănit și L-au batjocorit pe Hristos, neînțelegând scopul și misiunea Lui de salvare, înnoire și transfigurare a lumii. Tot atunci, Dreptul Simeon i-a vestit Sfintei Fecioare Măria că prin sufletul ei va trece sabie, anticipând astfel durerea pe care o va trăi la ve*derea Fiului ei, bătut, schingiuit și răstignit pe cruce.
Alături de Dreptul Simeon l-a întâmpinat și o femeie văduvă proorocită Ana, fata lui Fanuel din neamul lui Așer, „în vârstă de 84 ani, care nu se depărta de la Templu, slujind noaptea și ziua în post și rugăciune”. Venind și ea în acel moment și văzând pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe, a recunoscut în El pe Mântuitorul lumii, grăind despre dânsul „celor ce așteptau mântuirea în Ierusalim”. După ce au plinit toate acestea, losif și Măria s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.
Privind acum cu ochii minții și ai inimii la acest minunat eveniment din istoria mântuirii, ne întrebăm și noi astăzi: Oare, putem să-L întâmpinăm și să-L primim pe Mântuitorul Iisus Hristos așa cum L-au primit și întâmpinat Dreptul Simeon și proorocită Ana?
Desigur, sunt nenumărate căi prin care noi putem ieși întru întâmpinarea Domnului și putem găsi și primi pe Hristos în inima noastră. Fiind Dumnezeu adevărat și Om adevărat, El este pretu*tindeni și întregul univers se face mesager al măreției Lui: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria” (Psalmul XVIII, 1).
De asemenea, fiecare avem sădit prin creație în sufletul nostru conștiința morală, care ne mustră atunci când săvârșim răul și ne produce alese bucurii când facem binele, dându-ne astfel mărturie despre Dumnezeu. întâlnirea cu Hristos o putem face și atunci când cercetăm și mângâiem pe un bolnav, ajutăm pe un sărac, îndreptăm pe un păcătos sau săvârșim o faptă bună față de semenii noștri, după cum însuși Hristos ne mărturisește: „Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie mi-ați făcut” (Matei XXV, 40).
Dreptul Simeon și proorocită Ana L-au așteptat toată viața pe Mesia și nu L-au găsit decât la Templu, iar ca o încununare a râvnei lor, Domnul i-a învrednicit nu numai să-L vadă, ci să-L și poarte pe brațe în casa lui Dumnezeu.
Urmând exemplul lor, să pășim cu credință sinceră și cu smerenie în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, unde avem posibilitatea întâlnirii și primirii lui Hristos, mai ales în Sfintele Taine. Aici vom fi în măsură nu numai să-L purtăm în brațe, ci și în sufletul nostru și în viața noastră de zi cu zi, devenind astfel teofori și hristofori.
Nu ne rămâne astfel decât să ne supunem și șă ne predăm lui Dumnezeu, așa cum ne îndeamnă și Sfântul Apostol Pavel: Înfățișați-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculați din morți și mădularele voastre ca arme ale dreptății lui Dumnezeu” (Romani VI, 3). Purtându-L pe Hristos în noi, El ne va deveni ocrotitor, mân*gâietor și sprijinitor în viață, oferindu-ne posibilitatea de a dobândi viața cea veșnică. Amin!
Sursa: Pr. Dorin Zarioiu, (Glasul Bisericii nr. 1-4, 2005)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #339  
Vechi 05.04.2018, 01:46:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Sfinte, mantuitoare si infricosate, numeste Biserica Patimile Domnului. Sfinte, pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfantul Sfintilor, Sfintenia insasi; mantuitoare, pentru ca ele sunt pretul cu care Domnul a rascumparat neamul omenesc din robia pacatului; infricosate, pentru ca nu poate fi ceva mai cutremurator, mai infricosat decat ocara, rusinea si batjocura pe care faptura le-a aruncat asupra Facatorului si Datatorului de bine, Care pe toate le-a rabdat pana la moarte, rugandu-Se pentru calaii Sai. Insasi faptura neinsufletita se cutremura si se revolta in fata acestei nemaipomenite faradelegi.
Cina cea de Taina din foisor este totodata si Cina despartirii: "De acum, sa faceti acestea intru pomenirea Mea”. De acum, Domnul nu va mai gusta decat otet si fiere si cu gustul lor va muri si nu Se va mai odihni decat in sabatul cel mare al mormantului.
Dupa Cina, Mantuitorul va fi coborat cu ucenicii pe drumul roman care se vede si astazi, spre Siluan, si de aici pe Valea Chedronului au ajuns in Gradina Ghetsimani, unde adesea mergea sa Se roage.
In fata Sfantului Altar din Biserica Mare, care se afla in Gradina Maslinilor , se intinde o lespede mare, colturoasa, piatra pe care s-a rugat Domnul in aceasta noapte, cu lacrimi si sudori de sange, si pe care omenirea nu va inceta pana la sfarsitul veacului s-o spele cu lacrimile caintei si ale recunostintei. Iar afara, langa Biserica, mai sunt inca opt maslini uriasi, odrasliti din tulpinile celor ce au fost martori ai agoniei Domnului.
In primele veacuri, crestinii din Ierusalim se adunau la foisorul Cinei, de unde mergeau, pe rand, la toate locurile Sfintelor Patimi. In fiecare loc se citeau cuvintele Evangheliei respective si se retraia infricosatoarea drama. Poporul ascultand, plangea si se tanguia, iar in Vinerea Mare, cand se citea Evanghelia de la Ghetsimani si Golgota, strigatele si suspinul lor erau asa de mari, ca se auzeau pana la zidurile orasului.
Pana astazi, la Ierusalim se urmeaza aceasta sfanta traditie. Ceasurile de vineri dimineata se citesc in biserica de la fostul Pretoriu, unde a fost judecat si condamnat Domnul; dedesubt se afla temnita celor osanditi si lespedea gaurita, unde au stat sfintele picioare ale Domnului, pe care multimea de pelerini o spala cu lacrimi in aceste zile. Apoi, se face o procesiune pe Calea Durerii, pe ulitele pe care a purtat Domnul Crucea osandei. A ramas ca marturie, in piatra zidului, urma mainii Domnului, cu care S-a sprijinit, cazand sub povara pacatelor noastre si pe care m-am invrednicit si eu, nemernicul, a o saruta. Slujba se incheie la Golgota, locul rastignirii.
La noi, slujba Sfintelor Patimi incepe joi seara, cu slujba celor douasprezece Evanghelii, care ne aduce aminte de randuiala primelor veacuri crestine. Evangheliile alese de la cei patru evanghelisti se citesc incadrate de citiri si cantari, care sunt introduceri si comentarii la textele ce se citesc.
In chip firesc ele staruie indelung asupra smereniei negraite si pogorarii (kenozei) cele necuprinse de minte, a Domnului. "Cel ce Se imbraca cu lumina ca si cu o haina, stat-a gol la judecata si a primit palme peste obraz, din mainile pe care le-a zidit” (Antifon 10). "Astazi a fost spanzurat pe lemn, Cel ce a spanzurat pamantul pe ape; cu cununa de spini a fost incununat Imparatul ingerilor, cu porfira mincinoasa este imbracat Cel ce imbraca cerul cu nori...” (Antifon 15). "Fiecare madular al sfantului Trup a rabdat ocara pentru noi; Capul – spini, fata – scuipari, obrazul – loviri cu palme, gura – gustarea otetului cel amestecat cu fiere, urechile – hulele cele paganesti, spatele – biciuiri, si mana – trestie, intinsorile a tot trupul pe cruce si cuie, incheieturile si coasta – sulita” (la Laude).
De aceea "toata faptura s-a schimbat de frica, vazandu-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce rastignit; soarele s-a intunecat si temeliile pamantului s-au cutremurat, toate au patimit impreuna cu Tine, Cel ce ai zidit toate; Cel ce ai rabdat de voie pentru noi, Doamne, slava Tie” (Stihoavna).
Dar mai fara de masura s-a sfaramat inima Maicii Preacurate: "Vazand mieluseaua, Maria, pe Mieluselul sau tras spre junghiere, mergea dupa El zdrobita, impreuna si cu alte femei, strigand asa: Unde mergi, Fiule? Au doar este iarasi alta nunta in Cana, si acolo Te grabesti acum, ca sa le faci lor vin din apa? Spune-mi un cuvant, Cuvinte, si nu ma trecea cu vederea tacand!” (Icos).
Si iarasi: "Vazandu-Te pe Tine, Cuvinte, spanzurand pe Cruce, Fecioara cea fara prihana, tanguindu-se cu mila ca o maica, s-a ranit la inima cu amar, si suspinand cu durere din adancul sufletului, zgariindu-si obrazul, se chinuia... ” (Stihoavna).
Legiuitorii lui Israel si poporul cel necredincios s-au aratat mai impietriti decat pietrele si "au pironit pe Cruce pe Cel ce le-a taiat marea cu toiagul si i-a povatuit in pustie; au adapat cu fie-re pe Cel ce le-a plouat mana in pustie de mancare” (Antifon 6).
Insusi Domnul ii intreaba cu mahnire si nedumerire: "Poporul meu, ce am facut voua? Sau cu ce v-am suparat? Pe orbii vostri i-am luminat, pe cei leprosi i-am curatit, pe cei morti i-am inviat! Poporul meu, ce am facut voua? Si cu ce Mi-ati rasplatit? In loc de mana, cu fiere; in loc de apa, cu otet; in loc sa Ma iubiti, pe Cruce M-ati pironit!” (Antifon, 12). Si incheie: "Doua lucruri rele a facut fiul Meu cel intai-nascut, Israel: pe Mine, Izvorul apei vietii, M-a parasit si si-a sapat luisi put sfaramat; pe Mine M-a rastignit pe lemn, iar pe Varava l-a cerut si slobozit...” (Laude).
De aceea, "de acum nu te voi mai rabda; chema-voi neamurile si acelea Ma vor proslavi” (Antifon 12).
Ascultand cele douaspreze Evanghelii cu intristare si cutremurare, Biserica ne indeamna sa urmam talharului cel drept si sa strigam cu credinta: "Pomeneste-ne Mantuitorule, intru Imparatia Ta” . Si sa aducem curate simtirile noastre inaintea lui Hristos, ca sa nu ne sugrumam cu grijile lumii, ca Iuda: sa nu praznuim Pastile noastre ca iudeii, ci curatindu-ne de toata intinaciunea si curat sa ne rugam Lui...
Contempland inca aceasta negraita smerenie a Mantuitorului, pe care El de buna voie a luat-o pentru noi, intristarea Bisericii nu este deznadajduita, ci plina de nadejde si stapana, coplesita de iubirea lui Dumnezeu pentru noi.
In Sfanta si Marea Vineri, dimineata, Liturghie nu se savarseste, pentru ca Insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru ca Mirele S-a luat de la noi (Mt. 9, 15).
Ceasurile Imparatesti din nou ne pun inainte necuprinsa coborare si smerenie a Domnului, spaima si cutremurul intregii fapturi. Crucea cea datatoare de viata, credinta talharului, din care se impun cateva invataturi de mare insemnatate pentru mantuirea noastra.
Nefericitul ucenic si vanzator va uimi de-a pururi lumea. Biserica va osandi fara crutare pe Iuda cel fara de lege, care nu a vrut sa inteleaga nimic din toate minunile Domnului si din toata dumnezeiasca invatatura pe care o auzise de la Invatatorul, pe Care vanzandu-L pe bani si-a agonisit spanzurare si moarte vesnica.
"Din ce pricina, il intreaba ea, te-ai facut vanzator Mantuitorului? Au doara te-a despartit de ceata Apostolilor? Au doara te-a lipsit de darul tamaduirilor? Au doara, nu ti-a spalat si tie picioarele la Cina?” O, cat de absurda si de cat rau este pricinuitoare iubirea de argint, care a dat judecatorilor celor fara de lege pe Judecatorul Cel drept, si care face pe ucenic sa se lepede de Invatatorul si sa se lipeasca de diavolul, sa cada din lumina intru intunericul mortii.
Dimpotriva, ridicarea talharului cel rastignit de-a dreapta Domnului ne umple sufletele de nadejde. La inceputul saptamanii, cand eram in asteptarea Mirelui, ne intristam si ne temeam sa nu ramanem afara din camara, neavand haina de nunta: "Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa...”. Acum, insa, Mirele a venit si cel dintai care a intrat in camara de nunta a fost talharul: "Astazi vei fi cu Mine in Rai!” Care a fost haina lui de nunta, ce imbracaminte a avut, ca s-a invrednicit de atata dar? Strigatul de incredere si smerenie catre Dumnezeu Cel ascuns, cu Care impreuna patimea chinurile rastignirii, credinta si smerenia care au indreptat pe vamesul, acestea au deschis talharului Raiul!
Dar faptul se cuvine privit si mai cu luare aminte. Vinerea Mare este ziua poticnirilor. Poporul cel ales isi pierde dreptul de intai-nascut prin nelucrare si necredinta fata de Dumnezeu; Iuda, din ucenic si harazit imparatiei, mosteneste iadul pentru iubirea de arginti; Petru, ucenicul, se leapada de Invatatorul dintr-o nesocotita incredere in sine si numai cu amare lacrimi isi va putea spala greseala; pacatoasa cea desfranata devine mironosita si toata lumea va vorbi de umilinta si cainta ei, iar talharul cel ucigas, intra primul in Rai, prin smerenie si credinta.
Toate aceste rasturnari ne umplu de cutremur si de nadejde totodata. Faptele noastre, desi trebuitoare si de mult folos, nu sunt indestulatoare pentru mantuire. Daca ar fi fost, nu mai era nevoie de venirea si patimirea lui Hristos. Dar lumea nu s-a putut mantui fara El. Pacatul este o rana adanca, nevindecabila; numai Dumnezeu putea s-o vindece si numai "prin rana Lui noi toti ne-am vindecat”. Dar omul trebuie sa-si recunoasca masura neputintei sale si cu inima smerita sa se atarne cu credinta tare de Hristos, stiind ca numai de la El vine izbavirea: "Pomeneste-ma Doamne...” si va auzi ca talharul: "Astazi vei fi cu Mine in rai!”.
Parintele Petroniu Tanase
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #340  
Vechi 07.04.2018, 21:13:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Predică la Învierea Domnului : PATRIARHUL TEOCTIST ARĂPAȘU

„Ziua învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. ”
Iubiți frați și surori întru Hristos cel înviat,
În această noapte binecuvântată de Paște, sfintele locașuri de rugăciune ale Bisericii noastre dreptmăritoare de aici și de pretutindeni în lume sunt împodobite prin prezența atât de numeroasă a celor ce vor să se împărtășească de bucuria și lumina învierii. în nici un moment din timpul anului creștinii nu resimt o mai mare chemare de a fi cu toții la biserică precum în această noapte. Chiar și cei care nu participă duminică de duminică la sfintele slujbe, care nu trăiesc în toată adâncimea fiorul credinței nu pot rămâne indiferenți față de taina acestei nopți de înviere. Câteva clipe de prezență în atmosfera cea sfântă a Paștelui, primirea luminii de către fiecare, salutul de „Hristos a înviat- Adevărat a înviat”, toate acestea picură în sufletul tuturor bucuria negrăită de a fi împreună, de a acorda unul altuia iertare, de a simți balsamul cântării pascale: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le îndestulându-se din același nemuritor adevăr al biruinței morții de către Mântuitorul Hristos prin propria Sa Moarte și înviere din iubire pentru noi, Sfântul Ioan Gură de Aur ne mângâie în cuvântul său din noaptea Paștilor: „Bogați și săraci, împreună bucurați-vă! Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua aceasta! Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă! Masa este plină, ospătați-vă toți... Nimeni să nu iasă flămând. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertarea a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”. Iată de ce, iubiți fii și fiice duhovnicești, vă simt atât de aproape sufletește și atât de scumpi în această noapte sfântă și atât de uniți în Hristos Iisus.
Trăim cu toții puterea unificatoare a învierii lui Hristos și aceasta în ciuda faptului că suntem deosebiți unii de alții, iar scopurile pe care le urmărim de obicei sunt atât de diferite de la om la om. Distanțele de timp și spațiu, de stare socială sau de rang parcă dispar în aceste clipe de revelație dumnezeiască a Paștilor, în fața Mormântului gol ne privim, iată, față în față, cu mai multă bunăvoință, cu încredere reciprocă. Lumina împărtășită de lumânarea ținută cu sfială de fiecare descoperă chipuri noi, priviri sincere și blânde, inimi curate. Și deseori, exemplele nu sunt rare, clipa aceasta de har se prelungește de-a lungul întregii vieți, izvorând în suflete simțăminte de pace și iubire, fără de care nu pot exista unitatea și comuniunea.
Învierea lui Hristos, pe care o mărim neîncetat, este taina unității și comuniunii. Nu există ceva mai sfânt în cer și mai necesar pe pământ ca unitatea și comuniunea. Sfintele Paști, sau biruința asupra morții, sunt izvorul comunității și al comuniunii între Dumnezeu și oameni, între cer și pământ, între cei vii și cei morți, între cei credincioși și mai puțin credincioși, între cei înstăriți și săraci, între tineri și vârstnici, între bărbați și femei, între cler și credincioși, între cârmuitori și poporul dreptcredincios. Sfânta înviere formează această punte de legătură între oameni și între aceștia și Dumnezeu, pentru că minunea învierii constituie laina iubirii desăvârșite și biruința deplină asupra morții și a păcatului, care prin natura lor sunt pricini de dezbinări.
Iubiți fii și fiice duhovnicești,
Taina Sfintelor Paști este, așadar, iubirea Sfintei Treimi revărsată pe pământ prin întruparea, Moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu, Hristos Domnul. Această iubire dumnezeiască se cere continuată în inima noastră prin credința în Dumnezeu și în Biserica Sa dreptmăritoare, prin viața curată, prin îngăduința față de aproapele și de identitatea lui, prin iertarea față de greșeala lui, prin iubire și demnitate în orice împrejurare. Cunoscută și înfăptuită, starea aceasta de descoperire a semenului, altoită de iubire, nu este o imposibilitate. Desăvârșită, virtutea iubirii nu poate fi, ce-i drept, decât în împărăția Cerurilor. Ca o pregustare însă, viața bazată pe iubire, cu toate consecințele ei, poate fi realizată încă de pe pământ după pilda Sfinților, pentru că „Dumnezeu este iubire” (I Ioan IV, 8).
Fiecare în parte și întreaga națiune română avem trebuință acum mai mult ca oricând de unitate, de împreună-viețuire în îngăduință și iertare, de comuniune în adevăr și dreptate; într-un cuvânt, de ambianța de iubire sfântă pe care nu se poate să n-o simțim prezentă în această noapte de lumină și la fiecare Sfântă Liturghie, la fiecare împărtășanie cu Sfintele Taine. O, de am putea prelungi această stare de iubire din momentele înălțătoare izvorâte din taina învierii lui Hristos și de am putea-o face lucrătoare în familie, față de semeni, în călătorii sau la locul îndeletnicirilor de zi cu zi, acolo unde priceperea, pregătirea sau îndatoririle civice ne cheamă să slujim societatea. Am avea atunci mai puțini dușmani, am întâlni mai puțini semeni agresivi, ar exista mai puțini bătrâni părăsiți, copii abandonați și familii destrămate.
O, de am ști noi la câtă vrednicie ne cheamă Hristos Cel înviat, ajutând și slujind pe acești foarte mici frați ai Săi (Matei XXV, 40): suferinzii, săracii, bolnavii trupești și sufletești.
Iubiți frați și surori,
Este bine cunoscut că adevărul evanghelic a fost tăgăduit și prigonit timp de aproape o jumătate de secol în numele unei ideologii, care avea drept centru și punct de sprijin negarea credinței în Dumnezeu. Acea ideologie atee a lăsat, desigur, urme în cugetele oamenilor, influențându-le modul de gândire și comportamentul sau îndepărtându-i de valorile veșnice ale Sfintei Evanghelii, de virtuțile și modul de viață creștin, atât de propriu poporului nostru, primitor al adevărului învierii încă din veacul apostolic. îngrădită și strâmtorată, dar călăuzită de Duhul Sfânt, Biserica neamului nostru n-a încetat a-L vesti pe Hristos Cel înviat și a alinat cu balsamul rugăciunilor și rănile părinților și fraților celor din închisorile comuniste, unde mulți dintre fiii și slujitorii ei s-au învrednicit de harisma morții martirice. în lumina învierii, să ne străjuim cu iubirea și rugăciunile lor. Cu recunoștință să-i pomenim și să mulțumim cu smerenie lui Dumnezeu că ne-a făcut parte de darul sfânt al libertății.
Ca orice dar mântuitor, și acesta, iubiții mei, cere credință statornică, luând aminte că libertatea este acolo unde este Duhul Domnului (II Cor. III, 17). Trecerea de la îndoială la credință impune neapărat curajul de a folosi libertatea spre a ne dezbrăca de omul cel vechi al fostului fel de viață și a ne înnoi în duhul minții și a ne îmbrăca în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu în dreptate și sfințenia adevărului (Efes. IV, 22-24).
Avem nădejdea sfântă că Dumnezeu, în mâinile căruia sufletul românesc s-a încredințat în vremuri de bucurie sau de restriște, va călăuzi pașii noștri după voia Sa, așa cum ne dau exemple credincioșii și credincioasele împreună cu vlăstarele lor, tineretul și copiii, precum și slujitorii sfintelor altare. Înveșmântați în haina credinței în Dumnezeu, fără de care românul n-a fost și nu poate fi el însuși în integritatea identității sale, să vestim unii altora bucuria învierii și să împlinim prin credință și iubirea jertfelnică a fiecăruia, lipsurile Sfintei Biserici (Col. I, 24). Noi, cei ce cu danii Duhului Sfânt suntem zidiți în Biserica noastră pe temelia Apostolilor și Proorocilor, să răscumpărăm ca pe o șansă binecuvântarea, timpul încercărilor de tot felul; acum, când suntem asaltați de criza economică și morală, de dezbinarea în credință prin răstălmăcirea Cuvântului lui Dumnezeu, prin întinderea păcatului lăcomiei, a egoismului, a curselor întinse pentru săvârșirea păcatului contra firii, avem datoria cu toții să facem din mărturisirea învierii o predică vie, o afirmare și readucere a acestei învățături în existența noastră și în viața societății noastre. Se înțelege că această afirmare trebuie să ne străduim să devină un mod de a fi, de a gândi și viețui, pentru a rezidi pe omul virtuții, al dragostei, al iubirii și al unității în Hristos și pentru Hristos.
Iubiții mei fii duhovnicești,
Praznicul învierii Domnului a fost întotdeauna un prilej de profundă și mare bucurie pentru întreaga suflare dreptmăritoare românească, dar și un moment de meditație și de cercetare a vieții fiecăruia, pentru îmbunătățirea viețuirii întru dobândirea din ce în ce mai mult a dimensiunilor iubirii și unității în Hristos și în Biserica Sa. „Lărgiți-vă și voi inimile” (II Cor. VI, 13), scrie dumnezeiescul Apostol Pavel, ca în ele să cuprindem slăbiciunile și cerințele nu numai ale acelora ce ne iubesc, ci și ale acelora ce ne urăsc. Din această inimă izvorăsc și cresc facerile noastre de bine pentru aproapele nostru aflat în suferință „ca în toate să creștem întru El, Care este Capul, Hristos" (Efes. IV, 15).
《urmează 》
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Predica despre iertare Ioana Amariucai Intrebari utilizatori 4 29.06.2012 11:08:05
o predica frumoasa marius.b. Generalitati 1 31.07.2011 23:18:41
Predica de pe Munte catalinabalhui Din Noul Testament 1 17.03.2009 16:58:46
Predica Hartford Despre Biserica Ortodoxa in general 3 06.02.2008 12:14:30